 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
1.1. Totusi, accesul la anumite activitati nesalariate si exercitarea lor pot fi subordonate respectarii anumitor dispozitii legislative, regulamentare sau administrative, de interes general, cum ar fi regulile de organizare, calificare, de deontologie, control si responsabilitate (.). Aceste dispozitii pot prevedea, in special, ca exercitarea unei activitati specifice este rezervata, dupa caz, titularilor unei diplome, unui certificat sau ai unui alt titlu, persoanelor ce apartin unui ordin profesional sau persoanelor ce tin de o anumita disciplina sau control. Ele pot, de asemenea, sa prescrie conditiile de utilizare a titlurilor profesionale, cum ar fi cel de "avvocato".
Atunci cand accesul la o activitate specifica, sau la exercitarea acesteia, este subordonata unor asemenea conditii in statul membru de adoptie, cetateanul unui alt stat membru, ce doreste sa exercite aceasta activitate, trebuie in principiu sa le respecte. De aceea, art. 57 prevede ca Consiliul va suspenda directivele de genul celei 89/48 sus-amintita, ce vizeaza, pe de o parte, recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri si, pe de alta parte, coordonarii dispozitiilor nationale privind accesul la activitatile nesalariate si la exercitarea acestora.
Hot./30.11.1995
1.2. Este sigur ca nici o masura nu a fost inca luata in numele art. 57, par.2, din tratat, cu privire la armonizarea conditiilor de acces la activitatea de avocat.
In cadrul acestei examinari, un stat membru poate, totusi, sa ia in consideratie diferentele obiective referitoare atat la cadrul juridic al profesiei in cauza, cat si la domeniul de activitate. In cazul profesiei de avocat, un stat membru are deci temei sa procedeze la o examinare comparativa a diplomelor tinand cont de diferentele existente intre ordinele juridice nationale in chestiune.
Hot./07.05.1991
1.3. Prevederile art. 52 din Tratatul CEE trebuie interpretate in sensul ca autoritatile nationale ale unui stat membru, sesizate cu o cerere de autorizare a exercitarii profesiei de avocat, introdusa de un cetatean comunitar care are deja dreptul de a exercita aceasta profesie in tara sa de origine si care are functia de consilier juridic in acel stat membru, sunt obligate sa examineze in ce masura cunostintele si calificarile atestate de diploma obtinuta de cel in cauza in tara de origine corespund celor cerute de reglementarile statului de adoptie. In cazul in care corespondenta dintre aceste diplome nu este decat partiala, autoritatile nationale in chestiune au dreptul sa ceara ca persoana in cauza sa dovedeasca ca si-a insusit cunostintele si calificarile ce ii lipseau.
Hot./07.05.1991
1.4. Totusi, date fiind particularitatile profesiei de avocat, trebuie sa ii recunoastem statului membru de adoptie, in interesul unei bune administrari a justitiei, dreptul de a cere avocatilor inscrisi in baroul aflat pe teritoriul sau ca ei sa isi exercite activitatea astfel incat sa mentina un contact suficient cu clientii lor si cu autoritatile judiciare si sa respecte regulile deontologice. Totusi, astfel de exigente nu ar trebui sa aiba ca efect impiedicarea cetatenilor altor state membre de a-si exercita efectiv dreptul de stabilire a domiciliului ce le este garantat prin tratat.
Chiar si in absenta directivei referitoare la coordonarea dispozitiilor nationale asupra accesului la profesia de avocat si la exercitarea acesteia, articolele 52 si urm. din tratat se opun ca autoritatile competente ale unui stat membru sa ii refuze, in conformitate cu legislatia nationala si cu regulile de deontologie profesionala in vigoare, unui cetatean al unui alt stat membru dreptul de a accede la profesia de avocat si de a o exercita pe motiv ca acesta detine, in acelasi timp, un cabinet de avocat si intr-un alt stat membru.
Hot./28.06.1977
1.5. Faptul de a cere, unui cetatean al unui stat membru ce doreste sa desfasoare o activitate profesionala intr-un alt stat membru, cum ar fi profesia de avocat, diploma nationala prevazuta de legislatia tarii de domiciliu, desi diploma pe care cel in cauza a obtinut-o in tara sa de origine a fost echivalata de catre autoritatea competenta, in virtutea legislatiei tarii de domiciliu si acesta are dreptul sa treaca probele speciale ale examenului de aptitudini pentru profesia in cauza, constituie, chiar si in absenta directivelor prevazute de art.57, o restrictie incompatibila cu libertatea de stabilire a domiciliului garantata de art. 52 din tratat.
Hot./28.04.1977
1.6. Libertatea de stabilire. Avocat
Hotararea REYNERS din 21.06.1974
(in C.J.C.E.,Reyners c/Royanne de Belgique, aff. 2-74,Rec.631)
In cauza, un cetatean olandez a cerut sa exercite profesia de avocat in Beligia, fiind titularul unei diplome belgiene, dar i s-a refuzat, pe motivul nationalitatii sale.
Curtea de Justitie a afirmat trei principii:
1. Primul este cel al aplicabilitatii directe a art. 52 (49 nou) incepand de la expirarea perioadei de tranzitie. S-a pus problema de a sti daca omisiunea Consiliului, care nu a adoptat directivele necesare in timpul perioadei de tranzitie, impiedica recunoasterea deplina a libertatii de stabilire. Curtea a constatat ca acest text prezinta caracterele dispozitiilor efectului direct (clare, precise, neconditionate si juridic perfecte, adica suficiente prin ele insele). Libertatea de stabilire este, deci, acordata tuturor resortisantilor comunitari, oricare ar fi sectorul lor de activitate, dupa 1970. Dar ea nu este dobandita decat in temeiul art. 52, devenit 49, putand fi 'facilitata' pe calea directivelor.
2. Al doilea principiu este cel al dreptului 'tratamentului national', care este recunoscut oricarui emigrant comunitar. Acest drept la 'tratament national' nu rezulta expres din art. 52 (49) al Tratatului, si nici din art. 7 (6, 12), care prevede principiul nediscriminarii in functie de nationalitate. Dar, o legatura intre cele doua texte exista, iar, in plus, art. 52 (49) asigura aplicarea acestei dispozitii generale intr-un domeniu particular al dreptului de stabilire. Acest drept la tratamentul national este un efect direct si se dobandeste de toti resortisantii comunitari.
3. Al treilea principiu se refera la derogarea continuta in art. 55 (devenit 45) relativa la participarea la exercitarea autoritatii publice. Curtea a interpretat restrictiv acest text si a refuzat sa-l aplice ansamblului de activitati (asistenta, consiliere s.a.), care permit exercitarea profesiei de avocat.
'Profesia de avocat constituie un exemplu bun, caci avocatii pot fi in situatia de a completa o jurisdictie si, atunci, sa participe la exercitarea autoritatii publice. Aceasta functie, deci, trebuie sa fie rezervata numai nationalilor, strainii putand sa exercite profesia de avocat, dar fara puterea de a participa la o jurisdictie.'
1.7. Libertatea de prestare a serviciilor. Consilier juridic
Hotararea VAN BINSBERGEN din 03.12.1974
(in C.J.C.E., 03.12.1974, aff. 33 - 74, citata in 'Droit des affaires de l`Union Européenne', Ch. Gavalda si G. Pasleani, Ed. Litec, Paris, 1999, p. 167)
Speta priveste un consilier juridic care era initial instalat in Olanda, unde reprezenta clientii in fata tribunalelor. El si-a infiintat un cabinet in Belgia si a cerut sa continue a reprezenta clientela sa in fata jurisdictiilor olandeze, dar i s-a refuzat acest drept pe motiv ca trebuia sa aiba cabinetul pe teritoriul olandez.
Curtea a afirmat patru principii:
1. Primele doua sunt cele din hotararea Reyners (art. 52, devenit 49 si art. 7, devenit 6 si apoi 12).
2. Celelalte doua principii se refera profund la libera prestare a serviciilor comunitare.
2.1. Curtea constata ca libera prestare a serviciilor este de o natura 'particulara', ea fiind transfrontaliera si nu poate fi totalmente necontrolata, oricare ar fi sectorul de activitate. Ea nu poate depinde numai de tratamentul national in vigoare in Statul membru in care este situat stabilimentul de la care emana prestarea serviciilor.
Restrictiile, cu conditia ca ele sa nu fie discriminatorii, pot fi, deci, impuse de state prestarilor de servicii, 'care vor fi motivate de aplicarea regulilor profesionale justificate de interesul general', cu referire speciala la deontologie, la regulile de calificare, la controlul sau la responsabilitatea profesionala, in esenta pentru ratiuni deontologice sau pentru buna functionare a justitiei. Dar aceste restrictii trebuie sa fie in mod obiectiv necesare si proportionale cu scopul urmarit.
2.2. Cel de-al patrulea pricipiu consta in aceea ca 'L.P.S.' (libera prestare a serviciilor) trebuie sa fie realmente comunitara, neputand fi invocata 'in prezenta unui flux de afaceri esentialmente nationale', existand, intotdeauna, o 'rezerva de frauda'.
2.1. Trebuie sa se admita ca o firma de asigurare a unui alt stat membru care se afla in permanenta in statul membru in cauza tine de dispozitiile tratatului asupra dreptului de stabilire a domiciliului si aceasta chiar daca acea prezenta nu a luat forma unei sucursale sau a unei agentii, ci se exercita prin intermediul unui simplu birou, administrat de propriul personal al firmei, sau al unei persoane independente, dar care este mandatata pentru a actiona in permanenta pentru aceasta ca si o agentie. Ca urmare a definitiei sus-amintite, continute in art.60, alin. 1, o asemenea firma de asigurare nu ar trebui, deci, sa se prevaleze de art. 59 si 60 pentru ceea ce tine de activitatile sale in statul membru in cauza.
Hot./04.12.1986
2.2. Cazul 197/85
Oficiul national de pensii pentru lucratorii salariati
(ONPTS)
contra
Domenica Stefanutti
(cerere de decizie prejudiciabila, formulata de
Curtea conflictelor de munca din Mons
"Asigurare sociala - Aplicarea regulilor nationale anticumul - Incadrarea unei pensii de invaliditate a unui alt stat membru"
- Traducere din volumul "Recueil de la Jurisprudence de la Cour 1987-9",
pag.3855-3882, editat de CJCE Luxembourg -
Rezumatul hotararii
1. Asigurare sociala a lucratorilor migranti - Prestatii - Reguli nationale anticumul - Drepturi obtinute doar in virtutea legislatiei nationale - Aplicabilitate - Limite - Reglementare comunitara mai favorabila muncitorilor.
(Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art.12, &2 si 46)
2. Asigurare sociala a muncitorilor migranti - Prestatii - Reguli nationale anticumul - Inopozabilitate fata de beneficiarii prestatiilor de aceeasi natura lichidate in conformitate cu dispozitiile din Regulamentul nr. 1408/71 - Prestatii de aceeasi natura - Criterii - Pensie de invaliditate si pensie de urmas - Prestatii diferite.
(Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art.12, &2 si 46)
3. Asigurare sociala a lucratorilor migranti - Prestatii - Reguli nationale anticumul - Incadrarea unei pensii de invaliditate, atribuita de un stat membru in functie de legislatia unui alt stat membru - Problema ce tine de dreptul national.
4. Asigurare sociala a muncitorilor migranti - Prestatii - Reguli nationale anticumul - Modalitati de aplicare - Art. 7, par. 1, lit.b), din Regulamentul nr. 574/72 - Aplicare cumulata a unei pensii de urmas cu una de natura diferita obtinuta intr-un alt stat membru.
(Regulamentul Consiliului nr. 574/72, art.7, &1, lit.b)
1. Atunci cand muncitorul primeste o pensie doar in virtutea legislatiei nationale, dispozitiile din Regulamentul nr.1408/71 nu reprezinta un obstacol in calea faptului ca acestuia i se aplica integral doar legislatia nationala, inclusiv regulile anticumul nationale. Aceasta constatare este valabila si in cazul supravietuitorilor lucratorului ce revendica o pensie de urmas. Totusi, daca aplicarea doar a legislatiei nationale se dovedeste a fi mai putin favorabila pentru beneficiar decat cea a art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71, trebuie aplicate dispozitiile acestui articol.
2. Prestatiile de asigurare sociala trebuie privite, in sensul ultimei fraze din art. 12, par. 2, al Regulamentului nr. 1408/71, ca fiind de aceeasi natura atunci cand obiectul si finalitatea lor, precum si baza de calcul si conditiile lor de acordare sunt identice. Aceasta exigenta nu este satisfacuta atunci cand prestatiile sunt legate de profesii diferite si, pe cale de consecinta, de perioade de asigurare distincte; acesta este cazul cand vorbim, pe de o parte, de o pensie de invaliditate intemeiata pe profesia pe care beneficiarul a avut-o intr-un stat membru si, pe de alta parte, de o pensie de urmas intemeiata pe profesia pe care sotul defunct al beneficiarului o avusese intr-un alt stat membru. Ultima fraza din art. 12, par. 2, al Regulamentului nr. 1408/71 nefiind aplicabila, regulile anticumul nationale pot, deci, in virtutea primei fraze din aceasta dispozitie, sa fie opozabile pentru beneficiarul prestatiilor, cat si in cadrul regimului art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71.
3. Cu privire la regulile anticumul ale unui stat membru prestatar, incadrarea unei pensii de urmas obtinute doar in virtutea legislatiei acelui stat, a unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru tine nu de dreptul comunitar, ci doar de dreptul national.
4. Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar in baza legislatiei unui stat membru cu una de natura diferita, de invaliditate sau de limita de varsta, obtinute doar in virtutea legislatiei unui alt stat membru atunci cand aplicarea numai a legislatiei nationale se dovedeste a fi, in definitiv, mai putin favorabila pentru beneficiar.
Hotararea
1. Prin hotararea din 21 iunie 1985, primita la Curte la 26 iunie, Curtea conflictelor de munca, in virtutea art. 177 din Tratatul CEE, a evidentiat patru probleme prejudiciabile privitoare la interpretarea articolelor 48 si 51 din acelasi tratat, precum si a art. 12 din Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, din 14 iunie 1971, referitoare la aplicarea regimurilor de asigurare sociala muncitorilor salariati si familiilor lor ce se deplaseaza in interiorul Comunitatii (.) si a art. 7, par. 1, lit.b), din Regulamentul nr. 574/72, ce stabileste modalitatile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 (.) pentru a incadra o pensie de invaliditate in scopul aplicarii regulilor anticumul belgiene.
2. Aceste probleme au fost ridicate in cadrul unui litigiu ce o opunea pe dna Stefanutti - de nationalitate italiana si cu domiciliul in Italia, ce beneficia in nume propriu de o pensie de invaliditate italiana - organismului de asigurare belgiana, Oficiul National de Pensii pentru lucratorii salariati (ONPTS) care nu i-a acordat acesteia o pensie de urmas in urma decesului, in februarie 1977, al sotului sau ce lucrase timp de aproximativ 18 ani in Belgia si 15 ani in Italia.
3. Acest refuz, intemeiat pe o regula anticumul belgiana conform careia pensia de urmas nu se acorda beneficiarului unei pensii de invaliditate belgiene sau straine, a fost limitat la o perioada cuprinsa intre 1 februarie 1977 si 1 aprilie 1979, pentru care dna Stefanutti a obtinut, drept urmare, o indemnizatie asa-numita de adaptare. Dupa aceasta ultima data, dnei Stefanutti, dupa ce a atins varsta de 60 de ani, i s-a acordat pensia de urmas ceruta, dat fiind faptul ca pensia de invaliditate este considerata in Belgia, pentru femeile ajunse la varsta pensionarii stabilite in acel stat membru, la 60 de ani, ca tinand locul pensiei de batranete si o astfel de pensie poate fi, in principiu, cumulata cu o pensie de urmas. Totusi, ONPTS a aplicat o alta regula anticumul belgiana care nu permite acest cumul decat la concurenta unei sume egale cu 110% din cuantumul pensiei de urmas acordate.
4. Prin urmare, dna Stefanutti a formulat un recurs la Tribunalul conflictelor de munca din Charleroi, sustinand ca avea dreptul la o pensie de urmas belgiana incepand din februarie 1977, intrucat pensia sa de invaliditate italiana, netransformabila in pensie pentru limita de varsta, trebuia sa fie considerata ca avand aceeasi natura ca o pensie pentru limita de varsta, daca prima regula anticumul mentionata mai sus nu se putea aplica. Tribunalul a declarat recursul intemeiat sub acest aspect, apreciind totusi ca pensia de urmas (belgiana) si pensia de invaliditate (italiana) asimilata unei pensii pentru limita de varsta aveau o natura diferita, ele nefiind cumulabile in conformitate cu art. 12 din Regulamentul nr.1408/71 decat pana la plafonul fixat de a doua regula anticumul sus-mentionata.
5. Atat ONPTS cat si dna Stefanutti au introdus apel la aceasta hotarare la Curtea conflictelor de munca din Mons, primul evidentiind faptul ca pensia de invaliditate nu putea fi asimilata unei pensii pentru limita de varsta inainte ca dna Stefanutti sa fi atins varsta de 60 de ani, cea de-a doua estimand ca pensia sa din Italia nu putea fi luata in calcul in virtutea dreptului comunitar decat proportional cu perioada de asigurare convenita in Belgia de sotul sau defunct pentru cumulul cu pensia de urmas, si aceasta in virtutea art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72, desi ea avea dreptul la pensia de urmas cea mai favorabila intre cea rezultata din calculele nationale si cea rezultata din calculele facute in conformitate cu dreptul comunitar.
6. In acest context, Curtea conflictelor de munca din Mons a ridicat urmatoarele probleme prejudiciabile :
1) Atunci cand vaduva unui muncitor "flotant" a obtinut intr-un stat membru dreptul la o pensie de invaliditate, fara aplicarea regulamentelor comunitare si cand ea evidentiaza faptul ca are dreptul, intr-un alt stat membru, la o pensie de urmas ca urmare a muncii depuse de sotul ei, fara aplicarea regulamentelor comunitare, este compatibil cu art. 48 si 51 din Tratatul de la Roma faptul ca institutia din acest al doilea stat, ce acorda pensia de urmas, sa ia in consideratie pensia de invaliditate acordata de primul stat, asa cum ia in consideratie pensiile de invaliditate acordate de propria legislatie, pentru a aplica regulile anticumul din legislatia sa nationala ?
2) In caz afirmativ, atunci cand legislatia unui stat membru regleaza intr-un mod diferit cumulul pensiei de urmas pe care o acorda cu o pensie de invaliditate sau cu una pentru limita de varsta, cum trebuia considerata pensia de invaliditate netransformabila in pensie pentru limita de varsta atribuita de un alt stat membru : trebuie considerata ca o pensie de invaliditate sau cu una pentru limita de varsta? Trebuie, eventual, sa distingem urmatoarea situatie : ca beneficiarul pensiei de invaliditate a atins sau nu varsta pensionarii sau beneficiaza de o pensie pentru limita de varsta ?
3) Aceasta varsta de pensionare trebuie sa fie cea prevazuta de legislatia de care tine dispozitia referitoare la cumul sau cea prevazuta de legislatia sub incidenta careia se afla pensia netransformabila al carei cumul este reglementat ?
4) Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii indirecte (pensia de urmas) cu o pensie directa de natura diferita (pensie de invaliditate sau pentru limita de varsta)?".
7. Pentru o mai ampla expunere a faptelor, a cadrului juridic si a observatiilor scrise prezentate Curtii, se face trimitere la raportul sedintei. Aceste elemente ale dosarului nu sunt reluate mai jos decat in masura in care sunt necesare rationamentului Curtii.
Asupra primei probleme
8. Inainte de a aborda aceasta problema, se cuvine sa amintim ca in materie de asigurare sociala, art. 48 si 51 din Tratatul CEE constituie fundamentul si cadrul reglementarilor emise pentru punerea lor in aplicare, printre care si Regulamentul nr. 1408/71.
9. In privinta primei chestiuni, jurisdictia nationala doreste sa stie daca, atunci cand vaduva unui muncitor "migrant" a obtinut, doar in virtutea legislatiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cand ea invoca faptul ca are dreptul, in alt stat membru, de o pensie de urmas obtinuta doar in conformitate cu legislatia celui de-al doilea stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 se opune aplicarii regulilor anticumul externe ale acestui din urma stat referitoare la suprapunerea unor asemenea pensii.
10. In aceasta privinta, este bine sa aratam ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, atunci cand un muncitor primeste o pensie doar in virtutea legislatiei nationale, dispozitiile din Regulamentul nr. 1408/71 nu se opun faptului ca doar legislatia nationala sa i se aplice integral, inclusiv regulile anticumul nationale (hotararea din 5 mai 1983.). Aceasta constatare este valabila si in cazul urmasilor muncitorului ce revendica o pensie de urmas.
11. Trebuie, totusi, sa observam ca tot de jurisprudenta constanta a Curtii tine si faptul ca daca aplicarea doar a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila beneficiarului decat cea de sub incidenta art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71, dispozitiile acestui articol trebuie sa fie aplicate (.).
12. In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor acestui articol 46, se cuvine sa observam ca din ultima fraza a art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71 rezulta ca acele clauze de reducere, suspendare sau suprimare, prevazute de legislatia unui stat membru in caz de cumul al unei pensii cu altele de asigurare sociala, nu sunt aplicabile atunci cand cel in cauza beneficiaza de pensii de aceeasi natura, de invaliditate, pentru limita de varsta sau de deces. In acest context, pensiile de asigurare sociala trebuie privite, in conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii (.), ca fiind de aceeasi natura atunci cand obiectul si finalitatea lor, ca si baza lor de calcul si conditiile de acordare, sunt identice.
