Contract - Imprumutul de consumatie (mutuum)

Imprumutul de consumatie (mutuum)

Sectiunea I

Notiune si caractere juridice

§ 1. Notiune

Imprumutul de consumatie este contractul prin care imprumutatorul remite imprumutatului o suma de bani sau alte asemenea bunuri funigibile si consumptibile prin natura lor, iar imprumutatul se obliga sa restituie dupa o anumita perioada de timp aceeasi suma de bani sau cantitate de bunuri de aceeasi natura si calitate (art. 2158 C.civ.).

Partile contractului sunt imprumutatul si imprumutatorul, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice.

In masura in care una din parti este un „profesionist”, in acceptiunea art. 3 C.civ., contractul de imprumut este un contract comercial.1

In acest sens, mentionam contractul de credit bancar, prin care un agent economic (de regula o banca), denumita imprumutator, imprumuta unei alte persoane juridice sau unei persoane fizice, numita imprumutat, o suma de bani (creditul) pe o perioada de timp stabilita de parti in schimbul unei dobanzi adaugate la valoarea imprumutului.

§ 2. Caractere juridice

Imprumutul de consumatie (mutuum) este un contract:

1) Real, intrucat predarea bunului este alaturi de acordul de vointa al partilor o conditie necesara pentru formarea contractului.

Un inscris constatator al conventiei (acordului de vointa al partilor), chiar in forma autentica este un simplu antecontract de imprumut, daca nu este insotit de predarea materiala a bunului imprumutat.

In lipsa predarii bunului imprumutat, contractul de imprumut nu se poate naste.

2) Unilateral, chiar daca este facut cu dobanda, pentru ca ambele obligatii – cea de restituire si cea de plata a dobanzii – incumba aceleiasi persoane, imprumutatul.

3) In principiu cu titlu gratuit gratuit.

In lipsa unei stipulatii contrare, imprumutul se prezuma a fi cu titlu gratuit.

Pana la proba contrara, imprumutul care are ca obiect o suma de bani se prezuma a fi cu titlu oneros (art. 2159 C.civ.).

4) Translativ de proprietate.

Art. 2160 C.civ. prevede in acest sens ca: „Prin incheierea valabila a contractului, imprumutatul devine proprietarul bunului si suporta riscul pieirii acestuia”.

Transferul dreptului de proprietate are loc in momentul predarii bunului, chiar daca traditiunea lui s‑a facut unui tert.

Prin urmare, in cazul imprumutului de consumatie, imprumutatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului.

Proba imprumutului de consumatie se face conform dreptului comun in materie de probatiune.

Intrucat este un contract unilateral, inscrisului constatator al contractului i se va aplica regula „bun si aprobat“ prevazuta de art. 263 C.proc.civ.

Contractul se poate intocmi intr‑un singur exemplar care se va afla la imprumutator.

Contractul de imprumut se deosebeste de contractul de comodat prin obiectul sau.

In timp ce obiectul comodatului este un bun individual determinat transmis in folosinta comodatarului, care trebuie sa il restituie la incetarea contractului, obiectul imprumutului de consumatie il reprezinta bunuri fungibile si consumptibile transmise in proprietatea imprumutatului, care trebuie sa restituie la incetarea imprumutului bunuri de acelasi gen si in aceeasi cantitate cu cele primite.

Sectiunea II

Conditiile de validitate ale imprumutului de consumatie

Conditiile de validitate ale imprumutului de consumatie sunt cele generale pentru validitatea oricarui contract, la care se adauga predarea (traditiunea) bunului imprumutat si transferul dreptului de proprietate asupra bunului imprumutatului.

§ 1. Capacitatea de a contracta

Intrucat, prin contractul de imprumut, se transmite dreptul de proprietate, este necesar ca imprumutatorul sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie si sa fie proprietarul bunului imprumutat.

Daca imprumutatorul nu a fost proprietarul bunului, dar impru­mutatul este de buna‑credinta si ignora acest lucru, el se poate apara impotriva proprietarului invocand dispozitiile art. 919 alin. (3) C.civ. care prevede ca „Pana la proba contrara, posesorul este considerat proprietar, cu exceptia imobilelor inscrise in cartea funciara”.

Lipsa capacitatii de exercitiu atrage nulitatea relativa a actului, care poate fi invocata de incapabil.

