Vitaminele - Vitaminele liposolubile

Vitaminele

Vitaminele sunt substante organice cu structura chimica foarte diferita, fara rol plastic sau energetic, dar cu un important rol catalitic in organismul uman, legate de enzime care au acelasi rol.

Termenul de vitamine a fost utilizat pentru prima data in anul 1912 de catre Funck C. (biochimist american de origine poloneza), pentru a sugera ca alimentele contin substante organice specifice care previn unele boli frecvent intalnite la om (boala beri-beri, pelagra, rahitismul, scorbutul).

Vitaminele sunt sintetizate de organismele vegetale si unele microorganisme. Organismele animale pot sintetiza unele vitamine pe baza provitaminelor existente in hrana si in anumite conditii endogene si exogene (ex. vitamina D poate fi sintetizata in organismul uman daca hrana contine ergosteroli si daca organismul beneficiaza de raze ultraviolete).

Lipsa, insuficienta sau excesul vitaminelor din hrana determina aparitia unor tulburari - denumite vitaminoze, respectiv avitaminoze (in lipsa), hipovitaminoze (in carenta /insuficienta) sau hipervitaminoza (in exces). Datorita specificului alimentatiei omului (din ratie fac parte alimente de origine vegetala, uneori in stare proaspata), avitaminozele sunt foarte rare. Hipervitaminozele apar in cazul unor greseli de dozare si administrarea acestora prin perfuzie. Ca urmare, cel mai frecvent se intalnesc hipovitaminozele si pot avea urmatoarele cauze:

alimentatie neechilibrata sau unilaterala cand, dupa epuizarea rezervelor de vitamine din organism, apar fenomenele de carenta;

afectiuni hepatice (mai ales ciroza) care reduc cantitatea de vitamine depozitate in ficat; lipsa unor rezerve vitaminice in ficat poate duce mai usor la aparitia hipovitaminozelor;

afectiuni ale epiteliului intestinal, care franeaza partial sau total absorbtia vitaminelor;

cresterea cerintelor de vitamine ale organismului in stari febrile, in cazul unor tulburari patologice etc;

utilizarea unor antibiotice administrate pe cale orala, care distrug flora microbiana din tubul digestiv, in acest caz este redusa sinteza endogena de vitamine la nivelul tubului digestiv;

prezenta unor antivitamine in hrana, care conduc la reducerea partiala sau totala a valorii biologice a vitaminelor. Antivitaminele sunt analogi structurali ai vitaminelor cu actiune antagonica, realizata fie prin blocare, fie prin substitutie. Actiune antivitaminica pot avea: antibioticele, dicumarolul (antivitamina K), tiaminaza (antivitamina B₁), etc.

Simptomele prin care se manifesta hipovitaminozele sunt atat de generale: (care se pot intalni in cazul mai multor vitamine, concretizate in tulburari de crestere si dezvoltare, scaderea performantelor fizice si intelectuale, disfunctii reproductive, scaderea rezistentei organismului la imbolnaviri etc) cat si prin simptome specifice (ex. tulburari de vedere pentru vitamina A, rahitism pentru vitamina D, anemie pentru vitamina B₁₂, etc).

Reiterand problema surselor naturale de vitamine se poate mentiona faptul ca pentru aportul vitaminic, in cazul omului, exista doua surse esentiale (Z. Garban):

aportul exocen - alimentar prin care, toate vitaminele pot fi asigurate la nivelul necesarului. In acest scop este necesara o alimentatie cat mai diversificata, din care sa faca parte atat alimentele de origine vegetala cat si cele animale, cu mentiunea sa nu lipseasca legumele si fructele proaspete;

aportul endogen - din biosintezele microorganismelor intestinale, care reprezinta un cuantum redus.

La acestea se pot adauga, in situatii limita, vitaminele sintetice administrate in hrana sau pe cale parentala (ex. intramuscular).

Clasificarea vitaminelor se poate face dupa diferite criterii:

ordinea descoperirii, ex: vitaminele A, B, C, D, E, etc. In cadrul acestora s-au izolat compusi diferiti cum ar fi: A₁, A₂; B₁, B₂ . . .B₁₅; D₁, D₂ . . ..D₇; etc.

structura chimica: ex. acid ascorbic - vitamina C; tiamino- vitamina B₁, etc.

activitatea biologica, ex: vitamina antiscorbutica - vitamina C, vitamina antirahitica - vitaminele D, vitamina antixeroftalmica - vitaminele A, vitamina antisterilitatii - vitaminele E, etc;

mediul de solubilizare, ex: vitamine liposolubile: A, D, E, K; vitamine hidrosolubile: vitamine din complexul B(B₁, B₂, B₃ . ..B₁₂), vitamina C.

In domeniul nutritiei, biochimiei si farmacologiei este utilizata, in mod curent clasificarea bazata pe solubilitate, deoarece in toate aceste situatii, relatia solubilitate-mediu are un rol esential.

Unele vitamine si derivati vitaminici se pot constitui in cofactori pentru enzime, cunoscuti sub denumirea de coenzime.

In acceptia clasificarii pe baza mediului de solubilizare, toate vitaminele hidrosolubile functioneaza ca si coenzime. Pentru aceasta, vitamina se conjuga cu fragmentul proteic al enzimei, rezultand astfel enzima biologic activa. Vitaminele liposolubile nu indeplinesc rol de coenzime.

O alimentatie bazata pe cereale integrate, legume si fructe asigura aproape toate vitaminele necesare organismului uman. Sunt totusi trei vitamine, respectiv vitamina A, D si B₁₂ care se gasesc in cantitate mai mare in alimentele de origine animala.

Vitaminele liposolubile

In grupa vitaminelor liposolubile (solubile in grasimi) sunt incluse vitaminele: A, D, E, K si F. Absorbtia, transportul si depozitarea lor este asemanatoare cu cea a grasimilor. Vitaminele A, D si K se depoziteaza preferential in ficat, in timp ce vitaminele E si F prefera tesutul adipos subcutanat.

