Tendinte manifeste in sportul contemporan si unele idei strategice de dezvoltare a acestuia

TENDINTE MANIFESTE IN SPORTUL CONTEMPORAN SI UNELE IDEI STRATEGICE DE DEZVOLTARE A ACESTUIA

Sportul reprezinta una dintre cele mai dinamice activitati sociale care are drept scop perfectionarea fiintei umane. Din acest motiv apare ca justificata preocuparea specialistilor de a efectua periodic analize de prognoza in scopul depistarii tendintelor de evolutie ale sale. Ne referim, in principal, la sportul de performanta al carui rol social s-a amplificat continuu, fenomen ce ii determina pe unii specialisti sa considere ca acest apogeu va fi urmat de o criza sau decadenta iminente.

Una dintre cauzele care pot produce aceasta criza o constituie nivelul ridicat al performantelor care, pentru a fi realizate au fortat instalarea profesionismului, calendarul competitional foarte dens si metodologia de antrenament care solicita eforturi intense, ducand sportivul tot mai aproape de limitele sale biologice. Se mai adauga mentalitatea legata de obtinerea victoriei cu orice pret, ce a determinat folosirea unor mijloace interzise (doping, farmacologie sofisticata etc). De multe ori principiile morale ale sportivului sunt afectate de scenarii le agresiunii si violentei care ameninta ca demnitatea si inviolabilitatea spiritului olimpic sa devina vorbe in vant.

Dependenta sportului din punct de vedere material fata de stat sau de anumiti sponsori ii clatina autonomia in favoarea principiilor economice de cerere si oferta, in special in show-business-ul sporturilor puternic mediatizate. Astfel, sporturile se impart in sporturi bogate, atractive pentru media, TV etc. si sporturi sarace care nu-i atrag pe sponsori.

Profesionalizarea, politizarea si comercializarea sportului si dispretul pentru valorile etice de baza sunt atat de legate incat unii Itii i se tem de o spirala ireversibila a alienarii care inevitabil se va termina ca o versiune moderna a luptei gladiatorilor (W. Hagele, 1994).

Sa speram ca aceste prevederi pesimiste vor fi depasite, sportul dispunand de suficiente resurse interne care vor surmonta discordanta clasicismul caracteristic organizatoric si mersul dinamic inainte al societatii, in general, fenomene biologice, psihologice, pedagogice, manageriale, sociale, politice si lista ar putea continua. Din aceste motive problema stabilirii metodei sau sistemului de metode devine dificila, greu de elaborat si adaptat in situatii concrete. Pentru a organiza cercetarea consideram necesar a stabili domeniul de investigat si, indeosebi, structura sa si apoi ordinea de abordare a acesteia. Consideram ca trei elemente de structura sunt esentiale, care stabilesc tot atatea planuri de studiu:

a competitia (ca un corolar al manifestarii capacitatii de performanta)

b antrenamentul propriu-zis (metode, manageriat, educatie etc);

c cercetarea stiintifica ca activitate de avangarda.

Aceasta triada o regasim partial si in conceptia globala a activitatii sportive prezentata ca in figura de mai jos de catre Kando Kobayashi, 1995.

Tot ca problema de natura metodologica mentionam necesitatea pastrarii unei anumite ordini de analiza, si anume: in primul rand, se studiaza competitia ca element favorizant al manifestarii tuturor factorilor determinanti ai performantei. in al doilea rand, se studiaza antrenamentul sau pregatirea propriu-zisa ale carui efecte se verifica prin revenirea la concurs.

TENDINTE MANIFESTE IN COMPETITIILE SPORTIVE CONTEMPORANE

a. Apare evidenta stradania organizatorilor concursurilor de a le transforma in spectacole al caror dramatism sa atraga la locurile de desfasurare un mare numar de spectatori si sa trezeasca interesul a cat mai multe mijloace mass-media.

in acest scop, se elaboreaza regulamente speciale de desfasurare, sunt invitati sportivi creditati cu performante de inalt nivel, se acorda premii mari in obiecte si bani etc. Astfel, putem vorbi de competitie ca de o constructie sociala sau ca o expresie sociala supusa unui permanent control.

b. Competitia apare ca un factor pasnic declarat, favorizant al manifestarii tendintei naturale a omului de a se intrece cu altii sau cu sine insusi, de a se autodepasi pe toate planurile. Din acest motiv, instantele sociale organizeaza intreceri de toate tipurile, acestea favorizand in mare masura dezvoltarea si manifestarea personalitatii.

c. Se manifesta tendinta de crestere a numarului de sportivi pretendenti la medalii, practic in zilele noastre nu se mai poate vorbi de 'senatori de drept' la toate ramurile de sport sau de 1-2 sportivi de valori foarte ridicate care sunt cunoscuti drept castigatori inainte de inceperea competitiilor. in sprijinul acestei idei mentionam diferentele foarte mici intre castigatori si ceilalti clasati (zecimi, sutimi si chiar miimi de secunda - schi alpin, ciclism, natatie, sprint etc). Am putea afirma ca poate fi castigator orice calificat intr-o finala. Aceasta este expresia penetrarii tehnologiilor avansate de pregatire in tot mai multe tari, o receptie foarte mare fiind prezenta in tarile mai putin dezvoltate, in care numarul tinerilor care sunt dispusi chiar la sacrificii pentru a deveni performeri si 'sa iasa in lume' este in continua crestere.

Fenomenul este prezent si in tarile dezvoltate, cu deosebire la nivelul claselor sociale mai putin privilegiate, ceea ce 1-a determinat pe francezul Jean-Michel Faure sa vorbeasca de 'natura relatiilor care exista la un moment dat intre ramurile de sport si practicantii acestora, clasele sociale carora le apartin si universul cultural care le este propriu'. Acest studiu este important pentru ca evidentiaza unde este locul sportului in societate, influentat decisiv si modelat de conditiile existenta si munca proprii grupului, loc investit cu valori si semnificatii culturale.

Daca luam in considerare valorile sociale fundamentale ale diferitelor grupuri sociale: ascetismul, dorinta de depasire de sine, tendinta spre excelenta, placerea de a practica un joc in grup pentru sine si pentru altii etc, vom constata ca exista tot mai multe cazuri de infruntare festiva ce presupune riscuri, chiar mortale (parasutism, automobilism, motociclism, rugbi, box etc.).

Aceste diferente culturale se inscriu in raporturile dintre clase, in care tendinta de dominare sau puterea care fixeaza regulile de joc nu este egal partajata. Diferentele respective pun in evidenta nivelul tendintelor spre elitism si ascetism, de la sportul popular catre sportul de elita, rezervat numai unora.

Competitia sportiva devine tot mai mult apanajul unor tineri care isi fac din sport o profesie, din dorinta castigarii statutului de vedeta (component al echipei) care se obliga la un anumit rol psihosocial, dar care ii ofera si posibilitatea obtinerii unor avantaje substantiale.

d. O tendinta mult dezbatuta in zilele noastre o constituie pierderea in tot mai mare masura a caracterului umanist al sportului. Tendintele reductioniste la dimensiunile pur fizice ale corpului omenesc, in scopul obtinerii de victorii sau recorduri sunt tot atat de prezente in conceptia diferitilor specialisti. Cea mai evidenta manifestare este reprezentata de manipularea farmaceutica si medicala care poate influenta performanta. Legata de intelegerea sanatatii numai in termeni fiziologici sau de imbunatatire a infatisarii fizice conform unui model considerat ideal, aceasta obsesie duce la ignorarea celorlalte trasaturi specifice omului cum sunt cele afective, intelectuale, educationale si altele, care il deosebesc de animal.

Orientarea utilitara si tehnologica a sportului determina ca sportul sa capete caracteristica de productie industriala, tendinta pusa mai mult in valoare de rationalizare si standardizare. De aceea, S. Langer considera ca orice intrerupere a procesului simbolic este o abrogare a libertatii noastre umane, deoarece posibilitatea de a duce o viata inteligenta, de a exprima idei in actiune, de a simboliza, de a vedea, a auzi, a interpreta lucrurile ce ne inconjoara, reprezinta libertatea.

In aceste conditii, sportul se indeparteaza tot mai mult de ceea ce cuprinde dictonul: 'Sportul nu da zile vietii, ci da viata zilelor'.

TENDINTE MANIFESTE IN ANTRENAMENTUL SPORTIV CONTEMPORAN

Unele tendinte pe care le vom prezenta in continuare au fost evidentiate si in studiile prospective efectuate in anii '70 - '80, motiv pentru care nu le vom dezvolta in mod egal.

a. Mentinerea unor volume de efort rationale (optime) care sa asigure progresul si, mai ales, caracterul relativ extensiv necesar acumularilor pentru stabilitatea formei sportive. Deci, nu mai este vorba de 'cresterea' volumelor de munca, deoarece acestea determina oboseala accentuata (ascunsa), uzura prematura (scurtarea carierei), cheltuiala de timp si alte fenomene colaterale.

b. Perfectionarea strategiilor de selectie. Utilizarea modelelor de selectie a reprezentat un moment semnificativ pentru dezvoltarea gandirii metodice, fiind una dintre primele faze de studiere a sistemului complex antrenament-concurs cu ajutorul unor sisteme, insa simplificate. Aceste modele sunt coroborate cu prognoza rezultatelor ce bot duce la medalii.

Strategiile de selectie cuprind, in principal, urmatoarele:

Stabilirea varstei optime pentru selectie in fiecare ramura de sport. De evidentiat ca selectia timpurie uneori este riscanta lasand in a lata multi copii dotati, datorita manifestarilor heterocronice ale aptitudinilor de la un individ la altul.

Largirea bazei de selectie in vederea depistarii subiectilor purtatori ai unor gene alele¹⁵ ce favorizeaza adaptarea specifica antrenamentului sportiv. Legat de aceasta baza amintim fenomenul de heterozis¹⁶, numit de Marco-Milani Comparetti selectie 'luxurianta'.

In aceeasi ordine de idei amintim si cresterea 'zonei de vagilitate' sau zona in care un individ isi gaseste partenerul (transport rapid, migratia mai ampla etc).

'Secular trend' sau tendinta seculara¹⁷, este concretizata in
cresterea accelerata a unor indici ai tinerilor din zilele noastre fata de o forma diferita a unei gene care exprima acelasi caracter hibridare intre doua rase ale aceleiasi specii cu ereditate diferita ce are ca /uitat obtinerea de indivizi cu calitati diferite evidentiata de E. W. Koch, 1953, Glyn Roberts, 1976, M. Ifrirn 1986 si altii cei din secolul trecut, reprezinta un alt indiciu al maririi numarului de tineri talentati (numarul mai mare al hipersomilor decat in trecut etc).

- Elaborarea si utilizarea celor mai semnificative probe si teste de selectie care sa orienteze pe cei selectionati pe ramuri de sport complexe si grupuri de probe.

Intreaga strategie de selectie trebuie prevazuta ca un sistem dinamic complex, cu un subsistem conceptual si mai multe subsisteme actionale, capabil de autoreglare si autoperfectionare de la o etapa la alta.

c. Cresterea considerabila a intensitatii eforturilor de antrenament,
cel putin la nivelul celor din concursuri.

In majoritatea ramurilor de sport, ciclice sau aciclice, cresterea ponderii lucrului cu intensitati maximale si supramaximale a devenit principalul factor de propus. Aceasta crestere este rezultatul sau feed-back-ul dinamicii desfasurarii concursurilor importante. De pilda, un jucator de mijloc la fotbal participa la peste 60 actiuni cu intensitate maximala pe meci; intr-un joc de baschet profesionist sunt mai mult de 110-120 posesii ale mingii, peste 87% finalizate; tempourile curselor sunt tot mai ridicate etc. Aceste situatii au determinat numeroase revederi ale conceptiilor metodice, mai ales in directia succesiunii rapide a unor lectii cu mari incarcaturi si a perfectionarii mijloacelor de refacere.

d. Cresterea ponderii pregatirii integrale a sportivilor in dauna pregatirii cu mijloace de baza si specifice.

