INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNA

INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNA

I. 1. OBIECTUL MEDICINEI INTERNE

Cunoasterea si diagnosticul bolilor nu pot constitui un scop in sine. Istoria arata ca medicina isi are originea nu in speculatii filozofice sau in anumite cunostinte teoretice, ci in instinctul de conservare al individului si in tendinta de ajutor reciproc in cazuri de accidente sau boli, tendinta izvorata din viata sociala.

Deci, a vindeca sau cel putin a usura suferinta a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale. Dar este binecunoscut faptul ca, de obicei, este mai usor sa se previna decat sa se vindece boala, adeseori aparand agravari si chiar invaliditati, cu consecinte importante pentru individ, familie si colectivitate. Greutatile pe care le intampina cercetatorii in descoperirea cauzelor bolilor si in elaborare medicamentelor care sa distruga factorii cauzali au dus la o dezvoltare impetuoasa a profilaxiei bolilor, ajungandu-se in acest fel la vaccinarea impotriva bolilor infectocontagioase. De aceea, in etapa actuala, prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina.

Medicina preventiva a marcat o dezvoltare uriasa, dar, cu toate realizarile obtinute, privind in perspectiva se poate spune ca este abia la inceput si ca imperfectiunile ei - atat in ceea ce priveste medicina preventiva colectiva, cat si, mai ales, cea individuala - alimenteaza si vor mai alimenta inca mult timp medicina curativa.

Oricum, scopul medicinei il constituie prevenirea si vindecarea bolilor, cunoasterea si diagnosticul acestora fiind numai etape necesare in drumul care duce la realizarea acestui scop. Este adevarat ca unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar aceasta nu inseamna ca medicina ar fi neputincioasa. Cand nu se poate obtine o vindecare completa sau definitiva, se poate reda organismului o parte sau intreaga sa capacitate de munca pentru un timp mai mult sau mai putin indelungat. In orice caz, medicina are datoria si poate sa aline suferintele bolnavului, acest lucru fiind posibil astazi.

I.2. DEFINIREA NOTIUNILOR DE SANATATE SI BOALA

Notiunea de sanatate sau boala exprima stari relative, deosebit de complexe, dificil de identificat separat si de cuantificat, de la sanatate la boala existand o infinitate de stari intermediare.

SANATATEA este starea naturala de bine, dinamica, ce tinde sa pastreze echilibrul functional al organismului in mediul sau biologic, natural si social.

CRITERIILE UTILIZATE IN DEFINIREA SANATATII:

A. Criterii pozitive

1. Bunastarea fizica: exprimata de integritatea si armonia corpului insotita de o deplina capacitate functionala.

Este masurabila prin:

a) parametrii antropometrici: pentru care exista standarde si valori medii corelate cu sexul si varsta pentru aceeasi regiune geografica;

b) parametrii functionali: respiratori, cardiovasculari, digestivi, renali etc. care de asemenea sunt corelati cu sexul, varsta, profesiunea etc dupa standarde si valori medii.

Acesti parametri fizici si functionali sunt interpretati statistic, comparati cu valorile standard, in timp, pentru acelasi individ si numai tinand cont de datele obtinute din examenul clinic. Se pot efectua:

la indicatia clinicianului, in studii populationale sau ca etapa initiala a examinarii individului;

in repaus, in activitate sau standard (teste de incarcare, de provocare etc)

2. Bunastarea mintala: dezvoltarea optima a capacitatilor individului care sa-l faca capabil sa depuna o munca utila si sa convietuiasca armonios in familie si colectivitate. Aceasta nu e o constanta statica, nu e suficienta constatarea la un moment dat.

3. Bunastarea sociala: realizarea de catre individ a nevoilor fundamentale de trai, educatie si cultura.

B. Criterii negative

Absenta oricaror semne de boala, deficiente senzoriale sau infirmitati.

Absenta deficientelor in ancorarea familiala, profesionala si sociala.

C. Criterii statistice

Evaluarea diferitilor parametrii si rezultate in functie si in limitele normativelor in vigoare.

Modificarea acestui echilibru biologic sub influenta unor factori interni sau externi, cu limitarea capacitatii de adaptare a organismului la mediu, se numeste stare de boala.

