Nulitatea actelor juridice

Nulitatea actelor juridice

Notiune: Prin nulitate intelegem acea sanctiune de drept civil care lipseste actul juridic de efectele urmarite la incheierea lui, ca urmare a incalcarii unor dispozitii legale privitoare la conditiile de validitate

Ca institutie a dreptului civil, nulitatea indeplineste urmatoarele functii:

a.    Functia preventiva, aceea care consta in amenintarea subiectilor de drept civil tentati sa incheie actul juridic civil cu nerespectarea conditiilor sale de validitate.

Stiind ca actul juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor privitoare la validitate nu va produce efecte, subiectii de drept civil sunt descurajati si, in acelasi timp, indemnati sa respecte dispozitiile legii.

b.   Functia sanctionatorie intervine atunci cand subiectii de drept civil nu au respectat legea cand au incheiat actul juridic si urmareste sa inlature efectele contrare legii.

c.    Functia de garantare a principiului legalitatii in domeniul actelor juridice civile este aceea care se realizeaza prin intermediul primelor doua functii, cea preventiva si cea sanctionatorie. Prin aceste doua functii se asigura respectarea normelor de drept civil referitoare la conditiile de validitate ale actului juridic civil si, totodata, se asigura si respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri.[1]

Cand se pune problema analizarii aspectelor juridice legate de nulitatea actelor juridice, la a caror incheiere au fost nesocotite regulile privind conditiile de validitate, se impune a analiza, pe langa nulitate si alte cauze, posterioare incheierii actului, care sa inlature efectele generate de interventia anumitor cauze prevazute de lege, precum: rezolutiunea, rezilierea, revocarea, caducitatea, inopozabilitatea.

Nulitatea actelor juridice poate fi: nulitate absoluta si nulitate relativa.

Nulitatea absoluta este aceea care sanctioneaza actul juridic incheiat cu incalcarea unor norme ce ocrotesc un interes general, obstesc.

Cauze de nulitate absoluta sunt considerate urmatoarele situatii:

a.    cand se incalca dispozitiile legale privitoare la capacitatea partilor de a incheia anumite acte juridice, cum ar fi situatia judecatorilor, procuratorilor si avocatilor, carora le este interzis sa cesioneze drepturi litigioase si totusi, incheie astfel de acte, ori, in cazul persoanelor juridice, nu se respecta principiul specialitatii capacitatii (este vorba de dispozitiile art. 1309 Cod civil pentru primul exemplu si art. 34 din Decretul nr. 31/1954, pentru cel de‑al doilea exemplu);

b.   cand actul juridic este lipsit de un element esential, de o conditie esentiala pentru validitatea lui (consimtamant, obiect, cauza);

c.    cand cauza actului juridic a fost ilicita sau imorala

d.   cand forma ceruta de lege in mod obligatoriu - ad validitatem - nu a fost respectata de parti (actul de donatie, de exemplu, nu a fost incheiat in forma autentica);

e.    au fost incalcate dispozitiile imperative ale legii, ordinea publica si bunele moravuri;

f.    cand lipseste autorizatia administrativa ori aceasta nu este valabila, deoarece s‑a dat cu incalcarea legii;

g.   cand, prin actul juridic incheiat, s‑a fraudat legea

Regimul juridic aplicabil nulitatii absolute are la baza urmatoarele reguli:

- Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata, precum: partile, avanzi‑cauza, procurorul, instanta de judecata din oficiu. Tertii straini de actul juridic pot invoca nulitatea absoluta in masura in care actul juridic le este opozabil.

- Actiunea in nulitate absoluta este imprescriptibila, oricat timp ar trece de la momentul incheierii actului juridic caruia ii lipseste un element necesar pentru existenta sa.

- Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea actului.

Nulitatea relativa reprezinta sanctiunea care loveste actul juridic, la a carui incheiere a fost nesocotita o norma juridica care ocroteste un interes particular privat.

Cauze de nulitate relativa sunt considerate urmatoarele:

a.    cand consimtamantul exprimat in actul juridic a fost viciat prin eroare, dol, violenta sau leziune;

b.   cand, in momentul incheierii actului juridic, a lipsit consimtamantul uneia din parti;

c.    cand actul juridic a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de exercitiu a minorului si a interzisului judecatoresc (actul s‑a incheiat fara autorizatia autoritatii tutelare);

d.   cand actul juridic a fost incheiat cu incalcarea unor dispozitii legale privind ocrotirea unor interese particulare (de exemplu, interdictia vanzarii intre soti, art. 1307 Cod civil).

Regimul juridic al nulitatii relative are la baza urmatoarele reguli:

- Nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana ocrotita de dispozitia legala ce priveste nulitatea.

- Actiunea in nulitate relativa (anulabilitate) este supusa prescriptiei extinctive.

- Nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare. Prin urmare, nulitatea relativa este lasata la aprecierea instantei judecatoresti care o pronunta.

Prin efectele nulitatii actului juridic intelegem consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii.[2]

Concret, efectul nulitatii consta in desfiintarea raportului juridic generat de actul juridic sanctionat cu nulitate si, prin aceasta, restabilirea ordinii de drept incalcate.

Efectele nulitatii pot fi mai intinse ori mai restranse.

