Structura normei juridice

Structura normei juridice

Orice norma juridica contine anumite prescriptii, indicatii, adresate comportamentului uman. Aceste indicatii, ce alcatuiesc substanta normei de drept, sunt exteriorizate in anumite forme specifice. De aceea, la orice regula de drept distingem o structura interna, logico - juridica si o constructie externa, tehnico - legislativa, data de modul de exprimare in cadrul actului normativ ori al unui alt izvor de drept.

1. Structura logico-juridica

Structura logico-juridica a normei de drept prezinta o importanta deosebita, intrucat ne indica elementele din care se compune norma, precum si interdependenta dintre acestea.

Indiferent de formularea ei textuala sau de ramura de drept careia apartine (constitutional, administrativ, penal, civil, international etc.), norma de drept are o structura alcatuita din trei elemente: ipoteza, dispozitie, sanctiune. Aceasta constructie corespunde situatiei logice potrivit careia orice prescriptie pentru a avea semnificatia si autoritatea unei norme de drept trebuie sa prevada conditiile in care unele categorii de subiecte vor avea o anumita conduita (ipoteza), care este aceasta conduita (dispozitia) si care sunt consecintele nerespectarii sau incalcarii acesteia (sanctiunea).

Ex. Art. 38 din noul Cod al muncii este ilustrativ pentru aspectul in discutie. Acesta prevede ca, «salariatii (ipoteza) nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege (dispozitia). Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor, sau la limitarea acestor drepturi, este lovita de nulitate (sanctiunea).»

a) Ipoteza este acea parte a normei juridice, care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica dispozitia normei juridice

Ipoteza indica, de asemenea, categoriile de persoane la care se refera prevederile dispozitiei. Avand in vedere precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice, distingem ipoteze determinate si ipoteze relativ determinate.

O ipoteza determinata este aceea care stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei. Astfel art. 22 alin.1 din Constitutia Romaniei contine o ipoteza determinata retinand ca 'dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.'

O ipoteza relativ determinata indica doar imprejurarile de aplicare a dispozitiei, dar continutul concret al acestor imprejurari, prin natura lui, nu poate fi dat in actul normativ, ci este lasat pe seama organului de stat.

Un exemplu, in acest sens, il constituie art. 148 lit. d din Codul de procedura penala care prevede ca masura arestarii preventive poate fi luata daca 'sunt date suficiente ca inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influentarea unui martor sau expert, distrugerea mijloacelor materiale de proba, sau prin alte asemenea fapte'.

Este de dorit ca ipotezele sa fie cat mai concret si complet formulate, aceasta fiind o garantie a aplicarii intocmai a dispozitiei, o masura de prevenire a arbitrariului si de intarire a legalitatii. De aceea, uneori, dupa adoptarea legii, organul legislativ intervine pentru a determina limitele de stabilire mai precisa a ipotezei unor norme ce prezinta importanta deosebita pentru realizarea ordinii de drept intr-un anumit domeniu. Ipoteza mai poate fi simpla, in cazul in care prevede o singura imprejurare in prezenta careia se aplica dispozitia, sau complexa, atunci cand prevede o multitudine de imprejurari care toate laolalta sau fiecare in parte, determina aplicarea dispozitiei.

b) Dispozitia este acea componenta a normei juridice care prevede conduita ce trebuie urmata in ipoteza data. Ea concretizeaza drepturile si obligatiile corespunzatoare ale subiectelor vizate de norma juridica respectiva. Dispozitia poata sa prevada fie savarsirea unei actiuni, fie o inactiune, adica abtinerea de la fapte ilicite

Dupa caracterul conduitei prescrise dispozitia poate sa fie determinata si relativ determinata.

Este determinata atunci cand stabileste categoric si fara nici o posibilitate de derogare, drepturile si obligatiile subiectelor vizate (art. 36 alin. 1 din Constitutia Romaniei contine o dispozitie determinata precizand ca 'Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv').

