Drept penal - caracteristicile dreptului penal

DREPT PENAL

-PARTE GENERALA-

DREPT PENAL- ramura de drept ca sistem al normelor juridice penale care reglementeaza relatiile de aparare sociala.

DREPT PENAL- acest termen se foloseste si pentru a definii stiinta dreptului penal ca ramura a stiintelor. Are in continutul sau conceptiile, ideile, teoriile privitoare la dreptul penal, adica ,, doctrina" dreptului penal.

In doctrina straina, dreptul penal mai este denumit si ,,drept criminal", denumire ce deriva de la latinescul crimen-crima, adica fapta intractionala interzisa.

DREPTUL PENAL- ramura a sistemului unitar de drept, format dintr-o totalitate de norme juridice prin care se stabilesc faptele considerate infractiuni, felul acestora, sanctiunile care se aplica in cazul comiterii lor si dreptul statului de a trage la rspundere penala persoanele care savarsesc infractiuni, in scopul apararii valorilor sociale fundamentale.

*CARACTERISTICILE DREPTULUI PENAL*

a). dreptul penal este o ramura distincta care face parte din sistemul dreptului unitar romanesc.

b). dreptul penal are o autonomie in raport cu celelalte ramuri de drept, reglementand relatiile sociale de lupta contra infractiunilor.

c). dreptul penal are o structura unitara, deoarece dispozitiile sale,din partea generala sau speciala, se completeaza reciproc, neputand exista unele fara celelalte.

d). dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice care reglementeaza o anumita sfera de relatii sociale, cele de lupta contra criminalitatii.

e). normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infractiuni, conditiile de tragere la raspundere penala a persoanelor ce le savarsesc, precum si sanctiunile ce trebuie aplicate in cazul incalcarii lor.

f). normele penale se aplica in scopul ocrotirii statului de drept si a ordinii de drept impotriva faptelor socialmente periculoase.

*OBIECTUL DREPTULUI PENAL*

Fiind o ramura distincta a dreptului, dreptul penal are un obiect propriu de reglementare si anume o categorie aparte de relatii sociale, relatii create in jurul si datorita valorilor sociale de a caror aparare depinde existenta si dezvoltarea societatii.

Obiectul al unei ramuri de drept il constituie anumite relatii care trebuie sa fie reglementate juridic.

Multi autori pun in discutie insasi existenta dreptului penal ca ramura autonoma,atata vreme cat reduce obiectul dreptului penal la relatiile sociale de conflict sau de raspundere penala.

Alti autori sunt de parere ca normele dreptului penal reglementeaza nu numai conduita destinatarilor normei penale(oamenii) dupa ce au savarsit o infractiune si au devenit infractori, dar si conduita lor inainte de savarsirea unei infractiuni.

Obiectul dreptului penal are o sfera mai intinsa, cuprinzand nu numai relatiile de conflict, ci si cele de confruntare, stabilite prin normele penale.

*SCOPUL DRETULUI PENAL*

Dreptul penal are ca scop apararea impotriva infractiunilor a valorilor sociale fundamentale ale societatii.

Potrivit art. 1 din Codul penal roman actual ,,legea penala apara impotriva infractiunilor,Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acestiua, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept".

Prin normele dreptului penal sunt aparate cele mai importante valori sociale, respectiv cele fundamentale, fara de care nu poate fi conceputa desfasurarea normala a vietii pe teritoriul unui stat.

*SARCINILE DREPTULUI PENAL*

Dreptul penal are de indeplinit urmatoarele sarcini:

a). crearea cadrului legal care sa faca posibila prevenirea savarsirii infractiunilor, sarcina ce se realizeaza, in primul rand, prin incriminarea faptelor periculoase pentru societate, atragandu-se astfel atentia tuturor destinatarilor normei penale asupra consecintelor nesocotirii preceptului acesteia, iar in al doilea rand, prin amenintarea cu pedeapsa a celor predispusi la comiterea de infractiuni, determinandu-i sa se abtina de la o conduita neconforma legii penale.

b). organizarea cadrului de realizare a functiei de aparare sociala. Aceasta functie se exercita de catre stat, prin organele sale specializate, intr-un cadru stric determinat de normele dreptului penal.

c). asigurarea dezvoltarii noilor valori si relatii sociale.

Dreptul penal, trebuie sa permita protejarea si dezvoltarea noilor valori sociale si a relatiilor sociale care apar in evolutia societatii.

*TRASATURILE SPECIFICE DREPTULUI PENAL*

a). intotdeauna raporturile de drept penal de conflict se nasc intre stat si persoanlele care savarsesc infractiuni, iar raporturile juridice penale de conformare se nasc intre stat si toti destinatarii normei penale.

b).dreptul penal are sanctiuni specifice, diferite de toate celelalte sanctiuni juridice, iar aceste sanctiuni indeplinesc atat un rol preventiv, cat si un rol educativ.

c). sanctiunile de drept penal se aplica numai de catre instantele de judecata, intr-un cadru si cu o forma juridica strict reglementata prin lege, respectiv intr-un proces

penal.

d). scopul dreptului penal are un caracter special fata de acela al sistemului nostru de drept, fiind, prin urmare, diferit de al celorlalte ramuri de drept, deoarece prin normele sale dreptul penal apara statul precum si celelalte valori sociale fundamentale impotriva infractiunilor, acestea constituind cele mai grave antisociale.

CARACTERELE DREPTULUI PENAL

Caracterul autonom.

Caracterul autonom al dreptului penal decurge din urmatoarele imprejurari:

dreptul penal are un obiect propriu de reglementare si un obiect specific al ocrotirii juridice.

pentru apararea valorilor sociale, dreptul penal creaza un sistem propriu de reguli de conduita- precepte si de sanctiuni specifice( pedepse, masuri educative si masuri de siguranta).

Caracterul autonom al dreptului penal a fost contestat, aducandu-se drept argument caracterul sanctionator al dreptului penal, faptul ca el este chemat doar sa sanctioneze cele mai grave abateri savarsite in celelalte ramuri de drept ale caror incalcari le sanctioneaza sau daca sunt deja sanctionate le sanctioneaza mai aspru.

Caracterul unitar

Caracterul unitar al dreptului penal deriva din unitatea principiilor care stau la baza reglementarii institutiilor de baza ale acestuia: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa.

Caracterul unitar al dreptului roman se desprinde si din dispozitiile atr. 362 C.p, care prevad ca: ,,dispozitiile din partea generala a acestui cod se aplica si faptelor sanctionate penal pin legi speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel".

