Ascultarea invinuitului sau inculpatului

ASCULTAREA INVINUITULUI SAU INCULPATULUI

Asa cum rezulta din prevederile legale, ascultarea invinuitului sau inculpatului parcurge urmatoarele etape (Aionitoaie & Sandu, 1992):

a)Verificarea identitatii invinuitului sau inculpatului Parcurgerea acestei etape este obligatorie pentru a nu fi invinuita (inculpata) alta persoana decat cea care a savarsit infractiunea. Verificarea identitatii consta in intrebari cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie, domiciliu, antecedente penale, precum si alte date care pot contura situatia personala a invinuitului. Verificarea identitatii constituie si un bun prilej de a studia comportamentul invinuitului fata de situatia in care se afla, modul cum reactioneaza la intrebarile ce i se adreseaza, gesturile, starea de tensiune sau calmul pe care le afiseaza.

b) Ascultarea relatarii libere. Aceasta etapa incepe prin adresarea unei intrebari tema, cu caracter general, prin care invinuitului i se solicita sa declare tot ce are de aratat in legatura cu invinuirea ce i se aduce. In aceasta etapa anchetatorul are posibilitatea sa-l studieze pe invinuit, sa-l observe si sa noteze omisiunile, ezitarile. Toate observatiile facute vor constitui suport pentru stabilirea procedeelor tactice care vor fi folosite in continuare. In timpul ascultarii libere anchetatorul trebuie sa evite intreruperea relatarii invinuitului, aprobarea sau dezaprobarea afirmatiilor acestuia, sa-si manifeste satisfactia ori nemultumirea fata de cele declarate. Trebuie sa dovedeasca stapanire de sine, rabdare, calm, in general o atitudine prin care sa nu-si exteriorizeze sentimentele fata de invinuit.

c) Adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor sau ascultarea dirijata. Dupa ce invinuitul a relatat liber referitor la invinuirea adusa, i se adreseaza intrebari cu privire la fapta ce formeaza obiectul cauzei si la invinuire. Intrebarile formulate trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa fie clare si precise;

sa fie pe intelesul celui interogat; sa nu sugereze raspunsul;

sa oblige pe invinuit sa relateze si nu sa determine un raspuns scurt de genul "da" sau "nu";

sa nu intimideze pe cel ascultat sau sa-l puna in incurcatura.

Din perspectiva psihologiei judiciare etapele ascultarii invinuitului sau inculpatului au o importanta deosebita, deoarece aici se pot identifica anumite mecanisme psihologice de care este bine ca cei in drept sa tina seama. Urmarind relatarile invinuitului anchetatorul va retine logica expunerii, cursivitatea exprimarii, siguranta de sine, contradictiile posibile etc., pe baza acestora urmand sa-si stabileasca tactica de actiune.

Pentru a obtine de la invinuit sau inculpat declaratii complete si veridice, anchetatorul poate utiliza anumite procedee tactice de ascultare. O tactica adecvata presupune adaptarea regulilor generale la fiecare cauza in parte, la personalitatea celui ascultat si la pozitia invinuitului sau inculpatului.

In cele ce urmeaza vom prezenta unele procedee tactice folosite in ascultarea invinuitului sau inculpatului (Aionitoaie & Sandu, 1992):

a) Folosirea intrebarilor detaliu - procedeul presupune utilizarea unor intrebari prin care se solicita invinuitului amanunte referitoare la imprejurarile savarsirii faptei, amanunte care sa permita verificarea explicatiilor lui. Intrebarile detaliu se folosesc frecvent in  cazul cand invinuitul face declaratii nesincere, contradictorii, adopta o pozitie refractara pe parcursul cercetarilor. Scopul folosirii acestor intrebari este de a demonstra invinuitului netemeinicia declaratiilor sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor comise.

b) Ascultarea repetata - consta in audierea in mod repetat, la anumite intervale de timp a invinuitului cu privire la aceleasi fapte, imprejurari, amanunte. Intre declaratiile invinuitului vor apare, inevitabil, deosebiri, in special contraziceri, nepotriviri. Prin acest procedeu se poate demonstra netemeinicia afirmatiilor invinuitului, putand fi determinat sa spuna adevarul.

