Analiza juridico-penala a infractiunii de vatamare corporala din culpa

Analiza juridico-penala a infractiunii de vatamare corporala din culpa

"Vatamarea corporala din culpa" in Codul penal roman - Norma incriminatoare prev. si ped. de art.184 C.pen., este:

"Fapta prevazuta la art. 180 alin. 2 si 2^1, care a pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum si cea prevazuta la art. 181, savarsite din culpa, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.

Daca fapta a avut vreuna din urmarile prevazute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Cand savarsirea faptei prevazute in alin. 1 este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei anume activitati, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Fapta prevazuta in alin. 2 daca este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere aratate in alineatul precedent se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Daca faptele prevazute la alin. 3 si 4 sunt savarsite de catre o persoana care se afla in stare de ebrietate, pedeapsa este inchisoarea de la unu la 3 ani, in cazul alin. 3, si inchisoarea de la unu la 5 ani, in cazul alin. 4.

Pentru faptele prevazute in alin. 1 si 3, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala

Infractiunile contra integritatii corporale sau sanatatii persoanei constituie o subgrupa a infractiunilor contra persoanei si cuprinde acele fapte, savarsite prin orice mijloace, prin care se cauzeaza unei persoane o suferinta fizica sau o vatamare a integritatii corporale ori a sanatatii sale. Este incriminata vatamarea unei alte persoane si a nu propriei persoane, cu exceptia cazului cand ar contraveni interesului general[1]. Integritatea fizica a persoanei este intangibila si de principiu disponibila. Consimtamantul persoanei nu poate exonera de raspundere penala atunci cand acea dispunere ar avea un caracter ireversibil, ar contraveni bunelor moravuri sau dispozitiilor legale .

Obiectul juridic generic

Obiectul juridic generic consta, pentru toate infractiunile de lovire si vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, in relatiile sociale referitoare la dreptul fiecarei persoane la integritate corporala si sanatate. Intrucat in cadrul acestor relatii sociale, exista obligatia de a nu aduce atingere dreptului altuia la integritate corporala sau sanatate, vatamarea propriei integritati nu constituie infractiune. In masura in care o asemenea fapta incalca alte relatii sociale ocrotite de lege, ea constituie o alta infractiune[3].

Obiectul juridic este dat de valoarea sociala pe care o reprezinta integritatea corporala si sanatatea persoanei. Aceasta valoare este consacrata ca un drept fundamental al persoanei, garantat prin Constitutie, si protejat din punct de vedere penal pe aceasta cale a incriminarilor.

Obiectul juridic special

Il reprezinta relatiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporala si sanatate, iar ca obiect material, corpul persoanei in viata.

Obiectul material

Obiectul material al infractiunii prev. si ped. de art.184 C.pen., este reprezentat de corpul persoanei. Prin "integritate corporala" se intelege integritatea anatomo-morfologica, iar prin "sanatate" se intelege starea de functionare psihofiziologica a organelor corpului sau starea de normalitate bio-fiziologica a victimei. Obiectul material al acestei infractiuni este reprezentat de corpul unei persoane in viata. Conditia ca persoana sa fie in viata in momentul exercitarii violentelor nu este superflua, atata vreme cat lovirea sau violentele exercitate asupra unui cadavru pot sa reprezinte, fie o fapta putativa, fie, eventual, infractiunea prev. si ped. de art.319 C.pen. - profanare de morminte - in varianta profanarii unui cadavru, dar nu pot fi incadrate in vreuna din infractiunile ce apartin acestei sectiuni a codului penal[4]. Integritatea corporala si sanatatea sunt protejate indiferent de starea acestora in momentul savarsirii infractiunii. Conceptul de lovire sau vatamare indica atat fapta cat si rezultatul acesteia, faptele din aceasta subgrupa sunt de rezultat. In general incadrarea juridica se face in functie de gravitatea urmarilor produse.

Pentru evaluarea nivelului de gravitate al vatamarilor sunt folosite diverse criterii, astfel: criteriu curativ, al duratei ingrijirilor medicale; criteriul fizio-patologic, al gradului tulburarii sau vatamarii provocate integritatii corporale si criteriul socio-economic, al gradului pierderii sau reducerii capacitatii de munca. Consumarea infractiunii are loc la momentul producerii rezultatului vatamator. Faptele por fi comise cu intentie, praeterintentie sau din culpa. In caz de pluralitate de subiecti pasivi se va retine si o pluralitate de infractiuni.

Aceasta subgrupa de infractiuni se distinge prin doua caracteristici principale esentiale. In primul rand, ceea ce le uneste este obiectul ocrotirii penale, fiind fapte care aduc atingere dreptului persoanei la integritate fizica. Alaturi de dreptul le viata, ca o prelungire fireasca a acestuia, dreptul la integritate fizica este garantat de art.22 alin.1 din Constitutia Romaniei. A doua caracteristica esentiala este data de caracterul progresiv al acestor infractiuni. Succesiunea faptelor incriminate in aceasta sectiune se bazeaza pe o crestere graduala a rezultatului produs, a consecintelor negative asupra integritatii corporale sau sanatatii persoanei. Aceasta ordine este intrerupta doar de ultima incriminare, care se deosebeste de celelalte prin forma de vinovatie.

Subgrupa infractiunilor contra integritatii corporale sau a sanatatii are un continut mai restrans, iar obiectul juridic cuprinde doar relatiile sociale a caror ocrotire implica apararea integritatii corporale sau sanatatii. Obiectul material este acelasi, respectiv corpul unei persoane aflate in viata, integritatea corporala sau sanatatea omului, a corpului acestuia in sens anatomo-morfologic si psiho-fiziologic.

Latura obiectiva

Consta, in general, in actiunea de lovire sau vatamare a unei persoane, cu producerea rezultatului vatamator, deci este necesar ca fapta sa constea intr-o actiune sau inactiune capabila de a produce consecinte vatamatoare, aceasta fapta sa fie ilicita (nu este ilicita in caz de legitima aparare, stare de necesitate s.a.) si aceasta fapta sa cauzeze sau sa produca un rezultat vatamator.

Legislatia penala din Romania foloseste la determinarea gravitatii vatamarilor corporale sau a sanatatii criteriul curativ al duratei ingrijirilor medicale pentru vindecare. Latura subiectiva a acestor infractiuni consta in savarsirea faptei cu intentie (directa sau indirecta) sau din culpa. In legislatia penal romana nu exista cerinte speciale cu privire la timpul si locul savarsirii infractiunii.

De cele mai multe ori, infractiunile de vatamare corporala din culpa, se realizeaza prin actiune (lovire cu un corp dur, injunghiere, etc.). Aceasta nu exclude insa posibilitatea savarsirii lor si prin inactiune (neluarea unor masuri pentru a preveni lovirea sau imbolnavirea unei persoane). Actiunea sau inactiunea trebuie sa aiba ca rezultat o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii unei persoane. Totodata, in cazul acestor infractiuni, este necesar sa se stabileasca raportul de cauzalitate intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si rezultatul produs[5].

Infractiunea de vatamare corporala din culpa se realizeaza din punct de vedere obiectiv, fie prin fapta prev. de art.180 alin.2 C.pen. - care a pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 10 zile, fie prin fapta prevazuta de art.181 C.pen. Elementul material consta in actiunea de lovire sau alte violente, ori intr-o vatamare corporala.

Art.180 alin.2 C.pen. prevede lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile. Intrucat legiuitorul a stabilit durata minima a ingrijirilor medicale in cazul vatamarii corporale din culpa la mai mult de 10 zile, ne gasim in prezenta acestei infractiunii atunci cand lovirea sau actul de violenta, savarsit din culpa, a produs o vatamare ce necesita pentru vindecare mai mult de 10 zile de ingrijiri medicale, dar cel mult 20 de zile. Daca lovirea sau actul de violenta savarsit din culpa a produs numai suferinte fizice ori vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale ce nu depasesc 10 zile, fapta nu constituie infractiune.

Art.181 C.pen. prevede fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile[6].

Concluzionand, urmarea imediata, consta in producerea unei vatamari ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mari de 10 zile dar care nu depasesc 60 de zile, iar la a doua varianta de tip, consta in pricinuirea integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei.

Legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata trebuie stabilita, ca la toate infractiunile contra integritatii corporale si sanatatii, si la vatamarea corporala din culpa, intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si urmarea imediata (ce se poate concretiza intr-o forma simpla sau forma agravata).

In art.184 C.pen. este incriminata fapta celui care din culpa produce o vatamare care necesita pentru ingrijire mai mult de 10 zile dar mai putin de 61 de zile de ingrijiri medicale. Elementul particular al acestei infractiuni raportat la celelalte infractiuni ce privesc sanatatea si integritatea fizica a persoanei este reprezentat de faptul ca infractiunea este comisa din culpa.

Latura subiectiva

Asa cum si denumirea o arata, infractiunea prev. si ped. de art.184 C.pen. are ca forma de vinovatie - culpa, in ambele modalitati, culpa care poate fi simpla sau cu prevedere.

Urmarea, si anume moartea victimei, se atribuie faptuitorului pe baza culpei dovedite si nu pe baza unei prezumtii de culpa[7], deoarece intrucat admiterea unei asemenea prezumtii ar insemna incalcarea principiului potrivit caruia nu exista infractiune si nici raspundere penala fara vinovatie . Dar existenta culpei poate fi dedusa si din simpla materialitate a faptei. Conform practicii judiciare in materie, existenta culpei poate fi dedusa si din simpla materialitate a faptei.

Daca nu se poate stabili culpa faptuitorului in raport cu moartea victimei, ci numai intentia acestuia in raport cu lovirea sau fapta de vatamare corporala, raspunderea penala se stabileste, dupa caz, pentru infractiunea de lovire sau alte violente (prev. si ped. de art.180 C.pen.) sau pentru infractiunea de vatamare corporala ori vatamare corporala grava (prev. si ped. de art.181 C.pen. sau art.182 C.pen.). Daca se retine culpa faptuitorului in raport cu moartea victimei, dar aceasta culpa n-a fost precedata de o actiune, intentia initiala de a lovi sau vatama integritatea corporala a victimei, fapta constituie numai infractiunea de ucidere din culpa. In sfarsit, daca se stabileste ca faptuitorul a actionat nu cu intentia de a lovi sau de a produce numai o vatamare a integritatii corporale, ci cu intentia de a ucide, fapta constituie infractiunea de omor. Pozitia subiectiva a faptuitorului - intentia de a lovi sau vatama integritatea corporala ori intentia de a ucide - se stabileste in fiecare caz tinandu-se seama de instrumentul folosit de faptuitor, zona corpului unde a fost aplicata lovitura, numarul loviturilor, intensitatea acestora, precum si de toate celelalte imprejurari concrete in contextul carora s-a savarsit fapta.

Fapta de vatamare corporala se incadreaza in dispozitiile art.184 C.pen., atunci cand este savarsita din culpa. Exista, in principiu, culpa atunci cand activitatea materiala, fiind savarsita in vederea altui rezultat decat cel care s-a produs, faptuitorul nu a prevazut, desi ar fi trebuit si putut sa prevada rezultatul intervenit sau, desi a avut previziunea lui, a sperat, in mod usuratic, ca el nu se va produce.

In literatura juridica, culpa este adesea gradata in "culpa lata", "culpa levis" si "culpa levissima". Din punct de vedere al legii penale, aceasta distinctie nu are nicio inraurire asupra existentei infractiunii, dar poate servi la individualizarea pedepsei.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ al acestei infractiuni, este in principiu, necircumstantiat[9], putand fi orice persoana fizica (cu conditia de a fi alta persoana decat victima intrucat dreptul penal nu incrimineaza autolezarea sau autovatamarea, cu exceptia autovatamarii pentru sustragerea de la serviciul militar - art. 348 C.pen.) ce indeplineste conditiile de varsta si responsabilitate prevazute in art.99 C.pen. si art.48 C.pen. . In unele cazuri, o anumita calitate a faptuitorului este prevazuta ca o circumstanta agravanta (calitatea de persoana care exercita o profesie sau meserie) .

Subiectul pasiv, este in principiu tot necircumstantiat, si poate fi orice persoana aflata in viata, impotriva careia sunt indreptate actiunile violente ale faptuitorului. Acesta nu trebuie sa aiba o anumita calitate, insa exista situatii cand calitatea subiectului pasiv al infractiunii devine o cauza de agravare a faptei (calitatea de membru de familie).

Formele, modalitatile si sanctiunile infractiunii

a) Formele:

Fiind savarsita din culpa, aceasta infractiune nu este susceptibila de tentativa, iar consumarea infractiunii are loc in momentul producerii consecintelor vatamatoare. Incadrarea juridica definitiva trebuie sa ia in calcul epuizarea rezultatului, si trebuie sa astepte acest moment .

b) Modalitatile:

Prima varianta tip, cea prev. si ped. de art.184 alin.1 C.pen., este corespondenta din culpa a infractiunii prev. si ped. de art.181 C.pen. si, in anumite limite, a art.180 C.pen., in sensul ca sunt acoperite integral consecintele de la art.180 alin.2 C.pen. Mai precis, vatamarea corporala din culpa nu exista prin raportare la art.180 alin.1 C.pen., iar cu privire la art.180 alin.2 si alin.2¹ C.pen., exista doar atunci cand a avut drept consecinta, o vatamare, ce necesita pentru vindecare mai mult de 10 zile de ingrijiri medicale. Rezulta ca pentru incadrarea in art.184 alin.1 C.pen., fapta trebuie sa produca o vatamare ce necesita pentru vindecare intre 11 si 60 zile de ingrijiri medicale. Daca sunt necesare 10 zile de ingrijiri medicale sau mai putine, fapta nu constituie infractiune[13], iar daca sunt necesare 61 zile de ingrijiri medicale sau mai multe, fapta se va incadra in prevederile art.184 alin.2 C.pen.

In practica, s-a decis de exemplu, ca exista vatamare corporala din culpa in varianta tip, "daca inculpatul impinge neatent usa de la bucatarie spre holul restaurantului, lovind victima care se afla in partea cealalta, provocandu-i vatamari corporale care au necesitat 40-45 zile de ingrijiri medicale"[14].

A doua varianta tip, cea prev. si ped. de art.184 alin.2 C.pen., se refera la vatamarea corporala grava din culpa, si este corespondenta art.182 alin.1 si alin.2 C.pen. Pentru existenta acestei variante, trebuie ca fapta sa fi produs o vatamare ce a necesitat fie mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale, fie una din consecintele prevazute de art.182 alin.2 C.pen., respectiv: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestuia, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a unei persoane. Este interesant de constatat, dar greu de explicat, faptul ca legiuitorul nu a mai facut aici o distinctie de gravitate intre cele doua ipoteze de la vatamarea corporala grava si, in consecinta, nu a mai diferentiat sanctiunile aplicabile.

Infractiunea are 4 forme agravante:

a) Daca fapta a avut vreo urmare specifica vatamarii corporale grave, adica leziunile cauzate au necesitat mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale, pierderea sau incetarea functionarii unui simt sau organ, infirmitate fizica sau psihica permanenta, slutire, avort sau punerea in primejdie a viatii victimei. In acest caz urmarirea penala se face din oficiu.

b) Cand savarsirea faptei este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei anumite activitati. In acest caz fapta se constituie ca o culpa in profesionala fara a impune insa vreo calitate subiectului activ. Fapta se urmareste la plangerea prealabila iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

c) Cand fapta a avut vreo urmare specifica vatamarii corporale grave si in acelasi timp savarsirea faptei este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei anumite activitati.

d) Daca fapta este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei anumite activitati, indiferent de gravitatea urmarilor iar autorul se afla in stare de ebrietate.

Daca cel care a fost in stare de ebrietate nu a produs leziuni care sa fi necesitat mai mult de 10 zile de ingrijiri medicale atunci fapta nu indeplineste conditiile tipicitatii faptei in forma de baza. In acest caz persoana nu va raspunde pentru vatamarea corporala din culpa.