Cand norma prevede mai multe variante posibile de conduita, urmand ca subiectele sa aleaga una dintre ele, sau cand fixeaza anumite limite, in cadrul carora se pot stabili drepturile si obligatiile juridice, dispozitia este relativ determinata. O astfel de dispozitie aflam in art.40 din Codul familiei care prevede ca 'La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Daca nu a intervenit o asemenea invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre soti va purta numele ce avea inainte de casatorie.'

c) Sanctiunea este acel element al normei juridice care precizeaza urmarile nerespectarii dispozitiei. Ea contine masurile luate impotriva persoanei care a incalcat legea, aduse la indeplinire prin autoritatea statului. Aplicarea sanctiunilor se face de catre organe special imputernicite ale statului, care urmaresc indeplinirea urmatoarelor functii: o functie reparatorie prin care se urmareste restabilirea ordinii sociale perturbate si eventual repararea unor prejudicii materiale sau morale; o functie preventiva (general - educativa) care urmareste prevenirea incalcarii normelor de drept prin avertismentul adresat cetatenilor si o functie educativa in raport de autorul incalcarilor de drept (prin care se urmareste corijarea acestuia si reintegrarea sa in ordinea de drept existenta).

Clasificarea sanctiunilor

Sanctiunile difera din punct de vedere al naturii si gravitatii lor.

1. Dupa natura lor distingem sanctiuni: penale, administrative, disciplinare, civile.

Sanctiunile penale se aplica celor care savarsesc infractiuni (fapte care prezinta pericol social, savarsite cu vinovatie si prevazute de legea penala).

Sanctiunile administrative se aplica celor care savarsesc abateri administrative: disciplinare, contraventionale. Aplicarea unor sanctiuni disciplinare in dreptul administrativ este conditionata de incalcarea normelor de drept administrativ privind corectitudinea indeplinirii atributiilor de serviciu de catre functionarii publici. In Statutul functionarului public sunt prevazute prin art. 70 al. 3 urmatoarele sanctiuni: avertismentul, mustrarea, diminuarea drepturilor salariale.

Sanctiunile disciplinare se refera mai ales la abaterile de la disciplina muncii stabilita prin legislatia muncii.

Sanctiunile civile constau in despagubiri impuse celui care raspunde in caz de producere a unei pagube sau revocare a actului fraudulos, anulare a actului juridic, rezolutiunea sau rezilierea contractului etc.

2. Dupa gravitatea lor sanctiunile se subdivid in mai multe categorii. Astfel, in cadrul sanctiunilor penale, in functie de criteriul amintit, avem: privatiunea de libertate, munca corectionala, amenda, confiscarea averii, interdictia de a exercita anumite profesii.

3. Dupa scopul urmarit, sanctiunile pot fi grupate in: sanctiuni de anulare sau desfiintare a actelor ilicite, sanctiuni reparatorii - de reparare, sanctiuni disciplinare, sanctiuni contraventionale si sanctiuni penale. Deci, normele juridice, prin sanctiunile lor, pot urmari scopuri diverse: anularea sau desfiintarea actului ilicit, restabilirea situatiei legale si repararea prejudiciului produs, aplicarea unor masuri de constrangere in caz de savarsire a unor fapte antisociale.

4. Dupa gradul de determinare sanctiunile sunt de mai multe feluri: absolut determinate, relativ determinate, alternative si cumulative.

Sanctiunile absolut determinate sunt cele care fiind formulate categoric nu pot fi modificate (micsorate sau marite) de catre organul de aplicare.

Sanctiunile relativ determinate se stabilesc in limitele unui minim si maxim, urmand ca organul de aplicare sa stabileasca, intre aceste limite, sanctiunea. In general, sanctiunile penale imbraca acest caracter.

Alternative sunt sanctiunile in privinta carora cel care le aplica are de ales intre mai multe sanctiuni (de regula inchisoare sau amenda).

