Separatia puterilor in stat

Separatia puterilor in stat

1.     Notiunea de separatie a puterilor si evolutia ei

Principiul separatiei puterilor a revolutionat practic stiinta moderna a organizarii statului; cei care l-au conceput si l-au promovat, Locke si Montesquieu au urmarit cu precadere "apararea libertatilor individuale impotriva oricarui abuz generat de concentrarea puterii". In celebra sa opera "L'esprit des lois", Montesquieu face o analiza stiintifica a problemelor separatiei puterilor, sustinand ca in stat exista trei puteri distincte: legislativa, executiva si judecatoreasca. Oamenii nu pot fi liberi intr-un stat in care ierarhiile puterii se concentreaza in mainile unei singure persoane, pentru ca, tine de fiinta umana ca "orice om care detine puterea este inclinat sa abuzeze de ea, el merge pana unde gaseste limite". Remediul aceste "stari naturale" a fiintei umane si a puterii sta in aceea ca "pentru a nu se abuza de putere trebuie ca prin asezarea lucrurilor, puterea sa opreasca puterea.

Separatia puterilor este legata de democratie, iar democratia presupune si integrarea fortelor individuale si a corpurilor sociale. Asadar,teoria separatiei puterilor este un principiu politic si juridic si trebuie sa-si gaseasca temei in Constitutie.

Separarea puterilor reprezinta o conditie a stimularii spiritului de responsabilitate in activitatea tuturor organelor statului - responsabilitate prin legalitate si prin putere, prin echilibru, prin autolimitare a manifestarilor agentilor de putere. Separatia puterilor elimina subordonarea ierarhica dintre puterile statului, fiecare din acestea fiind obligate de Legea fundamentala sa-si exercite doar propriile competente. Evident insa ca principiul separatiei puterilor nu inseamna ruptura intre ele ci, impune o colaborare a puterilor.

2. Separatia puterilor. In mod concret puterea de stat are de rezolvat trei mari probleme:

a)     sa stabileasca un cadru normativ general in limitele caruia se dezvolta viata sociala, anume sa legifereze. Legiferarea este operatiune tehnico-juridica prin care se stabilesc reguli, norme de conduita in viata publica si in anumite cazuri si in viata privata a membrilor societatii;

b)     sa puna in executare aceste norme juridice de conduita pentru ca altfel nu s-ar mai justifica legiferarea;

c)     sa solutioneze conflictele dintre membrii societatii aparute in procesul de conformare sau neconformare a comportamentului lor la normele de conduita.

Fiecarei puteri ii corespund una sau mai multe autoritati care sa realizeze atributiile ce-i revin. Cum separatia puterilor se integreaza in unitatea sistemului statal si fiecare "putere" este parte integranta a puterii statului, este de inteles ca separatia un inseamna o separare totala. In realitate, separatia se realizeaza prin specificitatea functiei ce o realizeaza fiecare putere, dar si prin echilibru si interdependente. O putere nu poate exista separat de celelalte doua puteri, dar nici alte autoritati si institutii ale statului nu pot exista in afara celor trei sisteme de organizare institutionala.

Constitutia din 1991 nu a prevazut expres organizarea puterii de stat pe principiul separatiei puterilor apreciindu-se la acel moment ca nu este necesara o asemenea prevedere, ca lucrurile se subinteleg. Urmare a revizuirii Constitutiei, in anul 2003, s-a formulat urmatorul text clar si transant: "statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale" - art. 1 alin. 4[1].

Statul de drept

Separatia puterilor impune existenta statului de drept de legalitate. Trasatura fundamentala a statului de drept este una complexa si anume - statul de drept se bazeaza pe separatia puterilor, pe egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii si pe suprematia legii - ca singurul reper de masurare a ordinii sociale. Pentru aceasta statul de drept cere ca toti cei care incalca legea sa fie trasi la raspundere, nimeni nu este mai presus de lege, accesul liber la justitie, existenta unei justitii bazate pe profesionalitatea si inamovibilitatea judecatorilor; pe raspunderea politica a Guvernului, responsabilitatea ministeriala si lipsa unei ierarhii administrative intre puterile statului, dar si posibilitatea de control parlamentar al activitatii celorlalte autoritati publice. La baza functionarii statului de drept trebuie sa stea: legitimitatea puterii, constitutionalitatea acesteia, separatia puterilor, garantarea drepturilor si a libertatilor fundamentale, pluripartitismul si autolimitarea exercitiului puterii de catre fiecare autoritate publica si agent al puterii publice[2].