Clasificarea faptelor de comert

Clasificarea faptelor de comert.

Pentru intelegerea materiei, vom folosi drept criteriu al clasificarii faptelor de comert, reglementarea Codului Comercial, impartindu-le in trei categorii: fapte de comert obiective (art.3 Codul Comercial), faptele de comert subiective (art. 4 Codul Comercial) unilaterale sau mixte (art 56 Codul Comercial) .

A. Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt in principal cele prevazute in art.3 Codul comercial. Aceste acte juridice si operatiuni sunt fapte de comert obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale si produc efecte in temeiul legii, independent de calitatea persoanei (comerciant sau necomerciant) care le savarseste.

Faptele de comert obiective, la randul lor, pot fi impartite in trei mari grupe:

a) Operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie;

b) Operatiunile care privesc organizarea si desfasurarea activitatilor de productie;

c) Fapte de comert conexe ori accesorii

a) Operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie

In aceasta categorie sunt cuprinse cumpararea si vanzarea comerciala, precum si operatiunile de banca si schimb.

Cumpararea si vanzarea comerciala

Cumpararea-vanzarea comerciala este asemanatoare vanzarii-cumpararii civile, din punctul de vedere al continutului. In ambele cazuri se transmite dreptul de proprietate asupra unui bun in schimbul unui pret. In lipsa unei definitii proprii in Codul comercial, se vor aplica dispozitiile art.1294 Codul civil "Vinderea este o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una de a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui".

Ceea ce deosebeste vanzarea-cumpararea comerciala de cea civila, este functia economica a contractului si anume: "interpunerea in schimbul bunurilor".

Potrivit Codului Comercial, pentru ca o vanzare sa fie comerciala, trebuie sa fie intrunite trei conditii:

- intentia de vanzare sau inchiriere trebuie sa existe la data cumpararii, altfel operatiunea este un act juridic civil, de exemplu, o persoana cumpara un anumit bun pentru uzul sau si al familiei sale. Daca ulterior dobanditorul vinde acest bun, vanzarea este tot civila, deoarece in momentul cumpararii nu a existat intentia de vanzare. Daca, insa, in momentul cumpararii bunului avea intentia sa-l vanda, apoi se razgandeste si il retine pentru folosinta sa, vanzarea este comerciala.

- intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa fie exprimata de cumparator, adica sa fie cunoscuta de cealalta parte (vanzator). Intentia de revindere poate sa rezulte din declaratia expresa a cumparatorului sau sa se duca din alte imprejurari, cum ar fi cantitatea mare de marfuri care face obiectul contractului.

- intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa priveasca in principal bunul cumparat, aceasta conditie nu este indeplinita in cazul cand, de exemplu, un producator agricol cumpara un numar de saci pentru vanzarea cartofilor recoltati, intrucat sacii au fost cumparati nu pentru a fi revanduti ca atare, ci pentru a facilita vanzarea cartofilor, care reprezinta obiectul principal al vanzarii.

Operatiuni de banca si de schimb

Potrivit dispozitiilor art.3, punct 11, Codul Comercial, operatiunile de banca si de schimb sunt fapte de comert. In conceptia legii, banii si creditul pot forma obiectul circulatiei, adica obiectul operatiunii comerciale.

In consecinta operatiunile asupra banilor si creditului sunt guvernate de aceleasi principii ca si cele privitoare la circulatia productelor[2] si marfurilor .

In absenta unei definitii, a operatiunilor de banca si de schimb, acestea pot fi precizate prin raportare la reglementarea activitatii bancare denumita si comert de banca, cuprinsa in Legea nr.58/1998, privind activitatea bancara.[4]

Societatile bancare pot desfasura, potrivit legii, urmatoarele categorii de operatiuni:

- atragere de depozite si fonduri rambursabile;

- contractare de credite;

- leasing financiar;

- operatiuni accesorii si conexe[5].

