Caracteristicile actelor administrative

CARACTERISTICILE ACTELOR ADMINISTRATIVE

Caracteristicile actelor administrative sunt acele trasaturi care individualizeaza aceste acte fata de alte acte juridice.

1. Caracterul unilateral

Principala caracteristica a manifestarii de vointa din actele administrative este unilateralitatea acesteia. Caracterul unilateral reprezinta acea calitate a actului juridic conform careia el este emis fara participarea sau consimtamantul subiectelor de drept carora le este destinat de catre administratie sau cu privire la care genereaza drepturi sau obligatii. Unilateralitatea actelor administrative este destinata de emiterea actelor in temeiul si pentru realizarea puterii in stat (a puterii publice).

Cand un act administrativ este emis din oficiu de catre o autoritate sau institutie de stat ori a administratiei publice locale creand obligatii in sarcina altor subiecte, persoane fizice sau juridice, caracterul unilateral al acestor acte este cat se poate de evident. Exista insa unele situatii in care modul de emitere si cel de executare al unor acte administrative ar parea ca afecteaza caracterul unilateral al acestor acte[1].

2. Caracterul legal

Acest caracter rezulta din obligativitatea emiterii lor pe baza si in conformitate cu legea. Fiind emise in mod unilateral, de regula de catre un organ al administratiei de stat, deci provenind de la o autoritate si fiind emise cu respectarea legii aceste acte se bucura de prezumtia de legalitate.

Aceasta prezumtie are anumite trasaturi conferind caracter autentic si caracter veridic actelor administrative. Caracterul autentic este acea trasatura conform careia se prezuma ca actul provine de la insusi organul pe care inscrisul il indica drept autor al sau. Veridicitatea este acea trasatura conform careia se prezuma ca actul administrativ exprima adevarul, avand un continut corespunzator realitatii faptice si prevederilor legii.

Actele administrative normative nu pot reglementa raporturi sociale ce tin in exclusivitate, fie in mod expres, fie in mod tacit, de competenta puterii legislative. Astfel spus, administratia nu poate crea norme juridice primare.

3. Caracterul obligatoriu

Actele administrative sunt obligatorii in primul rand pentru subiectele care cad sub incidenta lor, subiectele care pot fi sau nu subordonate in mod obisnuit organului emitent. Pentru organele ierarhic inferioare sunt obligatorii actele normative si cele individuale ale organelor superioare. Actele unui organ sunt obligatorii si pentru subiectele nesubordonate in mod obisnuit organului emitent atunci cand acesta are un rol coordonator sau de specialitate intr-o ramura sau domeniu de activitate.

In al doilea rand, actele administrative sunt obligatorii chiar si pentru organul emitent. Cand actul se adreseaza insasi organului emitent, respectarea prevederilor sale se face atat in aceasta calitate, cat si ca subiect obligat sa-l execute.

De asemenea, actele administrative se impun si organelor administrative ierarhic superioare organului emitent. Astfel, organul superior poate anula actul ilegal al organului inferior, dar fara sa poata emite actul individual, in locul organului subordonat. Alteori organul superior are dreptul de anulare a actului individual putand emite actul sau putand obliga organul ierarhic inferior la emiterea lui.

In alte cazuri cand emiterea actului este de competenta exclusiva a organului inferior, organul superior nu va putea anula actul si nu va putea emite un nou act individual. In sfarsit, organul superior nu va putea anula actul organului inferior si nici sa-l modifice, in ipoteza in care acel act este definitiv sau irevocabil.

4. Caracterul executoriu

Sub aspectul regimului juridic ce le conditioneaza executarea, actele juridice se impart in acte pentru a caror executare, atunci cand ea nu se realizeaza de buna voie cel in drept se adreseaza unei instante judecatoresti pentru a obtine un titlu executor si acte juridice a caror executare, atunci cand cel obligat sa o faca refuza, se realizeaza direct prin forta de constrangere a statului, fara o formalitate deosebita, ele constituind un titlu executor. In prima categorie intra, de regula, contractele administrative, iar in a doua sunt cuprinse, in general, actele administrative de autoritate.