13. In aceasta privinta, este suficient sa observam ca aceasta exigenta nu ar trebui, in nici un caz, sa fie satisfacuta atunci cand pensiile sunt legate de profesii diferite si, pe cale de consecinta, de perioade de asigurare distincte; acesta este si cazul, pe de o parte, intre o pensie de invaliditate acordata pentru o functie pe care beneficiarul insusi a indeplinit-o intr-un stat membru si, pe de alta parte, o pensie de urmas acordata pentru o functie pe care sotul defunct al persoanei beneficiare a indeplinit-o intr-un alt stat membru. Ultima fraza din art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71, nefiind aplicabila, regulile anticumul nationale pot, deci, in virtutea primei fraze a acestui articol 12, par. 2, sa fie opuse beneficiarului pensiilor in aceeasi masura sub regimul art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71.
14. Este bine, deci, sa raspundem la prima chestiune : atunci cand vaduva unui muncitor "migrant" a obtinut, doar in virtutea legislatiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cand se bucura, intr-un alt stat membru, de o pensie de urmas obtinuta doar in virtutea legislatiei acelui stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicarii regulilor anticumul externe acelui din urma stat.
Asupra problemelor 2 si 3
15. Aceste doua probleme privesc exclusiv aspecte de incadrare, legat de regulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinute doar in numele legislatiei acelui stat, al unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru.
16. Se cuvine sa amintim ca asemenea probleme de incadrare tin doar de dreptul national. Deci, jurisdictiei nationale ii revine sarcina de a aprecia asupra continutului si interpretarii dispozitiilor din propria legislatie in ceea ce priveste cumulul pensiilor.
17. Astfel, este bine sa raspundem la chestiunile 2 si 3 : privitor la regulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinute doar in virtutea legislatiei acelui stat, incadrarea unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru nu tine de dreptul comunitar.
Asupra celei de-a 4-a probleme
18. Dupa cum rezulta din motivele hotararii de trimitere, jurisdictia nationala vrea in esenta sa stie daca dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar in virtutea legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de varsta, obtinute doar in conformitate cu legislatia unui alt stat membru.
19. In acest sens, se cuvine sa observam ca acel cumul al pensiilor de natura diferita fiind deja susceptibil de a intra sub incidenta art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71, nu ar trebui sa se intample altfel in ceea ce priveste art. 7, par. 1, lit. b), luat in aplicarea art. 12 din regulamentul de baza. Respectivul art. 7, par. 1, lit. b), nu priveste totusi decat prestatiile lichidate conform dispozitiilor art. 46, par .2, din Regulamentul nr. 1408/71. Or, cum s-a aratat la prima chestiune, cuantumul unei pensii obtinute doar in virtutea legislatiei nationale a unui stat membru trebuie sa fie stabilit, in principiu, conform acestei legislatii, fara a fi necesar sa se tina cont de perioadele de asigurare acoperite sub legislatia altor state membre.
20. Totusi, dupa cum s-a si aratat la prima problema, dispozitiile art.46 din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie sa fie aplicate daca aplicarea numai a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila pentru beneficiarul unei pensii. Trebuie sa precizam, in acest context, ca - in virtutea art. .46, par. 1, alin. 2 - comparatia ce urmeaza a fi facuta se afla, pe de o parte, intre pensia calculata in conformitate doar cu dreptul national si subordonata aplicarii regulilor anticumul nationale si, pe de alta parte, pensia calculata in conformitate cu regimul comunitar prevazut la art.46, par.2 si subordonata aplicarii regulii anticumul stabilite de art.12 din Regulamentul nr. 1408/71, precum si regulii emise pentru executarea sa, anume art. 7 din Regulamentul nr. 574/72. Daca acest din urma calcul se dovedeste a fi mai avantajos pentru beneficiar, el trebuie retinut cu consecinta ca pensia in cauza va fi lichidata in conformitate cu dispozitiile art. 46, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71.
21. Este bine, deci, sa raspundem la a 4-a chestiune : dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar in numele legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de varsta obtinute numai in virtutea legislatiei unui alt stat membru atunci cand aplicarea doar a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila pentru beneficiar.
Asupra cheltuielilor
22. Cheltuielile angajate de Republica Italiana si de Comisia Comunitatii Europene, ce au inaintat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei rambursari. Procedura dovedind ca are, fata de parti in principal, caracterul unui incident prezentat in fata jurisdictiei nationale, rezulta ca acesteia din urma ii revine sarcina de a statua asupra cheltuielilor.
Pentru aceste motive,
Curtea (a doua sectie),
statuand asupra problemelor ce i-au fost inaintate de Curtea conflictelor de munca din Mons, prin hotararea din 21 iunie 1985, hotaraste :
1) Atunci cand vaduva unui muncitor "migrant" a obtinut, doar in virtutea legislatiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cand ea are dreptul intr-un alt stat membru la o pensie de urmas obtinuta doar in conformitate cu legislatia acelui stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicarii regulilor anticumul externe ale acestui din urma stat.
2) Incadrarea, in raport cu regulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinute doar in virtutea legislatiei acelui stat, a unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru nu tine de dreptul comunitar.
3) Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72, sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar in virtutea legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de varsta obtinute doar in numele legislatiei unui alt stat membru, atunci cand numai aplicarea legislatiei nationale se arata a fi, in definitiv, mai putin favorabila pentru beneficiar.
O'Higgins Due Bahlmann
Pronuntata in sedinta publica la Luxemburg, azi 6 octombrie 1987.
Grefier,
Presedintele sectiei a doua,
P. Heim
T.F. O'Higgins
1. Incepand cu 1 ianuarie 1973, un cetatean al unui nou stat membru, cu un titlu recunoscut de catre autoritatile competente ale statului membru de domiciliu, echivalent cu diploma eliberata si ceruta in acel stat, se bucura de dreptul de acces la profesia de arhitect si de exercitarea acesteia in aceleasi conditii cu cetatenii proprii statului membru de domiciliu, fara sa i se poata impune conditii suplimentare.
Hot./28.06.1977
1. Cetatenii unui stat membru ce isi desfasoara activitatile profesionale intr-un alt stat membru sunt obligati sa respecte regulile ce guverneaza, in acel stat membru, exercitarea profesiei in cauza. Atunci cand este vorba despre profesiile de medic si de practician al artei dentare, aceste reguli sunt inspirate, in special, dupa cum pe buna dreptate aminteste Guvernul francez, de scopul de a asigura o protectie cat mai eficienta si completa a sanatatii persoanelor.
Totusi, in masura in care aceste reguli au drept efect restrangerea liberei circulatii a muncitorilor, a dreptului de stabilire a domiciliului si a liberei prestatii de servicii in cadrul comunitatii, ele nu sunt compatibile cu tratatul decat daca restrictiile pe care le implica sunt efectiv justificate de unele obligatii generale inerente bunei desfasurari a profesiilor in cauza si care se impun fara deosebire cetatenilor proprii. Nu si acesta este cazul de fata, din moment ce aceste restrictii pot crea discriminari fata de practicienii stabiliti in alte state membre unde obstacolele in calea accesului la profesie merg dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor vizate.
Hot./30.04.1986
2. Din acest punct de vedere, trebuie sa constatam, in primul rand, ca principiul de unicitate a cabinetului, evidentiat de Guvernul francez ca fiind indispensabil continuitatii ingrijirilor medicale, este aplicat mai strict fata de practicienii celorlalte state membre decat fata de cei stabiliti pe teritoriul francez. Daca, in fapt, rezulta din dosar si din informatiile furnizate de parti, ca acele consilii ale ordinului medicilor nu autorizeaza medicii stabiliti in Franta sa-si redeschida un cabinet secundar in Franta decat la o distanta destul de mica fata de cabinetul principal, nu exista nici o posibilitate de a-si deschide un cabinet secundar in Franta pentru medicii stabiliti intr-un alt stat membru, chiar si in apropierea frontierei. La fel, reglementarea franceza permite, in principiu, chirurgilor-stomatologi stabiliti in Franta sa fie autorizati sa exploateze unul sau mai multe cabinete secundare, desi un stomatolog stabilit intr-un alt stat membru nu poate fi niciodata autorizat sa-si stabileasca un cabinet secundar in Franta.
Hot./30.04.1986
3. In al doilea rand, se cuvine sa observam ca interdictia general impusa tuturor medicilor si stomatologilor stabiliti intr-un alt stat membru , aceea de a-si practica meseria in Franta este, fara indoiala, restrictiva. Mai intai, in cazul anumitor specializari medicale nu este necesar ca specialistul sa se afle aproape de pacient, in mod permanent, dupa interventia sa. Acesta este cazul cand se realizeaza un act unic, cum este adeseori exemplul radiologului sau atunci cand ingrijirile ulterioare sunt asigurate de alt personal medical, cum este frecvent cazul chirurgului. Apoi, evolutia recenta a profesiilor medicale demonstreaza ca, asa cum de altfel a recunoscut si Guvernul francez, chiar in cadrul medicinii generale, practicienii apartin din ce in ce mai mult cabinetelor de grup, astfel incat un pacient sa nu fie consultat intotdeauna de acelasi generalist.
Aceste consideratii duc la concluzia ca interdictia de a inscrie in tabloul ordinului din Franta orice medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa ramana inscris sau inregistrat intr-un alt stat membru imbraca un caracter absolut si general pentru a putea fi justificata de necesitatea asigurarii continuitatii ingrijirilor medicale acordate bolnavilor sau de cea de a aplica in Franta regulile franceze de deontologie profesionala.
Hot./30.04.1986
Cazul 140/86
Gisela Strack contra
Comisiei Comunitatii Europene
"Functionar - Comunicarea dosarului personal"
- Traducere din volumul "Recueil de la Jurisprudence de la Cour 1987-9",
pag.3939-3961, editat de CJCE Luxembourg -
Rezumatul hotararii
1. Functionari - Dosar personal - Continut
(Statutul functionarilor, art.26)
2. Functionari - Asigurare sociala - Asigurare pentru accidente si boli profesionale
- Constatarea existentei unei boli profesionale - Accesul functionarului sau al celor in drept la documentele cu caracter medical - Modalitati
1. Pentru a fi asigurate drepturile la aparare, in dosarul personal al functionarului, la care acesta are acces, trebuie sa figureze toate documentele ce ii pot afecta situatia administrativa si cariera. In dosarul respectiv trebuie inserate documente, chiar si cu caracter medical, referitoare la constatarile faptice legate de un incident care s-a produs in timpul muncii, din moment ce faptele relatate stau la baza rapoartelor ce privesc competenta, randamentul sau comportamentul functionarului.
2. In cadrul procedurii de recunoastere a unei boli profesionale, respectarea drepturilor functionarului, in particular a dreptului pe care trebuie sa il aiba in examinarea motivarii deciziei in cauza si in judecarea conformitatii acestei decizii cu statutul functionarilor, cere sa i se recunoasca o cale de acces la documentele medicale. Aceasta cerinta trebuie, totusi, sa se impace cu secretul medical, in virtutea caruia fiecare medic este singurul in masura sa hotarasca posibilitatea de a comunica persoanelor pe care le ingrijeste sau le examineaza natura afectiunilor pe care le-ar putea avea si care se impune si fata de persoanele in drept ale unui functionar decedat, chiar daca acesta din urma i-a dezlegat pe medici de obligatia lor de a pastra secretul. De aceea a fost prevazuta o procedura aparte, facilitand un acces indirect la documentele medicale, prin intermediul unui medic de incredere desemnat de functionar.
