MUNCA IN FOLOSUL COMUNITATII

MUNCA IN FOLOSUL COMUNITATII

Munca neremunerata in folosul comunitatii in cateva state europene

Prin continutul sau dual punitiv si educativ munca neremunerata in folosul comunitatii prezinta un potential imens pentru politicile penale ale secolului XXI. Daca ne-am astepta ca originea acestei pedepse sa fie indepartata, vom constata cu surprindere ca, in Europa cel putin, aceasta a fost consacrata legislativ destul de tarziu, la sfarsitul anilor '70. Consacrarea in practica instantelor a fost si mai tarzie, cele mai multe jurisdictii inregistrand o utilizare frecventa a acestei pedepse/obligatii abia dupa cativa ani de la adoptarea noii legislatii.

In contextul cresterii alarmante a populatiei penitenciare din anii '60, '70 in mai toate tarile europene, s-a pus problema introducerii sau extinderii masurilor si sanctiunilor comunitare, cum ar fi: monitorizarea electronica, medierea victima-infractor, amanarea pronuntarii pedepsei sau a executarii acesteia, suspendarea conditionata sau sub supraveghere, etc. Printre acestea, un loc special l-a ocupat de la inceput munca neremunerata in folosul comunitatii. Acest tratament privilegiat s-a datorat in mare parte faptului ca publicul si, in ultima instanta, instantele percepeau celelalte sanctiuni comunitare ca pe acte de clementa, ca sanse in plus acordate infractorului. Munca neremunerata in folosul comunitatii, in schimb, contine o importanta conotatie punitiva: infractorului i se cere sa munceasca neplatit sub privirile comunitatii pe care a prejudiciat-o. In acelasi timp, aceasta pedeapsa are avantajul ca este alternativa la inchisoare, deci contribuie la descongestionarea penitenciarelor.

Chiar daca se denumeste diferit (munca de interes general, pedeapsa incomunitate sau serviciu comunitar), munca neremunerata in folosul comunitatiireprezinta de fapt fie o pedeaspa principala (Marea Britanie, Franta, Cehia), fie

o obligatie de supraveghere (Suedia si Belgia), fie o masura provizorie (Belgia).Exceptie de la aceasta regula face Franta, unde "munca in interes general"poate fi atat pedeapsa principala, obligatie de supraveghere cat si pedeapsa complementara aplicata la infractiuni rutiere.Scopul pedepsei este in toate statele supuse analizei de a inlesni reintegrarea sociala a infractorilor, in special a celor minori si tineri.

Combinarea pedepsei cu programe de sustinere sociala sau educative reprezinta cea mai buna cale de urmat in executarea muncii neremunerate, asa cum arata o multitudine de cercetari realizate in Marea

Britanie. Aceste concluzii se pare ca vor influenta semnificativ practica in cateva state din Europa (Belgia si Marea Britanie).

Desi au avut momente diferite de consacrare legislativa a muncii neremuneratein folosul comunitatii (Suedia -1993, Franta - 1983, Belgia 1965, Cehia -1996), cele mai multe state au urmat exemplul Marii Britanii in ceea ce priveste modul de aplicare si executare a acestei pedepse / obligatii. Intrarea in vigoare a fost de cele mai multe ori precedata de experimente (Marea Britanie, Suedia si Belgia), care au durat uneori si 3 ani (Suedia).

Intre momentul intrarii in vigoare a pedepsei si momentul in care aceasta a fost aplicata in mod semnificativ in practica instantelor s-a scurs, de asemenea, un interval de timp important. Din aceasta perspectiva a aplicarii se poate afirma ca munca neremunerata in folosul comunitatii reprezinta apanajul sfarsitului de secol XX. In cele mai multe jurisdictii, aceasta pedeapsa are acum

o pondere de aprox. 25 % din totalul pedepselor aplicate de instanta. Tendinta generala in Europa este de crestere a acestei ponderi in economia sanctiunilor aplicate de instanta, exceptie facand Franta, unde, datorita unor mecanisme administrative de punere in executare a pedepsei, numarul acestora pare sa scada.

Munca neremunerata in folosul comunitatii are in vedere in principal minori si tineri, elevi, studenti aflati la prima abatere penala si care nu au comis fapte grave. Statisticile arata ca, in practica, este aplicata in deosebi pentru fapte cum ar fi: vatamare corporala si furt.