c) Ascultarea sistematica - acest procedeu se foloseste atat in cazul invinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa lamureasca toata problematica, mai ales in cauzele complexe, cu grad ridicat de dificultate, cat si al celor nesinceri, refractari, pentru ca ii obliga sa dea explicatii logice, cronologice, succesive la toate aspectele care fac obiectul invinuirii. Prin intermediul intrebarilor problema invinuitului i se solicita sa clarifice sistematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele participante si modul cum a actionat fiecare.

d) Ascultarea incrucisata - scopul acestui procedeu este de a infrange sistemul de aparare al invinuitului nesincer, inrait, refractar, care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor comise. Este un procedeu ofensiv si consta in ascultarea aceluiasi invinuit de catre doi sau mai multi anchetatori ce s-au pregatit in mod special in acest scop si cunosc problemele cauzei in care se face ascultarea.

e) Folosirea probelor de vinovatie - procedeul se foloseste in ascultarea invinuitului nesincer sau a celui care isi recunoaste numai partial vinovatia. In fata unor probe decisive, el va fi determinat sa recunoasca fapta comisa. Pentru a le utiliza cu maximum de eficacitate, anchetatorul trebuie sa cunoasca foarte bine probele existente la dosar si valoarea probatorie a fiecareia dintre ele. Este foarte important ca probele de vinovatie sa fie utilizate la momentul oportun astfel incat invinuitul sa fie determinat sa faca declaratii veridice si complete. Orice eroare din partea anchetatorului poate compromite ancheta. In raport cu personalitatea si psihologia invinuitului, se poate proceda la prezentarea frontala sau progresiva a probelor de vinovatie.

f) Ascultarea unui invinuit sau inculpat despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea infractiunii - procedeul se aplica atunci cand in cauza exista mai multi invinuiti (inculpati) participanti la savarsirea aceleiasi infractiuni. Cunoasterea invinuitilor (inculpatilor) implicati in cauza permite anchetatorului sa stabileasca pe cel dispus sa recunoasca mai usor faptele savarsite si cu acesta sa inceapa ascultarea. Se solicita celui ascultat sa declare ceea ce cunoaste despre activitatea celorlalti participanti la infractiune, lasandu-i-se impresia ca persoana sa intereseaza mai putin. In acest mod, acesta poate prezenta date valoroase in legatura cu infractiunea savarsita si implicit, sa faca declaratii despre propria activitate. Prin confruntarea datelor obtinute din declaratiile participantilor, chiar daca nu au declarat totul despre propria activitate, se pot desprinde concluzii cu privire la sinceritatea celor implicati in cauza.

g) Justificarea timpului critic - acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cand invinuitul (inculpatul) refuza sa faca declaratii. Cunoscandu-se activitatea invinuitului (inculpatului), i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat legatura, ce a intreprins, in timpul si dupa savarsirea infractiunii. Explicatiile date vor fi verificate minutios pe zile, ore, minute si locuri. De asemenea, procedeul se foloseste si in ascultarea infractorilor nesinceri, refractari, oscilanti in declaratii. Verificarea datelor furnizate de cel audiat ofera anchetatorului posibilitatea constatarii nesinceritatii relatarilor, intrucat in declaratiile acestuia apar neconcordante in justificarea timpului critic. Utilizarea procedeului de justificare a timpului critic permite extinderea anchetei judiciare asupra altor infractiuni si faptuitori.

Ascultarea invinuitului sau inculpatului prezinta un grad ridicat de dificultate si complexitate intrucat situatiile infractionale sunt infinit de diverse. De aceea, folosirea unui procedeu sau al altuia nu constituie reguli obligatorii de urmat. Procedeele tactice in audierea invinuitului sau inculpatului se utilizeaza de catre anchetator in functie de caracteristicile cauzei, precum si de particularitatile psihice ale persoanelor aflate in ancheta judiciara.

Anchetatorul se poate confrunta cu urmatoarele categorii de infractori: infractorul primar sau recidivist, infractorul cercetat in stare de libertate sau in stare de arest, infractorul prins in flagrant sau descoperit post factum, infractorul care a actionat de unul singur sau in grup, infractorul cu fizic normal, obisnuit sau fizic tarat, deformat. De  asemenea, infractorul poate fi de sex masculin sau feminin, poate fi minor sau varstnic, se poate afla in cauza judiciara, economica sau de alta natura.

In cadrul anchetei, fiecare infractor prezinta deci un tablou psihic specific, de care anchetatorul trebuie sa tina seama.