Cumulative sunt sanctiunile in cadrul carora organul de aplicare trebuie sa aplice doua sau mai multe sanctiuni (inchisoare si confiscarea averii sau interzicerea unor drepturi). O asemenea sanctiune constatam in art. 174 Cod penal potrivit caruia 'uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi.'

Corelatia dintre elementele normei juridice

Cele trei elemente ale normei juridice nu sunt intotdeauna expres prevazute in corpul normei juridice si nici nu trebuie descrise in aceasta ordine. Rareori intalnim norme care sa contina toate cele trei elemente.

De cele mai multe ori, cel putin unul dintre elemente este subinteles in textul normei. De exemplu, Art. 18 din Legea cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat nr. 105/ 1992 prevede: 'Conditiile de fond cerute pentru incheierea casatoriei (ipoteza) sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti (dispozitia)'. Sanctiunea nu este prevazuta expres dar ea poate fi dedusa prin interpretarea logica a normei de drept, in sensul ca, daca nu sunt respectate cerintele legii nationale, casatoria este nula de drept.

Sunt si norme in care dispozitia lipseste din corpul normei, fiind subinteleasa iar uneori, din structura normei juridice poate lipsi ipoteza.

2. Structura tehnico - legislativa

Structura tehnico-legislativa a normei de drept se refera la forma exterioara de exprimare a continutului si a structurii logice a acesteia, la modul in care normele se incadreaza in texte normative.

Normele juridice sunt, de regula, cuprinse in acte juridice normative - legi, decrete, hotarari, regulamente, decizii - care, la randul lor, sunt structurate, dupa caz, in: carti, parti, capitole, paragrafe, sectiuni, aliniate. Elementul structural de baza al actului normativ este articolul care, in mod obisnuit, cuprinde o dispozitie de sine statatoare. De cele mai multe ori, un articol de lege formuleaza o singura regula. Sunt si cazuri cand, intr-un articol, sunt cuprinse mai multe norme.

Mai dificila este situatia cand intregul cuprins al normei poate fi determinat numai prin coroborarea mai multor articole de lege intrucat cele trei elemente nu sunt intrunite in acelasi loc (in acelasi articol, paragraf, capitol sau chiar act normativ). Organul de aplicare a dreptului are, in aceasta situatie, sarcina de a cauta elementele normei juridice in cadrul izvoarelor de drept existente, pentru a putea adopta o solutie concreta intr-un caz dat. De exemplu, in art. 4, 5, 6 din Codul familiei se prevad o serie de conditii pentru incheierea casatoriei (implinirea varstei legale, viitorii soti sa nu fie casatoriti, sa nu fie rude de grad ), dar in aceste articole nu se arata care este consecinta nerespectarii conditiilor mentionate. Sanctionarea nerespectarii dispozitiilor de mai sus se face in temeiul art. 19 din acelasi Cod care prevede ca: 'Este nula casatoria incheiata cu incalcarea dispozitiilor prevazute in art. 4, 5, 6 din Codul familiei'. Deci ori de cate ori organul de aplicare a dreptului va fi sesizat ca au fost incalcate dispozitiile art. 4, 5, 6 din Codul familiei, va apela la art. 19, aplicand sanctiunea respectiva (nulitatea).

Clasificarea normelor juridice

Obiectul reglementarii normelor juridice il constituie relatiile sociale din diferitele domenii ale vietii sociale (politice, economice, de familie etc.). Datorita marii varietati si complexitati a acestor relatii, normele juridice sunt diferentiate. Dar, cu toata diversitatea lor, normele de drept pot fi reunite in categorii si grupe, dupa anumite criterii date cum sunt:

Obiectul si metoda de reglementare;

Forta juridica determinata de izvorul de drept in care se gasesc;

Caracterul conduitei prescrise (natura dispozitiei);

Structura normei juridice (modul de redactare);

Sfera aplicarii si gradul de generalitate.

