Alimentatie | Asistenta sociala | Frumusete | Medicina | Medicina veterinara | Retete |
Aliment valoros prin continutul nutritiv si prin calitatile gustative, pestele reprezinta o sursa importanta de venituri pentru economia tarii. Din aceste considerente s-a creat un sector industrial specializat in cresterea si prelucrarea carnii de peste.
S-au amenajat crescatorii, cherhanale moderne si de asemenea depozite frigorifice, intreprinderi de prelucrare prevazute cu utilaje moderne.
Carnea de peste are culoarea alba sau slab-roz si este formata din fibra musculara foarte fina lipsita de tesut conjunctiv interfibrilar. Grasimea se afla in proportii variate in functie de specie si stare de ingrasare. Ea nu formeaza strat adipos, ci imbiba tesuturile musculare.
Carnea de peste are miros caracteristic datorita acidului gras nesaturat, predominant, acidul clupanodonic ce se gaseste in stare libera alaturi de acidul oleic, palmitic, stearic reducand stabilitatea grasimii la pastrare si favorizand alterarea. Valoarea nutritiva a carnii de peste este determinata de bogatia de substante proteice, superioare in aminoacizi esentiali. Proteinele sunt usor digestibile datorita structurii carnii cat si prezentei apei in proportie de 68-81 %.
Grasimea pestelui este lichida datorita continutului mare de acizi grasi nesaturati si, deci, foarte usor asimilabili. Sarurile minerale (0,8-1,5%) sunt reprezentate de K, Ca, Na, P, Mg, S, Cl, cat si iod, oligoelement remarcat in carnea pestelui de mare (10-120 micrograme/100g) care se hraneste cu alge bogate in iod., vitamina A (500.000 u.i.), vitamina D (10.000 u.i.) existenta in ficatul multor specii, fapt pentru care este folosit in tratarea rahitismului si vitaminele din grupa B (B1 tiamina si B2 riboflavina). Coeficientul de asimilare a carnii de peste este de cca 97 %.
Productia de peste valorificata sub forma de peste proaspat sau prelucrat este asigurata prin pescuitul intern al pestilor de apa dulce si marini cat si prin pescuitul oceanic.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate