Conceptul de probatiune

Conceptul de probatiune

Activitatea de probatiune are drept scop supunerea la proba a delincventului. O definire simpla si coerenta a probatiunii se dovedeste a fi destul de greu de realizat deoarece aceasta difera de la o tara la alta in functie de activitatile pe care le desfasoara si de grupul tinta caruia i se adreseaza. In unele tari dezvoltate, serviciile de probatiune acopera intreaga gama a muncii de probatiune, in alte tari, mai putin dezvoltate, probatiunea are un rol mai limitat ca de exemplu acela de a elabora si furniza rapoarte pentru instantele juridice[1].

O incercare de a defini probatiunea este data de Natiunile Unite . Probatiunea reprezenta o sanctiune si o metoda de lucru cu delincventii "special selectati", ce consta in suspendarea pedepsei pentru o anumita perioada de timp in care persoanele sunt supravegheate si consiliate individual.

In sistemul de cammon law (unde a aparut pentru prima data), probatiunea este definita ca fiind un ansamblu de masuri prin care se realizeaza supravegherea si asistenta unei persoane ce a savarsit o infractiune si care prin hotararea instantei este de acord sa fie pusa sub supravegherea unor agenti de probatiune, pentru a se verifica daca intr-un anumit interval de timp savarseste alte infractiuni.

In lucrarea de fata definirea probatiunii va fi data din perspectiva activitatilor pe care serviciul le desfasoara in Romania.

Pentru a putea vorbi despre institutia probatiunii trebuie mai intai sa clarificam situatia in care aceasta apare. Probatiunea este o forma de a pedepsi indivizii ce au comis infractiuni cu un grad scazut de pericol social. Un infractor care este plasat in probatiune este mentinut in comunitate, aflandu-se sub supravegherea unui serviciu de probatiune.

Este foarte greu de apreciat cand a aparut acest "fenomen social-juridic" si anume probatiunea, insa majoritatea specialistilor ce au studiat acest fenomen sunt unanim de acord ca probatiunea a aparut pentru prima data in sistemul de drept anglo-saxon, la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Inca de la inceputurile sale, institutia probatiunii a avut ca scop principal salvarea sufletelor infractorilor care savarseau infractiuni cu un grad scazut de pericol social, prin incredintarea acestora unor persoane de incredere sau unor organizatii de caritate pentru a-i aduce pe calea cea dreapta.

Termenul de probatiune din punct de vedere etimologic provine din latinescul probatio , acesta desemna o perioada de demonstratie, sau o incercare de iertare. Condamnatii care demonstrau o dorinta de schimbare de-a lungul unei perioade de timp stabilita de o instanta de judecata, prin indeplinirea conditiilor impuse pentru probatiunea lor, erau iertati si eliberati de alte implicatii ale sistemului de justitie penala.

Conform definitiei data de Ioan Durnescu, prin probatiune se intelege acea metoda de a pedepsi care are un fundament socio-pedagogic ce se caracterizeaza printr-o combinatie intre supraveghere si asistenta.

Potrivit lui Ioan Durnescu , probatiunea reprezinta un concept deschis, maleabil la interpretari contextuale, aceasta este definita din mai multe aspecte, astfel autorul vorbeste despre probatiunea in sensul traditional, ca sentinta, ca sistem, ca infrastructura, ca set de activitati si ca metoda.

Traditional, probatiunea insemna o alternativa la pedeapsa cu inchisoarea si un procedeu de a supraveghea si reabilita delincventii prin oferirea de sfaturi, asistenta si companie.

Ca sentinta, probatiunea este descrisa ca o metoda de interventie asupra unor delincventi selectati si rezida in suspendarea conditionata a pedepsei pentru o anumita perioada de timp in care delincventul este plasat sub supraveghere si beneficiaza de asistenta si tratament.

Ca sistem, probatiunea face referire la sistemul privat sau public considerat a fi un subsistem al sistemului de justitie penala, ce are in administrarea sa anumite servicii specifice.

Prin probatiunea vazuta ca infrastructura se intelege un proces ce admite o multitudine de activitati operationale, inclusiv practici de investigatie si supraveghere.

Ca set de activitati, probatiunea semnifica totalitatea activitatilor de probatiune ce tin de justitia penala, printre care amintim: referatele de evaluare, supraveghere, activitatile din penitenciare, etc.

Probatiunea ca metoda, se refera la faptul ca aceasta este o modalitate de a pedepsi ce are un fundament socio-pedagogic, caracterizata printr-o combinatie intre supraveghere si asistenta.

George-Mircea Botescu este de parere ca probatiunea reprezinta "lantul" dintre comunitate si justitie, iar aceasta apropiere de comunitate este un pas destul de important in prevenirea faptelor criminale.

In "Revista de Stiinta penitenciara" probatiunea este definita din punct de vedere sociologic[9] ca o modalitate de penalizare cu fundament socio-pedagogic, ce se caracterizeaza printr-o combinatie intre supraveghere si asistenta. Aceasta este aplicata in regim de libertate infractorilor selectati in functie de personalitatea lor criminologica si de receptivitatea lor in raport cu regimul, scopul principal este de a oferii individului sansa de a-si modifica comportamentul fata de viata in societate si de a se reintegra in aceasta, toate acestea realizandu-se la libera sa dorinta si fara riscul de a incalca din nou norma penala.

In ceea ce priveste persoanele care au primit pedeapsa cu supravegherea in comunitate, acestea pot dispune de revocarea probatiunii in urmatoarele situatii. Arestarea sau condamnarea pentru noi infractiuni reprezinta temeiuri in revocarea probatiunii, o alta cauza o poate reprezenta incalcarea regulilor tehnice ale supravegherii. Emilian Stanisor este de parere ca cele mai multe revocari sunt cauzate de o noua condamnare sau arestare .