Garantarea in justitie a autonomiei locale - Formele si limitele autonomiei locale

Garantarea in justitie a autonomiei locale

In egala masura,semnificativ pentru atitudinea statelor fata de proprile colectivitati locale este dreptul dat acestora de a-si apara in justitie autonomia locala.  

Aici,o distinctie este necesara.Atunci cand actioneaza in temeiul capacitatilor de drept privat,colectivitatile teritoriale locale nu sunt supuse tutelei administrative ,ci formelor obisnuite de control din parte statului.Ca subiecte de drept privat,egale cu celelalte,ele au inclusiv dreptul de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor lor.

O cu totul alta este situatia in care statul,prin diverse masuri de putere publica aduce atingere autonomiei locale aspect care priveste capacitatea de drept public a colectivitatilor teritoriale locale.Au acestea posibilitatea de a-si apara in justitie autonomia locala?

Evident, calea principala care poate fi conceputa este conteciosul administrativ.

Nu trebuie insa uitat ca menirea lui primordiala este de a-i proteja pe particulari impotriva abuzurilor autoritatilor publice (si legea nr. 29/1990 a conteciosului administrativ recunoaste capacitate procesuala activa, in litigiile contegiosului administrativ persoanelor fizice si persoanelor juridice). Conteciosul administrativ este in principiu, o lupta a particularului cu autoritatea publica, iar nu o lupta intre autoritatile publice.

De altfel, in Romania spre exemplu, trebuie aratat ca Legea conteciosului administrativ, din 1925 instituia intre finele de neprimire in conteciosul administrativ, actele emise in exercitarea atributiilor de tutela administrativa dispozitie apreciata de o parte a doctrinei drept neconstitutionala.

Este foarte adevarat ca legea nr. 29/1990 a conteciosului administrativ nu mai retine in art. 2 litera e decat actele administrative adoptate in exercitarea atributilor de control ierarhic ceea ce ar duce la concluzia ca actele de tutela administrativa nu constituie fine de neprimire....(1).... Aceasta solutie este, in opinia noastra inselatoare, caci nu tine cont de interpretarea istorica. Legea 29/1990 a conteciosului administrativ nu putea sa contina nici o dispozitie cu privire la actele de tutela administrativa, intrucat, la data elaborarii si adoptarii ei, autonomia locala nu era consacrata si pe cale de consecinta, nici tutela administrativa. De aceea nu putem fi de acord cu solutia exprimata in doctrina, potrivit careia precizarea expresa in lege numai a actelor administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic duce automat la concluzia inexistentei acestui fine de neprimire pentru actele de tutela administrativa, cu consecinta dreptului autoritatilor administrative locale tutelate de ataca in conteciosul administrativ actele organului tutelar.

Instantele de contecios administrativ insa, printr-o practica avand caracter constant, au recunoscut colectivitatilor teritoriale locale capacitatea procesuala activa in litigiile de contecios administrativ si, atunci cand actioneaza ca purtatoare de autoritate ca subiecte de drept public.

Aplicatii particulare ale acestui drept exista si in legislatie. Hotaririle privind validarea si nevalidarea mandatelor de consilieri pot fi atacate in conteciosul

administrativ de cei interesati deci capacitate procesuala activa poate avea si colectivitatea teritoriala locala, prin reprezentantul sau, care este interesata de componenta consiliului local sau judetean, ea actionand evident, ca subiect de drept public, iar nu ca persoana juridica de drept privat.

Formele si limitele autonomiei locale

Autonomia locala, cum s-a exprimat si Anibal Teodorescu in ordinea evenimentelor istorice, este anterioara statului ea pastrandu-se in realitatea sociopsihologica chiar si atunci cand puterea politica centrala a aplicat cele mai directe si brutale mijloace de guvernare locala¹. Ca realitate juridica autonomia locala a variat si variaza dupa mai multi factori intre care:

traditia istorica

cadru geografic

resursele economice

gradul de instructie civica sau politica

stadiul atins de reglementarile nationale si internationale

Se poate spune ca la acest inceput de secol si de mileniu, cel putin in spatiul european problemelor automiei locale li se acorda o importanta mare in ceea ce priveste mentinerea pacii sociale si a stabilitatii politice, pe de o parte si prefigurare viitoarei organizari politice a continentului, inclusiv intr-un cadru constitutional unic al viitoarelor state unite ale Europei, pe de alta parte. Aceasta importanta este cu atat mai mare daca ne referim la asocierea care se face tot mai mult intre autonomia locala si rezolvarea problemelor minoritatilor etnice, culturale sau lingvistice.

