Partajul judiciar

I.   Sediul materiei

Partajul judiciar este reglementat ca procedura speciala in art.657-667/C.proc. civ., care au fost modificate in mare parte prin Legea nr.603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, act normativ ce constituie sediul principal al materiei. De asemenea, sunt incidente unele dispozitii cuprinse in Codul civil (art. 728-799) si in Codul familiei (art. 33 si 36). Dupa abrogarea Decretului nr. 841/1964 prin Legea nr. 1/1992 aceste dispozitii se aplica si in cazul in care statul se afla in indiviziune cu persoane fizice sau alte persoane juridice.

Partajul judiciar se realizeaza dupa aceste norme juridice indiferent daca este vorba de o indiviziune propriu-zisa (care are ca obiect o universalitate de bunuri), de proprietate comuna pe cote parti (care au ca obiect un bun individual) sau de proprietate comuna in devalmasie (care are ca obiect bunurile comune ale sotilor). Este o solutie ce rezulta din art. 1 din legea nr. 603/1943, care se refera la introducerea si rezolvarea cererilor pentru incetarea oricarei stari de indiviziune. De aceea, se foloseste in continuare notiunea de indiviziune in sens larg, acoperind cele trei situatii.

Cei interesati pot recurge la un partaj voluntar, prin buna invoiala si numai in masura in care nu se inteleg se vor adresa instantei judecatoresti. Partajul voluntar se poate face prin invoiala partilor, fie ca este vorba de un partaj succesoral, fie de un partaj al bunurilor comune ca efect al desfacerii casatoriei. Daca legea nu pretinde forma autentica, ca si in cazul bunurilor, invoiala se poate face chiar si verbal, proba fiind supusa prevederilor art. 1191C. civ. Partajul prin buna invoiala se poate face si in fata instantei, iar in toate cazurile se poate cere anularea pentru vicierea consimtamantului. Exista si alte situatii in care partajul judiciar este obligatoriu:

daca vreunul din proprietarii comuni lipseste (art. 4, alin. 1 din Legea nr. 603/1943);

daca printre proprietari se gasesc si persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa si nu exista autorizarea autoritatii tutelare pentru un partaj voluntar (art. 3, alin.2 din Legea nr. 603/1943);

in cazul impartirii bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei la cererea unuia din soti (art. 36, alin. 2 din Cod fam.) ori a creditorului unuia din soti (art. 33, alin. 2).

Impartirea bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei la cererea unuia dintre soti se poate face numai daca exista motive temeinice. Nu exista un punct de vedere unitar cu privire la soarta cererii de imparteala introdusa in timpul casatoriei daca ea nu a fost rezolvata pana la sesizarea instantei de divort. Exista autori care considera ca cererea intemeiata pe art. 36 alin. 2 poate fi introdusa numai pana la intentarea cererii de divort, dupa aceasta data impartirea urmand sa se faca in temeiul art.36 alin.1 in timp ce alti autori apreciaza, pe buna dreptate, ca introducerea ei este posibila si pe parcursul procesului de divort, casatoria fiind in fiinta. Pe de alta parte,in practica judiciara, s-a decis ca o astfel de cerere se suspenda pana la solutionarea divortului, dupa care impartirea se va face in conditiile art.36 alin. 1 daca s-a desfacut casatoria si in conditiile art.36 alin.2 daca cererea de divort a fost respinsa.

II.  Sesizarea instantei

1. Partile in partaj

In materie succesorala, art.728/C. civ, dupa ce stabileste ca nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune prevede ca un coerede poate cere imparteala succesiunii.Astfel, legitimarea procesuala activa apartine orcaruia din coindivizari. Cel care introduce cererea de partaj si care are pozitia de reclamant trebuie sa cheme in judecata pe toti ceilaltii coindivizari, care vor avea calitatea de piriti, in caz contrar imparteala fiind nula, potrivit art.797/Cod civ. Partajul judiciar se caracterizeaza prin faptul ca da nastere la o judecata dubla, paratul fiind considerat si ca reclamant, deoarece poate obtine condamnarea reclamantului initial, chiar fara sa fi facut o cerere reconventionala, ceea ce inseamna ca fiecare parte in acelasi timp este si reclamant si parat. In cazul in care un comostenitor nu a fost chemat in judecata pentru partajarea bunurilor succesorale si detine bunuri succesorale, va invoca inopozabilitatea hotararii ce se executa in contra lui,pe calea contestarii la executar; el poate introduce si o cerere de partaj, chemand in judecata pe toti ceilalti comostenitori, iar daca acestia s-ar prevala de hotararea pronuntata fara participarea lui, le va opune exceptia de nulitate rezultata din art.797/Cod civ.