Vitamina A (vitamina antixeroftalmica sau retinolul)

Vitamina A sau retinolul are un rol important in mecanismul vederii (in special noaptea); vitamina A intervine prin retinina (o aldehida a vitaminei A), care impreuna cu o proteina (opsina) formeaza rodopsina sau purpura retiniana. Distingerea culorilor este dependenta de iodopsina (retina+alta opsina), (Halga P. si col 2000).

De asemenea, vitamina A:

stimuleaza cresterea si dezvoltarea copiilor;

asigura buna functionare a membranelor epiteliale care acopera la exterior pielea si mucoasele, iar la interior mucoasa cailor repiratorii superioare si inferioare, aparatul digestiv, genito-urinar etc;

are rol in dezvoltarea dintilor si oaselor;

are rol in functia de reproductie.

Necesarul zilnic de vitamina A pentru copii mici se gaseste sub aceasta forma in produsele alimentare de origine animala sau ca provitamina, denumita caroten, in alimentele de origine vegetala.

Cantitati mai mari de vitamina A se gasesc in ficat (mai ales cel de peste), carnea rosie, unt, lapte nedegresat, galbenus de ou. Carotenul se gaseste in multe legume si fructe colorate: morcov, spanac, urzici, salata verde, loboda, varza rosie, ardei gras, rosii, cirese, caise, piersici, etc.

Transformarea carotenilor in vitamina A, are loc in regiunea superioara a intestinului, fiind stimulata de tiroxina (un hormon tiroidian). Din 6 mg caroteni rezulta, in general, 1mg retinol (R. Olinescu-2000), acest randament de transformare fiind influentat de o serie de factori: provenienta carotenului (mai mare pentru carotenul provenit din legumele frunzoase, fata de cel provenit din radacinoase); starea de sanatate a individului; structura ratiei alimentare, etc.

Absorbtia vitaminei A in intestinul subtire, ca si a celorlalte vitamine liposolubile, depinde de prezenta grasimilor in alimentatie, cat si a acizilor biliari secretati de ficat.

Vitamina A poate fi depozitata sub forma de rezerve, in ficat, tesutul adipos, plamani, rinichi si retina, urmand ca organismul sa apeleze la aceste rezerve ori de cate ori aportul prin ratia alimentara este insuficient.

Vitamina A este sensibila la oxidare (prezenta aerului) si lumina, care o transforma in derivati inactivi biologic. Rancezirea grasimilor din produsele alimentare care o contin, determina distrugerea ei.

Carenta de vitamina A duce la tulburari de vedere cum ar fi: hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale mai ales noaptea si ingustarea spectrului vizibil), xeroftalmia (leziuni la nivelul epiteliului conjunctival, avand ca efect vascularizarea, cheratinizarea si opacifierea corneei) si chiar orbirea. De asemenea, s-au constat fenomene de cheratinizare la nivelul mucoaselor; malformatii la nivelul scheletului; disfunctii sexuale si pierderea sarcinii la femei.

Excesul de vitamina A duce la modificari fiziologice caracterizate prin: dureri de cap, vomismente, greturi, caderea parului, tulburari hepatice, tulburari cutanate insotite de prurit. Un regim bogat in caroteni, desi produce o usoara colorare a pielii, nu determina o stare toxica; toxicitatea fiind produsa numai de vitamina A ca atare, administrata de regula, sub forma injectabila.

Vitamina D (calciferolul sau vitamina antirahitica)

In organism, vitamina D are roluri multiple, dintre care esential este acela de a mentine echilibrul fosfo-calcic conditionand absorbtia intestinala a calciului si fixarea lui in oase. Ca urmare, vitamina D intervine in procesele de osificare si de stimulare a cresterii scheletului. De asemenea, participa la formarea smaltului dentar; intervine in buna functionare a cordului si in procesul de coagulare a sangelui.

In natura, vitamina D se gaseste sub forma de provitamina, respectiv ergosterol - provitamina D₂, care in prezenta radiatiilor ultraviolete (UV), se transforma in calciferoli (vitaminele D).

Necesarul de vitamina D - In general, necesarul de vitamina D este asigurat de ratiile alimentare obisnuite; prin expunerea la soare a pielii, in straturile ei superficiale, 7 dehidrocolesterolul se transforma in vitamina D₃, de unde trece in circulatia sangvina. Se admite ca pentru adult, ratia zilnica trebuie sa asigure 120-200 U.I. vitamina D/zi, iar pentru copii, 300-500 U.I./zi. De asemenea pentru gravide si femeile care alapteaza, aportul de vitamina D al ratie alimentare trebuie sa fie marit la 500-800 U.I./zi.    Cerintele variaza si in functie de anotimp fiind, de regula, mai mari iarna datorita lipsei razelor solare.

Aportul de vitamina D este util numai daca este asigurat si aportul corespunzator de calciu si fosfor.

Surse de vitamina D - Vitaminele D active (6 la numar, dintre care numai vitaminele D₂ si D₃ prezinta importanta nutritionala) sunt foarte putin raspandite in natura, ele gasindu-se in cantitati relativ mici in alimentele uzuale, ca: lapte, galbenus de ou, untura de peste, iar in alimentele de origine vegetala, prezenta lor, cu exceptia prafului de cacao, este practic nula.

Sursa principala de vitamina D la om, ramane transformarea provitaminei D la nivelul pielii, sub influenta radiatiilor ultraviolete (solare sau artificiale), in vitamina D.

Organismul poate realiza rezerve de vitamine D in: ficat, glande suprarenale, plamani, rinichi, piele, cantitatea stocata fiind dependenta de aportul alimentar, cat si de intensitatea de actiune a radiatiilor ultraviolete.

Carenta vitaminelor D, mai ales la sugar si copilul mic, determina aparitia rahitismului (tulburari in formarea oaselor) cu malformatii in special la nivelul oaselor lungi. La adulti, deficitul de vitamina D conduce la o fragilitate accentuata la nivelul oaselor intregului schelet, osteomalacie (pierderi excesive de calciu), osteoporoza (oase spongioase) si irascibilitate datorata scaderii calcemiei.