Boala este un proces complex, dinamic, la care ia parte intregul organism, ca rezultat al corelatiilor care se stabilesc intre mediul intern si extern, pe de o parte si al corelatiilor dintre organismul privit ca un tot unitar si diferitele sale parti componente, pe de alta parte.

Factorul care strica echilibrul dintre organism si mediu se numeste cauza patogena, iar efectul sau - stare patologica. Boala este deci o stare patologica.

I. 3. DESCRIEREA BOLILOR

Pentru inlesnirea studiului, in descrierea fiecarei afectiuni in parte, se tine seama de urmatoarea schema:

Definitie

Etiologie

Patogenie

Anatomie patologica

Simptomatologie

Forme clinice

Evolutie

Diagnostic

Prognostic

Tratament

Precizarea si delimitarea acestor termeni sunt necesare, pe de o parte, pentru cultura medicala elementara a oricarui cadru medico-sanitar, iar pe de alta, pentru ca sunt termeni medicali de circulatie curenta.

Definitia reprezinta enumerarea foarte sumara a celor mai specifice elemente ce caracterizeaza boala respectiva.

Ex.: Gastritele sunt inflamatii acute sau cronice, difuze sau focale ale mucoasei stomacului.

Etiologia este partea din patologie care se ocupa cu studiul cauzelor bolilor. Dupa natura si originea lor, agentii etiologici sunt endogeni (interni) sau exogeni (externi). Cauzele interne pot fi ereditare sau dobandite si sunt studiate sub denumirile de constitutie, reactivitate si ereditate. Etiologia bolilor este foarte variata, dar totdeauna exista o cauza principala sau determinanta (de pilda, virusul gripei produce gripa), uneori cauze predispozante (sedentarismul, obezitatea, fumatul, in ateroscleroza), iar alteori si cauze favorizante (de pilda, alcoolismul si frigul favorizeaza pneumonia).

Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:

factori declansatori - produc in mod direct simptomatologia; ei sunt necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti;

factori determinanti - au aceleasi caracteristici ca cei declansatori - produc in mod direct simptomatologia - dar ei sunt specific legati de un tablou clinic (ex. HIV pt SIDA);

factori favorizanti - eficientizeaza actiunea celorlalti factori in aparitia tabloului clinic.

factori predispozanti - au caracter general, sunt constitutionali, au fost prezenti inainte de instalarea bolii, iar prin interactiune cu ceilalti factori duc la aparitia tabloului clinic;

Factori de mentinere - au rolul de a sustine simptomatologia.

Dupa natura si originea lor, agentii etiologici sunt:

endogeni (interni) - ereditare sau dobandite si sunt studiate sub denumirile de - constitutie, teren, reactivitate sau ereditate

exogeni (externi) - de mediu: fizici, chimici, biologici, socio-economici

Patogenia se ocupa de modul in care agentul patogen produce boala.

Anatomia patologica descrie modificarile macroscopice si microscopice aparute la nivelul organului afectat.

Simptomatologia grupeaza simptomele si semnele clinice, biologice si radiologice ale bolii respective. Cu descrierea, analizarea si interpretarea semnelor si simptomelor se ocupa semiologia - parte importanta a patologiei, disciplina medicala esentiala.

Simptomele fizice se mai numesc si semne, pentru ca necesita o anumita tehnica pentru evidentierea lor. Denumirea de simptom se foloseste numai in cazul bolilor, cea de semn fiind utilizata si pentru a descrie starea de sanatate. Astfel, corect se spune semn de sanatate, si nu simptom de sanatate.

Se mai utilizeaza termenul de semn in cazul in care un anumit simptom sau grup de simptome e caracteristic pentru o anumita boala si suficient pentru a o diagnostica (de exemplu, semnul Argyll-Robertson din sifilisul sistemului nervos central; semnul Babinski din leziunea cailor piramidale etc). De aceea, se spune despre acestea ca sunt semne patognomonice. Intr-o anumita grupare, diferite simptome (generale, functionale si fizice) pot deveni semnele unei boli.

Formele clinice in practica medicala nu trebuie sa se uite faptul ca cei care fac obiectul ingrijirii sunt bolnavii, si nu bolile si ca fiecare organism reactioneaza intr-un fel aparte fata de aceiasi factori patologici. Cu alte cuvinte, flecare om imprima o pecete particulara bolii. Daca se coreleaza acest fapt cu existenta unor particularitati determinate de teren, evolutie, varsta, factori asociati etc., se intelege existenta in cadrul unei boli a diferitelor forme clinice.

