Obiectul procedurii insolventei

Obiectul procedurii insolventei

1. Averea debitorului

Obiectul procedurii insolventei il constituie averea debitorului. Conceptul de ",avere a debitorului" presupune distinctie intre :

averea debitorului,

fondul de comert al debitorului si

patrimoniul debitorului.

Legea nr. 85/2006 defineste la art.3 alin.2, averea debitorului ca fiind reprezentata de totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale sale patrimoniale - inclusiv cele dobandite in cursul procedurii insolventei -care pot face obiectul executarii silite, in conditiile reglementate de Codul de procedura civila (art. 371, 406, 407, 452, 463, 464, 488, 490 ).

Din definitia reprodusa mai sus rezulta ca averea cuprinde bunuri si drepturi patrimoniale, reale si de creanta. Bunurile si drepturile, se pot afla in avere la deschiderea procedurii sau pot fi dobandite pe parcursul derularii procedurii.

Dobandirea bunurilor si a drepturilor patrimoniale pe parcursul procedurii se poate realiza prin diverse mijloace :

- actiuni pentru anularea unor acte ale debitorului si restabilirea situatiei anterioare (art.77-85) ;

- continuarea activitatii comerciale a debitorului dupa deschiderea procedurii ;

- urmarirea silita a creantelor debitorului fata de terte persoane ;

- atragerea raspunderii organelor de conducere ale debitorului (art. 138) ;

- patrunderea si atragerea de valori din patrimoniile asociatilor (asociati in nume colectiv, asociati comanditati, actionari comanditati, asociat unic al SRL).

Conturarea conceptului de avere implica si corelatia cu codul de procedura civila, intrucat averea cuprinde numai bunurile urmaribile potrivit normelor comune de procedura civila, in cazul debitorilor persoane fizice.

Din dispozitiile art.371 al.3 C.proc.civ. rezulta ca toate veniturile si bunurile debitorului sunt supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si aceasta urmarire este necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor. Conform alin. 2 al aceluiasi articol, vor fi respectate conditiile prevazute de lege pentru urmarirea bunurilor supuse unui regim special de circulatie ceea ce exprima principiul potrivit caruia intregul patrimoniu al debitorului constituie gajul general al creditorilor.

Acest principiu este degajat si din art. 1718 si 1719 C.civ.: ,,oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare ", iar conform art. 1719 C.civ.,,bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai si pretul lor se imparte intre ei prin analogie, afara de cazul cand exista intre creditori cauze legitime de preferinta". Sunt exceptate de la gajul general al creditorilor bunurile supuse unui regim special din circulatie.

Obiectul executarii silite[1] se limiteaza la bunurile detinute de debitor cu titlu de proprietar. Prin exceptie, conform art. 1790 C.civ., creditorii avand ipoteca inscrisa asupra unui imobil pot urmari imobilul in orice mana ar trece. Totodata, creditorul ipotecar poate urmari si imobilele neipotecare ale debitorului. Urmarirea imobilelor in cartea funciara se face pe corpuri de proprietate in intregimea lor, dar este permisa si urmarirea separate a drepturilor privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum si urmarirea bunurilor pe care legea le declara imobile si a bunurilor accesorii imobilului. Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000 s-a creat posibilitatea urmaririi silite a dreptului de uzufruct asupra unui bun imobil, precum si a dreptului de superficie.

Prevederile art. 406 si 407 C.pr. civ. sunt aplicabile debitorilor persoane fizice actionand individual sau in asociatii familiale enumerand bunurile acestor debitori care pot fi supuse executarii silite sau pot fi supuse acestei executari intr-o masura stabilita prin lege.

Prevederile art. 452-461 C.pr.civ. reglementeaza urmarirea silita prin poprire a sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente. Poprirea este aplicabila inclusiv in cazul debitorului titular de conturi bancare. Dispozitiile art. 463-464 C.proc.civ. reglementeaza urmarirea silita asupra fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini, iar dispozitiile art. 488 si urm, reglementeaza urmarirea silita asupra bunurilor imobile.

Legea utilizeaza ambii termeni, "avere" si "patrimoniu", fara a defini patrimoniul, dar aceasta omisiune nu poate conduce la concluzia ca in conceptia legii cei doi termeni sunt sinonimi de vreme ce insolventa este definita in art. 3 alin. 1 ca stare a patrimoniului debitorului si in alin. 2 al aceluiasi articol este definita averea debitorului ca totalitate a bunurilor si a drepturilor patrimoniale.