Problema se pune in acelasi mod si in cazul comunitatii de bunuri a sotilor sau a coproprietatii ce provine din alte cauze, astfel partajul putand fi cerut de oricare din copartasi.

In cazul comunitatii de bunuri, daca s-a dispus confiscarea averii unuia din soti, statul se substituie in drepturile sotului condamnat, iar partajul poate fi cerut atat de stat cat si de sotul inocent. Si in alte cazuri in care statul participa in procesele de partaj, el trebuie reprezentat prin Ministerul Finantelor, afara de cazul in care legea prevede ca participarea sa se realizeze prin alte organe, ca in cazul legii nr.69/1991 privind administratia publica locala, care stabileste consiliile locale sau judetene.

In afara de copartasi si succesorii lor in drepturi,partajul poate fi cerut si de creditorii personali ai acestora sau de creditorii succesiunii, iar in doctrina se apreciaza ca cererea poate fi facuta si de procuror, in cazul necesitatii apararii unor interese generale.

In procesul de partaj pot interveni terte persoane, fie din proprie initiativa, fie la cererea partilor initiale. Daca bunurile ce urmeaza a fi supuse impartelii se gasesc in posesia sau detentia unui tert, acesta trebuie introdus in proces, pentru ca hotararea ce se va pronunta sa-i fie opzabila.

2. Instanta competenta

a) Din punct de vedere material, competenta de prima instanta apartine judecatoriei sau tribunalului , in functie de valoarea bunurilor supuse partajului. Competenta apartine tribunalului daca obiectul cererii are o valoare de peste 150 milioane lei.

In cazul partajarii bunurilor comune ale sotilor, in cadrul procesului de divort competenta apartine judecatoriei, indiferent de valoarea bunurilor partajabile (art.17/Cod. proc. civ.).

Daca intr-o pricina de anulare a casatoriei, se solicita si impartirea bunurilor dobandite de cei a caror casatorie urmeaza a fi desfiintata, cererea de partaj se rezolva de tribunal potrivit art.17/Cod. proc. civ.

b) In ce priveste competenta teritoriala, acesta se determina astfel:

- in cazul partajului succesoral competenta teritoriala apartine instantei de la ultimul domiciliu al defunctului (art.14/Cod. proc. civ.), chiar daca in masa succesorala s-ar afla un bun imobil situat in circumscriptia altei instante. Imprejurarea ca in cadrul procesului de partaj se pune in discutie faptul ca unul din mostenitori si-a insusit bunuri succesorale nu atrage modificarea naturii juridice a litigiului, deoarece in principal ceea ce urmeaza sa se hotarasca este intinderea masei succesorale si drepturile partilor in succesiune, regularizarea pretentiilor dintre parti pe baza cotelor atribuite fiind o consecinta a modului de rezolvare a partajului succesoral. Intr-o atare situatie nu se poate considera ca obiectul litigiului l-ar constitui o actiune in pretentii, chiar daca reclamantul solicita contravaloarea bunurilor ce se pretinde a fi fost insusite si in consecinta, daca obiectul litigiului il constituie impartirea bunurilor succesorale, competenta apartine instantei stabilita de art. 14.

-in cazul partajului bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei (pe cale principala) competenta teritoriala apartine instantei de la domiciliul paratului,daca masa partajabila cuprinde numai bunurile mobile, insa daca printre bunurile comune exista si un imobil, competenta apartine instantei in circumscriptia careia se afla situat imobilul. Daca partajul se solicita pe cale accesorie sau incidenta o data cu divortul, potrivit art.17/Cod. proc. civ. competenta apartine instantei de divort (art.607/Cod.proc. civ.) chiar daca in masa bunurilor de impartit s-ar afla si un imobil situat in raza altei instante.

-in celelalte cazuri de coproprietate, competenta se stabileste potrivit art.13/Cod. proc. civ. dupa cum printre bunurile supuse impartelii figureaza sau nu si bunuri imobile.

3. Cererea de chemare in judecata

Art. 2 alin 1 din Legea nr.603/1943 dispune ca indiviziunea rezulta din succesiune, cererea va cuprinde numele defunctului, averea ramasa de la acesta (inclusiv bunurile supuse raportului sau reductiunii) numele si calitatea celor indreptatiti la succesiune si cota-parte cuvenita fiecaruia, datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct. Pentru a se asigura respectarea principiului egalitatii intre mostenitori si a se evita alte procese instanta va trebui sa dea curs si cererilor facute de parati pe orcie cale, privitoare la obligatiile si drepturile succesorilor, printre care si cererilor de aducere la masa de impartit si altor bunuri ramase de la defunct, a fructelor acestora, a datoriilor si sarcinilor succesiunii care trebuie platite de coerezi in proportie cu partea creditara a fiecaruia. Asemenea pretentii fie sunt formulate pe calea unei cereri recoventionale, fie pe calea unei cereri separate ce a fost conexata cu cererea de partaj, deoarece vin sa intregeasca aceasta din urma cerere, trebuie solutionate prin aceeasi hotarare si astfel nu este posibila disjungerea lor. S-a decis chiar ca instanta este obligata sa includa in masa partajabila si bunurilor indicate de parti, in fata instantei, fara sa fie necesara in mod obligatoriu, modificarea cererii principale sau formularea unei cererii reconventionale.

In cazul in care indiviziunea rezulta din alte cauze decat succesiunea, art.2 alin. 2 din Legea nr. 603/1943 prevede ca in cerere se va arata averea de impartit, titlul pe baza caruia se cere imparteala si partile interesate.

In cazul in care se solicita partajarea bunurilor comune ale sotilor, reclamantul va indica si cota de participare la dobandirea acestora, iar daca se cere impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei, vor fi mentionate si motivele temeinice care justifica partajul. Dispozitiile art. 2 din Legea nr.603/1943 se completeaza cu cele ale art.112/Cod. proc.civ. in care sunt aratate elementele pe care trebuie sa le cuprinda orice cerere de chemare in judecata. Fie prin cererea de partaj, fie separat se poate cere si luarea masurii asiguratorii a sechestrului judiciar, dar simpla existenta a procesului de partaj nu justifica prin ea insasi infiintarea sechestrului, ci trebuie dovedit ca masura este utila pentru parti si este menita sa inlesneasca efectuarea actelor de conservare sau administrare privind bunurile asupra carora se cere infiintarea lui. La masura sechestrului judiciar se refera si unele dispozitii din Legea nr.603/1943. Astfel, art.14 alin. 1 stabileste competenta in favoarea instantei sesizate cu cererea de partaj, daca aceasta se judeca in prima instanta, iar daca se afla in apel sau recurs, potrivit dreptului comun. Cererea de sechestru se judeca de urgenta, intampinarea nefiind obligatorie (art. 14 alin. 2-3). Legea de preferinta la numirea sechestrului unuia din cei interesati la partaj (art. 14 alin. 5). Hotararea primei instante prin care se numeste sechestrul este executoriu (art.14 alin. 4). Sechestrul are, potrivit art.15, anumite obligatii privind activitatea desfasurata in aceasta calitate.

In ce priveste timbrarea cererii de partaj, se fac anumite distinctii. Potrivit art.4 lit. c din Hot. Guv.nr1295/1990, cererile pentru stabilirea masei succesorale, iesite din indiviziune sau cererile de partaj, atunci cand partile nu contesta bunurile de impartit, valoarea acestora sau dreptul ori marimea drepturilor coproprietatarilor este fixa, la care se adauga timbrul judiciar. Taxa ramane aceeasi chiar daca paratul solicita sa se aduca la masa de impartit anumite bunuri sau drepturi ori cota-parte pretinsa de reclamant, in masura in care acesta nu se opune si accepta cererea ori este de acord cu contestatia paratului. Daca insa, reclamantul nu este de acord si nu accepta cererea sau contestatia paratului cererea initiala capata aspectul unei actiuni in revendicare pentru ceea ce s-a pretins sau contestat din drepturile pe care reclamantul le invoca si acesta va trebui ca pe langa taxa fixa sa plateasca o taxa calculata proportional la valoarea bunurilor pentru care cererea sa dobandeste caracter de revendicare. Legea timbrului precizeaza ca taxarea se face distinct si in conditiile cererilor evaluabile in cazul existentei unui litigiu cu privire la identificarea bunurilor succesorale sau de impartit, valoarea acestora sau dreptul ori marimea drepturilor coproprietarilor,sau cu privire le cererile de raport, de reductie sau anulare a libertatilor.