De asemenea, carenta de vitamina D, poate conduce la tetanie musculara, una din formele caracteristice ale acesteia fiind spasmofilia.

Foarte rar este vorba de o carenta absoluta de vitamine D, cel mai adesea, carenta este relativa si se datoreaza unor greseli alimentare, care duc la ruperea echilibrului fosfo-calcic (de exemplu, alimentatia cu multe produse de panificatie); carenta solara, fie singura, fie adaugata la factorul alimentar, unor afectiuni intestinale (reduc gradul de absorbtie) sau hepatice (reduc gradul de utilizare si stocare a vitaminei), etc.

Excesul de vitamine D Supradozari atingand de cca. zece ori necesarul in vitamina D, pot produce semne clinice de hipervitaminoza, care consta in diaree, iritarea ochilor, sete si vomismente, ca urmare a unei depuneri mari de calciu in organism (rinichi, cord, sange)-(R.Olinescu-2000).

Vitamina E (tocoferolul, vitamina antisterilitatii)

Din cele 7 vitamine (tocoferoli) care se gasesc in natura, forma cea mai activa din punct de vedere nutritiv si biologic, este a-tocoferolul.

Tocoferolii au, in principal, actiune antioxidanta, prevenind oxidarea unor substante care sunt utile ca atare , spre exemplu vitamina A. De asemenea, protejeaza vasele sanguine de depozitarea grasimilor peroxidate, si previne procesul de coagulare a sangelui (formarea de cheaguri in vase).

Vitamina E are un puternic efect asupra organelor de reproducere, atat la femei cat si la barbati, marind fertilitatea (vitamina E se mai numeste si vitamina fertilitatii).

Necesarul de vitamina E al organismului variaza in raport cu nivelul acizilor grasi polinesaturati din ratie si in functie de intensitatea metabolismului. Cerintele de vitamine E cresc, odata cu cresterea concentratiei acizilor grasi nesaturati aflati in hrana ingerata.

Pentru copii mici, necesarul de vitamina E este de 4-5 U.I. / zi; pentru scolari si adolescenti este de 7-12 U.I. / zi, iar pentru adulti 12-15 U.I. /zi (12 U.I. pentru femei si 15 U.I. pentru barbati). In perioadele de sarcina si alaptare, necesarul de vitamina E este de 15 U.I /zi (I.Mincu-1985). Multi nutritionisti recomanda 30 U.I. /zi pentru copii si 100 U.I. /zi pentru adolescenti si adulti.

Surse de vitamina E. Cele mai bogate surse alimentare in vitamina E sunt uleiurile si semintele vegetale cu continut ridicat in lipide polisaturate, organele de animale (ficat), pestele, galbenusul de ou, cereale nedecorticate (ex. painea neagra).

Omul nu sintetizeaza vitamina E, insa poate realiza rezerve importante din aceasta vitamina in ficat, dar si in tesutul gras de la nivelul inimii si muschilor, iar in organele genitale (testicule si uter), precum si in hipofiza.

Vitamina E nu se distruge prin fierberea alimentelor, dar rancezirea grasimilor conduce la distrugerea acestei vitamine.

Carenta de vitamina E . O deficienta severa de vitamina E poate determina tulburari renale sau hepatice, iar lipsa prelungita a acestei vitamine, determina tulburari in absorbtia grasimilor si vitaminelor liposolubile. De asemenea, apar degenerari testiculare si uterine, scaderea fecunditatii, resorbtie embrionara. In avitaminoza E, se pot constata nasteri premature, copii prezentand anemii hemoragice ( eritrocitele sunt predispuse la hemoliza ).

Excesul de vitamina E. Nu produce fenomene toxice. In anumite boli, vitamina E se foloseste in scop terapeutic in cantitati mari care pot ajunge pana la 2000 U.I. /zi. In acest caz are loc o crestere a presiunii sangvine, care poate deveni riscanta la pacientii cu hipertensiune.

Vitamina K (vitamina antihemoragica)

In organism, vitamina K are un rol important in procesul de coagulare a sangelui, participand la sinteza proteinelor si acizilor nucleici (ARN-ul) necesar biosintezei protrombinei (produs cu importanta majora in coagularea sangelui, in caz de hemoragii). De asemenea, vitamina K este esentiala pentru buna functionare a ficatului si participa la procesele de fosforilare oxidativa a glucozei, favorizand formarea glicogenului (forma de rezerva a glucidelor in organism).

Necesarul de vitamina K, a fost stabilit la 65 - 80 U.I. /zi (250 - 300 mg /zi). O parte din acest necesar este asigurat de productia bacteriilor intestinale.

Organismul realizeaza rezerve de vitamina K in ficat, muschi si piele.

Surse de vitamina K . Aceasta vitamina este prezenta in alimentele de origine vegetala cu frunze verzi: ceai verde, spanac, salata verde, urzici, conopida, morcovi. Cantitati relativ mici se gasesc si in produsele de origine animala, fiind intalnita in special in ficat, ou si peste. Cea mai mare cantitate de vitamina K se gaseste in lucerna.

Aceasta vitamina este distrusa prin congelarea alimentelor si prin rancezirea grasimilor din structura lor.

Carenta de vitamina K conduce la prelungirea timpului de coagulare a sangelui si se declanseaza hemoragii la nivelul intestinului, creierului si maduvei spinarii. In toate aceste cazuri, administrarea vitaminei K trebuie facuta numai sub forma injectabila.

Datorita faptului ca vitamina K traverseaza greu bariera placentara, precum si faptul ca nou-nascutul nu are flora intestinala formata, carentele de vitamina K sunt destul de frecvente la copii sugari. Preventiv, trebuie administrate suplimente de vitamina K, mamei in perioada ce precede nasterea, precum si copilului imediat dupa nastere.

