Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit




Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Blestemul rinichilor uscati de apa


Blestemul rinichilor uscati de apa


Blestemul rinichilor uscati de apa


In satele din Mehedinti, fintinile oamenilor sint 'otravite' de carbunele crud prin care trece pinza freatica. E singura ipoteza pe care doctorii o sustin, dupa ce in aproape o suta de sate 'blestemul rinichilor' a secerat peste o mie de vieti de-a lungul anilor. Azi, sute de bolnavi fac naveta la spitalul din Turnu-Severin, pentru ca nu pot trai decit cu dializa. Maladia le condamna copiii, ca un testament neparafat.


ERGHEVITA • Virful 'triunghiului balcanic', satul curatat de uretmie In satele din Mehedinti, fintinile oamenilor sint 'otravite' de carbunele crud prin care trece pinza freatica. E singura ipoteza pe care doctorii o sustin, dupa ce in aproape o suta de sate 'blestemul rinichilor' a secerat peste o mie de vieti de-a lungul anilor. Azi, sute de bolnavi fac naveta la spitalul din Turnu-Severin, pentru ca nu pot trai decit cu dializa. Maladia le condamna copiii, ca un testament neparafat.




Uretmia a facut ochi in satul romanesc ca un pui iesit din clocitoare. Nu a crutat. Frati, surori, cumnati A spintecat dintr-o suflare, de parca viata nu i-ar fi nedreptatit destul. Speriati, oamenii au stramutat sate, au incercat sa fuga pina si-n America. Cit mai departe, intr-un tipat disperat de ajutor. Pe furis, i-a urmarit in tot locul, de parca purtau cu ei un certificat de nastere, anulat in patru scinduri. 


LOGICA E SEACA, NU STIE SA DANSEZE. E rece ca un cadavru. Peste o mie de oameni au murit cu zile din 1957 incoace, cind s-a descoperit prima oara, la spitalul CFR din Turnu-Severin, o 'ciudatenie' a rinichilor, denumita mai apoi nefropatie endemica balcanica (NEB), popular – uretmie. O boala depistata si la vecinii nostri sirbi si bulgari, ale carei cauze sint incerte chiar si azi. Cercetatorii sustin ca 'vinovata' ar fi apa izvorita din minele de carbune de pe raza judetului Mehedinti. O 'apa uleioasa' cu lignit, plina de compusi toxici. Netratata, uretmia duce la insuficienta renala. Sapte zile, atit cit i-a fost suficient lui Dumnezeu sa creeze lumea, ii trebuie unui suferind sa-si sfirseasca agonia daca nu merge de trei ori pe saptamina la dializa. Sa-si indrepte singele, sa traiasca cu speranta artificiala a vindecarii, singura 'momeala' viabila.

DIALIZA INNADESTE VIATA. Oameni din 110 sate mehedintene se intilnesc la clinica de hemodializa din Turnu-Severin. Medicul Florin Margineanu este cel care a ramas sa continue studiile si tratamentul precursorilor sai. De trei ori pe saptamina, pacientii isi deapana vietile in acelasi salon, adusi din toate colturile judetului, gratuit, cu microbuzul clinicii. Frate cu sora, uniti in mod ciudat printr-o altfel de chemare a singelui.

Dializa este singurul 'antidot' de moment, gasit de medici de-a lungul anilor. Cauza bolii nu se stie cu precizie, exista doar banuieli, desi cercetatori din toata lumea si-au pus cunostintele la bataie. 'De vina sint fintinile care isi au izvoarele in pinza freatica ce trece prin zacamintul de carbune al minelor. Carbunele crud, care nu a ajuns la virsta maturitatii, emana in apa o substanta otravitoare care usuca rinichii', ne-a explicat medicul Florin Margineanu. In urma unor analize s-a descoperit in urina pacientilor o proteina intilnita deopotriva si la membrii sanatosi ai familiei. Asa s-a ajuns la concluzia ereditatii bolii. Altminteri, perioada de incubare este de la 5 la 15 ani si se declanseaza cu precadere dupa 40 de ani. Pe lista medicului figureaza acum circa 10.000 de persoane sanatoase, predispuse la dezvoltarea in timp a maladiei.

 
IN LOC DE VENE, PLASTIC. Uretmia se dezvolta numai in mediul rural. La Erghevita, primul focar depistat, jumatate de sat s-a facut praf. A fost ca o rusine si un blestem. Multa vreme au preferat sa nu spuna nimic, sa taca si sa se stinga cu zile, la capul unui muc de luminare. Boala se instala hoteste. Fata ingalbenita, anemie, lipsa tensiunii si, in final, moartea.

Comunele Rogova, Vinju Mare, Simian sint focare hiperendemice. La Hinova, in urma unei testari, au iesit 290 de pacienti infestati si in procent de 82% s-a descoperit la cei 'sanatosi' proteina care indica uretmia. Trei frati din Valea Izvorului s-au intilnit la dializa, fara sa stie unul de celalalt. Mai apoi, doua surori, una ramasa de mica in sat, la Cerneti, alta trimisa in adoptie la Bucuresti s-au regasit aici la 40 de ani. Boala nu le-a crutat nici macar la distanta. 

In patru camere se trateaza, in transe, pacientii veniti de dimineata sa-si 'curate' singele. Intinsi letargic pe patul de spital, fac dializa, unii de mai bine de zece, cinspe ani. Destine cutremuratoare. In miini au gauri si in loc de vene, plastic. Stiu ca viata le atirna de un capat de ata si ei incearca sa-i lungeasca firul cit mai mult. 'Doar de tigani nu se prinde boala asta', zic intr-un foc, ca o razvratire mica, inocenta.


Stramutati din calea bolii

Nefropatia endemica balcanica este o afectiune cronica, evolueaza in stare latenta, este ereditara si apare doar in mediul rural. 19 comune din Mehedinti se afla in focarul zonei endemice. 'La ultima conferinta internationala tinuta in Serbia s-a descoperit ca boala se trasmite genetic si, odata luat microbul din apa, nu mai ai scapare. Americanii care au luat parte la aceasta conferinta s-au oferit voluntari sa faca studii gratuite in Erghevita, numai sa le spun cine din Mehedinti a plecat in America, sa-i trateze, sa nu cumva sa raspindeasca boala si acolo', spune medicul Florin Margineanu, de la clinica de hemodializa din Severin. De teama, vecinii nostri bulgari si sirbi au mutat satele din cauza bolii. Autoritatile din Serbia au luat decizia de a stramuta satul Vreoci, aflat la 40 de km sud de Belgrad pe motiv ca ar fi fost amplasat pe un depozit de carbune. Bulgarii au stramutat si ei satul Karash din apropierea Sofiei. Au crezut si unii si altii ca daca separa nautul de neghina, izolindu-i pe cei suferinzi de cei sanatosi, stirpesc boala. N-a fost asa.






Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate