Tratatele Constitutive

Tratatele Constitutive

Discutia despre sursele comunitare ale libertatii de exprimare trebuie sa inceapa cu mentionarea faptului ca Tratatele Constitutive initiale nu contineau nicio prevedere cu privire la libertatile fundamentale, intrucat in acea perioada predominau problemele economice si nu cele ale cetatenilor. Singurul instrument ce avea ca principal obiectiv protectia drepturilor fundamentale era Conventia Europeana, elaborata de Consiliul Europei.

Asadar, drepturile si libertatile fundamentale nu au constituit o preocupare pentru cei care au redactat tratatele comunitare, motiv pentru care Tratatul din 1951 care stabilea Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) se concentra numai asupra celor doua industrii, iar Tratatul de la Roma din 25 martie 1957, prin care se instituia Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) si Comunitatea Economica Europeana (CEE) nu continea nicio "dispozitie formala in materie de drepturi ale omului", referindu-se doar la domenii economice bine definite.

Pentru o perioada indelungata, dispozitiile tratatelor existente pareau a fi suficiente pentru a promova si proteja drepturile si libertatile cetatenilor, insa CEJ a inceput treptat sa supravegheze institutiile europene si Statele Membre, afirmand ca drepturile si libertatile cetatenesti sunt principii de baza ale dreptului comunitar. In acest sens, in 1977, Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul de Ministri au semnat o declaratie comuna, angajandu-se sa le respecte, asa cum erau definite de CEJ, iar in 1986 s-a elaborat Actul Unic European (AUE)[1], care facea referire in preambulul sau la promovarea democratiei, si implicit a drepturilor si libertatilor fundamentale, printre care si libertatea de exprimare. Acesta va da startul unei implicari crescute in ceea ce priveste respectarea acestora, motiv pentru care vor beneficia de o atentie aparte in elaborarea tratatelor ulterioare. Mai mult, nevoia de a produce o politica eficienta in ceea ce priveste drepturile fundamentale ale cetatenilor a rezultat atat dintr-o evaluare a situatiei interne curente, cat si din contextul extern particular, in care se afla UE. Importanta acesteia in lume, procesul ei de extindere, dar si repetatele violari ale drepturilor omului sau fenomenul globalizarii sunt doar cativa factori in acest sens.

Tratatul de la Maastricht din 1992 (TUE) este documentul constitutiv care va insera drepturile fundamentale in tratate, afirmand ca "Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale () si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre in calitate de principii generale ale dreptului comunitar (TUE, art. 6, § 2)." Asadar, libertatea de expresie va fii recunoscuta si protejata ca unul dintre drepturile fundamentale ale individului.[3] Acest lucru s-a realizat in contextul recunoasterii si garantarii tuturor celorlalte drepturi, pentru ca ulterior amendamentele aduse TUE sa intaresca tot mai vizibil acest fapt.

CEJ va fii cea care va stabili faptul ca libertatea de expresie, cea de asociere si cea de intrunire, stipulate intre altele in articolele 10 si 11 ale Conventiei "fac parte din drepturile fundamentale care, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, sunt protejate in ordinea juridica comunitara." Sfera de actiune a art. 10 al ECHR cuprinde nu numai exprimarea scrisa sau vorbita, ci si cea realizata prin gesturi sau imagini, iar dezvoltarea tot mai puternica a mijloacelor de transmitere a informatiilor presupunere o continua abilitate de interpretare a acestui articol de catre CEJ. In acest sens, TUE include posibilitatea unei viitoare extinderi a prevederilor pentru protectia drepturilor cetatenilor, inclusiv a libertatii de exprimare. Art. 22 al acestuia permite Consiliului de Ministri sa introduca noi drepturi pentru cetateni, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene.

Cel de-al doilea tratat constitutiv, cel de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 va relua integral art. 6 al TUE, nemodificand "formal statutul Conventiei in dreptul comunitar", dar oferind dispozitiilor legale existente o mai mare importanta, pentru ca le va incadra "in perspectiva formarii unui sistem comunitar propriu de protectie a drepturilor fundamentale", si implicit a libertatii de exprimare.[4] El va realiza un pas crucial in aceasta sfera, prin intarirea normativa a drepturilor indivizilor, revizuind TUE si afirmand ca "Uniunea se bazeaza pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si pe cel al statului de drept, principii ce sunt comune statelor membre (art. 6, § 1)." De asemenea, va stabili ca si conditie esentiala pentru aderarea la UE respectarea drepturilor omului, a democratiei si a preeminentei dreptului, intrucat le va ridica la "rangul unor veritabile principii constitutionale."

