Sediul legal si caracterele generale definitorii ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

Sediul legal si caracterele generale definitorii ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

1.1. Sediul legal

Prin alin. 3 art. 1000 Cod Civil declara raspunzatori pe "stapanii si comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat", fara insa a-i enumera in alin. 5 a art. 1000 printre cei care sunt primiti sa se exonereze de raspunderile instituite de acest articol, dovedind ca "n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".

De aici s-a tras concluzia ca, odata ce greseala prepusului a fost dovedita, comitentii nu se pot apara de raspunderea instituita de art. 1000 alin. 3, nici chiar dovedind cazul fortuit sau de forta majora care i-ar fi pus in imposibilitate sa impiedice fapta prejudiciabila

Raspunderea stapanilor si comitentilor pentru prejudiciul cauzat de servitor si prepus constituie primul tip de raspundere obiectiva, alaturi de raspunderea pentru prejudiciile create de animale, ruina edificiului si de lucruri in general, unde nu se mai cere existenta culpei persoanei responsabile de repararea prejudiciului, fiind suficient, sub diferite fundamentari, ca acestia fie sa aiba supravegherea persoanei sau a lucrului, fie paza juridica a bunului, pentru a antrena raspunderea civila delictuala

Traditia dreptului civil roman cu privire la raspunderea "stapanilor" pentru fapta "slugilor" este impartita. In Muntenia, stapanul nu purta o asemenea raspundere, de vreme ce Codul Calimach, dupa modelul Codului civil general austriac, consfintea, in aceasta materie, un fel de abandon noxal, iar in caz de fuga a slugii sau in anumite alte cazuri se prevedea raspunderea stapanului pentru fapta pagubitoare a slugii.

Stapanii si comitentii nu alcatuiesc doua categorii de responsabili, ci numai una singura. Si stapanii sunt comitenti, dupa cum si "servitorii" sunt prepusi . De aceea se va vorbi in continuare numai de comitenti si prepusi.

Prevederile legale privitoare la raspunderea comitentilor au o foarte frecventa aplicare practica nu numai in fata instantelor civile, dar si in fata instantelor penale, in acest din urma caz comitentii fiind chemati sa raspunda, ca parti responsabile civilmente, pentru faptele cauzatoare de prejudicii, cu caracter infractional, savarsite de prepusii lor in functiile incredintate

Aceasta raspundere obiectiva indirecta (pentru fapta altuia) nu este altceva decat un privilegiu pentru victima prejudiciului, care are posibilitatea de a se indrepta si impotriva comitentului (pe care il prezumam mai solvabil, fiind de regula angajatorul), tocmai pentru a se stinge cat mai repede raportul juridic obligational care s-a nascut din faptul juridic ilicit, prin repararea cat mai grabnica si in natura (daca se poate) a daunei pricinuite de prepus

1.2. Caracterele generale definitorii ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

Ca forma a raspunderii civile pentru fapta altuia, raspunderea comitentului pentru fapta prepusului prezinta trasaturile generale care definesc raspunderea civila pentru fapta altuia, in raport cu raspunderea civila pentru fapta proprie.

Aceste trasaturi generale privesc pe de o parte situatiile premisa ale raspunderii pentru faptele altei persoane, iar pe de alta parte configurarea raportului de cauzalitate ca si criteriu distinctiv intre raspunderea pentru altul si raspunderea pentru fapta proprie.

a) Situatiile premisa ale raspunderii pentru fapta altei persoane

Pentru ca raspunderea civila pentru fapta altei persoane sa poata intra in functiune este necesar, in primul rand, sa existe intre cel chemat la raspundere si autorul faptei ilicite care a cauzat paguba anumite raporturi precizate in mod expres de legea civila, raporturi din care deriva pentru primul unele indatoriri, cum ar fi, dupa caz, indatoriri de supraveghere, de educare, ori de exercitare a unor atribute ce decurg din autoritatea, indrumarea si controlul ce trebuie sa fie manifestate cu privire la activitatea celui de al doilea; sa existe un raport de prepusenie.

Este apoi necesar, in principiu, sa fie intrunite cerintele raspunderii pentru fapta proprie a celui care a cauzat prejudiciul si pentru fapta caruia urmeaza un altul sa raspunda. Trebuie, deci, intrunite in persoana celui pentru care sa raspunde urmatoarele elemente: prejudiciul, o fapta ilicita savarsita cu vinovatie si raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Raportand observatia de mai sus la raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, opinam ca elementele raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie ce trebuie intrunite in persoana prepusului sunt fapta ilicita, prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, cu exceptia culpei (vinovatiei).

b) Configurarea raportului de cauzalitate, criteriu distinctiv intre raspunderea pentru altul si raspunderea pentru fapta proprie

Pentru ca o persoana sa poata fi trasa la raspundere este imperios necesar ca intre fapta sa si efectul nefavorabil incercat de o alta persoana sa se stabileasca existenta obiectiva a raportului de cauzalitate.