Amintim unele ramuri de sport cum sunt jocurile sportive si sporturile de lupta. Altele nu se incadreaza in aceasta afirmatie, mai ales cele ciclice care pentru ruperea monotoniei specifice apeleaza la alte mijloace capabile sa reproduca efortul specific.

e. Utilizarea in mai mare masura a trenajoarelor, dispozitivelor,
simulatoarelor etc.

Este vorba de o adevarata industrie specializata care s-a nascut in ultimul timp in vederea gasirii celor mai bune mijloace de invatare si corectare a tehnicii, a dezvoltarii calitatilor motrice, s.a.

f. Conducerea antrenamentului si competitiilor de catre o echipa
de specialisti.

Nu mai este cazul sa insistam asupra necesitatii dirijarii stiintifice a antrenamentului de catre o echipa interdisciplinara de specialisti, deoarece problema este cunoscuta si nu mai necesita argumente suplimentare nici macar pentru convingerea patronilor de cluburi sau a conducatorilor.

Utilizarea stiintei ca fetis sau in 'campanii' intensificate in ajunul larilor competitii a inregistrat in cele mai dese cazuri esecuri.

Stiinta trebuie sa fie prezenta interdisciplinar din prima zi de pregatire si pana la ultima zi de refacere dupa concursul important, nu mai asa poate fi utila.

in prezent se discuta insa tot mai mult, mai ales din punct de vedere managerial, de delimitarea atributiilor specialistilor din grupul de actiune. Astfel, s-au redefinit notiunile de coaching si training.

Coaching-ul trebuie inteles ca o influenta sistemica orientata spre performanta, desfasurata nemijlocit inainte, in timpul si dupa competitie, in functie de particularitatile individuale ale sportivilor pentru a le modifica comportamentul in sens favorabil performantei.

Training-ul se foloseste in sens de pregatire in antrenament, de dezvoltare. Este vorba de o influenta sistematica a capacitatii de performanta pe baza optiunilor printr-o metodologie adecvata.

intre cele doua aspecte exista numeroase relatii, asemanari si deosebiri, asupra carora nu insistam in acest material deoarece reprezinta subiectul unui alt subcapitol.

TENDINTE IN CERCETAREA STIINTIFICA DIN DOMENIUL SPORTULUI

Ca si in cazul celorlalte categorii de tendinte, nu vom insista asupra unora deja prognozate in ultimul deceniu, ci asupra celor pe care le consideram astazi ca fiind evidente, rezultate din consultarea literaturii de specialitate, participare la conferinte si congrese internationale, mitinguri mai restranse, vizite in laboratoare de cercetare etc.

a. Tendinta reunirii cunostintelor din diferite domenii de cercetare ale sportului si interpretarea acestora in sistem.

Este vorba de ceea ce se numeste interpretare interdisciplinara a unui sistem hipercomplex care este format din antrenament si competitie ce implica notiunile anterioare (ca activitati) de coaching si training.

b. Utilizarea pe scara tot mai larga a tehnicilor de calcul in procesul de programare, planificare, dirijare si analiza a activitatii din antrenament si competitie.

Utilizarea computerelor face posibila interpretarea in timp scurt, in mod corelativ multifactorial a diferitilor masuranzi. Cu alte cuvinte, favorizeaza manifestarea anterioara, interpretarea in sistem.

c. Extinderea cercetarilor privind adaptarea in antrenamentul sportiv nu inregistreaza numai aspecte de natura cantitativa ci s-a trecut la reelaborari conceptuale. De pilda, trecerea de la notiunea de homeostazie la cea de homeorhezis, care desemneaza complexul de echilibrari si reechilibrari progresive, concretizate in modificari plastice, functionale, biochimice si de efectuare a procedeelor tehnice.

in deplin acord cu Verchosanski (1991), consideram ca teoria antrenamentului sportiv nu trebuie cuplata sau identificata cu teoria adaptarii, ci trebuie sa se bazeze pe principiile acesteia din urma.

SPORTUL GENERATOR DE STIINTA SI ARTA

Activitatile umane sunt supuse de cercetatori unor analize dintre cele mai amanuntite si profunde, ceea ce evidentiaza numeroase fatete, care la prima vedere nu dau de banuit ca ar exista. in acest sens, amintim filozofia ca stiinta si arta a gandirii, incarcata de creativitate, educatia, ca stiinta si arta, psihologia-arta si stiinta a interpretarii jonduitei umane, exemplele putand continua.

intrebarea care se pune este daca o activitate corporala si motrica cum este sportul, poate fi considerata, pe de o parte, generatoare de concepte, notiuni si metode care sa imbogateasca constituirea unor leorii inchegate intr-o stiinta si, pe alta parte, fenomenul creativitatii, al compozitiei si exprimarii motrice care implica mai mult decat un limbaj specific, care il apropie de arta.

STIINTA SI SPORTUL

In ceea ce priveste primul aspect, se poate demonstra cu usurinta, activitatea sportiva a generat numeroase cunostinte desprinse prin votare, care se constituie la aceasta ora in ceea ce generic numim ii ita sportului, cea mai dezvoltata din tot ansamblul de teorii proprii exercitiilor fizice. Acest lucru s-a datorat in mare masura tendintei ului de a realiza performante tot mai ridicate, cautarii de noi cai de progres. Dorinta societatii de a deveni eficienta pe toate planurile a generat constituirea unor grupuri de cercetatori care sa studieze performanta, inclusiv pe cea motrica.

Al doilea aspect se refera la cerinta tot mai mare si mai insistenta maselor' de a asista la realizarea unor performante iesite din comun, interpretate ca victorii ale omului asupra propriilor limite. O retrospectiva a performantelor in diferite ramuri de sport va evidentia progresul relativ constant al acestora de la un an la altul, progres care ar fi fost posibil fara sa aiba la baza o cercetare stiintifica temeinica.

Descoperirea caracteristicilor unor tipuri de efort, rolul odihnei in procesul de dezvoltare a unor capacitati, particularitatile adaptarii pe termen scurt, mediu si lung, managementul resurselor si al dirijarii antrenamentului, se constituie astazi in teorii coerente ce stau la baza stiintei sportului. De mentionat ca, de pe urma acestor descoperiri, un beneficii toate formele de activitate sportiva si in sens mai larg toate formele de practicare a exercitiilor fizice.

Mai poate spune ca sportul are o practica si o teorie, separati pe criterii arbitrare, deoarece ele sunt un continuum. Practicarea unor ramuri de sport, indiferent la ce nivel, fara respectarea unor norme, fara aplicarea unor metode si principii organizatorice corespunzatoare, duce la rezultate indoielnice, fara eficienta. Numai prin precizarea scopurilor unor activitati si stabilirea unei strategii de realizare a acestora, se depaseste empirismul si se intra in zona de activitate fundamentata de reguli, norme, principii etc, adica in zona stiintei.

Prezentam in continuare structura stiintei sportului, cu evidentierea celor mai semnificative elemente constitutive si a relatiilor existente intre acestea, care ii confera trasaturile de sistem stiintific.

Obiectul de studiu al stiintei sportului il reprezinta aspectele teoretice, metodologice, praxiologice, comune tuturor ramurilor de sport si pe cele specifice fiecareia dintre acestea, adaptate diferitelor categorii de subiecti si diferitelor nivele de performanta.

Finalitatea principala a practicarii sportului o constituie performanta motrica sau performanta sportiva.

Pentru realizarea scopului fundamental al sportului (realizarea performantei sportive) s-a constituit metodica antrenamentului sportiv, care cuprinde ideea generala despre caracteristicile esentiale ale antrenamentului, generalizarea experientei acumulate, stabilirea principiilor, precizarea mijloacelor si metodelor, precum si managementul intregului proces.

Forma principala de manifestare a sportului este competitia, pentru care, in aceste conditii, s-a inchegat o teorie a competitiei sportive.

Din trecerea in revista a acestor elemente de continut, constatam ca Stiinta sportului, pentru a-si dovedi eficienta, pe langa caracterul sau sistematic, se situeaza la o zona de intersectie cu alte stiinte, cu care colaboreaza.

Stiinta sportului are in vedere omul in intregul sau, cu toata personalitatea sa fizica, psihica, integrata social, motiv pentru care ea este integrativa si interdisciplinara, deoarece foloseste datele altor stiinte, desprinse din acestea prin studiul pe verticala al sportului. Stiinta sportului este multidisciplinara, fiind constituita din mai multe teorii ce analizeaza sistemic fenomenul sportiv.

in finalul consideratiilor despre caracterul stiintific al activitatii sportive, evidentiem ca majoritatea covarsitoare a cunostintelor s-au acumulat in secolul XX, ele fiind in mare parte rezultatul dezvoltarii stiintelor in general, a tehnicilor de cercetare, a cresterii numarului de Informatii despre omul aflat in diverse ipostaze ale existentei sale.

Se poate afirma ca stiinta sportului are locul sau in cadrul stiinteor umaniste, indeplinind toate rigorile impuse de filosofia stiintei, pentru castigarea statutului sau.

SPORTUL PRODUCATOR DE VALORI

Prin valoare se intelege pretuirea acordata unor obiecte, fapte (naturale, sociale, psihologice) in virtutea unei corespondente a im Misirilor lor cu trebuintele sociale ale unei comunitati.

Sportul si performanta sportiva sunt considerate activitate si respectiv rezultat. Activitatea sportiva este generatoare de valori de li ferite tipuri (biologice, estetice, etice, psihologice etc), carora comunitatile umane le acorda pretuire, numerosi membri ai acestora urand la ele. Valorile generate de sport obiectiveaza in mare masura lila umana, favorizand activitatea creatoare de tip stiintific, teoretic,

Comunicational -gestual, etic si estetic. Actul valorizator in sport se constituie la nivelul constiintei sociale, fiind influentat in mare masura de ideeologie, organizare statala si religie. Cu toate acestea, evidentiem principala valoare specifica sportului - performanta sportiva, exprimata prin recorduri, puncte, calificari in etapele superioare ale competitiilor, recunoastere la nivel national si international.

in acest context, datorita raspandirii mondiale a sportului, valorile sale au dobandit caracter universal. Amintim aici festivitatile organizate la finele anului 1999 pentru desemnarea sportivilor secolului, in cadrul fiecarei ramuri de sport. In calcul au fost luate nu numai performantele stricto-senso, ci si contributia creatoare la dezvoltarea sportului pe plan tehnic, tactic, estetic si, nu in ultimul rand, valoarea morala a celor premiati. Referitor la valorile etice, exemplificam cu ceea ce se numeste astazi olimpism, ce inglobeaza toleranta, generozitate, solidaritate, prietenie, nediscriminare si respect fata de altii. Acestea sunt in ultima instanta valori etice de necontestat se pot reuni in deja celebrul fair-play.

Parafrazandu-1 pe I. Matei, sportul constituie o adevarata paideuma care zamisleste valori de naturi dintre cele mai diferite: fizice, psihice, etice, estetice si intelectuale.

Idealul Educatiei Fizice si Sportului

Idealul educatiei fizice si sportului reprezinta proiectia solicitata de societate pentru aceste activitati in viitorul apropiat si indepartat, privind contributia la determinarea modului de viata prefigurat, sistemul de prioritati propus, sau ce anume este realmente important pentru individ intr-o lume complexa, contradictorie, rareori confortabila si intotdeauna stimulativa.

Idealul educatiei fizice si sportului in societate nu poate decurge decat din idealul social general si din idealul educational integrat celui general.

Putem defini idealul educatiei fizice ca finalitate de maxima generalitate. Finalitatile in ansamblul lor, imbraca forma idealului, ca model prospectiv formulat in conditiile sociale ale unei etape istorice. in fiecare societate apar idealuri noi care fac echilibrul intre aspiratiile individului si nevoile sociale. 'Prin idealul educativ se proiecteaza si se anticipeaza nevoile sociale obiective ale societatii as, precum si posibilitatile pe care le poate oferi actiunea educationala' (I.Nicola, 1996).

