FORME DE MANIFESTARE ALE UNEI INFECTII

FORME DE MANIFESTARE ALE UNEI INFECTII

Manifestarile clinice ale infectiei sunt multiple, fiind influentate de o serie de variabile:

factorii genetici ai gazdei si ai agentilor infectiosi,

doza infectanta

calea de patrundere

actorii de patogenitate ai microbilor

rezistenta antiinfectioasa a gazdei

considerente anatomice

factorii de mediu si de alti factori pana in prezent necunoscuti.

Unele infectii au, in general, acelasi tablou clinic la majoritatea indivizilor (holera, ciuma, dizenterie, rabie etc.).

Alteori, evolutia este diferita in functie de rezistenta individului si patogenitatea agentului infectios. Astfel, la unii indivizi infectia poate fi urmata de starea de boala, deci evolueaza cu manifestari clinice, iar la cei la care organismul este capabil sa-si mobilizeze rapid si eficient mijloacele de aparare, mentinand multiplicarea agentilor infectiosi la un prag scazut, de o infectie inaparenta, care va determina doar modificari imunologice, decelabile prin teste de laborator.

Intre aceste doua extreme exista diferite nuante care pot fi reprezentate sub forma unui "iceberg". Infectia umana prezinta multiple forme de manifestare in functie de actiunea specifica a tuturor factorilor mentionati anterior.

Deosebit de importante prin frecventa, diversitatea si urmarile lor sunt:

manifestarile subclinice (latente) ale infectiei, reprezentate prin:

o      infectia inaparenta,

o      infectia latenta,

o      boala subclinica,

o      boala virala cu evolutie lenta

o      si starea de purtator cronic de germeni;

manifestarile clinice se diferentiaza, dupa amploarea procesului infectios, in:

o      boala infectioasa locala,

o      boala infectioasa regionala

o      si boala infectioasa generala sau sistemica.

1. STADII CLINICE DE BOALA

Infectia inaparenta se desfasoara asimptomatic, agentul patogen putand fi identificat numai prin mijloace de laborator. Ea are o evolutie acuta si ciclica, fiind urmata de imunitate din cauza slabelor calitati patogene ale agentului infectios sau rezistentei crescute din partea organismului-gazda (ex : difterie, rubeola).

Boala subclinica evolueaza tot fara nici o expresie clinica, dar se deosebeste de infectia inaparenta prin faptul ca ea expune anumite tulburari functionale sau leziuni organice care, desi sunt lipsite de aspecte clinice vizibile, pot determina cronicizarea infectiei (ex : hepatita virala).

Infectia latenta constituie o alta forma de infectie asimptomatica care insa, in timp, se poate activa si transforma intr-o infectie evident clinica deoarece agentii patogeni care s-au mentinut in stare vie in tesuturile organismului-gazda isi pot intensifica activitatea patogena prin actiunea unor factori favorizanti (cum este cazul infectiei herpetice latente care poate fi activata prin stress, iritatie mecanica, febra sau expunere la caldura).

Boala virala cu evolutie lenta (infectiile cu "slow-virusuri") se caracterizeaza prin degenerarea lenta si progresiva a sistemului nervos central, ca in cazul bolii Kuru care afecteaza populatiile de canibali din Noua Guinee, cu manifestari progresive de dereglare a functiei motorii si psihice, urmate de dementa si exitus (moarte).

Starea de purtator de germeni este, de fapt, definitorie pentru orice persoana care adaposteste germeni patogeni. Desi multe dintre acestea par sanatoase, ele constituie, totusi, potentiale focare aditionale de contaminare, cu atat mai mult cu cat, in practica, numarul lor este mult mai mare decat al celor clinic afectate. In cazul acestor purtatori "aparent sanatosi", infectia se rezuma numai la procesul de multiplicare locala a germenilor, deoarece gradul mai mare de rezistenta sau imunitate al individului afectat impiedica raspandirea si multiplicarea agentilor patogeni in intregul lor organism (aceasta situatie fiind tipica pentru purtatorii virusului hepatitei B).

Infectia locala se caracterizeaza prin faptul ca agentii patogeni se cantoneaza si se multiplica la poarta de intrare si in vecinatatea acesteia (ca in cazul furunculului stafilococic sau rinitei virale). In ciuda perioadei relativ scurte de incubatie a agentilor patogeni, evolutia infectiei locale difera totusi de la o persoana la alta, in functie de numarul agentilor patogeni, de viteza lor de multiplicare si de rezistenta organismului contaminat.

Infectia focala (de focar) este o forma particulara a infectiei locale care evolueaza in sens cronic, caracterizandu-se prin simptome locale minime sau total absente care, in evolutie latenta pe un teren anterior sensibilizat, pot genera efecte morbide la distanta (cum este otita, mastoidita, sinuzita, amigdalita, prostatita etc.)

Infectia regionala cuprinde un teritoriu mai extins, de preferinta cel aferent portii de intrare a agentului infectios, caracterizandu-se prin infectarea vaselor si ganglionilor limfatici din zona sa de actiune (de exemplu : tuberculoza, pesta bubonica, limfogranulomatoza).

Infectia generala (boala sistemica) este o forma infectioasa destul de grava deoarece germenii patogeni se disemineaza, pe cale sanguina, in intregul organism, afectand variate tesuturi si organe interne. Ea prezinta doua forme: boala infectioasa ciclica, caracterizata printr-o evolutie regulata, cu etape ce se succed in mod constant intr-un timp, de regula, limitat (ca in cazul rujeolei sau tifosului exantematic care expun o perioada de incubatie, de debut, de stare, de declin si, in final, de convalescenta) si septicemia, caracterizata printr-o evolutie clinica neregulata, imprevizibila si, de obicei, foarte grava, in care procesele de rezistenta imunitara sunt aproape total anihilate.

