Garantarea constitutionala a autonomiei locale

Garantarea constitutionala a autonomiei locale

In pespectiva istorica, pana extrem de recent, autonomia locala a reprezentat o chestiune exclusiv interna a statelor¹, un domeniu rezervat exclusiv competentei nationale, la discretia absoluta a suveranitati statale cu singura rezerva sa nu se incalce principiile si celelalte norme general admise de dreptul international public. Asa fiind, organizarea interna a statului din punct de vedere administrativ, numarul, dimensiunile si tipul unitatilor administrativ-teritoriale, existenta desconcentrarii si - sau a descentralizarii administrative, gradul de descentrare au reprezentat chestiuni exclusiv interne ale statelor, scoase complet din sfera de interes, reglementare si garantare a dreptului international public.

Trecand la palierul intern, nu de putine ori, atunci cand era reglementata autonomia locala tinea de domeniu legii. La nivel constititutional era inscris in linii generale doar simplul principiu al autonomiei locale, cu trimitere la lege pentru a reglementa concret formele, conditiile si limitele.

Legiuitorul ordinar nu era practic tinut de nici o norma constitutionala direct aplicabila ci de una care, prin gradul ei de generabilitate si de imprecizie ii permitea sa joace numai pe tarimul oportunitatii, excluzandu-l practic pe acela al legalitatii (constititutionalitati) si scapand astfel unei cenzuri a autoritatii insarcinate sa gardeze constitutia.

In timp, lucrurile evolueaza, prima evolutie semnificativa manifestandu-se pe plan intern.

Legiuitorul constituant nu se mai multumeste a pune doar principiul autonomiei locale, ci prin reglementari mai precise, chiar daca nu intodeauna extrem de numeroase, creeaza un cadru normativ de valoare constitutionala, care se impune in mod clar legiuitorului ordinar. Din acest moment autonomia locala inceteaza a mai fi, practic la discretia legiuitorului ordinar, capatind o veritabila nu numai consacrare, dar si garantare constitutionala, sub protectia instantei de contecios constitutional.

Este fireasca existenta unui statut constitutional pentru colectivitatile teritoriale locale, deoarece acest statut, relatiile colectivitatilor teritoriale locale cu statul, determina structura statului.

Nu trebuie insa inteles din aceasta ca prin constitutie se realizeaza o reglementare detaliata a autonomiei locale, a autoritatilor administrative locale autonome, a domeniului afacerilor locale.

In regula generala aceasta se intimpla doar in statele ce consacra, prin constitutie, un regionalism politic, sistem care reclama o reglementare constitutionala detaliata a materiei.

In restul statelor, in general exista inscrise cateva dispozitii extrem de importante cu valoare de principiu, care contureaza autonomia locala.

Meritul lor, dupa cum spuneam este de a da consistenta principiului autonomiei locale legand astfel legiuitorul ordinar in anumite cadre fundamentale.

Colectivitatile teritoriale locale isi vad astfel existenta, competentele si mijloacele afirmate si garantate la cel mai inalt nivel normativ intern, prin pactul constitutional, care leaga si statul, sub unghiul autoritatilor sale, incepand cu autoritatea legiuitoare.

Este o arma foarte eficace oferita de legiuitorul constituant colectivitatilor teritoriale locale, care sunt astfel aparate inclusiv si in special in fata abuzurilor posibile ale autoritatilor statului tinzand a le suprima sau a le limita actiunea.

Statul intelege astfel ca, la cel mai inalt nivel intern, cel constitutional sa-si ia un angajament ferm fata de colectivitatile teritoriale locale.

El statul, le-a creat sau le-a recunoscut existenta el le-a acordat sau le-a recunoscut autonomia, tot el, statul, le garanteaza la nivel constitutional ca nu va da inapoi, ca nu va stibi sau viola, autonomia locala.

Este adevarat ca, teoretic, situatia apare ca fiind o simpla concesie ca o favoare facuta de stat colectivitatilor teritoriale pe care le admite in cuprinsul sau, pe care tot statul o poate retrage oricand prin revizuirea constitutiei.

Practic insa, referindu-ne la ultima jumatate de secol parcursa de Europa Democratica, odata consacrata si garantata constitutional, autonomia locala nu mai este retrasa sau amputanta, ci, eventual amplificata.

Se poate vorbi astfel, in momentul in care autonomia locala devine reglementata dar, precis, concret, la nivel constitutional, de o stabilitate a reglementarii, de un pas ireversibil, de un angajament irevocabil luat de stat, la cel mai inalt nivel, fata de colectivitatile teritoriale locale si fata de autonomia lor.