Clasificarea normelor juridice are o importanta teoretica dar mai ales practica, intrucat o buna cunoastere a caracterului normei ajuta la intelegerea sensului ei exact, la aprecierea conduitei oamenilor in raport cu legea, stabilind totodata legaturile dintre diferite texte de lege, care se completeaza reciproc.

a) Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice (adica dupa relatiile la care se refera), normele juridice se grupeaza in institutii juridice, ramuri de drept, alcatuind pana la urma o unitate bazata pe principii comune - sistemul de drept. Normele juridice din tara noastra alcatuiesc un sistem in care se reflecta atat unitatea dintre ele, cat si caracterul lor diferentiat pe ramuri si institutii juridice.

Sfera cea mai restransa a legaturii de continut intre mai multe norme juridice o formeaza institutia juridica. Aceasta cuprinde totalitatea normelor de drept care reglementeaza o anumita categorie (o grupare unitara) de relatii sociale, determinand astfel un gen aparte de raporturi juridice (asa este institutia casatoriei, institutia contractului etc.).

Ramura de drept reprezinta o grupare mai larga de norme si institutii juridice, care sunt legate intre ele prin obiectul lor comun. Sistemul dreptului romanesc cuprinde: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul comercial, dreptul international public, dreptul international privat etc.

b) Dupa forta juridica determinata de organul de stat de la care emana distingem: legi ale Parlamentului Romaniei, care se bucura de suprematie fata de toate celelalte izvoare ale dreptului; hotarari ale guvernului; instructiuni si ordine ale ministrilor; decizii ale prefecturilor si primariilor .

c) In functie de caracterul conduitei prescrise norma poate stabili obligatia de a savarsi anumite actiuni, obligatia abtinerii de la savarsirea anumitor actiuni sau poate numai sa permita, sa imputerniceasca, sa recomande o paleta larga de actiuni umane. In functie de nuantele prezentate mai sus pot fi identificate mai multe categorii de norme.

O prima grupare s-ar putea face dupa posibilitatea subiectelor de drept de a declansa sau nu prin vointa lor, actiunea unei norme juridice. Daca norma ordona savarsirea unei anumite actiuni sau interzice savarsirea anumitei actiuni, subiectul de drept nu are nici o libertate in fata conduitei strict obligatorii.

Dimpotriva, unele dispozitii nu obliga dar nici nu interzic in mod categoric o conduita. Ele prevad posibilitatea ca subiectul sa-si aleaga conduita dintre mai multe variante dupa propria apreciere.

Normele imperative (obligatorii) sunt de doua feluri: onerative si prohibitive.

Cele onerative ordona, prescriu in mod expres, savarsirea unei actiuni. O astfel de norma este cea stabilita de dispozitia din Codul familiei care prevede ca 'numai casatoria incheiata in fata delegatului de stare civila este valabila'.

* Normele prohibitive sunt cele care interzic savarsirea unor actiuni. Acestei categorii de norme ii apartin, prin excelenta, majoritatea normelor de drept penal, dar si numeroase reguli de drept administrativ. O norma prohibitiva este, de exemplu, cea din Codul familiei care prevede ca 'este interzis sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita'.

Sub aspectul in discutie (caracterul conduitei prescrise) aceeasi norma poate fi atat onerativa cat si prohibitiva. Astfel, normele de drept penal interzic savarsirea unor activitati considerate infractiuni dar obliga, totodata, organele de stat ca, in cazul incalcarii lor, sa urmareasca si sa sanctioneze pe infractor.

* Normele dispozitive sau permisive sunt acele norme care fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevad posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi. O asemenea norma este cea care lasa sotilor libertatea de a se invoi cu privire la numele pe care sa-l poarte in timpul casatoriei. In sfera normelor dispozitive se includ: normele de imputernicire, normele de stimulare, normele supletive si normele de recomandare.

