AMENDA

AMENDA

§1. Reglementare

Amenda, ca pedeapsa principala penala, este cuprinsa in scara pedepselor principale prevazute de art. 53 C.p., in Titlul III, Capitolul III, Sectiunea a III-a din Codul penal - Partea generala (art. 53 alin. 1 lit. "c" C.p.) ocupand in acest fel ultima treapta referitoare la modul de stabilire a amenzii si cazurile de inlocuire cu pedeapsa inchisorii.

§2. Notiunea de amenda

Amenda penala reprezinta o pedeapsa prevazuta de lege prin care unui condamnat i se diminueaza patrimoniul. Pedepsele care lovesc pe condamnat in averea sa sunt foarte vechi; ele se gasesc in cele mai vechi coduri penale, de pilda, amenda prevazuta ca pedeapsa in Legile lui Manu, in Codul lui Hamurabi si Legea mozaica. Pedepse pecuniare au existat si la greci in Legile lui Solon si la romani in Legea celor XII Table.

Pedepsele pecuniare, spune Prof. I. Tanoviceanu, se gasesc in cea mai adanca antichitate, ele pornind la inceput, din principiul despagubirilor civile, au origine foarte veche si au jucat mult timp un mare rol.[1]

In literatura juridica s-a subliniat pe buna dreptate ca "amenda este considerata ca cea mai blanda si cea mai usoara pedeapsa principala din cadrul general de pedepse stabilite de Codul penal".[2]

Amenda este o pedeapsa pecuniara care consta intr-o suma de bani al carei cuantum este stabilit de instanta de judecata printr-o hotarare ramasa definitiva, pe care condamnatul trebuie sa o plateasca in contul statului, astfel ca executarea acesteia prin forta legii, determina reducerea patrimoniului condamnatului in mod silit.

Amenda se deosebeste de sanctiunea administrativa, civila, fiscala, procedurala etc., prin caracterul ei de pedeapsa fiind o consecinta a raspunderii penale a faptuitorului, o consecinta numai pentru savarsirea unei infractiuni. Se aplica numai de instanta de judecata, fiind pronuntata in cadrul procesului penal judecat dupa normele Codului de procedura penala, in limitele stabilite de Codul penal. Deosebirea de celelalte amenzi existente in sistemul nostru de drept este aceea ca amenda penala este consecinta raspunderii penale a faptuitorului si se aplica numai de instanta judecatoreasca. Tot instanta judecatoreasca este aceea care in caz de neplata cu rea-credinta a amenzii o poate inlocui cu pedeapsa inchisorii.[3]

Amenda are un caracter represiv deoarece patrimoniul celui condamnat este micsorat in mod silit prin obligarea la plata unei sume de bani hotarata de instanta, in folosul statului. Pedeapsa amenzii, ca si pedeapsa inchisorii, are aceeasi finalitate si anume, prevenirea savarsirii de infractiuni. In raport cu finalitatea pe care o indeplineste in represiune, in conceptia legiuitorului roman amenda este privita ca o pedeapsa principala. Ea poate functiona ca o pedeapsa de sine statatoare ca sanctiune unica, fie ca sanctiune alternativa alaturi de pedeapsa inchisorii.[4]

Ca sanctiune unica este prevazuta pentru un numar redus de infractiuni si acelea prevazute in legi speciale. Ca pedeapsa alternativa, amenda penala este prevazuta, de regula, in cazul infractiunilor pentru care se prevede pedeapsa inchisorii de maximum 2 ani (in Codul penal sunt si infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 2 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii, de exemplu, pentru calomnie - art. 206 - se prevede pedeapsa intre 3 luni si 3 ani, alternativ cu amenda, la fel si pentru purtare abuziva - art. 250).

Ca pedeapsa penala, amenda prezinta urmatoarele avantaje [5]:

a.) este usor adaptabila, putand fi mai bine individualizata in raport cu necesitatile represiunii ;

b.) este reparabila fara dificultati in cazul erorii judiciare ;

c.) este mai usor de suportat deoarece executarea ei se face mentionandu-se conditiile normale de munca si de viata ale condamnatului.

Pedeapsa cu amenda poate avea si unele neajunsuri printre care amintim :

a.)   incalca, uneori, principiul personalitatii pedepsei in sensul ca se poate rasfrange si asupra altor persoane, de exemplu asupra membrilor familiei  condamnatului care sufera si ei datorita acelei sanctiuni ;

b.) nu prezinta intotdeauna caracterul de exemplaritate ;

c.) nu poate fi privita ca egala pentru toti condamnatii, pentru unii amenda maxima inseamna putin in timp ce pentru altii, chiar minima sau apropiata de minim inseamna foarte mult.