Evolutia unei boli este de asemenea foarte importanta, urmarirea indeaproape a evolutiei permitand adeseori stabilirea mai exacta a diagnosticului, aprecierea prognosticului, prevenirea complicatiilor.

Complicatiile in evolutia unei boli pot aparea modificari patologice, care de obicei agraveaza prognosticul. Acestea se numesc complicatii.

Diagnosticul la baza oricarei practici medicale se afla diagnosticul, care presupune urmatoarele activitati: a examina, a reflecta, a deosebi, a cunoaste exact, a decide si este indispensabil in orice caz de boala, nu numai pentru prescrierea tratamentului ci si pentru stabilirea prognosticului. Formularea diagnosticului presupune ca in gandirea medicala exista deja gata constituite conceptele bolilor respective. Desi fiecare bolnav isi face boala lui proprie, in care specificul manifestarilor clinice si al conditiilor etiopatogenice realizeaza o individualitate, nu e mai putin adevarat ca - pe baza unor caractere specifice comune - cazurile clinice pot fi grupate in anumite cadre, care reprezinta concepte generice de boli. A diagnostica presupune tocmai cunoasterea acestor cadre, concepte de boala si plasarea cazului individual de boala in unul dintre ele.

Diagnosticul trebuie sa fie diferential si pozitiv. Orice diagnostic trebuie sa fie, in ultima analiza, un diagnostic diferential, ceea ce inseamna excluderea bolilor cu simptomatologie asemanatoare.

Diagnosticul pozitiv inseamna, in fapt, mai mult decat stabilirea diagnosticului unei boli anume, dupa eliminarea celorlalte simptome asemanatoare; el inseamna si diagnosticul unui bolnav anume, facandu-se o comparatie intre tipul abstract din tratatul de patologie si ceea ce prezinta subiectul respectiv.

Prognosticul este diagnosticul de viitor al bolii si al bolnavului. El apreciaza evolutia bolii, perspectivele bolnavului. Se deosebesc un prognostic indepartat si unul imediat, care poate fi: fatal (un cancer cu metastaze evolueaza intotdeauna spre deces), rezervat, cand evolutia bolii nu poate permite o prevedere precisa, sau bun. Uneori, prognosticul vizeaza si capacitatea de munca a subiectului. Cand prognosticul e fatal, el nu va fi comunicat bolnavului, pentru a nu-i produce un traumatism psihic, in asemenea cazuri fiind recomandata o atitudine optimista din partea personalului medical.

Tratamentul a fost dintotdeauna scopul insusi al medicinei. Punctul de plecare in tratamentul oricarei boli e diagnosticul clinic precis si complet. Tratamentul trebuie individualizat dupa caz, pentru ca trebuie sa fie tratat bolnavul, si nu boala. in situatii exceptionale se poate actiona chiar inainte de a avea un diagnostic precis. E cu totul gresita practica, din nefericire inca raspandita, de a trata cu antibiotice orice stare febrila, fara a preciza natura bolii. Tratamentul trebuie sa fie astfel, profilactic si curativ.

Profilaxia cuprinde ansamblul masurilor care urmaresc fie prevenirea bolilor, fie prevenirea agravarilor, cronicizarilor, recidivelor sau a complicatiilor. Aplicarea unor masuri cu caracter general, social, economic, medical etc, poate preveni adesea aparitia unor boli.

Tratamentul curativ este etiologic (cel mai rational si important, desi nu totdeauna posibil) (penicilina in pneumonie; antimalaricele in paladism), functional, urmarind restabilirea functiilor deficiente ale organismului, sau simptomatic. Tratamentul simptomatic (anti-termice in febra; analgetice in dureri etc.) e adeseori necesar, dar cel mai adesea insuficient.

Alte tipuri de tratament - in functie de mijloacele terapeutice intrebuintate se citeaza in practica curenta: tratamentul igieno-dietetic (masuri de igiena si dieta), medicamentos, balneo-climateric, chirurgical. Arsenalul terapeutic, atat de bogat in era noastra, a permis eradicarea unor boli (malaria, pelagra etc), sau a transformat radical evolutia altora (anemia pernicioasa etc.). Nu trebuie sa se utie niciodata ca abuzul de medicamente sau intrebuintarea lor fara discernamant poate provoca prejudicii foarte mari.