SEMIOLOGIE

SEMIOLOGIA PROCESELOR SENZORIALE

a. Predominant cantitative

b. Predominant calitative.

1. Tulburari predominant cantitative :

1.1. Hiperestezia :

1.2. Hipoestezia :

2. Tulburari predominant calitative :

2.1. Iluzii :

2.1.1. Iluzii vizuale :

2.1.1.1. Metamorfopsiile

2.1.1.2. Porropsiile

2.1.1.3. Pareidolia

2.1.1.4. False recunoasteri:

2.1.1.5. Fenomene : ,,deja vu, deja vecu, deja conu''

2.1.1.6. Iluzia sosiilor :

2.1.2. Iluzii auditive :

2.1.3. Iluzii olfactive si gustative

2.1.4. Iluzii viscerale

2.1.5. Iluziile modificarii schemei corporale :

2.2. Agnoziile

2.2.1. Agnozii vizuale (cecitate psihica):

2.2.2. Agnoziile obiectelor animate (prosopagnozia) :

2.2.3. Agnozia culorilor :

2.2.3.1. Discromatopsia centrala

2.2.3.2. Amnezia culorilor

2.2.3.3. Afazia culorilor

2.2.4. Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbala) :

2.2.5. Agnozia spatiala (cecitate spatiala) :

2.2.6. Agnozia auditiva (cecitate auditiva / surditate psihica) :

2.2.6.1. = surditate verbala

2.2.6.2. = amuzie

2.2.7. Agnozie tactila :

2.2.7.1. amorfognozie

2.2.7.2. astereognozie

achilognozia

2.2.8. Agnozia schemei corporale :

2.2.8.1. Asomatognozie

2.2.8.2. Hemisomatognozie

2.2.8.3. Hemidiafonie

2.2.8.4. Anozodiafonia

2.2.8.5. Anozognozie

2.3 Halucinatiile :

- Caracteristici :

2.3.1 Halucinatii auditive :

2. 3.2. Halucinatii vizuale :

2. 3.3 Halucinatii autoscopice :

2. 3.4 Halucinatii gustative-olfactive :

Halucinatii tactile :

2. 3.6 Halucinatii viscerale :

Halucinatii privind schema corporala (somatognozice) :

2. 3.8 Halucinatii motorii si kinestezice :

2.3.9 Cenestopatia - caracteristici :

SEMIOLOGIA ATENTIEI

1. Hiperprosexia - exagerarea orientarii selective a atentiei

2. Hipoprosexia - scaderea in grade diferite a intensitatii atentiei - pana la aprosexie.

3. Aprosexia - scaderea totala, disparitia atentiei

SEMIOLOGIA MEMORIEI

1. Dismnezii cantitative :

1.1. Hipomneziile

1.2. Amneziile

1.2.1. Amnezii de fixare

1.2.2. Amnezii de evocare (retrograde)

1.2.3. Amnezii lacunare

1.2.4. Amnezia electiva

1.3. Hipermneziile

1.3.1 Mentismul

1.3.2 Viziunea retrospectiva

2. Dismneziile calitative

2.1.tulburari de sinteza mnezice imediate

2.1.1. criptomnezia

2.1.2. false recunoasteri

2.2.tulburari ale rememorarii trecutului

2.2.1. pseudoreminiscentele

2.2.2. confabulatia

2.2.3. ecmnezia

2.2.4. anecforia.