Raportul sedintei
prezentat in cazul 140/86
I - Expunerea faptelor
1. Dna Gisela Strack este vaduva si persoana in drept a dlui Gerhard Strack, care a fost functionar al Comisiei, lucrand ca tehnician la Centrul de Cercetari Atomice al Comunitatii Europene din Geel (Belgia).
2. La 9 septembrie 1970, dl Strack, a carui sarcina era de a confectiona "tinte", si anume esantioane standard cu radioactivitate cunoscuta, a fost expus unei contaminari radioactive constand in inhalarea pulberii de plutoniu. Nici medicul intreprinderii, nici delegatul ce se ocupa cu protectia impotriva radiatiilor, nu i-au interzis dlui Strack sa isi continue munca.
3. Dupa ce a suferit un infarct, dl Strack a cerut si a obtinut la cerere, in 1973, pensionarea anticipata.
4. La 18 iulie 1979, doctorul Sémiller, seful serviciului medical al Comisiei pentru personalul din afara Bruxelles-lui, a prezentat administratiei o declaratie de "suspiciune a prezentei bolii profesionale", in sensul art. 3 din reglementarea referitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale functionarilor Comunitatii Europene (denumita mai jos "reglementare").
5. La 25 septembrie 1980, dl Strack care, intre timp, se supusese in RFG diferitelor examinari medicale, a adresat administratiei Comisiei o cerere ce viza recunoasterea existentei unei boli profesionale.
6. In urma decesului dlui Strack, survenit la 13 februarie 1981, Comisia a deschis o ancheta si a efectuat diferite expertize.
7. La 30 iunie 1983, comisarul Burke a informat-o pe dna Strack ca examinarea dosarului va continua, desi radioactivitatea asimilata ramane sub doza maxima admisa.
8. In urma unui schimb de informatii intre serviciile Comisiei si dna Strack, la Bruxelles a avut loc o intrevedere, in cursul careia dna Strack si avocatul sau au obtinut autorizatia de a consulta dosarul personal al dlui Strack.
9. La 24 mai 1985, avocatul dnei Strack a aratat Comisiei ca dosarul prezenta lacune si i-a cerut acesteia, in virtutea art.90 din Statutul functionarilor, autorizatia de acces la dosarul personal complet al dlui Strack, la dosarul complet referitor la accidentul de munca din 17 septembrie 1970, precum si la totalitatea examenelor medicale si a expertizelor efectuate.
10. In raspunsul sau din 2 iulie 1985, Comisia a informat-o pe dna Strack ca avea dreptul, in calitate de avand cauza al dlui Strack, sa acceada la dosarul personal al acestuia din urma, in conformitate cu art.26 din Statut, care precizeaza continutul dosarului personal si conditiile de luare la cunostinta. De asemenea, Comisia a aratat ca pregatise un proiect de decizie bazat pe art.73 din Statut, referitor la acoperirea riscurilor de boala profesionala si a riscurilor de accidentare. In cadrul procedurii prevazute la art.21 si urm. din Reglementare, dna Strack avea dreptul sa ceara ca raportul medical ce a stat la baza acestei decizii sa fie transmis medicului ales de ea.
11. La 31 iulie 1985, dna Strack l-a desemnat pe prof. Kuni ca fiind medicul caruia ii va fi transmis raportul medical.
La 9 august 1985, avocatul dnei Strack a adresat un apel formal comisiei medicale, prevazut la art.23 din Reglementare.
12. La 29 octombrie 1985, dna Strack a introdus o reclamatie intemeiata pe art. 90, par .2, din Statut impotriva deciziei Comisiei din 30 iulie 1985, in care ea arata, in special, ca dosarul personal al raposatului ei sot nu era complet, nici nu avea o copie dupa toate documentele si nu raspundea, deci, exigentelor art.26 din Statut.
13. Prin decizia din 27 februarie 1986, Comisia a constatat ca ea a autorizat-o pe dna Strack sa consulte in birourile Comisiei, dosarul personal al defunctului ei sot si ca, in conformitate cu art.21 din Reglementare, i-a permis accesul la toate documentele privitoare la accidentul din septembrie 1970 si, astfel, a pus-o la curent pe dna Strack cu motivele pe baza carora se intemeiaza proiectul de decizie al Comisiei si de a hotari daca era utila pentru ea sesizarea comisiei medicale. Comisia a fost de acord ca dosarul personal al dlui Strack nu raspundea tuturor conditiilor de forma ale art.26.
II - Procedura scrisa si concluziile partilor
1. Prin recursul depus la grefa Curtii la 5 iunie 1986, dna Gisela Strack a sesizat Curtea de Justitie cu un recurs in anulare impotriva deciziei Comisiei din 27 februarie 1986.
2. Dna Gisela Strack, reclamanta, a concluzionat in privinta celor hotarate de Curte:
- a declarat ilegala si a anulat decizia paratei exprimata in scrisorile din 2 si 30 iulie 1985 si realizata sub forma de decizie asupra reclamatiei din 27 februarie 1986, cel putin in masura in care i-a fost refuzat reclamantei dreptul de a consulta dosarul personal complet al dlui Gerhard Strack;
- a condamnat parata sa-i permita reclamantei sa consulte dosarul personal complet al dlui Gerhard Strack ce contine toate actele referitoare la situatia administrativa a acestuia si toate aprecierile facute asupra competentei, randamentului si comportamentului sau, in special :
- procesele verbale ale examenelor medicale de rutina, regulate;
- constatarile de fapt asupra accidentului de munca din septembrie 1970, relevat in 1970 si in februarie 1983 de catre delegatii competenti, inclusiv de catre delegatul insarcinat cu protectia impotriva radiatiilor;
- constatarile medicale facute in legatura cu accidentul de munca din septembrie 1970 de catre medicii si expertii desemnati de reclamanta;
- a condamnat parata sa alcatuiasca un dosar unic, in conformitate cu art.26 din Statutul functionarilor, care sa contina toate documentele privitoare la situatia administrativa a defunctului domn Gerhard Strack.
3. Comisia, partea parata, concluzioneaza :
- respinge concluziile anchetei ca inadmisibile;
- in masura in care ele sunt admisibile, le respinge ca neintemeiate.
4. Curtea, asupra raportului judecatorului raportor, avocatul general stabilit, a decis sa deschida o procedura orala fara instrumentare prealabila. Totusi, ea a invitat Comisia sa raspunda la un numar de intrebari; ea a dat curs acestei invitatii in termenul stabilit.
III - Motive si argumente ale partilor
A - In privinta admisibilitatii
1. Comisia evidentiaza faptul ca concluziile reclamantei vizeaza luarea la cunostinta a dosarului personal complet al defunctului sot, in sensul art. 26 din Statut, incluzand, in particular, procesele verbale ale vizitelor medicale de rutina, constatarile referitoare la accidentul de munca din 1970 si constatarile medicale asupra acestui eveniment. Concluziile anchetei in ceea ce priveste faptul ca ele vizeaza consultarea actelor medicale, sunt inadmisibile. In fapt, din situatia administrativa a functionarului, in sensul art.26 din Statut, reies deciziile privitoare la numirea, afectarea, pozitia sa administrativa si decizia finala asupra incetarii legaturii statutare, dar nu si documentele medicale aratate in cadrul anchetei. Reclamanta ar fi putut consulta dosarul personal al sotului sau. Interesul sau juridic ar consta in recunoasterea ca boala profesionala a bolii ce a stat la originea decesului sotului ei. Actele dosarului personal neavand nici o legatura cu problema in cauza, viciile de forma constatate in dosar nu erau relationate in nici un fel cu cererea reclamantei.
2. Dna Gisela Strack a expus faptul ca acele conditii de recurs cerute de art. 90 si 91 din Statut sa fie reunite. Ea a sesizat Comisia cu o cerere de consultare a dosarului personal si/sau a documentelor privitoare la accidentul de munca si a constatarilor medicale corespunzatoare. Reclamatia sa impotriva deciziei negative a fost respinsa printr-o hotarare atacata in fata Curtii de Justitie.
Concluziile anchetei vizau atat consultarea tuturor actelor ce faceau parte din dosarul personal, in sensul art. 26, cat si consultarea documentelor medicale ce se gaseau intr-un dosar special sau in afara oricarui dosar, chiar daca ele nu trebuiau, din punct de vedere juridic, sa faca parte dintr-un dosar individual.
Dreptul de a lua cunostinta de dosarul personal nu se stingea ca urmare a faptului ca ea ar fi putut sa vina in inspectie sa il studieze, desi dosarul era incomplet. Ea ar putea evidentia un anume interes juridic, dat fiind faptul ca actele lipsa aveau o legatura directa cu accidentul de munca.
B - Asupra fondului
1. Dna Gisela Strack sustine ca art.26 din Statut prevede alcatuirea, pentru fiecare functionar, a unui dosar personal cuprinzand toate documentele ce privesc situatia administrativa a functionarului, inregistrate, numerotate si clasate fara discontinuitati, inclusiv constatarile, rapoartele si avizele medicale referitoare la un accident de munca ce ar fi avut o legatura intrinseca cu atributiile asumate de functionar. Comisia nu ar trebui sa invoce caracterul confidential al acestor documente sau secretul medical pentru ca aceste acte sa figureze intr-un dosar personal si sa refuze accesul functionarului sau a celui in drept. Secretul medical ar putea fi opus, daca este cazul, unui functionar ce are calitatea de pacient si a carui stare fizica sau mintala trebuie apreciata, dar nu si celui in drept, al functionarului decedat, in sensul art. 73 din statut; de altfel, raposatul sot al reclamantei i-a dezlegat in mod expres pe medici de obligatia de a pastra secretul.
Obligatia pentru administratie de a constitui, in aplicarea art. 26, un dosar personal complet nu o impiedica sa lase sa figureze anumite documente intr-o sectiune a acestui dosar ce nu putea fi consultat decat limitat de catre terte persoane.
In dreptul german al functiei publice, functionarul, ca si avandul sau drept supravietuitor, avea dreptul, chiar si dupa incetarea atributiilor sale, sa-si studieze dosarul personal complet, din care faceau parte documentele medicale
Administratia nu era tinuta de obligatia de rezerva fata de un functionar bolnav, ci de obligatia de colaborare si de datoria de asistenta in scopul informarii celui in drept. In hotararile sale din 27 octombrie 1977 (.) si din 13 aprilie 1978 (.), Curtea a recunoscut ca o persoana interesata are dreptul sa ia cunostinta, direct sau indirect, de documentele cu caracter medical ce au stat la baza unei decizii a administratiei.