Variantele agravante se raporteaza la fiecare din variantele tip, anterior expuse. Exista practic o singura imprejurare care este avuta in vedere; in ambele variante, fapta este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii. Aceasta imprejurare coincide cu prima varianta agravata de la uciderea din culpa, si se refera la vatamarea corporala din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activitati.

Prima agravanta se particularizeaza de variantele de tip, prin aceea ca fapta de vatamare corporala din culpa se savarseste ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitarea unor profesii sau meserii ori pentru indeplinirea unei anumite activitati. Pentru existenta acestei variante agravate este necesar, ca si in cazul uciderii din culpa faptuitorul sa exercite o anumita profesie, meserie ori activitate pentru care exista anumite dispozitii legale ori masuri de prevedere pe care el nu le-a respectat, savarsind infractiunea.

Se apreciaza ca in acest caz, obiectul juridic are un caracter complex deoarece, "pe langa relatiile privitoare la ocrotirea persoanei, cuprinde, ca obiect secundar, si relatiile privitoare la asigurarea securitatii anumitor activitati profesionale si speciale care pot constitui surse de pericol deosebit, statornicite fie prin dispozitii legale, fie prin natura acestor profesii, meserii sau activitati". Pentru existenta acestei variante agravante, trebuie indeplinite consecintele vatamatoare prevazute in alin.1 sau in alin.2 al art.184 C.pen., dupa caz.

Prin urmare, daca in urma unui accident de circulatie, victima sufera leziuni pentru a caror vindecare sunt necesare 10 zile de ingrijiri medicale, sau mai putin, fapta nu constituie infractiune, si nu se poate incadra in dispozitiile art.184 alin.1 si alin.3 C.pen.[15]

A doua varianta agravanta se realizeaza in ipoteza in care s-a savarsit fapta de vatamare corporala din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei anumite activitati, de catre o persoana care se afla in stare de ebrietate.

Pentru a incadra fapta de vatamare corporala din culpa este necesar sa se constate indeplinirea urmatoarelor conditii: savarsirea unei fapte de vatamare corporala din culpa in oricare din variantele de tip; fapta sa fie savarsita in cadrul si cu ocazia exercitarii unor profesii, meserii sau anumitor activitati; fapta savarsita sa fie urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru indeplinirea unei anumite activitati; faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, sa se afle in stare de ebrietate.

In practica s-a decis, spre exemplu, ca reprezinta o vatamare corporala din culpa, in varianta alin.2 si alin.4 ale art.184 C.pen., fapta datorita culpei conducatorului auto, ce a avut ca urmare pentru victima extirparea splinei, deoarece este vorba in acest caz de pierderea unui organ; nu are relevanta faptul ca importanta functionala a fost respectivului organ este redusa, ci imprejurarea ca viata victimei nu a fost pusa in primejdie[16]. Daca se constata ca autorul faptei nu se afla in exercitarea unei profesii sau meserii, ori in indeplinirea unei activitati specifice, variantele de la alin.3 si respectiv de la alin.4, nu au aplicabilitate .

Trebuie mentionat insa, ca lipsa unei calificari profesionale nu poate impiedica aplicarea agravantelor in discutie. In acest sens, in practica s-a aratat ca, exista infractiunea de vatamare corporala din culpa in varianta agravanta, "daca inculpatul, care nu avea nicio calificare pentru meseria de dulgher, reparand un acoperis, a provocat caderea unui stalp si vatamarea grava a unei persoane; aplicarea agravantei nu este conditionata de cerinta ca subiectul sa aiba o calificare pentru profesia, meseria sau activitatea pe care o desfasoara si in cadrul careia a savarsit fapta de vatamare, ci este suficienta exercitarea in fapt a unei profesii, meserii sau indeplinirea unei activitati cu nerespectarea dispozitiilor legale si a masurilor de prevedere pe care le pretinde profesia, meseria, activitatea " .

Exista in sfarsit, o agravanta a variantelor agravante, si anume art.184 alin.4¹ C.pen., introdusa prin Legea nr. 169/2002. Aceasta se refera la vatamarea corporala din culpa, sau vatamarea corporala grava din culpa, daca este comisa de o persoana aflata in stare de ebrietate, atunci cand fapta este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii. Si in acest caz avem o corespondenta cu uciderea din culpa - mai exact cu art.178 alin.4 C.pen.

Asa cum am aratat la uciderea din culpa, starea de ebrietate se poate dovedi prin orice mijloc de proba, nefiind obligatorie prelevarea de sange sau testarea in vederea stabilirii alcoolemiei.

c) Sanctiuni:

Avand in vedere forma de vinovatie, pentru aceasta infractiune, legiuitorul a prevazut, cum era si normal, pedepse mai mici decat pentru infractiunile corespondente comise cu intentie.

Pentru primele trei variante este prevazuta pedeapsa inchisorii, in limite reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii.

Pedeapsa pentru vatamarea corporala din culpa, in prima varianta de tip, este inchisoarea de la o luna la 3 luni sau amenda. Cand fapta care a cauzat o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mari de 10 zile, dar nu mai mult de 60, este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei alte activitati, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Pentru cea de a doua varianta tip, corespunzatoare vatamarii corporale grave pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Pentru ultimele doua variante, datorita circumstantelor mai grave in care se comite fapta, pedeapsa prevazuta este doar inchisoarea, ce poate atinge un maxim de 5 ani, in alineatul final, teza finala.

Cand fapta a avut ca urmare vatamarea corporala grava a unei persoane din cauza nerespectarii dispozitiilor legale sau masurilor de prevedere, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Aspecte procesuale

Punerea in miscare a actiunii penale se face la plangere prealabila, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

In cazul variantelor cu consecinte mai putin grave, respectiv cele de la alin.1 si alin.3, legiuitorul a lasat la dispozitia persoanei vatamate initiativa punerii in miscare a actiunii penale, iar impacarea partilor, in acest caz, inlatura raspunderea penala, daca durata ingrijirilor medicale nu depaseste 60 de zile.

In ipoteza in care exista o pluralitate de subiecti pasivi, lipsa plangerii prealabile din partea unei victime, duce la incetarea procesului penal doar cu privire la acea victima, care nu a depus plangere, si nu are influenta asupra procesului penal in care se judeca plangerile celorlalte parti vatamate[19].

Urmarirea penala se efectueaza de organele de cercetare penala ale politiei numai pentru variantele agravate, in celelalte situatii persoana vatamata se adreseaza direct instantei de judecata. Judecata in prima instanta este de competenta judecatoriei pe a carei raza s-a savarsit infractiunea.

"Vatamarea corporala din culpa" in Codul penal al Republicii Moldova - Art.157 din Codul penal al Republicii Moldova incrimineaza infractiunea de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii din culpa, norma incriminatoare fiind:

" Vatamarea grava ori medie a integritatii corporale sau a sanatatii cauzata din imprudenta se pedepseste cu amenda in marime de pina la 300 unitati conventionale sau cu munca neremunerata in folosul comunitatii de la 180 la 240 de ore, sau cu inchisoare de pina la 2 ani"[20]

Obiectul juridic generic

Il constituie orice vatamare grava ori medie a integritatii corporale sau sanatatii unei persoane, cauzata din imprudenta[21]. Infractiunea se realizeaza din punct de vedere obiectiv, fie prin fapta prev. de art.151 C.pen., fie prin fapta prevazuta de art.152 C.pen.

Prin vatamare corporala se intelege prejudiciul cauzat sanatatii prin dereglarea integritatii anatomice a organelor si tesuturilor sau functiilor acestora, provocate de actiunea diferitilor agenti externi: mecanici, fizici, chimici, biologici sau psihici. Regulamentul[24] Ministrului Sanatatii din Republica Moldova stabileste urmatoarele grade de gravitate a vatamarii integritatii corporale sau a sanatatii: vatamari grave si vatamari medii, vatamari usoare si leziuni corporale fara cauzarea prejudiciului sanatatii.

Obiectul juridic special al infractiunii il constituie relatiile sociale cu privire la dreptul persoanei la integritate corporala si sanatate. In cadrul acestor relatii sociale, fiecare persoana, luata in considerare ca individ, apare ca titular al dreptului absolut le viata, iar toate celelalte persoane apar cu obligatia de a se abtine de la savarsirea oricarei fapte prin care se aduce atingere dreptului la viata al titularului[25].

