Izvoarele dreptului romanesc contemporan

IZVOARELE DREPTULUI ROMANESC CONTEMPORAN.

In analiza izvoarelor dreptului nostru, in prezent trebuie sa avem in vedere momentul istoric in care se gaseste societatea romaneasca si statul roman, ca urmare a Revolutiei din Decembrie 1989, a rasturnarii regimului de dictatura si a trecerii spre democratie si statul de drept. In acest context au loc transformari profunde ale dreptului, inclusiv in ce priveste formele sale de exprimare, izvoarele sale.

Revolutia nu a inlocuit, evident, dintr-o data vechiul drept si nici nu era posibila si necesara o atare schimbare. Prin noile organe ale puterii ea a inlocuit fie imediat, fie treptat, intr-un proces care este in plina desfasurare, numeroase legi si acte normative ale vechiului regim, inclusiv reglementari de natura constitutionala.

Ne aflam intr-o perioada de intensa activitate legislativa, fundamentata pe prevederile cuprinse in Constitutia adoptata la 21 noiembrie 1991 prin care se asigura, cadrul legal necesar fauririi unei societati democratice, cu toate componentele sale economice, politice, social-culturale, conform principiilor fundamentale proclamate de Revolutie si exigentelor statului de drept.

Mentionand ca izvorul principal si aproape exclusiv al dreptului romanesc il reprezinta legea si actele normative in general, este necesar ca ele sa fie observate in aceasta perioada de tranzitie[1].

In primul rand, este de mentionat ca avem de-a face cu unele acte normative premergatoare Revolutiei din decembrie 1989, dintre care cele mai multe au fost edictate in ultimele decenii, dar unele au fost elaborate si in perioadele anterioare, mergand chiar pana in primii ani de dupa faurirea statului national in secolul trecut (de exemplu, Codul civil din 1864, intrat in vigoare de la 1 ianuarie 1865).

Intre izvoarele dreptului provenite din aceasta perioada sunt de mentionat, in functie de sistemul legislativ si al organelor statului, legea, decretele Consiliului de Stat, decretele prezidentiale, hotararile si ordinele si instructiunile ministrilor.

Aceste acte normative, in masura in care nu au fost abrogate si nu contravin prevederilor Constitutiei din 1991 (art.150 din Constitutie) pot fi invocate ca izvoare ale dreptului.

Dupa Revolutia din decembrie 1989, pentru determinarea actelor normative ca izvoare ale dreptului este nevoie sa tinem seama de natura perioadei de tranzitie in care ne aflam, sa distingem diferitele etape parcurse, cu specificul organelor puterii in actiune.

Astfel, in perioada de la Revolutie (22 decembrie 1989) si pana la alegerile generale din 20 mai 1990 si mai precis, constituirea Parlamentului si institutiei Presedintelui Romaniei, guvernarea tarii, conducerea statului s-a asigurat de catre organe provizorii si anume Consiliul Frontului Salvarii Nationale, iar din 9 februarie, de Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, de Presedintele acestor organe care avea si atributia de sef de stat, de guvernul provizoriu si de ministere.

Pe plan local, au fost create primariile judetene, iar in localitati, ca organe de conducere consiliile locale ale FSN, la inceput, iar apoi, Consiliile provizorii de Uniune Nationala.

Avand in vedere situatia deosebita creata de Revolutie, faptul ca nu exista un organ legislativ, un parlament, ales, actele cu putere de lege au luat forma Decretelor - lege, emise de Consiliul FSN, respectiv CPUN, semnate de presedintele acestor organe. Decretul - lege a fost forma principala si superioara a izvoarelor dreptului pana la constituirea parlamentului.

Alaturi de decrete - legi si subordonate acestora sunt de mentionat, de asemenea, Decretele cu caracter normativ ale Presedintelui Consiliului F.S.N, apoi al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, hotararile cu caracter normativ ale guvernului provizoriu si ordinele cu caracter normativ ale ministrilor, iar pe plan local, hotararile, deciziile normative ale organelor locale.