Fondul de comert este definit prin art. 1 lit. c din Legea nr.11/1991[3] astfel: ,,Constituie fond de comert ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale (marci, firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial) utilizate de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale ".

Rezulta astfel ca fondul de comert este o universalitate de fapt, spre deosebire de patrimoniu, care este o universalitate juridica, deoarece alcatuirea fondului de comert este rezultatul vointei discretionare a comerciantului titular al fondului. Fondul de comert nu cuprinde nici creantele, nici datoriile. In intregul sau este un bun incorporal, si totodata, un bun mobil, susceptibil de vanzare, constituire ca garantie mobiliara sau apt de a fi adus ca aport la capitalul unei societati comerciale. Daca sunt proprietatea titularului fondului, imobilele pot sa faca parte si ele din fondul de comert, desi raman supuse in continuare regimului juridic al bunurilor imobile, ca atunci cand sunt privite individual.

Patrimoniul debitorului este un atribut al persoanei juridice si, totodata, o universalitate juridica alcatuita din drepturi si obligatii evaluabile in bani. De aceea, patrimoniul va avea o valoare economica, pozitiva sau negativa, dupa cum predominant este activul sau pasivul. Daca valoarea pasivului este superioara fata de valoarea activului, patrimoniul se afla in stare de insolvabilitate.

Elementele care alcatuiesc continutul patrimoniului sunt considerate ca fungibile, desi nu toate sunt fungibile, aceasta calificare fiind atribuita artificial, numai pentru a justifica subrogatia reala. Cuprinzand nu numai drepturile (spre deosebire de averea debitorului), ci si datoriile evaluabile in bani, patrimoniul subzista chiar si atunci cand este alcatuit numai din datorii.

Patrimoniul este o universalitate juridica, distincta de elementele care o alcatuiesc, spre deosebire de fondul de comert, care este o universalitate de fapt( in care nu opereaza subrogatia reala).

Patrimoniul poate fi alcatuit din mase si elemente cu regimuri juridice diferite.

Dinamica neintrerupta a fluxurilor patrimoniale nu influenteaza existenta si continuitatea universalitatii juridice si se ofera astfel creditorilor un gaj general.

Modalitatile juridice ale patrimoniului sunt :

indiviziunea (are ca obiect o universalitate de bunuri)

comunitatea matrimoniala (proprietatea comuna pe cote parti are ca obiect un bun individual ; patrimoniul fiecarui sot contine doua mase de drepturi si datorii evaluabile in bani :masa bunurilor comune si masa bunurilor proprii)

patrimoniile profesional comun (exista in cazul societatilor profesionale cu caracter civil. Fiecare asociat are cota parte determinata sau determinabila din acest patrimoniu profesional, alcatuit conform legii si actului constitutiv).

Cele trei functii ale patrimoniului sunt: subrogatia reala universala sau cu titlu universal, gajul general al creditorilor chirografari si transmiterea universala sau cu titlu universal. Subrogatia reala universala sau cu titlu universal inseamna inlocuirea automata a unei valori cu o alta valoare in cuprinsul unui patrimoniu sau, dupa caz, in cadrul aceleiasi mase patrimoniale. Explicatia acestei realitati juridice rezida in faptul ca patrimoniul este o universalitate juridica, drepturile si obligatiile din continutul sau nefiind privite ut singuli, ci impreuna, ca valori legate intre ele, susceptibile de inlocuire cu alte valori, fara ca inlocuirea sa afecteze existenta acestuia.

Subrogatia cu titlu particular consta in inlocuirea unui bun determinat cu un alt bun, privit izolat, in masa unui patrimoniu[6].

Patrimoniul constituie singura garantie generala a tuturor creditorilor titularului sau. Debitorul raspunde fata de creditorii sai pentru indeplinirea obligatiilor care le are, cu intregul patrimoniu. Gajul general exprima dreptul oricarui creditor de a urmari oricare din bunurile ce se afla in patrimoniul debitorului pentru a-si realiza creantele. Aceasta garantie nu vizeaza un bun determinat ci o universalitate, patrimoniul in care este permisa subrogarea universala sau cu titlu universal.