Idealul educatiei fizice este o imagine model, o expresie a perfectiunii umane; el desemneaza 'cum trebuie sa arate', dar mai ales 'ce trebuie sa stie sa faca subiectul', educat fizic si motric, capabil sa se integreze cu succes in societate.

Legea invatamantului din 1995 confirma 'importanta idealului general educational intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile sociale'.

Idealul educatiei fizice si sportului poate fi formulat si din perspectiva modelelor culturale afirmate la scara sociala (prezentate de S. Cristea,

idealul umanismului clasic - personalitate armonioasa din punct de
vedere fizic si psihic;

idealul epocii moderne - personalitate civica, angajata social prin valori democratice;

- idealul epocii post - moderne - personalitate deschisa, creativa, autonoma si responsabila.

Zeigler (1982) afirma ca a contura idealul inseamna a analiza pas cu pas urmatoarele aspecte (adaptate de noi):identificarea valorilor relevante proprii educatiei fizice si sportului;plasarea valorilor educatiei fizice si sportului intr-o ordine ierarhica;

relationarea valorilor personale cu cele generale, culturale, intr-o
perspectiva mai larga;

analiza propriilor aptitudini, capacitati fizice si motrice;

alegerea unui scop definitoriu care sa dea maximum de energie,
existentei noastre.

Dorinta de a influenta intr-o maniera pozitiva calitatea vietii prin formularea idealului educatiei fizice si sportului, implica in primul rand formularea criteriilor de stabilire a obiectivelor, apoi factorii favorizanti pentru efectul dorit, caile (modalitatile) de abordare, modul in care se pot schimba in timp elementele de progres si bineinteles, directia spre care ne indreptam. Aceasta sarcina de mare dificultate va implica stabilirea prin consens a urmatoarelor elemente:

.Nivelul optim al capacitatii motrice prognosticat.

.Stabilirea unui program rezonabil de educatie fizica si sport si

nivelul acestuia.

.Activitatile fizice de dezvoltare necesare in paralel cu activitatile de timp liber.

.Atitudinile ce trebuie promovate in legatura cu mentinerea sanatatii si problemele ecologice.

.Experientele sportive recomandabile pentru majoritatea subiectilor.

Toate aceste puncte nodale in strategia care priveste activitatile de educatie fizica si sport sunt influentate in mod direct sau indirect de mai multi factori:

valorile si normele stabile pe care societatea in general si fiecare

individ le-au apreciat de-a lungul timpului si in care acestia s-au regasit (de exemplu conceptul de 'om frumos si bun' din Grecia antica);

influentele politice in planul educational care au determinat o
abordare progresista sau traditionalista cu efecte asupra educatiei
fizice si sportului;

caracteristicile economice si civilizatiile industriale si post industriale care au condus la schimbari ale idealului educational in sensul ca acesta a fost orientat din planul abilitatilor fizice, in planul psihomotric sau al 'fitness-ului mental';

influentele nationaliste si religioase. Primele conduc la o valorizare adecvata a ctivitatilor de educatie fizica si sport, ca mijloace eficiente pentru cresterea vigorii si sanatatii unei populatii (vezi cazul unor puteri asiatice sau europene). In ceea ce priveste convingerile religioase, crestinismul promoveaza omul ca valoare individuala si convingerea ca potentialul activitatilor motrice- educatia fizica si sportul - poate reprezenta o forta spirituala in viata acestuia.

Luand in considerare toti acesti factori, putem stabili ca elemente de referinta ale idealului educatiei fizice (care de altfel sunt considerate si componente de baza ale modelului de educatie fizica pentru fiecare subsistem al acesteia), urmatoarele:

dezvoltarea fizica armonioasa concretizata in indicii
morfologici;

aptitudinile (calitatile) motrice de baza;

deprinderile si priceperile motrice de baza, utilitar-aplicative si
specifice unor probe si ramuri de sport;

cunostinte si abilitati privind practicarea independenta a exercitiilor fizice;

calitati, trasaturi morale, intelectuale si estetice;

capacitatea de integrare sociala si recunoastere a valorilor
generate de activitatile motrice.

Fara dubiu, exista unele forte si influente care par sa ameninte domeniul educatiei fizice si sportului, mai ales prin neintelegerea sa, datorata lipsei de informare si situarii in afara modernitatii. O parte din traditiile noastre, miturile care ne-au populat imaginatia, valorile culturii fizice in general, vor trebui sa faca fata unor incercari de subordonare fata de alte domenii care doresc 'sa intre in piesa' si sa o monteze intr-o 'maniera regizorala proprie'. Iata de ce este extrem de util sa ne consolidam profesional, sa dam substanta stiintei domeniului nostru pentru a-i fi recunoscut statutul in cadrul celorlalte stiinte. Mostenirea pe care o transmitem generatiilor viitoare este cu mult mai bogata decat cea din vremea lui Pericle sau a lui Voltaire, ceea ce ne confera o pozitie privilegiata in perspectiva timpului. Acest fapt nu ne scuteste insa de eforturi continue pentru imbogatirea acestui patrimoniu in paralel cu promovarea experientelor pozitive in randul tuturor categoriilor de populatie

Functiile educatiei fizice si sportului

Problematica functiilor educatiei fizice si sportului este consemnata in lucrari ale autorilor I. Siclovan, E. Firea, Gh. Carstea, Gh. Mitra, A. Mogos, Novikov, Matveev, M. Bouet, M. Dufrenne etc, fiecare dintre acestia evidentiind sarcinile formative ale acestor activitati care opereaza in cadrul sistemului de educatie fizica si sport.

Conceptul de functie nu a fost definit decat la sfarsitul secolului XIX, mai intai in matematica, apoi in biologie si mai tarziu in stiintele sociale. Astfel, el reprezinta 'o corespondenta intre doua clase de fenomene, un ansamblu coordonat de operatii efectuate in vederea atingerii unor obiective'.¹ Functia reprezinta esenta unei activitati, o realitate ce caracterizeaza masura in care aceasta este orientata in vederea atingerii scopului. Particularizand, functiile educatiei fizice si sportului realizeaza o corespondenta intre practicarea exercitiilor fizice in diverse forme si efectul (impactul) acestora in ansamblul vietii sociale.

SOCIETATE INDIVID

↑

FUNCTII

↓

PRACTICAREA EXERCITIILOR FIZICE

Analiza functionala a unui sistem, de orice natura ar fi acesta, permite examinarea raporturilor intre partile componente ale acestuia, intre fiecare parte si intreg si a rolului pe care acest sistem il joaca in ansamblul societatii. Punctul de plecare al oricarei activitati, inclusiv al educatiei fizice, il constituie o necesitate, intregul sistem organizandu-se in vederea realizarii acelei necesitati.

Din perspectiva sistemica, necesitatea trebuie privita ca o cerinta functionala care face ca sistemul (organismul uman) sa fie viabil, sa se dezvolte, sa se regleze etc. Prin functie intelegem o anumita activitate, 'actiune, comportament, semnificative pentru un anumit sistem, in sensul satisfacerii cerintelor functionale ale acestuia'(C.Zamfir, 1972). Functiile activitatilor motrice satisfac cerintele esentiale, fundamentale care asigura existenta sistemului (M.Epuran, V.Epuran, 1974).

A. Racliffe Brown afirma ca 'functia unei activitati consta in rolul pe care ea il joaca in viata sociala ca un intreg, si deci in contributia pe care ea o are la mentinerea continuitatii structurale a sistemului social'. Criteriile dupa care recunoastem o functie sunt acelea care privesc producerea anumitor efecte cu ajutorul unor mijloace operante in plan social, in acord cu cerintele individuale sau ale societatii; functiilor le corespund o serie de reprezentari si de valori explicite sau implicite.

Dupa I. Siclovan (1979), 'prin functiile educatiei fizice si sportului se inteleg acele destinatii (roluri, influente) ale activitatilor in cauza, care au caracter constant, raspunzand unor nevoi ale dezvoltarii si vietii omului. Aceste functii deriva din ideal si se subordoneaza acestuia.

In ansamblul functiilor educatiei fizice si sportului, unele dintre acestea sunt caracteristice numai acestor doua activitati, in sensul ca lor le revine in primul rand satisfacerea nevoilor sociale respective, iar altele au caracter asociat, prin aceasta intelegand ca functiile in cauza nu sunt asigurate numai prin practicarea exercitiilor fizice, ci si prin alte activitati sociale'.

Privite din perspectiva temporala, E. Firea clasifica functiile in: functii curente si de perspectiva. Cu alte cuvinte, se poate spune ca educatia fizica exercita o serie de influente curente asupra organismului copilului (de exemplu, stimularea cresterii si dezvoltarii fizice in perioada de formare a acestuia) si alte influente pe termen lung (de exemplu, crearea obisnuintei si a capacitatii de practicare sistematica a exercitiilor fizice in timpul liber).

Gh. Mitra si A. Mogos (1980) nu enunta functiile in mod explicit, ci vorbesc despre 'obiective cu functii fiziologice, obiective cu functii instructiv-educative si obiective cu functii sociale'.

I. Siclovan enunta urmatoarele functii, clasificate in 2 categorii:

Functii specifice:

functia de perfectionare a dezvoltarii fizice armonioase;

functia de perfectionare a capacitatii motrice.

Functii asociate:

functia igienica;

functia educativa;

functia recreativa;

functia de emulatie.

M. Dufrenne imparte functiile in doua grupe: manifeste (nevoia de exercitiu, dezvoltarea calitatilor morale, ameliorarea potentialului militar, reducerea diferentelor de clasa sociala etc.) si latente ( crearea satisfactiilor compensatoare, crearea de locuri de munca, a unei publicitati rentabile etc).

J. Dumazedier distinge: functia sportului ca profesie, functia educativa si functia de loisir (compusa din relaxare, divertisment si dezvoltare).

M. Bouet distinge urmatoarele functii, roluri si aplicatii ale sportului: functia de depasire, agonista, hedonica, igienica, a relatiilor interpersonale, de loisir, estetica si de spectacol, rolul ludic, educativ, militar si de pregatire pentru profesie. Autorul citat semnaleaza si rolulterapeutic (pentru subiectii cu deficiente), readaptativ (pentru inadaptatii social si delincventi), precum si rolul in cercetarea stiintifica a fenomenului sportiv. De asemenea, sunt mentionate aplicatiile politice, socio-economice ale sportului.

V.Epuran si M. Epuran (1974) formuleaza trei directii principale in care se manifesta functionalitatea educatiei fizice si sportului:

functia axiologica, de dezvoltare fizica si mentala a omului, exprimata in dezvoltarea fizica armonioasa, starea de sanatate si dezvoltare psiho-motrica;

functia conativa, de satisfacere a tendintelor actionale, a trebuintei de miscare (de care sunt legate si alte tendinte si trebuinte de ordin psihic);

functia integrativa sociala, ca functie de sinteza (afirmare personala, afiliere, comunicare, securitate, emulatie).

Asa cum evidentiam si in capitolele anterioare, omul reprezinta un sistem unic complex care impune o abordare holistica in analiza lui si a influentelor exercitate de educatia fizica si de sport asupra sa. Astfel, fara a renunta la directiile anterior mentionate, propunem formularea unor functii care depasesc dualismul fizic - psihic si in consecinta, care corespund mai bine idealului educatiei fizice si sportului.

A.        In opinia noastra, functiile propuse au o importanta egala, contribuind in aceeasi masura la realizarea obiectivelor educatiei fizice si sportului si in consecinta nu vor fi prezentate ierarhic. in tabelul nr.l evidentiem aspectele comune ale educatiei fizice si sportului in ceea ce priveste functiile indeplinite, precum si aspectele particulare implicate in fiecare tip de activitate. Aceste functii imbraca forme specifice si au importanta diferita in functie de subsistemele in care acestea se manifesta.