In cazul in care cererea de partaj este formulata pe cale accesorie sau incidenta, se aplica in mod asemanator aceleasi reguli, facand distinctie dupa cum masa bunurilor si cotelor parti de proprietate sunt sau nu litigioase, taxa fiind insa distincta de aceea care se datoreaza pentru cererea principala.

Se timbreaza distinct cererile care au o individualitate proprie, cum ar fi cererea de reducere sau anulare a libertatilor si cererea de raport, dupa cum exista sau nu un litigiu cu privire la identificarea bunurilor succesorale de impartit precum si cererea de revendicare a bunurilor proprii.

Cererea de partaj poate fi introdusa oricand deoarece este imprescriptibila extinctiv si impotriva ei se pot opune numai existenta unui partaj voluntar si prescriptia achizitiva, daca posesia intruneste conditiile prevazute de lege. Unele cereri care se valorifica in cadrul procesului de partaj sunt supuse prescriptiei extinctive, precum cererea de raport al donatiilor de reducere a libertatilor, de lichidare a cheltuielilor facute cu inmormantarea defunctului,etc.

III. Procedura partajului

Procesul de partaj parcurge, de regula doua etape:

1. Admiterea in principiu

2. Partajul propriu-zis

1. Admiterea in principiu

In cazul in care instanta apreciaza ca este necesar ca judecata sa se desfasoare in doua etape, va admite mai intai cererea de partaj in principiu printr-o incheiere care conform art.4 alin.2 din Legea nr.603/1943 va constata:

a) calitatea de copartasi a partilor, adica identitatea intre partile din proces si titularii drepturilor de proprietate asupra bunurilor supuse partajului.

b) cota-parte ce se cuvine copartasilor. In cazul impartirii bunurilor comune ale sotilor, pentru a fixa cota fiecaruia se va stabilii in prealabil contributia sotilor la dobandirea bunurilor comune. Prezumtia ca ambii soti au contribuit in mod egal la dobandirea bunurilor comune opereaza numai in lipsa unor probe din care sa rezulte ca aportul unuia dintre ei a fost mai mare decat al celuilalt.

c) bunurile supuse impartelii, iar in cazul partajului succesoral si datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct.

In cazul in care instanta are elemente suficiente de apreciere, va hotara prin incheierea de admitere modalitatea in care se va face partajul (prin tragerea loturilor la soti, prin atribuirea sau prin scoaterea bunurilor la licitatie).

Prin aceasi incheiere se va delega un judecator pentru executarea partajului (alcatuirea loturilor). Daca s-a omis acest lucru sau este necesara inlocuirea judecatorului delegat, desemnarea sau inlocuirea se poate face de catre presedintele instantei (art.4 alin 4 din Legea nr.603/1943). Doctrina si jurisprudenta au precizat ca delegarea judecatorului este facultativa iar daca nu s-a urmat aceasta procedura, insasi completul de judecata va efectua operatia de alcatuire a loturilor.

Incheierea de admitere, in principiu, se da dupa administrarea probelor si dupa ce au avut loc dezbateriile in contradictoriu, astfel incat ea trebuie motivata. Sub sanctiunea nulitatii, ea trebuie semnata de toti judecatorii care au pronuntat-o si de grefier, iar daca nu a fost pronuntata la termenul cand partile au pus concluzii pe fond, ci ulterior, trebuie sa existe incheierea de dezbateri pentru a se putea verifica legalitatea si temeinicia ei.

Potrivit art.4 alin. 3 din Legea nr. 603/1943, incheierea de admitere in principiu nu va putea fi atacata cu apel sau cu recurs, dupa caz, decat odata cu hotararea finala asupra impartelii pentru a nu se scinda procesul si tergiversa judecata (art.4 alin. 3 din Legea nr.603/1943).

Incheierea de admitere in principiu are caracter interlocutoriu, deci instanta nu mai poate reveni asupra celor stabilite prin incheiere. Ea insa poate fi completata printr-o incheiere suplimentara, in cazul in care apare necesitatea  includerii si a unor alte bunuri in masa partajabila.

De asemenea, incheierea de admitere in principiu poate sa fie indreptata in situatia in care cuprinde erori materiale, potrivit art. 281/ Cod proc. civ.