Cu atat mai mult, nu numai persoanele fizice, dar si cele juridice, inclusiv statul, nu are dreptul sa suprime viata altei persoane.

Noua legislatie penala a Republicii Moldova, urmand ideile umaniste adoptate in ultimii ani ai secolului al XX-lea, referitor la abolirea pedepsei cu moartea, a renuntat la aceasta pedeapsa exceptionala si a inlocuit-o cu detentia pe viata. Prin acest gest umanist al legiuitorului, s-a produs un colosal salt calitativ atat in legislatia penala cat si in mentalitatea societatii, de a lipsi statul de dreptul de a priva de viata o alta persoana, chiar daca ea a savarsit crime exceptional de grave.

Obiectul material

Obiectul material al infractiunii prev. si ped. de art.157 din codul penal moldovean, este reprezentat de corpul persoanei. Prin "integritate corporala" se intelege integritatea anatomo-morfologica, iar prin "sanatate" se intelege starea de functionare psihofiziologica a organelor corpului sau starea de normalitate bio-fiziologica a victimei, integritatea corporala si sanatatea fiind protejate indiferent de starea victimei in momentul savarsirii infractiunii.

Prin "vatamare corporala grava" se intelege acea vatamare care este periculoasa pentru viata ori care a provocat pierderea unui organ sau incetarea functionarii acestuia, o boala psihica sau o alta vatamare a sanatatii, insotita de pierderea a cel putin 1/3 din capacitatea de munca, care a dus la intreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabila a victimei.

Prin "vatamare corporala medie" se intelege vatamarea care nu este periculoasa pentru viata, dar care a fost urmata de o dereglare indelungata a sanatatii, sau de o pierdere considerabila si stabila a mai putin de 1/3 din capacitatea de munca a victimei.

Vatamari corporale grave, periculoase pentru viata, se considera: fracturile deschise ale craniului, inclusiv lezarea creierului si a membranelor meningiene; fracturile inchise ale oaselor boltii sau bazei craniului, cu exceptia oaselor scheletului facial si fisurilor izolate ale laminei externe a boltii craniului; contuzia cerebrala grava cu sau fara compresia creierului, contuzia cerebrala medie insotita de semne obiective de afectare bulbara; hemoragiile intracraniene[26] atunci cand ele sunt asociate cu dereglari periculoase pentru viata, obiectivizate prin semnele neurologice si neurochirurgicale respective; leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fara lezarea maduvei spinale; fracturo-luxatiile si fracturile corpurilor sau membrelor arcuri ale vertebrelor cervicale, precum si fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicale I si II, fractura apofizei odontoide a vertebrei cervicale II, inclusiv cele fara dereglarea functiei medulei spinale, etc.

Vatamari corporale grave calificate in baza consecintelor neprimejdioase pentru viata, se considera: pierderea anatomica a unui organ sau a functiei lui; pierderea vederii[27]; pierderea vederii la un singur ochi are drept consecinta o incapacitate permanenta de munca mai mult de 1/3, gratie carui fapt face parte din vatamarile grave; pierderea auzului ; pierderea auzului numai la o ureche antreneaza incapacitatea permanenta de munca mai putin de 1/3 si face parte din vatamari de grad mediu; pierderea graiului ; pierderea mainii sau piciorului ; pierderea capacitatii de reproducere ; intreruperea sarcinii face parte din vatamarile corporale grave, daca nu este consecinta particularitatilor individuale ale organismului si daca se afla in legatura cauzala directa cu trauma; desfigurarea ireparabila a fetei si a regiunilor adiacente ; medicul legist nu califica vatamarea fetei si a regiunilor adiacente drept desfigurare (slutire), deoarece aceasta fiind o notiune cu caracter nemedical, nu tine de competenta medicinii. Expertii apreciaza numai caracterul leziunii si gradul de gravitate al vatamarii corporale in conformitate cu prevederile prezentului Regulament , constatand doar, ca daca acestea sunt sau nu reparabile.

Prin vatamare reparabila, se intelege o micsorare considerabila a gradului de pronuntare a modificarilor morfologice[35] pe parcursul timpului, sau sub influenta mijloacelor de tratament conservativ, nechirurgical. Daca insa pentru inlaturarea vatamarii ori a consecintelor acesteia este necesara interventia chirurgicala , vatamarea este considerata ireparabila.

Vatamari ireparabile sunt considerate: infirmitatea psihica postagresionala[37] se stabileste in cadrul expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist in conformitate cu Regulamentul respectiv, tinandu-se cont de legatura de cauzalitate dintre trauma si dereglarea psihica; pierderea stabila a capacitatii generale de munca in volum considerabil; pierderea stabila a capacitatii generale de munca in volum considerabil.

Orice vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, care a conditionat o incapacitate stabila de munca in volum considerabil, dar nu mai mic de 33%, se califica drept vatamare grava.

Criteriile de calificare a vatamarilor corporale medii sunt: lipsa pericolului pentru viata; lipsa tuturor consecintelor cu referinta la vatamarile corporale grave prevazute in Regulamentul Ministrului Sanatatii din 27.06.2003 de apreciere medico-legala a gravitatii vatamarii corporale[39]; dereglarea de lunga durata a sanatatii; incapacitatea permanenta si insemnata de munca.

Conform Regulamentului mentionat anterior, prin "dereglare a sanatatii de lunga durata" se subinteleg consecintele determinate nemijlocit de vatamare[40], care au o durata de peste 3 saptamani . Conform aceluiasi act, prin "incapacitate permanenta si insemnata de munca" se intelege orice incapacitate generala de munca in volum mai mare de 10%, dar nu mai mare de 33% .

Latura obiectiva

Se realizeaza preponderent prin actiuni cu folosirea diferitelor tipuri de arma, a obiectelor vulnerante[43], de uz casnic , a surselor de pericol sporit , a fortelor naturii , lovituri cu picioarele, mainile sau prin actiuni psihice, savarsite din imprudenta (culpa), dar se poate realiza si printr-o inactiune , savarsita din culpa.

Latura obiectiva a infractiunii se realizeaza prin cauzarea unei daune indicate in dispozitiile legii: prezenta pericolului pentru viata; pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ, ori incetarea functionarii acestuia; o boala psihica sau o alta vatamare a sanatatii, insotita de pierderea stabila a cel putin unei treimi din capacitatea de munca; o boala psihica sau o alta vatamare a sanatatii care a condus la intreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabila a fetei si/sau a regiunilor adiacente.

Drept periculoase pentru viata sunt considerate vatamarile corporale, care prezinta pericol iminent-imediat, tardiv sau potential, ca leziunea sa determine moartea, indiferent daca acest pericol a fost inlaturat printr-un tratament medical sau datorita reactivitatii individuale a organismului.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ al acestei infractiuni poate fi orice persoana fizica, responsabila[48], care, la momentul savarsirii infractiunii, a atins varsta de 16 ani (cu conditia de a fi alta persoana decat victima), in calitate de autor, instigator sau complice. In art.21 C.pen. moldovean, responsabilitatea este prevazuta ca semn ce caracterizeaza persoana fizica, iar art.22 din acelasi act normativ defineste responsabilitatea ca fiind starea psihologica proprie omului normal, este consecinta capacitatii biopsihice a persoanei de a-si da seama de caracterul prejudiciabil si al faptei si de a-si manifesta vointa si dirija actiunile.

Subiect activ al infractiunii este atat persoana care comite o infractiune consumata, cat si cea care savarseste o tentativa pedepsibila sau care participa la comiterea faptei penale, in calitate de autor, instigator sau complice. Orice persoana care comite o infractiune - indiferent de forma acesteia, sau care participa - indiferent de calitatea in care o face, la savarsirea ei, este subiect activ al acestei infractiuni[50].

Pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poata fi subiect activ al unei infractiuni, este necesar ca ea sa indeplineasca unele conditii generale, cerute oricarei persoane care comite o infractiune, si, eventual, unele conditii speciale, cerute numai subiectilor activi ai unor anumite infractiuni. Spre deosebire de acestea din urma, care sunt prevazute in textele incriminatorii ale acelor infractiuni, cele dintai fiind comune tuturor subiectilor activi de infractiune, rezulta din prevederile partii generale ale Codului penal.