§3. Trasaturile negative ale amenzii

Profesorul I. Tanoviceanu spunea ca "nu exista masura represiva care sa nu aiba partile ei bune si partile ei rele, totul este a stii sa folosesti cat mai cu pricepere pe cele dintai si sa atenuezi la minim pe cele de-al doilea".[6]

Referindu-se la pedepsele pecuniare, spunea ca problema acestora nu este nici una din cele mai simple, in schimb este una din cele mai putin studiate. El isi punea, cu privire la pedeapsa amenzii, unele intrebari cum ar fi : "Pentru ce infractiuni si pentru ce infractori se poate prevedea de catre legiuitor pedeapsa amenzii?" ; "Cum ar trebui sa fie proportionalizata pedeapsa amenzii?" ; "Ce masuri represive se pot lua in caz de neplata amenzii?" Profesorul considera ca legiuitorul penal bazat pe empirismul unor date de ordin istoric a adoptat pedeapsa amenzii ca un mijloc represiv comod, dar nu si-a dat silinta sa imprime acestei pedepse o valoare reala in represiune si nici sa disciplineze mecanismul ei.[7] Ceea ce imputa ca trasatura negativa amenzii penale este faptul ca ea nu se realizeaza pe deplin caracterul personal pe care trebuie sa il aiba orice pedeapsa.

Aceasta din urma trasatura negativa a amenzii a fost subliniata si in literatura juridica veche. Astfel, s-a aratat ca "cei ce dispun de avere suporta astazi amenzile cu usurinta cu care ar achita o nota de plata la restaurant si cu impresia agreabila ca isi pot oricand permite capriciul de a sfida legea. In schimb, pentru cei ce nu dispun, amenda este o notiune abstracta, fiindca acestia stiu atat ca, amenda e un ce care unora le deschide punga, iar altora puscaria si ca lor nu le e rezervata decat ipoteza din urma."

§4. Stabilirea amenzii

In general, ca mod de constrangere juridica, constituie o sanctiune prevazuta in mai multe ramuri ale dreptului, in dreptul penal - amenda penala; in dreptul civil - amenda civila; in dreptul procedural - amenda procesuala; in dreptul administrativ - amenda administrativa; in dreptul financiar-fiscal - amenda fiscala; in dreptul conventional - amenda conventionala. Dintre aceste forme de sanctionare cu amenda, efectele cele mai grave asupra celui care incalca una din formele legale indicate le produce amenda penala. Amenda penala este in mod necesar investita cu unele decaderi din punct de vedere social, deoarece reprezinta "un antecedent penal" al persoanei condamnate[10], in sensul evaluarii constiintei juridice individuale, prin raportarea la responsabilitatea individuala si la unele decaderi determinate de savarsirea infractiunilor.

In sistemul pedepselor penale exista posibilitatea ca prin aplicarea circumstantelor personale in favoarea infractorului, in loc de inchisoare sa se aplice amenda penala. Dar, ca pedeapsa pecuniara, principala, in caz de neexecutare cu rea-credinta, pedeapsa amenzii va fi inlocuita cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunile savarsite, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata (art. 61¹ C.p.). In unele situatii poate fi considerata si pedeapsa secundara pentru ca insoteste si completeaza o pedeapsa principala, fiind executata fie in mod obligatoriu (inchisoarea sau amenda), fie facultativ (executarea "amenzii" ramane la latitudinea instantei judiciare).

Prin art. 53 C.p. sunt stabilite limitele generale ale pedepsei amenzii (sumele de bani pe care condamnatul trebuie sa le plateasca), astfel: 1.000.000 lei limita generala minima si 500.000.000 lei limita generala maxima, individualizarea judiciara a acestora efectuandu-se de instanta judecatoreasca (in functie de imprejurarile savarsirii faptei, cat si de circumstantele personale privind pe autorul actiunii-inactiunii penale), dupa normele specifice si pe baza criteriilor generale de individualizare a pedepselor penale prevazute de art. 72 C.p., astfel incat sa se realizeze scopul preventiv si educativ al pedepsei. Intrucat pedeapsa amenzii prevazuta in Codul penal se aplica in toate cazurile alternativ cu pedeapsa inchisorii, rezulta ca activitatea de individualizare, pentru fiecare situatie in parte, revine instantei judiciare. Fata de celelalte doua pedepse principale, in doctrina judiciara[11] se considera ca pedeapsa amenzii este cea mai adaptabila variatelor forme de pericol social, putand fi gradata corespunzator pericolului concret produs de fiecare infractiune. In afara de posibilitatea repararii cu usurinta, in cazul erorii judiciare, pedeapsa amenzii "poate fi usor de suportat" de catre condamnat, in sensul ca acesta nu va fi izolat de familie si societate, avand posibilitatea sa-si continue activitatea socio-profesionala in mod normal.