In cazul in care dupa pronuntarea incheierii de admitere in principiu, instanta isi declina competenta ori daca hotararea este desfiintata pentru necompepenta si dosarul cste trimis instantei competente aceasta este obligata sa pronunte o noua incheiere deoarece, potrivit art. 105 alin.1/Cod. proc. civ. actele de procedura indeplinite de o instanta necompetenta sunt nule. In ipoteza in care dupa pronuntarea incheierii procesul a ramas in nelucrare si s-a constatat perimarea, intr-o noua cerere de partaj trebuie data o alta incheiere de admitere in principiu. Pronuntarea unei noi incheieri nu este necesara insa in cazul in care hotararea de partaj casata numai partial, fara a fi afectata aceasta incheiere.

2. Partajul propriu-zis

In cazul in care, prin incheierea de admitere in principiu, a fost delegat un judecator pentru executarea impartelii, acesta, potrivit art. 5 din Legea nr.603/1943, va proceda la facerea loturilor, in camera de consiliu, cu citarea partilor. In aceasta operatiune, judecatorul este tinut de dispozitiile art.741/Cod. civ., potrivit carora la formarea si compunerea loturilor trebuie sa se dea in fiecare lot, pe cat se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante de aceeasi natura si valoare. Astfel, legea cere, in principiu, ca intre loturi sa se realizeze o egalitate in natura (bunuri mobile si imobile, drepturi si creante in fiecare lot) si o egalitate in valoare (echivalentul banesc al tuturor bunurilor cuprinse in lot). Numarul loturilor trebuie sa fie egal cu numarul copartasilor, iar judecatorul trebuie sa tina seama de cota parte stabilita pentru fiecere dintre ei.

In vederea alcatuirii loturilor, judecatorul delegat va putea numi un expert daca partile nu se inteleg sau daca apreciaza ca expertiza este necesara. Daca se ordona expertiza din oficiu, ca fiind indispensabila pentru solutionarea partajului si toate partile refuza sa avanseze onorariul pentru plata expertului cererea de partaj urmeaza sa fie respinsa. Expertul este dator sa citeze partile, in conditiile stabilite de art. 208/Cod. proc. civ. prin carte postala recomandata cu confirmarea de primire, aratand ziua, ora si locul cand va incepe lucrarea.

Raportul de expertiza va arata modul in care a facut evaluarea, va indica daca bunurile evaluate pot fi impartite comod in natura si in ce fel, va forma loturile conformandu-se dispozitiilor art. 741/Cod. civ. (art. 5 si 6 din Lege nr. 603/1943). In cazul in care imparteala urmeaza sa fie intabulata in cartea funciara expertiza trebuie insotita de o schita prin care sa se determine intinderea fiecarui numar topografic nou. In legatura cu evaluarea bunurilor in practica judiciara se subliniaza in mod constant ca daca nu exista un acord al partilor cu privire la valoarea bunurilor supuse partajului judecatorii sunt datori sa explice partilor consecintele ce decurg din neluare in calcul a valorii de circulatie a bunurilor si sa administreze, la cerere, toate probele necesare stabilirii acestei valori. Luarea in considerare a valorii bunurilor din momentul partajului, face ca diminuarea valorii prin uzura fizica sau morala, ca si sporul de valoare dobandit de bunuri sa se impute asupra drepturilor tuturor ori sa profite tuturor, asigurandu-se deplina egalitate a acestora. In situatia in care uzura sau sporul de valoare sunt determinate de activitatea unuia din copartasi diminuarea valorica a bunurilor sau sporul de valoare influenteaza numai drepturile acelui copartas.

In prezent, evaluarea bunurilor se face in raport cu valoarea de circulatie, indiferent ca este vorba de locuinte, terenuri sau bunuri mobile. In numeroase cazuri in practica expertii evalueaza bunurile mobile pe baza descrierii sau sustinetii partilor iar apoi concluziile sunt folosite pentru pronuntarea hotararii, procedeu gresit, mai ales in acele situatii in care nu exista probe concludente prin care sa se fi stabilit ca acele bunuri au existat deoarece se ajunge, sub acoperirea expertizei, sa se stabileasca drepturile numai pe baza afirmatiilor partilor. Daca in apel s-a efectuat o noua expertiza, instanta, in lipsa de acord contrar, va tine seama de noua valoare. In cazul in care este vorba de un partaj in care figureaza si statul, iar Legea nr. 69/1991 este aplicabila, expertiza de evaluare trebuie insusita de catre consiliul local.