SEMIOLOGIA GANDIRII

1. Tulburari de forma :

1.1. Tulburari ale ritmului ideativ

1.1.1. Accelerarea ritmului

1.1.1.1. Mentism

1.1.1.2. Fuga de idei

1.1.2. Incetinirea ritmului

1.1.2.1. Vascozitate psihica

1.1.2.2. Fanding mental

1.1.2.3. Baraj mental

1.2. Tulburari ale fluxului ideativ

1.2.1. Cresterea fluxului ideativ

1.2.2. Scaderea fluxului ideativ

1.2.3. Disparitia fluxului ideativ

1.3. Tulburari de coerenta

1.3.1 Slabirea asociatiilor

1.3.2 Salata de cuvinte

1.3.3 Verbigeratia

2. Tulburari de continut

2.1. Ideea dominanta

2.2. Ideea obsedanta

2.2.1. Obsesii ideative

2.2.2. Amintiri si reprezentari obsesive

2.2.3 Indoielile obsesive

2.2.4 Obsesiile fobice

2.2.5 Obsesiile impulsive

2.2.6 Ritualurile obsesive

2.3. Ideea prevalenta

2.4. Ideea deliranta

2.5. Ideea hipocondriaca.

I. Perturbari ale functiei de comunicare :

1. - Perturbari ale caracterului adresativ

2. - Perturbari ale caracterului situativ

3. - Perturbari in ceea ce priveste sustinerea in comunicare

4. - Perturbari al subtextului.

II. Tulburari propriu-zise ale limbajului :

A. Dislogii

B. Disfagii

C. Dislalii

A. Dislogii

1. Tulburari de forma :

tulburari de intensitate si timbru

- accentuare

- atenuare

1.2. tulburari ale ritmului :

1.2.1. hiperactivitate verbala:

- bavardaj

- tahifemie

- logoree

- verbigeratie

1.2.2. hipoactivitate verbala:

- hipoactivitate simpla

- bradifemie

mutism:

Mutism achinetic

Mutism de etiologie psihica

absolut

- relativ

- electiv

- discontinuu

stari inrudite cu mutismul:

- mutitate

‑ musitatie

- mutacism.

1.3. tulburari ale coerentei verbale :

- incoerenta simpla

- blocaj verbal

- salata de cuvinte

- stereotipiile verbale

- onomatomania

- palilalia

- psitacismul

- tumultus sermonius.

2. Tulburari de continut :

2.1. tulburari la nivelul cuvintelor:

- paralogisme

- neologisme

- glosolalia

- jargomofazia.

2.2. tulburari la nivelul frazelor:

- stilul telegrafic

- agramatismele

- paragramatismele

- embolofazia

- schizofazia

- disocierea semantica

- dispersia semantica

- disolutia semantica.