Nulitatea relativa a actului incheiat de un minor va putea fi invocata doar de catre acesta, dar in caz de pronuntare a nulitatii, minorul va fi obligat numai in limita imbogatirii.

Si imprumutatul trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu (de dispozitie) pentru ca, atunci cand restituie bunurile imprumutatorului, transfera dreptul de proprietate asupra lor.

§ 2. Consimtamantul partilor

Consimtamantul partilor trebuie sa fie liber si neviciat.1

Daca incheierea contractului de imprumut a fost determinata de manoperele dolosive ale imprumutatului, contractul este nul relativ si imprumutatul este obligat sa restituie sumele scadente, chiar daca nu s‑a ajuns la termen.

La fel si in cazul celorlalte vicii ale consimtamantului, violenta si eroarea, sanctiunea va fi nulitatea relativa a contractului.

Eroarea-obstacol (eror in negotium) afecteaza insasi natura juridica a actului care s‑a incheiat si conduce la nulitatea lui absoluta.

§ 3. Cauza contractului trebuie sa fie licita si morala.

Daca scopul imprumutului a fost imoral sau chiar savarsirea unei infractiuni, contractul este nul absolut.

§ 4. Obiectul contractului de imprumut de consumatie il constituie bunuri care trebuie sa se afle in circuitul civil.

In al doilea rand, ele trebuie sa fie fungibile si consumptibile. De regula, obiect al contractului de imprumut il reprezinta sumele de bani.

Pentru a forma obiect al contractului de imprumut de consumatie, bunurile trebuie sa fie consumate de imprumutat.

§ 5. Predarea bunului imprumutat

In lipsa traditiunii (predarii) bunului imprumutat, chiar daca exista un acord de vointa intre parti, el va avea doar valoarea de antecontract (de promisiune de imprumut).

Predarea lucrului poate fi facuta de imprumutator sau de un mandatar al acestuia.

Exista traditiune si in cazul in care s‑a convenit ca banii detinuti cu titlu de depozit sa ramana in mainile depozitarului cu titlu de imprumut.

§ 6. Transferul dreptului de proprietate

Pentru ca prin imprumutul de consumatie se transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor imprumutate, este necesar ca imprumutatorul sa fie proprietarul lor. Nu este posibil imprumutul bunurilor altuia.

Adevaratul proprietar isi poate revendica bunul, ignorand contractul de imprumut, dar imprumutatul de buna‑credinta se poate apara invocand dispozitiile art. 919 alin. (3) C.civ.

Daca a fost de rea‑credinta imprumutatul este obligat sa restituie bunul adevaratului proprietar sau, daca l‑a consumat, sa plateasca contravaloarea lui.

Contractul de imprumut care are ca obiect bunul proprietatea altuia este lovit de nulitate relativa, sanctiune care poate fi invocata doar de imprumutat.

Riscul pieirii fortuite a lucrului va fi stabilit in functie de momentul transferului dreptului de proprietate, conform principiului res perit domino.

Prin incheierea valabila a contractului (care presupune si predarea bunului – n.n.) imprumutatul devine proprietarul bunului si suporta riscul pieirii acestuia (art. 2160 C.civ.).

Sectiunea III

Efectele contractului de imprumut de consumatie

§ 1. Obligatiile imprumutatului

1) Obligatia de restituire a lucrului imprumutat

Imprumutatul este tinut sa restituie in lipsa unei stipulatii contrare, aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora.

In cazul in care imprumutul poarta asupra unei sume de bani, imprumutatul nu este tinut sa inapoieze decat suma nominala primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, daca partile nu au convenit altfel (art. 2164 C.civ.).

Daca nu este posibil sa se restituie bunuri de aceeasi natura, calitate si in aceeasi cantitate, imprumutatul este obligat sa plateasca valoarea lor la data si locul unde restituirea trebuia sa fie facuta (art. 2165 C.civ.).

Bunurile ce se vor restitui trebuie sa fie din aceeasi specie cu cele imprumutate.

Daca se restituie bunuri de alt gen, inseamna ca s‑a facut un schimb, si nu un imprumut de consumatie.

Clauza restituirii este subinteleasa in contractul de imprumut.1

Termenul de restituire se prezuma a fi stipulat in favoarea ambelor parti, iar daca imprumutul este cu titlu gratuit, numai in favoarea imprumutatului (art. 2161 C.civ.).

Daca nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanta, tinandu-se seama de scopul imprumutului, de natura obligatiei si a bunurilor imprumutate, de situatia partilor de orice alta imprejurare relevanta.