Dupa ce judecatorul delegat a alcatuit (singur sau cu ajutorul expertului) loturile art. 744/Cod. civ. il obliga sa rezolve contestatiile partilor privind compunerea loturilor. Daca nemultumirile partilor persista, ele le vor putea invoca in fata instantei. In cazul in care partajarea in natura nu este posibila, judecatorul va recomanda vanzarea bunurilor. Intreaga activitatea a judecatorului delegat pentru executarea impartelii se va consemna in procesul verbal de formare a loturilor, pe baza caruia instanta, cu citarea partilor, va proceda la tragerea la sorti sau atribuirea loturilor printr-o hotarare supusa cailor de atac, ori va decide printr-o incheiere ca bunurile ce nu pot fi impartite comod in natura si nici atribuite unuia din copartasi, sa fie vandute prin buna invoiala sau, in caz de neintelegere, prin licitatie publica (art. 8 si 9 alin. 1 din Legea nr. 603/1943). Caile de atac  sunt cele de drept comun. Daca partajul bunurilor comune se face in cadrul procesului de divort, iar hotararea se ataca numai sub aspectul partajului, s-a decis ca termenul de apel sau de recus este tot cel prevazut de art. 619/Cod. proc. civ. adica 30 de zile de la comunicarea hotararii. Hotararea de partaj nu poate fi desfiintata pe baza unei actiuni in anulare daca ea nu repezinta o hotarare care consfinteste invoiala partilor.

Partile pot stinge litigiul prin tranzactie, indiferent de momentul in care se afla procesul, adica direct in instanta de recurs. Daca exista si copartasi, poate fi incuvintata numai daca nu se aduce nici o atingere drepturilor celorlalti copartasi, asa cum au fost ele stabilite de prima instanta sau de instanta de apel.

Daca instanta nu deleaga un judecator pentru executarea impartelii, toate atributiile acestora vor fi indeplinite de completul de judecata: numirea expertului, stabilirea loturilor si rezolvarea contestatiilor partilor cu privire la alcatuirea lor ori a faptului ca bunurile nu sunt comod partajabile in natura (fara a mai fi nevoie sa se intocmeasca un proces de formare a loturilor) dupa care completul isi va exercita atributiile stabilite de art. 8 si 9 din Legea nr. 603/194, ce ii revin in exclusivitate.

In ceea ce priveste modalitatile de realizare a partajului din art. 741/Cod. civ. si art. 9 din Legea nr. 603/1943 rezulta ca ele sunt in numar de trei:

partajul in natura;

atribuirea intregului bun unui copartas;

vanzarea bunurilor.

a) Partajul in natura

In literatura de specialitate si in practica judiciara se arata constant ca partajul in natura trebuie sa constituie regula. Solutia se desprinde din faptul ca legea se refera in primul rand la aceasta modalitate si la necesitatea respectarii caracterului declarativ al partajului, partajul trebuind sa consacre tot un drept de proprietate deoarece nu exista nici o ratiune pentru care sa se modifice acest drept, dandu-i alt continut ca efect declarativ al partajului.

Instanta va proceda la alcatuirea loturilor in prezenta partilor cu respectarea regulii inscrise in art. 741 alin.1/Cod. civ. de a se aseigura intre loturi egalitatea in natura si in valoare.

Partajul presupune o repartizare concreta a bunurilor in materialitatea lor, neputandu-se considera realizat daca instanta se limiteaza sa stabileasca numai cota parte ce revine fiecaruia.

Legea nr. 603/1943 nu stabileste alt criteriu pentru alcatuirea loturilor, dar in practica judiciara s-au cristalizat unele criterii ce trebuie avute in vedere, toate la un loc sau numai unele, in asa fel incat sa nu se nesocoteasca drepturile copartasilor, sa satisfaca nevoile lor actuale si astfel partajul sa fie echitabil. Aceste criteri ar pute fi: cota parte pe care un copartas o are; natura bunului si posibilitatea de a fi valorificat in cele mai bune conditii din punct de vedere economic; ocupatia copartajantilor; faptul ca unul din ei l-a folosit timp indelungat; ca i-a adus unele imbunatatiri; ca nu are posibilitatea de a-si procura o alta locuinta. S-a decis ca locuinta supusa partajului poate fi atribuita unui copartas chiar daca mai are in proprietate o alta locuinta si chiar daca nu are domiciliu in localitate in care este situat imobilul, iar autoturismul se poate atribui si copartasului care nu are cunostinte mecanice sau permis de conducere, din moment ce are posibilitatea, in conditiile legii sa dobandeasca un atare permis. Instanta este obligata sa examineze conditiile concrete ale fiecarui copartas si sa indice creiteriile pe care le-a avut in vedere.