Ca masura provizorie sau educativa, munca neremunerata se poate aplica minorilor si de catre procuror (Belgia), dar numai cu consimtamantul minorului. In restul statelor, munca neremunerata, fie ca este pedeapsa, fie ca este obligatie de supraveghere, se poate aplica numai de catre instanta dupa verificarea a cel putin doua preconditii: inculpatul sa isi exprime disponibilitatea de a munci neplatit (sa consimta) si sa fie apt din punct de vedere medical in acest sens. Dupa anul 2000, consimtamantul inculpatului numai este necesar in Marea Britanie. In ceea ce priveste cea de-a doua preconditie, in general, se considera apta din punct de vedere medical persoana care isi poate indeplini sarcinile obisnuite la locul de munca: sa respecte programul de lucru, sa nu consume alcool la locul de munca, sa se poata deplasa, etc. Uneori, se solicita o evaluare medicala la inceputul executarii (Franta).

Desi, nu exista o cerinta procedurala de a solicita un referat de evaluare din partea serviciilor de probatiune inainte de pronuntarea unei astfel de pedepse, in cele mai multe state s-a format o practica de a solicita punctul de vedere al acestor servicii inainte de pronuntare.

Pedeapsa sau obligatia de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii consta in efectuarea unui anumit numar de ore de munca neplatita, stabilit de lege, ce variaza intre 40 si 400 (in Cehia) intr-un anumit interval de timp ce se intinde uneori pe intreg termenul de incercare, iar alteori la 1 an de la ramanerea definitiva a sentintei judecatoresti. De obicei, minimul si maximul numarului de ore se injumatatesc la minori. Acolo unde numarul maxim de ore nu este prevazut de lege, practica a fost cea care le-a limitat. Este cazul Belgiei, unde numarul maxim de ore este de 150 ore in partea franceza si 200 in cea flamanda.

Un alt aspect reglat de practica uneori in contradictie cu procedura legala, este autoritatea care stabileste locul de munca si natura activitatiilor. Legal, in cele mai multe state cuprinse aici, judecatorul stabileste aceste detalii de executare, considerandu-se ca pedeapsa nu consta doar in efectuarea unui anumit numar de ore in beneficiul comunitatii, ci in efectuarea acestora intr-un anume loc si desfasurand anumite activitati. In practica, insa, s-a conturat o alta procedura in

care rolul instantei sau a judecatorului delegat cu executarea pedepsei (Franta) s-a restrans doar la a aviza propunerile venite din partea serviciului de probatiune.

In ceea ce priveste locul de executare a muncii neremunerate in folosul comunitatii avem, in sfarsit, un consens, si anume: institutii de interes public sau organizatii neguvernamentale. De cele mai multe ori aceste institutii se regasesc pe anumite liste tinute fie de instanta, fie de serviciul de probatiune. Relatia intre serviciul de probatiune si aceste agentii, atat in ceea ce priveste disponibilitatea acestora de a oferi locuri de munca, cat si in ceea ce priveste executarea propriu-zisa a pedepselor variaza de la unele intelegeri locale, pana la proceduri stricte, cu termene si responsabilitati clare (Cehia). In Franta fiecare agentie, numita sugestiv "organizatie gazda", are o fisa de prezentare destul de ampla care sa ii sustina seriozitatea si rigurozitatea. Cel care supravegheaza modul in care condamnatul isi respecta obligatiile este in cele mai multe jurisdictii consilierul de probatiune.

Natura activitatii desfasurate se pare ca s-a cantonat in zona curatarii spatiilor verzi si a vopsirii stalpilor. O practica creativa in acest sens au in continuare tari precum Marea Britanie si Franta. In Marea Britanie, condamnatii la pedeapsa in comunitate pot fi implicati in activitati de turism, istorie locala sau reciclarea deseurilor, iar in Franta a fost imaginat un program prin care acestia se pot implica in actiuni de sprijinire a victimelor accidentelor rutiere. O constanta este reprezentata de faptul ca aceste activitati sunt fie necalificate, fie nu sunt prestate in mod obisnuit de nimeni. Aceasta regula este de natura sa previna orice tulburari pe piata fortei de munca in zonele unde se executa aceasta pedeapsa.