Comisia nu ar fi trebuit sa invoce dispozitiile din Reglementare pentru a limita domeniul de aplicare a art.26. Dreptul reclamantei de a evidentia pretentiile sale statutare, in sensul art.73 din Statut, depinde de posibilitatea de a lua cunostinta de dosarul personal complet. Interpretarea data de Curte in hotararea sa din 21 mai 1981 (.) acestei reglementari, conform careia controlul Curtii ar trebui limitat la chestiuni referitoare la constituirea si functionarea regulamentara a Comisiei prevazute la art. 19 si 23 din aceasta Reglementare si nu ar trebui sa se intinda si asupra aprecierilor medicale propriu-zise, nu se justifica; in fapt, art.28 garanta celui interesat totalitatea drepturilor de reclamatie si de protectie juridica si implica faptul ca ansamblul faptelor sa fie exprese si dovedite, in special elementele unei boli profesionale sau ale unui accident de munca. A inlatura din cadrul controlului jurisdictional circumstantele faptice si medicale ce au precedat o decizie a administratiei, ar constitui o atingere adusa drepturilor elementare ale functionarului. In nici un stat membru nu se aplica un astfel de regim.
Reclamanta a inceput procedura prevazuta la art. 21 si urm. din Reglementarea pentru apararea drepturilor sale odata ce Comisia ii prezentase un proiect de decizie , fara a renunta la dreptul sau de a lua personal cunostinta de dosar. Art. 21 din Reglementare, ce dispune ca celui in drept Comisia ii notifica un proiect de decizie insotit de concluziile medicului sau medicilor desemnati de institutie, si art. 23, ce prevede posibilitatea de a apela la consultarea unei comisii medicale, nu au sensul ca persoana in drept ar avea posibilitatea de a confrunta aceste concluzii cu constatarile faptice referitoare la accidentul de munca si cu constatarile medicale in cauza. Persoana in drept ar trebui sa poata aprecia riscul financiar de a angaja aceasta procedura. A doua fraza a alineatului 1 din art. 21 permite functionarului sau persoanelor lui in drept sa ceara ca raportul medical complet sa fie transmis medicului ales de ei, neprecizand natura si intinderea acestui raport; acest text ar trebui interpretat in sensul ca functionarul sau persoana in drept sa aiba mereu posibilitatea de a lua cunostinta de dosar la sediul administratiei si ca, in cazul exceptional vizat de acest text, dosarul sau o parte din acesta sa poata fi trimis medicului desemnat. Atitudinea Comisiei a impiedicat-o pe reclamanta sa ia pozitie fata de faptele si problemele medicale si sa convinga Comisia, daca era cazul, ca expertizele medicale pe care le-a impus a fi facute se intemeiaza pe premise eronate sau implica erori. Comisia medicala risca sa reia erorile continute in expertizele precedente.
Printre documentele ce trebuie sa figureze in dosarul personal ar trebui sa existe actele urmatoare : declaratia de banuire a prezentei unei boli profesionale, in sensul art. 3 din Reglementare, stabilita de doctorul Sémiller, procesul verbal al accidentului, precum si raportul delegatului insarcinat cu protectia radiologica, documente ce ar trebui, de altfel, sa fie stabilite in aplicarea dispozitiilor directivei 76/579/Euratom a Consiliului, din 1 iunie 1976, ce stabileste normele de baza revizuite, referitoare la protectia sanitara a populatiei si a muncitorilor impotriva pericolelor ce rezulta in urma radierilor ionizante (.), precum si raportul ce contine constatarile asupra naturii produsului contaminant si procesul verbal al diferitelor metode de examinare specifice aplicate in urma producerii accidentului. Or, nici reclamanta, nici medicul mandatat de aceasta nu au avut acces la aceste documente.
Comisia nu trebuia sa pretinda ca reclamanta a fost de acord cu modul ei de a actiona si, in special, cu lentoarea procedurilor de examinare si expertiza.
2. Comisia sustine ca acea concluzie a reclamantei ce tine de consultarea actelor medicale, intrucat faceau parte din dosarul personal, in sensul art. 26 din Statut, nu este intemeiata. Documentele medicale nu priveau situatia administrativa a functionarului si nu trebuiau sa figureze in dosarul personal. Remarcile reclamantei referitoare la dreptul german nu erau pertinente, dat fiind faptul ca obligatia Comisiei era doar sa asigure respectarea dreptului comunitar. Or, in dreptul comunitar, consultarea si transmiterea actelor medicale nu erau posibile decat in cadrul procedurii instituite de Reglementare, procedura pe care, de altfel, reclamanta a initiat-o.
Concluziile reclamantei referitoare la consultarea documentelor speciale ale dosarului ar trebui, de asemenea, sa fie respinse ca neintemeiate. Apararea intereselor unui functionar sau ale persoanei in drept in cadrul art. 73 din Statut va fi asigurata prin intermediul unei proceduri exprese al carei caracter exhaustiv si exclusiv Curtea l-a recunoscut (.). Obligatia de a motiva o decizie ce determinase depunerea unei plangeri trebuia, in cazul de fata, sa fie conciliata cu necesitatile secretului medical prin intermediul dreptului pe care il avea persoana interesata de a obtine comunicarea raportului medical medicului ales de ea si convocarea unei comisii medicale careia sa i se transmita tot dosarul. Autorizarea accesului la dosarul medical ar fi fost contrara principiului unei bune administratii ().
Reclamanta, ce era "necunoscatoare in domeniul medicinii", nu ar fi trebuit sa impuna un interes juridic unei consultari separate a dosarului medical, din moment ce ea avea acces indirect prin intermediul medicului desemnat si al comisiei medicale. Cheltuielile pentru lucrarile comisiei medicale fiind suportate de institutie, reclamanta nu suporta nici un risc financiar. Ea nu ar mai fi trebuit sa pretinda un drept de control asupra lucrarilor comisiei medicale care, ca si lucrarile comisiei de invaliditate, aveau caracter secret. Curtea a recunoscut, de altfel, ca vointa legislatorului era de a institui o procedura care sa prevada ca problemele medicale sa fie incredintate specialistilor. In hotararea sa din 26 ianuarie 1984 (.), Curtea si-a rezervat doar siesi controlul legalitatii misiunii incredintate Comisiei si al modului in care aceasta se achita de misiunea ei, lasand chestiunile referitoare la administrarea probelor si aprecierea faptelor in seama Comisiei. Totalitatea documentelor medicale, inclusiv cele ce nu faceau parte din raportul medical transmis medicului reclamantei, trebuia sa fie remisa comisiei medicale, iar lipsa de incredere de care vorbea reclamanta nu era justificata.
Reclamanta ar fi fost informata cu exactitate asupra diferitelor faze ale procedurii si ar fi avut posibilitatea sa ceara in orice moment instiintarea in legatura cu un proiect de decizie, in conformitate cu art.21 din Reglementare; de aceea, ea nu ar fi trebuit sa critice atitudinea pretins dilatorie a Comisiei.
IV - Raspunsuri la intrebarile puse de Curte
1. Invitata sa prezinte continutul raportului medical transmis, in conformitate cu art. 21 din Reglementare, medicului desemnat de functionar, Comisia a aratat ca din el faceau parte toate datele pe baza carora medicul sau medicii desemnati de AIPN si-au dat avizul. Documentele cu caracter intern, cum ar fi acelea ce priveau discutiile interne referitoare la clasarea bolii ca risc profesional, nu au fost considerate ca documente medicale si nu faceau parte din raportul medical. Aceste documente erau, totusi, transmise medicului ales de cel in drept la cererea acestuia din urma, cum s-a si intamplat in cazul de fata.
Comisia a raspuns afirmativ la intrebarea de a sti daca acest raport continea in special procesul verbal si constatarile medicale facute in legatura cu accidentul. Ea precizeaza, totusi, ca incarcatura radioactiva inregistrata la 9 septembrie 1970 se situa in limitele maxime ale Euratom, astfel incat nu se putea vorbi despre un accident, nici de intocmirea unui proces verbal de accidentare. Masurarea uzuala a valorilor radiatiilor de pe mainile si hainele de lucru ale dlui Strack nu a aratat vreo contaminare, motiv pentru care nu s-a considerat necesar sa se procedeze la o masurare medicala a suprafetei corpului. Masurari "lung-counter" si o analiza a urinei au avut loc pe 16 si 17 septembrie 1970, doua analize ale scaunului pe 30 septembrie 1970 si 27 ianuarie 1971. Toate acestea analize au fost trecute in procese verbale. Datele referitoare la controlul asimilarii, masurate de serviciul medical al Comisiei din 1959 pana in 1973, au fost accesibile din oficiu. Pe baza acestor date, doctorul Sémiller a emis o declaratie in care isi expunea suspiciunile. Alte analize ale urinei si scaunului au avut loc in perioada 1 decembrie 1978 - 29 februarie 1980. Raportul medical complet a fost intocmit pe baza acestor procese verbale.
2. Invitata sa arate in ce constau documentele medicale ce au fost transmise din oficiu comisiei medicale si a caror comunicare o cerea aceasta, sa precizeze daca importanta acestor documente se intinde dincolo de cea a documentelor continute in raportul medical si, in caz afirmativ, sa specifice motivele, Comisia arata ca toate documentele ce se aflau in posesia administratiei au fost transmise din oficiu comisiei medicale. In cazul de fata este vorba despre dosarul transmis medicului desemnat de persoana in drept, la care se adauga datele in cifre referitor la controlul asimilarii, inregistrate din 1959 pana in 1973, si datele luate in timpul autopsiei. Medicul desemnat de persoana in drept nu a cerut transmiterea acestor tabele; el nu a fost niciodata refuzat in privinta comunicarii documentelor ce i s-ar fi parut necesare pentru a se pronunta asupra utilitatii convocarii comisiei medicale. Diferenta intre atributiile medicului desemnat de cel in drept si cele ale comisiei medicale consta in posibilitatea pentru aceasta din urma de a ordona examinari suplimentare.
F. Schockweiler
Judecator raportor
Concluziile avocatului general
Domnul Marco Darmon
prezentate la 2 iulie 1987
Domnule Presedinte,
Domnilor judecatori,
I - Obiectul si delimitarea litigiului
1. Prezentul litigiu se inscrie in cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, asa cum este ea conceputa de art.17 si urm. din reglementarea privitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale functionarilor din Comunitatea Europeana (denumita mai jos "reglementare"), emisa pentru aplicarea dispozitiilor art.73 din Statutul functionarilor din Comunitatea Europeana, cu privire la prestatiile garantate intr-un asemenea caz. Aceasta procedura prezinta doua si chiar, daca este cazul, trei faze succesive.
2. In cursul primeia, administratia institutiei de care tinea functionarul care a sesizat-o cu o declaratie in care cerea beneficiul reglementarii, ca urmare a imbolnavirii profesionale, a procedat mai intai la o ancheta "in vederea culegerii tuturor elementelor care sa permita stabilirea naturii afectarii, a originii sale profesionale, precum si circumstantele in care s-a produs". Pe baza raportului anchetei, medicul sau medicii desemnati de institutie si-au prezentat concluziile pornind de la care administratia isi va preciza pozitia.
