Psihologia sportului - delimitari conceptuale si domeniu de activitate

Psihologia sportului - delimitari conceptuale si domeniu de activitate

Psihologia sportului reprezinta un domeniu in care se intersecteaza variate categorii de cunostinte si informatii, care au insa ca trasatura comuna legatura cu activitatea fizica . Putem spune ca apartine psihologiei dar este si o ramura a stiintei sportului, un domeniu in care principiile psihologiei pot fi aplicate si interpretate in contextul activitatilor sportive sau exercitiilor fizice organizate. Din perspectiva cognitiva, psihologia sportului reprezinta un domeniu de studiu in care informatiile senzoriale provenite din mediul extern si /sau intern sunt utilizate pentru controlul miscarii, dar si cum asemenea informatii permit sportivului sa selectioneze un anumit tip de locomotie (Schmidt, 1988).

Unele definitii care descriu relatia circulara dintre factorii psihologici si practicarea exercitiilor fizice afirma ca " Psihologia sportului cuprinde studiul factorilor psihologici si mentali care influenteaza si sunt influentati de participarea competitionala, dar si de rezultatele obtinute in sportul de inalta performanta, si de asemenea de exercitiul fizic si activitatea sportiva, ca si aplicatii ale acestor cunostinte dobandite prin studiu in situatiile cotidiene (Haney, 2000, apud Ciucurel, 2006).

Sportul include activitati fizice precum exercitii si jocuri, care fac referire la orice mod de angajare, incepand cu sportul recreativ si terminand cu inalta performanta. Resursa principala de sustinere a acestor activitati este stiinta sportului, un domeniu ce integreaza cunostinte din diverse alte domenii cum ar fi medicina, istoria, pedagogia, psihologia, sociologia, filozofia, etc (apud Epuran, Holdevici, Tonita, 2001).

In antichitate, procesul de pregatire sportiva si performanta erau explicate prin teoriile neuro-musculare (Jacobson, 1930). In prezent capacitatea de performanta este privita ca fiind o realitate individuala, o caracteristica a sportivului in general. Aceasta depinde de patru factori numiti si "Cei patru A ai performantei": Aptitudini, Atitudini, Antrenament si Ambianta (Epuran, 1990). Ca sa existe cel putin un sportiv de performanta in cadrul unei echipe este nevoie de un antrenor, un medic specializat in medicina sportiva, un psiholog cu cunostinte in domeniul sportului si un kinetoterapeut. In acest fel este posibila utilizarea unor cunostinte diverse din domeniile culturii fizice si sportului, fiziologiei educatiei, medicinei sportive, biochimiei, biomecanicii si psihologiei sportului (Ciucurel, 2006).

Antrenamentul fizic este de fapt un mijloc de a creste acumularea de modificari somato-functionale pozitive. In acelasi timp este necesar ca aceste modificari sa nu fie asociate cu efecte secundare negative, care ar pune in pericol sanatatea sportivului (Gagea, 1982). Din punct de vedere teoretic, antrenamentul poate fi considerat un proces pedagogic complex, organizat pe o perioada lunga de timp si finalizat prin adaptari consecutive optimale. Acest lucru se mentine pana la obtinerea adaptarii maxime care este exprimata prin atingerea maiestriei sportive maxime. De asemenea o importanta deosebita se acorda si mentinerii acestei stari in timp (Demeter, 1994).

Exercitiul fizic este considerat a fi stimulul necesar obtinerii de rezultate pozitive in ceea ce este educat. Daca acest stimul este dozat si administrat corespunzator particularitatilor fiecarui sportiv, poate sa produca modificari calitative si cantitative favorabile obtinerii de performante. Evolutia performantei sportive este influentata de noile achizitii stiintifice si de asimilarea acestora in sistemul activitatilor corporale. Activitatea sportiva cere aceste informatii, dar le si furnizeaza in acelasi timp, determinand o permanenta restructurare a modelelor teoretice.

Psihologia are mai multe posibilitati de influentare si stimulare a rezultatelor sportive cum ar fi utilizarea operatiilor de psihodiagnoza, selectie, etc. Acordarea de asistenta psihopedagogica, consiliere psihologica si psihoterapie tuturor sportivilor implicati in activitatea de performanta ar duce la imbunatatiri semnificate ale judo-ului romanesc.

In urma cercetarilor efectuate de catre specialisti s-a putut observa ca se trece treptat de la o centrare exterioara la una interioara, de la sarcini care presupun implicarea exclusiva a psihologului la sarcini in care apare un cuplu functional antrenor/ profesor de educatie fizica si psiholog. Am putea considera ca o serie de sarcini de diagnoza, consiliere psihologica si chiar tehnici de psihoterapie pot fi realizate cu succes de catre antrenori sau profesori, fara ca aceasta sa influenteze importanta pe care o detine psihologul.