Structura codului penal in partea generala si in partea speciala nu exclude unitatea dispozitiilor acestiua, ci dimpotriva, deoarece partea generala cuprinde normele generale cu caracter de principii, care se aplica pentru toate infractiunile, indiferent de legea in care sunt prevazute, partea speciala cuprinde numai normele cu caracter special, incidente numai in raport cu o anumita infractiune.

Caracterul unitar al dreptului penal nu este afectat nici de existenta asa numitului drept penal international prin care se reglementeaza asistenta juridica penala internationala in lupta comuna impotriva criminalitaii; tot astfel si in situatia in care legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in strainatate.

CARACTERUL DE DREPT PUBLIC

Alaturi de alte ramuri de drept care reglementeaza relatii de putere si dreptul penal, datorita specificului raporturilor juridice pe care le creeaza( de aparare sociala), apartine dreptului public, deoarece intotdeauna una dintre partile raportului juridic penal este statul ca reprezentant al societatii, al puterii publice.

In aceasta pozitie, de subiect dominant, statul pretinde o anumita conduita de la destinatarii legii penale, respectiv aceea de a se abtine a savarsi infractiuni.

Raporturile juridice astfel create intre stat si destinatarii legii penale sunt raporturile de putere sau de autoritate in cadrul si prin intermediul carora se realizeaza functia statala de aparare a valorilor sociale impotriva infractiiunilor.

Actiunea penala, prin care se infaptuieste tragerea la raspundere penala, judecarea si sanctionarea infractorului iar apoi ssi executarea pedepsei aplicate, este o actiune public ace apartine societatii si se exercita prin organele sale specializate, respective cele judiciare.

CORELATIA DREPTULUI PENAL CU CELELALTE RAMURI DE DREPT

Desi dreptul penal este o ramura de drept autonoma, de sine statatoare in sistemul unitar de drept, acest caracter nu exclude, insa, existenta unor legaturi, necesare, organice, cu toate celelalte ramuri de drept.

Dreptului penal ii revine sarcina de a reglementa numai o parte din multitudinea relatiilor sociale din societate, respectivcele de aparare sociala.

LEGATURA CU DREPTUL CONSTITUTIONAL

Puternice legaturi exista intre dreptul penal si dreptul constitutional, deoarece aceasta din urma desi stabileste, prin normele sale, valorile sociale a caror aparare este garantata prin Constitutie, in fapt apararea este realizata prin normele dreptului penal.

Reglementarea juridico-penala porneste de la normele constitutionale cand se incrimineaza si sanctioneaza faptele care vatama ori pun in pericol statul roman, drepturile fundamentaleale omului, principiile de organizare si functionare ale statului de drept, prorietatea,etc.

2. LEGATURA CU DREPTUL PROCESUAL PENAL

Cea mai stransa legatura exista intre dreptul penal si dreptul procesual penal.

Este atat de puternica aceasta legatura incat a facut pe unii autori sa sustina ca dreptul penal se imparte in doua parti: drept penal material si drept penal formal, desi in realitate avem de-a face cu doua ramuri de drept distincte, anume dreptul penal si dreptul procesual penal.

Dreptul penal ar fi ineficace fara dreptul procesual penal, care ii fixeaza procedura de stabilire si identificare a infractiunilor.

Dreptul procesual penal ar fi steril, lipsit de continut, fara dreptul penal, fiindca acesta din urma stabileste faptele ce constituie infractiuni, pedepsele, gradul de raspundere penala,etc.

3. LEGATURA CU DREPTUL EXECUTIONAL PENAL

Cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile siciale ce iau nastere in procesul executarii sanctiunilor de drept penal.

Raporturile juridice de drept executional penal deriva din raporturile de drept penal si din cele de drept procesual penal.

Procesul penal sfarseste, in principiu, odata cu punerea in executare a hotararii de condamnare.

4. LEGATURA CU DREPTUL CIVIL

*Dreptul penal intervine active, incriminand ca infractiuni toate acele fapte prin care se aduc atingeri unor atare relatii, faptele prin care se prejudiciaza proprietatea cu toate atributele sale.

5. LEGATURA CU DREPTUL FAMILIEI

*Prin incriminarea ca infractiuni a unor fapte prin care se aduce atingere relatiilor de familie( bigamie, adulter, abandon de familie, rele tratamente aplicate minorului,etc.) dreptul penal protejeaza aceste relatii, asigurand normala desfasurare a unei vieti de familie normale.

6. LEGATURA CU DREPTUL ADMINISTRATIV

* Stranse legaturi exista intre dreptul penal si dreptul administrativ, intre raspunderea penala si raspunderea administrativ sau contraventionala; in acest context, raspunderea penala, porneste, in multe cazuri, pentru unele fapte, din punctul in care se termina raspunderea administrativ iar in al doilea rand sanctioaneaza incalcari grave ale unor norme din materia dreptului administrativ, precum: abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu,purtarea abuziva, luarea de mita.

In literature juridical de specialitate, s-a sustinut ca, contraventionalul este ,, micul penal" sau ,,antecamera penalului". Aceasta, pornindu-se si de la modul in care esa definita contraventia in Legea 32/1968( privind sanctionarea contraventiilor) ca fiind ,, fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta in pericol social mai redus daecat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor aratate in legea de fata"(art.1).

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL

Prin principii de baza sau fundamentale se intelege totalitatea ideilor conceptiilor, orientarilor si regulilor care calauzesc si strabat intregul drept penal, intreaga activitate de lupta impotriva infractiunilor.

Principiile sunt reguli de drept care se oglindesc in totalitate normele si institutiile ce alcatuiesc o anumita ramura de drept.

Principiile fundamentale nu trebuie confundate cu principiile speciale ale dreptului penal care privesc un camp mai restrans de probleme; de exemplu se considera principii care se refera la aplicarea legii penale in spatiu sau in timp sau principiile care se refera la infractiune( principiul incriminarii faptelor care prezinta un pericol social deosebit), cele care se refera la pedeapsa( principiul individualizarii pedepsei).

In literatura juridica nu exista unanimitate de pareri in privinta cadrului principiilor fundamentale, consideram ca acestea se impun ca reguli de baza in sfera de reglementare a relatiilor de aparare sociala, fiind consecrate: principiul legalitatii, principiul umanismului, principul egalitatii in fata legii penale, principiul personalitatii raspunderii penale, infractiunea ca uni temei al raspunderii penale.

1. PRINCIPUL LEGALITATII- Formulat pentru prima oara in timpul revolutiei Franceze din 1789, si consacrat apoi in legislatiile tuturor tarilor civilizate, exprima regula potrivit careia intreaga activitate de aparare sociala impotriva criminalitatii trebuie sa se desfasoare pe baza legii si in stricta conformitate cu ea.