Infectia cronica reprezinta o forma evolutiva a bolilor infectioase in care agentul patogen persista si actioneaza vreme indelungata in tesuturile organismului-gazda (cum ar fi, de exemplu, dizenteria bacteriana cronica, hepatita virala cronica sau malaria). O forma particulara a bolii infectioase cronice este aceea cu multiple recrudescente, care ofera bolii un caracter ondulatoriu, bazat pe un complex mecanism de influentare reciproca intre procesul infectios si cel de auto-imunizare.

2. INFECTIA    NOSOCOMIALA

Infectia nosocomiala (hospitalism, infectie interioara, infectie intraspitaliceasca) este o infectie pe care o persoana o contracteaza cursul spitalizarii. Agentii etiologici ai acestor infectii fac parte, in general, din flora conditionat patogena, fiind denumiti si "germeni oportunisti". Cel mai des sunt implicate bacterii care, in spital, devin multirezistente la antibiotice si isi cresc virulenta. Speciile mai frecvent intalnite sunt E.coli, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa, S.aureus, stafilococi coagulazo negativi etc. Acestea pot produce infectii urinare, infectii ale plagilor postoperatorii, infectii ale tractului respirator inferior, septicemii etc.

Sursa de germeni poate fi endogena, din propria flora, sau exogena, cand provine de la personalul medical sau mediul inconjurator. Este cunoscut portajul ridicat de S.aureus la personalul din spital. Infectiile nosocomiale se pot produce si ca urmare a unor manevre medicale invazive, cum sunt bronhoscopiile, cistoscopiile, cateterismele, respiratia asistata etc. De asemenea, unele solutii medicamentoase se pot infecta cu germeni multirezistenti, ca, de pilda, colirele care se contamineaza foarte usor cu bacil piocianic. Tulpinile microbiene izolate in spitale sunt un indicator valoros al respectarii regulilor de igiena, iar rezistenta lor la antibiotice reflecta in mod direct competenta personalului medical in chimioterapia antiinfectioasa.

3. DINAMICA PROCESULUI INFECTIOS

Pentru  realizarea infectiei sau a bolii in sine, fiecare microorganism patogen utilizeaza una sau mai multe cai specifice de patrundere in organismul uman, fie prin tesuturile cutanate sau diferite mucoase, fie prin inoculare directa in sange, prin intepatura agentilor - vectori hematofagi. De la poarta de intrare in organism, agentul patogen se raspandeste apoi spre toate tesuturile prin:

- extindere locala, in suprafata (stomatita) sau in profunzime, cuprinzand mai multe straturi tisulare (apendicita);

- extindere regionala, bazata pe exploatarea cailor limfatice de transport celular (ca in cazul majoritatii infectiilor cu coci patogeni);

- diseminare sanguina, prin inocularea agentului infectios direct in sange (ca in cazul malariei sau encefalitei);

- diseminare neuronala, caracteristica virusurilor neurotrope de genul rabiei sau poliomielitei.

Din fericire insa, in asemenea situatii de alerta, organismul uman adopta variate si eficiente relatii de rezistenta, opunandu-se procesului de diseminare a agentilor patogeni. Astfel, barierele specifice de aparare se ridica progresiv, in functie de natura, virulenta si doza infectanta a agentului patogen. Procesul inflamator local are rolul de a localiza infectia la nivelul fluxului de sange in reticulele limfatice ; sistemul sanguin se apara prin fagocitoza si mecanisme umorale, iar, in final, bariera hematoencefalica previne intrarea in creier a unor substante patogene existente in sange. Intervalul de timp cuprins intre momentul infectarii si cel al aparitiei primelor simptome si semne ale bolii (locale si generale) reprezinta perioada de incubatie a bolii si ea depinde nu numai de gradul de adaptare (multiplicare si diseminare) a agentilor patogeni in organism sau de cantitatea de toxine si timpul necesar acestora pentru a-si exercita efectele nocive, ci si de gradul de rezistenta si reactivitate a organismului uman, precum si de timpul necesar formarii leziunilor si aparitiei tulburarilor care sa dea expresie clinica bolii instalate. In functie de durata medie a perioadei de incubatie, bolile infectioase se impart in:

- boli cu incubatie scurta (1-7 zile): guturai, gripa, difterie etc.

- boli cu incubatie medie (8-21 zile): febra Q, febra tifoida, oreion, malarie, rubeola, tetanos, tuse convulsiva, varicela, variola.

- boli cu incubatie lunga sau foarte lunga : amibiaza (saptamani-luni), hepatita virala B (60-80 zile), leishmanioza (saptamani-20 luni), lepra (luni-ani), rabia (30-90 zile-luni-ani ?).

Dupa perioada de incubatie, bolile infectioase ciclice se desfasoara in faze progresive care cuprind :

- invazia care provoaca debutul brusc, gradat sau lent al bolii;

- perioada de stare ce se caracterizeaza prin manifestarile esentiale ale bolii;

- perioada de declin ce se manifesta prin descresterea proceselor patologice;

- perioada de convalescenta care asigura tranzitia spre normalitatea perfecta, permitand tuturor structurilor organice sa se reintegreze in sistemul biologic anterior.

De asemenea, prin masuri de protectie si control, ea poate preveni recurenta, agravarea sau cronicizarea bolii;

- anularea / terminarea bolii poate deschide trei perspective diferite, in functie de diversi factori obiectivi (conditii environmentale externe sau interne agravante) sau subiectivi (gradul de reactivitate psihica si somatica a organismului -gazda), reprezentate de vindecarea completa (restitutio ad integrum sau starea de purtator de germeni) sau partiala (sechele functionale sau organice care determina reducerea capacitatii functionale sau invaliditate