Notiunea de stat

Notiunea de stat

Statul a aparut cu circa sase milenii in urma si reprezinta principala "institutie publica" a societatii, principalul instrument de organizare si conducere sociala.

Statul si dreptul au o istorie comuna, ele aparand concomitent, ca produs al unui lent si indelungat proces evolutiv al societatii umane. Existenta lor se gaseste intr‑o stransa interdependenta, deoarece statul este organizat si functioneaza pe baza unor "norme juridice" si are ca atribut principal "emiterea de norme juridice", in timp ce dreptul (normele juridice emise de stat) isi gasesc intreaga eficienta, forta si aplicabilitate, in "puterea de stat", care garanteaza infaptuirea dispozitiilor sale[1].

Denumirea de stat vine din cuvantul latin "status", care insemneaza repaus si este utilizata in intelesul de astazi, adica de forma de organizare sociala de pe un anumit teritoriu, abia in secolul XVII, de catre Nicolo Machiaveli in celebra sa lucrare "Il principe".

Aristotel scria ca "Acolo unde lipseste puterea legii, nu-si are locul nici o forma a oranduirii statale"; "Acolo unde puterea se bazeaza pe violenta si dezordine - stat nu exista", accentua Cicero; Nicolo Machiavelli facea afirmatia ca " Scopul statului consta in asigurarea fiecaruia de a se folosi liber de avere si securitate".

Legatura intre stat si drept de-a lungul istoriei a fost diferita, evoluand in directii opuse: fie spre statul autoritar, totalitarist, in care dreptul este neglijat, bazandu-se pe forta, fie spre statul democratic, statul bazat pe drept. Se stie ca in antichitate cetateanul nu aveau nici un drept in fata statului. Ideile despre stat ca organizatie care sa fie legata de cetateni prin lege, sa-si realizeze activitatea in baza legii au inceput sa se formeze inca in etapele timpurii de dezvoltare a societatii omenesti.

Definitie: Din numeroasele definitii ale statului, s-a impus aceea formulata de profesorul Alexianu "statul este o grupare de indivizi, reuniti printr-o legatura nationala, ocupand un teritoriu determinat si fiind guvernati de o putere superioara vointelor individuale" [2]

Din definitia data se desprind elementele componente ale statului: teritoriul, populatia si puterea de stat.

Teritoriul este acea portiune de pamant si apa pe care locuieste populatia si in limitele caruia se exercita puterea publica a statului. Delimitat pe orizontala, teritoriul cuprinde solul, apele interne, o parte a apelor de frontiera, marea teritoriala. De asemenea, statul riveran, cum este si Romania, isi poate exercita drepturi de suveranitate asupra "platoului continental" (o zona economica), de la limita apelor teritoriale (12 mile marine - 22.224 metri) pana la 200 mile marine[3].

Populatia reprezinta totalitatea indivizilor care locuiesc pe teritoriul statului si se supun puterii suverane a acelui stat[4]. Populatia statului este legata de stat prin raportul juridic numit "cetatenie".

In afara de persoanele cu statut de cetateni ai statului respectiv, pe teritoriu mai traiesc si cetateni straini ai altor state, persoane cu dubla cetatenie si persoane fara nici o cetatenie, numiti "apatrizi". Pe timpul in care aceste persoane se gasesc pe teritoriul statului, au obligatia de a respecta legile acestuia.

Puterea de stat sau forta publica denumita si "suveranitate". Ea inseamna atat puterea statului de a "comanda" indivizii ce intra in componenta populatiei, cat si puterea de a exclude de la o astfel de comanda orice alta putere din afara granitelor sale. Este asa-zisa "suveranitate externa" sau "independenta".

Asadar, puterea de a conduce si de a comanda pe guvernati, de catre guvernanti, este "suverana", ea nu se supune nici unei alte puteri sociale, nici in interior si nici in exterior.

Suveranitatea se caracterizeaza prin:

"suprematie" pe plan intern;

"independenta" pe plan extern;

"inalienabilitate", adica nu poate fi cedata sau transferata altor puteri;

"indivizibila", in sensul ca numai statul singur o detine si o exercita in numele poporului.

Functiile statului

In indeplinirea rolului sau de organizator al societatii, statul foloseste doua functii: functia interna si cea externa.

Functia interna este folosita de stat in vederea apararii proprietatii, a ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Tot prin intermediul functiei interne, statul intervine pentru a crea conditiile necesare consolidarii economiei de piata, pentru a atenua efectele somajului, a reconversiei fortei de munca, in vederea inlaturarii efectelor unor calamitati etc.

Functia externa se exercita in dezvoltarea relatiilor economice, politice, culturale, sportive, cu alte state, pe baza principiilor colaborarii multiculturale, egalitatii depline, respectului mutual si a avantajului reciproc[5].