La ora actuala, ca regula, principiul descentralizarii sau ideea autonomiei locale comporta doua forme:

- descentralizarea teritoriala

descentralizarea tehnica

Descentralizarea teritoriala presupune existenta unor interese comune ale locuitorilor dintr-o "fractiune geografica" ce reprezinta o portiune din teritoriul unui stat, interese ce conduc la afaceri locale in cele mai diverse domenii de activitate distincte de problemele nationale. Strict sociologic vorbind solidaritatea centatenilor in jurul acestor interese depinde de dimensiunile cadrului teritorial, ea fiind foarte puternica intr-o mica localitate rurala si foarte superficiala intr-o mare aglomerare urbana sau la nivelul unei regiuni.

In alti termeni descentralizarea teritoriala presupune existenta unor autoritati locale alese, care au competenta materiala generala.

Descentralizarea tehnica presupune existenta unor persoane morale de drept public care presteaza anumite servicii publice, detasate din masa serviciilor prestate de autoritati statale.

Aceste persoane morale sunt denumite traditional stabilimente publice locale.

Doctrina actuala retine ideea dupa care descentralizarea teritoriala este o repartizaer de afaceri administrative comandate de diversitatea sociala si politica a tarilor asupra ansamblului teritoriului pe cand descentralizare tehnica corespunde exigentelor unei repartizari armonioase a functiilor intre diferitele ramuri ale administratiei. Primara raspunde astfel unor aspiratii politice, pe cand a doua unor preocupari de eficacitate, ceea ce face ca ideea de autogestiune sa fie mai putin pronuntata in cazul descentralizarii tehnice decat in cel al descentralizarii teritoriale.

Indiferent de forma autorii contemporani sunt unanimi in a aprecia ca descentralizarea este o problema exclusiv de natura administrativa, spre deosebire de federalism, care este o problema de natura politica, de putere politica presupunand constitutie si clasica trinitate a separatiei puterilor. Oricat de larga este autonomia locala, deci competenta autoritatilor alese sau, dupa caz a stabilimentelor publice de a rezolva problemele locale, aceste autoritati desfasoara o activitate in cadrul unui stat unitar si nu in afara acestuia. Sunt doua lucruri total distincte, anume natura de autoritati autonome fata de stat a autoritatilor, prin care se realizeaza descentralizarea administrativa si limita statala a activitatii acestora.

Daca nu s-ar admitie aceasta limita care este data, fireste de Constitutie, de lege si de actele autoritatilor centrale specilizate, autoritatile locale autonome nu numai ca s-ar transforma in autoritati politice, ca in cazul federatiei dar, mai mult s-ar transforma in veritabile structuri statale independente cu consecinte din cele mai dramatice pe plan national si international. Este adevarat ca orice cetatean de pe mapamond cand paraseste "spatiul sau privat" adica domicilul sau resedinta se loveste de "barbaria concretului" de pe strada, din localitate si, in consecinta instructiv, primul sau gand, primele sale reactii sunt indreptate catre primar sau consiliul local, dar, nu este mai putin adevarat, atata timp cat vorbim despre un stat care are un Parlament, un Guvern, o Constitutie, ministere dorintele cetateanului fata de primar, consiliul local, consiliul departamental, nu pot fi nelimitate. Este de la sine inteles ca acestea nu pot fi decat conforme ordinii constitutionale si a ordinii juridice a tarii de unde circumstantierea, cel putin in aceste limite, si a competentei autoritatilor autonomiei locale.

Descentralizarea, cum am mai spus, se situeaza pe terenul administrativ, care este comandat de vointa legiuitorului.

Tocmai de aceea, descentralizarea ca element esential al autonomiei locale, nu poate fi conceputa cel putin in statele unitare, fara existenta unui control din partea statului, denumit traditional, control de tutela, exercitat in unele tari - Franta, Belgia - de functionari sau autoritati ale administratiei de stat, iar in altele de judecatori.

Este de mentionat, insa ca formula controlului de tutela din Franta conduce in final in fata instantei de contecios administrativ, solutie preluata si de Constitutia Romaniei din 1991, in art. 122, aliniatul final.

In conceptia de tip francez, dupa unii autori, exigentele unitatii nationale conduc la o interpretare restricitva a descentralizarii, fiind in final "un mijloc de lupta contra puterii centrale" pe cand in conceptia engleza date fiind particularitatile Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord descentralizarea este inteleasa intr-un sens larg acela de auto-administrare locala. Dupa cum spun specialisti in Anglia descentralizarea nu conduce la o rivalitate intre stat si colectivitatile teritoriale ideea de baza este buna gestiune administrativa, iar problemele de unitate nationala practic nu se pun. Nu este cazul si locul sa intram intr-o polemica dar teza de mai sus are caracter declarativ si propagandistic decat teoretic-stintific. Stiinta prin definitie, presupune ansamblul de idei, concepte pentru a stapani esente, pentru a cunoaste adevarul. Ori este de notorietate mondiala lupta nu pentru autonomie administrativa, ci pentru autonomie statala a Irlandei de Nord.