Nu au fost semnalate cazuri de hipervitaminoza K si nici stari de intoxicare datorate excesului de aceasta vitamina; unii autori mentionand totusi aparitia unor reactii alergice specifice.

Vitamina F (acizii grasi polinesaturati)

Numele de vitamina F atribuit acizilor grasi esentiali (nu pot fi sintetizati de organism) este justificat de faptul ca ei sunt indispensabili pentru organism, ca si vitaminele. In aceasta categorie (vitamina F) intra trei acizi grasi polinesaturati: acidul linoleic (sau linolic); acidul linolenic si acidul arahidonic.

Cercetarile referitoare la rolul acestor acizi grasi in organism sunt de data recenta si sunt legate de capacitatea lor de a preveni formarea de ateroame si aparitia aterosclerozei (boli cardiovasculare).

Acizii grasi polinesaturati intra in structura membranelor celulare si sunt substratul de baza pentru sinteza unor compusi cu rol de hormoni tisulari.

Cerintele organismului uman in acizi grasi polinesatutati este relativ mic, acestia putand reprezenta intre 1% pana la 3% din aportul caloric total (cca 6-8 g /zi).

Acizii grasi polinesaturati se gasesc in primul rand in uleiul de peste (mai ales cel din ficat), germenii cerealelor (grau, porumb, ovaz),uleiul de soia si masline, fructele uscate (nuci, alune, migdale etc). Produsele alimentare de origine animala, in general, sunt sarace in vitamina F (exceptie organismele acvatice).

Deficitul de acizi grasi polinesaturati duce la accidente vasculare, favorizarea unor boli cronice (reumatism, boli autoimune), formarea calculilor biliari si aparitia unor tulburari ale metabolismului grasimilor. La copii se constata intarzieri in crestere, slabire, susceptibilitate marita la alergii.

Deoarece acizii grasi esentiali au capacitatea de a reduce concentratia colesterolului din sange ei sunt folositi, ca tratament, pentru reducerea presiunii sanguine.

Ingerarea unor cantitati mai mari de acizi grasi esentiali nu determina efecte toxice.

Vitaminele hidrosolubile

Din categoria vitaminelor hidrosolubile (solubile in apa) fac parte compusi diferiti ca structura si activitate biologica, respectiv complexul vitaminelor B si vitamina C.

Aceste vitamine pot actiona direct (vitamina C) sau ca parte componenta a unor enzime (complexul vitaminelor B).

Spre deosebire de vitaminele liposolubile care in mare parte se depoziteaza in organism (ficat, tesutul adipos etc), cele hidrosolubile nu se depun sub forma de rezerve (exceptie vitamina B₁₂), fiind antrenate intr-o multitudine de reactii si procese dupa care sunt eliminate din organism. De aceea aceste vitamine trebuie asigurate zilnic in ratia alimentara.

Complexul vitaminelor B

,,Complexul B'', cuprinde cel putin 11 vitamine (s-ar putea sa se mai descopere si altele): tiamina (vitamina B₁); riboflavina (vitamina B₂); piridoxina (vitamina B₆); ciancobalamina (vitamina B₁₂); biotina ; acidul folic; niacina (vitamina PP); inozitolul; acidul pangamic (vitamina B₁₅); acidul paro-aminobenzoic si acidul pantotenic.

Grupul vitaminelor B este deosebit de necesar organismului uman, deoarece contine factori importanti pentru procesele de oxidoreducere; participa la activitatea celor mai importante sisteme fermentative, care regleaza metabolismul proteinelor, glucidelor si lipidelor; intervine in echilibrul functional al unor glande endocrine si in functionarea sistemului nervos si in hematopoeza.

Deoarece actiunile fiziologice ale vitaminelor din complexul B sunt in stransa inter-relatie, este necesar ca pentru eficienta maxima, ele sa se administreze impreuna. Astfel, se poate ajunge la situatia: administrarea unei doze mai mari dintr-una sa determine deficienta de alte vitamine din complex. Prin urmare, excesul - ca si deficienta, pot fi daunatoare.

Sursele cele mai bogate in vitaminele complexului B sunt: drojdia de bere, ficatul, boabele de cereale, legumele frunzoase. Bacteriile intestinale sintetizeaza vitaminele din complexul B, asigurand o parte din cerintele organismului. Sinteza bacteriana este mai intensa la indivizii hraniti cu ratii bogate in lapte si continut redus de grasimi.

Vitaminele B sunt usor distruse prin procesele de rafinare si gatire.

Vitamina B₁ (tiamina, aneurina). Este prima vitamina descoperita in cadrul complexului B, de unde si numele de vitamina B₁

Descoperirea vitaminei B₁, este pusa in legatura cu primele studii referitoare la cauzele aparitiei bolii cunoscute sub denumirea de beri-beri, aparuta in multe tari in care se consuma orez decorticat.

Tiamina se gaseste in organism in stare libera, forma sa activa fiind coenzima tiaminpirofosfat (TPP). Procesul de formare a TPP are loc la nivelul ficatului, unde se si depoziteaza.

Sub forma activa, tiamina este esentiala pentru metabolismul glucidelor prin reactia de fosforilare si a proteinelor. Asigura functia normala a sistemului nervos, favorizand transmiterea influxului nervos, regleaza functiile motorii si intervine in sinteza vitaminei C.

De asemenea, vitamina B₁, intervine in metabolismul lipidic, participand la biosinteza unor lipide pornind de la glucide.

Necesarul zilnic de tiamina variaza in functie de greutatea corporala, aportul caloric zilnic si productia vitaminica a florei bacteriene intestinale. In genere, cantitatea de vitamina B₁ recomandata ca necesara, in ratia zilnica si pentru orice varsta, este de 0,5 mg/1000 cal / zi, ceea ce revine - in medie - la cca. 2 mg / zi. Cerinte mai mari de vitamina B₁ au persoanele care depun o activitate musculara intensa si care consuma o cantitate mai mare de glucide.

In perioada de sarcina si alaptare se recomanda cca 1,4/1000 calorii /zi (I. Mincu si cd. 1985).

