Desfacerea casatoriei la initiativa unuia dintre soti

Din interpretarea art. 38 alin. (1) si (3) C.fam., potrivit carora „Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila”, respectiv, „Oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei”, deducem urmatoarele conditii cumulative ale acestui tip de divort:

- exista motive temeinice de divort;

- motivele temeinice invocate au vatamat grav relatiile dintre soti;

- continuarea casatoriei nu mai este posibila.

Motivele temeinice de divort. Cauzele concrete ale desfacerii casatoriei nu sunt individualizate in legislatia noastra; ele pot fi de natura subiectiva, fondate pe conduita culpabila a unuia sau a ambilor soti si care a condus la deteriorarea relatiilor de familie [art. 38 alin. (1) C.fam.], sau de natura obiectiva, neimputabile vreunuia dintre soti, practic vorbim aici de boala grava a unuia din soti, boala care face imposibila continuarea casatoriei [art. 38 alin. (3) C.fam.].

Motivele de natura subiectiva, evocand responsabilitatea a cel putin unuia dintre soti, sunt lasate la aprecierea instantei; in loc de a le enumera, chiar exemplificativ, legiuitorul a preferat sa acorde judecatorului libertate deplina in aprecierea temeiniciei motivelor invocate, tinand seama de toate circumstantele care particularizeaza o speta determinata, urmand sa decida desfacerea casatoriei numai atunci cand motivele, a caror realitate a fost dovedita, sunt cu adevarat serioase si severe, prin natura si gravitatea lor compromitand relatiile dintre soti.

In practica judiciara au fost retinute ca fiind intemeiate motive precum: sustragerea indelungata si nejustificata a sotului parat de la obligatia de a convietui daca, in raport de imprejurarile cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanta si-a format convingerea ca despartirea faptica este definitiva, nefiind cu putinta reluarea vietii conjugale; actele de violenta fizica sau/si verbala ale unuia dintre soti, mai cu seama cand nu este vorba de „simple accidente”; infidelitatea unuia dintre soti; existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic.

Motivele de divort invocate si dovedite in cursul procesului permit instantei sa stabileasca culpa unuia sau a ambilor soti in destramarea casniciei. Cu toate ca divortul nu intervine exclusiv cu titlu de sanctiune indreptata impotriva sotului ori a sotilor vinovati, ci deopotriva ca remediu pentru o stare de fapt ce a devenit de nesuportat pentru cel putin unul dintre soti, stabilirea sau repartizarea culpei este relevanta sub aspectul admisibilitatii cererii de divort, precum si al efectelor desfacerii casatoriei.

Sub primul aspect, acela al admisibilitatii cererii de divort, pretinsa culpa a sotului parat invocata de reclamant, odata constatata de instanta, face posibila verificarea si a celorlalte cerinte in prezenta carora poate fi pronuntata disolutia casatoriei.

Potrivit indrumarilor fostei instante supreme, divortul se pronunta fie din vina ambilor soti, fie din vina exclusiva a sotului parat. Desfacerea casatoriei din vina ambilor soti presupune culpa concurenta grava a sotului reclamant, culpa de natura sa justifice prin ea insasi desfacerea casatoriei. Divortul nu poate fi pronuntat in situatia in care din probele administrate rezulta culpa exclusiva a sotului reclamant, iar sotul parat nu a formulat cerere reconventionala solicitand, si el, desfacerea casatoriei. ⁴ In urma modificarilor aduse art. 38 C.fam. prin Legea nr. 59/1993, s-a renuntat la conditia restrictiva ca datorita motivelor temeinice continuarea casatoriei sa fie „vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea ei” (s.n.), inlocuita cu cerinta neatasata persoanei vreunuia dintre soti, anume „continuarea casniciei nu mai este posibila”. Cu toate acestea, suntem de parere ca solutiile promovate sub imperiul reglementarilor anterioare, in sensul ca faptele culpabile savarsite de insusi sotul reclamant, prin ele insele, sunt incapabile sa sustina cererea de divort, nu pot fi abandonate. Altfel ar insemna sa i se permita reclamantului din divort sa pretinda imposibilitatea continuarii casatoriei pentru motive temeinice la a caror origine se afla exclusiv conduita sa culpabila, ceea ce nu credem ca a stat in intentia legiuitorului. ⁵ Este de retinut ca in situatia in care alaturi de cererea introductiva a sotului exclusiv vinovat exista o cerere reconventionala a celuilalt sot, solicitand de asemenea desfacerea casatoriei, divortul se va putea pronunta inclusiv din vina exclusiva a sotului reclamant. Practic, intr-o asemenea ipoteza, cererea introductiva a reclamantului a fost respinsa, dar s-a admis cererea reconventionala a sotului initial parat in divort.