§5. Limitele amenzii penale

Limitele generale absolute ale amenzii penale, dupa modificarea Codului penal prin Legea nr. 169 din 10 aprilie 2002, sunt: 1.000.000 lei (limita generala minima) si 500.000.000 lei (limita generala maxima), astfel ca acestea nu pot sa fie reduse sau majorate de instanta judiciara indiferent de circumstantele personale aplicate condamnatului sau de cele reale privitoare la infractiune (in cazul recidivei, conform art. 39 alin. 4 C.p. se poate aplica un spor de cel mult 2/3 din maximul special; in cazul aplicarii circumstantelor agravante se poate aplica un spor de cel mult ½ din maximul special al amenzii). Dupa cum s-a subliniat in literatura juridica, aceste limite "au fost stabilite de legiuitor in asa fel incat amenda sa constituie o alternativa credibila la pedeapsa inchisorii pe langa care a fost prevazuta".

Daca legea nu prevede limitele pedepsei amenzii pentru infractiune, in conformitate cu art. 63 alin. 2 C.p., minimul special al amenzii este de 1500.000 lei, iar maximul special este de 100.000.000 lei. Totusi, prin retinerea circumstantelor atenuante, favorabile faptuitorului, daca minimul special al inchisorii este de 3 luni sau mai mare (art. 76 alin.1 lit. "e" C.p.), pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimul general sau se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 2.000.000 lei. Acelasi procedeu de aplicare a amenzii se utilizeaza si pentru situatiile cuprinse in legile speciale (nepenale).[13]

Cu privire la stabilirea limitelor speciale ale amenzii pentru diferitele infractiuni, codul nostru penal a adoptat o tehnica legislativa speciala, constand in prevederea in partea generala, a unor dispozitii referitoare la limitele minime si maxime ale amenzii, urmand ca in partea speciala sau legile penale speciale aceasta sa fie mentionata doar prin denumirea ei. In acest sens, in art. 63 C.p. au fost instituite urmatoarele reguli :

1.Ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 1.500.000 lei iar maximul de 100.000.000 lei ;

2.Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 3.000.000 lei si maximul special de 150.000.000 lei ;

3.Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul special este de 5.000.000 lei iar maximul special de 300.000.000 lei ;

4.In caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate sa depaseasca limitele generale aratate in art. 53 pct. 1 lit.c C.p.[14]

Limitele speciale ale amenzii se inscriu in limitele generale care nu pot fi in nici un caz depasite chiar daca au fost retinute cauze de agravare sau atenuare a pedepsei.

§6. Delimitarea amenzii de alte sanctiuni pecuniare

Atat prin modalitatea de stabilire, cat si prin forma de executare, amenda penala se deosebeste de alte sanctiuni si pedepse avand ca obiect plata unor sume de bani catre stat. Astfel, daca principiile de aplicare si executare a amenzii penale se refera la suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca (statul avand un drept de creanta limitat la valoarea amenzii aplicate), prin masura de siguranta, constand in confiscarea speciala (art. 118 C.p.), se confisca in folosul statului, pentru inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii de infractiuni, lucrurile (inclusiv sumele de bani) produse, care au servit, au fost destinate sau au rezultat din savarsirea unei infractiuni (art. 118 C.p. - confiscarea speciala).

Exista diferente specifice de tratament juridic intre amenda penala si despagubirile civile rezultate din infractiune, deoarece despagubirile civile sunt cerute de partea vatamata pentru a repara daunele materiale sau morale suferite, fiind acordate de instanta judiciara (dupa regulile dreptului civil). Ambele sanctiuni izvorasc din aceeasi sursa - infractiunea. Amenda penala se stabileste in limitele prevazute de lege in timp ce despagubirile civile se stabilesc in raport cu prejudiciul material creat prin infractiune.

Amenda penala se deosebeste si de cheltuielile judiciare avansate de stat in cursul desfasurarii procesului penal (art. 191 C.p.), dar si de cheltuielile de judecata (art. 193 C.p.).

Amenda penala se deosebeste si de amenda administrativa (sanctiune extrapenala) care se aplica de organele administrative pentru sanctionare abaterilor administrative si a contraventiilor, fapte care prezinta pericol social mai redus decat infractiunea. Singura exceptie privind aplicarea amenzii administrative de catre organele judiciare, conform art. 91 C.p., este contestata in doctrina, atat sub aspectul competentei materiale a organului judiciar care va trebui sa aplice sanctiunea, cat si al necesitatii, de a fi inlaturata, de lege ferenda, din sistemul sanctiunilor judiciare.[15]

Exista deosebiri intre amenda penala si amenda judiciara aplicata organelor judiciare pentru unele abateri judiciare savarsite in cursul procesului penal, in legatura cu neindeplinirea sau indeplinirea gresita ori cu intarziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale etc. (conform art. 198-199 C.p.p.).

§7. Criterii de individualizare a pedepsei amenzii

Codul penal nu statorniceste vreo regula prin care sa se stabileasca in ce cazuri urmeaza sa se aplice pedeapsa inchisorii, atunci cand fapta savarsita este pedepsita cu pedeapsa inchisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.