Procedura de revocare este uneori reglementata foarte strict (Franta), iar alteori destul de vag, oferind instantei libertate totala in apreciere. Munca neremunerata se revoca fara exceptie in cazul in care condamnatul comite alte fapte penale. Alte abateri sunt sanctionate, in functie de gravitatea lor, cu avertisment sau cu sesizarea instantei de catre serviciul de probatiune sau de catre procuror (Suedia) in vederea revocarii. In Cehia exista chiar si un algoritm de transformare a orelor neefectuate in zile de inchisoare (o zi de inchisoare pentru 2 ore neefectuate).

Munca neremunerata in folosul comunitatii se considera executata daca orele de munca au fost efectuate in intervalul de timp stabilit de instanta sau de lege. In Belgia, daca a fost aplicata de procuror ca masura provizorie, aceasta nu se consemneaza in cazierul judiciar. In rest, sanctionarea infractorilor cu aceasta pedeapsa se mentioneaza in cazierul judiciar.

Se poate concluziona ca tendinta generala in statele europene analizate este de a utiliza aceasta pedeapsa/obligatie din ce in ce mai frecvent si de a o asocia in practica si cu alte masuri sau obligatii, care fie sa asigure condamnatilor un suport social, fie sa raspunda la alte nevoi criminogene, cum ar fi de a urma un tratament de dezintoxicare in cazul consumatorilor de droguri. Avand in vedere evolutia aplicarii in practica a acestei pedepse se poate estima ca in scurt timp aceasta pedeapsa va inlocui pedeapsa cu inchisoare din ce in ce mai lunga.

Munca in folosul comunitatii in Romania

Munca in folosul comunitatii este o pedeapsa sau o obligatie impusa de catre instanta de judecata, printr-o hotarare judecatoreasca, pentru fapta comisa. Fiind o alternativa la pedeapsa inchisorii sau o obligatie in cadrul unei pedepse, activitatea desfasurata este neremunerata.

In Romania, conform cu formularea proprie prevederilor legale in vigoare, cat si celor care devin valabile incepand cu anul 2005, pedeapsa este definita ca "o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni. Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala."

Incercand un comentariu succint al continutului afirmatiilor de mai sus, se poate spune ca prin formulare acestea corespund unei retorici penale mai degraba retributive care afirma insa, alaturi de necesitatea "constrangerii" si aspectul corectiv "de reeducare". Daca avem in vedere pe cine vizeaza o atare finalitate a justitiei, observam ca se face o referire explicita doar la autorul infractiunii, care, in mod firesc, trebuie pedepsit/descurajat dar si "reeducat". Indirect insa, se face trimitere si la societate, la siguranta sa, atunci cand scopul pedepsei se indica a fi "prevenirea savarsirii de noi infractiuni". Nu exista referiri la victima; poate doar daca consideram ca aceasta se include in ceea ce am numit organismul social.

Dupa 1990, cand treptat incep schimbarile si in spatiul justitiei, un moment care exprima o directie reformatoare, il reprezinta diversificarea repertoriului de sanctiuni prin promovarea alternativelor la pedeapsa inchisorii. In acest context isi regaseste, oarecum, consacrarea si munca in folosul comunitatii, dar mai ales isi evidentiaza continutul sanctionator restaurativ cat si potentialul corectiv. Astfel, odata cu dezvoltarea in Romania a sanctiunilor alternative, scopul pedepsei isi contureaza si mai bine continutul in raport cu dezideratul reintegrarii sociale a celui sanctionat.

Prezenta supravegheata in comunitate pe timpul ispasirii pedepsei, obligarea, in anumite cazuri, a condamnatului la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii in cadrul careia acesta continua sa-si indeplineasca rolurile sociale si sa-si asume, poate, responsabilitatile adiacente

lor, faciliteaza reintegrarea sa sociala, reala. In felul acesta se produce si implicarea comunitatii in reconstruirea propriei sale sigurante si in restabilirea echilibrului social tulburat prin savarsirea infractiunii. Se afirma in derularea muncii in folosul comunitatii, atat un continut de natura restitutiva/restaurativa, cat si de natura educational terapeutica deci, corectiva. In legatura cu acest din urma aspect, un rol esential il joaca nu atat numarul de ore de munca necalificata si neremunerata prestata de cei sanctionati astfel, cat natura activitatilor si maniera in care sunt acestea dublate, completate cu programe de asistare psiho-sociala prin care se raspunde nevoilor criminogene ale celor care sunt subiectii derulaii muncii in folosul comunitatii si se diminueaza riscul recidivei lor.