Decretele - legi au avut un rol deosebit in infaptuirea sarcinilor transformarilor revolutionare in toate compartimentele vietii economice, politice, sociale. Prin decrete-legi au fost adoptate sau modificate prevederi ale legislatiei anterioare, au fost date reglementari noi in cele mai importante domenii, inclusiv prevederi de natura constitutionala, strict necesare functionarii sistemului politic. Un asemenea act a fost bunaoara Decretul - lege nr.2 din 27 decembrie 1989 care pe langa reproducerea in preambul a platformei - program a F.S.N. proclamata in Comunicatul din 21 decembrie 1989 contine si alte reglementari de natura constitutionala cum sunt denumirea tarii, forma de guvernamant, drapelul tarii. De asemenea, decretul - lege nr.92 din 18 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului si presedintelui Romaniei desi este in primul rand, o 'lege electorala, contine si norme referitoare la atributiile Presedintelui Romaniei'.

Este de notat ca primul act al Revolutiei din decembrie 1989, Comunicatul catre tara continand programul FSN a reprezentat un document cu valoare politica, morala si juridica, expresie a consensului national realizat de Revolutia populara. Acest program, preluat apoi in Decretul - lege nr.2 din 27 decembrie 1989, statorniceste principiile fundamentale, jaloanele de baza ce vor orienta intreaga dezvoltare ulterioara a legislatiei.

Dupa alegerile din 20 mai 1990 s-a constituit Parlamentul bicameral, care este in acelasi timp - prin reunirea celor doua camere - Adunarea Constituanta, precum si institutia Presedintelui Romaniei. A fost format guvernul tarii, s-au organizat ministerele, precum si organele locale.

Urmare a acestui fapt, parlamentul a devenit unicul organ legiuitor din stat, prin aceasta incetand perioada de conducere si legiferare prin decrete - lege.

Legea devine astfel, izvorul principal si superior al sistemului nostru de drept actual.

In temeiul legilor si in vederea aplicarii lor, Presedintele Romaniei edicteaza decrete, iar guvernul hotarari, cele cu caracter normativ fiid izvoare de drept, precum si in conditiile delegarii legislative - ordonante.

Problematica teoretica si practica a ordonantelor ca izvoare ale dreptului a relevat aspecte complexe si controversate privind: limitele delegarii legislative, evitarea abuzului in adoptarea ordonantelor si implicit a uzurparii legislativului de catre executiv, domeniul ordonantelor de urgenta, relativitatea formularii 'in cazuri exceptionale', evitarea consecintelor negative ale ordonantelor care au produs efecte juridice si apoi au fost respinse, necesitatea perfectionarii acestui izvor de drept.

La nivelul ministerelor sunt de mentionat, in continuare ordinele sau instructiunile cu caracter normativ.

In principiu, ordinele si alte asemenea acte ale ministerelor stabilesc masuri tehnico-organizatorice si metodologice, normative si alte detalieri si concretizari ale dispozitiilor superioare.

Pe plan local, sunt izvoare de drept deciziile organelor locale cu caracter normativ, in conformitate cu legile si alte acte normative ale organelor superioare, in executarea atributiilor lor legale. Actele normative ale organelor locale sunt evident subordonate intre ele, precum cele ale primariilor si consiliilor municipale, orasenesti si comunale fata de cele judetene (respectiv al municipiului Bucuresti).

Legile si celelalte acte normative ale organelor centrale se publica in Monitorul Oficial. Publicarea deciziilor organelor locale se asigura prin orice mijloc considerat potrivit (presa locala, radio etc).

Intre alte izvoare ale dreptului nostru actual, evident avand un rol limitat si in pozitie subsidiara, sunt de mentionat contractul si obiceiul.

Contractul este recunoscut ca izvor al dreptului intern in forma contractului colectiv de munca, act care in conditiile actuale ale trecerii la economia de piata si privatizarea capata o semnificatie cu totul deosebita si diferita de situatia din perioada regimului dictatorial al economiei de stat, planificate. Remarcam de asemenea importanta tratatului - ca expresie a contractului normativ, izvor de drept.

Obiceiul sau cutuma, in dreptul nostru, ca si in dreptul tarilor de pe continentul european are o valoare redusa. Este un lucru explicabil, datorita pe de o parte rolului proeminent al legii si celorlalte acte normative, pe de alta parte datorita incompatibilitatii naturii cutumei - creatie lenta, si de regula spontana - cu ritmul rapid al dezvoltarii societatii actuale ca si al folosirii ample a cuceririlor stiintifice si tehnologice, inclusiv studiile de prognoza in orientarea acestor dezvoltari.

