Drepturile si libertatile fundamentale

Drepturile si libertatile fundamentale

Evidentierea faptului ca, fata de ansamblul drepturilor garantate indivizilor in mediul social, exista o categorie de drepturi esentiale pentru existenta si dezvoltarea materiala si intelectuala a lor a dus la conceptualizarea distincta a celor din urma. Primii teoreticeni ai epocii care a marcat lupta oamenilor pentru respectarea unor prerogative universal recunoscute si a caror garantare se impune statului au denumit aceste prerogative drepturi innascute ale omului sau libertati naturale ale indivizilor. Mai tarziu, conceptele au fost inlocuite cu notiunile de drepturi fundamentale ale omului sau ale omului si cetateanului 

Atunci cand se recurgea la conceptul de drepturi innascute sau naturale ale indivizilor se urmarea sa se sublinieze ca acestea se deosebesc de celelalte drepturi subiective chiar prin natura lor. Ele s-ar caracteriza prin aceea ca sunt indisolubil legate de persoana umana, careia ii apartin dincolo de orice reglementare legala. Pentru ca sunt anterioare statului, aceste drepturi ii sunt superioare si opozabile. Inerente naturii umane, ele sunt aceleasi in toate timpurile si in toate locurile.

Realitatea de astazi arata ca reglementarea drepturilor individuale considerate fundamentale variaza de la tara la tara si de la un moment istoric la altul, iar sfera lor se largeste pe masura progresului ideilor democratice.

Desi nu au un specific propriu nici din punctul de vedere al naturii juridice, nici al obiectului lor, drepturile fundamentale ale omului si cetateanului isi justifica pe deplin existenta pe planul reglementarilor interne ale statelor ca o categorie distincta de celelalte drepturi subiective prin importanta lor economica, sociala si politica. Drepturile fundamentale individuale constituie temelia juridica a ansamblului drepturilor subiective garantate prin legi. Tocmai pentru ca au aceasta pozitie deosebit de importanta in cadrul drepturilor subiective, considerate in totalitatea lor, drepturile fundamentale sunt inscrise in cele mai multe tari in textul constitutiilor, fiind astfel investite cu garantii juridice speciale.

Drepturile si libertatile fundamentale au cunoscut de-a lungul timpului descoperiri succesive, fiind incadrate in mai multe generatii.

Drepturile din prima generatie, care s-au impus ca realitati juridice, au fost drepturile civile si politice, exprimand un stadiu de dezvoltare a societatii marcat de puternice revendicari si de lupta contra tiraniei si despotismului. Drepturile si libertatile civile si politice au aparut ca masuri de protectie a individului contra violentei si arbitrariului guvernantilor, ca proclamare a unei pozitii egale in fata legii.

Drepturile din a doua generatie au fost drepturile sociale, economice si culturale, intre care s-au inclus dreptul la munca, dreptul la protectie sociala, dreptul la educatie. In timp ce drepturile civile si politice nu au presupus actiuni concrete din partea statului, in afara abtinerii de la ingradirea libertatii persoanei, drepturile sociale, economice si culturale implica din partea statelor actiuni, masuri si garantii. Drepturile din a doua generatie s-au impus mai ales dupa adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

Incepand cu anii ’70 ai secolului trecut au aparut si s-au impus drepturile din a treia generatie, denumite si drepturi de solidaritate, in principal fiind caracterizate de faptul ca pot fi realizate numai prin cooperarea statelor si nu in mod individual de catre fiecare dintre ele. Putem exemplifica cu: dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu inconjurator sanatos, etc.

Drepturile au fost cuprinse pe langa Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in doua pacte distincte, unul privind drepturile civile si politice, iar celalalt drepturile economice, sociale si culturale, ambele adoptate in 1966. Pentru ca fragmentarea lor nu este posibila si nici justificata, documentele ulterioare ale Natiunilor Unite au statuat indivizibilitatea acestor drepturi.

Ideea promovarii personalitatii umane a impus recunoasterea unor drepturi noi care valorificau raporturile individ-colectivitate in viziunea realitatilor contemporane. Unele din aceste deziderate s-au impus ca veritabile drepturi, altele sunt inca discutabile, fundamentarea lor juridica nefiind convingatoare, desi scopurile lor evidentiaza idei progresiste si umaniste.

Identificandu-se noile drepturi ce s-au impus se considera ca s-a conturat un drept al dezvoltarii ca domeniu al dreptului international pozitiv, integrat in strategia noii ordini mondiale in care conceptul central il ocupa dezvoltarea, dezvoltare care priveste atat individul cat si natiunile sau colectivitatile.

Un nou drept al omului este considerat dreptul la un nivel de viata decent. Conceptul de nivel de viata satisfacator include dreptul la alimentatie, la imbracaminte si la o locuinta satisfacatoare. Unii autori raporteaza acest nivel la stadiul de dezvoltare a unei anumite societati.

