Definirea si descrierea notiunii.

Autismul semnifica o retragere (repliere) in lumea interioara a subiectului care refuza contactul cu lumea exterioara. Termenul de 'autism' deriva din limba graca, 'auto' care semnifica 'sine insusi'. A fost introdus pentru prima data in anul 1911 de catre Bleuler in lucrarea 'Grupul schizofreniilor' pentru a desemna la bolnavii adulti cu schizofrenie, pierderea contactului cu realitatea avind drept consecinta o mare dificultate de comunicare cu celalalt, viata interioara dobindind o predominanta morbida in detrimentul raportului cu realitatea. Mai tirziu, alti autori descriu in aceiasi masura autismul, ca un simptom important, desi nespecific, al schizofreniei infantile. In 1943, in articolul sau original 'Autistis Disturbance of Affective Contact', pe care psihiatrul american Kanner il va descrie cu termenul de autism infantil precoce, este creionat un tablou clinic diferit de schizofrenia infantila, caracterizat prin incapacitatea copilului mic, incepind de la nasterea sa, de a stabili contacte efective cu mediul inconjurator.

Date privind istoricul conceptului

Afectiunea recunoscuta astazi sub denumirea de 'autism infantil' a fost descrisa pentru prima data in literatura de specialitate in 1943 de catre Leo Kanner care raporta 11 cazuri de copii ce manifestau o lipsa aparent congenitala de interes fata de oamenii din jur. Erau in schimb atrasi de aspectele neobisnuite, bizare, ale mediului inconjurator neinsufletit. El a numit-o atunci 'Sindromul Kanner'.

Faptul ca tabloul clinic este atit de asemanator cu cel al schizofreniei a provocat de-a lungul timpului nenumarate controverse, cercetari, studii clinice, pentru a decide daca sindromul Kanner este sau nu forma infantila e schizofreniei.

Descrierea lui Kanner

In descrierea sa    L. Kanner a izolat un numar delimitat de semne clinice caracteristice psihozei autistice odata constituite:

debutul precoce al tulburarilor, in general in primii 2 ani de viata

izolarea totala - atitudinea copilului frapeaza prin indiferenta si dezinteresul fata de persoanele si obiectele care-l inconjoara

nevoia de imuabilitate-de a mentine stabil mediul material obisnuit permanenta si stabilitatea reperelor fiind pentru el obiectul unor verificari permanente mai mult sau mai putin rituale.

stereotipii gestuale-afiseaza gesturi pe care le repeta cu perseverenta si care frapeaza prin bizareria lor; isi misca degetele in fata chipului, merge pe virfurile picioarelor intr-un mod mecanic, se invirteste dezordonat in jurul lui insusi, se balanseaza ritmic in fata si in spate si invers;

tulburarile de limbaj -sunt constante; fie poseda un limbaj, fie emite un jargon care are melodia limbajului fara sa aiba nici o semnificatie, fie poseda un limbaj care nu are decit putin sau deloc valoare comunicativa, marcat fiind de ecolalie (repetitia inceputului de cuvinte sau fraze incepute de altii), incapacitatea de a utiliza pronumele personal (utilizarea lui 'Tu' in loc de 'Eu'), cuvinte deformate cu investitii de neologisme.

In descrierea autismului, Kanner insista dincolo de celelalte tulburari autiste amintite, pe memoria remarcabila si indiscutabila a anumitor copii din aceasta categorie si pe aspectul inteligent al acestor copii, caracterul diferit de starile de inapoiere descrise anterior de catre psihiatria clasica asemenea lui Esquirol.

Progresiv, alte afectiuni apropiate autismului descrise de Kanner sunt regrupate sub termenul generic de psihoze infantile precoce. Ele au in comun cu autismul debutul precoce in primii 2 ani de viata, ani marcati de tulburari profunde in contactul cu lumea exterioara, diferentiindu-se prin anumite particularitati clinice.

Notiunea de 'autism' apare pentru prima oara intr-o monografie a lui Bleuler dedicata formelor initiale de aparitie a schizofreniei, intitulata semnificativ - 'Dementa precoce sau grupa schizofreniilor' (1911). Autismul este descris in lucrarea mentionata ca o 'tulburare caracteristica schizofreniei ce consta intr-o desprindere a gindirii de realitatea general recunoscuta, asociata cu preponderenta absoluta sau relativa a vietii psihice interioare'. Bleuler facea referinta la o 'lume autista' tot atit de reala pentru bolnav ca si cea adevarata, dar o realitate strict individuala, diferita de a celorlalti oameni.

Astfel, in anul 1957, Mahler descrie psihoza simbiotica cu urmatoarele particularitati:

debutul in cursul celui de al doilea an de viata, precedat de o faza normala in dezvoltarea sa, cel mult marcat de o hipersensibilitate la stimulii senzoriali si citeva tulburari de somn

aparitia sa in momentele cheie ale dezvoltarii, implica abandonul fuziunii simbiotice cu mama si disparitia unui sentiment de individualitate

psihoza simbiotica este astfel marcata clinic, de angoasa masiva de anihilare ca raspuns pentru aceste experiente de separare, tot atit de curente ca intrarea in simbioza cu mama sau ca spitalizarea

se instaleaza prin aparitia unei bruste dezorganizari a personalitatii cu pierderea accentuata a unor functii, deterioararea limbajului cu aparitia simptomelor psihotice.