Conditiile generale pentru persoanele fizice:

conditia de varsta. Infractiunea, fiind o fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, reliefeaza faptul ca faptuitorul trebuie sa aiba capacitatea psihica de a intelege si de a-si manifesta constient vointa. Aceasta capacitate nu se naste si nu se dezvolta decat treptat, o data cu varsta. De aceea, se pune problema de a sti din ce etapa a dezvoltarii sale - copilarie, adolescenta, maturitate - o persoana fizica dobandeste acele facultati psihice care ii ofera posibilitatea de a-si da seama de actiunile sale si de a le putea stapani.

Este evident ca, in perioada copilariei, capacitatea psihica lipseste in mod natural, datorita unei insuficiente dezvoltari firesti, iar nu unei anomalii sau stari patologice. Codul nostru penal prezuma ca, pana la implinirea varstei de 14 ani, nicio persoana nu raspunde penal deoarece nu are capacitatea sa inteleaga semnificatia sociala a faptelor si sa-si manifeste in mod constient vointa. Aceasta prezumtie legala are un caracter absolut, in sensul ca nu este permis a se face, in nici un caz, dovada contrara. De aceea, pana la implinirea varstei de 14 ani, nicio persoana nu poate fi subiect activ al infractiunii si nu poate fi supusa unor sanctiuni de drept penal.

In cea de-a doua subetapa a adolescentei, situata intre 16 si 18 ani, minorul se afla in deplina desavarsire psihofizica, intre el si omul matur nefiind diferente sensibile in ceea ce priveste capacitatea de a intelege si de a-si manifesta in mod liber vointa. De aceea, cu privire la el, legea stabileste o prezumtie absoluta de capacitate penala, care nu poate fi combatuta. Sub aspectul existentei raspunderii penale nu exista, asadar, nicio deosebire intre minorul care a implinit varsta de 16 ani si infractorul major, diferenta revenind - asa cum se va arata ulterior - numai in masura raspunderii, cu sanctiunile de drept penal ce pot fi aplicate fiecaruia. Intr-adevar, fata de lipsa de experienta a acestor minori, fata de posibilitatea de a se obtine mai usor indreptarea lor, ei neavand inca o personalitate deplin formata, este firesc ca sanctiunile de drept penal ce le sunt aplicabile - ca de altfel si minorilor intre 14 si 16 ani care au lucrat cu discernamant - sa fie mai usoare decat cele ce se pot aplica infractorilor majori.

responsabilitatea. Cea de-a doua conditie ceruta unei persoane pentru a fi subiect activ al infractiunii este responsabilitatea. Aceasta conditie nu este stipulata expres in lege, dar ea rezulta indirect, din prevederile art.31 C.pen. moldovean, in care se arata ca fapta prevazuta de legea penala, savarsita de o persoana iresponsabila, nu constituie infractiune. De asemenea, conditia sus-mentionata se desprinde si din dispozitiile art.17 C.pen. moldovean, care, prevazand ca vinovatia constituie una din trasaturile esentiale ale infractiunii, implicit presupune ca faptuitorul sa fie o persoana normala din punct de vedere psihofizic, deoarece, in lipsa unei asemenea normalitati, fie factorul intelectiv, fie factorul volitiv al vointei ar putea lipsi si, in aceste conditii, insasi existenta vinovatiei ar fi exclusa.

Prin responsabilitate se intelege, asadar, starea psiho-fizica a persoanei care este capabila sa-si dea seama de valoarea fireasca a actiunilor sau inactiunilor sale si de urmarile acestora si isi poate dirija in mod constient vointa, in raport cu aceste fapte. O persoana este, prin urmare, responsabila numai atunci cand, prin insusirile sale psihice, este apta sa-si reprezinte caracterul socialmente periculos al faptei savarsite si, totodata, este in masura sa se abtina de la comiterea faptelor interzise de legea penala. Responsabilitatea presupune, in mod obligatoriu, coexistenta a doi factori: unul intelectual, constand in capacitatea persoanei de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale, de semnificatia lor sociala si de urmarile acestora, altul volitiv, constand in aptitudinea aceleiasi persoane de a fi stapana pe faptele sale, in sensul de a le putea dirija in mod constient.

O persoana se considera responsabila daca se bucura de acea normalitate psiho-fizica ce este necesara si suficienta pentru existenta capacitatii de a intelege si de a-si dirija vointa. Normalitatea fiind regula, o persoana este implicit prezumata responsabila, atata vreme cat nu exista imprejurari, fapte, atitudini etc. de natura sa creeze indoiala asupra capacitatii sale, sub aspectul oricaruia dintre factorii sus-mentionati (intelectual si volitiv).

In prezenta unei asemenea indoieli, organele de urmarire penala si instanta de judecata competenta sunt obligate, in baza prevederilor art.17 C.pen. moldovean, sa dispuna, chiar din oficiu, efectuarea unei expertize psihiatrice care sa lamureasca, pe temeiul cunostintelor unor specialisti, daca in momentul savarsirii faptei persoana in cauza a avut sau nu aptitudinea de a intelege si de a-si dirija vointa in mod constient. Inexistenta responsabilitatii exclude - dupa cum s-a aratat - si existenta vinovatiei, dar lipsa vointei nu o presupune si pe aceea a responsabilitatii.

Responsabilitatea nu trebuie confundata cu raspunderea penala. Cea dintai - categorie psihologica - consta, dupa cum s-a aratat, in capacitatea psihica a unei persoane de a-si da seama de semnificatia si valoarea actiunilor sale, inclusiv a rezultatelor, precum si capacitatea de a fi stapana pe ele; raspunderea penala - categorie juridica - consta in obligatia persoanei care a savarsit o infractiune de a suporta consecintele comportarii sale. Dar fara responsabilitate nu exista raspundere penala, pentru ca numai o persoana responsabila poate fi subiect activ al acelei infractiuni.

vinovatia. Cea de-a treia conditie ceruta unei persoane pentru a fi subiect activ al infractiunii este ca infractiunea pe care a savarsit-o sa fie cu vinovatie - in acest caz, subiectul activ trebuie sa fi savarsit infractiunea din culpa. Potrivit art.20 alin.1 C.pen. moldovean, vinovatia exista "atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie, din culpa sau cu intentie depasita".

Subiect pasiv al infractiunii prev. si ped. de art.157 din codul penal moldovean poate fi, de asemenea, orice persoana fizica. Prin subiect pasiv al infractiunii[51] se intelege persoana fizica sau juridica ce a suferit raul cauzat prin savarsirea infractiunii in calitate de titulara a valorii lezate.

In principiu, subiect pasiv al acestei infractiuni poate fi orice persoana[52], pentru ca orice membru al societatii este titular al unor valori sociale ocrotite de legea penala. Persoanele juridice nu sunt excluse din sfera subiectilor pasivi. Subiectul pasiv al infractiunii nu se identifica cu persoana daunata prin comiterea infractiunii, care este subiect pasiv de drept civil. In timp ce subiectul pasiv al infractiunii sufera o vatamare prin atingerea adusa uneia din valorile sociale al carui titular este, persoana daunata suporta o paguba de natura civila, ce-si afla sursa in savarsirea infractiunii.

De cele mai multe ori, subiectul pasiv al infractiunii este si persoana daunata (in caz de furt), dar exista insa si situatii cand aceste calitati nu se suprapun (in caz de omor, subiect al infractiunii este persoana care si-a pierdut viata, pe cand persoane daunate pot fi sotia si copiii victimei).

