Agentii constitutionali: cine face ce?

Acest text rezuma capitolul 3 din lucrarea Facerea constitutiei: principii, proces, practica de Edward McWhinney: Agentii constitutionali: cine face ce?

Concepte cheie: initiatori de schimbari constitutionale, editori de constitutii, validatori de constitutii, popor, parlament, putere executiva, comisie de experti.

Tema

Exista mai multi agenti care initiaza, redacteaza sau legitimeaza constitutii: poporul, parlamentul, puterea executiva. Acestia contribuie fie la initierea de modificari constitutionale, fie la redactarea efectiva a constitutiei, fie la validarea textului constitutional.

Tipuri de agenti constitutionali si activitati

Poporul

Democratie directa

Poporul poate initia direct, redacta si legitima schimbari constitutionale. Paradigmatica pentru o asemenea practica este Elvetia. Constitutia din 1874 a fost amendata in 1891 in asa fel incat sa permita amendamente constitutionale prin initiativa populara. In Elvetia am nevoie de 50 000 de semnaturi pentru a declansa un referendum pe o schimbare constitutionala.  Daca propunerea este sustinuta de o majoritate a voturilor per ansamblu si o majoritate a cantoanelor, ea trece. Acest mecanism este putin utilizat in afara Elvetiei. Constitutia de la Weimar din 1919 continea o referire la initiativa legislativa pornita de la 10% din cetatenii cu drept de vot. O asemenea procedura a initiativei populare o mai intalnim si in unele state americane. De exemplu, California a introdus propozitia 13 in constitutia statului, propozitie care tine de revolta platitorilor de taxe si tinteste limitarea cheltuielilor guvernamentale pe viitor.

Parlamentul

Democratie reprezentativa

Modelul ideal si in acord cu constitutionalismul democratic contemporan este acela in care parlamentul, ca reprezentant al intereselor poporului, cu ajutorul unei comisii de experti, redacteaza o constitutie, care este apoi ratificata prin referendum de catre cetateni.

Parlamentul redacteaza constitutia cu ajutorul unei comisii de experti. Asta pentru ca o constitutie este si un instrument tehnic, nu doar politic. Uneori acesti experti devin foarte influenti in procesul de redactare a constitutiei, cum au fost profesorul Preuss pentru constitutia de la Weimar si Kelsen in constitutia Austriei de dupa 1918.

Exista insa suspiciunea ca acesti experti sunt partinitori politic, ca aceasta comisie va ramane sub controlul ferm al decidentilor politici. Asa s-a intamplat in Rusia in 1977 pe timpul lui Brejnev, care era chiar seful comisiei care redacta constitutia. Pe aceeasi linie, practica britanica de a folosi o comisie regala sau una publica ridica aceleasi semne de intrebare, intrucat puterea numeste comisia si poate astfel influenta rezultatul.

Germania in constitutia de la Bonn din 1949 a insarcinat parlamentul cu revizuirea constitutiei si era nevoie de o majoritate de doua treimi in ambele camere pentru ca schimbarile constitutionale sa treaca. Constitutia de la Bonn se distanteaza de mijloacele de democratie directa care apareau in constitutia de la Weimar, care au favorizat puterea executiva in detrimentul celei legislative, contribuind astfel la ascensiunea lui Hitler. Totusi ea a pastrat mecanisme complicate de democratie directa legate de reorganizarea landurilor sau de posibila reunificare a Germaniei din viitor.

In cazul Frantei si, in genere, pe continent, participarea poporului la facerea si validarea constitutiei este o traditie. Ceea ce i se reprosa constitutiei de la 1799 (cea a consulatului) era tocmai faptul ca era elaborata de un numar restrans de persoane, nu de un parlament ales. Chiar si asa, primul consul, generalul Bonaparte o supune unui referendum.

In Franta in timpul celei de-a treia, a patra, respectiv a cincea Republica, legislativul este principalul agent al schimbarii constitutionale si este nevoie de o majoritate de doua treimi in parlament si de utilizarea ambelor camere. Tipic francez este apelul la referendumul popular.

Distinctia intre referendum si plebiscit pare limitata la spatiul englez. Diferenta intre ele ar fi ca referendumul constrange juridic, plebiscitul ofera doar legitimitate morala. Referendumul este influent insa chiar acolo unde nu implica constrangeri juridice. Asa a fost utilizat de Quebec ca tactica morala pentru a se separa de Canada.

In cazul coloniilor britanice din secolul XX, puterea de a face de constitutii a fost delegata, de regula, unei oligarhii sau intelighentii locale, unei noi puteri create ad-hoc. Nu s-a apelat la popor.

Puterea executiva

Executivul poate initia sau media schimbari constitutionale. Aceasta situatie poate aparea in cazul unui imperiu. Aici este nevoie de discutii si medieri cu liderii federatiilor inainte de a introduce schimbari constitutionale semnificative.  Asa s-a intamplat in relatia dintre Marea Britanie si Canada in 1857. Avand in vedere diferenta intre legea scrisa si practica constitutionala efectiva, stim ca practica unui stat colonial poate produce modificari constitutionale diferite de cele convenite cu puterea colonizatoare, iar diplomatia executiva a puterii imperiale poate fi un catalizator pentru asemenea schimbari.

Un asemenea rol al puterii executive in a declansa schimbari constitutionale il putem intalni si in cazul statelor nationale, unitare. Asa s-a intamplat de exemplu, in Franta, in timpul celor doi Napoleoni sau in timpul lui De Gaulle.