Reglementarea faptelor de comert

Reglementarea faptelor de comert

Codul Comercial roman stabileste anumite acte juridice si  operatiuni pe care le clasifica "fapte de comert" (art.3), prin savarsirea carora se nasc raporturi juridice reglementate de legile comerciale.

Faptele de comert sunt enumerate de art.3 din Codul Comercial.

Art.4 C.com. prevede ca, "Se socotesc, afara de acestea, ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau contrariul nu rezulta din insusi contractul"

Iar art.56 C.com. prevede: "Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in ce priveste acest caz, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea dispune altfel "

Faptele enumerate in art.3 sunt comerciale pentru ca legea le "considera" ca atare indiferent de calitatea autorului lor si de vointa acestuia, independent de natura lor licita sau ilicita.

Codul comercial roman spre deosebire de Codul italian si Codul francez, reglementeaza faptele de comert, iar nu actele de comert.

Legiuitorul roman a voit sa supuna legilor comerciale nu numai contractele comerciale ci si raporturile juridice izvorate din faptele licite (imbogatirea fara just temei, plata nedatorata si gestiunea de afaceri) si cele ilicite savarsite de comerciant in legatura cu activitatea sa comerciala.

Avand in vedere ca Legea nr.31/1990 vorbeste despre "actele de comert", fara insa a le defini sau a le enumera "In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale", iar pe de alta parte, Codul comercial se refera la "fapte de comert" enumerand douazeci dintre cele mai des intalnite activitati comerciale[3].

Consideram ca intre cele doua expresii nu exista nici o deosebire, legiuitorul roman de la 1887 prin adoptarea termenului de "fapte de comert" in Codul comercial, spre deosebire de Codul comercial italian si Codul comercial francez care utilizeaza notiunea de "act de comert" fara a dori sa confere un alt inteles notiunii, ci modificarea este rodul intamplarii[4].

Datorita faptului ca in prezent Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, Legea nr.26/1990 privind registrul comertului sau Legea nr.469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, se refera la "acte de comert" consideram ca aceasta constituie o indreptare a erorii savarsite de redactorii Codului comercial roman. Prin folosirea termenului de "acte de comert" intelegand nu numai actul in sine, ca manifestare unilaterala sau contractuala de vointa, ci o operatiune complexa ce cuprinde, pe langa actul propriu-zis si actele pregatitoare, conexe sau ajutatoare, precum si pe cele posterioare. Astfel, in aceasta acceptiune, actul de comert cuprinde nu numai actele juridice, ci si faptele juridice.

Codul comercial roman nu da o definitie a faptelor de comert, el stabileste numai o lista a actelor juridice si operatiunilor pe care le declara fapte de comert.

Din examinarea dispozitiilor art.3 Codul Comercial, rezulta ca in stabilirea faptelor de comert,  legiuitorul a avut in vedere, mai ales, aspectul economic si mai putin cel juridic