Regimul politic din Romania si institutia seful statului

Regimul politic din Romania si institutia seful statului

Regimul politic reprezinta ansamblul institutiilor, metodelor si mijloacelor prin care se realizeaza puterea. El are determinari mult mai complexe decat raporturile dintre puteri si modul lor de organizare, care constituie totusi un element definitoriu al regimului politic[1].

Regimul parlamentar utilizeaza ca baza ideea colaborarii puterilor. Este un sistem politic in care separatia puterilor - presupunand autonomia functionala a celor trei categorii de organe, indeosebi a legislativului, si existenta unor mijloace specifice de presiune reciproca - se caracterizeaza prin suplete si dinamism. Regimul parlamentar este un regim politic in care organul executiv si organul legislativ, efectiv distincte, sunt tinute sa colaboreze in exercitarea functiilor statale si dispun de mijloacele politice care le permit sa se controleze mutual[2]. Desi autoritatile publice (in principal Parlamentul si Guvernul) sunt autonome, ele au zone de interferenta din punct de vedere functional. De exemplu, Guvernul are dreptul la initiativa legislativa, dreptul de a participa la lucrarile Parlamentului, de a-si angaja raspunderea politica, dreptul de a demisiona. Pe de alta parte, Parlamentul investeste Guvernul, il poate demite prin motiunea de cenzura, ii controleaza activitatea.

Executivul este bicefal, existand un sef de stat si un Guvern care, chiar daca provin din vointa aceluiasi Parlament, au un statut diferit. Guvernul, ca organ colectiv si solidar, nu este subordonat sefului statului si nu raspunde de activitatea sa in fata acestuia, ci in fata Parlamentului, care il poate demite. Guvernul se sprijina in activitatea sa pe o majoritate parlamentara provenita din interiorul propriului partid sau pe o coalitie parlamentara constituita in scopul desemnarii Guvernului si pentru a sprijini activitatea acestuia. Guvernul, prin intermediul sefului statului, poate recurge la dizolvarea Adunarii, provocand astfel un arbitraj popular, prin organizarea de noi alegeri.

Seful statului, in principiu nu raspunde politic in fata Parlamentului, dar prerogativele pe care le are seful statului sunt conditionate in exercitiul lor de vointa parlamentara, iar actele emise in exercitarea prerogativelor sale sunt supuse contrasemnarii primului-ministru. Parlamentul este singurul ales prin sufragiu universal, el postulandu-se astfel in unic reprezentant al natiunii si, din acest motiv, in autoritate preeminenta fata de celelalte autoritati.

Regimul prezidential se bazeaza pe ideea separarii organice a puterilor in stat, dar in acelasi timp si pe colaborarea lor functionala. In regimul prezidential autoritatile publice sunt rigid autonome, practic fara interferente semnificative, existand o stricta repartizare a atributiilor intre puterea legislativa si cea executiva. Cele doua puteri sunt independente. Aceasta independenta este marcata si prin faptul ca, principial, ele nu dispun de instrumente de presiune reciproca pentru adoptarea deciziilor. Executivul este monocefal, presedintele fiind in acelasi timp seful statului si seful Guvernului. Guvernul nu actioneaza ca organ colegial si solidar, membrii sai fiind simpli colaboratori ai sefului statului si intru totul subordonati si dependenti fata de acesta. Seful statului si al guvernului are largi si substantiale prerogative intrucat el este legitimat prin sufragiu direct sau printr-un grup de electori. In principiu, Parlamentul nu cenzureaza activitatea presedintelui, dar nici acesta nu poate provoca dizolvarea Parlamentului.

Un regim constitutional perfect incadrabil in scheme teoretice nu exista. Problemele practicii constitutionale sunt intotdeauna mult mai numeroase decat solutiile anticipativ si sumar preconizate. Regimurile mixte sau semi-prezidentiale sunt produsul unor combinatii de elemente apartinand unor regimuri politice diferite, in special regimul prezidential si cel parlamentar.

Avand drept criteriu raporturile dintre puteri, regimurile semi-prezidentiale se pot grupa in trei categorii:

a)     regimul conventional, in care are preeminenta Parlamentul, primul ministru aflandu-se sub conducerea si controlul acestuia;

b)     regimul prezidentialist, in care hegemonia apartine presedintelui mai ales pentru ca majoritatea din organul legislativ si majoritatea constituita ca suport al presedintelui sunt concertate;

c)     regimul intermitent prezidential, intrucat presedintele si primul ministru isi protejeaza atributiile executive, cu intensitati variabile si in functie de circumstante.

Regimurile mixte nu reprezinta o categorie omogena. Fiecare tara prezinta un model propriu. In Romania functioneaza regimul semiprezidential. Sub acest aspect Constitutia Romaniei prezinta cateva elemente de originalitate, ea decretand o republica prezidentiala care functioneaza, in mare masura, dupa regulile esentiale ale republicii parlamentare. Sistemul romanesc se aproprie de cel prezidential numai prin modalitatea de alegere a presedintelui, dar se indeparteaza de acest model de regim sub aproape toate celelalte aspecte. Atasandu-se regimului parlamentar, ii atribuie acestuia o dimensiune in plus, deloc neglijabila: angajarea raspunderii politice a Presedintelui prin intermediul Parlamentului.