Surse de vitamina B₁. Tiamina se gaseste in cantitati mai mari in boabele de cereale si leguminoase (mai ales in invelisul exterior), unele fructe (struguri, prune, nuci), drojdia de bere, oua, ficat, creier si muschi.

Carenta in vitamina B₁ poate conduce la perturbarea metabolismului glucidic si la reducerea activitatii enzimatice.

Una dintre afectiunile specifice carentei de tiamina este boala ,,beri-beri", manifestata clinic prin tulburari neuronice, tulburari cardiovasculare si chiar infarct.

In carenta de vitamina B₁ activitatea sistemului nervos este alterata deoarece aceasta depinde in foarte mare masura de energia eliberata prin degradarea glucozei, proces la care participa tiamina.

In etilismul cronic pot aparea tulburari cerebrale grave.

Vitamina B₁ in cantitati de pana la 300 de ori mai mare decat doza zilnica recomandata, s-a constatat ca nu determina fenomene de toxicitate. Faptul ca tiamina este hidrosolubila este eliminata prin urina, fiind evitata astfel acumularea nedorita a acesteia in organismul uman.

Vitamina B₂ (riboflavina).

Vitamina B₂ a fost initial izolata din lapte avand numele de lactoflavina, apoi din ou cu numele de ovoflavina. Denumirea de riboflavina corespunde structurii chimice deoarece este o flavina (pigment galben) care mai contine si un radical provenit din riboza.

Cel mai important rol fiziologic al vitaminei B₂ consta in faptul ca intra in structura a doua coenzime care iau parte la procese de oxidoreducere din organism (coenzimele sunt transportori de hidrogen in ,, lantul respirator").

Aceasta vitamina intervine si in procesul de biosinteza a hemoglobinei, in procesul de crestere si dezvoltare a copiilor, stimuland totodata secretia de acid clorhidric la nivelul mucoasei gastrice.

Necesarul de vitamina B₂, in general, este de 1,6 mg /zi la barbati si 1,2 mg /zi la femei. Gravidele au un necesar zilnic de 1,6 mg /zi, iar femeile care alapteaza de 1,7 mg riboflavina /zi. Nevoile de vitamina B₂ la copii variaza in functie de varsta, fiind cuprinse intre 1 - 2,4 mg /zi (1 - 15 ani).

Surse de vitamina B₂ . Riboflavina se gaseste in aceleasi surse naturale in care se afla si celelalte vitamine din complexul B, dar mai predomina in lapte si produsele lactate, in oua si in carne (ficat, limba). In cantitati mai mici se afla si in morcovi, cartofi, paine si produse de patiserie.

Lumina distruge pana la 45% din lactoflavina (vitamina B₂ din lapte), ceea ce impune pastrarea laptelui la intuneric sau in vase de culoare inchisa.

Deficitul de vitamina B₂ se intalneste mai des, afectand:

pielea, prin aparitia unor zone cu descuamare, localizate pe fata (nas, gura), limba, in jurul articulatiilor;

ochii, prin conjunctivite, dureri, fotofobie etc;

sistemul nervos (apatie sau iritabilitate, tremuraturi etc);

sistemul imunitar (scaderea rezistentei la imbolnaviri).

Nu exista nici un pericol de intoxicare cu vitamina B₂, chiar daca este consumata in cantitati mari, excesul fiind eliminat prin urina. Doar o doza de 2000 de ori mai mare decat doza zilnica recomandata poate genera calculi renali.

Vitamina B₆ (piridoxina)

Termenul generic de vitamina B₆ sau piridoxina defineste trei compusi derivati: piridoxol, piridoxal si piridoxamina, primul fiind prezent preponderent in tesuturile vegetale, iar ultimii doi in tesuturile animale.

Functia cea mai importanta a vitamine B₆ este cea de coenzima pentru foarte multe sisteme enzimatice, asociate cu metabolismul proteinelor; prin aceasta vitamina B₆ are rol important in sinteza niacinei din triptofan.

De asemenea, intervine in metabolismul lipidelor si indirect in cel al glucidelor, participa la buna functionare a sistemului imunitar (protejaza organismul de infectii) si limiteaza ateroscleroza si unele afectiuni ale cordului.

Nevoile zilnice de piridoxina sunt, in medie, de 2 mg. La copii necesarul zilnic este de 0,6-1,2 mg. In diferite stari fiziologice speciale (sarcina, alaptare, varsta inaintata, tulburari de ritm cardiac), necesarul zilnic de vitamina B₆ este crescut, ajungand la 4 mg /zi.

Sursele cele mai bogate in vitamina B₆ sunt: drojdia de bere, tegumentul boabelor de cereale, legumele proaspete, fructele oleaginoase (nuci, arahide), banane, lapte, oua, ficat, peste.

Deficitul de vitamina B₆ se manifesta prin numeroase simptome cu aspecte foarte variate: retineri de apa in organism (mai ales in timpul sarcinii), nervozitate, dureri la nivelul membrelor, caderea parului, tulburari de vedere, etc.

Aportul in exces al vitaminei B₆ nu determina fenomene de intoxicare, nici chiar in doze de 200 ori mai mare decat doza zilnica recomandata.

Vitamina B₁₂ (ciancobalamina)

Vitamina B₁₂ a fost descoperita cel mai recent, cu toate ca istoria ei a inceput prin anii 1800, cand a fost asociata cu anemia pernicioasa.

Aceasta vitamina, este singura dintre vitamine care are in molecula sa un atom metalic, respectiv cobaltul.

Componenta a multor coenzime, vitamina B₁₂ este implicata in sinteza metioninei (impreuna cu acidul folic), in absorbtia nutrientilor in tubul digestiv, in metabolismul multor aminoacizi, favorizand o mai buna valorificare a proteinelor in organism.

Vitamina B₁₂ este considerata factorul antipernicios, deoarece lipsa ei din organism determina anemia pernicioasa, care consta in incapacitatea maduvei osoase de a produce globule rosii ajunse la stadiul de maturitate (se formeaza globule rosii primitive, fragile si cu viata scurta).