In Statele Unite ale Americii se acorda o deosebita importanta grupurilor psihologice conduse de nespecialisti (grupuri ce exista in numar impresionant in diverse domenii), deoarece se considera ca indiferent cum, ajutorul intr-o problema este binevenit oricum. Totusi, psihologul si terapeutul isi au importanta si locul lor bine stabilit in societatea americana.

Metodele abordate de psiholog pentru cunoasterea sportivilor sunt metodele clinice (observatia, convorbirea, metoda biografica) si metodele psihometrice sau experimentale (experimentul, testul si chestionarul). Toate aceste metode se folosesc pentru a cunoaste cat mai bine personalitatea fiecarui sportiv in parte, dar si sensibilitatea (vizuala, auditiva, de echilibru, kinestezica), perceptia (de spatiu, de timp, de miscare, specializate), capacitatea mnezica (vizuala, auditiva, topografica, motrica; ex in cadrul competitional un sportiv are o capacitate vizuala mult mai buna decat auditiva); capacitatea de intelegere; capacitatea de decizie; insusirea terminologiei; imaginatia; particularitatile atentiei; motivatia (trebuinta de miscare, tendinte agresive fie nascute, fie dobandite).

In acelasi timp se urmaresc si spiritul de emulatie (autodepasire, competitiv, trebuinta de autoafirmare-stima si statut; trebuinta de autoperfectionare); caracteristicile raspunsului emotional (calitatea raspunsului pozitiva, expansiva, negativa, depresiva, neutra, indiferenta); intensitatea raspunsului; durata rezonantei; latenta raspunsului -mica impulsiva, medie (reflexive), mare(intarziate); emotivitatea; personalitatea (temperamentul- nivelul tonico-energetic, particularitatile fazico-temporale; caracteristicile reactivitatii globale, caracteristicile tipologice); precum si caracteristicile aptitudinale (capacitatea de intelegere a sarcinilor motrice, capacitatea de progres prin exersare, coordonare generala, viteza-timpul de executie, timpul de reactie, viteza de deplasare).

In ceea ce priveste trasaturile caracteriale (capacitatea de autoapreciere, atitudinea fata de colegi si grupul scolar) dar si cele voluntare (perseverenta, hotarare, curaj, independenta in actiuni), toate aceste lucruri il pot ajuta pe sportiv ca in cadrul competitional sa fie pregatit din punct de vedere fizic, psihomotric, cognitiv, afectiv- sau mobilizator. In urma acestei pregatiri sportivul de performanta poate atinge un ridicat grad de autocontrol, rezistenta la oboseala, trairi afective de intensitate mica dar pe o durata de timp indelungata, pentru ca rezultatele finale sa fie inevitabil cu mult mai inalte ca valoare.

Studiul raportului dintre personalitate si practica sportiva a constituit pana nu demult un aspect nedeslusit in cercetarea psihologica a sportului. In ultimii ani, o mare parte din comunicarile realizate de catre cercetatorii psihologi in timpul congreselor specializate au fost consacrate acestei teme. Intrucat psihologia reprezinta stiinta comportamentelor si studiaza personalitatea sportivului, dar si intelegerea faptelor sale este relativ usor sa asociezi conexiunea dintre cele doua ramuri.

Conceptul de personalitate se situeaza deci in inima psihologiei si a trezit numeroase teorii, dar a si dat nastere unei multitudini de mijloace de evaluare. Printre acestea chestionarele sau inventarele de personalitate reprezinta instrumentul privilegiat al cercetarilor specializate in domeniul sportului. Dar daca acestea sunt cel mai des utilizate sa nu uitam ca exista si alte modalitati de masurare precum testele proiective.

Pentru a intelege mai bine doresc sa amintesc unele aspecte teoretice care ajuta la precizarea diferitelor tipuri de analiza posibile. Este o procedura clasica de a deriva cuvantul personalitate din latinescul 'persona', care in psihologie face referire la masca din teatru pe care o purta actorul pe scena.

Aceasta origine ne precizeaza ca notiunea de rol se imbina cu aceea a personalitatii. Rolul reprezinta ansamblul comportamentelor la care se asteapta fiecare din partea unui subiect si constitue polul social al personalitatii. Societatea imprima individului niste comportamente sablon pe care sportivul trebuie sa le urmeze, in functie de pozitia sa sociala si de situatiile cotidiene intalnite.