Functia de optimizare a potentialului biologic

Aceasta functie reprezinta punctul de plecare al influentelor exercitate prin exercitii fizice asupra organismului uman. Omul este (in primul rand) o fiinta biologica ale carei componente structural - functionale (sfera somatica, marile functii, rezerve energetice, resurse psihice etc.) sunt in mod general si specific influentate prin educatie fizica si sport. Un bun potential biologic conditioneaza si o stare optima de sanatate, intretinuta permanent prin practicarea exercitiilor fizice.

R. Manno evidentiind rolul activitatii motrice in dezvoltarea omului, subliniaza ideea ca motricitatea, in special in primii ani ai vietii, este un mijloc principal de cunoastere a mediului prin asigurarea contactului cu lumea externa. Astfel, in decursul filogenezei si al ontogenezei, dezvoltarea organica, specializarea functionala sunt strict dependente de posibilitatile de miscare ale subiectului. Constiinta corporala si capacitatea de orientare spatio-temporala se contureaza pe baza capacitatii de evaluare a distantelor, a dimensiunilor temporale, vitezei de deplasare a segmentelor, toate acestea mediind permanente restructurari morfologice si functionale.

O solicitare adecvata din punct de vedere calitativ si cantitativ, atat in educatia fizica cat si in antrenamentul sportiv, conduce la modificari morfologice si functional relevante cum ar fi: tonificarea musculaturii cardiace si respiratorii cresterea volumului sistolic si a volumului respirator, scaderea frecventei cardiace in repaus si efort, atitudine corporala corecta, imbunatatirea calitatii proceselor de reglare neuromusculara. De asemenea, Kiphard (1973) demonstreaza ca practicarea exercitiilor fizice in procese bine dirijate, conduce la cresterea capacitatii functionale a neuronilor din ariile motorii corticale, iar la copilul mic, conduce la imbogatirea ramificatiilor sinaptice din structurile nervoase centrale.

Activitatile de educatie fizica si sport constituie un stimul direct, aproape exclusiv al dezvoltarii morfo-functionale, iar absenta acestora poate conduce la adaptari de tip involutiv, ale caror dimensiuni sunt greu de anticipat.

J. Weineck (1992) afirma ca talia si capacitatea functionala a organelor importante pentru performanta fizica depind in proportie de 60-70% de factorii-genetici si 30-40% de calitatea si cantitatea solicitarilor specifice. In consecinta, numai o solicitare musculara adecvata permite sa se ajunga la o evolutie completa a posobilitatilor de dezvoltare genetica a copilului sau adolescentului. Organele reactioneaza la lipsa de stimulare motrica nu numai printr-o diminuare a capacitatii lor de performanta, ci si printr-o mare sensibilitate la boala si scaderea posibilitatilor de compensare. Statisticile au demonstrat o crestere a deficientelor posturale si a deformarilor posturale pe timpul scolaritatii copiilor, fenomen datorat si numarului insuficient de lectii de educatie fizica pe saptamana. De asemenea, factorul obezitate este un factor de risc in ceea ce priveste modificarile degenerative ale vaselor sangvine, chiar si la copii, fenomen amplificat in ultimii ani - un copil din cinci este obez!

Educatia fizica scolara si sportul scolar trebuie sa aiba o contributie mai mare in compensarea lipsei de activitate fizica a copilului si a efectelor acesteia. Ele ofera informatiile relevante privind rolul benefic al exercitiilor fizice asupra organismului, propunand forme de organizare atractive in regimul zilei de scoala (altele decat lectia), creand motivatia pentru practica sportului in afara scolii, in cooperare cu federatiile sportive si, nu in ultimul rand, cu parintii.

Functia de perfectionare a capacitatii motrice

Motricitatea reprezinta elementul central pentru temele care vizeaza continutul instructiv al oricarei programe de educatie fizica.

Aceasta activitate contribuie esential la dezvoltarea motrica, influentand conduita in general, in procesul de integrare a subiectului in mediu. Astfel, ereditetea combinata cu conditiile specifice de mediu (oportunitati de exersare, incurajare, conditii optime de instruire) si cu particularitatile biomotrice - functionale ale actiunii motrice, determina masura in care se insusesc (perfectioneaza) deprinderile motrice sau se imbunatateste nivelul capacitatii motrice in general, asigurandu-se si un bun nivel al conditiei fizice. Capacitatea de miscare include deci o gama variata de deprinderi si priceperi motrice si un bun nivel al conditiei fizice.

Deprinderile motrice sunt consolidate si rafinate pana la punctul in care subiectul opereaza cu ele cu usurinta, in mod eficient, in orice conditii ambientale.

In adolescenta si tinerete deprinderile de miscare sunt aplicate ca deprinderi utilitare si specifice ramurilor de sport, dansului, activitatilor recreative (Gallahue, 1993). Importanta este insusirea corecta (in special in primii ani ai copilariei) a deprinderilor de locomotie, manipulare si stabilitate - echilibru, ca elemente - pivot ale comportamentului motric de mai tarziu.

Nivelul fitness-ului conditioneaza ansamblul abilitatilor si motivatia subiectului de a se 'desfasura' liber, in orice tip de activitate, posibilitatea de a realiza zilnic sarcini motrice variate fara a resimti oboseala, posesia unor ample rezerve energetice pentru scopuri recreative sau pentru nevoi neprevazute. Toate acestea constituie in acelasi timp note definitorii pentru starea de bine fizic, motric, psihic pe care o implica fitness-ul. Forta musculara, rezistenta cardiovasculara, rezistenta musculara, mobilitatea' articulara si compozitia corporala sunt componente ale capacitatii de miscare, conditionate in mod special de starea de sanatate. Echilibrul, coordonarea segmentara, agilitatea, viteza, puterea musculara sunt componente ale capacitatii de miscare aflate in relatii de conditionare cu eficienta miscarii (deprinderile performante). Cele doua tipuri de componente se potenteaza reciproc, favorizand o integrare superioara a subiectului pe toate planurile.

Se vorbeste astfel despre o capacitate motrica generala care cuprinde calitati motrice de baza si deprinderi motrice de baza, specifica educatiei fizice si o capacitate motrica specifica, care include calitati motrice si deprinderi motrice specifice ramurilor de sport. Diferentele dintre aceste doua profiluri de miscare nu sunt neglijabile, in primul caz subiectul dobandind competente largi in toate tipurile de actiuni motrice, in vreme ce in antrenamentul sportiv acesta isi insuseste un sistem specializat de structuri motrice, constituite potrivit regulamentelor fiecarei ramuri sau probe sportive. Daca in educatia fizica_se_urmaresjte o practica optimala, in antrenamentul sportiv, scopul il reprezinta practica maximala care conduce la obtinerea rezultatelor - record in conditiile dificile ale competitiei. in antrenamentul sportiv, perfectionarea capacitatii de miscare este conditionata de un continut complex de mijloace care se adreseaza pregatirii tehnico-tactice (in special), pregatirii fizice, psihologice, artistice si pregatirii biologice pentru concurs. Aceasta capacitate presupune miscari economice si eficace, miscari expresive sau ingenioase. Astfel, in sporturile de precizie si expresie, tehnica trebuie sa se caracterizeze prin acuratete, in timp ce in jocurile sportive de exemplu, aceasta conduce la rezolvarea creativa a situatiilor tactice complexe.

Prin functia de perfectionare a capacitatii motrice, educatia fizica si sportul presupun invatarea miscarilor, precum si invatarea prin miscare (prin stimularea structurilor perceptiv - motorii, cognitive, a imaginii de sine si a socializarii).

Functia psiho-sociala

Educatia fizica si sportul contribuie la procesul de transformare a copilului in adult si la integrarea acestuia in societate. Prin faptul ca il capaciteaza atat cu competente de ordin motric, cat si biologic, functional, psihic, moral, cele doua activitati au devenit indispensabile in procesul de dezvoltare armonioasa a personalitatii umane.

Odata cu contributia pe care educatia fizica si sportul o au la dezvoltarea capacitatii motrice, influente importante sunt induse si pe planul dezvoltarii cognitive si a celei afective.

Activitatea care are loc in cadrul educatiei fizice si sportului nu este exclusiv de natura motrica. Prin intermediul miscarii, inclusa intr-o activitate planificata si organizata, se obtin modificari progresive in capacitatea subiectilor de a analiza situatii, de a rezolva probleme, de a lua decizii si de a actiona. Se stimuleaza. astfel activitatea intelectuala (gandirea, atentia, memoria, imaginatia, creativitatea), cea care este responsabila de dobandirea de catre subiecti a cunostintelor despre deprinderi (cum ar trebui sa se miste corpul) despre activitati (in ce context se poate corpul misca, care sunt regulile de desfasurare a acestor activitati), despre miscare (cum se poate corpul misca), despre fitness (cum "functioneaza" corpul uman) (D.Gallahue, 1993).

In acelasi timp, influentele acestor doua forme de activitate motrica se extind si in domeniul afectiv, unde se fac resimtite in mod deosebit asupra a patru categorii de comportamente afective: interese, motivatii, atitudini, valori.

Influenta practicarii exercitiilor fizice asupra domeniului cognitiv si afectiv, nu poate fi analizata in afara contextului social in care se desfasoara educatia fizica si sportul. Prin practicarea exercitiilor fizice se dezvolta sentimentul de apartenenta la un grup, se ofera ocazia valorizarii ideilor si actiunilor personale, se asigura recunoasterea valorii individului, se favorizeaza dezvoltarea capacitatii de apreciere si autoapreciere, elemente deosebit de importante pentru structurarea imaginii de sine; se realizeaza acceptarea si promovarea unui comportament moral consistent exprimat in concepte, cum ar fi: fair-play, cooperare.

Functia culturala

Domeniul educatiei fizice si sportului defineste un univers al creatiilor umane de natura morala, estetica, intelectuala etc. ce isi gasesc locul cuvenit in ansamblul general al valorilor. Ca acte de creatie valorica, deci ca act de cultura, educatia fizica si sportul reprezinta factori educationali care marcheaza existenta individului la un moment dat sau in mod continuu, pe tot parcursul ontogenezei.

Reflectarea activitatii de practicare a exercitiilor fizice ca act cultural inseamna o noua semnificatie a corpului uman, o perceptie noua a necesitatii angajarii subiectului in acest tip de activitate, o imbinare armonioasa a culturii spiritului si actiunii propriu-zise. Functia culturala marcheaza transformarea corpului-obiect' in 'corpul - subiect" care simte, percepe analizeaza, compara decide intr-o experienta de miscare care interfereaza cu creatia, in ultima instanta. Prin educatie fizica si sport individul se poate exprima cine este, ce simte si viziunea sa asupra vietii; se, poate astfel identifica cu sine si cu ceilalti.

I. Batlan (1996) afirma ca se poate vorbi despre valorile sportive ca tip distinct, diferit de valorile morale sau estetice. Printre acestea, enumeram: fair - play-ul, vitalitatea, autodepasirea, angajarea totala etc. Aceste valori se manifesta intr-un context specific in competitii, in cadrul unor raporturi interumane de parteneriat sau de rivalitate.

in perceptia noastra exista in sport valori estetice care privesc calitatile si canoanele estetice proprii acestui tip de activitate. O saritura in inaltime, o pasa spectaculoasa, o pirueta etc, sunt exemple ale unei frumuseti care se asociaza perfectiunii tehnice, eficacitatii in competitie sau cautarii performantei. Este vorba deci de o estetica functionala.