Cadru legislativ

Munca in folosul comunitatii este o optiune la care poate recurge instanta de judecata, daca a hotarat ca delictul comis de o persoana este grav si ca aceasta persoana este potrivita sa aduca o compensatie pentru fapta comisa. Si in Romania, ingrijorarea determinata de ineficienta pedepselor privative de libertate a determinat, atat structurile guvernamentale, cat si reprezentantii societatii civile sa incerce gasirea unei solutii care sa promoveze o noua orientare in sistemul sanctionator roman.

In lumina dispozitiilor Codului Penal, avem de-a face cu o gama mult mai larga de sanctiuni pe care judecatorul sa le aiba in vedere in solutionarea cauzelor penale indiferent de categoria de varsta in care se situeaza persoana inculpata. [1]Aceste noi pedepse sunt prevazute pentru delicte, iar cele ce fac interesul prezentului proiect ar fi "amenda sub forma zilelor-amenda, intre 5 si 360 de zile, fiecare zi fiind socotita intre 100.000 lei si 1.000.000 lei" si "munca in folosul comunitatii, intre 100 si 500 de ore".

Din perspectiva dreptului intern, unele elemente ale muncii in folosul comunitatii au fost introduse in Codul Penal prin Legea nr.140/1996, care modifica si completeaza acest cod, prin introducerea unor dispozitii speciale privitoare la minori, orientarea generala fiind aceea ca acestei categorii de delincventi trebuie sa i se acorde o atentie deosebita si ca, mai mult ca oricand, fata de acestia, detentia - ca mod de sanctionare - trebuie sa fie dispusa in ultima instanta.

Astfel, in Codul Penal s-a introdus art. 103, al. 2, lit. c, prin care s-a creat posibilitatea instantei de judecata de a impune minorului obligatia (intre altele) de a presta o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public stabilita de instanta, cu durata intre 50 si 200 ore, de maximum 3 ore pe zi, dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacante.

Aceste reglementari legale privind prestarea unei activitati neremunerate de catre inculpatul minor s-au extins in cuprinsul Legii 140/1996 prin introducerea in Codul Penal a art. 1101, in care se precizeaza ca minorului, condamnat la o pedeapsa cu suspendarea conditionata a executarii (posibilitate pe care legiuitorul roman a vazut-o benefica si pentru infractorul minor), instanta poate stabili, pe durata termenului de incercare fixat si pana la implinirea varstei de 18 ani, una sau mai multe obligatii dintre cele prevazute in art. 103, alin. 3, inclusiv prestarea unei activitati neremunerate in interesul comunitatii.

Dupa cum se poate observa, pana in anul 1996 nu existau prevederi legale care sa faca referire expresa la munca in folosul comunitatii, aceasta notiune fiind, oarecum, introdusa de Legea 140/1996 ca o conditie si nu ca o sanctiune alternativa si doar cu referire la inculpatii minori. In ceea ce-i priveste pe infractorii majori, exista in Codul Penal obligatia ce poate fi impusa de instanta inculpatului major, constand in aceea ca, pe perioada termenului de incercare stabilit in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii sub supraveghere (art. 861 C.P.), acesta sa respecte mai multe obligatii, intre care si cea prevazuta de art. 863, alin. 2, lit. a, anume sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de invatamant ori calificare.

In practica instantelor de judecata s-au intalnit cazuri - este adevarat, nu multe - cand instanta a inclus in obligatia desfasurarii unei activitati de catre inculpatul major si efectuarea, in mod concret, a unui numar de ore de munca in folosul comunitatii, chiar daca textul de lege nu face referire stricta in acest sens. La aceasta ultima solutie au ajuns unele instante - ca autoritati decidente - apreciind, in primul rand, ca munca in folosul comunitatii poate fi aplicata in egala masura si cu aceeasi eficienta si delincventului major, care este la prima abatere infractionala si care, prin atitudinea si comportamentul sau pe parcursul procesului penal, a dat dovezi temeinice de indreptare.