B. Disfagii :

- surditate verbala

- intoxicatie prin cuvinte

- amnezia verbala

- parafazia

- dissintaxia

- dificultati de intelegere a limbajului scris = alexia

C. Dislalii : - tulburari de pronuntie si articulare (obiectul logopediei).

SEMIOLOGIA PROCESELOR AFECTIVE

1. Tulburari cantitative

1.1. Hipotimii

1.2. Atimii

1.3. Hipertimii

1.3.1. Hipertimia negativa

1.3.1.1. Depresia

1.3.1.2. Depresia mascata

1.3.1.3. Depresia fara depresie

1.3.1.4. Anxietatea

1.3.1.5. Angoasa

1.3.2. Hipertimia pozitiva

1.3.2.1. Euforie

1.3.2.2. Incontinenta afectiva

2. Tulburari calitative (paratimii

2.1 Inversiunea

2.2 Ambivalenta

2.3 Labilitatea emotionala

SEMIOLOGIA MOTRICITATII SI A COMPORTAMENTULUI EXPRESIV

1. Tinuta vestimentara

1.1. Dezordinea vestimentara

1.2. Rafinament exagerat

1.3. Bizarerii

1.4. Travestismul

1.5. Cisvestismul

2. Mimica :

2.1. Privirea

2.2. Hipermimia

2.3. Hipomimia

2.4. Amimia

2.5. Paramimie

2.5.1. Hemimimia

2.5.2. Neomimii

2.5.3. Jargomimii

2.5.4. Psitacismul mimic

3. Ticuri

4. Pantomimica

5. Motricitate generala :

5.1. Exagerarea motricitatii

5.2. Scaderea activitatii psihomotorii

5.3 Akinezia (sindromul akinetic)

5.3.1. Stupoare

5.3.1.1. Stupor neurotic

5.3.1.2. Stupor depresiv

5.3.1.3. Stupor schizoid

5.3.1.4. Stupor confuzional

5.3.1.5. Stupor epileptic

5.3.2. Catalepsia

5.3.3. Catatonia

5.3.3.1. Stereotipii

5.3.3.2. Sugestibilitate

5.3.3.3. Negativismul

5.4. Dezorganizarea actelor motorii

5.4.1. Apraxia ideativa

5.4.2. Apraxia motorie

5.4.3. Apraxia constructiva

5.4.4. Apraxia melokinetica

5.4.5. Apraxia de imbracare

5.4.6. Apraxia buco-faringiana

5.4.7. Apraxia deglutitiei

5.4.8. Apraxia mersului

5.4.9. Apraxia miscarii mimice

SEMIOLOGIA CONSTIINTEI

1. Tulburari cantitative

1.1. Stare de obtuzie

1.2. Stare de hebetudine

1.3. Starea de torpoare

1.4. Starea de obnubilare

1.5. Starea de stupoare

1.6. Starea de sopor

1.7. Starea de coma

2. Tulburari calitative

2.1. Restrangerea campului de constiinta

2.2. Starea oneroida

2.3. Starea de amentie

2.4. Starea crepusculara

Semiologia este acea parte a psihiatriei care se ocupa cu simptomatologia bolilor psihice. Simptomul psihic nu reprezinta in psihiatrie doar o tulburare a unei functii psihice, ci semnul unei stari de boala

SEMIOLOGIA PROCESELOR SENZORIALE

1. Tulburari predominant cantitative

1.1. Hiperestezia reprezinta coborarea pragurilor senzoriale, suprasensibilizare la excitanti anterior subliminali. Este traita de individ ca o crestere a intensitatii senzatiilor si perceptiilor. Se manifesta in: surmenaj, stari de suprasolicitare fizica si nervoasa, in fazele de debut ale bolilor infecto-contagioase, la debutul unor tulburari psihice.

1.2. Hipoestezia reprezinta cresterea pragului senzorial, o scadere a acuitatii senzoriale. Este frecventa in stari nepatologice (varsta inaintata, sub efectul tranchilizantelor). In patologie, apare in boli de natura neurologica sau care afecteaza analizatorii (dermato, ORL, etc.)

In tulburari psihice apare cu predilectie in :

- stari reactive acute, dupa stress

- tulburari disociative si de conversie

- schizofrenie

- oligofrenie

- tulburari de constiinta

- in nevroze scade pragul de reactibilitate - duce la hipoestezie psihica (creste iritabilitatea).

2. Tulburari predominant calitative:

Manifestari patologice :

2.1 Iluziile

2.2 Agnoziile

2.3 Halucinatiile.

2.1 Iluziile

Iluziile perceptive sunt perceptii deformate ale unui obiect real si concret, avand drept cauze la persoanele normale fie mecanism neuro-fiziologic (fenomenul centrarii), fie conditii precare de receptie, stari speciale (ex : frica).

Iluzii patologice sunt perceptii false cu obiect, dar adesea insotite de interpretari delirante, modificarea luciditatii sau scadere a atentiei, memoriei, proceselor asociative. Daca persoana normala se delimiteaza critic si corecteaza imaginea perceptiva, bolnavul considera perceptia sa ca fiind reala, uneori sustinand-o cu argumente. Iluziile pot afecta toate modalitatile senzoriale.

Iluziile vizuale sunt cele mai frecvente si polimorfe (diverse). Ele constau in impresii de modificare si deformare ale obiectelor si spatiului, impresii de modificare a distantelor pana la obiect sau in perceperea unor imagini anodine (norii de pe cer; desenul unui covor) ca fiind animale, fiinte fantastice, monstrii (ex : ochi pe covor).

Iluziile auditive sunt perceptii deformate ale stimulilor auditivi. Constau uneori in impresia ca unele sunete sunt mai intense sau mai clare, conturate sau dimpotriva mai discrete (iluzie cantitativa). Alteori impresia falsa poate fi produsa de excitanti reali (ex : picaturi de apa), care sunt percepute de bolnav ca strigate de deznadejde, injurii. Tendinta de a lua ceva drept altceva trebuie diferentiata de interpretarea senzoriala, in care pacientul identifica corect stimulul, dar ii atribuie o semnificatie personala.

Iluziile olfactive si gustative constau in perceperea eronata a mirosurilor si gusturilor. Sunt mai putin frecvente, dar foarte diagnostice, fiind deseori subsumate unor interpretari delirante.