Sportul este o lume a formelor si miscari care_, in ciuda cautarii rezultatului performant, poate fi obiect al constiintei estetice; jucatorul de tenis resimte continuu precizia loviturii, schiorul - senzatia alternarii ritmice a miscarilor si a completei libertati, gimnasta resimte echilibrul expresiv al atitudinilor si armonia interioara a gesturilor. Frumusetii 'traita' kinestezig, tehnic, tactic, i se adauga frumusetea plastica a corpului uman. In acest sens, Coubertin spunea: 'sportul produce frumusete pentru ca angajeaza subiectul care este o sculptura vie', cu norme, forme si proportii perfecte dar si cu o capacitate superioara de adaptare. Sportivul nu doreste sa para frumos, perfect, ci chiar actiunile pe care le realizeaza creeaza satisfactii estetice, emotionale, prin tensiunea , lupta, conflictul care le implica. Insasi dinamismul subiectului, cu nuantele de accelerare si relaxare, excitatie si acalmie, creeaza o dimensiune estetica aparte.

Functia culturala se exprima si prin momentele de sublim pe care le releva marile spectacole sportive, de exemplu festivitatile de deschidere -inchidere ale Jocurilor Olimpice, ce exprima o intensitate emotionala greu de egalat. De asemenea, sublimul apare si ca atribut al naturii care 'gazduieste' performanta sportiva (de exemplu, impresia spectaculara a escaladarii muntilor Himalaya, zborul cu planorul etc). Valorile estetice ale naturii sunt solidare actiunii sportive si se exprima prin intermediul acesteia (M. Bouet, 1968).

Educatia fizica si sportul reprezinta surse de inspiratie pentru creatorii de arte plastice, literatura, cinematografie, muzica. Sa amintim sculpturile antichitatii, impregnate de plastica atletului, antologia de texte cu teme sportive ale lui Homer si Pindar, Imnul Olimpic al lui Richard Strauss sau numeroasele filme cu tematica sportiva.

In finalul consideratiilor noastre, putem aprecia ca dezvoltarea culturii universale s-a realizat si prin imbogatirea culturii fizice (specifica activitatilor de educatie fizica si sport), care presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri, institutii, discipline stiintifice, tehnologii, opere artistice etc. Toate aceste elemente creeaza legatura intrinseca intre sport si cultura, realizand un limbaj comun care uneste diferitele arii geografice, sociale, religioase etc

6.2.5. Functia economica

In orice activitate sociala, inclusiv in educatie fizica si sport, se ridica problema eficientei activitatii derulate in contextul specific lor. Eficienta o putem aprecia prin prisma efectelor pe care aceste activitati le au in plan biologic, psiho-social, cultural, respectiv a raportului intre 'investitia' realizata si efectul obtinut.

Cele doua forme de activitate fizica pe care le analizam, pot fi considerate ca apartinand ariei productiei de servicii, in ipostaza acestora de furnizor al serviciului numit educatie (fizice, prin miscare). in aceste conditii se considera, ca in domeniul educatiei fizice si sportului se poate vorbi despre trei tipuri de 'clienti':

clienti primari - cei care beneficiaza direct de efectele
practicarii exercitiilor fizice;

clienti secundari - parinti, sponsori, administratii locale;

clienti tertiari - societatea.

Activitatile educative si cheltuielile pe care le presupun, justifica aplicarea principiilor majore ale rationalitatii economice. Si in fata specialistilor din domeniu se pune problema evitarii risipei de timp, bani, competenta. Desigur, cele doua activitati, educatia fizica si sportul, vor avea, din punct de vedere economic, un impact comun asupra societatii, dar si numeroase influente specifice.

Practicarea exercitiilor fizice, prin functia lor biologica, contribuie la mentinerea si intarirea starii de sanatate. Acest lucru se repercuteaza favorabil, din punct de vedere economic, asupra bugetului fiecarei familii, dar si asupra societatii, in general.

Educatia fizica, prin obiectivele specifice pe care le are, contribuie la ameliorarea randamentului profesional, a randamentului scolar, si prin aceasta, sustine integrarea profesionala, (schema nr.6.1.)

Sportul, mai ales cel de performanta si inalta performanta, reprezinta o importanta zona de investitii si, de aceea, asupra lui se indreapta atentia economistilor, managerilor, specialistilor din domeniul financiar-contabil, dar si din turism si comert. Sportul a devenit o importanta intreprindere economica, care gestionata corespunzator poate aduce beneficii importante la nivel microeconomic (club, oras, regiune) si macroeconomic (intreaga economie a unei tari).

Prin faptul ca sunt organizate periodic manifestari de mare anvergura, in sport se creeaza infrastructuri (de exemplu, in cazul J.O. de la Barcelona, au fost construite un aeroport si o statie de cale ferata); este stimulat turismul, local si international; sunt vehiculate importante resurse financiare, provenite din drepturi de televiziune, sponsorizari, taxe de intrare, licente (publicitate), emisii de timbre, monezi etc. in acelasi timp sunt mobilizate importante resurse umane din domeniul mass-mediei, pazei si securitatii etc.

Efectele economice ale sportului sunt apreciate a fi, din punct de vedere temporal, imediate (de genul celor citate anterior), si tardive (bazele sportive, spatiile de cazare, centrele de presa construite cu diverse ocazii, pot fi ulterior valorificate).

Sportul este un domeniu extrem de atractiv pentru stiintele aplicate. El poate oferi noi locuri de munca, dat fiind ca este un domeniu in care competenta si creativitatea pot duce la rezultante performante. insasi performanta sportiva este consecinta unui efort de pregatire individual (al sportivului) asistat de o echipa interdisciplinara.

Nu numai serviciile sunt caracteristice sportului, ci si un anumit tip de productie de bunuri materiale. 'Industria sportului' este sustinuta si in acelasi timp stimuleaza productia de echipamente sportive, materiale si instalatii, aparatura electronica de masurare, inregistrare, asistenta medicala

In concluzie, se poate aprecia ca sportul este, in acelasi timp, consumator si producator de bunuri si servicii. Fiecarei ipostaze i se pot descrie mai multe dimensiuni, (schema nr.6.2).

Verificati-va cunostintele!

Definiti idealul educatiei fizice si sportului.

Precizati care sunt elementele de referinta ale idealului educatiei fizice

Enumerati functiile educatiei fizice si sportului (dupa diferiti autori).

Argumentati functia de perfectionare a capacitatii motrice si functia
psihosociala a educatiei fizice si sportului.

Evidentiati aspectele specifice functiei economice in cadrul educatiei
fizice si sportului.

Educatia fizica si sportul - factori de sanatate

Sanatatea este considerata a fi o conditie umana cu dimensiuni de ordin fizic, social si psihologic, fiecare dimensiune caracterizandu-se printr-un continut cu un pol pozitiv si altul negativ. Se considera ca sanatatea este bucuria de viata, capacitatea de a face fata solicitarilor, nu doar absenta bolii, iar in antiteza, sanatatea este asociata cu morbiditatea si in ultima instanta, cu mortalitatea prematura.

Conditia fizica este una dintre componentele care caracterizeaza starea de sanatate, fiind influentata in mod favorabil de activitatile motrice. Aceasta se caracterizeaza prin: capacitatea de a efectua cu vigoare activitatile zilnice; probabilitatea scazuta de aparitie prematura a bolilor si complicatiilor puse in mod obisnuit pe seama lipsei de activitate motrica.

Efectele educatiei fizice si sportului asupra individului se concretizeaza intr-o contributie substantiala la dezvoltarea si mentinerea capacitatilor functionale, la pastrarea structurilor organismului si la limitarea deteriorarii acestora, datorita varstei si lipsei de stimulare. Ele se materializeaza in putere, forta si rezistenta locala la nivelul muschilor agilitate, coordonare, echilibru sunt caracteristice unei bune motricitatii. Structura si functiile articulatiilor, flexibilitate, densitatea oaselor la nivelul aparatului osteo-articular; capacitatea aeroba si rezistenta la nivelul functiei cardiorespiratorii, metabolismul hidratilor de carbon si lipidelor.

Efectele de mai sus sunt posibile la toti oamenii, la toate varstele, fie sanatosi, suferinzi de boli cronice sau de diverse deficiente.

Conditia fizica realizata prin practicarea sistematica a exercitiilor fizice se traduce pe plan individual prin performante crescute, incredere in sine, independenta in plan fizic si psihologic contribuind la calitatea perceputa a vietii.

Educatia fizica si sportul desfasurate sistematic sunt asociate cu incidenta mai redusa a multor afectiuni comune muschilor si scheletului; metabolice si cardiovasculare, printre care osteoporoza, obezitatea, sindromul metabolic, hipertensiunea arteriala, accidentele cerebrale etc. Se considera ca educatia fizica si sportul combat acesti 'factori de risc'.

Cele de mai sus, se constituie ca un argument in plus care evidentiaza ca activitatea motrica sistematica influenteaza intregul corp al omului, inclusiv mintea si 'sufletul'.

Efectele educatiei fizice si sportului asupra sanatatii

Activitatea motrica determina raspunsuri functionale imediate la nivelul organelor si sistemelor organismului. Aceste raspunsuri sunt evidente in sistemele direct angajate, dar mai greu de anticipat si observat in cele implicate in plan secundar. Numeroase raspunsuri observabile ale organismului evidentiaza o relatie cantitativa fata de 'incarcatura' sau relatia doza-raspuns. Raspunsurile acute fata de o solicitare singulara sau efectele insumate ale unei activitati repetate pot fi folositoare sau daunatoare sanatatii. Multe raspunsuri ale organismului dispar cu rapiditate, dar sumate se suprapun si dau efecte directe si conexe in alte sisteme.

Daca reprizele de activitate motrica repetate des si cu regularitate depasesc 'sarcina' acceptata de organism (supra sarcina) organismul poate suferi modificari adaptative structurale si functionale. Efectele depind de intensitatea antrenamentului, de orientarea acestuia si de durata aplicarii incarcaturilor. Din aceste motive, din punct de vedere tehnic, discutam despre:

volumul efortului (cantitate de repetare) incarcatura, distante etc;

intensitatea efortului (gradul de solicitare a organismului);

complexitatea efortului (structura motrica, volum, intensitati
variate);

orientarea efortului ( aerob, anaerob sau mixt).

Printre caracteristicile fundamentale ale activitatilor recomandate, evidentiem urmatoarele: sarcina motrica sa fie mai mare decat cea obisnuita si sa implice un consum energetic mai mare; in activitate sa fie angajate grupe musculare mari; efortul fizic sa fie executat frecvent, zilnic daca e posibil; durata sa fie de cel putin 20 minute, cu intensitate bine aleasa.

Se recomanda pentru adulti, mersul completat cu activitati care sa angreneze trenul superior (exercitii de gimnastica) ce vor determina progrese evidente si rapide la aceste varste, in privinta adaptarii-cresterii capacitatii de efort.

in S.U.A.³, aceste principii sunt consemnate din 1993, astfel: 'Fiecare american de varsta adulta trebuie sa cumuleze cel putin 30 minute de activitate fizica de intensitate moderata, in majoritatea zilelor saptamanii. Se recomanda, de asemenea, participarea regulata la activitatile fizice care dezvolta si mentin forta musculara si flexibilitatea articulatiilor'.

Exista date demne de incredere conform carora adaptarea unui stil de viata sedentar determina costuri individuale si sociale mari pentru mentinerea sanatatii. Promovarea sanatatii personale, la locul de munca se considera ca este strans legata de practicarea activitatilor motrice si in special de sport, sub diferite forme. Aceasta este legata de reducerea absenteismului si un plus de vigoare in activitatea productiva.

A realiza o crestere majora a participarii individuale si de grup este o sarcina solicitanta si incitanta. Succesul cere o planificare riguroasa, promovare intensiva printr-o conlucrare deplina intre administratiile centrale si cele locale, cu participarea agentilor economici si voluntari. Se recomanda promovarea formelor simple si necostisitoare, marind gradul de constientizare, o motivatie interna crescuta si inlesnirea accesului individului la trairea placerii produsa de participarea la activitatile de educatie fizica si sport. Un dicton al zilelor noastre promoveaza ideea ca: 'Sportul nu da zile vietii, ci da viata zilelor'. Aceasta inseamna o viata zilnica desfasurata cu usurinta, fara ca efortul fizic sau intelectual sa fie chinuitor. Individul participa la activitatile zilnice cu suficiente rezerve fizice si psihice, munca, petrecerea timpului liber decurgand cu succes.

''Eficacitatea practicarii sistematice a educatiei fizice sau sportului asupra dezvoltarii morfologice si functionale este cunoscuta din vremuri stravechi si demonstrata convingator de un mare numar de experimente. Aceste efecte nu pot fi obtinute prin alte mijloace. Cele doua activitati:

asigura stimulii necesari cresterii si dezvoltarii in copilarie si
adolescenta;

asigura mentinerea fortei generale si locale, a rezistentei la eforturi
de diferite tipuri;

combat efectele sedentarismului;

asigura efectuarea miscarilor cu agilitate, coordonare si dezvolta
echilibrul;

asigura mobilitatea articulara si elasticitatea muschilor si
ligamentelor.

Efecte importante ale exercitiilor fizice se produc la nivelul tuturor organelor si sistemelor. Dintre acestea, aparatele cardio-vascular si respirator sunt favorabil influentate. Astfel, puterea maxima aeroba, ca suma a functiilor respiratorie, circulatorie, hematologica si metabolica (care sunt influentate de factori ca: varsta, activitatea fizica si boli cronice) descreste cu 10% din valoarea maxima in fiecare deceniu al perioadei adulte. Declinul este si mai mare in cazul unui stil de viata sedentar. Pentru prevenirea acestui declin se recomanda exercitiile de rezistenta, de intensitate moderata, de trei sau mai multe ori pe saptamana, care dupa 3-4 luni, la indivizi sanatosi maresc VO2 max. cu 15%. Cresterea este mai spectaculoasa la sedentari.

Exercitiile fizice au numeroase efecte benefice asupra organismului, motive pentru care sunt recomandate ca mijloace de prevenire a imbolnavirilor la nivelul tuturor sistemelor si organelor corpului (profilaxie) precum si procesul de reabilitare, recuperare dupa diferite boli (terapie).

Educatia fizica si sportul influenteaza in mod favorabil starea de spirit a oamenilor. Astfel, sanatatea fizica este dublata de sanatatea psihica. Exercitiile fizice executate cu intensitate mare, preintampina instalarea depresiei, acestea fiind distractive si relaxante, previn anxietatea, dezvolta vointa si increderea in sine. Sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a efectelor negative ale stresului.

Alte efecte favorabile sunt urmatoarele: atenueaza efectele nocive ale fumatului, obiceiurile alimentare nesanatoase, abuzul de alcool si medicamente si enumerarea ar putea continua.

Toate cele prezentate mai sus, indreptatesc afirmatia conform careia educatia fizica si sportul sunt factori deosebit de importanti in asigurarea sanatatii oamenilor.

Verificati-va cunostintele!

■ Analizati principalele efecte ale educatiei fizice si sportului asupra sanatatii individului.

Educatia fizica si sportul - factori de socializare

Socializarea reprezinta 'procesul social fundamental prin care orice societate isi proiecteaza, reproduce si realizeaza prin conduite adecvate ale membrilor sai, modelul normativ si cultural.'⁵ in cadrul acestui proces individul asimileaza competentele, atitudinile, valorile si comportamentele care ii favorizeaza integrarea in societatea in care traieste. insusirea de roluri si statute ii asigura participarea la functionalitatea societatii. Integrarea sociala este 'procesul social fundamental care presupune acomodarea, adica solutionarea conflictelor existente intre diferite aspiratii si atitudini comportamentale, intre indivizi, grupuri, clase.' (M.Voinea, 1993) Acest proces presupune relatii mutuale de ajustare a propriului comportament in cadrul unui sistem social (indivizi, grupuri, norme, valori, actiuni).

incercand sa sugereze deosebita complexitate a procesului de socializare, K. Hurrelman (1988) il defineste ca 'procesul de aparitie, formare si dezvoltare a personalitatii umane in dependenta si interactiune cu organismul uman, pe de-o parte, si cu conditiile de existenta sociala si ecologica a un anumit moment al dezvoltarii istorice a societatii, pe de alta parte.'

Educatia fizica si sportul sunt considerate activitati sociale deoarece prezinta o serie de caracteristici care. Se recomanda ca factori de socializare si integrare sociala. Astfel:

1. Se desfasoara preponderent in grup, facilitand astfel, interactiunea dintre indivizi (conditie de baza a socializarii). Modul in care se organizeaza interactiunea dintre indivizi, in cadrul educatiei fizice si sportului, determina diferite niveluri de manifestare a acesteia. in anumite situatii, jocuri sportive, nevoia de cooperare este foarte mare (baschet, volei, fotbal, rugbi, handbal), in altele nevoia de cooperare se reduce (concursuri pe echipe in sporturi individuale).

Educatia fizica si sportul devin 'modele sociale de contacte' (G.Patriksson, 1996) prin faptul ca presupun cultivarea unor calitati: cooperarea, tolerarea celorlalti, adaptabilitatea sociala, munca in echipa, etc.

Prin continutul si. formele de organizare se creeaza un mediu
psiho-social care permite aparitia si manifestarea tuturor tipurilor de
interactiune, de la cele cooperative la cele. de adversitate. Prin specificul
organizarii-practicarii exercitiilor fizice, a ramurilor de sport, indivizii
indeplinesc simultan roluri de cooperare - cu membrii propriei echipe, dar
si de adversitate - cu membrii celeilalte echipe.

Educatia fizica si sportul pun individul in situatia de a evalua pe
altii si a se evalua pe sine, fapt ce contribuie la formarea imaginii de sine.
Socializarea este favorizata ca urmare a faptului ca educatia fizica, dar mai
ales sportul, presupun competitie intre indivizi si grupuri de indivizi. Prin
competitie se realizeaza compararea cu sine si cu altii, se ierarhizeaza
valorile. in cadrul acestei interactiuni individului invata despre sine, despre
capacitatile sale, despre mediu; invata sa-si exprime atitudinea fata de
societate si fata de membrii sai.

J. Cratty (1967) considera ca sursa socializarii in sport este reprezentanta de 'activarea sociala': situatia in care activitatea celorlalti motiveaza individul pentru o performanta superioara si aceasta poate avea ca rezultat o schimbare de comportament.

Comportamentul motric din cadrul educatiei fizice si sportului
este socializant pentru ca el promoveaza valori si realitati ale societatii si
permite individului insusirea de modele de relationare si comportare
valabile in educatie fizica si sport,si transferabile in societate (modele
biologice, morale, artistice, civile).

Comportamentul motric din educatie fizica si sport este socializat
pentru ca favorizeaza aparitia fenomenelor de facilitare sociala, de
comunicare, cooperare implicate de interactiune sociala. Din punctul de
vedere al socializarii, schemele si formele de interactiune personala sunt
mai importante decat ramurile de sport practicate. Unii factori sunt
determinanti: grad de cooperare intre indivizi, calitatea conducerii, spiritul
de competitie, importanta acordata victoriei, ponderea activitatii
individuale si libertatii de luare a deciziei. Grupul de practicanti ai
exercitiilor fizice favorizeaza insusirea unor notiuni cu privire la datorie,
responsabilitate, interdictie, contribuind la dezvoltarea constiintei morale si
juridice.

Scopul socializarii este acela de a forma o persoana competenta din punct de vedere social, in sensul ca recunoaste valorile societatii, normele si modelele de comportare. Procesul de socializare presupune astfel dobandirea competentei sociale si formarea deprinderilor de comunicare interpersonala.

In vederea dobandirii competentei sociale sunt importante patru variabile: atitudinea, imaginea de sine, combativitatea si competenta interpersonala.

Atitudinea este cea care predispune individul la anumite comportamente de tip motric. Modul in care se realizeaza acest lucru poate li explicat prin intrepatrunderea actiunii a trei componente:

cognitiva - cunostinte, idei despre practicarea exercitiilor fizice, in
anumite forme de organizare;

afectiva - raspunsul de natura emotionala la acest fenomen;

comportamentala - modul in care o persoana se angajeaza sau nu in
fenomenul amintit.

Educatia fizica si sportul ofera posibilitatea cunoasterii si autocunoasterii prin punerea in diferite situatii de intrecere, de comparare cu altii. Rolul specialistului care conduce aceste activitati este acela de a crea o imagine de sine pozitiva a persoanelor care practica exercitiile fizice.

Combativitatea se refera la 'tendintele de afirmare si celelalte motive care insotesc participarea sportivului la concurs, dublate de excitatia emotionala stenica, declansatoare a unui plus de energie'. (M.Epuran, 1990) Se caracterizeaza prin atitudine activa, constructiva, darzenie, perseverenta.

Competenta interpersonala se refera la abilitatea unei persoane de a interactiona cu celelalte. Educatia fizica si sportul ofera persoanelor posibilitatea angajarii in doua ipostaze de relationare: de cooperare si de adversitate.

Dobandirea deprinderilor de comunicare prin practicarea exercitiilor fizice in cadrul educatiei fizice si sportul consta in insusirea de catre individ a limbajului corporal, non-verbal, dar si dezvoltarea capacitatii de integrare in activitatea unui grup.

R.Singer (1974) considera ca socializarea in cadrul educatiei fizice si sportului este legata de ajustarile personale si sociale care se produc pe urmatoarele directii:

valori morale (sportivitate, onestitate, respectarea celuilalt, fair-
play);

stabilitate emotionala (control, maturitate);

relatii interpersonale (cooperare, competitie);

auto-implinire (incredere in fortele proprii, imagine de sine).
Heinemann (1986), citat de G.Patriksson (1996) evidentiaza patru

dimensiuni ale socializarii, valabile si in cadrul activitatilor analizate:

1. Conformitate normativa (identitate sociala) - se refera la valorile, normele, simbolurile si tehnicile care sunt transmise in cadrul unei anume societati si pe care indivizii invata sa le accepte drept juste Identitatea eu-lui - abilitatea de a armoniza standardele si cerintele rolului social cu personalitatea individului (nevoi, dorinte, experiente).⁵

Forta eu-lui - a fi independent si a utiliza normele sociale in mod
constient si flexibil.

Solidaritatea - abilitatea de a conecta si integra 'identitatea' si
'forta eu-lui' cu obligatiile sociale fata de ceilalti.

Privita din punct de vedere a socializarii, practicarea exercitiilor fizice are doua functii (D.Siedentop, 1984):

Functie formativa - transmiterea de cunostinte si formarea
deprinderilor motrice de baza, utilitar-aplicative si specifice unor ramuri si
probe sportive.

Functie de dezvoltare - formarea deprinderilor de relationare
interpersonala si a competentelor sociale.

intre procesul de socializare si cele doua tipuri de activitati motrice
pot fi stabilite o serie de similitudini care sa sustina interrelationarea lor.
Astfel:

Procesul de socializare este caracterizat de permanenta trecere de
la un statut social la altul, de-a lungul ontogenezei. Prin marea lor
accesibilitate si adaptabilitate la diferite categorii de varsta, populatie,
educatia fizica si sportul pot constitui permanente ale unei vieti rationale si
echilibrate.

Socializarea prin educatia fizica si sport se realizeaza diferit la copii si adulti, la femei si barbati si explicarea acestui fapt s-a realizat din diverse perspective.

B.McPherson (1986) subliniaza faptul ca 'pe durata copilariei timpurii, perspectiva functionala care utilizeaza teoriile dezvoltarii sociale si cognitive poate fi cea mai adecvata pentru a explica procesul, in timp ce pentru varstele cu continut social, adolescenta pana la varsta adulta, mai potrivite sunt perspectivele conflictuale si de interactiune.'

Atat procesul de socializare, cat si educatia fizica si sportul, surit
supuse actiunii factorilor economici, politic, culturali, fapt ce contribuie la
facilitarea transferului efectelor socializante din domeniul educatiei fizice
si sportului in viata de zi cu zi. Interactiunea dintre educatie fizica si sport
si societate se poate pune in evidenta prin 'dependenta normelor si
valorilor create si recreate de societate in diverse 'campuri sociale'
(inclusiv in activitatile motrice, adaugam noi), de conditiile din afara
campului si dezvoltarea societatii.' (G.Patriksson, 1996).