Raportul de cauzalitate se configureaza distinct in cadrul celor doua feluri de raspundere, el constituindu-se astfel intr-un criteriu de deosebire intre ele.

Cercetarea evolutiei conceptiilor despre raportul de cauzalitate, asa cum aceasta notiune s-a conturat in doctrina juridica si practica judiciara din tara noastra, ne permite sa concluzionam ca in momentul de fata s-a depasit simpla luare in considerare a cauzalitatii necesare, acceptandu-se ca in nexul cauzal se cuprinde, pe langa fapta ce poate fi considerata drept cauza necesara a prejudiciului si acele conditii concrete care au permis cauzei sa actioneze, care au inlesnit procesul cauzal, care au grabit ori au favorizat acest proces.

Raportand conceptia mentionata la raspunderea pentru fapta proprie observam ca specific pentru raportul de cauzalitate in acest caz de raspundere civila delictuala, este imprejurarea ca toate faptele ce se cuprind in categoria cauzei si in general in nexul cauzal, sunt fapte concrete si directe de participare la producerea prejudiciului sau, altfel spus ele se afla in relatie nemijlocita cu prejudiciul

Altfel se pune problema cauzalitatii in cazurile de raspundere pentru altul.

Activitatea celui chemat a raspunde pentru altul nu se leaga, sub aspect cauzal, in mod direct cu prejudiciul. Ne aflam in toate cazurile in fata unui raport mediat; fapta celui chemat a raspunde este legata de prejudiciu, prin intermediul faptei cauzatoare de prejudiciu a autorului direct al prejudiciului. Numai fapta autorului prejudiciului se inscrie in nexul cauzal direct al producerii pagubei.

Aceasta fapta concreta a autorului prejudiciului poate sa ocupe in acest nex cauzal fie pozitia de cauza necesara fie doar pozitia de conditie cauzala. In toate cazurile ea exprima insa o participare dovedita, directa si concreta la producerea prejudiciului.

Fapta celui ce raspunde pentru altul nu este niciodata o fapta de participare directa la producerea prejudiciului. Ea nu poate fi considerata stricto sensu nici ca o conditie cauzala, parte a nexului cauzal direct, de indata ce si conditiile cauzale trebuie sa reprezinte, ele insele, manifestari faptice concrete de participare directa la producerea prejudiciului.

Fapta celui ce raspunde pentru altul, de neindeplinirea unor indatoriri, ce ii reveneau, se afla numai intr-un raport indirect, prezumat de lege, cu prejudiciul.

Prezumtia legala de cauzalitate in cazul raspunderii pentru fapta altei persoane are in vedere intotdeauna existenta unor fapte, care nu exprima o participare directa la producerea prejudiciului, ci simpla creare a unei situatii, care se prezuma ca a permis desfasurarea unui raport direct de cauzalitate.

Neindeplinirea de catre cel care raspunde pentru altul a unor indatoriri care ii reveneau, neindeplinirea care cel mai adesea este si ea numai prezumata, nu este generatoare prin ea insasi de prejudiciu. Ea se leaga de prejudiciu numai indirect si anume prin intermediul faptei ilicite a autorului prejudiciului

Alti autori considera activitatea de indrumare, supraveghere si control a comitentului este irelevanta sub aspectul antrenarii raspunderii sale in baza art. 1000 alin. 3 Cod Civil. Ea nu se leaga sub aspect cauzal cu prejudiciul produs de prepus nici indirect, nici indirect. Daca s-ar concepe o activitate a comitentului care se afla sub aspect cauzal in legatura mediata cu prejudiciul produs de prepus, aceasta nu poate fi decat activitatea de incredintare a functiei prepusului. Aceasta acceptiune a notiunii de activitate o excede insa pe aceea avuta in vedere anterior.

Acelasi autor sustine ca in cazul raspunderii intemeiate pe art. 1000 alin. 3 Cod Civil exista o legatura mediata intre activitatea comitentului de incredintare a functiei prepusului si prejudiciul produs de acesta din urma victimei, dar aceasta legatura este exterioara raportului de cauzalitate.