3. A doua faza permite persoanei interesate sa ia cunostinta de motivele deciziei care are in vedere sa preia autoritatea investita de puterea numirii (mai jos "AIPN"). In fapt, aceasta din urma, inainte de a lua o decizie definitiva, "notifica . proiectul ., insotit de concluziile medicului sau ale medicilor desemnati de institutie". Functionarul sau persoanele lui in drept vor, in plus, sa le fie recunoscut dreptul de "a cere ca raportul medical complet sa fie transmis medicului ales de el/ele".
4. In sfarsit, o a treia faza se poate initia daca cel in cauza cere ca "in termen de 60 de zile . comisia medicala prevazuta la art.23 sa-si dea avizul".
5. La incheierea acestei proceduri, "pe baza concluziilor emise de medicul sau medicii desemnati de institutii" si, daca este cazul, dupa consultarea comisiei medicale, AIPN va lua decizia referitoare la recunoasterea originii profesionale a bolii.
6. In cazul de fata, diferendul se afla in a doua faza. In cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale initiate de sotul sau, azi decedat, dna Strack, dupa ce a constatat existenta unor lacune in dosarul personal al sotului sau, a cerut formal Comisiei, prin memoriul din 24 mai 1985, confirmat ulterior, sa poata consulta personal dosarul individual complet, in particular documentele referitoare la accidentul de contaminare a carui victima a fost in 1970, precum si rezultatele expertizelor si examenelor medicale aferente. Comisia, ce adresase un proiect de decizie negativa celui interesat la 13 iunie 1985, nu a admis aceasta cerere. Prin scrisorile sale din 2 si 30 iulie 1985, ea a considerat ca, in conformitate cu art. 26 din Statut, dosarul personal al dlui Strack era accesibil sotiei sale si ca documentele cu caracter medical, din care faceau parte integranta cele referitoare la iradierea pe care o suferise, puteau fi comunicate in conformitate cu Reglementarea unui medic ales de reclamanta, desemnare pe care aceasta din urma a facut-o la 31 iulie 1985.
7. Impotriva acestui refuz, asa cum rezulta din memoriile sus-amintite ale Comisiei, dna Strack a introdus recurs. Rezulta din dosar ca obiectivul instantei de fata vizeaza recunoasterea, in virtutea dispozitiilor art.26 din Statut, a posibilitatii pentru avandul drept al unui functionar decedat, in cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, dupa comunicarea proiectului de decizie de catre AIPN si chiar inaintea desemnarii medicului de incredere, de a accede personal si direct la dosarul personal complet al lui "de cujus". Este vorba, deci, de a stabili, pe de o parte, daca ansamblul datelor referitoare la un functionar, de orice natura ar fi acestea, trebuie sa figureze exclusiv in dosarul personal vizat de art.26 din Statut care precizeaza ca "nu poate fi deschis decat cate un dosar pentru fiecare functionar", iar pe de alta parte, in cazul unui raspuns negativ, daca informatiile medicale sunt accesibile direct sau doar in conditiile fixate de art.21 din Reglementare. Vom discuta succesiv aceste doua aspecte.
II - Asupra dosarului personal, in sensul art. 26 din Statut
8. Daca, in conformitate cu litera art. 26 nu trebuie sa existe decat un dosar per functionar, acest principiu de unicitate nu exclude, contrar celor sustinute de reclamanta, nu numai din motive de gestiune administrativa, ci - si acesta este lucrul esential - din motive de deontologie, ca datele privitoare la sanatatea unui functionar sa faca obiectul - tinand cont de specificitatea lor - unui tratament distinct.
9. Art. 26 impune principiul conform caruia "dosarul personal al functionarului trebuie sa contina :
a) toate documentele ce privesc situatia sa administrativa si toate rapoartele referitoare la competenta, randamentul sau comportamentul sau;
b) observatiile formulate de functionar in legatura cu respectivele documente".
"Rapoartele" privesc modul de servire a agentului si fundamenteaza deciziile in materie de avansare luate de AIPN pe baza articolelor 43 si 45 din Statut. In privinta celorlalte documente, definitia lor ni se pare suficient de vasta pentru a include orice document emis de administratie sau de cel in cauza, stabilit, ca si precedentele, in conformitate cu dispozitiile din Statut.
In fapt, nu ar trebui sa concepem restrictiv continutul dosarului personal, limitandu-l doar la actele ce privesc profesia celui in cauza, asa cum este ea descrisa in titlul III al Statutului. Orice document ce isi are originea in aplicarea unei dispozitii statutare, oricare ar fi autoritatea care l-a emis, trebuie sa faca parte din dosar, din moment ce poate interesa si, cateodata, afecta situatia sa administrativa si profesia.
Aceasta conceptie extensiva se impune in special pentru administratie ca urmare a regulii prevazute de art. 26 ce dispune ca :
"institutia nu ii poate opune unui functionar si nici cita impotriva lui actele vizate la pct. a) sus-amintit, daca acestea nu i-au fost comunicate inaintea clasarii (incadrarii), astfel incat functionarul sa-si poata prezenta, in conformitate cu art. 26, lit.b), ce rezulta din principiul contradictorialitatii, trebuie, in fapt, sa conduca administratia sa conceapa in mod largit continutul dosarului personal. Cel in cauza, ce are acces liber la dosar, ar putea extrage parti din el impotriva administratiei, chiar si unele documente necomunicate cu care poate veni, astfel, in contact.
10. Dat fiind caracterul extensiv al campului de aplicare a art. 26, trebuie sa ne intrebam daca actele medicale referitoare la un functionar, stabilite in conformitate cu Statutul de catre serviciul competent al institutiei, cum ar fi cele privitoare la vizita medicala obligatorie impusa inaintea angajarii, nu ar trebui, dupa cum sustine reclamanta, sa faca parte integranta din dosarul personal. Tacerea in privinta acestui aspect a art. 26 si locul acestei dispozitii in Statut, unde figureaza la titlul II consacrat "drepturilor si obligatiilor functionarului", ce face trimitere in mod obligatoriu la titlurile urmatoare, la prima vedere, merg in acest sens. In aceasta privinta nu ar trebui sa ne bazam pe o interpretare ad litteram a dispozitiilor art. 26 pentru a elimina documentele "ce privesc situatia administrativa" a functionarului de celelalte, cu caracter medical. Constatarile referitoare la sanatatea unui agent pot avea, evident, repercusiuni asupra situatiei administrative : nu putem limita dosarul personal doar la documentele cu caracter strict administrativ. Doua observatii decurg din acest demers:
- confidentialitatea aferenta informatiilor ce figureaza in dosarul personal este expres garantata de art. 26, conform caruia "dosarul personal are caracter confidential si nu poate fi consultat decat in birourile administratiei";
- unicitatea dosarului ce rezulta din faptul ca, in conformitate cu aceeasi dispozitie, "nu poate fi deschis decat un dosar pentru fiecare functionar in parte".
11. Unicitatea are, totusi, un anumit caracter ce rezulta din exigentele referitoare la secretul medical. Dupa cum arata dl avocat general Capotorti in concluziile sale la hotararea 155/78, dra M.,
"secretul medical tinde sa protejeze in esenta interesele bolnavului", finalitatea sa fiind aceea "de a evita ca cel ce are nevoie de ingrijiri medicale sa nu renunte sa ceara ajutorul medicului de teama ca acesta ar putea dezvalui unor terti fapte de care a luat cunostinta cu ocazia vizitelor efectuate si de a evita, in plus, ca dezvaluirea in fata pacientului a starii lui de sanatate sa nu-l perturbe si sa nu-i aduca prejudicii".
Confidentialitatea specifica aferenta datelor privitoare la starea de sanatate a unui functionar se opune, in primul rand, chiar AIPN-lui. Drept dovada, am vazut, chiar in cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, ca art. 21 din Reglementare nu prevede decat un acces limitat al AIPN la aprecierile medicale pentru ca acestuia sa i se trimita doar concluziile medicilor alesi de el si nu "raportul medical complet" ce sta la baza acestora. Dupa cum arata dl Capotorti, secretul medical se poate intoarce chiar impotriva pacientului, medicul institutiei putand prefera sa pastreze o anumita discretie daca el considera ca sanatatea celui in cauza risca sa fie alterata prin aducerea la cunostinta a tuturor elementelor ce il privesc. In aceste conditii, caracterul confidential, garantat de art. 26, nu este suficient pentru asigurarea unei protectii eficiente a secretului medical. Acesta din urma impune, deci, ca administratia si agentul sa nu aiba acces direct la informatiile care il protejeaza. Garantia cea mai sigura a respectarii secretului medical rezida in disocierea, atat organica - tratarea informatiilor de catre serviciul medical - cat si materiala - constituirea unui "subdosar" medical in cadrul dosarului personal - a informatiilor cu caracter medical si administrativ.
12. Contrar fata de reclamanta trebuie, deci, sa consideram ca regula unicitatii dosarului personal nu se opune tratarii separate a documentelor cu caracter medical ce il alcatuiesc, tinerea unui dosar medical propriu pentru fiecare functionar, din motive de deontologie legate de secretul medical, constituind nu numai un drept, ci o datorie pentru institutii. Deci, pe buna dreptate si in interesul agentilor CEEA, Comisia a abandonat din 1968 practica ce consta in strangerea laolalta a documentelor medicale si administrative. Daca regretam faptul ca dosarul personal al dlui Strack nu a mentionat ca actele medicale faceau obiectul unui dosar separat, ceea ce ar fi condus la lamurirea reclamantei, nu ii putem reprosa AIPN-lui aplicarea unui tratament gresit, din moment ce acesta se explica prin importanta secretului in cauza. Nu este mai putin adevarat ca, in conformitate cu regula explicit prevazuta de art.26,
"orice functionar are dreptul, chiar si dupa incetarea atributiilor sale, sa ia cunostinta de ansamblul documentelor ce figureaza in dosarul sau".
Suntem, deci, ca si reclamanta, in drept sa ne intrebam daca aceasta regula trebuie, fiind vorba despre informatii de ordin medical, sa prezinte o anumita flexibilitate pentru functionarul in cauza. Aici trebuie sa punem a doua intrebare pe care o ridica litigiul, cea a modalitatilor de acces ale unui agent la propriul dosar medical.
III - Asupra accesului la datele medicale
13. Aceasta problema trebuie rezolvata, in circumstantele prezentei spete, pe de o parte in functie de exigentele secretului medical, pe de alta, de respectarea regulilor procedurii de recunoastere a bolii profesionale angajate de sotul reclamantei.
14. Referitor la deciziile de refuz al angajamentului din cauza incapacitatii fizice, ati subliniat faptul ca "necesitatile secretului medical . determina fiecare medic - cu exceptia unor imprejurari exceptionale - sa hotarasca posibilitatea de a le comunica persoanelor pe care le ingrijeste sau le examineaza in legatura cu natura afectiunilor de care ar putea suferi".