Daca insa s-a stipulat ca imprumutatul va plati numai cand va avea resursele necesare, instanta, constatand ca imprumutatul le detine sau le putea obtine intre timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de trei luni.

Cererea pentru stabilirea termenului de restituire  se solutioneaza potrivit procedurii prevazute de lege pentru ordonanta presedintiala (art. 2162 C.civ.).

In cazul in care nu a fost convenit un termen de restituire, cererea este supusa prescriptiei, care incepe sa curga de la data incheierii contractului.

Imprumutul poate fi restituit inainte de termen, la initiativa imprumutatului sau prin acordul ambelor parti.

Imprumutatorul nu poate cere in principiu restituirea inainte de termen a imprumutului cu titlu gratuit, intrucat termenul este in favoarea imprumutatului.

Daca locul restituirii nu a fost prevazut in contract si imprumutul este gratuit, restituirea se va face in locul contractarii imprumutului.

In schimb, daca imprumutul este cu titlu oneros (cu dobanda), restituirea se va face la domiciliul imprumutatorului, plata fiind portabila (art. 1506 alin. (1) lit. a) C.civ.).

Cand restituirea in natura este imposibila, intrucat bunul de acel gen nu mai exista, plata se va face in bani.

Daca imprumutatorul are posibilitatea, el va putea procura bunurile in contul imprumutatului.

2) Obligatia de plata a dobanzii, in cazul in care imprumutul sumei de bani s‑a facut cu dobanda.

Imprumutul de bani cu dobanda este un contract oneros, deci imprumutatul are, pe langa obligatia restituirii sumei imprumutate, si pe cea a restituirii dobanzilor.

Dispozitiile referitoare la imprumutul cu dobanda sunt aplicabile, in mod corespunzator, ori de cate ori, in temeiul unui contract, se naste si o obligatie de plata, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, in masura in care nu exista reguli particulare privind validitatea si executarea acelei obligatii (art. 2167 C.civ.).

Dobanda se poate stabili in bani ori in alte prestatii sub orice titlu sau denumire la care imprumutatul se obliga ca echivalent al folosintei capitalului.

Suma de bani imprumutata este purtatoare de dobanda din ziua in care suma a fost remisa imprumutatului.

Plata anticipata a dobanzii nu se poate efectua decat pe cel mult sase luni. Daca rata dobanzii este determinabila, eventualele surplusuri sau deficite sunt supuse compensarii de la o rata la alta, pe toata durata imprumutului, cu exceptia ultimei rate care ramane intotdeauna castigata in intregime de imprumutator.

Dobanda este cea convenita de parti sau, in lipsa, cea stabilita de lege (art. 1489 C.civ.).

Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti, aprobata prin Legea nr. 356/6 iunie 2002 stabileste principiul libertatii conventiilor in materia dobanzilor, adica a libertatii partilor de a stabili in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti.

In cazul in care potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala.

Dobanda legala se stabileste in materie comerciala la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, iar in toate celelalte cazuri (deci si in materie civila) la nivelul aceleiasi dobanzi de referinte, dar diminuat cu 20%. In materie comerciala, nivelul dobanzii conventionale este liber, fara plafonare.

In raporturile civile, dobanda conventionala nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an. Obligatia de a plati o dobanda mai mare in raporturile civile este nula de drept.

Nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale, in functia de care se stabileste dobanda legala, este cel din prima zi lucratoare a anului pentru dobanda legala convenita pe semestrul I al anului in curs, si cel din prima zi lucratoare a lunii iulie pentru dobanda curenta pe semestrul II al anului in curs.

Nivelul dobanzii de referinta care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I-a.

In relatiile de comert exterior sau in alte relatii economice internationale, atunci cand legea romana este aplicabila si cand s‑a stipulat plata in moneda straina, dobanda legala este de 6% pe an.

Plata dobanzilor se face la termenele stabilite de parti si obligatia de a se plati se stinge doar atunci cand imprumutul a fost restituit.

Plata anticipata a dobanzii se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobanda astfel incasata ramane bine dobandita debitorului, indiferent de variatiile ulterioare.

Textul urmareste interzicerea obiceiului camataresc de a se stabili o dobanda uzurara si de a o incasa anticipat pe toata durata imprumutului, inmanand debitorului o suma mult mai mica decat cea imprumutata.