M.Epuran, 1998, citandu-1 pe L.Vlaseeanu, prezinta doua sensuri ale socializarii realizate prin practicarea exercitiilor fizice: unul individual si unul de grup, Primul se defineste ca 'procesul psihosocial de transmitere - asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitati in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane.' Al doilea sens se refera la 'extinderea numarului de agenti individuali care exercita controlul sau participa direct la dezvoltarea unui sistem, subsistem sau sector de activitate.'

Analizand activitatea de practicare a exercitiilor fizice, se poate observa ca socializarea poate fi regasita sub ambele forme. Din punct de vedere individual, includerea persoanei in cadrul procesului specific de exercitare a influentelor exercitiilor fizice pe multiple planuri are drept scop dezvoltarea armonioasa a acesteia in scopul integrarii sociale. Sensul socializarii individuale poate fi si acela al integrarii prin acceptare activa, in functie de conditiile si cerintele concrete de adaptarea la conditiile grupului sau echipei. Poate avea semnificatia unei desocializari/resocializari (M.Serban,1998) pe alt plan, valoric, a socializarii colective. Transformarile care apar la nivel de intragrup sau extragrup, presupun renuntarea la vechile valori si achizitionarea unora noi.

Din al doilea punct de vedere, al socializarii ca urmare a includerii in cadrul unui grup, individul influenteaza si este supus influentelor exercitate de ceilalti membrii ai grupului. in cadrul grupului de sportivi individul dobandeste o pozitie sociala care ii asigura prestigiu si grad de acceptare in grup. (schema nr.6.3.)

Se poate observa diferentierea a doua tipuri de socializare: cea care se produce in cadrul educatiei fizice si sportului si cea care are loc prin intermediul participarii la cele doua tipuri de activitati. Socializarea in educatie fizica si sport vizeaza o gama larga de consecinte ale practicarii exercitiilor fizice: de la formarea deprinderilor motrice si a competentei sociale, pana la insusirea de valori si norme sociale. Altfel spus 'are in vedere ceea ce se invata in sport per se, fara a cauta neaparat utilitatea in afara sportului.' (G.Patriksson, 1996) Atunci cand ne referim la socializarea prin educatie fizica si sport ne indreptam atentia asupra efectelor participarii la aceste activitati motrice asupra altor sfere ale vietii, in realitate cele doua aspecte se intrepatrund, socializarea fiind un proces cu o dinamica permanenta. Socializarea se produce nu doar prin aspecte pozitive, ci si prin cele negative. Alaturi de comportamentele dezirabile, in educatie fizica si sport se pot insusi si cele de ne-cooperare. De exemplu, unele elemente de supramotivatie, supraexcitarea emotionala, precum si unele particularitati temperamentale, pot transforma combativitatea in agresivitate. Si aceasta presupune interactiune, dar o interactiune care poate avea efecte nefavorabile asupra integritatii fizice si conduitei morale a participantilor la fenomenul de practicare a exercitiilor fizice

Procesul de socializare prin educatie fizica si sport nu poate fi discutat in afara aculturalizarii. Aceasta reprezinta 'procesul de modificare culturala, adica de transformare a normelor, valorilor, simbolurilor si tehnicilor culturale, printr-un contact frecvent cu purtatorii unei alte culturi (Broskamp, 1994, citat de A.Kruger, 1995). Aceasta se refera si la interactiunea dintre o cultura dominanta si una subdominanta. In cazul sportului competitional apare intrebarea in ce masura culturile specifice diferitelor discipline sportive sau ale sportului competitional in ansamblu se influenteaza reciproc si, prin mediatizarea influentelor sociale, in ce masura tendintele sociale, de exemplu comercializarea, transforma culturile sportive. Holz (1994) aprecia ca 'sportul de performanta nu inseamna numai performanta abstracta, ci si transmiterea de alternative ale valorilor sociale care sunt de o importanta capitala pentru societatea noastra (starea de pregatire a sportivilor pentru obtinerea performantelor, egalitatea sanselor, solidaritatea, toleranta, fair-play-ul).'

In acest context se pot aborda si efectele socializante ale practicarii exercitiilor fizice asupra anumitor categorii de populatie (de exemplu, persoanele cu nevoi speciale)⁶.

Potentialul socializant al educatiei fizice si sportului este reprezentat de conditiile si situatiile de invatare organizate in acest sens. Comportamentele sociale adecvate se insusesc intr-un proces educational, constient, stiintific dirijat. Acest demers este absolut obligatoriu in cadrul varstelor de crestere si dezvoltare a fiintei umane, deoarece pune bazele formarii constiintei sociale, morale, care va contribui la integrarea individului in societate.

Integrarea sociala - efect al socializarii prin educatie fizica si sport

In sensul cel mai general, integrarea reprezinta efectul 'ansamblului de masuri care se aplica diverselor categorii de populatie in vederea inlaturarii segregarii sub toate formele.'

in acceptiune restransa, ea se defineste sub aspectul diferitelor domenii in care are loc. Astfel, se poate vorbi despre⁸:

integrare sociala - 'proces social fundamental care presupune
acomodarea, adica solutionarea conflictelor existente intre diferite aspiratii
si atitudini comportamentale, intre indivizi, grupuri, clase; adesea este
definita ca o stare obiectiva data de asamblarea si ajustarea reciproca intr-
un sistem organizat al unei totalitati de elemente (indivizi, grupuri, norme,
valori, actiuni) intre care se stabilesc raporturi de interdependenta.'
(M.Voinea, 1993)

integrarea profesionala - presupune aspiratia spre autonomie si
independenta sociala.

Proces complex si de durata, integrarii i se pot distinge patru niveluri⁹ de manifestare, valabile si in cazul educatiei fizice si sportului:

integrare fizica - sau nivelul incipient al integrarii - se refera la
prezenta fizica a unei persoane alaturi de celelalte;

integrarea functionala (sau pedagogica) - semnifica participarea
la un proces comun de invatare. Poate fi limitata initial ca sfera de
cuprindere - de exemplu, doar la educatie fizica, sport, etc. Ea nu
presupune in mod obligatoriu interactiunea sociala in afara contextelor
exterioare actului de invatare propriu-zis. Creeaza conditiile de aparitie a
urmatorului nivel:

integrarea sociala - reprezinta o imbinare a nivelurilor anterioare,
imbinare ce are ca rezultat stabilirea de relatii in interiorul grupului;

integrarea societala - apare atunci cand persoana dobandeste
sentimentul de apartenenta si participa deplin la viata comunitatii, avand un
anumit statut si rol. Integrarea societala presupune asumarea de
responsabilitati sociale, exercitarea unei anumite influente asupra
partenerilor, acceptarea deplina de catre ceilalti membri ai comunitatii si
existenta sentimentului de deplina incredere in sine si in ceilalti.

intre nivelurile integrarii exista relatii de interdependenta, care realizeaza un continuum al procesului de integrare de-a lungul ontogenezei.

Asa cum s-a putut constata din parcurgerea paragrafelor anterioare, educatia fizica si sportul detin atributele unor medii de socializare, care sa permita amplificarea treptata a sferelor de cuprindere, de la integrarea fizica, la cea functionala, si in final, la cea sociala si societala.

Unul dintre atributele educatiei fizice si sportului care le recomanda ca medii de socializare, cu efect asupra integrarii sociale este faptul ca practicarea exercitiilor fizice se desfasoara, mai ales, in grup.

G.W. Russell (1993) defineste grupul de sportivi ca 'unitate sociala alcatuita dintr-un numar de indivizi care au un anumite roluri si statute, stabile pentru o anumita perioada de timp, si care poseda un set de valori si

norme pentru reglarea propriului comportament, cel putin in ceea ce priveste consecinta pentru grup.' Grupul asigura interactiunea membrilor sSi in situatii specifice, astfel incat fiecare individ influenteaza si este influentat de ceilalti membri ai grupului. O puternica interactiune, sub forma cooperarii duce la coeziune.

Coeziunea reprezinta 'un proces dinamic reflectat de tendinta grupului de a actiona impreuna in vederea atingerii scopurilor stabilite.' (A.Carron, 1982). De asemenea, ea exprima 'extinderea cu care membrii grupului manifesta dorinta de a realiza un scop comun si a realiza identitatea grupului ' (R.Davis et.al, 1991). Coeziunea grupului se exprima in plan social, sub forma interactiunii membrilor sai si, in plan actionai, prin eficienta practica a actiunii grupului.

in literatura de specialitate exista tendinta de analiza a acesteia pe doua coordonate: a integrarii individului in grup si a atractiei individuale fata de membrii grupului.

Carron, Wiedmeyer si Brawley (1988) evidentiaza faptul ca gradul de coeziune a grupului sportiv scade odata cu cresterea numarului de membri; grupurile mixte au tendinta de mentinere a unui numar mic de membri; femeile prefera grupurile mai mari, iar barbatii prefera grupurile mai mari si mici, mixte.

Coeziunea grupului variaza si in functie de tipul de activitate motrica, de nivelul competitiei si de cultura (A. Carron, 1988). Acelasi autor propune un model conceptual al coeziunii grupului care leaga factorii personali, de mediu, leadership-ul de factorii de echipa, obiectivele personale de cele de grup.

M.Epuran (1990) prezinta urmatorii factori de conditionare a coeziunii, si anume: numarul, varsta si caracterul membrilor, structura echipei si motivatia. Obtinerea coeziunii unui grup este rezultatul unui proces de 'modelare sociala in care se urmareste: acordarea tendintelor si intentiilor individuale si contopirea lor intr-o atmosfera colectiva afectiva; constientizarea scopului comun general, si a altora subordonate acestuia; dezvoltarea sensibilitatii si intelegerii fata de ceilalti.' (M.Epuran, 1990).

Conditia de baza a coeziunii grupului, a realizarii 'sudurii lui interne' (I.Szczepanski, citat de M.Voinea, 1993) este reprezentata de convergenta actiunilor membrilor grupului in vederea realizarii unui scop comun. Nu toate grupurile au succes in activitatea lor. in timp ce unele grupuri fac fata confruntarii cu alte grupuri, altele cedeaza in fata unui adversar mai puternic. Modul in care un grup actioneaza in situatii performantiale este determinat de dinamica sa interna, exprimata in gradul de coeziune. Factorii de marime si compozitie sexuala sunt esentiali in determinarea performantei de grup. (J.Marshall si E. Heslin, 1975).

Strans legata de coeziune este problema loialitatii (R.Davis et. al., 1991). Puternicul atasament fata de echipa sau antrenor dezvolta adesea coeziunea grupului si excelenta in competitie.

Se traduce prin sentimente
de atasament, de apartenenta puternica la anumite scopuri comune. Se
exprima prin incredere in sine si in ceilalti, integrare voluntara in grup, in
sens de acceptare a normelor de conduita si insusire a scopurilor grupului.
Studiile de psihologie sociala au demonstrat ca in grupurile sportive, alaturi
de grupurile politice, militare, religioase, echipele chirurgicale, loialitatea
se dezvolta cel mai puternic. Dezvoltarea loialitatii in sport se realizeaza pe
cinci coordonate: dominare, identificare, angajare, integrare, aliniere la
^SC°P

O caracteristica importanta a grupului de sportivi este aceea a solidaritatii. Aceasta asigura unitatea, trairea grupului. in domeniul, educatiei fizice, dar mai ales a sportului, solidaritatea este multiplu determinata; pe langa factorii de natura individuala, motivationala, intervin si cei de natura sociala, exercitati din mediul exterior (recompense, sponsorizari, contracte de munca, etc). Realizarea solidaritatii este consecinta faptului ca grupul ofera membrilor sai securitate emotionala, incredere, sprijin, protectie, posibilitatea dezvoltarii armonioase a personalitatii.