Daca secretul medical este, pentru medicii-consilieri ai institutiei comunitare, regula fata de terti, printre acestia fiind situata in primul rand administratia comunitara, el trebuie sa ramana o exceptie fata de cel in cauza. La modul general, rezulta ca medicul, unicul judecator al secretului medical, este punctul obligatoriu de trecere spre accesul la constatarile medicale. Fara exceptie, oricarui functionar trebuie sa i se recunoasca, in conformitate cu principiul general impus de art. 26, penultimul alineat, un drept de acces direct si personal la dosarul individual. Pentru aceasta, trebuie sa deducem ca refuzand sotiei sale accesul la dosar, fara a trece prin medierea unui medic ales, Comisia a violat acest principiu, mai ales ca dl Strack, si acest lucru nu este contestat, ridicase expres secretul medical referitor la elementele legate de procedura de recunoastere a bolii profesionale pe care o initiase? Raspunsul trebuie sa fie unul negativ.
15. Art.21 din Reglementare permite functionarului sau avandului sau drept sa conteste consecintele pe care AIPN doreste sa le traga din concluziile emise de medicii-consilieri ai institutiei la sfarsitul anchetei administrative. In acest sens, reglementarea organizeaza controlul motivelor medicale pe baza carora AIPN isi intemeiaza proiectul de decizie prevazand dreptul, pentru cel in cauza, de a i se comunica medicului ales de el raportul medical complet pe baza caruia au fost elaborate concluziile medicale ale medicilor-consilieri ai institutiei. Contrar reclamantei si fara a avea nici un fel de prejudecata fata de continutul acestui raport, credem ca aceasta "mediatizare" a accesului la raportul medical complet este necesara.
16. Interventia unui medic de incredere determina concilierea intre secretul medical si obligatia motivarii. Dupa cum ati subliniat in legatura cu deciziile de refuz al angajamentului, ca urmare a incapacitatii fizice, aceasta conciliere si gaseste, in fapt, solutia adecvata in "dreptul, pentru cel in cauza, de a cere si de a obtine ca motivele de incapacitate sa fie comunicate unui medic ales de el, informatie ce trebuie sa ii permita lui in special ., fie direct, fie prin intermediul medicului sau, sa judece conformitatea deciziei ce inlatura numirea sa cu regulile din Statut".
In stadiul de proiect al deciziei, art. 21, alin. 1, a doua fraza, din Reglementare impune aceeasi exigenta functionarului sau persoanei sale in drept. Se cuvine, totusi, sa aratam ca aceasta constrangere va permite in mod normal agentului de a lua in mod direct cunostinta de raportul medical complet transmis medicului desemnat de el : secretul medical nu este valabil, dupa cum am vazut decat in mod exceptional pentru functionarii a caror sanatate se doreste a fi protejata. Daca, pentru avandul drept, putem concepe ca intinderea secretului medical poate fi mai mare, tinand cont de respectarea intimitatii "de cujus", se stie ca in speta acesta fusese in mod expres ridicat de dl Strack. Fara opinia contrara a medicului desemnat de ea, nimic nu o impiedica, deci, pe reclamanta sa consulte direct si personal elementele raportului medical complet.
17. La urma urmelor, transmiterea raportului medical complet medicului de incredere va permite agentului, in functie de aprecierea facuta de acest specialist asupra temeiului medical al concluziilor medicilor-consilieri, sa traga eventuale concluzii de pe urma dezacordului asupra proiectului de decizie, sesizand comisia medicala. Deci, tinand cont in special de cheltuielile ce ar putea fi angajate in virtutea art. 23, par. 2, din Reglementare, el va fi in cunostinta de cauza cand se va decide convocarea unei reuniuni. Altfel spus, concluziilor medicilor-consilieri ai institutiei, art. 21 permite celui in cauza sa le opuna, in sensul respectarii principiului contradictorialitatii, pe cele ale propriului medic, asa cum rezulta ambele din acelasi document.
18. In fine, consultarea documentelor medicale inainte de desemnarea de catre functionar sau de catre persoana lui in drept a unui medic propriu, in plus fata de faptul ca inlatura orice efect util al procedurii instaurate de art.21 din Reglementare, ar fi prematura. Din dosar rezulta ca, prin recursul sau, reclamanta tinde pe buna dreptate, inainte de toate, sa se asigure de caracterul complet al raportului medical si de eficacitatea eventualei interventii a comisiei medicale. Or, o asemenea apreciere presupune neaparat transmiterea prealabila a acestui raport si interventia, pentru cele doua motive invocate mai sus, a unui specialist renumit. Stabilirea caracterului pertinent sau nu al uneia sau alteia din datele medicale pentru alcatuirea raportului sta in efectuarea unei comparatii intre acestea. Reclamanta nu isi justifica, deci, interesul la un acces direct la documentele medicale in acest stadiu al procedurii de recunoastere, adica dupa comunicarea concluziilor si a proiectului de decizie al AIPN, dar inainte de desemnarea medicului sau de incredere, din moment ce art. 21 din Reglementare garanteaza acestuia din urma comunicarea tuturor documentelor pertinente.
19. Comisia era, deci, in drept de a-i refuza reclamantei consultarea imediata a actelor medicale pe baza carora s-au emis concluziile medicilor-consilieri ai Comisiei. Precizand in mod expres in memoriul sau din 2 iulie 1985, ce apartinea dnei Strack "in cadrul Reglementarii, de . a cere ca rapoartele medicale ce au stat la baza proiectului de decizie sa fie transmise medicului ales" si, in cel din 30 iulie, ca "documentele medicale . pot fi transmise medicului desemnat de dna Strack",
Comisia a facut, deci, o justa aplicare a dispozitiilor art. 21, alin.1, a doua fraza, din Reglementare.
20. Desigur, suntem in drept sa intrebam daca, recurgand la aceasta formalitate, Comisia nu a intarziat accesul reclamantei la anumite acte cu caracter administrativ. Intrebarea se pune in special pentru documentele referitoare la incidentul de contaminare caruia i-a cazut victima dl Strack la 9 septembrie 1970, asa cum Comisia le-a prezentat Curtii dupa sedinta. Acestea implica, in fapt, anumite constatari faptice ce descriu circumstantele contaminarii, precum si rezultatele analizelor, in special medicale, ce vizeaza stabilirea dozelor folosite. In fapt, problema ridicata nu a fost rezolvata de prezenta instanta, din moment ce
- imediat, in ceea ce priveste documentele administrative ce figurau in dosarul personal al sotului sau, in starea in care se afla la momentul producerii faptelor ce au stat la originea litigiului,
- dupa desemnarea medicului ales, pentru actele medicale carora ea le asimila incidentul de contaminare,
Comisia ii recunostea reclamantei dreptul de a lua cunostinta de integralitatea datelor pertinente in aprecierea originii profesionale a bolii sotului sau. In definitiv, era suficient sa se constate ca in stadiul in care dna Strack si-a prezentat cererea, adica inainte de desemnarea medicului ales, raspunsul Comisiei era conform cu regulile art. 26 din Statut si 21 din Reglementare. Rezulta ca trimiterea implicita de catre Comisie la raportul medical complet ce urma sa fie comunicat medicului de incredere al celui in cauza presupunea, pentru a nu fi pur formala, ca doua conditii sa fie pe deplin satisfacute.
21. Pe de o parte, el trebuia adresat in timp util. Din momentul in care cererea era facuta, era sarcina administratiei sa asigure transmiterea in cel mai scurt timp, cel in cauza nedispunand decat de un termen de 60 de zile, incepand din momentul notificarii proiectului de decizie, de a proceda la examinarea lui, a-l compara cu concluziile pe baza carora AIPN si-a formulat proiectul de decizie si, in sfarsit, de a decide sau nu asupra reunirii comisiei medicale. Pe de alta parte, stricta respectare a caracterului contradictoriu al procedurii prevazute de art. 21 din Reglementare cere ca raportul medical sa fie complet. Dupa cum confirma raspunsul dat de Comisie problemelor ridicate de Curte, in acel dosar trebuie sa figureze toate examenele, expertizele sau rapoartele medicale pe baza carora medicul sau medicii desemnati de institutie si-au intemeiat propriile concluzii. In acest sens, nici relativa scurtime a termenului de examinare acordat celui in cauza, nici caracterul limitat al obiectului interventiei medicului curant care nu poate, in acest stadiu, decat sa il sfatuiasca pe pacientul sau asupra oportunitatii reunirii comisiei medicale, nu ar putea justifica, din partea administratiei, transmiterea unui raport ce nu include toate actele medicale sau altele care au condus medicul sau medicii desemnati de ea la concluziile expuse si rapoartele referitoare la incidentul din 1970, precum si analizele medicale imediate. Deci, administratiei ii revine sarcina de a concepe cat mai pe larg dreptul de acces la informatiile pe care le detine de la medicul sau : secretul administrativ nu poate fi confundat cu secretul medical pe care, in definitiv, doar acest medic hotaraste daca il pastreaza sau nu.
22. Tinand cont de incertitudinile aparute in aceasta privinta in cursul procedurii contencioase, este bine sa subliniem ca atat comunicarea tardiva a raportului medical, cat si caracterul sau incomplet puteau afecta substantial recunoasterea drepturilor conferite de art. 73 din Statut si de Reglementare functionarului sau avandului sau drept, pana acolo incat putem considera ilegala decizia definitiva ce a fost adoptata de catre administratie. Curtii - competenta in a controla caile si mijloacele prin care atat medicul desemnat de institutie, cat si comisia medicala, au ajuns la concluziile lor, si sesizata, daca este cazul, de reclamanta cu un recurs indreptat impotriva deciziei AIPN - ii revine sarcina de a aprecia asupra caracterului substantial al unui asemenea viciu de procedura. Oricare ar fi, nu acesta este obiectul prezentului recurs ce priveste exclusiv refuzul din partea Comisiei de a permite reclamantei o consultare imediata, chiar inainte de desemnarea medicului ales de ea, a documentelor continute in dosarul medical al dlui Strack, referitoare la boala a carei origine profesionala este in litigiu, si nu refuzul de a transmite medicului sau de incredere anumite documente ce ar fi trebuit sa figureze in raportul medical complet.
IV - Concluzie
23. Diferentiind modalitatile de acces la dosarul personal conform caracterului administrativ sau medical al actelor ce il alcatuiesc, Comisia - prin memoriile sale din 2 si 30 iulie 1985 - a respectat, deci, principiile ce guverneaza tratarea distincta a celor doua tipuri de date. Deci, recursul este gresit intemeiat.
24. Nu este mai putin adevarat ca acea complexitate si caracterul sensibil al cazului dlui Strack cereau, din partea administratiei, mai mult decat o simpla trimitere formala si insuficient de precisa la dispozitiile sus-amintite, cu atat mai mult cu cat continuarea procedurii a scos la lumina legitimitatea pretentiilor reclamantei, deoarece - dupa sedinta -sapte documente legate de iradierea suferita de dl Strack ce nu figurau in raportul medical complet au fost comunicate comisiei medicale.