Este interzis in principiu anatocismul (dobanda la dobanda), dobanda urmand a se calcula numai asupra cuantumului sumei imprumutate. Cu toate acestea, dobanzile se pot capitaliza si pot produce dobanzi, in temeiul unei conventii speciale incheiate in acest sens dupa scadenta lor, dar numai pentru dobanzile datorate pe cel putin un an.

Dovada platii dobanzilor se face in conditiile dreptului comun. Totusi, art. 1501 C.civ. instituie o prezumtie de plata a dobanzii, considerand ca, atunci cand imprumutatorul elibereaza imprumutatului o chitanta din care rezulta restituirea imprumutului fara sa faca vreo referire la dobanzi, se presupune ca acestea au fost achitate.

Prezumtia de plata a dobanzii este relativa.

Dobanzile care se datoreaza dupa punerea in intarziere a imprumutatului cu privire la obligatia de restituire a imprumutului sunt dobanzi moratorii.

Daca imprumutatul nu restituie imprumutul si dobanzile la scadenta, imprumutatorul poate introduce actiune in restituire intemeiata pe dreptul sau de creanta la restituirea sumei imprumutate si a dobanzilor convenite.

Termenul de prescriptie al actiunii pentru restituirea imprumutului este cel de drept comun (3 ani) si se calculeaza de la scadenta sau, atunci cand nu se prevede in contract un termen pentru restituire, de la data incheierii contractului.

In cazul dobanzilor, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se stinge printr‑o prescriptie deosebita (art. 2526 C.civ.), termenul calculandu‑se de la data exigibilitatii fiecarei rate de dobanda. Astfel, daca partile au stipulat ca dobanzile conventionale se platesc anual, prescriptia trebuie sa fie calculata separat pentru fiecare rata anuala.

Dobanzile au o independenta relativa fata de creanta principala. Totusi, o data cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii.1

Prin urmare, daca se prescrie dreptul la actiune in restituirea imprumutului, se stinge si dreptul la dobanzile conventionale datorate pana la stingerea datoriei principale, si aceasta, chiar daca pentru aceste dobanzi nu s‑a implinit inca termenul de prescriptie.

§ 2. Obligatiile imprumutatorului

Imprumutatorul nu are in principiu nici o obligatie fata de imprumutat.

Conservarea lucrului intra in sarcina imprumutatului ca proprietar al bunului.

Totusi, potrivit art. 2166 C.civ. „Imprumutatorul este tinut, intocmai ca si comodantul, sa repare prejudiciul cauzat de viciile bunului imprumutat.

In cazul imprumutatului cu titlu oneros, imprumutatorul este raspunzator de prejudiciul suferit de imprumutat din cauza viciilor bunurilor imprumutate, aplicandu-se in mod corespunzator regulile referitoare la garantia vanzatorului”.

Sectiunea IV

Incetarea imprumutului de consumatie

Contractul de imprumut de consumatie inceteaza in primul rand prin executarea obligatiei de restituire de catre imprumutator, adica prin plata.

Plata se face la termenul convenit in contract sau anticipat, daca termenul nu a fost stipulat in favoarea ambelor parti, cand va fi nevoie si de acordul imprumutatorului pentru o plata anticipata.

Contractul de imprumut inceteaza de asemenea prin modurile de stingere a obligatiilor, reglementate de dreptul comun: acordul partilor, remitere de datorie, confuziunea, darea in plata, compensatie (pentru ca are ca obiect bunuri fungibile).

Moartea oricareia dintre parti nu atrage incetarea contractului. Obligatia, respectiv dreptul la restituire, vor trece la mostenitorii partilor, cu exceptia cazului cand imprumutul a fost contractat intuitu personae, cand moartea imprumutatorului atrage incetarea contractului si exigibilitatea datoriei.

Rezilierea contractului de imprumut este admisa ca sanctiune pentru incalcarea unor obligatii, altele decat cea de restituire, pe care imprumutatul si le‑a asumat si care conditioneaza imprumutul, cum ar fi in cazul cand se stipuleaza o anumita destinatie a imprumutului, conditie specifica imprumuturilor bancare, si pe care imprumutatul nu o respecta.

Sectiunea V

Contractul de imprumut bancar (de credit bancar)

Contractul de imprumut bancar este o varietate a contractului de imprumut de consumatie.

Contractul de imprumut bancar este un contract comercial.