Un rol important in orientarea instantei de judecata in stabilirea obligatiei de prestare a unei activitati in folosul comunitatii in sarcina inculpatului - major sau minor - l-a avut infiintarea in anul 2001 a serviciului de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate, actele normative ce reglementeaza activitatea acestei institutii fiind O.G. 92/2000, H.G. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. 92/2000 si Legea - cadru nr.129/20.03.2002, prin care s-a consfintit pe deplin cadrul legislativ de organizare si desfasurare a activitatii serviciului respectiv. Adoptarea acestor acte normative a reprezentat un prim pas spre consolidarea executarii, in stare de libertate, a pedepselor de catre condamnatii majori sau

minori, precum si punctul de plecare in dezvoltarea sanctiunilor neprivative de libertate, in mod special a muncii in folosul comunitatii. Functionand pe langa fiecare tribunal, SRSS au rolul de a supraveghea - intre altele - si respectarea de catre persoana condamnata a obligatiilor prevazute in Codul Penal referitoare la inculpatii minori, constatan desfasurarea unei activitati neremunerate in folosul comunitatii, asa cum este ea prevazuta in art. 103, alin. 3, lit. c Cod Penal. In acest scop, prin incheierea unor protocoale de colaborare cu diferite institutii de interes public, organizatii neguvernamentale, etc., s-a stabilit modalitatea in care SRSS exercita controlul in vederea evaluarii modului de indeplinire a obligatiei impuse de instanta, respectiv: evidenta orelor de activitate neremunerata, intervalul de timp la care se exercita controlul (care poate fi anuntat sau neanuntat) de catre reprezentantul SRSS, modalitatile concrete de mentinere a legaturii permanente intre SRSS si

persoana desemnata cu supravegherea activitatii neremunerate.

Din analiza activitatii desfasurate de SRSS, de la infiintare si pana in prezent, s-a desprins cu certitudine concluzia ca modul de supraveghere a indeplinirii obligatiei de a desfasura o activitate neremunerata de catre acest serviciu este apreciat, in special de judecatorii ce alcatuiesc completele de judecata, astfel ca, pornind de la increderea acordata serviciului, inca din faza cercetarii judecatoresti, acestia solicita referate de evaluare cu privire la persoana inculpatului major sau minor, referate care, desi au un rol consultativ, pot ajuta foarte mult la stabilirea pedepsei si la orientare a judecatorului catre aplicarea muncii in folosul comunitatii.Totodata, nu se poate omite a se retine rolul pe care il au institutiile implicate in executarea efectiva de catre condamnat a orelor de munca neremunerata stabilite de instanta.

Aceste institutii au fost reprezentate, initial, de cele din cadrul administratiilor locale - in special primariile de domiciliu ale persoanelor condamnate - care, pe baza acelorasi protocoale de colaborare cu SRSS, au stabilit locurile si serviciile concrete de executare a orelor de munca neremunerata. Prin hotarari locale, s-au stabilit locurile de executare, acestea fiind, in cele mai multe cazuri, comunicate instantei care a pronuntat hotararea si SRSS-ului de pe langa Tribunalul Judetean. Trebuie amintit un aspect foarte important la acest capitol, anume faptul ca persoanele angrenate - la nivelul Consiliilor Locale - in preluarea, repartizarea si supravegherea persoanelor condamnate la ore de munca neremunerata, aveau o oarecare experienta la momentul introducerii articolelor de lege din Codul Penal ce reglementeaza aceasta obligatie, experienta izvorata din punerea in practica a muncii in folosul comunitatii stabilita de instanta pentru savarsirea unei contraventii, cadrul legislativ in aceasta materie fiind O.G. 55/2002, publicata in M.O. nr. 642/30.08.2002. Deoarece, in atentia SRSS intra atat condamnatii majori, cat si cei minori, iar personalul ce-si exercita activitatea in cadrul lor nu este numeros, s-a impus ca urmatorul pas sa fie extinderea, la nivelul fiecarui judet, a institutiilor si centrelor specializate, care sa contribuie la dezvoltarea serviciilor pentru executarea muncii in folosul comunitatii. Ca urmare, prin diversele programe si proiecte, organizatiile neguvernamentale infiintate in tara au contribuit la elaborarea unei politici penale eficiente privind munca in folosul comunitatii. Intre obiectivele specifice avute in vedere de aceste organizatii implicate au fost: initierea si extinderea unui model de servicii sociale integrate (asistenta juridica, asistenta si consiliere sociala, consiliere psihologica, terapie comportamentala, etc.) pentru prevenirea si combaterea marginalizarii persoanelor ce pot fi condamnate la ore de munca neremunerata, dar si pentru familiile acestora, in vederea unei eficiente reintegrari sociale.