Totusi, art. 63 alin. 5 C.p. dispune ca "amenda se stabileste tinandu-se seama de dispozitiile art. 72 C.p.". Aceasta inseamna ca dupa ce instanta alege pedeapsa amenzii, la stabilirea cuantumului ei, va tine seama de dispozitiile partii generale a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. In baza acestor criterii de individualizare pedeapsa amenzii va fi astfel stabilita incat sa nu puna pe infractor in situatia de a nu-si indeplini obligatia de intretinere, invatatura si pregatire profesionala a celor aflati sub ocrotirea sa (art. 63 alin. ultim C.p.), criteriile de stabilire raportandu-se la averea si veniturile condamnatului. S-a urmarit prin aceasta dispozitie asigurarea caracterului personal al pedepsei amenzii, dar si evitarea situatiilor in care persoanele lipsite de sprijinul condamnatului ar fi excluse mizeriei sau pericolului de a aluneca pe panta delicventei.[16]

§8. Situatii speciale de executare a pedepsei amenzii

In conformitate cu dispozitiile art. 119 C.p., daca dupa condamnarea infractorului a intervenit amnistia, aceasta inlatura executarea pedepsei pronuntate, insa daca amenda la care a fost condamnat este deja incasata (anterior amnistiei) aceasta nu se mai restituie, daca nu exista cerere de continuare a judecatii procesului penal, pentru obtinerea achitarii (art. 13 alin. 1 C.p.), cand instanta va pronunta o hotarare privind fondul cauzei.[17]

Gratierea, ca masura de clementa, are ca efect inlaturarea in total sau in parte (reducerea), executarii pedepsei amenzii, conform art. 120 C.p. Pentru infractiunile continue, continuate ori progresive este necesar ca ultimul act sa se fi epuizat sau sa se fi produs ultimul rezultat inainte de aparitia actului de gratiere pentru ca aceasta sa aiba efecte asupra pedepsei amenzii.

In conformitate cu art. 122 lit. "e" C.p., cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa amenzii, dreptul statului de a trage la raspundere penala sau de a mai executa pedeapsa amenzii se prescrie la indeplinirea unui termen de 3 ani (art. 126 alin. 1 lit. "c" C.p.).

Legea prevede ca minorului infractor i se poate aplica pedeapsa amenzii. In aceasta situatie, limitele pedepsei amenzii se reduc la jumatate (art. 109 C.p.).

Desi, pana la 18 ani, minorii nu au o sursa proprie de venit, sunt minori care au bunuri proprii sau care dupa 15 ani pot intra in campul muncii; amenda devine eficienta cand minorul se afla in apropierea majoratului.

§9. Efectele condamnarii la pedeapsa amenzii

Efectele condamnarii la pedeapsa amenzii - aplicata de instanta - constand in interdictii, decaderi din drepturi, incapacitati, inceteaza daca in decurs de 3 ani (termen calculat de la data executarii pedepsei sau de la stingerea executarii, in conditiile legii), persoana condamnata nu a mai savarsit o noua infractiune. O situatie deosebita privind modul de executare a pedepsei amenzii, prin raportarea la alte institutii juridice, o reprezinta cazul retinerii si arestarii preventive initiale, urmata de condamnarea definitiva (ulterioara retinerii si arestarii) la pedeapsa amenzii. Prin lege (art. 88 alin. 2 C.p.) s-a dispus ca instanta judiciara sa scuteasca in totul sau in parte pe condamnat la executarea amenzii la care a fost sanctionat.[18] Timpul retinerii sau arestarii preventive se scade din valoarea pedepsei amenzii, prin inlaturarea in total sau in parte, a executarii amenzii, adica prin neexecutarea amenzii. Aceasta masura constituie insa o posibilitate legala a instantei de a analiza criteriile care sa justifice masura inlaturarii pedepsei amenzii; cuantumul amenzii, perioada retinerii si arestarii preventive, raportul dintre acestea, comportamentul condamnatului pe parcursul judecarii cauzei. Masura de inlaturare a executarii amenzii in aceste conditii constituie doar posibilitatea iar nu obligatia instantei judiciare, care va proceda totusi la deducerea retinerii si a arestului preventiv, in mod obligatoriu, in hotararea de condamnare, pentru clarificarea situatiei juridice a condamnatului.

Ceea ce caracterizeaza modul de executare al pedepsei cu amenda, este dispozitia cuprinsa in art. 81 C.p., potrivit careia instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in cadrul termenului pedepsei de incercare de 1 an (termen prevazut in art. 82 alin. 2 C.p.), daca infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni (afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul din cazurile prevazute de art. 38 C.p.), cand se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia si numai daca paguba a fost integral reparata pana la pronuntarea hotararii (art. 81 C.p.).[19]

Procedura de executare a pedepsei amenzii este substantial diferita fata de cea privind executarea pedepsei inchisorii. In principiu, dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare la pedeapsa amenzii, condamnatul trebuie sa procedeze din propria sa vointa la achitarea amenzii. Obligatia de achitare si depunere a recipisei de plata integrala a amenzii, la instanta de executare, va trebui sa se realizeze in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii (art. 425 C.p.p.).[20]

§10. Inlocuirea pedepsei amenzii

Potrivit art. 63¹ C.p. "daca cel condamnat se sustrage cu rea credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata".