In literatura juridica se fac diverse clasificari ale subiectilor pasivi. Dintre acestea mentionam urmatoarele:

subiect pasiv general si subiect pasiv special. Subiect pasiv general - dar mediat - in cazul tuturor infractiunilor este statul, ca reprezentat al societatii, deoarece orice infractiune loveste ordinea de drept a carei aparare constituie scopul legii penale. Subiectul pasiv special - si imediat - este persoana fizica, titulara a valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare. Calitatea de subiect pasiv general confera statului dreptul de a exercita, prin organele sale, in numele si interesului societatii, actiunea penala impotriva infractorului, iar calitatea de subiect pasiv special da dreptul persoanelor respective de a se constitui ca parti vatamate in procesul penal si, in cazul anumitor infractiuni, aratate de lege, de a pune in miscare actiunea penala prin plangere prealabila;

subiect pasiv principal si subiect pasiv secundar (adiacent). Asa dupa cum s-a aratat mai inainte, in cazul unor infractiuni, in special al celor complexe, fapta vatama pune in pericol doua valori sociale, ambele ocrotite de lege prin incriminare, dintre care una constituie obiectul juridic principal si alta obiectul juridic secundar (adiacent). In cazul in care titularii acestor doua valori sociale sunt doua persoane fizice, vom avea doi subiecti pasivi speciali, dintre care - in functie de caracterul principal sau secundar al valorii sociale careia i s-a adus atingere in cazul fiecaruia - unul va fi subiect pasiv principal si altul subiect pasiv secundar.

subiect pasiv simplu (necircumstantiat) si subiect pasiv calificat (circumstantiat)

Formele, modalitatile si sanctiunile infractiunii

a) Forme:

Fiind savarsita din culpa, infractiunea de vatamare grava ori medie a integritatii corporale sau a sanatatii cauzata din imprudenta nu este susceptibila de tentativa, iar fapta se considera consumata in momentul in care actiunea a fost dusa pana la capat si s-au produs vatamarile grave sau medii din imprudenta, prevazute de lege. Incadrarea juridica definitiva trebuie sa ia in calcul epuizarea rezultatului si trebuie sa astepte acest moment .

b) Variante agravante:

Infractiunea prev. si ped. de art.157 C.pen. moldovean nu are forme agravante.

c) Sanctiuni:

Avand in vedere forma de vinovatie pentru aceasta infractiune, legiuitorul a construit un sistem de pedepse in temeiul trecerii de la o pedeapsa mai usoara la alta mai aspra, in functie de gravitatea vatamarii, sanctiunile fiind amenda de pana la 300 unitati conventionale sau munca neremunerata in folosul comunitatii de la 180 la 240 de ore, sau inchisoare de pana la 2 ani.

Codul penal moldovean din 2002 a schimbat in mod esential lista pedepselor penale, fiind introduse unele categorii noi si excluse altele, vechi, de pedepse. Astfel, in lista categoriilor de pedepse, a fost introdusa munca neremunerata in folosul comunitatii si a fost schimbata consecutivitatea categoriilor de pedepse, ceea ce va orienta instantele judecatoresti spre alegerea unei pedepse mai usoare din pedepsele alternative prevazute de legea penala.

Amenda , este o sanctiune pecuniara ce se aplica de catre instanta de judecata in cazurile si in limitele prevazute de codul penal.

Art.64 din codul penal moldovean stabileste ca "(1) Amenda este o sanctiune pecuniara ce se aplica de instanta de judecata in cazurile si in limitele prevazute de prezentul cod.

(2) Amenda se stabileste in unitati conventionale. Unitatea conventionala de amenda este egala cu 20 de lei.

(3) Marimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileste in limitele de la 150 la 1.000 unitati conventionale, in functie de caracterul si gravitatea infractiunii savirsite, tinindu-se cont de situatia materiala a celui vinovat, iar pentru infractiunile comise din interes material - pina la 5.000 unitati conventionale, luindu-se ca baza marimea unitatii conventionale la momentul savirsirii infractiunii.

(4) In cazurile prevazute la art.21 alin. (2), marimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileste in limitele de la 500 la 10.000 unitati conventionale, in functie de caracterul si gravitatea infractiunii savirsite, de marimea daunei cauzate, luindu-se in considerare situatia economico-financiara a persoanei juridice. In caz de eschivare cu rea-vointa a persoanei juridice care desfasoara activitate de intreprinzator de la achitarea amenzii fixate, instanta de judecata poate sa inlocuiasca suma neachitata a amenzii cu urmarirea patrimoniului.

(5) In caz de eschivare cu rea-vointa a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsa principala sau complementara, instanta de judecata poate sa inlocuiasca suma neachitata a amenzii cu arest sau inchisoare in limitele termenelor prevazute la art.68 sau 70. Suma amenzii se inlocuieste cu arest sau inchisoare, calculindu-se o luna de arest sau inchisoare pentru 50 unitati conventionale.

(6) Amenda in calitate de pedeapsa complementara poate fi aplicata numai in cazurile in care ea este prevazuta ca atare pentru infractiunea corespunzatoare.

(7) In cazul in care condamnatul nu este in stare sa plateasca amenda stabilita ca pedeapsa principala sau complementara, instanta de judecata poate, potrivit prevederilor art.67, sa inlocuiasca suma neachitata a amenzii cu munca neremunerata in folosul comunitatii, calculindu-se 60 de ore de munca neremunerata in folosul comunitatii pentru 50 unitati conventionale de amenda.

Amenda este o pedeapsa la fel de veche ca si privatiunea de libertate. Atat in vechea, cat si in noua reglementare a codului penal moldovean, ea reprezinta prima si cea mai des utilizata alternativa a detentiunii penitenciare.

Amenda este o restrangere a drepturilor patrimoniale ale condamnatului, care se manifesta in reducerea patrimoniului sau. In prezent, amenda este una dintre cele mai raspandite tipuri de pedepse, atat in legile penale, cat si in practica judecatoreasca, in majoritatea jurisdictiilor lumii. Amenda poate fi aplicata atat ca pedeapsa principala, cat si ca pedeapsa complementara. Ea se stabileste in unitati conventionale, o unitate conventionala fiind egala cu 20 lei. In cazul in care se va modifica cuantumul unitatii conventionale, ca baza se va lua marimea acesteia la momentul savarsirii infractiunii.

Marimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileste in limitele de la 150 la 1.000 de unitati conventionale, in functie de caracterul si gravitatea infractiunii savarsite, tinandu-se cont de situatia materiala a celui vinovat. Astfel, la aprecierea situatiei materiale a vinovatului, trebuie sa se tina cont de marimea veniturilor condamnatului, de numarul persoanelor aflate la intretinere, de alti factori care determina situatia lui materiala. In caz de eschivare[55] cu rea-vointa a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsa principala sau complementara, instanta de judecata poate sa inlocuiasca suma neachitata a amenzii cu inchisoare in limitele termenelor prevazute de art.70 C.pen. moldovean, In astfel de cazuri, o luna de arest sau de inchisoare se calculeaza pentru suma de 50 unitati contraventionale . Prin eschivarea cu rea-vointa, se intelege neindeplinirea constienta, fara motive obiective, de catre condamnat a deciziei instantei de judecata de a achita in termen amenda stabilita.

Ca pedeapsa principala, amenda poate fi folosita in cazurile aplicarii de catre instanta de judecata a unei pedepse mai blande decat cea prevazuta de lege pentru infractiunea concreta[57], precum si in cazurile inlocuirii partii neexecutate din pedeapsa cu o pedeapsa mai blanda . Marimea amenzii trebuie stabilita in asa mod incat sa nu-l puna pe condamnat in situatia de a nu-si indeplini indatoririle privitoare la intretinerea, educarea si invatarea persoanelor fata de care are obligatii legale. Achitarea amenzii de catre condamnat se efectueaza in termenul stabilit de catre instanta de judecata, actele de confirmare a achitarii acesteia, trebuind sa fie prezentate instantei. In cazul in care condamnatul nu este in stare sa-si achite amenda, instanta, la cererea condamnatului, poate amana sau esalona plata pe un termen de pana la 1 an.

Munca neremunerata in folosul comunitatii , constituie o pedeapsa aplicabila doar in calitate de pedeapsa principala, reprezentand una dintre pedepsele de baza alternative celor privative de libertate.