Banca Nationala a Romaniei a emis, la 29 octombrie 1991, Normele privind autorizarea functionarii bancilor ca societati comerciale. Prin diverse hotarari ale guvernului a fost aprobata organizarea unor banci care sa functioneze ca societati pe actiuni.

Potrivit prevederilor proprii ale statutului fiecarei banci, acestea pot acorda credite persoanelor fizice si persoanelor juridice pe diferite termene.

Prin Legea nr. 58/5 martie 1998, legea bancara, s‑a prevazut ca aceste banci pot acorda credite.

Legea defineste creditul ca fiind „orice angajament de punere la dispozitie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadentei unei datorii in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice angajament de achizitionare a unui tilu care incorporeaza o creanta ori a altui drept la incasarea unei sume de bani“.

Din punctul de vedere al scadentei, creditul poate fi:

– pe termen scurt, a carui durata de rambursare nu depaseste 12 luni;

– pe termen mediu, a carui durata de rambursare este cuprinsa intre l si 5 ani;

– pe termen lung, a carui durata de rambursare depaseste 5 ani.

Toate operatiunile de credit si garantie ale bancilor trebuie consemnate in documente contractuale din care sa rezulte clar toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii.

Aceste documente trebuie pastrate de banci si puse la dispozitia personalului autorizat al Bancii Nationale a Romaniei, la cererea acestuia.

Contractele de credit bancar, precum si garantiile reale si personale construite in scopul garantarii creditului bancar constituie titluri executorii.

Este interzisa acordarea de imprumuturi conditionata de vanzarea sau cumpararea actiunilor bancii, sau acordarea de credite garantate cu actiunile emise de banca.

Teste grila

1. In cazul imprumutului cu dobanda:

a) daca imprumutatorul elibereaza o chitanta pentru plata partiala a capitalului datorat, suma platita se imputa, cu precadere, asupra dobanzilor datorate pentru intregul capital;

b) in ipoteza prevazuta la lit. a), se prezuma absolut plata dobanzii aferente partii din capital achitat;

c) daca imprumutatorul elibereaza o chitanta pentru primirea unei parti din datorie (ce consta din capital si dobanzile aferente), suma platita se imputa, cu intaietate, asupra dobanzilor.

2. Este interzisa:

a) plata cu anticipatie a dobanzilor pe o perioada mai mare de 3 luni;

b) dobanda la dobanda;

c) acordarea unui imprumut, de catre o banca, fara dobanda.

3. In materie civila, cand, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi:

a) daca nu se arata rata dobanzii, se va plati dobanda legala care se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei; 

b) daca nu se arata rata dobanzii, se va plati dobanda legala care se stabileste la nivelul dobanzii a Bancii Nationale a Romaniei, diminuat cu 25%;

c) daca s‑a stabilit dobanda pe cale conventionala, aceasta nu poate depasi nivelul dobanzii oficiale de referinta a Bancii Nationale a Romaniei cu mai mult de 50% pe an.

4. In cazul inscrisului sub semnatura privata care constata un contract de imprumut, in caz de neconcordanta intre suma prevazuta in continutul actului si suma aratata in „bun si aprobat”:

a) obligatia se prezuma legal relativ pentru suma prevazuta in continutul actului;

b) obligatia se prezuma legal relativ pentru suma cea mai mica;

c) obligatia se prezuma legal relativ pentru suma aratata in „bun si aprobat“.

5. Daca la scadenta imprumutatul este in imposibilitatea de a restitui bunuri de aceeasi natura:

a) el va plati valoarea lor calculata dupa timpul si locul in care urma sa se faca restituirea;

b) el va plati valoarea lor calculata la momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, in cazul in care in contract nu erau determinate nici momentul, nici locul platii;

c) el va plati valoarea lor din momentul si in locul incheierii contractului, daca nu se determinase nici momentul, nici locul platii.

6. Daca la scadenta imprumutatul nu restituie bunul imprumutat sau valoarea lui:

a) trebuie sa plateasca dobanzi de la momentul scadentei;

b) trebuie sa plateasca dobanzi de la data punerii in intarziere prin notificare, adresata prin intermediul executorilor judecatoresti;

c) trebuie sa plateasca dobanzi de la data cererii de chemare in judecata.