Un rol deosebit in implementarea notiunii de munca in folosul comunitatii - pornind de la cadrul legislativ existent pana la aceea data in Romania - l-a reprezentat si aparitia Legii - Cadru nr. 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, publicata in M.O. nr. 814/2001 si a O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale. Aceste acte normative stabilesc modul de organizare, functionare si finantarea serviciilor sociale, tipurile de servicii si beneficiarii acestora, asistenta sociala reprezentand, si in viziunea legiuitorului roman, o componenta a sistemului de protectie sociala. Pornind de la aceste reglementari legislative, activitatea institutiilor implicate in executarea orelor de munca in folosul comunitatii, s-a concretizat, in special, pe alegerea si formarea unor servicii care sa permita persoanelor condamnate sa-si dezvolte capacitatile individuale, dar sa si constientizeze fapta comisa, prejudiciul creat si, nu in ultimul rand, faptul ca intreaga comunitate a fost afectata de infractiunea savarsita. Rezulta deci, ca toate actele normative elaborate in tara noastra si care, direct sau indirect, au introdus notiunea de munca in folosul comunitatii sunt in concordanta cu obligatiile asumate de Romania in procesul de aderare la structurile europene, iar munca in folosul comunitatii tinde sa promoveze noua orientare in sistemul sanctionator roman. Se poate aprecia ca, in momentul de fata, atat reglementarile normative existente in Codul Penal in vigoare, cat si modul de aplicare de catre instantele de judecata a obligatiilor privind desfasurarea unei activitati neremunerate, au prefigurat modificarile ce s-au adus Codului Penal, partea generala si speciala, precum si aparitia legii privind executarea pedepselor.

La data de 29.06.2004, in M.O. al Romaniei nr. 575 s-a publicat Legea nr.301/28.06.2004 - Codul Penal, care, alaturi de Legea privind executarea pedepselor nr.294/28.06.2004, se vor a fi acte normative ce reliefeaza, inca o data, faptul ca in noul mileniu Romania acorda un rol central reformei sistemului juridic penal si sistemului sanctionator bazat, cu preponderenta pe aplicarea unor pedepse neprivative de libertate, munca in folosul comunitatii avandu-si un loc si o reglementare distincte.

Capitolul I, din Titlul III intitulat 'Pedepsele' enumera in art. 58 pedepsele ce se pot aplica persoanelor fizice, acestea fiind: pedepse principale, pedepse complementare si pedepse accesorii. La randul lor, pedepsele principale sunt de doua feluri: pedepse principale pentru crime si pedepse principale pentru delicte. Munca in folosul comunitatii, ca sanctiune alternativa, este prevazuta in art.58, alin. 4, lit. d, fiind o pedeapsa principala pentru delicte, alaturi de inchisoarea stricta, inchisoarea si amenda sub forma zilelor-amenda. In articolele de lege sus-mentionate, munca in folosul comunitatii se poate aplica intre 100 si 500 de ore, iar regimul de executare a acestei pedepse neprivative de libertate este reglementat in art. 70 astfel: daca legea prevede pentru un delict pedeapsa inchisorii sau a inchisorii stricte de cel mult 3 ani, instanta poate dispune executarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii, pe o durata de cel putin 100 ore si o durata maxima de 300 ore, in cazul pedepsei inchisorii si de 500 ore, in cazul pedepsei inchisorii stricte de cel mult 3 ani.

Din examinarea continutului noului Cod Penal se observa preocuparea pentru realizarea unor structuri noi si institutii apte sa conduca la rezolvari moderne si profund umaniste ale problemelor legate de savarsirea infractiunilor si, nu in ultimul rand, a celor legate de modalitatile de individualizare a pedepselor aplicate de instanta.