In afara de unele uzuri portuare, specifice dreptului maritim, obiceiul juridic se mai pastreaza la noi in dreptul civil in masura in care Codul civil roman din 1864, inca in vigoare, face trimitere la aplicarea obiceiului in materie de servituti si raporturi de vecinatate, de uzufruct de executare a contractelor si interpretarea vointei partilor. Asa bunaoara, cu privire la inaltimea ingradirii se prevede ca ea se va stabili prin dispozitii speciale sau dupa obiceiul obstesc, iar in lipsa acestora va fi de cel putin 2m; potrivit art.980 dispozitiile indoielnice ale contractului se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. Obiceiul civil capata in aceste imprejurari forta juridica prin stipularea facuta de Codul civil. Este insa de mentionat ca trimiterile la obicei in Codul civil trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu noile reglementari care au intervenit in materiile respective.

Constitutia Romaniei, in art.41 alin.6 referindu-se la protectia proprietatii private, mentioneaza totodata ca, 'dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si adigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului'.

Iata o trimitere la aplicarea obiceiului care devine astfel izvor de drept.

Jurisprudenta - de principiu si avand in vedere exceptiile mentionate - si doctrina juridica nu sunt izvoare ale dreptului nostru, ceea ce inseamna ca sunt lipsite de importanta.

O situatie aparte era rezervata asa numitelor Decizii de indrumare pe care era imputernicit sa le dea Tribunalul Suprem in cadrul competentei sale de control a activitatii instantelor judecatoresti. Deciziile de indrumare nu sunt solutii de speta, ci indrumari de principiu pentru solutionarea unor cauze de catre instante in vederea asigurarii aplicarii si interpretarii unitare a legilor si altor acte normative.

In prezent, cu privire la neadmiterea de principiu a practicii judiciare ca izvor de drept in tara noastra, avand in vedere ca potrivit dispozitiilor constitutionale cuprinse in art.123 alin.2 'Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii', sunt de retinut cateva nuantari importante. Astfel, art.145 alin.2 din Constitutie mentioneaza ca: 'Deciziile constitutionale sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor'. Art.26 alin.5 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale reia aceasta dispozitie si pentru deciziile definitive prin care se solutioneaza exceptiile de neconstitutionalitate invocate de parti sau instante din oficiu in procesele aflate in fata lor. Asadar, in masura in care Curtea Constitutionala ar decide ca o dispozitie legala in vigoare ar fi neconstitutionala, ea nu ar mai putea fi aplicata de instantele judecatoresti pe viitor si, la cererea partii interesate, nici in litigiul in care s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate.

De asemenea, in conditiile prevazute de Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, instantele judecatoresti pot anula un act administrativ cu caracter normativ.

In cazul recursului in interesul legii, dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, fara ca solutia sa aiba efect asupra hotararilor examinate sau asupra partilor din procesele in care au fost pronuntate (art.329 C. proc.civ, art.414 C. proc. pen). in caz de casare hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului[2].

Izvoarele principalelor ramuri de drept.

Specificul izvoarelor dreptului penal consta in faptul ca acestea nu pot avea decat forma legii. Nu pot constitui izvoare de drept penal Hotararile si Ordonantele Guvernului, ordinile ministerelor sau actele emise de organele administratiei publice locale.

Constitutia Romaniei prevede ca normele juridice de drept penal pot fi adoptate numai de Parlamentul Romaniei, prin lege organica. Izvoarele formale ale dreptului penal roman sunt:

Codul penal roman de la 1986 cu modificarile intervenite ulterior si aflat in vigoare este considerat principalul izvor de drept, deoarece cuprinde practic toate normele penale generale, cu valoare de principii fundamentale, precum si cea mai mare parte a normelor penale speciale.

Legile complinitoare sunt considerate acele acte normative care contin norme juridice penale cu valoare de principii si care completeaza intr-o anumita masura reglementarile cuprinse in codul penal. Exemple: Legea nr.4/1971 privind extradarea, Legea nr.23/1961 privind executarea pedepselor etc.

Legile speciale penale sau legi speciale cu dispozitii de drept penal sunt peste 70 la numar si contin mai mult de 200 de dispozitii cu caracter penal, prin care sunt incriminate si sanctionate fapte periculoase ce pot fi savarsite in anumite domenii sau in legatura cu unele activitati, cum sunt: circulatia rutiera, navigatia civila, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, activitatea bancara etc.