Aceasta dispozitie a fost introdusa in Codul penal pentru a se asigura eficienta pedepsei amenzii si autoritatea hotararii judecatoresti prin care s-a aplicat aceasta pedeapsa.[21] Din dispozitiile art. 63¹ rezulta ca inlocuirea este posibila numai la infractiunile la care amenda este prevazuta alternativ cu pedeapsa inchisorii, nu si in cazurile in care amenda reprezinta unica pedeapsa pentru acea infractiune. Prin inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii se va deduce cota parte din amenda care a fost deja executata. Inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea, al carei cuantum va fi cuprins intre limita speciala a pedepsei inchisorii prevazuta pentru acea infractiune si limita minimului general al pedepsei inchisorii (de 15 zile), va avea loc doar in cazurile cand amenda a fost aplicata ca urmare a retinerii circumstantelor atenuante (infractiunea fiind pedepsita cu amenda sau inchisoarea de pana la 1 an). In situatia inversa (cand pedeapsa amenzii a fost aplicata in urma interventiei circumstantelor atenuante, legea prevazand pentru acea infractiune pedeapsa inchisorii cu minimul special mai mic de 3 luni), nu se mai inlocuieste amenda cu inchisoarea, intrucat efectele circumstantelor atenuante se mai mentin inca de la savarsirea faptei, astfel incat nu vor mai fi inlaturate.

Prin Legea de executare a pedepselor (Legea nr. 23/1969), unitatile care fac plata veniturilor catre condamnat au obligatia sa comunice instantei de executare incasarea si varsarea sumelor ce reprezinta amenda la bugetul statului, iar organele financiare ale localitatii de domiciliu ale condamnatului procedeaza la luarea in evidenta, urmarirea si incasarea amenzii, comunicand debitarea catre instanta de amenzi, pentru fiecare inculpat - participant la comiterea infractiunii, executarea pedepsei fiind personala, deoarece "nu exista solidaritate in privinta amenzii". Legea stabileste ca in cazul concursului de infractiuni pentru care s-a aplicat pedepse diferite, se executa mai intai inchisoarea si apoi amenda (art. 34 litera d C.p.).

Legea prevede (art. 76 C.p.) ca in cazul in care exista circumstante atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se schimba cu pedeapsa amenzii. Deci, se pune problema cum se va stabili cuantumul pedepsei inchisorii ca efect al circumstantelor atenuante. Situatia isi gaseste rezolvarea in dispozitiile art. 76 litera "e" C.p. astfel :

Cand minimul special al inchisorii ce urmeaza sa fie inlocuita cu

pedeapsa amenzii ca efect al circumstantelor atenuante este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim pana la minimul general sau instanta poate aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 2.000.000.

Conform art. 76 alin. 1 litera "f" (modificat prin Legea 169/2002): "Cand pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se coboara sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 1.500.000 in cazul cand minimul special este de 5.000.000 lei sau mai mare, ori pana la minimul general, cand minimul special este sub 5.000.000 lei."

PRACTICA JUDICIARA

1. Amenda penala. Inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii. Conditii. Prescriptia executarii pedepsei amenzii.[22]

Prin stp. nr. 1821/21.06.1995 a Judecatoriei Sectorului 5, Bucuresti s-a dispus inlocuirea amenzii penale neachitate de 15.000 lei, aplicata prin stp. nr. 614/24.07.1991 a Judecatoriei Sectorului 5, Bucuresti, definitiva prin nerecurare, condamnatului R.C., cu 1 an si 6 luni inchisoare.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a avut in vedere referatul biroului "executarii penale" al Judecatoriei Sectorului 5, Bucuresti, inregistrat sub nr. 3532/1995, prin care s-a solicitat inlocuirea amenzii cu pedeapsa inchisorii, retinand faptul ca prin sentinta penala nr. 614/27.07.1991 numitul R.C. a fost condamnat la 15.000 lei amenda penala pe care insa nu a achitat-o, desi a fost somat la 8.04.1994.

Potrivit art. 63¹ C.p. "Daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata"

Aceasta inlocuire nu este posibila daca s-a implinit termenul de prescriptie a executarii pedepsei amenzii. Considerand sesizarea intemeiata, facand aplicarea art. 63¹ C.p. si art. 449¹ C.p.p., potrivit carora daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata, sesizarea a fost admisa.

Acest termen se socoteste de la data la care hotararea de condamnare a ramas definitiva. In speta, stp. nr. 614/24.07.1991 a ramas definitiva la data de 5.08.1991, astfel incat termenul de prescriptie s-a implinit la 5.08.1994.