Dupa alcatuirea loturilor si rezolvarea contestatiilor potrivit art. 744/Cod. civ. instanta va imparti loturile copartasilor prin tragere la sorti sau atribuire. Codul civil stabilea ca regula tragerea la sorti (art. 743 alin.2) iar Legea nr. 603/1943 se refera la ambele mijloace fara preferinta dar, in practica, se recurge la regula de atribuire deoarece in acest fel se poate tine seama de interesele copartasilor si se apara drepturile tertilor dobanditori de buna credinta.

S-a decis ca in masura in care este posibil sa se faca partajul in natura, chiar daca loturile sunt inegale, nu este admisibil ca instanta fara consimtamantul copartasilor sa recurga la o alta modalitate de imparteala.

In cazul in care loturile date in natura sunt egale din punct de vedere valoric, inegalitatea se compenseaza prin sume de bani, numite sulte (art. 742/Cod. civ., art. 7 din Lege nr. 603/1943). Executarea silita a sultei, in baza hotararii de partaj se poate obtine in termenul de prescriptie de trei ani deoarece nu este supusa efectului declarativ al partajului, fiind nascuta din chiar hotararea pronuntata. Sulta este producatoare de dobanzi de la data punerii in intarziere a celui care o datoreaza.

b) Atribuirea bunului unui copartas

Aceasta intervine in situatia in care imparteala bunului in natura nu este posibila, fie datorita unei imposibilitati fizice, cand bunul nu este comod partajabil, fie datorita unei imposibilitati economice, deoarece s-ar ajunge la o "inbucatatire peste masura" a bunului.

In practica judiciara mai veche, se decidea ca daca bunurile nu se pot imparti comod in natura si nu se pot forma loturi chiar inegale, ele urmeaza a fi vandute impartindu-se apoi pretul realizat. S-a observat ca aceasta solutie ar putea fi de multe ori inechitabila si, incepand din anul 1967 practica este in sensul ca instanta poate atribui bunul ce nu poate fi impartit in natura unui copartas, urmand ca ceilalti sa primeasca partea lor de bani. Alegerea copartasului caruia urmeaza sa-i fie atribuit bunul incomod partajabil, in lipsa de conventie a partilor se va face dupa criteriile aratate. Daca nici unul din copartasi nu doreste sa primeasca bunurile in natura, instanta nu poate sa hotarasca atribuirea.

c) Vanzarea bunurilor

Vanzarea bunurilor reprezinta modalitatea extrema de lichidare a indiviziunii, la care se recurge numai in masura in care partajul nu se poate realiza prin celelalte doua modalitati, fie ca ele nu pot fi impartite in natura sau atribuite unui copartas, fie pentru ca toti copartasii solicita sa se recurga la aceasta modalitate. In cazul partajului succesoral, art. 736 alin. 1/Cod. civ. permite vanzarea bunurilor mobile daca majoritatea copartasilor o apreciaza necesara pentru plata datoriilor succesiunii.

In urma raportului judecatorului delegat sau a expertului ori a contestarii proprii in sensul ca exista bunuri care nu pot fi impartite comod in natura si nici atribuite unui din copartasi, instanta va hotara prin incheiere ca acestea sa fie vandute prin buna invaoiala sau, in caz de neintelegere, prin licitatie publica. Incheierea de scoatere in vanzare este supusa apelului si recursului si nu se va executa decat dupa ce va ramane definitiva (art. 9 din Legea nr. 603/19943). Odata cu exrcitarea recursului impotriva acestei incheieri se poate ataca si incheierea de admitere in principiu.

Daca nu se realizeaza o vanzare prin buna invoiala se recurge la vanzarea prin licitatie. Legea nr. 603/1943 nu prevede dupa ce reguli se realizeaza aceasta vanzare dar faptul ca face trimitere in art. 13 la trei texte referitoare la licitatia si adjudecarea bunurilor imobile se poate ajunge la concluzia ca trebuie observate dispozitiile din cartea referitoare la executarea silita.

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 603/1943 licitatia va incepe de la pretul fixat de experti iar daca aceasta nu se obtine vanzarea se va amana la un termen apropiat, in instanta care efectueaza vanzarea va putea adjudeca bunul la un pret mai mic. Tertii care participa la licitatie sunt obligati sa depuna o garantie de 10% din pretul de la care incepe licitatia (art. 10 alin. 2). Si in cazul acestor vanzari are loc o supralicitatie dupa opt zile libere de la adjudecare, iar bunul va fi adjudecat definitiv celui care ofera a zecea parte din pretul adjudecat, iar in lipsa adjudecatorului provizoriu (art.11).