7. In cazul contractului de imprumut cu titlu gratuit:

a) imprumutatorul nu poate, mai inainte de termen, sa ceara bunul imprumutat;

b) imprumutatorul poate, mai inainte de termen, sa ceara bunul imprumutat, daca ar avea o nevoie mare si neprevazuta de acel lucru;

c) daca s‑a stipulat ca imprumutatul va plati cand va putea sau cand va avea mijloace, judecatorul va acorda un termen de plata, dupa imprejurari;

d) partile pot prevedea, ca moment al restituirii, un termen suspensiv incert.

8. Ca efect al contractului de imprumut:

a) imprumutatul devine proprietarul bunului primit;

b) imprumutatul devine detentorul precar al bunului primit;

c) imprumutatul este obligat sa se ingrijeasca, ca un bun proprietar, de conservarea bunului imprumutat si nu poate sa se serveasca de el decat potrivit destinatiei sale.

9. Constituie caracteristici ale imprumutului de consumatie faptul ca:

a) obiect al contractului il pot constitui bunuri fungibile si consumptibile;

b) imprumutatul nu devine proprietar, dar suporta riscurile;

c) este numai cu titlu gratuit;

d) trebuie ca inscrisul doveditor sa fie incheiat in doua exemplare.

10. Daca inscrisul doveditor al contractului de imprumut de consumatie este cu inscris sub semnatura privata:

a) trebuie sa fie scris in intregime de imprumutat;

b) este valabil, chiar daca nu este scris in intregime de imprumutat, dar acesta a adaugat la sfarsitul actului cuvintele „bun si aprobat“ aratand in litere suma sau catimea lucrului;

c) trebuie sa fie semnat de imprumutat.

11. In cazul imprumuturilor banesti:

a) punerea in intarziere a debitorului se poate face prin cerere de chemare in judecata sau prin notificare;

b) daunele moratorii sunt echivalente cu dobanda legala;

c) creditorul nu este obligat sa dovedeasca paguba suferita, intrucat daunele moratorii sunt datorate independent de existenta sau intinderea pagubei.

12. In cazul imprumutului, dovada cu martori este admisibila:

a) daca imprumutatul consimte la aceasta;  

b) daca imprumutatorul dovedeste ca a existat o imposibilitate, fie si morala, de a se preconstitui un inscris sau o imposibilitate de a conserva inscrisul doveditor preconstituit; 

c) cand exista un inceput de dovada scrisa, provenind de la reprezentantul imprumutatului sau al imprumutatorului si care face verosimil faptul pretins;

d) oricand.

13. In cazul imprumutului banesc in lei, fara dobanda, la data scadentei, imprumutatul:

a) trebuie sa restituie suma imprumutata, numai daca nu a avut loc o scadere a valorii banilor;

b) trebuie sa restituie suma imprumutata, chiar daca a avut loc o sporire a valorii banilor;

c) poate fi obligat sa restituie suma imprumutata, dar plata sa se faca in dolari.

d) trebuie sa restituie suma imprumutata actualizata cu indicele de inflatie.

14. Daca obiectul imprumutului cu titlu gratuit l‑au constituit monede de aur sau argint si s‑a stipulat o restituire in aceeasi specie si calitate:

a) debitorul nu trebuie sa restituie decat aceeasi specie si calitate, chiar daca valoarea intrinseca a monedelor pana la data scadentei s‑a diminuat;

b) debitorul va fi obligat sa restituie echivalentul pretului intrinsec pe care acele monede l‑au avut in momentul in care au fost imprumutate, in cazul in care astfel de monede nu se vor mai putea gasi;

c) debitorul va fi obligat sa restituie echivalentul pretului intrinsec al materialului din care sunt confectionate acele monede, pret stabilit la momentul scadentei, daca asemenea monede au fost scoase din curs pana la data scadentei.

15. Daca imprumutatul a platit dobanzi fara sa fi fost stipulate sau daca a platit dobanzi mai mari decat cele stabilite:

a) el poate cere restituirea lor integrala, in toate cazurile;

b) el le poate imputa asupra capitalului, in toate cazurile;

c) el poate cere restituirea partiala sau integrala a dobanzii platite, pana la concurenta dobanzii maxime admise de legea romana.

16. In cazul imprumutului cu dobanda, daca imprumutatorul elibereaza o chitanta de primire a capitalului, fara a face mentiune in privinta dobanzilor:

a) se considera ca dobanzile nu au fost platite;

b) se prezuma legal relativ ca dobanzile au fost platite;

c) se prezuma absolut ca dobanzile au fost platite.