Comparatie intre principiile autonomiei locale, al centralizarii si desconcentrarii

Comparatie intre principiile autonomiei locale, al centralizarii si desconcentrarii

Doctrina administrativa din ultimii ani dezvoltand doctrina interbelica cand se refera la modul de organizare a administratiei teritoriale administratia locala in sensul larg al termenului se opreste la trei principii fundamentale: principiul centralizarii, principiul desconcentrarii, si principiul autonomiei locale. Prin aceste principii se incearca a se rezolva cele doua tendinte care se manifesta in guvernarea si administrarea unei tari: tendinta la unitate si tendinta la diversitate.

Astfel, principiul centralizarii, ca principiu de baza al organizarii administratiei locale presupune exclusiv dependenta organelor locale de organele administratiei centrale.

Din punct de vedere juridic, organele centrale sunt singurele care adopta decizii aplicabile in teritoriu iar autoritatile din teritoriu, fiind vorba exclusiv de autoritati statale, au doar competenta executarii deciziilor autoritatilor centrale.

De fapt, mult timp acest sistem s-a bazat in teritoriu, nu pe existenta unor autoritati in sensul de organe (adica colective de functionari organizati potrivit legii) ci pe existenta unor simpli agenti, ai centrului.

Acest sistem, specific organizarii statale si administrative din antichitate si evul mediu, iar in epoca moderna si contemporana, regimurilor politice totalitare, admitea autoritatilor locale o putere de decizie doar in situatii exceptionale in cazuri de calamitati, cum ar fi inundatiile sau cutremurele.

Inconvenientele centralizarii administrative, sub aspectul eficientei activitatii administrative sunt rezolvate in regimul administrativ desconcentrat.

Caracteristicile centralizarii administrative se mentin, cu exceptia faptului ca in teritoriu nu mai exista simplii agenti ai centrului, ci autoritati administrative propriu-zise, care dispun de competente proprii.

Ele raman structuri numite si revocabile de centru, subordonate acestuia si raspunzatoare in fata lui, servind intersele publice unice ale statului, dar dobandesc putere de decizie proprie, cel putin pentru unele din cheltuielile de interes local, cele importante ramanand insa rezervate centrului.

Partajul intre atributiile dobandite de autoritatile administrative desconcentrate si cele rezervate statului reflecta gradul de desconcentrare administrativa. Binenteles, structurile teritoriale desconcentrate pastreaza rolul de a raporta centrului situatia din teritoriu si de a executa ordinele centrului.

Desconcentrare poate fi verticala (sporindu-se competentele serviciilor exterioare ale administratiei ministeriale) sau pe orizontala (sporindu-se competentele conducatorului serviciilor desconcentrate dintr-o circumscriptie administrativa, cum ar fi prefectul).

Daca, sub aspectul eficientei administrative, regimul desconcentrat poate sa se dovedeasca adecvat prezentand avantaje si dezavantaje el sufera din punct de vedere al criteriilor democratice.

Acestora din urma le da raspuns, incercand sa nu prejudicieze eficienta si rationalitatea activitatii administrative, regimul administrativ descentralizat numit si regimul administrativ de autonomie locala.

Statul nu mai este singura colectivitate teritoriala recunoscuta ci, alaturi de aceasta, si colectivitatile teritoriale locale sunt persoane morale de drept public politico-teritoriale, avand capacitate de drept public proprie si interese publice proprii, distincte de interesele publice ale statului.

Ele dispun de autoritati administrative proprii pentru satisfacerea acestor interese publice, precum si de mijloace materiale, financiare si umane necesare.

Autoritatile administrative ale colectivitatilor teritoriale locale sunt alese de cetatenii acestora si raspund in fata lor, ele detinand puterea nu de la autoritatea centrala, ci de la corpul electoral central, pe cale de alegere, numai prin alegere fiind asigurata autonomia.

Ele nu sunt numite, nu se subordoneaza si nu pot fi revocate de administratia statului.

Prin urmare, administratia publica isi pierde caracterul unitar ea fiind formata din administratia statului si administratia colectivitatilor teritoriale locale.

Autonomia locala se manifesta pe mai multe planuri. Pe planul capacitatii juridice, colectivitatile teritoriale locale sunt subiecte de drept distincte avand propriile interese publice. Pe plan institutional ele dispun de autoritati administrative proprii, exterioare aparatului administrativ statal. Pe planul autonomiei decizionale aceste autoritati proprii au competente proprii si iau decizii in interesul colectivitatilor pe care le administreaza.

In sfarsit autonomia nu poate fi reala efectiva, fara prezenta autonomiei in planul mijloacelor umane, materiale si financiare, colectivitatile teritoriale dispunand de proprii functionari publici, de domeniul public si privat propriu de autonomie financiara, in special sub aspectul stabilirii si incasarii de impozite si taxe proprii si al existentei unui buget propriu.

Autoritatile administrative locale sunt autonome dar si suverane. Prin urmare pe de o parte autonomia este exclusiv la nivel administrativ iar nu legislativ, de guvernare sau judiciar, ea nefiind o autonomie politica precum in cazul federalismului.

Pe de alta parte, autoritatile administrative locale autonome desi nesubordonate autoritatilor administratilor de stat sunt supuse unui control administrativ specific, controlul de tutela administrativa, din partea administratiei de stat centrale sau teritoriale.

El vizeaza protejarea intereselor publice ale statului, respectarea legilor, fiind prin urmare in regula generala un control de legalitate iar nu unul de oportunitate.

In egala masura, in absenta subordonarii, care ar duce la un control ierarhic, controlul de tutela administrativa este un control special care se poate exercita numai daca legea il instituie expres si numai in formele, cu procedurile si cu efectele stabilite expres de lege.

In cazul regimului administrativ de autonomie locala, statul ramane un stat unitar, dar un stat unitar complex, recunoscand existenta si altor subiecte de drept public investite cu putere de comanda asupra populatiei de pe un anumit teritoriu si dispunand de propriile autoritati administrative.

Oricum, este de remarcat faptul ca doctrina subliniaza, atat in Franta cat si in Romania, ca organizarea de baza, comuna cu autonomia ei, este anterioara statului ea fiind plasata la intersectia dintre stat si societatea civila. Prezenta tutelei administrative este o deosebire esentiala intre statul unitar care recunoaste autonomia locala si statul federal, institutia tutelei fiind de neconceput in raporturile dintre federatie si componentele sale. Autonomia locala exista atat intre colectivitatile teritoriale locale si stat, cat si intre colectivitatile teritoriale locale intre ele, indiferent de nivelul la care sunt situate. In plus, tutela administrativa nu exista decat in raporturile dintre stat si colectivitatile teritoriale locale, iar nu intre colectivitatile teritoriale locale intre ele.