Pe de alta parte - sustine Parchetul - conform art. 127 C.p. cursul prescriptiei prevazut de art. 126 C.p. se intrerupe prin inceperea executarii pedepsei sau prin savarsirea unei alte infractiuni. Sub acest din urma aspect, instanta, in baza rolului activ, trebuie sa solicite relatii daca inculpatul, in acest termen de 3 ani, a mai savarsit vreo infractiune. Din cazierul judiciar al numitului R.C. rezulta ca in perioada vizata (5.08.1991 - 5.08.1994) nu a mai fost condamnat la vreo alta pedeapsa.

In conditiile aratate, urmeaza a se admite apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, a se desfiinta sentinta atacata si, in fond, a se respinge sesizarea de transformare a amenzii.

Trib. Mun. Buc., Sectia a II-a penala, decizia nr. 26/17.01.1996.

Inlocuirea pedepsei amenzii. Cerinte.[23]

Potrivit art. 63¹ C.p. si art. 426 C.p.p., inlocuind pedeapsa amenzii, presupune desfasurarea unei activitati frauduloase, prin care cel condamnat impiedica executarea silita a acestei sanctiuni, ce se realizeaza prin urmarirea salariului, pensiei sau altor venituri din munca, ori a bunurilor sale.

C.S.J., S.p., decizia nr. 2513/8.11.1993.

3. Amenda penala.[24]

Inculpatul, militar in termen, a fost condamnat la cate 5.000 lei amenda pentru infractiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fara permis (art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328 din 1966) si de parasire a locului accidentului (art. 38 alin. 1 din acest decret, cu aplicarea, pentru aceasta infractiune a art. 74 C.p.), urmand sa execute, potrivit art. 34 C.p., pedeapsa de 5.000 lei amenda.

S-a retinut ca inculpatul a condus un autoturism, fara a poseda permis de conducere. Se mentioneaza ca inculpatul urmase cursurile scolii de soferi si se prezentase la examen, insa nu a reusit sa obtina permisul de conducere.

In recursul extraordinar introdus in cauza se sustine ca amenda aplicata inculpatului nu corespunde criteriilor prevazute in art. 72 C.p. si nici scopului inscris in art. 52 C.p. Intrucat, in raport cu situatia sa de militar in termen, inculpatul nu are posibilitatea sa plateasca amenda, deoarece nu realizeaza venituri proprii, astfel ca aceasta urmeaza sa fie achitata de alte persoane, pedeapsa amenzii neavand caracter personal. Sa se arate daca recursul extraordinar este intemeiat.

Recursul extraordinar nu este intemeiat deoarece amenda se fixase in raport cu criteriile generale de individualizare a pedepsei si nu in functie de posibilitatile de plata ale inculpatului. De aceasta situatie se va tine seama la executarea amenzii penale.[25]

T.S., S.p., decizia nr. 77/1985.

Instanta de judecata sesizata pentru inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii, potrivit art. 63¹ C.p., a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de textul sus-citat, intrucat cel condamnat la pedeapsa amenzii, mai avand de platit o amenda aplicata de comisia de judecata si de o alta aplicata de organul de militie, a achitat aceste amenzi. Sa se arate ce trebuia sa decida instanta. Instanta urma sa respinga cererea de inlocuire a pedepsei amenzi cu inchisoarea, deoarece nu exista, in cauza, sustragerea cu rea-credinta de la plata amenzii.[26]

T.S., sp., decizia nr. 1672/1977.

Instanta sesizata cu inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea, a constatat ca neplata amenzii, in conditiile si la termenele stabilite, s-a datorat incapacitatii de munca a condamnatului, faptul ca nu are nici un fel de venituri si ca este o persoana in varsta. Sa se arate daca, in speta, neplata amenzii se datoreaza relei-credinte. Intrucat neplata amenzii nu se datora relei credinte a condamnatului, instanta urma sa respinga cererea de inlocuire a pedepsei amenzii cu inchisoarea.[27]

Tj. Suceava, decizia penala nr. 995/1980.

In speta, s-a stabilit ca, imediat dupa aplicarea amenzii, mai inainte de punerea in executare, condamnatul - care nu este casatorit si nu are o stare materiala buna - a plecat de la domiciliu la lucru pe diferite santiere sau in alte localitati, asa cum rezulta dintr-o adresa eliberata de organele militiei si ca ulterior inlocuirii amenzii cu pedeapsa inchisorii, mai inainte de judecarea recursului impotriva acestei sentinte, el a achitat amenda. Sa se arate daca in speta se poate retine reaua-credinta a inculpatului pentru aplicarea art. 63¹ C.p.

In speta nu exista o neplata cu rea-credinta a amenzii, astfel incat nu se poate dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea.[28]

T.j. Suceava, decizia penala nr. 26/1981.