Astfel, munca in folosul comunitatii nu numai ca este o sanctiune alternativa, dar este introdusa si ca obligatie, in cazul suspendarii executarii pedepsei subsupraveghere, prevazute de art. 107, alin. 1, 2, 3. In acest articol de lege, se arata ca, in cazul in care dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, instanta poate stabili obligatia condamnatului de a efectua, pe perioada termenului de incercare, o munca in folosul comunitatii pe o durata de cel mult 300 ore, iar daca cel condamnat nu efectueaza munca ori are o conduita necorespunzatoare prin neindeplinirea obligatiei care ii revine sau prin indeplinirea ei nesatisfacatoare, instanta poate revoca suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, dispunand executarea in intregime a pedepsei sau prelungirea termenului de incercare cu cel mult 3 ani.

Referitor la condamnatul major, noul Cod Penal introduce in art. 69 munca in folosul comunitatii in sarcina acestuia, in cazul in care se sustrage, cu rea-credinta, de la executarea pedepsei principale a amenzii sub forma zilelor-amenda, in sensul ca instanta poate inlocui amenda cu munca in folosul comunitatii pana la 500 ore, daca persoana condamnata isi da consimtamantul si legea prevede pentru fapta comisa pedeapsa inchisorii stricte, ca pedeapsa alternativa la amenda, precum si daca legea prevede inchisoarea alternativ cu amenda si condamnatul isi da consimtamantul, munca in folosul comunitatii fiind in acest caz stabilita pana la 300 ore. Iata deci ca, prin introducerea acestor articole de lege, ca o noutate fata de Codul Penal aplicabil in prezent, este faptul ca si pentru condamnatul major exista mai multe posibilitati de executare a pedepselor principale - delicte sub forma orelor de munca neremunerata in folosul comunitatii, apreciindu-se importanta pe care o poate avea aceasta modalitate de executare a pedepselor, fie ca sanctiune alternativa, fie ca obligatie distincta, la realizarea scopului legii penale.

Ceea ce este demn de remarcat si analizat in noul Cod Penal sunt si prevederile referitoare la inculpatii minori, capitolul 'Minoritatea' din Titlul IV fiind distinct si amplu reglementat, iar munca in folosul comunitatii introdusa ca obligatie de sine statatoare ce se poate aplica minorului devenit major la data judecatii in cazul fiecarei masuri educative prevazute de art. 115 C.P., anume: mustrarea, libertatea subsupraveghere, libertatea sub supraveghere severa, internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un institut medical-educativ.

Se instituie, deci, o masura educativa distincta - libertatea sub supraveghere severa (art. 118 C.P.), care consta in lasarea minorului in libertate pe o durata intre 1 si 3 ani sub supravegherea unei institutii legal insarcinate cu supravegherea minorilor sau a SRSS, supravegherea putand consta in includerea minorului in programe de asistenta si consiliere.

Legea prevede, si in acest caz, posibilitatea instantei de a putea impune minorului, pe durata supravegherii severe, respectarea uneia sau mai multor obligatii dintre cele prevazute de art. 117 al. 3, intre care si prestarea unei activitati neremunerate intr-o institutie de interes public, cu o durata intre 50 si 100 ore. Spre deosebire de reglementarile actuale, noul Cod Penal face vorbire pe larg de pedepsele ce se pot aplica minorului care raspunde penal, precizandu-se in mod imperativ, in art. 114, al. 2, ca aceste pedepse se pot aplica minorului doar daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea minorului. Si la acest capitol, munca in folosul comunitatii este prevazuta ca o pedeapsa alternativa, numarul orelor de munca aplicabile minorului fiind cuprins intre 50 si 250 (art. 123, al. 1, lit. f C.P.).

Ca un corolar al celor mentionate cu privire la minori, se poate concluziona ca tratamentul juridic aplicabil minorilor a suferit modificari substantiale impuse atat de necesitatile acute de prevenire, combatere si mentinere sub control a delincventei juvenile, cat si de recomandarile Consiliului Europei in privinta reactiei sociale fata de minorul infractor.

In vederea asigurarii unei baze juridice pentru introducerea serviciului in folosul comunitatii - ca forma de sanctiune penala in Romania - si, totodata, pentru a se asigura finalitatea urmarita de legiuitor - recuperarea, reintegrarea si resocializarea persoanei condamnate - Parlamentul Romaniei a adoptat Legea privind executarea pedepselor, in cadrul careia executarea pedepselor neprivative de libertate are rezervat un titlu intreg.