Transmisiunea universala sau cu titlu universal consta in transmiterea de la o persoana la alta a unui patrimoniu in intregul sau sau, dupa caz, a unei cote parti dintr-un patrimoniu. Prin transmisiune se dobandeste totalitatea valorilor active sau pasive care alcatuiesc patrimoniul sau o fractiune din acestea.

In procedura insolventei conceptele generale privind patrimoniul si functiile sale le regasim adesea aplicate in forme particulare. Importanta subrogatiei reale generale ca functie a patrimoniului se releva spre exemplu in cazul raspunderii conducatorilor cu averea personala, in temeiul art. 138 din lege. In mod frecvent cei vizati isi iau masuri de precautie pentru a-si lichida nu doar masa bunurilor proprii, ci si masa bunurilor comune prin transferuri catre masa bunurilor proprii apartinand celuilalt sot.

Sau imaginam cazul asociatului unic, persoana fizica, beneficiar al transmisiunii universale, ca urmare a dizolvarii societatii atunci cand este casatorit sub regimul comunitatii de bunuri. Sotul neasociat va avea misiunea dificila de a dovedi creditorilor celuilalt sot care sunt bunurile sale proprii si care sunt bunurile comune.

In ipoteza in care sotul, comerciant persoana fizica, se afla in pozitia de debitor in procedura de faliment, fiind dezinvestit de dreptul de a-si administra averea, lichidatorul poate cere judecatorului-sindic nu numai partajul bunurilor comune, in masura necesara acoperirii datoriilor debitorului, conform art.33 C.fam., ci si constatarea ca un bun propriu, in intelesul art. 31 C.fam., apartinand celuilalt sot, este dobandit cu fonduri provenite de la sotul debitor. In aceasta din urma ipoteza, lichidatorul va urmari silit bunul, pentru acoperirea datoriilor debitorului, extinzand procedura si asupra patrimoniului sotului debitorului.

2. Clasificarea drepturilor care alcatuiesc activul averii debitorului

Drepturile care alcatuiesc activul averii debitorului se clasifica in

- drepturi reale si

- drepturi de creanta.

In cazul drepturilor reale, debitorul isi poate exercita nemijlocit prerogativele cu privire la un bun determinat, fara interventia altei persoane.

Drepturile de creanta, il indreptatesc pe debitor numai sa pretinda altei persoane sa dea, sa faca sau sa nu faca o anumita prestatie.

Titularul obligatiei corelative dreptului debitorului este individualizat numai in cazul dreptului de creanta. In cazul dreptului real, opozabilitatea este posibila fata de toti ceilalti subiecti de drept. Lezarea dreptului real concretizeaza si individualizeaza subiectul pasiv.

Debitorul in procedura insolventei, titular al dreptului real, este liber sa aleaga intre exercitarea si neexercitarea prerogativelor dreptului , dar daca pasivitatea debitorului il prejudiciaza pe creditor, acesta poate uza de actiunea oblica, substituindu-se debitorului contra celeilalte persoane.

Creantele diverse ce intra in patrimoniul unei persoane sunt socotite si ele bunuri , bunuri incorporale, obiect al drepturilor de proprietate intelectuala prin vointa legii :

- drepturi de proprietate asupra unui drept de creanta,

- dreptul real de garantie mobiliara asupra unui drept de creanta,

- drepturile reale asupra fondurilor de comert,

- drepturile de proprietate intelectuala.

O forma particulara de prezentare a creantelor aflate in circuitul comercial, cu reguli specifice de circulatie, destinate operatiilor de mobilizare a creditului o intalnim sub forma titlurilor de credit. Titlurile de credit sunt inscrisuri care incorporeaza drepturi patrimoniale. Dreptul de creanta nu exista fara titlu (inscris) si nu poate fi realizat de alta persoana decat posesorul legitim al titlului. Orice titlu de credit indica un titular de creanta si in egala masura un proprietar asupra documentului care incorporeaza aceasta creanta[9].

Drepturile de creanta sunt susceptibile de a fi constituite ca garantii imobiliare conform art. 6 alin. 5 lit. g si art. 84 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 . In aceasta categorie se includ: soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termene deschise la institutii bancare sau financiare ; certificatele de depozit, conosamentele (polite de incarcare pe nave) si alte titluri similare ; actiunile si partile sociale din capitalul societatilor comerciale ; drepturile de creanta garantate; instrumentele negociabile ; politele de asigurare.

