CONCEPTIA DOCTRINEI ASUPRA JURISPRUDENTEI

CONCEPTIA DOCTRINEI ASUPRA JURISPRUDENTEI

Rolul si functiile jurisprudentei au fost diferite in evolutia societatii omenesti, asa cum este si astazi in diversele sisteme de drept.

Interpretarea data de jurisconsultii romani a fost considerata creatoare a dreptului prin commnunis opinio, iuris peritorum autoritas, in dreptul pretorian, adica sistemul solutiilor pretorului, constituia izvor de drept.

Un moment de referinta in istoria jurisprudentei il constituie opera lui Trebonian (534 e.n.), numita corpus iuris civilis, compus dintr-un ansamblu selectat de jurisprudenta romana (Institutiones, Digestum, Codex si Novellae), dinainte si din vremea lui Justinian.

In tarile continentale, dupa revolutiile din secolele 17 si 18, desi au fost adoptate coduri si legi importante, ceea ce a redus, oarecum, rolul si functiile jurisprudentei; totusi deciziile judiciare si ale instantelor constitutionale erau considerate izvor de drept.

In sistemul anglo saxon, insa, jurisprudenta si-a pastrat, tot timpul, rolul si forta sa ca izvor principal al dreptului, judecatorul indeplinind functia de autoritate ce stabileste regulile, iar hotararea jduecatoreasca constituie un precent obligatoriu pentru viitor.

In doctrina s-a subliniat ca insasi dreptul islamic "rezida in operele unor mari juristi, comentatori ai Coranului si practicieni, ale caror jurisprudente s-au impus cu timpul".

Dupa Vlahide, in timpul in care sunt in vigoare, legile sunt supuse cerintelor de adapate la conditile mereu schimbatoare ale existentei, opera de adaptare ce se realizeaza in retorica tribunalelor, al caror rol nu se rezuma la o schematica aplicare a textelor la procesele pe care sunt chemate sa le judece, ci se extinde si la misiunea de a gasi o modalitate simpla, de adecvare a legilor cu imprejurarile noi, create de mersul societatii".

Profesorul Mircea Djuvara releva ca "o interpretare care duce la nedreptate nu este o interpretare buna, dupa cum o lege care duce la nedreptati nu este o lege buna. dar, in atatea si atatea cazuri, judecatorul nu mai intalneste o expresie clara a legii. Atunci el trebuie sa constate mai intai faptele, imprejurarile sociale, aprecierile juridice din constiinta societatii respective, sa le constate cu toata rigoarea stiintifica si nu in mod arbitrar".

"Aceasta este o operatiune de stiinta de o extraordinaa greutate. Ne putem da sema de ce cultura enorma trebuie si pentru judecator si pentru jurisconcult in general ca sa poata sa constate in mod exact, cu cata rigoare si cu ajutorul stiintei de astazi toate imprejurarile de fapt, precum si toate curentele de gandire din societatea respectivajurisprudenta, astfel inteleasa, realizeaza dreptul de multe ori altfel de cat il arata litera stricta a legii, cutuma sau doctrina.I n acest sens, se poate spune ca ea este izvorul formal al dreptului pozitiv".

In sistemul de drept continental, ca si la noi, nu se recunoaste insa ca precedentul judiciar este izvor de drept, invocandu-se principiul separatiei puterilor in stat.

Se arata, in doctrina, ca "practica judiciara fiind cazuistica nu are capacitatea ridicarii la regula generala, iar precedentul judiciar slujeste model in spetele care se succed, fara a avea prestigiul sau forta unui principiu.

Totusi precedentului judiciar i se recunoaste forta unui principiu in sistemul anglo saxon, care nu poate fi considerat ca incalca separatia puterilor in stat.