Toate aceste caracteristici ale grupului, prin multiplele influente asupra personalitatii practicantilor exercitiilor fizice vor favoriza procesul de socializare si vor contribui la integrarea lor sociala.

Educatia fizica si sportul - activitati instructiv - educative

Ca activitati instructiv-educative, educatia fizica si sportul se pot caracteriza prin prisma mai multor aspecte, ce pot fi grupate in doua categorii: structurale si functionale.

Aspecte structurale se refera la:

1.Obiective. Cu diferite niveluri de generalitate, specifice subsistemelor fiecareia dintre ele.

Continut. Adaptat particularitatilor persoanelor care practica
exercitiile fizice in diverse forme de organizare, fiecare forma avand
obiective specifice.

Strategii didactice (de instruire). Reprezinta expresia modului
specific de utilizare a metodelor si mijloacelor educatiei fizice si sportului
in vederea realizarii obiectivelor. _l

Strategii de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor. Sunt
adaptate fiecarui subsistem al activitatilor mentionate. Ansamblul structural al activitatii instructiv-educative este functional datorita relatiilor (fizice si de comunicare) care se stabilesc intre persoanele participante la aceasta,

in acest sens educatia fizica si sportul pot fi caracterizate prin prisma interactiunii, sub forma conlucrarii dintre cei doi poli, intre profesor/antrenor si elev/sportiv, fiecare avand atributii si roluri specifice.

Relatia dintre cei doi agenti educationali presupune transmiterea si asimilarea unui sistem de cunostinte de specialitate, de organizare, de autoconducere care sa contribuie la realizarea obiectivelor specifice activitatilor in care sunt implicati. in cadrul acestei relatii bipolare, profesorul/antrenorul detine rolul conducator (ca expresie a statutului cu care este investit de catre societate si a pregatirii de care dispune in vederea exercitarii rolului care decurge din statut), in timp ce subiectul participa activ la procesul propriei deveniri, printr-un efort real de asimilare a cunostintelor, prin posibilitatea exprimarii libere a unor opinii, prin antrenarea personalitatii sale, in ansamblu. Caracterul bilateral este consecinta interpretarii educatiei fizice si sportului prin prisma teoriei actiunii, a interactiunii si conlucrarii dintre profesor si elev, dintre antrenor si sportiv.

Si in aceasta ipostaza, educatia fizica si sportul participa la procesul de socializare prin aceea ca:

Asigura conditiile de invatare prin care subiectul dobandeste
sistemul de cunostinte, aptitudini, deprinderi necesare integrarii sociale.

Creeaza situatii de educatie morala, civica, avand la baza
modelarea personalitatii copilului, prin tranzitia de la un comportament
reglat din exterior, prin reguli impuse, la un comportament autoreglat, prin
interiorizarea regulilor.

Ofera posibilitatea tuturor subiectilor de a comunica, de a se
exprima si, in acest fel, de a stabili relatii interpersonale. Prin faptul ca este
utilizat si limbajul corporal, non-verbal, este facilitata interactiunea intre
indivizi care nu vorbesc aceeasi limba.

Ca procese instructiv-educative, educatia fizica si sportul permit manifestarea a trei elemente majore ale procesului de socializare, care conduc individul la invatarea rolului sau societal (K.M. Haywood, 1993): agenti socializanti: familie, antrenori, profesori; situatii sociale: lectie, jocuri; atribute personale: aptitudini. intre factorii socializanti pot fi descrise cel putin patru tipuri de relatii, care vor conditiona procesul de socializare si reusita activitatii instructiv-educative: relatia subiect -profesor/antrenor; relatia subiect - ceilalti practicanti; relatia profesor/antrenor - familia subiectului; relatia subiect - parinti.

Educatia fizica si sportul - factori de comunicare

Educatia fizica si sportul ofera cadrul de exprimare si de rezolvare a nevoilor de comunicare specific umane. Aceste nevoi pot imbraca diferite forme (L.Soitu, 1997):

a. Nevoi biologice/fizice, care au pe langa o motivatie biologica (de
sanatate corporala si mentala).

b. Nevoia de   identitate - faciliteaza dorinta si vointa de
supravietuire si de afirmare. Cadrul organizat a practicarii exercitiilor fizice
ofera fiecarui individ posibilitatea dialogului cu sine si cu ceilalti.

c. Nevoi sociale exprimate in nevoia de interrelationare si satisfacute
de educatie fizica si de sport prin faptul ca se desfasoara preponderent in
grup, facilitand interactiunea sociala.

W. Schutz (1983, citat de L.Soitu (1987) descrie trei tipuri de nevoi sociale: nevoia de includere/cuprindere (ca parte a unui sistem relational), dorinta de autoritate (de a influenta comportamentul celorlalti), nevoia de afectiune (subscrisa nevoii de respect, de a conta si reprezenta ceva pentru celalalt).

Toate aceste nevoi sociale pot fi satisfacute prin faptul ca in cadrul educatiei fizice si sportului, prin forme specifice de practicare a exercitiilor fizice, fiecare individ poate contribui la eficienta in plan actionai a grupului/echipei (rezolvand nevoia de apartenenta la un grup), fie de pe pozitia de lider (satisfacand dorinta de autoritate), fie doar de membru al grupului (membru care joaca un anumit rol si are un anumit statut, acceptat si respectat de ceilalti), v

Comunicarea in cadrul educatiei fizice si sportului se realizeaza sub doua forme: prin intermediul miscarii, a limbajului corporal si prin intermediul modului specific de organizare a spatiului in care se realizeaza miscarile corporale.

Limbajul corporal reprezinta o forma de comunicare non-verbala, respectiv de o forma de 'comunicare a unei informatii codificate si transmise printr-o diversitate de semne (modalitati), legate direct de postura, gesturile, mimica, miscarea si infatisarea subiectului.' (A.Dragnea, A.Bota, 1999) El poate fi exprimat prin doua tipuri de activitati: dinamice (corpul se deplaseaza in spatiu) si tonice (subiectul isi regleaza gradul de tensiune musculara).

Comunicarea motrica, element esential al socio-motricitatii, presupune doua elemente: interactiunea de cooperare (comunicare motrica propriu-zisa) si o interactiune de opozitie (contracomunicare motrica).

Ca si in dinamica verbala, unde pot apare aspecte de acord si dezacord, dinamica socio-motrica foloseste elemente de miscare foarte diferite, in functie de context, pentru a exprima comunicarea pozitiva (pasa) sau negativa (placajul).

Retelele de comunicare pe terenul de sport sunt materializate in repartizarea spatiala a practicantilor exercitiilor fizice, prin relatiile care se stabilesc intre ei. 'Spatiul sociomotric nu este un spatiu de joaca care permite unor masini biologice sa se agite in jurul unei mingi de piele; este locul in care societatea investeste dorinta sa de frumos, unde acorda spatiu si corp imginatiei sale, adica scenarii imaginare care pun in scena conflictele si aspiratiile sale interne.' (A.Kruger, 1995).

P.Parlebas (1975) defineste spatiul ca 'intermediarul cheie, locul de organizare a comotricitatii indreptate spre solidaritate si/sau antagonism.' Reglarea contactului dintre participantii la actiunile motrice, prin intermediul spatiului care se interpune, este una dintre caracteristicile esentiale ale fiecarei discipline sportive. in cadrul lor, individul isi alege distanta de colaborare (pasa lunga sau scurta) si distanta de opozitie (locul de aruncare la cos, la poarta).

De asemenea, distanta intre participantii la activitatile din educatie fizica si sport poate determina si tipul de confruntare interindividuala, de aceea se poate discuta despre distanta de garda (in sporturi individuale) si distanta de sarja (in sporturi colective) (P.Parlebas, 1975). (tabel nr.6.2)

Tabel nr. 6.2. Clasificarea jocurilor sportive in functie de distanta de confruntare

Prin statutul si rolul sociomotric (prin postul pe care il ocupa in cadrul unei echipe) individul isi fixeaza modalitatea de interventie spatiala, in functie de rolurile sociomotrice apar si tipuri diferite de interactiune: concentrari de jucatori (gramada in rugbi) sau relatii de cooperare desfasurate de la distante mari.

Competentele de comunicare in cadrul educatiei fizice si sportului se traduc prin 'ansamblul de abilitati personale - a sti, a sti sa faci si a stii sa fii si sa devii' (L.Soitu, 1997), exprimat prin intermediul miscarii.» Competentele de comunicare pot fi de 'reproducere', referindu-se la utilizarea unor comportamente motrice deja insusite, precum si 'competente creative, de producere', constand in utilizarea unor mijloace de comunicare inedite, rezultate din restructurarea bagajului motric existent sau prin crearea unora noi.

in domeniul educatiei fizice si sportului, o persoana cu competenta de comunicare se defineste prin:

Bagajul de comportamente motrice, astfel incat sa nu lase impresia
unei exprimari sarace, neadecvate situatiilor. Cu cat bagajul de deprinderi
motrice este mai larg cu atat sansele de formare a priceperilor motrice
creste.

Capacitate de adaptare a comportamentului motric la diversele
situatii din practica. Aceasta capacitate se traduce prin bagajul de priceperi
motrice pe care il poseda individul.

Capacitatea de indeplinire a rolului in cadrul grupului din care
face parte (L.Soitu, 1997). Pe baza bagajului motric existent, care asigura
bazele competentei de comunicare in educatie fizica si sport, individul va fi
capabil sa duca la bun sfarsit anumite sarcini pe care le are in cadrul
grupului (de exemplu, postul de pivot, atacant, inter, etc.)

Empatia (L.Soitu, 1997) se refera la capacitatea de intrare in
contextul definit de mediul partenerilor de comunicare. Individul, pe baza
informatiilor pe care le are despre partenerii de comunicare va incerca sa
priveasca de pe pozitia acestora anumite situatii si sa ia cele mai bune
decizii.

Complexitatea cognitiva (R.A.Adler, 1991) se refera la capacitatea
de elaborare a unor scenarii care sa conduca la integrarea tuturor membrilor
grupului intr-un dialog eficient (conducatorul de joc trebuie sa posede o
asemenea competenta de comunicare deoarece sta la baza punerii in
practica a schemelor tactice).

Angajarea in relatie (L.Soitu, 1997) se refera la capacitatea de a
alege momentul optim de debut al unei relatii de comunicare. Este strans
legata de capacitate de analiza a unei situatii practice, concrete si poate fi
exprimata prin momentul realizarii unei pase sau al unei aruncari la poarta.
Angajarea se poate realiza din diferite motive: a duce la bun sfarsit o
actiune, in vederea atingerii unui scop comun, interes pentru continutul
mesajului comunicational.

Dobandirea competentelor de comunicare si punerea lor in practica vor constitui obiective prioritare ale educatiei fizice si sportului. Modalitatile concrete de actiune in activitatea de instruire vor depinde de o serie de factori: particularitatile indivizilor, specificul formelor de

organizarea a practicarii exercitiilor fizice pentru care indivizii se pregatesc, precum si obiectivele acestor forme de organizare.

Verificati-va cunostintele!

Definiti procesul de socializare si prezentati similitudinile dintre acesta
si activitatile de educatie fizica si sport.

Prezentati scopul procesului de socializare si analizati contributia
educatiei fizice si sportului la realizarea acestuia.

Prezentati caracteristicile educatiei fizice si sportului care le recomanda
ca factori de socializare.

Analizati sensurile procesului de socializare in educatie fizica si sport.

Prezentati contributia pe care practicarea exercitiilor fizice o are la
realizarea diferitelor niveluri de integrare sociala.

Analizati corelativ cele doua ipostaze ale educatiei fizice si sportului, ca
medii de socializare si ca activitati instructiv-educative.

Evidentiati principalele caracteristici ale procesului de comunicare in
educatie fizica si sport.

Caracterizati competenta de comunicare in educatie fizica si sport.