Se admite ca asupra fondului de comert ca bun unitar distinct, mobil si incorporal se pot constitui drepturi reale cum sunt: dreptul de proprietate,dreptul de uzufruct, drepturile reale de garantie . Fondul de comert este un activ patrimonial si toate drepturile constituite asupra lui fac parte din averea debitorului supusa procedurii insolventei.

Drepturile de proprietate intelectuala sunt drepturi cu valoare patrimoniala si au ca obiect o creatie intelectuala, bun incorporal. Ele au o pondere insemnata in patrimoniul comerciantilor.

Posesia unor bunuri definite de alin. 2 al art. 1846 C.civ. se refera exclusiv la stapanirea unui bun corporal. Ca stare de fapt, posesia este ocrotita direct prin actiunile posesorii si indirect prin prezumtia de proprietate, prin dobandirea fructelor si a bunurilor mobile si prin prescriptia achizitiva.

Posesia exista numai in masura in care cumuleaza elemental material (corpus) si elemental subiectiv (animus). Astfel, daca debitorul in procedura insolventei a inceput sa stapaneasca un bun in calitate de detentor precar, de exemplu, in calitate de comisionar, el nu se poate prevala de posesie si nu poate nega dreptul comitentului de a-i fi predate bunul, conform art. 89 din Legea privind procedura insolventei.

3. Averea debitorului si cheltuielile procedurii.

Din averea debitorului sunt suportate si cheltuielile aferente procedurii.

Fondurile banesti sunt inregistrate in creditul unui cont, deschis la agentia unei banci pe numele debitorului. Debitarea contului, pentru acoperirea cheltuielilor necesare procedurii, se efectueaza prin ordine de plata. In cursul procedurii reorganizarii, aceste ordine de plata sunt asumate de debitor sau de administrator, iar in cursul procedurii falimentului ordinele de plata sunt semnate numai de lichidator (art.4)[12].

Daca in contul debitorului nu exista sold creditor, cheltuielile se acopera din fondul de lichidare. Acest fond este constituit din taxele pentru serviciile prestate de oficiul registrului comertului, registrul societatilor agricole si registrul asociatiilor si fundatilor, prin majorarea cu 20% a taxelor percepute.

In termen de 2 zile de la primirea notificarii deschiderii procedurii, debitorul sau, dupa caz, administratorul/lichidatorul vor deschide, la banca la care debitorul are contul pentru operatiunile sale curente, un cont distinct, pe numele averii debitorului, destinat sa suporte toate cheltuielile aferente procedurii insolventei.

In lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, platile se vor efectua din fondul de lichidare constituit pe baza unui buget previzionat pe o perioada de cel putin 3 luni, intocmit de administratorul judiciar/lichidator si aprobat de judecatorul-sindic. Intemeiat pe documentele justificative atasate la raportul lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, elaborate conform art. 21 alin. 1, se vor putea efectua plati din acelasi fond si pentru sumele care depasesc bugetul previzionat. Contributiile registrului comertului si ale celorlalte doua registre se vor vira in contul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania. La epuizarea disponibilului din contul averii debitorului, notificata de banca, in conditiile mentionate mai sus, judecatorul-indic va imputernici, prin incheiere, persoanele care vor avea dreptul sa semneze ordine de plata pentru debitarea contului, in cazul urmatoarelor categorii de cheltuieli, fara a se plati anticipat onorariul lichidatorului:

- plata expertilor si a persoanelor de specialitate desemnate prin incheieri de judecatorul-sindic, in scopul de a-l ajuta;

- cheltuielile ocazionate de inventarierea, evaluarea averii debitorului si alte asemenea cheltuieli ;

- cheltuielile pentru paza bunurilor debitorului ;

- documentatiile topografice pentru obtinerea titlului de proprietate asupra terenurilor, precum si cele pentru intocmirea bilantului de mediu ;

- cheltuieli de publicitate si postale ;

- cheltuieli pentru demolarea, dezmembrarea activelor si pentru realizarea lucrarilor de ecologizare a terenului aferent;

- alte cheltuieli pentru procedura.

Pe masura noilor creditari ale contului averii debitorului cu sume rezultate din lichidari, se va relua finantarea procedurii din contul averii debitorului.

In cazul inchiderii procedurii, judecatorul-sindic va informa in scris atat Oficiul Registrului Comertului, cat si banca, mentionand totalul sumelor utilizate din fondul de lichidare.