Instanta poate pronunta desfacerea casatoriei din vina ambilor soti atat in situatia in care numai unul dintre ei (reclamantul) a facut cerere de divort – insa din probele administrate reiese culpa ambilor, culpa concurenta a sotului reclamant fiind grava si neindoielnic stabilita [art. 617 alin. (2) C.proc.civ.] – cat si in cazul in care ambii soti au cerut divortul, iar instanta a admis cererea principala, precum si cea reconventionala.

Sub cel de-al doilea aspect, acela al raportului dintre vinovatia unuia sau a ambilor soti si efectele desfacerii casatoriei, sunt de semnalat urmatoarele: daca divortul s-a pronuntat din vina exclusiva a unuia dintre soti, acest sot nu va avea drept la intretinere din partea fostului sau sot decat timp de un an de la desfacerea casatoriei [art. 41 alin. (4) C.fam.], la implinirea termenului dreptul sau stingandu-se; in schimb, obligatia aceluiasi fost sot de a da intretinere fostului sau sot se mentine si poate fi valorificata oricand, stingandu-se, in raporturile dintre ei, prin recasatorirea beneficiarului intretinerii [art. 41 alin. (5) C.fam.]. Divortul din vina ambilor soti asigura fiecaruia dintre fostii soti un drept la intretinere pe toata durata starii de nevoie in care s-ar afla datorita incapacitatii de a munci survenita in timpul casatoriei, anterior casatoriei sau in decurs de un an de la desfacerea casatoriei si dintr-o imprejurare in legatura cu casatoria [art. 41 alin. (2) C.fam.], dreptul la intretinere incetand, si de asta data, prin recasatorirea creditorului intretinerii.

Culpa unuia dintre soti poate fi criteriu de preferinta in favoarea celuilalt la atribuirea locuintei comune.

Vinovatia sotilor, asa cum rezulta din hotararea instantei, nu are consecinte directe asupra partajarii bunurilor comune, cotele cuvenite fiecarui devalmas stabilindu-se potrivit contributiei reale, efective la dobandirea bunurilor comunitare. Bineinteles, cand unul dintre soti a risipit, a distrus ori a sustras o parte din bunurile comune, cota ce-i revine va reflecta conduita sa, dar nu pentru ca acest sot ar fi fost, eventual, singurul vinovat de disruptia casatoriei, ci pentru ca faptele sale au constituit deopotriva motive temeinice de divort si motive pentru stabilirea de cote diferentiate de contributie la dobandirea comunitatii de bunuri.

De asemenea, chestiunea incredintarii copiilor minori spre crestere si educare unuia dintre parinti sau, in cazuri extreme, unei terte persoane, va fi solutionata tinandu-se seama exclusiv de interesele copiilor.

La cererea ambilor soti, hotararea prin care se pronunta desfacerea casatoriei nu se va motiva [art. 617 alin. (2) C.proc.civ.] dar, indiferent ca o astfel de cerere a fost sau nu formulata, instanta este obligata sa statueze cu privire la culpa sotilor.

Motivele de natura obiectiva, independente de conduita culpabila a vreunuia dintre soti, constituie temei al desfacerii casatoriei si „oricare dintre soti poate cere divortul arunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei” [art. 38 alin. (3) C.fam.].

In lipsa oricarei precizari referitoare la natura afectiunii ce poate sustine cererea de divort, si intrucat desfacerea casatoriei pe motivul precaritatii starii de sanatate evoca ideea divortului remediu ca solutie pentru o situatie ce nu mai poate dainui, apreciem ca s-au avut in vedere atat afectiunile de natura fizica, organica, cat si cele de natura psihica. Gravitatea maladiei precum si severitatea formelor sale de manifestare sunt relevante sub aspectul admisibilitatii actiunii, desfacerea casatoriei putandu-se pronunta, cum reiese din textul citat, daca boala face imposibila continuarea casatoriei.