Judecand pe inculpatul N.O. pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa (art. 184 alin. 1 C.p.), instanta, constatand in favoarea inculpatului existenta circumstantelor atenuante, i-a aplicat pedeapsa amenzii. Intrucat condamnatul nu a platit cu rea-credinta amenda, sa se arate daca se poate dispune inlocuirea acesteia cu pedeapsa inchisorii, potrivit dispozitiilor art. 63 C.p.

In speta nu e posibila inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea, deoarece instanta nu a avut alternativa la aplicarea amenzii si deci lipsesc limitele de referinta in raport cu care ar urma sa se stabileasca pedeapsa inlocuitoare a amenzii neplatite.[29]

T.S., decizia penala nr. 9/1973.

Inculpata T.A. a fost condamnata la cate 3.000 lei amenda pentru savarsirea a doua infractiuni de furt prevazute in art. 210 C.p. In baza art. 33 litera "a" si 34 litera "b" C.p., s-a dispus ca inculpata sa execute pedeapsa amenzii de 3.000 lei.

Instanta a retinut ca inculpata a furat de la partile vatamate P.I. si C.F., care o gazduisera, mai multe obiecte de imbracaminte.

Intrucat inculpata s-a sustras cu rea-credinta de la executarea amenzii, Judecatoria Strehaia a dispus inlocuirea amenzii de 3.000 lei cu 3 luni inchisoare. Totodata, potrivit art. 81 C.p., a suspendat conditionat executarea pedepsei. Sa se arate daca sentinta era intemeiata sau nu.

Sentinta este netemeinica si nelegala, deoarece, in cadrul aplicarii art. 63¹ C.p. instanta nu reexamineaza faptele si nici nu reindividualizeaza pedeapsa aplicata initial, ci este obligata sa procedeze la inlocuirea amenzii in limitele aratate in text, obligand pe condamnat sa execute efectiv pedeapsa inchisorii. Posibilitatea suspendarii executarii acestei pedepse nefiind prevazuta de lege, este exclusa o atare situatie.[30]

T.S., sp., decizia 2682/1983.

Instanta de judecata, stabilind ca persoana condamnata se sustrage cu rea-credinta de la executarea pedepsei amenzii, a dispus inlocuirea acesteia, in baza art. 63¹ C.p., cu pedeapsa inchisorii, in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita. Facand o noua individualizare a pedepsei, instanta a dispus ca pedeapsa inchisorii rezultata din inlocuire sa fie executata prin munca corectionala. Sa se arate daca solutia instantei este corecta.

Solutia este discutabila. Asa cum nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei inchisorii care a inlocuit amenda, din aceleasi motive nu se poate dispune executarea acesteia prin munca. Nu se face o reindividualizare, ci se inlocuieste pedeapsa amenzii cu inchisoarea.[31]

Tj. Timis, decizia penala 56/1981.

Concluzii.

Sistemul sanctionator penal instituit de legiuitorul Codului penal de la 1968 a marcat un progres incontestabil in evolutia dreptului nostru penal. Cadrul penal in vigoare in prezent este susceptibil de critici. Criticabil, in primul rand este numarul redus al pedepselor principale care sunt practic doua, ceea ce nu este de natura sa serveasca opera de individualizare a reactiunii penale. Ca si trasatura negativa a sistemului nostru sanctionator ar fi aceea ca pentru toate infractiunile prevazute in legea noastra este stabilita pedeapsa cu inchisoarea.

E adevarat ca, prin modificarea adusa Codului penal prin Legea nr. 6/1973 a fost introdusa amenda ca pedeapsa alternativa pentru un numar mare de infractiuni, practic in toate cazurile in care legea penala prevedea atunci pedeapsa inchisorii de pana la 2 ani. Dar pedeapsa inchisorii a ramas in continuare dominanta, desi ideea unor pedepse neprivative de libertate capata din ce in ce mai mare raspandire.

BIBLIOGRAFIE

I.      Lucrari de sinteza si monografii

1. Constantin Bulai, Manual de drept penal - partea generala, Editura All, Bucuresti, 1997.

2. Iancu Tanasescu, Gabriel Tanasescu, Tratat de drept penal general, Editura Ins, 1999.

3. Iancu Tanasescu, Licit si ilicit.

4. Iancu Tanasescu, Studii de criminologie, Editura Piramida, Craiova, 1993.

5. Iancu Tanasescu, Liberarea conditionata, Studii juridice, nr. 6/1995.

6. Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, volum I, Partea generala, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1969.

7. V. Dongoroz si colaboratorii, volum. II, 1970.

8. V. Dongoroz, Drept penal (Tratat), Bucuresti, 1939.

9. I. Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, volum III, Bucuresti, Tipografia Curierul judiciar, Editia a III-a, 1924.

10. Traian Pop, Drept penal comparat. Penalogie si stiinta penitenciara, volum III, Cluj, 1924.

11.S. Longinescu, Legi vechi romanesti, Bucuresti, 1992.