Necesarul zilnic de vitamina B₁₂ a fost stabilit la 3 mg pentru adolescenti si adulti (unii specialisti recomanda pana la 6 mg /zi), 4 mg /zi la femei in perioada de sarcina si alaptare si 1-2 mcg /zi la copii.

Organismul uman realizeaza rezerve de vitamina B₁₂ in special in ficat si maduva osoasa, iar pe de alta parte la nivelul intestinului, flora bacteriana poate sintetiza aceasta vitamina cu conditia ca in hrana sa existe cobalt.

Desi este bine cunoscut ca puterea de absorbtie a intestinului gros este foarte limitata, totusi este suficienta pentru a permite absorbtia unei cantitati de vitamina B₁₂ care sa satisfaca cerintele organismului (Passmore and Eastwood-1986). Pe de alta parte, Transh A.M. (1982) mentioneaza ca bacteriile care in mod normal colonizeaza gura, sunt capabile sa produca suficienta vitamina B₁₂ pentru a satisface necesarul zilnic.

Cu toate acestea, majoritatea specialistilor in domeniu (Coleman D.L.; Du Bois F.F.; Ionescu-Targoviste C; Mincu I; Smith G.P.; Wurtman R.J.) considera ca microflora digestiva poate sintetiza.

Vitamina B₁₂ se gaseste doar in alimentele de origine animala: carne - mai ales ficat, lapte, produse lactate, oua.

Carenta de ciancobalamina produce anemia pernicioasa, demielinizari la nivelul sistemului nervos central, atrofii musculare, tulburari locomotorii.

Pe termen lung, o dieta strict vegetariana poate cauza o deficienta majora de vitamina B₁₂ tinzand spre avitaminoza.

Biotina

Biotina mai este denumita si vitamina H sau vitamina B₇.

Initial aceasta vitamina a fost izolata din drojdii, fiind denumita ,,factorul de crestere a drojdiilor", insa ulterior a fost izolata din galbenusul de ou si din ficat.

In reactiile biochimice din organism, biotina indeplineste functia de coenzima pentru enzimele care intervin in procesele de carboxilare-decarboxilare specifice metabolismului glucidic, folosind ca sursa de energie ATP-ul.

De asemenea, biotina participa la si la alte procese: biosinteza unor acizi grasi (ex. acidul oleic), hidrogenarea acizilor grasi nesaturati, dezaminarea unor aminoacizi etc.

Necesarul zilnic de biotina a fost stabilit la 150-300 mcg /zi, fiind mai mare in perioadele de sarcina si alaptare.

Sursele cele mai bogate de biotina sunt: ficatul, galbenusul de ou, laptele, drojdia de bere, orezul nedecorticat, ciupercile, nucile etc.

Albusul de ou crud contine o substanta cu efect antivitaminic numita ,,avidina" care fixeaza biotiona, formand un complex stabil avidin-biotinic.

Probabilitatea ca organismul sa sufere de carenta de biotina este practic nula, cu exceptia incapacitatii genetice de a absorbi aceasta vitamina.

Carenta de biotina, indusa experimental prin administrarea, o data cu hrana, a albusului de ou crud, provoaca dermatite, scaderea apetitului, oboseala musculara, tulburari nervoase, insomnii etc.

Excesul de biotina nu determina efecte toxice in organism.

Acidul folic (vitamina B₉)

Rolul metabolic al acidului folic si al derivatilor lui se concretizeaza in implicarea in transferul unitatilor de carbon in moleculele mai mari.

Coenzimele cu acid folic participa la sinteza metioninei si a altor aminoacizi, a unor baze purinice si pirimidinice din acizii nucleici, intervenind astfel in cresterea si reproducerea celulara. Impreuna cu vitamina B₁₂ intervine in maturarea globulelor rosii

Necesarul de acid folic la adulti a fost stabilit la cca. 400 mcg /zi, insa un exces chiar de 1 mg /zi nu s-a dovedit a fi toxic.

La adolescenti, femei in perioada de sarcina avansata, si alaptare, necesarul de acid folic este mai mare ajungand la 600-800 mcg /zi. De asemenea, necesarul de acid acid folic este crescut in situatii de stres, anumite boli si alcoolism.

In afara de sursele comune cu alte vitamine din complexul B, dintre care predomina drojdia de bere, acidul folic se gaseste, mai ales in legumele frunzoase si in ficat.

Flora bacteriana intestinala a organismului uman poate sintetiza acid folic.

Desi se gaseste in multe alimente, pot aparea carente in aceasta vitamina, mai ales la femeile insarcinate si la persoanele care folosesc unele medicamente ca: antibiotice, antiinflamatoare etc.

Carenta in acid folic se manifesta prin scaderea numarului de leucocite din sange, anemii, inflamatii ale mucoaselor, diaree.

Excesul in aceasta vitamina poate provoca la unele persoane fenomene de alergie.

Niacina (vitamina PP - pelagra preventing vitamin)

Termenul de niacina deriva de la constitutia sa chimica, iar cel de vitamina PP are legatura cu faptul ca aceasta vitamina apara organismul de pelagra (vindeca bolnavii de pelagra).

Principalul rol metabolic al vitaminei Pp este reprezentat de faptul ca ea intra in structura unor enzime care participa la procesele de oxidoreducere din organism. De asemenea, are rol important in pastrarea integritatii pielii, a mucoasei digestive si in buna functionare a sistemului nervos.

Niacina este necesara organismului intr-o cantitate care este cuprinsa intre 15-30 mg zi, variind cu varsta, starea fiziologica, dar si aportul caloric al ratiei alimentare.

Unii nutritionisti recomanda un aport de 6,6 mg niacina/1000 calorii din hrana.

Vitamina PP se gaseste in cantitate mai mare in: carne, lapte, oua, drojdie de bere, mazare, fasole, faina de grau integrala.