Principiul legalitatii este destinat sa serveasca drept garantie a libertatii persoanei impotriva arbitrariului in activitatea aparatului judiciar ca si impotriva unei legi ce ar incrimina ,,ex novo" o fapta, care in momentul cand a fost savarsita era prevazuta de legea penala ca infractiune.

Principiul legalitatii priveste doua aspecte:

a). Legalitatea incriminarii.

Exprimata prin regula ,, nullum crimen sine lege"( nu exista infractiune fara ca ea sa fie prevazuta de lege), presupune ca nici o persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru o fapta care, la momentul savarsirii ei nu era prevazuta ca infractiune. Acest principiu este consacrat in art. 2 din Codul penal, potrivit caruia ,,legea prevede care fapte constituie infractiuni".

**Aplicarea principiluli legalitatii incriminarii acre consecinte asupra unor institutii ale dreptului penal, precum:

-legalitatea incriminarii exclude analogia, adica extinderea legii penale asupra unor fapte neprevazute de lege, dar asemanatoare cu cele incriminate.

-numai legea prevede ce fapte constituie infractiuni, decurge consecinta ca unicul izvor de drept penal este legea.

-legalitatea incriminarii impune, in materia aplicarii legii penale, in sensul ca legea penala poate fi aplicata numai acelor fapte care in momentul savarsirii lor erau prevazute de lege ca infractiune.

b). Legalitatea pedepsei

Exprimata in adagiul ,,nulla poena sine lege" ( nu exista pedeapsa fara sa fie prevazuta de lege), impune ca pedeapsa sa se aplice doar persoanei care a savarsit o infractiune si numai in conditiile stabilite de lege.

Acest principiu este consacrat in codul legislative penal roman( art.2. teza a 2-a), potrivit caruia ,,legea penala prevede pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii unor infractiuni".

2. INFRACTIUNEA ESTE UNICUL TEMEI AL RASPUNDERII PENALE

Acest principiu da expresie regulii potrivit caruia numai savarsirea unei infractiuni poate servi ca temei pentru angajarea raspunderii penale a infractorului.

Principiul este consacrat legislative in art.17.alin.2 C.p., textul precizand ca: ,, infractiunea este singurul temei al raspunderii penale".

Aceasta functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei, deoarece, fara savarsirea unei fapte care constituie infractiune nu poate exista raspundere penala a persoanei care a savarsit-o.

3. PRINCIPIUL UMANISMULUI

Potrivit acestui principiu, intreaga alcatuire, orientare si finalitate a legii penale trebuie sa aiba in vedere interesele si drepturile fundamentale ale omului, necesitatea asigurarii conditiilor de realizare a personalitatii fiecaruia.

* Se manifesta, in primul rand, in adoptarea unui sistem de pedepse flexibile, prin fixarea limitelor minime si maxime pentru infractiunea savarsita.

* In al doilea rand, umanismul penal este reliefat si de reglementarile privind sanctionarea minorilor, a caror limita a raspunderii penale s-a ridicat de la 12 la 14 ani cu precizarea ca minorul intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca organul judiciar ii face dovada ca a actionat cu discernamant.

Umanismul dreptului penal se manifesta din plin prin modul in care este reglementata executarea pedepsei si, in special, cea a inchisorii; prin pedeapsa se urmareste indreptarea si reeducarea infractorului, art. 52 alin 2. potrivit caruia ,, executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului''.

4. PRINCIPIUL EGALITATII IN FATA LEGII PENALE

Este o consacrare a principiului constitutional potrivit cariua ,,cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice fara privilegii si far discriminari, nimeni nu este mai presus de lege".

In legea penala nu sunt prevazute imunitati sau privilegii care sa permita inegalitati de tratament in aplicarea legii penale.

Egalitatea in fata legii penale functioneaza pentru toti indivizii, indiferent de calitatea lor, respectiv de beneficiari ai ocrotirii penale sau de destinatari ai acestuia.

5. PRINCIPULI PERSONALITATII RASPUNDERII PENALE

Pedeapsa se aplica numai persoanei care a comis o infractiune ca o retributie ( rasplata) pentru incalcarea preceptului cuprins in norma de incriminare. Aceasta inseamna ca pedeapsa si consecintele ei trebuie sa fie suferite numai de cel vinovat.

Principul personalitatii pedepsei este umanim recunoscut in stiinta dreptului penal, fiind exclusa sanctionarea unei personae care n-a comis o infractiune, in locul alteia care in realitate a comis fapta sau aplicarea de sanctiuni penale colective, indiferent de vinovatul real al faptei respective.

Prin personalitatea pedepsei si a raspunderii penale se intelege nu numai ca ea trebuie sa loveasca personal pe cel care a savarsit o infractiune, dar si ca pedeapsa nu trebuie sa loveasca decat pe cel vinovat sin nu alte persoane. In felul acesta, principiul personalitatii pedepsei functioneaza ca o garantie a libertatii personale, aflandu-se in perfecta concordanta cu celelalte principii fundamentale ale dreptului penal.

Sectiunea a IX- a

IZVOARELE DREPTULUI PENAL

Ca orice norma juridica si norma juridical penala se exteriorizeaza prin anumite acte normative.

Daca izvorul material (natural) sau sursa sociala a dreptului il constituie nevoile si interesele vetii sociale, conditiile de existenta ale societetii, izvorul formal este modalitatea (forma) in care norma juridica se exteriorizeaza, adica forma in care se exprima vointa puterii politice care a edictat norma juridica.

Izvorul formal al dreptului penal acele acte juridice(normative) care stabiles in continutul lor faptele considerate infractiuni, sanctiunile aplicabile precum si conditiile in care se face tragerea la raspundere.

Data fiind specificitatea relatiilor sociale pe care le reglementeaza, normele de drept penal se exteriorizeaza (exprima) numai prin lege, ca act juridic al organului legiuitor, adoptata dupa procedura prevazuta in Constitutie.

Nu pot constitui izvoare de drept penal hotararile guvernului, ordinele ministrilor, cu atat mai mult actele emise de organelle locale ale puterii sau administratiei de stat.

Izvoarele dreptului penal: Constitutia Romaniei, legea penala generala ( Codul penal), legea penala speciala, legile nepenale cu unele dispozitii penale, tratatele si conventiile internationale.

*1. Constitutia Romaniei - ca izvor al dreptutlui penal, esta legea fundamentala a Romaniei- Constitutia, in care sunt inscrise si dispozitii cu caracter penal, chiar daca aceste dispozitii au caracter general si principal.

Prezentand importanta deosebita acele dispozitii care vizeaza explicit institutii de drept penal, precum: art.19 care reglementeaza extradarea si expulzarea; art.49 care prevede posibilitatea restrangerii unor drepturi sau libertati cetatenesti; art. 23 care cuprinde dispozitia potrivita careia pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana este considerate nevinovata sau care prevede ca durata arestarii preventive nu poate depasi 30 de zile.

Reglemantarile constitutionale sunt, asa cum s-a aratat, la nivelul de principii, astfel ca pe baza acestora are loc procesul de legiferare penala, concretizandu-se prin legi organice penale fiecare dispozitie constitutionala.

*2. Legea penala generale ( Codul penal)- principalul izvor al dreptului penal il reprezinta legea penal in principal cea generala, respective Codul penal.

Codul penal este o lege ordinara in care sunt reglementate majoritatea institutiiloe dreptului penal, dispozitiile de aplicabilitate geneala ale institutiilor fundamentale ale dreptului penal privitoare la infractiune, infractor, raspundere penala si pedeapsa.

In acest context toate dispozitiile penale cupirinse in legile speciale sunt reglementate in conformitate cu prevederile partii generale.

*3. Legea penala speciala- constituie izvor al dreptului penal si legea penala speciala, in primul rand, partea speciala a codului penal, dar in acelasi timp, si legile speciale ( in care sint inscrise dispozitii completatoare sau modificatoare ale codului penal); de exemplu, o lege in care se reglementeaza o problema de partea generala- gratierea, amnistia, etc- sau o problema, de parte speciala cum ar fi bunaoara, incriminarea unor fapte ca infractiuni, modificarea pedepsei pentru fapte deja incriminate,etc.

*4. Legi nepenale cu unele dispozitii penale- este izvor de drept penal.

Este vorba de acele legi prin care se reglementeaza anumite domenii de activitate iar pentru apararea relatiilor sociale respective sunt incriminate ca infractiuni faptele prin care li se aduc atingere. Exemplificam in acest sens:Legea nr. 26/1996 prin care se reglementeaza regimul silvic; Legea 90/1996 privind protectia muncii; Legea 18/1991 privind fondul financiar; Legea 82/1991 privind evidenta contabila.

*5. Tratatele si conventiile internationale-in anumite conditii, tratatele si conventiile internationale in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii incheiate de Romania cu alte state, pot constitui izvoare ale dreptului penal.

Este necesar insa, a se face distinctie intre tratatele si conventiile de asistenta juridica internationala in materie penala, pe de o parte tratatele si conventiile prin care statul roman s-a angajat sa reprime anumite fapte periculoase pentru intreaga umanitate. Acestea din urma sunt numai izvoare indirecte de drept penal in sensul ca pe baza si in aplicarea obligatiilor internationale statul roman adopta norme proprii de drept penal in vederea reprimarii faptelor respective. Avem in vedere, in primul rand, incriminarea infractiunii, a tratamentelor neomenoase aplicate prizonierilor de razboi sau sclavia, falsificarea de moneda straina.

*6.) Problema jurisprudentei(practica judiciara ca izvor de drept- pentru o buna aplicare a legii penale, judecatorul, uneori, prin interpretare, restrange sau extinde norma de incriminare, desprinzand intelesuri noi ale acesteia; astfel de interpretari, cuprinse in hotararile judecatoresti pronuntate, devin precedente judiciare si, fiind adoptate si de alte instante, se creaza practica judiciara sau jurisprudent. In literatura juridica de specialitate s-a pus problema daca jurisprudenta constituie izvor de drept penal. In dreptul romanesc nu i se recunoaste valoarea de izvor de drept penal, deaorece, in aplicarea legii penale, judecatorul este obligat sa se supuna numai legii si sa procedeze in conformitate cu ea si nu in raport de modul in care un judecator sau altul in pronuntarea unor hotarari judecatoresti, a interpretat o anumita norma juridica penala.

SECTIUNEA a X-a

Raportul Juridic Penal

Raportul juridic de drept penal poate fi definit ca fiind acea relatie de aparare sociala reglementata prin normele dreptului penal.

Normele dreptului penal se pot realiza decat prin intermediul raporturilor juridice, adica numai reglementand anumite relatii sociale care devin, prin reglementare, raporturi de drept.

Dat fiind specificul obiectului sau (de aparare sociala), precum si scopul urmarit, raporturile juridice penale prezinta o serie de trasaturi caracteristice. Astfel, aceste raporturi nu apar ca rezultat al unui acord de vointa ci sunt impuse prin lege atata vreme cat apararea valorilor sociale de care depend insasi existenta societatii, nu poate face obiect de tranzactie si nu poate fi lasata la aprecierea destinatarilor legii penale.

Opiniile exprimate in doctrina penala in legatura cu faptul daca realizarea normelor penale are loc in cadrul unor raporturi juridice su in cazul in care acesta are loc prin conformitate la exigentele normei, sunt diverse.

Intr-o prima opinie sustinuta si de autori ai teoriei generale a dreptului se considera ca in cadrul normelor prohibitive cum sunt majorarea normelor juridice penale, realizarea normelor penale nu are loc prin intermediul raporturilor juridice.

STRUCTURA ( ELEMENTELE) RAPORTULUI JURIDIC PENAL

In structura oricarui raport juridic, inclusive de drept penal intra:- subiectele

- continutul

-obiectul

*** A. Subiectele Raportului Juridic.

Prin subiecti ai raportului juridic penal se inteleg persoanele care participa la aceasta; ele sunt diferite, dupa cum raportul juridic este de conformare sau de conflict.

a). Subiectele raportului juridic de conformare

Subiectele raportului juridic de conformare sunt: statul, pe de o parte, care din momentul intrarii in vigoare a legii penale are dreptul.

Statul al doilea subiect al raportului juridic de conformare este format din toti membrii societatii, in ansamblu, ca personae fizice, care au obligatia de a avea o anumita conduita de naturea san u aduca atingere valorilor sociale de ocrotire de legea penala.

Ceea ce este specific raportului juridic de conformare sub aspectul subiectilor, este faptul ca, in timp ce unul dintre subiecte- statul- este precis determinat, celalalt subiect ( persoana fizica) este nedeterminat, dar determinabil, in persoana oricarui destinatar al legii penale.

b). Subiectele raportului juridic de conflict

O data cu comiterea unei infractiuni se naste raportul juridic de conflict, avand ca subiecti statul, pe de o parte si persoana care a savarsit infractiunea, pe de alta parte.

Se considera ca cel de-al doilea subiect, spre deosebire de raportul juridic de conformare, este precis determinant, el fiind, intotdeauna, o persoana fizica care a savarsit o infractiune, iar de la acel moment dobandeste calitatea de infractor.

***B. Continutul Raportului Juridic

Continutul raportului juridic penal este format din drepturile si obligatii;e corelative ale subiectilor in sensul ca dreptul unui subiect ii corespunde o obligatie a celuilalt.

*Continutul raportului juridic penal cunoaste unele particularitati in functie de natura raoprtului juridic ce ia nastere: raport de conformare sau raport de conflict.

a). Continutul raportului juridic de conformare

Spre deosebire de alte genuri de raporturio juridice, raportul juridic penal este raportul de putere impus prin forta legii tuturor membrilor societatii care trebuie sa se supuna neconditionat si sa aiba o conduita conforma cu norma penala.

Astfel, in cazul raportului penal de conformare, dreptul statului de a cere tuturor persoanelor fizice, ca destinatare ale normei penale, sa coopereze la ocrotirea valorilor sociale fundamentale vizate de legea penala.

Dar, statului ii incumba si obligatii correlative acestui drept respective aceea de a aduce la cunostinta destinatarilor normei penale, continutul acesteia si , totodata, sa ia masurile de profilaxie a infractiunilor.

Celui de-al doilea subiect al raportului juridic de conformare- persoana fizica, in calitate de destinatara a normei penale de incriminare- ii revine, de asemenea, drepturi si obligatii.

Obligatiile impuse de legea penala sunt ca acele persoanele fizice sa se conformeze prescriptiei normei de incriminare, respective de a savarsi infractiuni.

b. Continutul Raportului Juridic de Conflict

Si in cazul raportului juridic de conflict, subiectilor le revin drepturi si obligatii, statul are dreptul de a trage la raspundere penala prin organele sale speciale( judiciare), si obligatia statului de a actiona, in cadrul tragerii la raspundere penala, numai in conformitate cu legea, de a aplica sanctiunea penala numai aceluia care a comis, cu vinovatie, o fapta prevazuta de legea penala.

Persoana fizica, dobandind calitatea de infractor in momentul savarsirii unei infractiuni, are obligatia sa se supuna tragerii, decatre stat prin organele judiciare, la raspundere penala si sa suporte sanctiunile impuse pentru incalcarea prescriptiei normei penale de incriminare.

Infractorul are si dreptul de a solicita sa i se aplice numai acele sanctiuni prevazute de legea penala pentru infractiunea comisa si numai in limitele impuse de acesta.

c). Obiectul Raportului Juridic

Prin obiect al raportului juridic se intelege obiectul continututilui raportului juridic penal, adica obiectul la care se refera dreptul statului si obiectul la care se refera indatorirea infractorului.

Mai exact obiectul raportului juridic penal este format din pedeapsa si celelalte sanctiuni penale prevazute de lege care urmeaza sa fie aplicate pentru comiterea unei infractiuni.

3. NASTEREA, MODIFICAREA SI STINGEREA RAPORTULUI JURIDIC PENAL

Se face la momente diferite, dupa cum este vorba de raport juridic de conformare sau de conflict.

a). Particularitati privind raportul juridic de conformare

Raportul juridic de conformare se naste in momentul intrarii in vigoare a normei penale de incriminare care prevede drepturile si obligatiile participantilor la acest raport.

Durata desfasurarii acestor raporturi nu este dinainte stabilita( cu exceptia celor nascute din norme cuprinse in legi temporare care prevad data iesirii lor din vigoare), aceasta depinde de durata ramanerii in vigoare a normelor incriminatoare.

Raportul juridic de conformare nu inceteaza prin nerespectarea de catre destinatarul normei penale a obligatiei de conformare, deci odata cu savarsirea infractiunii, desi la acest moment se naste raportul juridic de conflict, deoarece destinatarul normei penale nu inceteaza sa fie si subiect al unei obligatii de conformare.

b). Particularitati privind raportul juridic de conflict

In momentul savarsirii unei infractiuni se naste raportul juridic de conflict.

Depinde de vointa destinatarului normei penale calitatea de subiect al raportului juridic de conflict se dobandeste prin si datorita vointei destinatarului care nu respecta indatorirea de conformare si savarseste fapta interzisa.

Raportul juridic penal de conflict desu se naste o data cu comiterea unei infractiuni, el nu se constata si realizeaza in mod direct, ci prin intermediul unui process judiciar, respective al procesului penal, numai la terminarea procesului penal prin pronuntarea unei hotarari penale de condamnare.

Raportul juridic penal de conflict se poate modifica in cazul in care apar anumite cauze care inlatura executarea pedepsei( gratierea, prescriptia si decesul faptuitorului) sau de modificarea executarii.

Stingerea raportului juridic penal de conflict are loc in momentul executarii pedepsei sau a intervenirii unor cauze care inlatura executarea acesteia.

SECTIUNEA a XI-a

FAPTELE JURIDICE PENALE

Sunt acele fapte care, potrivit legii penale, da nestere, modifica sau stinge raportul juridic penal sau raspunderea penala.

Faptele juridice penale se pot califica in:

-fapte juridice constitutive de raport juridic penal

-fapte modificatoare de raport juridic penal

-fapte extinctive de raport juridic penal

1.Fapte juridice constitutive

Sunt acele fapte in prezenta carora ia nastere raportul juridic penal, raspunderea penala.

Singurul fapt constitutiv de raport juridic penal, singurul temei al raspunderii penale este infractiunea.

Cata vreme nu exista o infractiune nu se pune nici o problema raspunderii penale si implicit a nasterii unui raport juridic penal de conflict..

2.Faptele juridice modificatoare

Sunt acele fapte, imprejurari, stari, prevazute de legea penala, in prezenta carora raspunderea penala initiala prevazuta pentru o infractiune se modifica in sensul ca fie se atenueaza fie se agraveaza, aceste imprejurari sau stari, preced, insotesc sau succed savarsirea unei infeactiuni, datorita lor infractiunea devine mai grava sau mai putin grava cu consecinte asupra raspunderii penale.

Savarsirea unei infractiuni in stare de provocare sau comiterea numai a unei tentative, implica o raspundere penala mai mica.

Savarsirea mai multor infractiuni implica o raspundere penala mai mare.

Raportul juridic penal poate fi modoficat in durata lui ca urmare a aparitiei unei cauze care modifica sau inlatura raspunderea penala ( de ex. G ratierea, ori adoptarea unei legi mai favorabile prin care se reduce limitele speciale ale pedepsei).

3. Faptele juridice extinctive

Sunt acele fapte care inlatura sau sting raspunderea penala,posterioare savarsirii infractiunii. Moarte infractorului duce la stingerea raspunderii penale.Tot astfel, amnistitia intervenita inainte de condamnare si prescriptia raspunderii penale sting raportul juridic penal.Principaulu mod de stingere a raportului penal il reprezinta insa, executarea in intregime a pedepsei.

CAPITOLUL II

* LEGEA PENALA *

Doctrina penala examineaza legea penala in doua sensuri.

**In sens larg, prin lege penala se intelege totalitatea legilor penale in care sunt incluse codul penal, legile penale speciale,legile nepenale cu unele dispozitii penale,etc.

Acest inteles este explicat de legiuitor in dispozitia cuprinsa in art.141 Cp. care prevede ca ,,prin legea penala se intelege orice dispozitie cu caaracter penal cuprinsa in legi sau decrete".

Insa sub o dubla conditie:

-in primul rand ca aceasta norme sa aiba caracter penal

-cea de-a doua conditie este aceea ca dispozitia cu caracter penal sa fie cuprinsa intr-un act legislativ cu forma legii, indiferent daca aceasta este o lege penala sau o lege extrapenala.

** In sens restrans, conceptual de lege penala desemneaza numai actul normativ emis de parlament, dupa o procedura speciala si care contine numai dispozitii de drept penal cum ar fi bunaoara, codul penal sau o lege penala speciala.

SECTIUNEA a II-a

CATEGORII DE LEGI PENALE

Clasificarea legilor penale se face in functie de anumite criterii:

1. In raport de intinderea domeniului de reglementare distingem

-lege penala generala.

-lege speciala.

a). Lege panala generala ( Codul penal).

Se caracterizeaza prin aceea ca ea cuprinde cele mai multe norme de drept penal ( 363 de articole), respectiv cele mai importante norme penale generale si speciale, care contin majoritatea institutiilor de drept penal.

In dreptul nostrum penal, singura lege penala generala este codul penal iar toata celelalte izvoare de drept penal au caracterul de legi speciale.

Legea penala generala constituie, in limbajul juridic obisnuit, dreptul penal comun, constituind cel mai important instrument de lupta impotrva infractorilor.

b). Legile penale speciale

Legile penale speciale acopera un segment mai mic de actiune, ele reglementand anumite institutii spaciale de drept penale sau continand norme speciale prin care se incrimineaza si sanctioneaza ca infractiuni aumite fapte periculoase neprevazute in codul penal, completandu-se, in felul acesta, partea speciala a codului penal.

Legea penala speciala este mai restransa, mai schimbatoare, mai trecatoare si cu o durata mai scurta.

Importanta clasificarii in legi penale generale si legi penale speciale este lagata de interpreatarea si aplicarea lor, deoarece, legea speciala deroga de la legea generala si are prioritate de aplicare in raport cu aceasta.

De asemenea, legea speciala se completeaza cu legea generala.

2. Dupa durata in timp legile penale pot fi:

- legi penale cu durata indeterminate( permanente).

- legi penale cu durata predeterminata( temporare).

a). Legile penale indeterminate( permanente).

Sunt acelea pentru care legiuitorul nu fixeaza dinainte durata de aplicare si nici termenul sau data iesirii din vigoare.

Legi cu durata indeterminate pot fi atat legi generale cat si cele speciale.

Actualul cod penal este o lege permanenta deoarece are prevazut doar data intrarii in vigoare ( 1 ianuarie 1969), neprevazandu-se perioada de aplicabilitate.

Legile permanente sunt scoase din vigoare cand nu mai corespund si aceasta se face printr-o dispozitie speciala de abrogare.

b). Legile penale cu durata determinate (temporare).

Au din momentul adoptarii o durata dinainte stabilita, indicandu-se, din acest moment si data iesirii din vigoare.

In general, durata de aplicare a legii temporare poate rezulta din continutul ei ( aratandu-se ca legea intra si iese din vigoare la o anumita data) sau din imprejurari speciale care au impus adoptarea ei ( inundatii, cutremure,etc) ,imprejurari care o data depasite atrag iesirea din vigoare a legii temporare.

Interesul distinctiei intre legi permanente si legi temporare rezida in faptul ca legea temporara se aplica si dupa iesirea sa din vigoare- ( ultraactiveaza), dar numai faptelor comise in perioada existentei imprejurarilor care au determinat adoptarea ei.

In functie de natura necesitatii care a impus adoptarea lor, se face distinctie intre

-legi penale ordinare sau obisnuite

- legi penale extraordinare sau exceptionale.

a). Legile penale ordinare sau obisnuite.

Sunt adoptate in conditiile normale de evolutie a societatii si a fenomenului infractional isr reglementarile pe care le contin vin sa completeze reglementarile cuprinse, in general, in partea speciala a codului penal.

Fac parte din aceasta categorie, codul penal si majoritatea legilor penale.

b). Legile penale exceptionale

Sunt determinate de necesitatea apararii corespunzatoare a valorilor sociale in situatii neobinuite sau exceptionale ( stare de razboi, calamitati).

Aceste legi contin norme derogatorii de la dreptul comun care incrimineaza unele fapte ce dobandesc un character periculos tocmai in astfel de situatii, sau in stabilirea unor pedepse severe.

Legile penale exceptionale raman in vigoare numai in perioada existentei situatiei speciale care le-au facut necesare.

Legile exceptionale deroga de la legile ordinare. emiterea unor legi exceptionale s-a impus in timpul revolutiei din decembrie 1989- decretul lege nr.5 din 29 decembrie 1989 pt urmarirea judecarea si pedepsirea unor infractiuni.

SECTIUNEA a III-a

NORMELE DREPTULUI PENAL

Desi, legea penala este o totalitate de legi penale,orice lege penala este o totalitate de norme juridice penale care alcatuiesc continutul normetiv al unei legi penale.

Normele juridice penale sunt o specie de norme juridice care prescriu regului de drept penal precum si sanctiunile aplicabile in cazul incalcarii preceptului cuprins in norma.

**STRUCTURA NORMEI PENALE.

Aceste norme au o structura trihotomica:

1*- ipozeza.

2* -dispozitie.

3* -sanctiune.

IPOTEZA- reprezinta imprejurarea in care se aplica norma penala.

DISPOZITIA- cuprinde prescriptia de conduita a subiectului de drept penal.

SANCTIUNEA- este consecints nerespectarii preceptului normei.

Intr-o opinie se sustine ca norma penala de incriminare prinde si ea cele 3 elemente: ipoteza, dispozitie, sanctiune cu precizarea ca ipoteza consta in predeapsa prevazuta pentru savarsirea ei, iar sanctiunea pentru a disciplina reactia fata de incalcarea legii.

** CATEGORII DE NORME PENALE

* Clasificarea normelor penale se face in raport de diferite criterii:

a). In raport de criteriul continutului si sferei de incidenta,sunt:

Norme penale generale- prevad conditiile in care se nasc, se modifica si se sting raporturile juridice penale.

Norme penale speciale- inscrise in partea speciala a codului penal si in legile speciale, prevad conditiile in care o anumita fapta constituie infractiune precum si pedeapsa care se aplica in cazul savarsirii acesteia. Interesul distinctiei intre cele doua categorii de norme rezida in faptul ca normele speciale deroga de la normele generale si au prioritate de alicare.

b). Dupa criteriul conduitei prescrise prin prin preceptul normeide incriminare, normele speciale sunt:

Normel penale prohibitive- specifice infractiunilor comisive, contin ca regula de conduita abtinerea de la savarsirea faptei descrisa in dispozitia normei de incriminare.

Norme penale onerative- contin ca regula de conduita savarsirea faptei a carei omitere este interzisa, adica, aceste norme stabilesc ca regula de conduita obligatia de a face sau de a actiona, iar infractiunea faptuitorului este de natura sa produca urmariri periculoase

Aceste norme sunt specifice infractiunilor omisive( abandon de familie, prevazut prin art. 305 lit.cCod penal, prin neplata pensiei de intretinere la care infractorul a fost obligat prin hotarare judecatoreasca).

c). In raport cu elementele cuprinse in structura normei penale,sunt:

Norme penale unitare- au in continutul lor cele doua elemente necesare incriminarii si sanctionarii unei fapte ca infractiune, respective atat dispozitia cat si sanctiunea,fiind norme complete.

Norme penale divizate- nu au toate elementele structurale in acelasi text de lege, astfel ca, fie dispozitia, fie sanctiunea se gaseste ori in alt articol al aceleiasi legi, ori in alt act normative, spunandu-se in aceste situatii ca norma penala este divizata intre aceste texte de lege.

*La randul lor normele divizate se impart in:

-norme cadru

-norme de trimitere

- norme de referire

1. Norme penale de incriminare cadru- au in structural or o dispozitie de incriminare cadru si o sanctiune corespunzatoare acestei incriminari, urmnd ca prevederile faptelor interzise prin incriminarea cadru sa se faca ulterior prin norme cuprinse in alte acte normative. Un astfel de caracter are norma cuprinsa in art.281 Cp prin care este incriminate fapta de exercitare a profesiei fara autorizatie, text care se completeaza cu dispozitiile din diferite legi prin care se reglementeaza organizarea anumitor profesii sau activitati.

Normele penale de trimitere - sunt acele norme incomplete care imprumuta dispozitia sau sanctiunea de la alte norme la care fac trimitere in asa fel incat acele elemante sunt incorporate in normade trimitere ca si cum ar fi ale acesteia. De exemplu, in art. 212 alin.2 Cp. se precede ca daca pirateria a avut vreuna dintre urmaririle prevazute in art181 Cp. pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10ani.

Prin insusirea elementelor din norma complinitoare norma de trimitere devine indepandenta fata de norme complinitoare si ca atare orice modificare ulterioara sau abrogare a normei complinitoare nu influenteaza continutul normei de trimitere care ramane conpletata cu elementele imprumutate, asa cum se gasau acestea in momentul elaborarii noermei de trimitere, desi norma complinitoare nu mai este in vigoare.

Norme de referire- se completeaza prin imprumut de elemente din alte forme dar, completandu-se cu elementele din normele complinitoare devin subordinate acestor noreme, dependente de acestea, astfel incat orice modificare intervenita in norma complinitoare atrage modificarea continutului normei de trimitere. Exemple de normede referire: darea de mita.

Folosirea normei de referire nu este determinate numai de necesitatea simplificarii reglementarii, dar si de legaturile interne intre normele de referire si cele complinitoare. Existenta acestei interdependente face ca modificarile aduse uneia dintre cele doua norme sa influenteze in mod inevitabil, cealalta norma.

SECTIUNEA a IV-a

INTERPRETAREA LEGII PENALE

Normele de drept penal trebuiesc puse in aplicare ori de cate ori s-a comis o infractiune. Aceste reguli vor fi puse mai usor in aplicare cu atat sunt mai bine explicate si intelese.

Legea penala trebuie sa fie, inainte de aplicare, lamurita, pentru a se afla intelesul adevarat pe care l-a voit legiuitorul la momentul adoptarii ei.

Interpretarea legii penale este o operatie logico-rationala de lamurire si explicare a intelesului adevarat al acesteia, descoperirea vointei legiuitorului exprimata in norma penala.

Scopul interpretarii - este aflarea dispozitiilor de drept penal pentru a stabilii daca si in ce limite norma legala gaseste aplicare in cazul concret.

**FORMELE INTERPRETARII

Interpreatarea legilor penale se face in aceleasi forme ca in orice ramura de drept.

Distingem:

-interpretarea legala

interpretarea judiciara

interpretarea doctrinara

a). Interpretarea legala

Legiuitorul simte nevoie interpretarii unor dispozitii ale acesteia, explicarii anumitor termini, expresii sau situatii juridice.

Interpretarea legala este facuta de legiuitor si poate fi:

**contextuala cand este facuta o data cu adoptarea legii penale si in cuprinsul acesteia. **posterioara cand este facuta ulterior adoptarii legii prin cat normative separate.

Interpreatarea caontextuala este frecvent intalnita. Codul penal actual rezerva un intreg titlu al partii generale explicarii intelesului unor termini sau expresii, cum este ,,legea penala" , ,,teritoriu",etc.

In partea speciala a codului penal se gasesc norme interpretative a unor termini sau expresii: in art. 218 alin.2.Cp ( ce priveste infractiunea de distrugere) se exemplifica termenul ,,dezastru".; In art.107 din codul aerian ( care incrimineaza infractiunile contra sigurantei aviatiei civile internationale ) se exemplifica intelesul expresiei ,, aeronava in zbor" si ,,aeronava in service".

Interpretarea legala este obligatori pentru judecator, acestea neputand da termenului sau expresiei interpretate un alt inteles decat cel dat de legiuitor.

b). Interpretarea judiciara

Instanta judecata, avand obligatia legala de aplicare a legii penale, trebuie sa o interpreteze in raport cu datele concrete ale spetei pe care o judeca sis a-I afle cu exactitate sensul.

In activitatea de interpretare a legii penale, un rol important il are Curtea Suprema de Justitie care, prin deciziile sale, fie fie decizii de speta sau decizii de plen ale sectiilor unite, asigura uniformizarea si unificarea aplicarii legii penale.

Deciziile pronuntate de instanta suprema nu constituie izvor de drept penal, data fiind competenta deosebita a celor care le pronunta, instantele tin seama de deciziile acesteia.

c). Interpretarea doctrinara sau stiintifica

Legea penala este interpretata nu numai de legiuitor si judecator dar si de teoreticienii dreptului penal, de juristi in general, in lucrarile, tratatele, monografiile si articolele publicate in care normele de drept penal sunt examinate sub toate aspectele.