Sunt mai intinse cand desfiinteaza actul juridic in totalitate, cum este cazul actului juridic caruia ii lipseste o conditie de validitate (forma autentica la ipoteca, de exemplu) si sunt mai restranse cand desfiinteaza numai partial actul juridic, de pilda, un contract de imprumut cu dobanda mai mare decat cea legala (camata), unde se desfiinteaza numai clauza privitoare la camata.

Efectele nulitatii actului juridic civil sunt generate de urmatoarele principii: principiul retroactivitatii, principiul restabilirii situatiei anterioare si principiul anularii actului subsecvent.

Principiul retroactivitatii reprezinta o regula potrivit careia nulitatea inlatura efectele actului juridic si pentru trecut - "ex tunc" - si pentru viitor - "ex nunc".

Principiul restabilirii situatiei anterioare - "restitutio in integrum", este regula de drept potrivit careia tot ce s‑a executat in baza actului anulat, trebuie restituit.

Principiul restabilirii situatiei anterioare este dependent de principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic, trebuind sa duca la restituirea reciproca si integrala a prestatiilor executate de la incheierea actului juridic si pana la desfiintarea lui.

Principiul anularii actelor juridice subsecvente ca urmare a anularii actului initial reprezinta o regula de drept in virtutea careia anularea actului initial, primar, atrage si anularea actului subsecvent, ca o consecinta a legaturii sale cu primul.

Principiul anularii actelor juridice subsecvente priveste efectele nulitatii fata de terti. Iata, de exemplu, in acest sens: o persoana vinde un bun al sau unei alte persoane, care, apoi, doneaza bunul unei a treia persoane; daca contractul de vanzare‑cumparare este anulat, se va anula si actul de donatie facut de cumparator.

Cauzele de anulare a efectelor actului juridic posterioare incheierii actului sunt: rezolutiunea, rezilierea, revocarea, caducitatea si inopozabilitatea.

Rezolutiunea reprezinta acea sanctiune civila care consta in desfiintarea retroactiva a unui contract sinalagmatic (cu executare dintr‑o data - "uno ictu"), pe motiv ca una dintre parti, din culpa, nu si‑a executat obligatiile contractuale.

Rezolutiunea se aseamana cu nulitatea prin urmatoarele:

- ambele lipsesc actul juridic de eficacitate;

- ambele produc efecte retroactive (ex tunc);

- ambele, in principiu, sunt judiciare, adica se constata printr‑o hotarare judecatoreasca.

Deosebirile fata de nulitate sunt:

- nulitatea deriva dintr‑un act nevalabil, pe cand rezolutiunea presupune un act valabil incheiat;

- nulitatea se aplica oricarui act juridic, pe cand rezolutiunea priveste numai contractele sinalagmatice;

- daca la nulitate cauza este concomitenta incheierii actului, la rezolutiune cauza desfiintarii efectelor este ulterioara incheierii actului.

Rezilierea este sanctiunea care consta in desfacerea unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor contractuale de catre una dintre parti.

Rezilierea se caracterizeaza prin urmatoarele:

- se aplica numai contractelor cu executare succesiva;

- priveste un contract valabil incheiat;

- cauza rezilierii consta in neexecutarea din culpa a contractului;

- efectele rezilierii se produc numai pentru viitor.

Revocarea poate capata mai multe intelesuri, astfel: a contramanda un ordin, a destitui pe cineva dintr‑o functie si acela de a anula efectele unui act juridic.

In domeniul dreptului civil, prin "revocare" intelegem acea sanctiune care consta in inlaturarea efectelor unui act juridic civil pe motiv de ingratitudine a gratificatului, ori pentru neexecutarea culpabila a unei sarcini impusa printr‑un contract. Asa, de exemplu, se poate revoca o donatie pentru ca donatarul a atentat la viata donatorului sau contractul de intretinere se poate revoca pe motiv ca beneficiarul nu‑si respecta obligatiile stabilite prin contract.

Mai trebuie precizat ca revocarea, privita ca sanctiune care lipseste actul juridic de efecte, nu trebuie confundata cu revocarea actului juridic prin acordul de vointa al partilor inainte de inceperea executarii ("Conventiile se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege" - art. 969 Cod civil).

Caducitatea este o cauza de ineficacitate a actului juridic civil, care‑l lipseste de orice efecte, ca o consecinta a intervenirii unor cauze ulterioare incheierii actului si independent de vointa autorului actului respectiv. Bunaoara, oferta de contract devine caduca daca, inainte de acceptarea ei, ofertantul moare sau devine incapabil. Tot asa, caduc devine si legatul (testamentul) prin care o persoana lasa mostenire unei persoane un anumit bun; daca aceasta piere, clauza testamentara privind acel bun nu mai poate produce efecte, este caduca.

Inopozabilitatea este acea sanctiune aplicabila efectelor actului juridic care a fost incheiat prin incalcarea unor cerinte de publicitate fata de terti. De exemplu nu s‑a facut transcriptia actului de vanzare‑cumparare, conform prevederilor Legii nr. 7/1996.

Inopozabilitatea poate fi conceputa si ca o cauza de ineficienta a actului juridic, ca urmare a depasirii puterii de a reprezenta, conferite prin mandat. Astfel, daca reprezentantul si‑a depasit puterile conferite prin imputernicire, actul incheiat de acesta nu va fi opozabil reprezentantului.