25. Daca aprecierea data unei astfel de iregularitati nu tine, asa cum am aratat deja, de prezenta procedura, este bine, in speta, sa tinem cont - in mod exceptional - pentru reglementarea cheltuielilor de judecata, avand in vedere necesitatea pentru reclamanta, de a fi asigurata prin grija administratiei de caracterul complet al continutului dosarului inaintat comisiei medicale.
26. Concluzionam ca :
- recursul trebuie respins;
- totusi, cheltuielile de judecata trebuie puse in sarcina Comisiei.
Hotararea Curtii
(prima sectie)
7 octombrie 1987
In cazul 140/86, Gisela Strack, vaduva si persoana in drept a dlui Gerhard Strack, fost functionar al Comisiei Comunitatii Europene, ce locuia la Biebertal (RFG), reprezentata de dnele B.Potthast si H.J.Ruber, avocati in Koln, in calitate de agenti, cu domiciliul in Luxemburg, la biroul dlui Victor Biel, str.Glacis, nr.18A, partea reclamanta
contra
Comisiei Comunitatii Europene reprezentata de consilierul sau juridic principal, dl Henri Etienne, in calitate de agent, cu domiciliul in Luxemburg pe langa dl Georges Kremlis, membru al serviciului sau juridic, cladirea Jean Monnet, Kirchberg, partea parata
avand drept obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei prin care i se refuza reclamantei autorizatia de a lua cunostinta de intregul dosar personal al dlui Strack,
Curtea (prima sectie), compusa din dnii G.Bosco, presedintele sectiei, R.Joliet si F.Schockweiler, judecatori,
avocat general : dl M.Darmon
grefier : dna B.Pastor, administrator
avand in vedere raportul sedintei si ca urmare a procedurii orale din 19 martie 1987,
dupa ce l-a audiat pe avocatul general pentru expunerea concluziilor in sedinta din 2 iulie 1987,
emite prezenta
Hotarare
1. Prin cererea depusa la grefa Curtii la 5 iunie 1986, dna Gisela Strack, vaduva si persoana in drept a dlui Gerhard Strack, fost functionar al Comisiei Comunitatii Europene, ce lucra ca tehnician la Centrul de Cercetari Atomice al Comunitatii Europene din Geel (Belgia), a introdus un recurs ce viza, in esenta, anularea deciziei Comisiei prin care i se refuza autorizatia de a lua cunostinta de intregul dosar personal al defunctului ei sot.
2. Din dosar reiese ca, la 9 septembrie 1970, dl Gerhard Strack fusese expus unei contaminari radioactive. Acest fapt a condus la efectuarea unei declaratii de suspiciune a prezentei bolii profesionale, in sensul art. 3 din reglementarea referitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale functionarilor Comunitatii Europene (denumita mai jos "Reglementare"), de catre seful serviciului medical al Comisiei. In urma acestei declaratii, dl Strack a initiat, in septembrie 1980, in aplicarea art.16 si urm. din aceasta reglementare, o procedura de recunoastere a existentei unei boli profesionale. Dupa decesul dlui Strack, intervenit in februarie 1981, sotia sa a continuat aceasta procedura, care nu a condus la emiterea nici unei decizii.
3. Pentru o mai ampla expunere a faptelor, procedurii, motivelor si argumentelor partilor, se face trimitere la raportul sedintei. Aceste elemente ale dosarului nu sunt reluate mai jos decat atat cat este necesar dupa opinia Curtii.
4. Reclamanta critica, in esenta, refuzul Comisiei de a-i recunoaste dreptul de acces personal si direct la toate documentele ce ar fi trebuit sa faca parte din dosarul personal al defunctului sau sot. Art.26 din Statut impunea administratiei sa constituie pentru fiecare functionar un dosar personal unic si complet care sa cuprinda toate actele privitoare la situatia administrativa a functionarului. Procesele verbale ale examenelor medicale de rutina, regulate, ale dlui Strack, constatarile de fapt asupra accidentului de munca din 1970 si constatarile medicale efectuate de medicii si expertii numiti de Comisie trebuiau sa fie accesibile prin medierea consultarii acestui dosar, din moment ce aceste documente aveau o legatura intrinseca cu atributiile asumate de functionar.
5. Dupa opinia Comisiei, dosarul personal prevazut la art. 26 nu trebuia sa contina decat actele ce priveau partea administrativa a profesiei functionarului. Ca urmare a necesitatii respectarii secretului medical, nu era posibil accesul la documentele cu caracter medical decat respectand procedura specifica prevazuta de reglementarea care impunea comunicarea raportului medical complet unui medic desemnat de functionar.
6. Pentru a aprecia temeiul argumentatiei prezentate de reclamanta, se cuvine sa amintim ca art. 26 din Statut prevede constituirea, pentru fiecare functionar, a unui dosar personal care sa contina orice document referitor la situatia sa administrativa si orice raport referitor la competenta, randamentul si comportamentul sau, precum si observatiile formulate de functionar cu privire la respectivele acte. In vederea asigurarii pentru functionar a tuturor garantiilor legate de situatia sa administrativa, art. 26 prevede, in plus, ca nu poate fi deschis decat un singur dosar pentru fiecare functionar, pe care acesta are dreptul, chiar si dupa incetarea atributiilor sale, sa il studieze si ca institutia nu ii poate opune functionarului si nici cita impotriva lui documentele ce nu i-au fost comunicate inaintea clasarii dosarului.
7. Aceste dispozitii au drept scop, dupa cum si Curtea a recunoscut in hotararea sa din 28 iunie 1972 (.), asigurarea dreptului la aparare al functionarului, evitand ca deciziile emise de autoritatea investita cu putere de numire si afectand situatia sa administrativa si cariera sa nu fie fondate pe fapte referitoare la comportamentul sau, neintroduse in dosarul personal.
8. Tot din art.26 rezulta ca in dosarul personal trebuie sa figureze toate documentele susceptibile sa afecteze situatia administrativa a functionarului si cariera sa.
9. In ceea ce priveste accesul la documentele cu caracter medical, in cadrul unei proceduri de recunoastere a unei boli profesionale, reglementarea a instituit o procedura aparte care prevedea transmiterea raportului medical complet pe care se intemeiaza decizia pe care autoritatea investita cu puterea de numire doreste sa o ia, medicului ales de functionar si recurgerea la o comisie medicala din care sa faca parte medicul desemnat de functionar.
10. Respectarea drepturilor functionarului, in particular a dreptului pe care trebuie sa il aiba de a examina motivarea deciziei pe care autoritatea investita cu putere de numire doreste sa o adopte si de a judeca asupra conformitatii acestei decizii cu regulile Statutului, cere sa i se recunoasca acestuia o cale de acces la documentele cu caracter medical, inclusiv constatarea faptului ce serveste drept fundament deciziei in cauza.
11. Acest drept recunoscut functionarului trebuie, totusi, sa se impace cu necesitatile secretului medical in legatura cu care fiecare medic trebuie sa hotarasca asupra posibilitatii de a le comunica persoanelor pe care le ingrijeste sau le examineaza natura afectiunilor de care ar putea suferi (.). Acest secret medical se impune si fata de persoanele in drept ale unui functionar decedat, chiar daca acesta din urma i-a dezlegat, cum este cazul de fata, pe medici de obligatia de a pastra secretul.
12. Prevazand un acces indirect la documentele cu caracter medical, prin intermediul unui medic de incredere desemnat de functionar, reglementarea conciliaza drepturile functionarului sau ale persoanelor sale in drept cu necesitatile secretului medical.
13. In ceea ce priveste calificarea documentelor la care doreste sa aiba acces reclamanta, implicit consultarea dosarului personal, se cuvine sa aratam ca acele constatari medicale efectuate de medici si experti dezvaluie indubitabil un caracter exclusiv medical. Documentelor referitoare la constatarile faptice legate de un incident care s-a produs in timpul muncii, ce pot servi drept fundament unei proceduri ce vizeaza recunoasterea existentei unui accident de munca sau a unei boli profesionale in sensul reglementarii, trebuie sa li se recunoasca, de asemenea, un caracter medical, ceea ce nu impiedica ca aceste documente sa poata, atunci cand este cazul, sa priveasca si situatia administrativa a functionarului, din moment ce faptele pe care ea le-a relatat stau la baza rapoartelor referitoare la competenta, randamentul sau comportamentul functionarului. In acest caz, aceste documente ar trebui sa figureze in dosarul personal.
14. Trebuie, totusi, sa constatam ca, in cazul de fata, nici nu s-a dovedit si nici nu s-a invocat faptul ca acele constatari faptice legate de contaminare au influentat situatia administrativa sau desfasurarea carierei administrative a defunctului domn Strack. De aceea, pe buna dreptate, Comisia nu a inclus aceste documente in dosarul personal prevazut la art. 26 din Statut.
15. Documentele pe care Comisia le-a comunicat Curtii dupa sedinta si care nu figurau nici in dosarul personal, nici in dosarul prezentat comisiei medicale, contin in esenta constatari asupra incidentului din 1970 si asupra consecintelor sale. In lipsa intentiei din partea Comisiei de a utiliza aceste documente in scopuri administrative, ele prezinta importanta doar in cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale si, de aceea, nu trebuiau sa figureze in dosarul personal prevazut la art. 26. Faptul ca aceste documente nu faceau parte din dosarul transmis comisiei medicale poate sa aiba incidenta asupra regularitatii acestei proceduri, dar scapa aprecierii Curtii in cadrul prezentului recurs.
16. In aceste imprejurari, se cuvine sa recunoastem ca reclamantei i s-a oferit, de catre Comisie, accesul la dosarul personal complet al defunctului sau sot si ca, pe buna dreptate, i-a fost refuzat accesul la documentele cu caracter medical in afara procedurii speciale prevazute in acest sens.
17. De aceea, este bine sa respingem recursul ca neintemeiat.
Asupra cheltuielilor
1. In termenii art.6 9, par .3, alin. 2, din regulamentul procedurii, Curtea poate condamna o parte, chiar si castigatoare, sa ramburseze celeilalte parti cheltuielile pe care le-a angajat, iar Curtea a recunoscut acest lucru ca frustrant sau jignitor. Comisia, drept raspuns la cererea reclamantei, limitandu-se sa faca o simpla trimitere formala si insuficient de precisa la dispozitiile art. 26 din Statut si la cele privitoare la Reglementare, si intretinand indoiala asupra naturii documentelor comunicate Curtii dupa sedinta, ce nu figurau nici in dosarul personal, nici in dosarul transmis comisiei medicale, nu a adoptat conduita corespunzatoare caracterului mai sensibil si complex al cazului dlui Strack. In aceste circumstante, este echitabil sa condamnam Comisia la plata tuturor cheltuielilor.
Pentru aceste motive,
Curtea (prima sectie)
declara si hotaraste :
1) respingerea recursului.
2) condamnarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor.
Bosco Joliet Schockweiler
Pronuntata in sedinta publica la Luxemburg, azi 7 octombrie 1987.
Grefier,
Presedintele primei sectii,
P. Heim
G. Bosco
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