Caracterul executoriu al actelor administrative exista indiferent de faptul ca ele creeaza, modifica sau sting drepturi ori obligatii in legatura cu un subiect de drept sau altul. Exista cel putin doua cauze care determina acest caracter: a) emiterea actului in realizarea puterii de stat; b) prezumtia de legalitate a actelor administrative. Ambele cauze contribuie in mod cumulativ la conferirea caracterului executoriu al actelor administrative.

Caracterul executoriu al actelor administrative exista chiar din momentul adoptarii lor legale. El nu se confunda cu executarea sau cu momentul executarii actului. De regula, actul desi executoriu, se va pune in realizarea numai odata sau dupa aducerea lui la cunostinta si cu totul exceptional inaintea incunostintarii subiectului interesat, ca de pilda, la confiscarea administrativa a unor obiecte a caror detinere este interzisa prin lege.

Exista acte administrative ce nu dobandesc in mod direct caracter executoriu si care nu pot fi puse direct in aplicare. Astfel, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei se poate face plangere in termen de 15 zile de la data comunicarii acestuia, plangerea suspendand executarea. Tot o exceptie de la principiul executarii actelor administrative o reprezinta si suspendarea acestora, intrucat opereaza o incetare temporara a obligatiei de executare a acestor acte. De exemplu, in litigiile avand ca obiect acte administrative care au vatamat drepturi subiective in cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului sa dispuna suspendarea executarii actului pana la solutionarea actiunii.

5. Caracterul oportun sau actual

Oportunitatea se poate defini ca un element strans legat de dreptul de apreciere al organelor administrative, in cursul organizarii si executarii legii, prin care se asigura realizarea sarcinilor si a atributiilor lor legale in termen optim, cu cheltuieli minime si in conformitate cu mijloacele care corespund cel mai bine scopului legii.

Intr-adevar, actele administrative care au un caracter legal, pentru a fi pe deplin eficiente trebuie adaptate conditiilor concrete, astfel incat ele sa devina in acelasi timp oportune, actuale. Actualitatea unui act administrativ exprima deplina concordanta, in cadrul si in limitele legii, a actului cu sarcinile care revin organelor administrative. Acest lucru impune concordanta dintre drept cu necesitatile in continua transformare ale societatii.

In mod contrar, este inoportun acel act care – desi legal prin continutul prevederilor sale – contravine unor situatii concrete si nu corespunde realitatii in care si pentru care se aplica.

Problema oportunitatii actelor administrative este strans legata de dreptul de apreciere al organelor administratiei publice care reprezinta o facultate recunoscuta de lege acestor subiecte de drept in alegerea solutiilor celor mai adecvate pentru aplicarea eficienta a legii.

Exista o multitudine de cauze care genereaza oportunitatea, cum ar fi considerente de loc, de timp, de situatie, de persoane sau de scop.

Sfera de actiune a oportunitatii priveste toate etapele procesului decizional: pregatirea, adoptarea, executarea si controlul.

Posibilitatea de actiune a organelor administrative pe considerente de oportunitate este strict limitata de lege. Dreptul de a actiona pe considerente de oportunitate este strict consacrat prin acte normative nefiind acordat in mod aprioric si nelimitat organelor administrative. Normele ce reglementeaza dreptul de apreciere au un caracter permisiv, intrucat organul poate opta in luarea masurii celei mai corespunzatoare si doar obligatia alegerii masurii celei mai adecvate este imperativa. Dreptul de apreciere opereaza in limitele competentei organului, care nu poate fi depasita pe considerente de oportunitate si nu poate duce la incalcarea drepturilor subiective ale persoanelor carora le este destinat actul.

Exercitarea dreptului de apreciere se face cu respectarea principiului legalitatii nefiind valabil un act oportun, dar ilegal.

Toate actele administrative sunt supuse controlului de legalitate si controlului de oportunitate din partea organelor administratiei de stat ierarhic superioare.

In concluzie, oportunitatea se poate defini ca un element strans legat de dreptul de apreciere al organelor administrative in cursul organizarii si executarii legii, prin care se asigura realizarea sarcinilor si a atributiilor lor legale in termen optim, cu cheltuieli minime si in conformitate cu mijloace care corespund cel mai bine scopului legii.