Tratatele si conventiile internationale pot constitui, in anumite conditii, izvoare de drept penal, cele care se refera la prevenirea si combaterea criminalitatii incheiate de statul roman cu alte state, ori la care el a aderat, precum si cele privitoare la asistenta juridica internationala.

Specificul izvoarelor dreptului constitutional este conferit de rolul cutumei juridice (cutuma constitutionala) aflat in vadita regresie ca importanta, precum si rolul dreptului international general (Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele intemeiate pe principiile si celelalte norme generale admise ale dreptului international) si al normelor internationale conventionale (statul Roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte). Constitutia recunoaste suprematia dreptului international asupra dreptului nostru intern, in materia drepturilor si libertatilor cetatenilor, ea constituind de altfel principalul izvor de drept constitutional.

Specificul izvoarelor dreptului international este scos in evidenta de faptul ca in relatiile internationale nu exista un guvern mondial care sa creeze normele de drept si apoi sa le impuna statelor. Statele sunt cele care faresc aceste norme si le exprima in forma juridica corespunzatoare. Principalele izvoare ale dreptului international sunt:

cutuma internationala care este definita ca o practica generala si repetata in timp in raporturile dintre state, acceptata de acestea ca regula obligatorie; este cel mai vechi izvor al dreptului international;

tratatul international definit ca acordul intervenit intre doua sau mai multe state, incheiat in scopul crearii, modificarii sau incetarii normelor existente;

principiile generale de drept fixate in Statutul Curtii Internationale de Justitie.

Izvoarele dreptului civil sunt:

Constitutia Romaniei care consacra drepturile fundamentale ale persoanelor fizice si juridice.

Codul civil care reprezinta principalul izvor al dreptului civil.

Codul familiei, care reglementeaza relatiile ce intra in obiceiul dreptului civil, cum sunt cele privind capacitatea civila a persoanelor fizice.

Legi speciale ca: legea fondului funciar, legea privind societatile comerciale, legea privatizarii societatilor comerciale, legea privind regimul constructiilor, legea privind regimul juridic al proprietatii etc.

Obiceiul (cutuma) si morala (bunele moravuri) nu sunt si nu pot fi zvoare distincte ale dreptului civil.

Precedentul judiciar si doctrina nu sunt izvoare ale dreptului civil.

Avand in vedere ierarhia normelor juridice, in cadrul izvoarelor dreptului, pe primul loc trebuie situata Constitutia care cuprinde principii fundamentale pentru fiecare domeniu de activitate din societatea romaneasca.

Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991 a raspuns cerintei realizarii cadrului juriidc fundamental al evolutiei spre statul de drept, democratic si social. Elaborarea constitutiei a constituit unul din punctele formulate in porgramele si platformele fortelor politice. Guvernamantul de fapt instituit in decembrie 1989, desi s-a legitimat ca o veritabila putere constituanta si a abolit vechile structuri de putere, nu a elaborat si Constitutia, dar a organizat alegerea unei Adunari Constituante care sa faca acest lucru. Adunarea a constituit o Comisie care sa redacteze proiectul de constitutie. Comisia formata din 12 deputati, 11 senatori si 5 specialisti desemnati in mod obisnuit in cadrul dezbaterilor de comisie si Parlament prin termenul de experti.

Continutul normativ al Constitutiei, care intereseaza indeaproape, din punct de vedere juridic este structura in 152 de articole, care sunt grupate in 7 titluri, unele titluri avand capitole si sectiuni.

Primul titlu, denumit Principii generale, cuprinde norme referitoare la structura unitara a statului, la forma sa republicana de guvernamant. Statul roman este caracterizat ca un stat de drept, democratic si social, in care suveranitatea nationala apartine poporului care o exercita prin organele sale reprezentative sau prin referendum. In legatura cu teritoriul acesta este organizat administrativ in comune, orase si judete. Tot in acest titlu exista dispozitii prin care se recunoaste si garanteaza dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale la pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase. In acelasi timp este stabilita obligatia statului roman de a sprijini intarirea legaturilor cu romanii din afara frontierelor tarii si de a actiona pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase, desigur cu respectarea legislatiei statului ai caror cetateni sunt. De asemenea, in acest titlu exista dispozitii privitoare la partidele politice, sindicate, la dobandirea si pierderea cetateniei romane. Sub acest ultim aspect trebuie retinuta regula in sensul careia cetetenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere. Unele dispozitii privesc relatiile Romaniei - definite ca relatii pasnice si de buna vecinatate - si valoarea juridica a tratatelor internationale. Tot in primul titlu sunt dispozitii privitoare la simbolurile nationale (drapel, ziua nationala, imnul, stema si sigiliul statului), la limba oficiala in stat si la capitala.