1) Normele de imputernicire formuleaza anumite drepturi ale subiectului, stabilesc capacitatea si competenta subiectelor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor actiuni. Un exemplu, in acest sens, ne ofera art. 40 alin. 1 din Constitutie care prevede ca: 'Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate si alte forme de asociere'.

2) Normele supletive sunt cele in care subiectului i se lasa posibilitatea sa aleaga singur una din variantele de conduita prevazuta de norma si numai in ipoteza ca nu s-a folosit de aceasta posibilitate drepturile si obligatiile sale vor fi stabilite de un organ de stat, in limitele dispozitiei. Contine o norma supletiva, de exemplu, art. 40 alin. 2 din Codul familiei care prevede ca atunci cand nu exista invoiala cu privire la nume, in caz de divort, fostii soti vor purta numele avut inainte de casatorie.

3) Normele de stimulare sunt acele norme care prevad recompensarea unei conduite deosebite, in special in procesul muncii sau stimularea initiativei, mai buna organizare a procesului muncii, folosirea la maximum a timpului de lucru. O dispozitie de stimulare era cea prevazuta in art. 99 din Codul muncii anterior care prevedea ca pentru indeplinirea in cele mai bune conditii a sarcinilor si pentru realizari deosebite in munca, salariatii pot primi drept recompensa: acordarea de trepte sau gradatii la retributia tarifara, gratificatii, premii, alte recompense materiale. Sunt de asemenea norme de stimulare cele prin care se atribuie decoratii, titluri de onoare, premii.

4) Normele de recomandare sunt, dupa cum si denumirea sugereaza, prevederi neobligatorii, adresate unor organizatii sociale, carora statul nu le poate adresa ordine ci numai sugera anumite conduite.

In sistemul de drept romanesc asemenea norme apar destul de rar fiind intalnite cu deosebire in practica dreptului cooperatist.. Codul muncii anterior, de exemplu, recomanda organizatiilor cooperatiste si obstesti ca in masura in care nu existau prevederi legale care sa le reglementeze activitatea, sa aplice relatiilor de munca ale membrilor lor, dispozitiile acestui cod, adaptat la specificul activitatii. Dar, pentru ca aceste norme sa se aplice este nevoie ca ele sa fie insusite de catre organizatiile carora li se adreseaza.

d) Dupa structura normei juridice (sau modul de redactare) normele juridice pot fi: complete si incomplete.

Sunt complete normele care contin toate cele trei elemente, un exemplu in acest sens, fiind art. 30 din Codul familiei potrivit caruia 'Bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti (ipoteza) sunt de la data dobandirii lor bunuri comune ale sotilor (dispozitia). Orice conventie contrara este nula (sanctiunea).'

Deci, cand cele trei elemente nu sunt prezente in acelasi articol al actului normativ ci in articole sau capitole diferite (alteori chiar in acte normative diferite), normele sunt incomplete (imperfecte).

Norma poate fi incompleta pentru ca anumite elemente urmeaza a fi stabilite ulterior tot printr-un act normativ care vine sa completeze norma.

e) Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate, normele juridice pot fi grupate in: norme generale, norme speciale si norme de exceptie.

Normele generale au sfera cea mai larga de aplicare, guvernand, de regula, o anumita ramura a dreptului. Un asemenea caracter imbraca, de exemplu, norma juridica din art. 5 al 1 din Constitutie care prevede ca 'Cetatenia romana se dobandeste, se pastreaza sau se pierde in conditiile prevazute de legea organica'.

Normele speciale se aplica numai anumitor categorii de subiecte sau relatii sociale (cum sunt normele juridice aplicabile functionarilor publici, militarilor, presedintelui tarii, ministrilor.

Normele de exceptie sunt cele care se abat de la regula generala. Ele constituie o completare fie a regulilor generale, fie a celor speciale. In stiinta dreptului, adesea, normele generale sunt denumite fata de cele speciale si de exceptie, norme de drept comun.