12. S. Longinescu, Legi vechi romanesti si izvoarele lor, volum I, Bucuresti, 1912.

13. Ghe. Diaconu, Pedeapsa in dreptul penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

14. V. A. Urechia, Documente inedite din domnia lui Al. C. Momzi, Bucuresti, 1895.

15. M. Stefanescu, Instrumente de pedepsire in vechime, "Arhiva", XXXVII, 1930, nr. 1.

16. M. Zolyneak, M. Michinici, Drept penal, partea generala, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1999.

17. D. Popescu, Codul penal comentat si adnotat, partea generala.

18. Matei Basarab, Drept penal, parte generala, partea I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

19. I.Oancea, Drept penal, partea generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971.

20. C. Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Casa de editura "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1997.

21. Ilie Pascu, Drept penal, partea generala 2, cu modificarile pana la 1 nov. 2001, Editura Europa Nova, Bucuresti, 2001.

22. A. Ungureanu, Drept penal, partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995.

23. Traian Dima, Drept penal, partea generala, curs II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

24. I. Poenaru, Contributii la studiul pedepsei capitale, Editura Academiei, R.S.R., Bucuresti, 1974.

25. V. Pasca, Constitutia si Codul penal, Editura All Beck, 2002.

26. N. Volonciu, Tratat de procedura penala, parte speciala, vol II, Editura Paideia, Bucuresti, 1994.

27. G. Antoniu si colaboratorii, Drept penal pe intelesul tuturor, Editura Societatii Tempus, Romania, Bucuresti, 1995.

28. Rodica Stanoiu, Drept penal, partea generala, Editura Hyperion, Bucuresti, 1992.

29. C. Bulai, C. Mitrache, Drept penal roman, partea generala, Culegere de probleme din practica judiciara, Editia a III-a revazuta si adaugita, Casa de editura si presa, Sansa S.R.L., Bucuresti, 1996.

30. St. Crisu, Codul penal adnotat cu practica judiciara, 1999-2000, Editura Argessis.

31. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem.

32. Culegere de practica judiciara a Tribunalului Bucuresti, 1994-1997, Editura All Beck.

33. Ghe. Josan, Probleme de drept penal material si drept procesual penal rezolvate de Curtea de Apel Suceava, in semestrul I al anului 2000, Dreptul nr. 1/2001.

34. Revista Romana de Drept nr. 4/1978 , nr. 6/1971 ; nr. 12/1981 ; nr. 5/1981 ; nr. 7/1985.

35. I. Tanasescu, Modalitati legale de reducere a pedepsei de detentie in planul executarii pedepsei, Dreptul nr. 1/1994.

36. Sorin Corlateanu, Reabilitarea in cazul detentiunii pe viata, Dreptul, An XIII, Seria a III-a, nr. 6/2002.

37. G. Antoniu, Reforma penala la primul pas, Revista de drept penal nr. 4/1996.

38. G. Antoniu, Contributii la studiul pedepsei, RDP nr. 2/1998.

39. Justin Grigoras, Individualizarea pedepsei, Editura Stiintifica, 1969.

40. Codul penal cu modificarile pana la 1 decembrie 1960, Editura Stiintifica, 1960.

II.           Literatura straina

1. Carrara, Programma, T.I., 8996.

2. Cours, nr. 196.

3. Aullus Gellus, Noct. Attic., XVII.

4. Mommsen, Droit penal roumain, I.

5. W. Jeandidier, Droit penal general, Montcherestien, Paris, 1991.

6. E. Musco, Dirrito penale. Parte generale, Terza editione, Zanichelli, Bologna, 1995.

7. Ad. Franch, Philosophie du droit penal, Paris, 1880, 2 eme ed.

8. V. Scheil, O.P., Textes Elanites Semitigues, T.IV., Paris, 1902.

9. I. Kohler, F.E. Peiser, Hammurapis Gesetz, Leipzig, 1904, T.I. si traducerea romaneasca Curierul judiciar, 1994, An XIII, nr. 70.

10. Homer, Iliada, X.

11. J. Novelli, Tractatus criminalis, Venetus, 1575.

12. Erich Fromm, Texte alese, Bucuresti, 1983.

13. Andre Vitu, Roger Merle, Traite de Droit criminel, Paris, 1967.

14. G. Kellers, La meseure de la peine, Liege, 1982.

15. Christiane Hennau, Jacques Verhaegen, Droit penal general, Bruxelles, 1995.

16. G. Bettiol, Dirrito penale, parte generale, Padova, 1973.

17. F. Antolisei, Manuale de diritto penale, Parte generale, Milano, 1994.

18. Erick Prokosch, The death penaly, List of Abolitionist and retentionist Contries, June, 1993.

19. International Rewiew of Penal Law, trim. 3 and 4, 1992, Italia, Spania.