Metode utilizate in analiza situatie financiare

Metode utilizate in analiza situatie financiare

In analiza bilantului, avand in vedere structura sa si principiile care stau la baza gruparii posturilor in activ si pasiv se pot folosi:

analiza pe verticala - o analiza de structura care se poate referi fie la activ fie la pasiv;

analiza pe orizontala - se refera la corelarea posturilor de activ cu posturi de pasiv (analiza surselor de acoperire a activelor circulante, analiza utilizarii capitalurilor proprii, etc)

analiza combinata - presupune imbinarea celor doua tipuri de analiza (analiza surselor de acoperire a activelor circulante si in acelasi timp gruparea activelor si a surselor in dinamica).

O metoda care se utilizeaza prin excelenta in analiza situatiei financiare este metoda ratelor, care exprima raportul intre doi indicatori care se conditioneaza si au o anumita putere informativa. Pe langa metodele mentionate se utilizeaza si alte metode, cum ar fi indici, ponderi, substituiri in lant.

Bilantul patrimonial prezinta o importanta deosebita pentru actionari (care sunt interesati sa cunoasca valoarea averii lor) si creditori (pentru care patrimoniul reprezinta o garantie pentru realizarea drepturilor lor). Acest tip de bilant se obtine in urma regruparii posturilor de activ si de pasiv dupa criteriile de lichiditate si exigibilitate. Evaluarea patrimoniala permite masurarea "situatiei nete" corespunzatoare valorii patrimoniale nete a intreprinderii, rezultata din ansamblul de active si de obligatii asumate de aceasta.

Bilantul patrimonial al intreprinderii

Analiza bilantului patrimonial necesita studiul elementelor de activ si pasiv, in functie de nivelul si ponderea pe care o detin acestea in patrimoniul intreprinderii.

Principalele corelatii din bilantul patrimonial sunt urmatoarele:

- egalitatea dintre activul total si pasivul total bilantier. Datorita acestei egalitati, rezulta ca modificarile ce intervin in sursele de provenienta a capitalurilor (in pasiv) trebuie sa fie egale cu modificarile survenite in urma utilizarii acestor capitaluri (in activ);

- egalitatea dintre activul si pasivul total al bilantului se poate exprima si prin suma totala a posturilor de pasiv. Din aceasta egalitate rezulta ca variatia oricarui post de activ sau pasiv reprezinta suma algebrica a variatilor celorlalte pozitii din bilant (active si pasive);

- modificarea posturilor din bilant inseamna fie folosirea de capital, fie o sursa de capital, pentru orice crestere a unei pozitii din activ sau pentru orice diminuare a unei pozitii din pasiv.

Bilantul functional sta la baza echilibrului financiar si a "soliditatii structurale" si are meritul de a oferi o imagine asupra modului de functionare economica a unei intreprinderi, punandu-se astfel in evidenta atat utilizarile, cat si stocurile si resursele corspunzatoare fiecarui ciclu de functionare, respectiv de investitii. Bilantul functional nu isi propune sa inventarieze averea si angajamentele entitatii economice, ci sa inteleaga nevoile acesteia, precum si modul de finantare, in functie de principalele operatii desfasurate de aceasta.

Construirea bilantului functional si gruparea elementelor de activ si pasiv se face in functie de apartententa la un anumit ciclu de activitate, astfel:

- ciclul de investitii, caruia ii coresounde activul aciclic sau stabil si respectiv resursele aciclice sau stabile;

- ciclul de exploatare, caruia ii corespunde activul ciclic de exploatare si finantarea pe termen scurt a exploatarii;

- ciclul de finantare, caruia ii corespunde ansamblul resurselor financiare ale firmei.

Ciclul de investitii cuprinde achizitionarea de active imobilizate. Astfel imobilizarile regrupate prin functia de investitie, constituie alocari stabile, care sunt finantate in mod necesar din resursele durabile existente in pasivul bilantului. Activele circulante cat si resursele pentru finantarea lor sunt considerate ciclice deoarece recuperarea capitalurilor alocate si reinoirea surselor se face dupa incheierea fiecarui ciclu de exploatare.

Ciclul de exploatare cprinde fluxurile de aprovizionare, productie si distributie (vanzari), atat sub forma de fluxuri fizice cat si financiare. Posturile de activ legate de operatiile ciclului de exploatare (stocuri, creante, clienti, cheltuieli de exploatare constatate in avans, etc) constituie active circulante de exploatare, care in mod firesc trebuiesc finantare din datoriile de exploatare (datorii furnizori si asimilate, venituri din exploatare constatae in avans, etc). celelalte posturi de activ si pasiv care reflecta operatiuni diverse sunt regrupate in categoriile activ circulant in afara exploatarii si datorii in afara exploatarii respectiv activul si pasivul de trezorerie.

Cilcul de finantare se refera la ansamblul operatiunilor dintre intreprindere si proprietarii de capital (actionarii si creditorii intreprinderii). Acesta regrupeaza posturile de capitaluri proprii si datorii financiare, indiferent de scadenta lor, iar provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt asimilate surselor proprii. Fluxul de finantare permite intreprinderii sa faca fata decalajului dintre lichiditatile de intrare si cele de iesire, provocat de ciclul de exploatare.

Principii care stau la baza intocmirii bilantului functional[1]:

activele sunt luate in calcul la valoarea de intrare in patrimoniu, iar in pasiv se iau in considerare amortizarile si provizioanele;

imobilizarile inchiriate, detinute in leasing sau in locatie de gestiune sunt integrate in activ si corespunzator in pasiv;

conceptul de activ fictiv nu mai este operational;

cheltuielile care privesc exercitiile financiare viitoare se asimileaza activelor imobilizate;

efectele scontate neajunse la scadenta, debitorii privind capitalul subscris si nevarsat, primele privind rambursarea obligatiunilor si diferentele de convesrie de activ si pasiv se trateaza in acelasi mod ca si la elaborarea bilantului patrimonial;

amortizarea si provizioanele sunt incluse in pasivul bilantului functional ca surse aciclice (care raman la dispozitia firmei o perioada mai mare de un an).

Din perspectiva bilantului functional, realizarea echilibrului financiar al intreprinderii nu presupune doar existenta unui fond de rulment pozitiv, ci a unui fond de rulment care sa acopere nevoile de finantare ale ciclului de exploatare (stocuri + creante de exploatare -
datorii de exploatare). Rolul bilantului functional in analiza financiara este nu numai de a permite aprecierea vulnerabilitatii structurii financiare a intreprinderii reflectata de evolutia trezoreriei nete, dar si de a exprima corelatia dintre structura financiara a firmei si a naturii activitatii sale.