Cel de-al doilea titlu este denumit Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale. El este structurat in patru capitole si fiecare cuprinde reglemenari speciale cu privire la drepturile fundamentale, libertatile si obligatiile fiecarui cetatean.

Tot in acest titlu se reglementeaza in capitolul IV institutia Avocatului poporului, care este garantul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Titlul III, denumit Autoritatile publice, este structurat pe capitole si sectiuni si cuprinde reglementari cu privire la Parlament (organizat ca structura bicamerala), drepturile si obligatiile deputatilor si senatorilor, procesul de legiferare, domeniul rezervat legii organice etc. Titlul III mai cuprinde dispozitii cu privire la activitatea Guvernului, Administratia publica, Autoritatea judecatoreasca etc.

Un titlu distinct IV denumit Economia si finantele cuprinde norme referitoare la economie, proprietate, sistemul financiar, bugetul public national, impozitele si taxele, Curtea de Conturi.

Titlul V, Curtea Constitutionala reglementeaza controlul constitutionalitatii legilor, iar titlul VI, Revizuirea Constitutiei reglementeaza initiativa revizuirii, procedura si limitele sale, conturand de altfel, caracterul rigid al Constitutiei.

Titlul VII, purtand denumirea Dispozitii finale si tranzitorii cuprinde regulile referitoare la intrarea in vigoare a Constitutiei, conflictul temporal de legi, institutiile existente si cele viitoare.

Am exemplificat dispozitiile Constitutiei, pentru a evidentia importanta pe care aceasta Lege fundamentala o are in existenat statului de drept. Este principalul izvor de drept in fiecare ramura iar dupa Revolutia din 1989 a reliefat ca, nu poate exista un stat democratic, nu poate fi democratie fara ca Legea fundamentala sa nu reglementeze fiecare sector de 'viata sociala'. Prin urmare, izvoarele dreptului dupa 'renasterea nationala din 1989' isi au seva in Constitutia tarii.

BIBLIOGRAFIE

LEGISLATIE.

Constitutia Romaniei.

TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII.

Amuza I.T, Obiceiul juridic, teza de doctorat, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de drept , Bucuresti 2000.

Ceterchi I., I.Craiovan, Introducere in teoria generala a dreptului, Editura ALL, Buc., 1993.

Ciobanu V.M, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Editua National, Bucuresti, 1997.

Craiovan I, Teoria generala a dreptului, Editura Sibila, Bucuresti 1998.

Craiovan I, Tratat elementar de teoria generala a dreptului, Editura ALL Beck 2001.

Deleanu Ioan, Drept constitutional si institutii politice, Editura Europa Nova, Bucuresti 1996.

7. Dogaru I, D.C Danisor, Gh. Danisor, Teoria generala a dreptului, Editura Stiintifica, Bucuresti 1999.

Djuvara M, Teoria generala a dreptului, Bucuresti 1930, vol I-III.

Firoiu Dumitru, Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti 1976.

Geamanu G, Drept international contemporan, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1975.

Mazilu D, Teoria generala a dreptului, Editura ALL Beck, Bucuresti 1999.

Molcut Emil, Dan Oancea, Drept roman, Casa de editura si presa 'Sansa' SRL, Bucuresti 1993.

Micu D., Garantarea drepturilor omului in Constitutia Romaniei si in practica Curtii Europeane a Drepturilor Omului, Ed. ALL, Bucuresti.

Miga - Besteliu R, Drept international public, Editura ALL Beck, Bucuresti 1998.

Mihai Gh. C., R.I.Motica, Fundamentele dreptului. Teoria si filosofia dreptului, Bucuresti 1997.

Muraru Ioan, Drept constitutional si institutii politice, Editura Actami, Bucuresti 1998.

Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, Studii constitutionale, Editura Actami, Bucuresti 1995.

Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Buc.1996.

Rusu Petre I, Principiul respectarii tratatelor. Traditie si actualitate, Buc, Ed. Stiintifica, 1992.

Tomulescu C. St., Contributiuni la studiul dreptului roman, Buzau 1937.

Voicu Costica, Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002.