In lista categoriilor de pedepse, a fost introdusa munca neremunerata in folosul comunitatii, care a completat sistemul de pedepse din codul penal moldovean din 2002, fiind un pas mare facut de Republica Moldova de a se incadra in politica europeana in acest domeniu. Aceasta pedeapsa a fost preluata din experienta altor state - cum ar fi Franta, Marea Britanie, Olanda, SUA, Germania, etc. - state in care s-a confirmat deja ca fiind o pedepasa de baza in substituirea pedepselor privative de libertate. Munca neremunerata in folosul comunitatii aplicata pe larg in tarile de peste hotare, exista de mult in reglementarile vechii legi penale a Republicii Moldova in modalitatea muncii corectionale[60]. Dupa cum demonstreaza experientele tarilor de peste hotare, eficacitatea acestei pedepse necesita cheltuieli financiare esentiale in scopul crearii locurilor de munca special destinate categoriilor date de condamnati.

Exemplificativa este Finlanda, tara unde guvernul a eliberat mijloace pentru a crea 100 mii de locuri de munca, fapt care si-a facut efectul asupra diminuarii numarului condamnatilor la privatiunea de libertate. Drept rezultat, Finlanda - tara care ocupa mai inainte unul dintre primele locuri dupa indicele celor condamnati la privatiunea de libertate la 100.000 de locuitori, a trecut in grupa tarilor cu cel mai favorabil indice dupa criteriul dat, in timp ce Republica Moldova ramane in fruntea celor mai nefavorabile tari.

In aceasta ordine de idei, se impunea promovarea si aplicarea, pe o scara cat mai larga, a unor masuri alternative pentru detentiune, fapt recomandat si de structurile internationale, cum ar fi Organizatia Natiunilor Unite si Comunitatea Europeana. In baza celor afirmate, in Republica Moldova a fost initiat un proces de reformare a justitiei penale, prin modernizarea acesteia si prin introducerea unor forme de corectie ca munca neremunerata in folosul comunitatii, medierea si probatiunea.

Astfel, conform art.67 alin.1 din codul penal moldovean, munca neremunerata in folosul comunitatii consta in "antrenarea condamnatului, in afara timpului serviciului de baza sau de studii, la munca, determinata de autoritatile administratiei publice locale". Aceasta este o pedeapsa care restrange dreptul la munca al condamnatului, fiind totodata si una restrictiva de libertate, deoarece executarea are loc numai in anumite conditii coercitive.

Alin.2 si 5 le art.67 stabilesc anumite "conditii si limite temporale de executare" a pedepsei date: aceasta se stabileste pe un termen de la 60 la 240 de ore si este executata de la 2 la 4 ore pe zi; in plus, ea poate fi prestata cel mult 18 luni, timp care se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

Alin.4 al art.67 exclude din cercul persoanelor carora le poate fi stabilita ca pedeapsa munca neremunerata in folosul comunitatii, invalizii de gradul I si II, militarii prin contract, femeile gravide, femeile care au copii in varsta de pana la 8 ani, persoanele care au atins varsta de pensionare[61]. In cazul pierderii capacitatii de munca de catre condamnat , sau al graviditatii, judecata poate aplica prevederile art.95 si 96 din C.pen. moldovean, insa in alte situatii, lipseste o baza juridico-penala pentru amanarea executarii pedepsei.

Ideea calauzitoare pentru introducerea acestei modalitati de pedeapsa, a fost inlocuirea executarii pedepsei cu inchisoarea in penitenciar, cu munca utila in stare de libertate. In acest fel, pe de o parte, se ajuta la realizarea scopului executarii pedepsei, acela al educarii prin munca si al respectului fata de ordinea de drept, iar pe de alta parte, condamnatul este ferit de regimul penitenciar, care este mai dificil si de multe ori dosarul penal rezultate indoielnice in privinta reeducarii si corijarii acestuia.

Din punct de vedere al naturii juridice, pedeapsa muncii neremunerate in folosul comuni-tatii consta in antrenarea condamnatului in afara timpului serviciului de baza sau de studii, la o munca determinata de autoritatile publice locale.

Aceasta pedeapsa reprezinta o serie de avantaje: condamnatul nu este rupt de familie si de mediul sau profesional; munca in libertate este mai usoara din punct de vedere fizic si moral; procesul de reeducare este mai eficient intr-un loc de munca in libertate, decat intr-un loc de detinere; munca in folosul comunitatii are un efect fizic si emotional asupra delincventului, intrucat ii limiteaza libertatea de deplasare, presupune o anumita autodisciplina si respect pentru ceilalti, toate acestea implicand condamnatul in exercitarea unor sarcini si care constituie, in anumite conditii, o provocare pentru conceptia, experienta si capacitatile sale personale.

Este adevarat ca acest tip de munca atrage o seama de restrictii, dar si acestea sunt mai usor de suportat decat executarea pedepsei intr-un penitenciar. Munca in folosul comunitatii poate constitui, prin urmare, un mod pozitiv de a-l pune pe delincvent in situatia sa ofere o compensatie pentru infractiunile comise si poate servi drept posibilitate de a stimula reorientarea interioara a condamnatului si aparitia sentimentului de respect fata de propria persoana. Astfel, aceeasi munca are o dubla valoare pentru delincvent, prin faptul ca il face constient pe acesta ca membrii comunitatii sunt afectati de criminalitate si ca, la randul ei, comunitatea sesizeaza ca delincventii pot aduce o contributie mai curand constructiva decat distructiva in viata ei.

Necesitatea implementarii muncii in beneficiul comunitatii este motivata de o multime de factori, cum ar fi: faptul ca intretinerea inchisorilor este foarte costisitoare; cei mai multi detinuti nu sunt "criminali periculosi" de care societatea este in drept sa fie aparata. Ei sunt, de cele mai multe ori, oameni saraci care au comis delicte aflate la limita de jos a scarii criminalitatii[63], si care nu sunt "criminali profesionisti".

Astfel, ne intrebam, cine are de castigat daca acestia sunt pur si simplu inchisi? Rezultatul este bine cunoscut: statul suporta cheltuieli suplimentare, nici victima si nici societatea nu primesc vreo compensatie, iar inchisorile devin mult prea aglomerate. Concluzia care se desprinde este urmatoarea: plasarea delincventilor intr-o institutie in care poate presta o munca benefica si utila comunitatii. Procedand astfel cu o anumita categorie de condamnati, Republica Moldova obtine un rezultat mult mai favorabil.

Daca trecem in revista partea speciala a codului penal moldovean, se observa ca munca in folosul comunitatii in calitate de pedeapsa principala, este prevazuta pentru infractiunile usoare si mai putin grave. Cu toate ca satisfacerea muncii date constituie o pedeapsa, prescriptiile legislatiei muncii privind disciplina in munca, securitatea, protectia si igiena muncii cu unele exceptii[64], trebuie sa fie respectate. Condamnatul poate fi atras la lucrari ce necesita o calificare speciala doar in cazul in care dispune de o atare calificare. Se interzice executarea muncii neremunerate in folosul comunitatii pe timp de noapte, fara acordul condamnatului. In unele cazuri, munca neremunerata in folosul comunitatii are caracter substitutiv. In caz de eschivare sau de rea-vointa a condamnatului de la munca neremunerata in folosul comunitatii, se inlocuieste cu inchisoarea.

In conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepselor penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii, evidenta si controlul asupra comportamentului persoanelor condamnate la pedeapsa data sunt exercitate de subdiviziunile teritoriale ale Departamentului de executare a deciziilor judiciare si de Serviciul pentru activitatea cu minorii al MAI - in privinta condamnatilor minori. Pedeapsa sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii se executa la obiectivele cu destinatie sociala de la locul de trai al condamnatului.

Obiectivele cu destinatie speciala sunt determinate de catre primarie - pretura, de comun acord cu serviciul de executare, la organizatii, institutii si intreprinderi, indiferent de forma organizatorico-juridica a acestora.

Munca neremunerata in folosul comunitatii poate fi aplicata numai in calitate de pedeapsa principala[65]. Condamnatul nu este remunerat pentru astfel de munca, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adica presteaza o munca gratuita. O astfel de activitate se efectueaza de catre condamnat in afara timpului serviciului de baza sau de studii. Caracterul muncii, locul si volumul de munca sunt determinate de autoritatile administratiei publice locale, si nu poate depasi 4 ore pe zi. In functie de caracterul infractiunii savarsite si de persoana inculpatului, munca neremunerata in folosul comunitatii poate fi stabilita pe un termen de la 60 pana la 240 de ore. De obicei, aceasta pedeapsa se aplica pentru infractiuni usoare si mai putin grave, care prevad o pedeapsa de pana la 5 ani de inchisoare, sau pentru care in calitate de pedeapsa, nici nu se aplica inchisoarea.