Propunerea unor noi drepturi ale omului in catalogul drepturilor fundamentale reflecta preocupari notabile. Fata de scopurile urmarite prin noile drepturi propuse si teoretizate se impune o examinare profunda a tuturor implicatiilor lor. Transformarea omului in subiect de drept in raporturile internationale este nedorita si ridica probleme de ordin juridic pentru ca risca sa scoata cetateanul de sub jurisdictia propriului stat.

Propunerea de generalizare a unor drepturi, de creare a unor drepturi complexe care sa incorporeze o serie de alte drepturi traditional stabilite prezinta riscul pierderii sensului si rostului drepturilor si libertatilor individuale. Filtrarile sunt necesare in special atunci cand se propune institutionalizarea ideilor, trecerea lor in domeniul juridicului, care lucreaza cu categorii si notiuni precis determinate, clare, posibil de aplicat in viata practica, pentru ca dreptul este un fenomen viu, o realitate practica si nu o simpla teorie.

Constitutia Romaniei din 1991, reglementand drepturile fundamentale, le cuprinde sub titlul “Drepturile si libertatile fundamentale” fara sa adauge ca este vorba de drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor. Aceasta pentru ca exercitarea celor mai multe drepturi fundamentale reglementate sub acest titlu nu este conditionata de calitatea de cetatean roman. Strainii si apatrizii care se afla pe teritoriul Romaniei au o serie de drepturi care vizeaza protectia persoanei si a bunurilor, dar nu se bucura de acele drepturi si libertati prevazute de constitutie si de legi care prin insasi natura lor sunt indisolubil legate de calitatea de cetatean al statului roman.

Drepturile fundamentale individuale au fost definite de participantii la Colocviul de la Aix din 1981 ca fiind ansamblul drepturilor si libertatilor recunoscute atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice (de drept privat si de drept public), in virtutea constitutiei, dar si a textelor internationale, si protejate atat contra puterii executive, cat si contra puterii legislative de catre judecatorul constitutional (sau de catre judecatorul international).

Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale

In functie de criteriul continutului drepturilor si libertatilor cetatenesti, continut ce determina si finalitatea acestor drepturi, acestea se clasifica in:

a) Inviolabilitati - acele drepturi si  libertati care, prin continutul lor, asigura viata, posibilitatea de miscare libera, siguranta fizica si psihica, precum si siguranta domiciliului persoanei fizice. In aceasta categorie includem: dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si psihica., libertatea individuala, dreptul la aparare, dreptul la libera circulatie, dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private, inviolabilitatea domiciliului.

b) Drepturi si libertati social-economice si culturale – acele drepturi care asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea protectiei acestora. In aceasta categorie se includ: dreptul la invatatura, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, dreptul la greva, dreptul de proprietate, dreptul de mostenire, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la casatorie, dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta, dreptul persoanelor cu handicap la o protectie speciala.

c) Drepturi exclusiv politice – drepturi care pot fi exercitate de catre cetateni numai pentru participarea la guvernare. Aceasta categorie include: dreptul la vot si dreptul de a fi ales.

d) Drepturi si libertati social-politice – acele drepturi si libertati care pot fi exercitate de cetateni fie pentru realizarea si rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru participarea la guvernare. Aceste drepturi si libertati asigura posibilitatea de exprimare a gandurilor si opiniilor,  fapt pentru care mai sunt denumite si libertati de opinie. In aceasta categorie se includ: libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei.

e) Drepturile garantii – acele drepturi care au rolul de garantii constitutionale ale respectarii celorlalte drepturi. Aceasta categorie include: dreptul de petitionare; dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica de a obtine recunoasterea dreptului pretins, anularea actului vatamator si repararea pagubei.

Aceasta clasificare cuprinde drepturile si libertatile nominalizate in Constitutie pentru cetatenii romani. Pentru cetatenii straini si apatrizi sunt recunoscute dreptul la protectia persoanei si a bunurilor si dreptul la azil.

O mentiune aparte se impune in legatura cu egalitatea in drepturi a cetatenilor care poate fi considerata ca fiind un principiu fundamental, o categorie de drepturi sau un drept politic.  

Indatoririle fundamentale ale cetatenilor

Pe langa drepturi, cetatenii au si o serie de indatoriri:

- indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;

- indatorirea de fidelitate fata de tara;

- indatorirea de aparare a patriei;

- indatorirea de a satisface serviciul militar;

- indatorirea de a constribui la cheltuielile publice;

- indatorirea de exercitare cu buna credinta a drepturilor si libertatilor si de a respecta drepturile si libertatile celorlalti.

Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale ale cetatenilor romani

Exista o serie de principii care guverneaza domeniul mentionat, principii care, in majoritate, sunt reglememtate expres in legea fundamentala:

- principiul universalitatii drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale;

neretroactivitatea legii;

- egalitatea in drepturi a cetatenilor;

- functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara;

- protectia cetatenilor romani in strainatate;

- principiul protectiei juridice a cetatenilor straini si apatrizilor in Romania;

- cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania;

- prioritatea reglementarilor internationale;

- accesul liber la justitie;

- caracterul de exceptie al restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.