FACTORII DE RISC AI INFECTIEI URINARE

factorii de risc ai infectiei urinare

Obstructia cailor urinare

A       obstructia joasa (stricturi de uretra, tumora prostatica, scleroza de col) prin rezidiul urinar, favorizeaza multiplicarea germenilor, infectia survenind de obicei rapid, dar evoluand lent;

A       obstructia inalta (calcul ureteral obstructiv, etc) determina hiperpresiune si ischemie la nivelul papilei si medularei, mobilizarea fagocitelor fiind afectata. De multe ori infectia apare mai tarziu dar evolueaza rapid, cu o gravitate deosebita.

Refluxul vezico-ureteral poate aduce retrograd urina infectata din vezica spre rinichi, urmare a unui defect anatomic sau functional al jonctiunii ureterale. Refluxul este descoperit mai ales la copii, prin episoade repetate de infectii urinare sau bacteriurii asimptomatice.

Litiaza este un factor de risc binecunoscut pentru infectii:

A       calculul obstructiv favorizeaza acumularea retrograda de urina cu risc mare de a se infecta;

A       iritatia cronica provocata de "corpul strain litiazic" altereaza bariera uroteliala, facilitand aderenta germenilor;

A       germenii se pot cantona in interiorul calculilor, pastrandu-si potentialul agresiv intact (prin fragmentare NLP, ESWL, URS - germenii sunt eliberati si pot provoca infectii serioase). Reversul medaliei il constituie litiaza de infectie, subiect pe care il vom dezvolta la capitolul respectiv.

Alterari ale mucoasei vezicale (prin cistoscopie, rezectii endoscopice, cateterisme, sonda vezicala, etc) favorizeaza aderenta microbiana.

Vezica neurologica implica probleme serioase de evacuare vezicala, rezidiul suprainfectandu-se usor la acesti pacienti care, daca doresc sa scape de chinul sondei permanente, trebuie sa se autocateterizeze intermitent.

Instrumentarea pacientului, fie ca este produsa cu o "banala" sonda Foley, fie ca se folosesc rezectoscoape, cistoscop, ureteroscop sau nefroscop, implica un risc potential traumatizant si infectant. Nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie expun pacientii la infectii cu germeni de spital, foarte agresivi, multirezistenti la antibiotice!

caile de infectie

a.         Calea ascendenta presupune ascensionarea microbilor pe traseul uretra-vezica-rinichi. O igiena perineala deficitara, mai ales la femei, si conformatia anatomica a uretrei feminine predispune la aparitia infectiilor, mai ales la femeile active sexual.

b.        Calea directa este calea iatrogena a inocularii germenilor cu ajutorul cateterelor (vezicale, ureterale).

c.         Calea hematogena, mult mai rar intalnita in practica urologica presupune existenta unui focar septic (de obicei stafilococic) care trimite in circulatie emboli septici ce pot ajunge la rinichi determinand un abces renal sau o infectie interstitiala.

d.        Calea limfatica, apartine teoriilor vechi, a circuitului entero-renal, conexiunile limfatice dintre colon rinichi si sau ureter fiind incriminate. Nu s-a demonstrat insa ca ar exista conexiuni limfatice intre vezica si rinichi, drenajul limfatic al acesteia fiind, in general, paralel cu cel sanghin.

etiologia infectiilor urinare

Tabelul de mai jos cuprinde majoritatea germenilor care declanseaza infectii urinare si pe care ii intalnim in practica medicala.

Bacili Gram Negativi

A       Enterobacteriacee: E.Coli, Proteus, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Citrobacter

A       Pseudomonacee: Pseudomonas Aeruginosa (B.Piocianic)

A       Acinetobacter

Coci Gram Pozitivi

A       Stafilococ: Aureus, Epidermidis

A       Enterococ

Anaerobi

A       Clostridium Perfringens (Foarte rar, pot fi recunoscuti ca factori patogeni, daca doua examene succesive recunosc aceeasi flora anaeroba).

A       Bacteroidis Fragilis

Infectii polimicrobiene

Reprezinta asocieri de mai multi germeni (printrei ei pot fi si germeni anaerobi). Acest diagnostic are nevoie de o antibiograma care sa indice prezenta a 10⁵UFC/ml pentru fiecare specie identificata.

diagnosticul microbiologic

Medicii asteapta de la laboratorul de microbiologie un rezultat clar, care sa infirme sau sa confirme infectia urinara, si in acest ultim caz care este germenul (germenii) si la ce antibiotice este foarte sensibil, moderat sensibil sau rezistent (antibiograma). Pentru a avea un diagnostic corect trebuie indeplinite mai multe etape:

Recoltarea corecta a urinii

A       recoltarea din mijlocul jetului mictional dupa o prealabila toaleta locala riguroasa (se atentioneaza pacientele sa nu atinga cu mana nici meatul uretral si nici marginile vasului de colectare, iar ulterior sa-l acopere imediat cu capacul steril);

A       recoltarea prin sondaj vezical are un risc de contaminare de 10%. De la bolnavii deja cateterizati recoltarea se va face dupa pensarea sondei vezicale, avand grija la contaminarile accidentale.

Proba de urocultura trebuie sa ajunga in maxim 30 minute la laborator. Pastrarea la frigider, la temperatura de +4⁰C, este o solutie, pentru a evita dezvoltarea germenilor, dar nu trebuie sa depaseasca 12 ore.

Se va efectua un examen sumar de urina care cuprinde:

a.    teste chimice (pH, proteine, glucoza)

b.    sediment (hematii, leucocite, celule epiteliale, cilindri leucocitari, bacterii, mucus).

Urocultura propriu-zisa identifica atat numarul de germeni (unitati formatoare de colonii pe ml - UFC/ml) cat si tipul lor.

Peste 100.000UFC/ml certifica infectia urinara. Intre 50.000 si 100.000UFC/ml se poate considera infectie urinara, in conditiile prezentei unei simptomatologii sugestive a antecedentelor si a leucocituriei.

Intre 10.000 si 50.000 UFC/ml se considera ca nu se pot face precizari diagnostice iar urocultura trebuie repetata. Sub 10.000 UFC/ml urocultura se poate considera negativa.