Constrangerea pentru aplicarea acestei pedepse, consta in faptul ca munca neremunerata in folosul comunitatii are caracter obligatoriu pentru condamnat. In caz de eschivare sau rea-vointa a condamnatului la indeplinirea muncii neremunerate in folosul comunitatii, aceasta pedeapsa se inlocuieste cu inchisoare, calculele respective fiind prevazute in art.67 C.pen. Prin "eschivarea cu rea vointa" se intelege neindeplinirea constienta de catre condamnat, fara motive, intr-un termen rezonabil (indelungat) a obligatiunilor determinate de catre administratia publica locala. Faptul eschivarii cu rea-vointa a condamnatului de la indeplinirea muncii cores-punzatoare trebuie semnalat in judecata care a aplicat aceasta masura de catre organul care pune in executare pedeapsa, alaturand si demersul facut in favoarea inlocuirii acestei pedepse cu una mai aspra in conditiile legii.

Munca neremunerata in folosul comunitatii nu poate fi aplicata persoanelor indicate in art.67 alin.4, cu conditia ca la momentul examinarii dosarului in judecata sunt anexate documentele respective ale condamnatilor ce certifica invaliditatea: varsta, existenta copiilor pana la 8 ani, starea de sarcina a femeilor, etc.

In cazul in care condamnatul in timpul executarii pedepsei nominalizate este recunoscut invalid de gradul I sau II, organul de executare inainteaza instantei de judecata o prezentare privind liberarea de executare ulterioara a pedepsei, iar in caz de graviditate a condamnatei - prezentarea privind suspendarea executarii pedepsei pana la nastere, apoi persoana este liberata de executare, deoarece cade sub alta interdictie - are copil in varsta de pana la 8 ani.

Inlocuirea[66] sumei neachitate a amenzii cu munca neremunerata in folosul comunitatii poate avea loc in privinta altor persoane decat cele enumerate de art.67 alin.4 C.pen. si in cazul cand condamnatul nu se eschiveaza cu rea-vointa sa plateasca amenda, ci din cauza situatiei materiale si a masurilor intreprinse nu este in stare sa o plateasca. Deosebirea dintre eschivarea cu rea-vointa a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite si imposibilitatea lui sa o plateasca, trebuie sa se faca tinand cont de varsta condamnatului/condamnatei, de starea sociala si materiala, de posibilitatea de a vinde anumite bunuri ori de a lua un imprumut, precum si de alte circumstante, care, in ansamblu, fac dovada ca acesta nu este in stare sa achite amenda.

Inlocuirea amenzii cu munca neremunerata in folosul comunitatii se poate aplica numai in cazul in care condamnatul este de acord cu indeplinirea acestei munci si suma neachitata poate fi compensata prin aceasta munca pe un termen de pana la 240 de ore. Solutionand demersul de inlocuire a muncii neremunerate in folosul comunitatii cu inchisoarea[67], instanta de judecata urmeaza sa tina seama de faptul ca, prin eschivare cu rea-vointa a condamnatului de la munca neremunerata in folosul comunitatii, se intelege savarsirea de catre acesta a unei noi incalcari a obligatiunilor condamnatului stipulate in art.91 Cod de executare si pct.29 din Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii, dupa care acesta a fost preintampinat de doua ori , despre consecintele nerespectarii conditiilor si a modului de ispasire a pedepsei.

Inchisoarea , semnifica locul in care sunt inchise persoanele condamnate la pedepse privative de libertate sau sunt detinute preventiv.

Prin comutare semantica, intelesul termenului "inchisoare"s-a extins si asupra modalitatii de privare de libertate a persoanei vinovate de savarsirea unei infractiuni prin izolare impusa acesteia de mediul normal de viata si plasarea ei, pe baza hotararii instantei de judecata, pe un anumit termen, intr-un penitenciar[70].

Conform art.70 C.pen. moldovean, "(1) Inchisoarea consta in privarea de libertate a persoanei vinovate de savirsirea unei infractiuni prin izolarea impusa a acesteia de mediul normal de viata si plasarea ei, in baza hotaririi instantei de judecata, pe un anumit termen, intr-un penitenciar.

(2) Inchisoarea se stabileste pe un termen de la 6 luni la 25 de ani.

(3) La stabilirea pedepsei pentru o persoana care la data savirsirii infractiunii nu a atins virsta de 18 ani, termenul inchisorii nu poate depasi 15 ani.

(4) La stabilirea pedepsei definitive in cazul unui concurs de infractiuni, pedeapsa cu inchisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani, iar in cazul unui cumul de sentinte, ea nu poate depasi termenul de 35 de ani.

(5) In cazul inlocuirii pedepsei detentiunii pe viata cu o pedeapsa mai blinda, cu titlu de gratiere, se aplica inchisoarea pe un termen de 35 de ani."

Fiind una dintre categoriile de pedeapsa, inchisoarea consta in privarea de libertate, izolarea de societate a persoanei fizice prin detinerea ei pe un anumit termen in baza si in modul stabilit prin lege. Inchisoarea are drept scop limitarea libertatii persoanei si efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului. Inchisoarea este una dintre cele mai severe pedepse din categoria celor principale, care se caracterizeaza in mod esential prin doua trasaturi: izolarea fortata de societate a condamnatului; instituirea unui regim bine reglementat de executare a acestei pedepse.

Conform alin.2 art.70 C.pen. moldovean, inchisoarea se stabileste pe un termen de la 3 luni la 20 de ani, termenul maxim al inchisorii reducandu-se cu ½ in cazul in care infractiunea a fost comisa de catre un minor in varsta de pana la 18 ani la momentul savarsirii ei[71]. Femeile condamnate executa pedeapsa inchisorii in penitenciare pentru femei . Pedeapsa inchisorii , stabilita printr-o sentinta penala a instantei de judecata, se executa in penitenciare:

"a) de tip deschis;

b) de tip semiinchis;

c) de tip inchis.

(2) In penitenciare de tip deschis executa pedeapsa persoanele condamnate la inchisoare pentru infractiuni savirsite din imprudenta.

(3) In penitenciare de tip semiinchis executa pedeapsa persoanele condamnate la inchisoare pentru infractiuni usoare, mai putin grave si grave, savirsite cu intentie.

(4) In penitenciare de tip inchis executa pedeapsa persoanele condamnate la inchisoare pentru infractiuni deosebit de grave si exceptional de grave, precum si persoanele care au savirsit infractiuni ce constituie recidiva.

(5) Persoanele care nu au atins virsta de 18 ani executa pedeapsa cu inchisoare in penitenciare pentru minori, tinindu-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale si gradul prejudiciabil al infractiunii savirsite.

(6) Femeile condamnate executa pedeapsa inchisorii in penitenciare pentru femei.

(7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectueaza de catre instanta de judecata in corespundere cu legislatia

Functionarea penitenciarului de minori se bazeaza pe principiile generale si pe cerintele de regim stabilite de lege. In penitenciarul pentru minori condamnatii in varsta de pana la 18 ani, de regula, se detin separat de condamnatii adulti. In scopul corijarii condamnatilor minori, in aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire si educatie, indreptat spre educarea lor in spiritul respectarii legilor, al atitudinii constiincioase fata de pregatirea profesionala si ridicarea nivelului de cultura generala.

La stabilirea pedepsei penale, in cazul aplicarii pedepsei cu inchisoarea, instanta de judecata va motiva obligatoriu de ce s-a aplicat anume aceasta forma de pedeapsa si nu una dintre pedepsele alternative - amenda sau munca neremunerata in folosul comunitatii.

Aspecte procesuale

Conform art.276 C.pr.pen. moldovean, punerea in miscare a actiunii penale se face la plangere prealabila[74], iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala si cauza penala poate fi incetata pe tot parcursul procesului penal pana la retragerea instantei de judecata la deliberare. Urmarirea penala si judecarea cauzei se efectueaza de catre organele de drept in raza locului savarsirii infractiunii.