Interpretarea doctrinara nu are obligativitate ca cea legala dar ea se impune prin forta argumentelor pe care se sprijina.

**METODE (PROCEDEE) DE INTERPRETARE

Legea penala este interpretata dupa metode sau procedee care usureaza procesul de aflare a sensului si intelesului acesteia.

Din acest punct de vedere, inbterpretarea este de mai multe feluri:

-interpretare textuala sau litarala

- interpretare sistematica

a). Interpretarea textuala sau literala

Consta in cautarea intelesului normei de drept penal in cuvintele prin care a fost exprimata norma. Are ca punct de sprijin intelesul ce se desprinde din text.

Se analizeaza toate aspectele textului in care este exprimata norma penala: etimologia( intelesul cuvintelor), sintactic ( functiile cuvintelor in propozitie si functiile propozitiilor in fraza), stilistic( modul de exprimare).

b). Interpretarea istorica

Consta in cautarea intelesului normei de drept penal prin luarea in considerare a istoricului legii penale, adica a tuturor legilor si lucrarilor juridice care au precedat legea care se interpreteaza, a conditiilor in care a fost adoptata legea.

Pentru a face o interpretare istorica eficienta trebuie sa fie cercetate lucrarile preparatorii ale actului normativ respective, expunerile de motive cu ocazia adoptarii legii, precedentele legislative, elementele de legislatie penala comparata.

c). Interpretarea logica sau rationala

Consta in aflarea intelesului normei penale cu ajutorul elementelor logice notiuni, judecati, analiza,etc.)

Descoperirea pe cale de rationament a intelesului normelor penale presupune folosirea unor elemente din afara textului, respective cunoasterea scopului legii, a necesitatilor obiective care au impus adoptarea legii si care explica ratiunea acesteia, vointa legiuitorului.

Cauza legii -presupune luarea in considereare a cerintelor si imprejurarilor care au determinat crearea si edictarea legii.

presupune descoperirea cauzelor care au determinat alaritia legii.

Scopul legii - este elementul care arata ce a urmarit legiuitorul prin adoptarea legii, aceasta fiind explicat tot in expunerea de motive a legii.

Ratiunea legii - inseamna rostul acesteia, mentinera sau functiile pe care legea trebuie sa le indeplineasca, aceea de a ajuta la reglementarea unei situatii care nu a fost reglementata sau cerinta de a se reduce criminalitatea.

Interpretarea rationala, logica se face dupa anumite reguli, rationamente, precum:

*rationamentul ,,a fortiori'' - se intemeiaza pe argumentul ca daca legea penala interzie mai putin , ea interzice , implicit simai mult.

* rationamentul ,, per a contrario''- se bazeaza pe argumentul ca daca o dispozitie cu caracter penal sanctioneazao fapta numai in anumite conditii deci cu privire la anumite situatii de fapt, ea nu se aplica si la alte situatii, decat acesteia, indiferenta normei fiind exclusa fata de situatiile neprevazute de lege.

*rationamentul ,,reduction ad absurdum''- se bazeaza pe argumentul ca oricare alta interpretare a dispozitiei legale, decat cea propusa, ar aduce la consecinte contrare legii, absurde, deci inadmisibile.

*rationamentul ,, a pari''-se intemeiaza pe argumentul ca pentru situatii identice trebuie sa existe aceeasi lolutie juridical. Legea penala se aplica si in raport de cazurile neprevazute in norma interpretata dar identice cu cele care sunt prevazute. Este vorba de modalitati ale aceluiasi caz, iar nu despre cazurile asemanatoare, deoarece in aceasta situatie ar echvala cuo extindere prin analogie a normei penale, fiind inadmisibil.

In functie de continutul dispozitiilor interpretate, in interpretarea logia pot fi folosite concomitant mai multe rationamente atunci cand folosirea numai unuia este insuficienta.

d). Interpretarea sistematica

Consta in cercetarea normei penale in corelatie cu alte dispozitii din aceeasi lege sau cu alte legi care alcatuiesc un sistem de drept.

e). Interpretarea prin analogie

Metoda aceasta este folosita mai putin in dreptul penal si consta in cautarea intelesului unai norme penale cu ajutorul alteia care prevede un caz asemanator, dar care esta mai clara.

Analogia este o forma a rationamentului ,, de la particular la particular" si consta in aceea ca baza asemanarii intre doua fenomene se conchide asupra asemanarii lor si in legatura cu alte trasaturi.

**REZULTATELE INTERPRETARII

Folosindu-se una sau mai multe din metodele de interpretare mentionate, se aajunge la un anumit rezultat cu privire la intelesul legii penale interpretate.

Se ajunge la concluzia, fie ca textul legii corespunde vointei legiuitorului, fie ca dpune mai mult decat a voit legiuitorul, fie ca spune mai putin decat a urmarit legiuitorul.

Se face distinctie intre:

a). Interpretarea declarativa - se constata ca textul de lege exprima exacta vointa legiuitorului, adica nu cuprinde nici mai mult, nici mai putin decat a voit legiuitorul (,,lex dixit quam vluit").

b). Interpretarea restrictiva- in urma interpretarii se ajunge la constatarea ca legea penala spune mai mult decat a voit legiuitorul, astfel ca este necesara restrangerea intelesului legii adica sa se faca o interpretare restrictive a acesteia, astfel ca, prin interpretare, intelesul normei este mai restrans pentru a corespundevointei reale a legiuitorului.

Facand o interpretare restrictive, legea nu se va aplica la unele fapte, personae sau situatii care initial pareau a cadea sub incidenta ei.

Cand o noua norma nu prevede exact conditiile in care o fapta este incriminate, acea fapta nu se va considera infractiunea iar legea penala nu se va aplica.

c). Interpretarea extinctiva.

In acest caz intelesul normei trebuie sa fie mai extins pentru a corespunde vointei reale a legiuitorului , facandu-se o interpretare extensiva.

Interpretarea extansiva este rar intitulata in legislatia penala, iar atunci cand este folosita, aceasta se face numai in favoarea inculpatului.

** LIMITELE INTERPRETARII

Scopul interpretarii legii penale, este cunoasterea vointei reale a legiuitorului exprimata in norma de drept interpretata iar nu crearea unai alte norme de drept sau denaturarea sensului acesteia.

In privinta limitelor interpretarii, acestea se gasesc acolo unde se termina normele penale existente, limite care nu pot fi depasite niciodata.

Limitele interpretarii sunt impuse de principiul potrivit caruia legea penala este de stricta interpretare, iar intelesul normei penale nu poate fi extins prin interpretare.

Daca judecarorul ar aplica legea peste limita dispozitiilor existente, chiar si extensiv , el s-ar face vinovat de ,, denegrare de dreptate".