Tinand seama de prevederile art. 9 coroborat cu art. 19 C.fam., casatoria incheiata de alienatul sau debilul mintal, precum si de cel lipsit vremelnic de facultatile mintale cat timp nu a avut discernamantul faptelor sale, este lovita de nulitate absoluta. Daca boala psihica de natura celor amintite (afara de debilitatea mintala, care nu se dobandeste, ci exista de la nastere) a debutat ulterior incheierii casatoriei, cererea de divort fondata pe art. 38 alin. (3) C.fam. este admisibila.

Necomunicarea reciproca de catre viitorii soti a eventualelor afectiuni de care sufera, altele decat cele care, potrivit art. 9 C.fam., sunt impedimente la casatorie, constituie o incalcare a obligatiei instituite prin art. 10 C.fam. si poate atrage anularea casatoriei la cererea sotului al carui consimtamant a fost viciat prin dol (art. 21 C.fam.). Spre deosebire de nulitatea absoluta a actului juridic, nulitatea relativa este supusa unui termen de prescriptie, de 6 luni in materie de casatorie, cu incepere de la data cand sotul indreptatit sa o invoce a cunoscut motivul de nulitate relativa. Prin implinirea termenului de prescriptie sotul pierde sansa de a obtine desfiintarea casatoriei, dar boala de care sufera celalalt poate intemeia o actiune de divort daca, se intelege, este cauza imposibilitatii continuarii relatiilor maritale.

Acest motiv de divort poate fi invocat de insusi sotul bolnav, spre deosebire de motivele temeinice de natura subiectiva care nu justifica desfacerea casatoriei din vina exclusiva a sotului reclamant.

La cererea ambilor soti, instanta, pronuntand divortul, nu va motiva hotararea sa [art. 617 alin. (2) C.proc.civ.]. Data fiind natura motivelor invocate, nu se va statua cu privire la vinovatia sotilor in desfacerea casatoriei.

1.2. Motivele invocate sa fi vatamat grav relatiile dintre soti. Motivele de natura subiectiva sau obiectiva afirmate si dovedite in fata instantei vor constitui temei al desfacerii casatoriei numai daca s-au rasfrant asupra relatiilor dintre soti, vatamandu-le grav. Precizam ca, sub aspectul solutionarii cererii de divort, intereseaza exclusiv relatiile dintre soti, de aceea eventualele discordii dintre unul din soti si alti membrii ai familiei (de regula, parintii celuilalt), in masura in care nu se regasesc si in relatia dintre soti, nu sunt relevante.

1.3. Continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila. Instanta judecatoreasca urmeaza sa aprecieze in concret daca mentinerea casatoriei mai este sau nu posibila, tinand seama de natura si gravitatea motivelor de fapt invocate, de masura in care acestea au marcat convietuirea sotilor, erodand sau chiar distrugand liantul afectiv al relatiilor conjugale, precum si de intreg complexul de imprejurari caracteristice spetei.

Stabilitatea familiei nu este o chestiune care sa priveasca exclusiv sotii in cauza, de aceea instanta nu este un simplu „ghiseu” de inregistrare a divortului. Cum insa trainicia relatiilor dintre soti este conditionata de o multitudine de factori extrajuridici, apararea casatoriei prin mijloace juridice nu poate fi realizata decat in limite rezonabile, ceea ce presupune, pe de o parte, mentinerea casatoriei ori de cate ori neintelegerile dintre soti au caracter pasager si, in mod obisnuit, (fata de natura motivelor aduse in atentia judecatorului), nu altereaza iremediabil relatia cuplului conjugal, iar pe de alta parte, ca desfacerea casatoriei sa nu fie refuzata daca se constata ca doar in acest fel poate fi asigurata protejarea intereselor unuia sau ambilor soti.

Verificarea cerintei in discutie este necesara inclusiv in cazul motivului de divort prevazut de art. 38 alin. (3) C.fam. – starea sanatatii unuia dintre soti.