Carenta vitaminei PP determina pelagra, boala cunoscuta si sub denumirea de ,,maladia celor trei D": dermatita, diaree, dementa. Pelagra debuteaza ca o boala de piele, cu eriteme localizate in regiunile expuse la soare (maini, fata). Dureaza aproximativ 3 saptamani dupa care dispare, lasand pielea ingrosata. Boala culmineaza cu tulburari nervoase si psihice.

Administrarea vitaminei PP - mai ales in fazele neajunse la cronicizare - poate inlatura simptomele bolii in cateva zile.

Cantitatile excesive de niacina provoaca insa prurit, rosirea pielii si tulburari circulatorii, deoarece aceasta vitamina are capacitatea de a dilata lumenul vaselor sanguine (pe aceasta proprietate se bazeaza atilizarea vitaminei PP pentru reducerea tensiunii si in tratamentul aterosclerozei).

Acidul pantotenic

Acidul pantotenic a fost denumit astfel dupa cuvantul grecesc ,,pantoten" care inseamna ,,peste tot"

Aceasta vitamina intervine in metabolismul glucidic, lipidic si proteic, precum si in activitatea glandelor suprarenale care intervin in mentinerea integritatii pielii si buna functionare a sistemului nervos.

Acidul pantotenic este un constituent esential al coenzimei A care participa la numeroase reactii metabolice: reactiile de biosinteza a acizilor grasi, a colesterolului, precum si reactia fundamentala de oxidarea acidului piruvic in ciclul Krebs.

Necesarul zilnic de acid pantotenic a fost stabilit la 10-15 mg /zi.

Cele mai bogate alimente in aceasta vitamina sunt: carnea (in special organele), galbenusul de ou, drojdia de bere si boabele de cereale. De asemenea, acidul pantotenic este sintetizat si de microflora bacteriana din intestin.

Fiind foarte raspandit in natura, carenta de acid pantotenic se intalneste rar. Cand totusi apare, simptomele cele mai frecvente sunt: dureri abdominale, voma, crampe musculare, tulburari cutanate, infectii ale cailor respiratorii superioare etc.

Vitamina C (acidul ascorbic)

Vitamina C, numita si vitamina antiscorbutica deoarece previne (combate) scorbutul, este cea mai raspandita si cunoscuta vitamina.

Termenul de acid ascorbic provine de la faptul ca din punct de vedere chimic, vitamina C este un acid organic, iar ,,ascorbic" provine de la: a =fara, scorbic=radacina cuvantului scorbut.

Organismul uman nu poate sa sintetizeze aceasta vitamina, de aceea trebuie asigurata tot timpul in hrana.

In organism, vitamina C are un rol esential in metabolismul celular si in functia de respiratie celulara. Este implicata in formarea anticorpilor, stimuleaza fagocitoza (functie antiinfectioasa), sinteza colagenului (proteina de baza necesara formarii tesutului conjunctiv din piele, oase, tendoane etc). Colagenul are un rol important in vindecarea ranilor, facilitand refacerea tesutului conjunctiv. Are rol important in activitatea enzimatica ca transportor de H⁺ in reactii catalizate de oxidoreductaze (catalaza, peroxidaza, citocromoxidaza, diverse dehidrogenaze), intervine in metabolismul fierului si reglarea glicemiei.

Vitamina C are relatii importante cu substante nutritive. Astfel, ea participa la transformarea acidului folic (forma activa din punct de vedere metabolic), protejeaza impotriva oxidarii unele vitamine (A, B₁, B₂, E, acidul pantotenic).

Necesarul de vitamina C al organismului uman variaza in raport cu greutatea, varsta, activitatea fizica depusa, ritmul metabolic, starea fiziologica (sarcina, alaptare) si starea de sanatate a individului (infectii microbiene, viroze, rani). Doza zilnica necesara adultului sanatos si care depune o activitate fizica obisnuita este de 75-80 mg acid ascorbic/zi ( I. Mincu-1985). Necesarul creste la 120 mg /zi la fumatori. L. Cernaianu (2001) recomanda un aport zilnic de vitamina C de 30 mg la copii sugari, cantitatea crescand treptat pana la 80-90 mg /zi la copii de 12-15 ani (necesarul trebuie marit in caz de infectii, viroze, efort fizic si intelectual). La femei in perioada de sarcina se recomanda un aport de 130 mg vitamina C /zi, iar in perioada de alaptare 170 mg /zi.

Surse de vitamina C. Cele mai indicate surse de vitamina C sunt legumele si fructele proaspete, mai ales citricele (portocale, lamai, ananas, grepfrut), fragutele, zmeura, coacazele, kiwi, iar dintre legume : cartofii, ardeii, rosiile, patrunjelul, varza etc. Vitamina C este prezenta si in alimentele de origine animala, fiind sintetizata de majoritatea animalelor (exceptie facand cobaiul, maimuta si omul); microorganismele nu sintetizeaza aceasta vitamina.

Fierberea fructelor si legumelor determina o pierdere de 10% a continutului de acid ascorbic, taierea si pastrarea lor in frigider dau o pierdere de 20-30%, in timp ce congelarea lor produce o pierdere foarte mica. Uscarea fructelor si legumelor aduce pierderi de 10-50%. Razele ultraviolete distrug vitamina C.

Organismul uman poate absorbi si utiliza numai o anumita cantitate de vitamina C, intr-un anumit interval de timp. Organismul isi poate retine numai cantitatea strict necesara, iar excesul il elimina prin urina si transpiratie. De aceea, atunci cand este necesara suplimentarea hranei cu vitamina C, este recomandabil sa se administreze mai multe doze mici la anumite intervale de timp, decat o singura doza mare.

Carenta de vitamina C produce la om boala numita scorbut, care se manifesta prin:

fragilitatea capilara cu hemoragii la nivelul pielii si mucoaselor;

inflamatii necrotice ale gingiilor, mobilitatea si caderea dintilor;

leziuni ale oaselor.

Carenta in acid ascorbic, la om mai poate conduce la: scaderea greutatii corporale, diaree, infiltrare grasa si necroza ficatului, hemoragii la nivelul splinei si rinichilor (RNC-2001).