Operatiunile de schimb, sunt operatiunile de schimb valutar sau bilete de banca nationale sau straine, precum si operatiunile referitoare la transmiterea de fonduri, prin evitarea transferului de numerar.

b) Operatiunile care privesc organizarea si desfasurarea activitatilor de productie

Codul comercial roman cuprinde o enumerare a intreprinderilor considerate fapte de comert - orice intreprinderi de furnituri, intreprinderi de spectacole publice, intreprinderile de comisioane, de agentii si oficii de afaceri, intreprinderi de constructii, intreprideri de fabrici, de manufactura si imprimerie, intreprindere de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde, intreprindere de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat).

Intreprinderea apare ca un organism economic si social; ea constituie o organizare autonoma a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii, capitalul si munca) de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri si servicii, destinate schimbului, in vederea obtinerii unui profit[6].

c) Faptele de comert conexe sau accesorii

In categoria faptelor de comert obiective, alaturi de operatiunile de interpunere si de intreprinderi sunt incluse faptele de comert conexe sau accesorii.

Faptele de comert conexe sunt acte sau operatiuni care prin natura lor nu sunt comerciale dar devin comerciale datorita legaturilor cu acte juridice sau operatiuni calificate de lege, fapte de comert.

Sunt fapte de comert conexe sau accesorii urmatoarele: contractele de raport asupra titlurilor de credit; cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau de actiuni ale societatilor comerciale: operatiunile de mijlocire in afaceri; cambia sau ordinele in producte sau in marfuri; operatiunile cu privire la navigatie; depozitele pentru cauza de comert; contul curent si cecul; contractele de mandat, comision si consignatie; contractul de fidejusiune.

Contractul de report este reglementat de art. 74-76 Codul Comercial si consta in cumpararea, cu plata imediata a pretului, a unor titluri de credit circuland in comert si vanzarea simultana la un termen si pe un pret determinat, de catre acelasi cumparator, a unor titluri de aceeasi specie.

Alaturi de contractele de report, sunt considerate fapte de comert, accesorii sau conexe si operatiunile de bursa, cu respectarea conditiilor stabilite de lege.

Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau de actiuni ale societatilor comerciale

In conceptia Codului Comercial cumpararile sau vanzarile de parti sociale ale societatilor comerciale sunt fapte de comert fara a fi conditionate de existenta intentiei de revanzare, ca in cazul vanzarii de bunuri mobile.

Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale, sunt considerate fapte de comert, atat in cazul in care se efectueaza la constituirea societatii comerciale, cat si in cazul cand ele intervin ulterior, in timpul functionarii societatii comerciale.

Operatiunile de mijlocire in afacerile comerciale

Mijlocirea consta in actiuni de intermediere intre doua persoane, in scopul de a inlesni incheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.

Intermediarul este un prestator de servicii care contribuie la incheierea "afacerii comerciale" prin punerea in contact a persoanelor care doresc sa o realizeze. Sarcina intermediarului se rezuma la stabilirea contactului partilor interesate si eventual la inlaturarea divergentelor pentru perfectarea contractului.

Mijlocitorul nu este reprezentantul nici uneia dintre parti, in schimbul serviciului prestat el va primi o remuneratie (comision).

Cambia sau ordinele de producte sau marfuri

Potrivit art.3, pct.14 Codul comercial cambiile si ordinele de producte sau marfuri sunt considerate fapte de comert obiective indiferent de natura raportului fundamental din care izvorase (comercial sau civil).

Cambia este nu titlu de credit, adica un inscris care incorporeaza un drept de creanta astfel incat posesorul sau este titularul dreptului mentionat in titlu.

Ordinul de producte sau marfuri este o cambie, cu particularitatea ca obligatia are ca obiect o anumita cantitate de producte sau marfuri.

Operatiunile cu privire la navigatie

Potrivit Codului comercial sunt fapte de comert construirea, cumpararea si vanzarea vaselor, precum si actele juridice privind dotarea vaselor si aprovizionarea lor (art.3, pct.15).

De asemenea sunt fapte de comert expeditiile maritime si schimburile de vase (art.3, pct.16 Codul comercial), imprumutul maritim, ipoteca maritima etc.

Operatiunile mentionate au caracter comercial, atat in cazul navigatiei pe mare cat si in cazul navigatiei pe lacuri ori fluvii interioare.