Mai tirziu, Mahler recunoaste existenta a doua tipuri: autistica si simbiotica.

Descrierea lui Tustin

In 1977, psihanalista engleza Tustin, in lucrarea sa "Autismul si psihozele copilariei" propune clasificarea autismului in 3 grupe:

1.Autismul primar anormal

Reprezinta un tip accentuat al autismului clasic, neexistind intre corpul copilului si mama o delimitare, intre suprafetele lor corporale; functionarea mentala se organizeaza in jurul senzatiilor foarte primitive. Aceasta. forma este rezultatul unei carente si a unei slabiciuni in domeniul dezvoltarii sale esentiale.

2. Autismul secundar in carapace

Pare sa corespunda autismului descris de Kanner; in cazul acesta nu exista ca in forma precedenta o indistinctie a Eu-lui si a non-Eu-lui, ci dimpotriva o supraevaluare a acestei diferente; el si-a creat o veritabila bariera autistica formind o "carapace destinata interdictiei accesului la non-Eul terifiant" (inspaimintator); corpul copilului ar aparea in acest caz rigid, instabil, fugind de contactul psihic. Activitatea fantasmatica este saraca si centrata in jurul unor anumite procese corporale, iar actul gindirii ar fi inhibat. Tustin califica aceasta forma ca fiind "crustacee", ceea ce face sa joace un rol important in hipersensibilitatea copilului la stimulii senzoriali si la depresiunea mamei.

3.Autismul secundar regresiv

Seamana cu schizofrenia infantila; dupa o evolutie aparent normala, apar manifestari regresive cu o retragere a copilului intr-o viata fantasmatica suficient de bogata, centrata pe senzatii corporale. Exista aici, pentru copil, o fuziune psihica, o confuzie intre el si mama sa, proces sustinut de mecanismul de identificare proiectiva descris de autorii klainieni.

Autorii    francezi (R. Mises, S. Lebovici, I. J. Lang )

Autorii francezi aduc partea lor de contributie originala la clinica afectiunilor psihotice precoce. Astfel, ei au integrat in cadrul psihozelor infantile precoce 'Psihozele de expresie deficitara" marcate de coexistenta unei simptomatologii de tipul deficientei intelectuale si a unei relatii psihotice de inchidere in mediul sau ('imprejmuire'). Toti autorii subliniaza in egala masura ca, toate psihozele precoce poarta in ele germenul unei posibile evolutii deficitare. Ei integreaza in egala masura in acest cadru 'Distorsiunile psihotice de personalitate" forme care se separa de autism prin caracterul mai putin masiv de retragere, care coexista cu o noua mentinere a contactului, si care pare sa se produca totusi, dupa un model profund patologic, corespunzind modalitatilor foarte primitive de investigatie obiectuala.

Alti autori francezi: Lebovici, Soule, Houzel, s-au straduit sa surprinda semnele foarte precoce ale evolutiei psihice in diada interreactionala mama-copil. Primele vin sa traduca nemijlocit prin mijlocul indirect al jocului somatic o dificultate de a stabili relatii obiectuale, aceasta fiind prima faza a instaurarii procesului psihotic.

Recunoastem importanta acestor semne care permit un diagnostic precoce al afectiunii:

refuzul biberonului;

insomnie cu agitatie si momente de autoagresivitate, sau din contra:

calm, absenta atitudinilor anticipatoare si de adaptare posturala;

aparitia surisului in luna a III ^a si angoasei lunii a VIII ^a nu se fac simtite;

dezinteres pentru jocuri sau interes exagerat pentru jocul cu miinile in fata ochilor;

existenta angoaselor fobice masive.

Sindromul Kanner a fost considerat ca apartinind categoriei psihozelor. in acest sens, in trecut a fost utilizata o varietate de termeni pentru a desemna aceasta afectiune: dezvoltare psihica atipica, tulburare autista, psihoza infantila, schizofrenie infantila. Astazi autismul infantil nu mai este considerat ca apartinind clasei 'psihozelor' ci 'tulburarilor pervazive' de dezvoltare psihica' fiind, in aceasta categorie, cea mai severa tulburare de comportament si prototipul de tulburare pervaziva.

Intrucit termenul de pervaziv va fi utilizat de aici inainte in sintagma permanenta pentru a identifica autismul, este momentul sa aratam ca termenul, utilizat pentru prima oara in definitia data autismului, provine de la adjectivul englezesc pervasive = atotocuprinzator si a fost adoptat in textele de specialitate rominesti pentru ca acesta are capacitatea de a reda implicarea acestei tulburari in toate formele de activitate umana.   

Sintagma 'tulburare pervaziva de dezvoltare' a fost introdusa de A.P.A.-American Psychiatric Association, desemnind varietatea tulburarilor manifestate prin intirziere sau anormalitate in dezvoltarea sociala, cognitiva, motorie si a limbajului, si diferentiind aceste tulburari de cele ale adultului.