In cazul unei alimentatii rationale, practic carenta de vitamina C este exclusa. Totusi, carenta poate apare in organismul fumatorilor, independent de faptul ca aporturile lor alimentare sunt suficiente in aceasta vitamina. Cauza este, pe de o parte, fumul care impiedica absorbtia vitaminei C, iar pe de alta parte insasi nicotina continuta. Experimental s-a demonstrat faptul ca prin adaos de nicotina la o proba de sange uman continand un anumit nivel de acid ascorbic, acest continut scade cu 24-31%. De asemenea, persoanele varstnice, alcoolicii sau sugarii hraniti de mame cu deficit de vitamina C sau cei hraniti cu lapte praf, pot suferii de hipovitaminoza.

Datorita faptului ca organismul elimina prin urina excesul de vitamina C, nu se cunosc efectele de toxicitate in urma administrarii unor doze mai mari de acid ascorbic. Totusi, un aport zilnic foarte mare (cca 5000 mg /zi) poate determina efecte secundare nedorite: eruptii pe diverse regiuni ale pielii si senzatia de usturime la urinare. Este de mentionat faptul ca omul de stiinta american L. Pauling (detinator a doua Premii Nobel) recomanda un aport de 4000 mg vitamina C /zi, ca fiind apanajul unei alimentatii sanatoase (M. Bouchard-2000).

In cazul utilizarii unor doze mari de vitamina C (peste 1000 mg /zi) este necesar si un supliment de magneziu, pentru a contracara efectele negative.

Tabel pag. 32 - cartea Vreau sa slabesc

Cu toate ca cerintele omului in vitamine, nu sunt mici sub aspect cantitativ, datorita functiilor pe care le au in organism vitaminele au un rol hotarator in cresterea si dezvoltarea copiilor, sanatatea adultilor, functia de reproductie, eficienta activitatilor fizice si intelectuale. In acelasi timp, echilibrarea vitaminica a ratiei alimentare capata noi dimensiuni, in conditiile stresului si stilului de viata al omului modern, la care alimentatia este bazata pe produse cu un grad de prelucrare industriala tot mai ridicat (produse cu un grad ridicat de rafinare).

Echilibrarea corecta a hranei in vitamine, trebuie sa se faca avand in vedere cateva aspecte specifice:

stabilitatea vitaminelor in alimente, in raport cu metoda de conservare si prelucrare culinara;

sensibilitatea individului la carenta de vitamine, in raport cu varsta, starea fiziologica si de sanatate, tipul si intensitatea activitatilor desfasurate etc;

aportul optim de vitamine;

sursele de vitamine.

Stabilitatea unei vitamine consta in capacitatea sa de a-si conserva insusirile fizico-chimice, in timp.

Cauza principala a degradarii vitaminelor o constituie reactiile de oxido-reducere, determinate de prezenta simultana a apei si a compusilor oxido-reducatori (acizi organici, zaharuri reducatoare, microelemente, grasimi rancede). In general, vitaminele A, C, si D sunt sensibile la oxidare, in timp ce vitaminele B₁, B₂, K sunt sensibile la reactiile de reducere.

Sensibile la un pH scazut (pH mai mic de 6) sunt in special vitaminele A, E, D, K, in timp ce vitamina C si niacina sunt stabile in mediu foarte acid (pH = 2-3).

Razele ultraviolete stimuleaza reactiile de oxido-reducere; unele vitamine sunt sensibile la actiunea luminii (A, K, B₂); de asemenea vitaminele se comporta diferit la temperatura, unele fiind foarte sensibile la caldura (E, B₂, B₁₂, niacina), iar altele mai rezistente (Halga P. si col. 2000).

Cu cat suprafata de contact a vitaminelor cu mediul este mai mare si pierderile de activitate vitaminica.

Sensibilitatea omului la carenta in vitamine trebuie analizata, in primul rand, prin posibilitatea sintezei unor vitamine in organism, respectiv dependenta exclusiva fata de un aport exogen de vitamine.

Sensibilitatea specifica fata de carenta de vitamine difera in functie de:

varsta: copii sunt mai sensibili fata de adulti;

starea fiziologica: femeile in perioada de sarcina si alaptare manifesta o sensibilitate mai ridicata;

starea de sanatate: pacientii cu diferite afectiuni patologice au cerinte mai mari de vitamine si sunt mai susceptibili de hipovitaminaze;

tipul si intensitatea activitatii efectuate: efortul fizic intens care impune si un consum marit de energie, necesita un aport vitaminic mai mare si sunt mai sensibili la o eventuala carenta;

consumul de alcool, fumatul, stresul, predispun organismul la o carenta vitaminica etc.

Aportul optim de vitamine, este destul de greu de stabilit, datorita, in primul rand, faptului ca insasi cerintele organismului nu sunt suficient de bine cunoscute, iar pe de alta parte activitatea vitaminelor in organism este influentata de numerosi factori. Astfel cercetarile efectuate in ultimul timp, au demonstrat ca eficienta asigurata de doza optima a fiecarei vitamine, poate fi net imbunatatita prin asocierea vitaminelor intre ele si prin asocierea cu elemente minerale.

Tabel pg 208 ----- I. Mincu: Elemente de biochimie si fiziologie. 1985

Recomandarile privind aportul optim de vitamine, in general, sunt mai mari decat cerintele stabilite experimental si difera in limite foarte mari de la un autor la altul.

In privinta surselor de vitamine, este de mentionat faptul ca toate alimentele, indiferent de provenienta, contin vitamine, numai o parte dintre ele sau in totalitate, insa fiecare exceleaza ca sursa importanta pentru una sau mai multe vitamine (ex. morcovul ca sursa de caroten; drojdia de bere ca sursa de vitamine din complexul B; ficatul ca sursa de vitamina A, D, K, B₁₂ etc). De asemenea, gradul de biodisponibilitate a vitaminelor difera in limite largi de la un aliment la altul.