Depozitele pentru cauza de comert

Codul comercial (art.3, pct.19) considera ca fapte de comert toate depozitele cu caracter izolat, efectuate in alte locuri decat cele prevazute de pct. 20 al aceluiasi articol, daca au o cauza comerciala, fiind accesorii unui alt act sau fapt de comert.

Contul curent si cecul

In conceptia Codului Comercial (art.6, alin.2) contul curent si cecul sunt fapte de comert, daca au o cauza comerciala.

Contul curent este un contract prin care partile convin ca, in loc sa lichideze creantele lor reciproce izvorate, din prestatiile facute de una catre cealalta lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare.

In conceptia Codului comercial, contul curent este o fapta de comert obiectiva, daca este legat de o operatiune considerata fapta de comert, indiferent daca este folosit de un comerciant sau necomerciant.

Cecul este inscrisul prin care tragatorul da ordin neconditionat unei banci sa plateasca la vedere o suma, determinata. Beneficiarul platii poate fi purtatorul cecului sau un beneficiar determinat (cec de plata) sau poate fi insusi tragatorul (cec de retragere) reglementarea legala a cecului este cuprinsa in Legea nr.29/1934.

Ca si contul curent, cecul este considerat fapta de comert obiectiva numai daca au o cauza comerciala.

Contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune

Contractul de garantie reala mobiliara este contractul in temeiul caruia se constituie o garantie reala in bunuri sau drepturi in beneficiul unui anumit creditor.

Reglementarea legala a contractului de garantie mobiliara este cuprinsa in Legea nr.99/1999 privind regimul juridic al garantiilor reale mobiliare.

Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va executa (art. 1652 c. civ).

Aceste contracte sunt considerate fapte de comert numai daca obligatia principala, cea garantata, este o obligatie comerciala.

B. Faptele de comert subiective

Criteriului obiectiv de determinare a comercialitatii reflectat prin enumerarea cuprinsa in art. 3 Codul comercial, i se adauga un criteriu subiectiv, exprimat prin dispozitiile art.4 Codul comercial.

Conform prevederilor dispozitiilor art.4 Codul comercial "se socotesc afara de acestea ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrarul nu rezulta din insusi actul".

Reglementarea faptelor de comert subiective exprima necesitatea cuprinderii in sfera dreptului comercial a tuturor actelor operatiunilor savarsite de un comerciant in aceasta calitate, inclusiv a actelor si operatiunilor care nu sunt prevazute in art.3 Codul comercial.

Prin art. 4 Codul comercial se instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, indiferent de izvorul lor. Vor fi comerciale nu numai obligatiile contractuale, dar si cele izvorate din fapte licite (gestiunea de afaceri, imbogatirea fara just temei si plata nedatorata), precum si cele rezultate din savarsirea unor fapte ilicite (art. 998 Codul civil).

C. Faptele de comert unilaterale sau mixte

Din prezentarile precedente se poate trage concluzia ca un act juridic sau o operatiune poate fi fapta de comert pentru ambele parti participante la raportul juridic, fiind denumite si fapte de comert bilaterale.

Dar, avand in vedere ca marfurile si serviciile sunt destinate si necomerciantilor, este posibil ca actul juridic sau operatiunea sa fie un act civil - de exemplu, un necomerciant cumpara alimente de la un comerciant sau incheie un contract de antrepriza pentru construirea unei locuinte.

In anumite situatii, chiar legea prevede ca anumite acte au caracter comercial numai pentru una dintre parti.

Reglementarea legala a regimului juridic al faptelor de comert unilaterale este data de art.56 C.com. care dispune "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in ceea ce priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea a dispus altfel."

Acelasi cod reglementeaza si doua aplicatii ale acestei norme, de principiu: art. 883 "Chiar cand actul este comercial numai pentru una din parti, actiunile ce deriva dintr-insul sunt de competenta jurisdictiei comerciale" si art. 945 "Actiunile derivand din actele care sunt comerciale chiar numai pentru una din parti se prescriu pentru toate partile contractuale, in conformitate cu dispozitiile legii comerciale"