Mai mult decat atat, in Capitolul I al legii sus-precizate, se detaliaza munca in folosul comunitatii, acest capitol avand sectiuni distincte privitoare la organizarea executarii muncii in folosul comunitatii si la modul de executare a pedepsei cu munca in folosul comunitatii.

Legea prevede ca efectuarea supravegherii si controlului muncii in folosul comunitatii se efectueaza de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor, direct sau prin intermediul consilierilor de reintegrare sociala si supraveghere si al persoanelor imputernicite in acest scop de unitatile de politie in a caror circumscriptie se executa munca in folosul comunitatii.

Se observa, si aici, preocuparea legiuitorului roman, ca judecatorul sa aiba posibilitatea legala de a constata, in mod direct, existenta sau inexistenta unei cauze de revocare a pedepsei, de a exercita controlul respectarii dispozitiilor legale de catre condamnatul major sau minor.

De asemenea, un rol insemnat se acorda si consilierilor de reintegrare sociala si supraveghere a caror activitate este insa, coordonata de judecator, in toate cazurile urmarindu-se realizarea scopului legii penale avut in vedere la introducerea muncii in folosul comunitatii ca sanctiune alternativa, anume pedepsirea delincventului caruia i se cere sa presteze o munca neplatita, utila si benefica comunitatii in care traieste.

Concluzii

Introducerea unei pedepse cu munca in folosul comunitatii ca pedeapsa alternativa in cazul pedepsei cu inchisoarea sau amenzii penale este o masura de educare si reintegrare in societate mult mai eficienta - cheltuielile de detentie s-ar elimina; in loc de amenda penala, munca depusa in folosul comunitatii ar avea o valoare mai mare si bugetul local nu ar trebui sa mai plateasca unui prestator acea munca.

In Romania, pedeapsa cu inchisoarea este excesiv folosita pentru infractiuni cu grad mic de periculozitate, pentru minori, sau infractori primari care nu sunt violenti si nu prezinta un risc pentru societate. Condamnatii sunt intretinuti din banii publici in penitenciare, iar privarea de libertate face foarte dificila reintegrarea sociala si evitarea recidivei odata cu liberarea.

Prin munca in folosul comunitatii ca sanctiune penala, unor astfel de infractori li se poate impune desfasurarea, in timpul lor liber, sub supravegherea judecatorului si a consilierilor serviciilor de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de pe langa tribunale, a unei munci neremunerate de natura a aduce beneficii comunitatii. Condamnatul nu mai este astfel separat de familia si comunitatea fata de care are responsabilitati si care il poate ajuta in a-si dezvolta un mod de viata pro-social. Munca in folosul comunitatii este deci o modalitate mai putin costisitoare din punct de vedere economic si social pentru comunitate, iar punerea in aplicare a muncii in folosul comunitatii poate contribui la construirea unui sistem de justitie mai uman, care tine seama de nevoile reale ale comunitatii si nu de interese politice sau economice.

Pentru ca munca in folosul comunitatii sa poata fi aplicata cu succes este nevoie de o atitudine favorabila a publicului larg fata de acest tip de justitie restaurativa. Se impune de aceea o informare corecta si constanta a publicului in legatura cu eficienta si semnificatia sociala a muncii in folosul comunitatii.

BIBLIOGRAFIE

Dublea A., s.a.,(2005), Ghid de practici institutionale in instrumentarea cauzelor cu minori, Asociatia Alternative Sociale, Iasi.

Durnescu I. (2002), Manualul consilierului de reintegrare socials si supraveghere, Ed. Themis, Fundatia Europeana, Nicolae Titulescu, Filiala Craiova.

Kalmthout A. M. Van (edit.), Durnescu, I. (trad.), (2004), Reintegrarea sociala si supravegherea infractorilor in opt tari europene, SITECH, Craiova.

Miftode V.,(2003), Tratat de metodologie sociologica. Tehnici de investigatie de teren. Elaborarea proiectelor de interventie, Lumen, Iasi.

Neamtu G., Stan D., (2005), Asistenta sociala. Studii si aplicatii, Editura Polirom, Iasi.

Stanoiu R. M.,(1998), Criminologie, Editura Oscar Print, Bucuresti.

www.avocatnet.ro

www.e-juridic.ro