Daca adjudecatorul este unul din copartasi el va depune drept pret cota parte cuvenita celorlalti si cheltuielile ocazionate cu licitatia in termen de 30 de zile libere de la adjudecarea definitiva sub sanctiunea revendicarii bunului in contul sau (art. 12).

Sumele rezultate din vanzarea bunurilor se vor imparti de instanta, in raport de cotele stabilite pentru fiecare copartas, prin hotararea finala de partaj (art. 13).

In cazul in care toti copartasii refuza sa le fie atribuit bunul si el nu poate fi vandut cererea de partaj se va respinge fiind posibil ca ulterior sa se introduca o noua cerere. Solutia nu este expres prevazuta de lege, dar se impune fata de imposibilitatea sistarii starii de indiviziune.

IV.  Hotararea de partaj

Hotararea de partaj este actul final prin care se desavarseste procedura partajului. Aceasta este supusa conditiilor de fond si forma precum si cailor de atac din dreptul comun.

Cheltuielile de judecata vor fi suportate, in principiu, de catre toti copartasii, potrivit cotei ce revin fiecaruia. Daca insa un copartas a formulat cereri care s-au dovedit a fi nefondate, cheltuielile ocazionate de acestea vor fi suportate exclusiv de acea parte.

Din prevederile art. 786/Cod. civ. rezulta ca partajul succesoral are efect declarativ, in sensul ca fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur, direct de la defunct, inca de la data decesului acestuia, toate bunurile ce ii sunt atribuite prin partaj, si ca n-a fost niciodata proprietarul celorlalte bunuri atribuite celorlalti coerezi. Dispozitiile din art. 786 au aplicare generala, astfel partajul are efect declarativ chiar daca indiviziunea a izvorat din alta cauza decat succesiunea. In doctrina si in juristprudenta s-au conturat urmatoarele consecinte juridice mai importante ale efectului declarativ:

- actele de instrainare sau de grevare incheiate de catre unul din copartasi cu privire la bunul comun vor fi sau nu eficace dupa cum acel bun a revenit sau nu instrainatorului;

partajul nu este supus publicitatii imobiliare;

- hotararea de partaj nu poate constitui just titlu pentru invocarea uzucapiunii de 10 pana la 20 de ani;

- copartasii nu se bucura de actiunea rezolutorie dac unii dintre ei nu executa imparteala deoarece nefiind in cadrul partajului succesorii in drepturi unul fata de ceilalti nu pot fi socotiti in caz de neexecutare, ca si-au incalcat obligatiile reciproce.

Hotararea de partaj ramasa definitiva constituie titlul executoriu si este susceptibila de executare, indiferent daca in cerea de partaj s-a cerut sau nu predarea efectiva a bunului si chiar daca instanta nu ar fi dispus aceasta predare, astfel ca nu este necesara introducerea de catre copartasi a unei actiuni in revendicare impotriva copartasului care detine bunul atribuit si refuza sa-l predea.

Hotararea de partaj prin care se dispune predarea bunurilor instituie o obligatie simpla chiar daca in dispozitiv se indica si valoarea fiecarui bun astfel ca nu se poate face executarea prin echivalent.

Predarea bunurilor poate fi ceruta in termenul prevazut de art. 6/Decr. nr. 167/1958, adica trei ani. Dupa expirarea acestui termen cel interesat poate revendica bunurile de la cel ce le detine, dovedindu-si dreptul de proprietate prin hotarare de partaj, care i-a recunoscut acest drept si care nu-si pierde puterea de lucru judecat in ceea ce priveste calitatea de copartas a partilor, masa partajabila, cotele ce se cuvin, atribuirea bunurilor.

Daca partile declara in mod expres ca nu solicita predarea bunurilor, hotararea de partaj nu este susceptibila de executare si ca parte interesata sa intre in posesia bunurilor atribuite si a caror predare i-a fost refuzata de ceilalti copartasi, este necesara introducerea unei actiuni in revendicare.

Bibliografie

Prof. univ. dr. V. M. Ciobanu - Tratat teoretic si practic de procedura civila,vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1997

Prof. G. Boroi, D. Radescu - Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, editia a II-a revizuita si adaugita

Revista roamana de drept nr. 5/1972, 4/1969, 7/1982, 1/1998