Iluzii viscerale sunt perceptii eronate asupra functionarii unor organe, implicate frecvent in ipohondrie sau in stari delirante

Iluziile de modificare a schemei corporale reprezinta perceptia deformata a marimii, formei, greutatii si pozitiei propriului corp. Ele pot fi tulburari totale a schemei cu senzatia de crestere sau scadere a dimensiunii sau greutatii corpului sau tulburari partiale, de modificare a dimensiunilor sau transpozitia partilor corpului (,,picioarele ii ies pe geam''). In cazul leziunilor organice, aceste reprezentari dispar prin controlul vederii, dar reapar dupa incetarea controlului vizual

Se intalnesc in schizofrenii, tulburari de constiinta, intoxicatii, tulburari fobice (dismorfofobie = tulburari in perioada adolescentei).

Concluzii : Iluziile pot fi intalnite si la persoane normale, in anumite circumstante, datorita unor modificari fiziologice sau stari febrile. In patologie apar in tulburari neurologice sau disfunctii la nivelul analizatorilor. In general sunt percepute pe fondul tuturor tulburarilor nevrotice sau psihotice (tulburari obsesive, fobice, disociative / schizofrenie, stari delirante, depresii), avand anumite particularitati in functie de tulburare.

2.2 Agnoziile

Agnoziile sunt defecte de integrare gnozica, de transformare a excitatiei in senzatie si a senzatiilor in imagine perceptiva. Se datoreaza unor leziuni ale centrilor de integrare nervoasa (aria de proiectie a analizatorilor). Studiul agnoziilor a inceput la jumatatea secolului trecut, cand Jackson (neurolog de formatie) diferentiaza anumite tulburari psihice de etiologie neurologica, sub denumirea de imperceptii. Mai tarziu, Freud le-a dat numele de agnozii, definite ca tulburari de recunoastere a mediului fizic. Bolnavul pierde capacitatea de a recunoaste obiecte, desi functia senzoriala este intacta si constiinta clara.

Agnozii vizuale (cecitate psihica) constau in dificultati de recunoastere a obiectelor sau persoanelor, desi vederea este intacta si constiinta clara (in leziuni de lob occipital stang). In unele cazuri mai severe bolnavul se comporta ca si cum n-ar vedea = cecitate psihica. Uneori agnozia are un aspect global, bolnavul nerecunoscand in ansamblu obiecte sau grupuri de obiecte (simultagnozie). De cele mai multe ori insa, cecitatea psihica vizeaza recunoasterea detaliilor (motiv pentru care ramane adesea nediagnosticata); bolnavul recunoaste obiectele folosindu-se de repere (miscarea, culoarea, utilitatea, contextul, care faciliteaza recunoasterea).

Agnozia auditiva (cecitate auditiva / surditate psihica) se datoreaza unor leziuni in lobul temporal si constau in imposibilitatea de identificare a sunetelor sau a cuvintelor

Agnozie tactila consta in imposibilitatea de a recunoaste forma si volumul obiectelor sau de a recunoaste obiectul in sine, sau

Agnozia schemei corporale leziuni ale lobului parietal drept asociat cu hemiplagie.) consta in nerecunoasterea formei totale sau partiale a propriului corp

Cauzele agnoziilor:

traumatismele craniene, cel mai adesea leziuni ,,contre coup'' (lovirea intr-o parte determina leziuni in partea opusa, datorita presiunii intracraniene mai mari in partea opusa)

cauze de natura vasculara, nu neaparat ruptura de vas, ci de o invazie a elementelor sanguine, datorita rigidizarii peretelui sanguin

hipertensiune in faze avansate

atrofii corticale (la batrani) dau forme mai discrete; la batrani agnoziile nu apar singure, se pot asocia cu tulburari de vorbire si de motricitate, conducand la sindromul : afazo-apraxo-agnozic.

ingestia unor substante sau intoxicatia cu gaze.