Tratatul de la Amsterdam va introduce in art. 7 al TUE un mecanism politic pentru a preveni incalcarea principiilor din art. 6 de catre un Stat Membru. Acest mecanism are doua componente: una preventiva si alta sanctionatorie. Consiliul reunit la nivel de sefi de stat si de guvern, in unanimitate pe baza unei propuneri inaintate de 1/3 din membri sau de catre Comisie si cu acordul Parlamentului European, poate sa constate existenta unei incalcari serioase si repetate a principiilor enuntate in art. 6(1) de catre un Stat Membru. In aceasta situatie, Consiliul, cu o majoritate calificata poate decide suspendarea temporara a calitatii de Stat Membru.[6]

Consolidarea institutionala realizata de Tratatul de la Amsterdam va duce la o garantare jurisdictionala, dar si politica a libertatii de exprimare. De acum inainte CEJ va avea competente definite in mod expres in ceea ce priveste judecarea cererilor care au ca subiect incalcarea sau invocarea acestui drept. Intrucat se asigura crearea unui "spatiu de libertate, securitate si justitie", dreptul la libera expresie va beneficia implicit de protectie, in conditiile in care insasi notiunea de "libertate" nu poate exista fara crearea conditiilor necesare pentru ca cetatenii sa-si exprime liber opiniile, gandurile si credintele. Acestea fiind spuse, CEJ remarca faptul ca este necesara realizarea unei diferente de principiu intre libertatea de expresie sau de intrunire, ca drepturi asupra carora se pot pune limitari si alte "drepturi intangibile garantate de CEDO", care nu suporta nicio restrictie. De aceea, de fiecare data cand libertatea de expresie va fii subiectul unei dispute va trebui sa se aiba in vedere interesele urmarite, astfel incat sa se creeze "un just echilibru" intre acestea.

Mai mult, Tratatul de la Amsterdam a facut un pas decisiv spre o recunoastere si mai clara a existentei si a protejarii drepturilor indivizilor in cadrul uniunii. Prevederile acestuia sunt considerate un instrument specific de protectie a drepturilor omului in cadrul UE, alaturi de "instrumentele institutionale ale Comunitatii cu mandat specific" si de procedura adresarii plangerilor in fata CEJ. Desi Tratatul de la Roma nu se concentra asupra cetatenilor, referindu-se la acestia cu termenul neutru si sec de "persoane"[7], TUE este documentul care va cauta sa creeze in special o cetatenie europeana. Este adevarat ca aceasta nu avea si un continut real , insa actele comunitare ulterioare vor cauta sa aplice efectiv mijloacele necesare prin care teoria sa se poata aplica in practica, introducand in acest sens o serie de mecanisme de protectie a drepturilor si libertatilor. Asadar, fara o garantare jurisdictionala a libertatii de exprimare, dreptul in sine "nu ar exista decat in stare latenta", intrucat nu s-ar putea obtine aplicarea sa in practica.

Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare in 2003 intareste si mai mult sistemul de protectie a drepturilor fundamentale, stabilind un mecanism de constatare a oricarui risc de violare serioasa de catre un Stat Membru, a drepturilor si libertatilor pe care s-a fondat uniunea. In acest sens, Statele Membre trebuie monitorizate, pentru a se putea actiona preventiv de fiecare data cand este nevoie. Dialogul cu societatea civila, informarea si educarea cetatenilor, precum si cooperarea cu organismele competente ale Consiliului Europei sunt alte metode de prevenire a incalcarii drepturilor fundamentale, stabilite de art. 7 al Tratatului de la Nisa.

Referiri la drepturile si libertatile fundamentale exista deopotriva in preambuluri, declaratii, opinii, dar si in proiectele Parlamentului European de elaborare a unui catalog de drepturi. Astfel, in proiectul "Spinelli", adoptat in 14 februarie 1984, se afirma ca uniunea "recunoaste drepturile si libertatile fundamentale pentru fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa", iar in "Declaratia asupra drepturilor si libertatilor fundamentale", adoptata in 12 aprilie 1989, se propunea o lista de drepturi, inspirate din ECHR. Efortul constant al CEJ de a enunta "principii generale de drept comunitar", avand ca principala baza traditiile constitutionale ale Statelor Membre si documentele internationale in materie, releva importanta garantarii acestora, si mai ales a libertatii de expresie, intrucat ea este o premisa a "democratiei", notiune ce sintetizeaza intregul sistem de valori pe care s-a cladit Comunitatea Europeana.

Mai mult, incepand cu anul 1976 (decizia "Handyside", 7 Decembrie) si CEDO, cu sediul la Strasbourg, a recunoscut dreptul la libera expresie, ca primordial pentru existenta unei societati, ba chiar a unei lumi pluraliste si tolerante. Interactiunea si cooperarea dintre aceasta si CEJ au devenit trasaturi importante ale guvernarii europene, cu atat mai mult cu cat ambele au competente in materie de drepturi ale omului, iar cea din urma citeaza din jurisprudenta primeia destul de des.[9]

Izvoare ale dreptului comunitar, cu "un caracter compozit", Tratatele Constitutive, dar mai ales documentele care le modifica si completeaza recunosc si garanteaza respectarea libertatii de exprimare, ca drept fundamental al cetateanului european. Datorita prevederilor lor, tratatele au schimbat intr-un mod fundamental teoriile politice si economice care stateau la baza sistemului european.[10] Un rol important in acest sens l-a avut mai ales CEJ, care a sustinut foarte clar faptul ca libertatea de exprimare face parte din drepturile fundamentale respectate in spatiul european. De aceea, masurile incompatibile cu acest drept sunt considerate inacceptabile si deci respinse in cazurile solutionate de aceasta institutie comunitara.