2.3. Halucinatiile

Halucinatiile reprezinta patologia majora a senzorialitatii, care evoca tulburari psihopatologice definite ca ,,perceptii fara obiect'' (obiectul nu actioneaza asupra organelor de simt, desi bolnavul are o perceptie clara a acestuia)

Pseudohalucinatiile sunt definite ca o exacerbare a reprezentarilor pana la intensitatea perceptuala. Ele prezinta o serie de caracteristici:

nu au proiectie spatiala (nu sunt percepute in campul senzorial)

nu sunt percepute pe cai senzoriale normale (bolnavul afirma: "vad cu ochii mintii", "aud cu urechile mintii")

au caracter xenopatic (strain de personalitatea, preocuparile bolnavului)

par a fi impuse din afara, de o forta straina

in raport cu ele pacientul dezvolta o intensa traire afectiva (terifiante)

se manifesta in faza de debut a halucinatiilor.

Halucinatii propriu-zise sunt perceptii care apar in afara actiunii unui stimul asupra organelor de simt, dar de o calitate similara perceptiei adevarate ("perceptii fara obiect"). Caracteristici :

au proiectie spatiala

sunt percepute pe cai senzoriale normale

antreneaza convingerea deplina a bolnavului privind realitatea lor

au un grad variabil de intensitate, claritate si complexitate

au o anumita durata (pot fi intermitente sau continue)

au o puternica rezonanta afectiva, cu sau fara continut anxiogen.

Halucinatiile cunosc o mare diversitate fiind clasificate in functie de analizatorul in care se produc

Halucinatiile auditive sunt cele mai frecvente la adulti. Ele pot lua forme diferite de zgomote, muzica sau voci. Vocile pot fi auzite clar sau confuz, pot conversa cu subiectul sau pot discuta intre ele despre subiect (,,halucinatii la persoana a III-a''). Unele voci par sa anticipeze ceea ce subiectul urmeaza sa gandeasca sau ii pot rosti gandurile (ecoul gandirii).

Halucinatiile vizuale sunt perceptii vizuale ale unor obiecte ce nu exista in acel moment in campul vizual. Au in general un caracter terifiant, o puternica rezonanta afectiva, sunt traite cu un intens dramatism de catre subiect.

Halucinatiile autoscopice realizeaza imagine dubla prin care subiectul are perceptia vizuala a propriului corp sau a unor organe, de obicei proiectate in afara. Se intalnesc in stari de involutie senila, stari dementiale, toxicomanii (mescalina, LSD).

Halucinatiile gustative si olfactive sunt percepute ca gusturi sau mirosuri neplacute sau placute. Ele se regasesc frecvent in stari delirante cu continut persecutor si stari confuzionale.

Halucinatiile tactile constau in impresia de atingere a suprafetei cutanate (arsura, intepatura, rece, fierbinte) Sunt mai putin frecvente dar foarte diagnostice (pun in evidenta stari psihice grave). Apar in psihoze toxice, stari dementiale pe fond de deteriorare cognitiva, in depresii, mai ales in cele de involutie, unde se asociaza adeseori cu negativismul alimentar.

Halucinatii viscerale constau in senzatia prezentei unei fiinte straine in corp, senzatia schimbarii pozitiei unor organe sau senzatia distrugerii lor. Foarte frecvent au localizare genitala, fiind traite ca violuri directe sau de la distanta (isterii si schizofrenia paranoida)

Cenestopatia nu este o halucinatie propriu-zisa, desi unii autori (Porot) vorbesc de halucinatii cenestopate. Cenestopatia este o senzatie fara corespondent real, localizata la nivelul unui organ sau aparat, dar manifestarea respectiva nu este consecutiva unei leziuni. Ea se produce pe fondul integritatii anatomo-functionale a organului. In manifestari cenestopatia mimeaza simptomele bolii organului respectiv.

Caracteristici :

au caracter pasager (migrator)

sunt invocate intens, cu participare afectiva mai mare decat simptomele reale (dramatizare)

nu sunt conditionate de factori interni sau externi psihostresanti sau traumatizanti

nu respecta periodicitatea si ritmicitatea bolii pe care o imita

nu pot fi inscrise intr-un context simptomatologic

sunt continue (spre deosebire de durerea reala care trece).

Halucinatiile au o dinamica evolutiva. In momentul aparitiei provoaca pacientului o traire puternic anxioasa insotita de neliniste, groaza. Pacientul incearca sa se ascunda, sa se apere, are o atitudine caracteristica in functie de natura halucinatiilor. Ulterior bolnavul se obisnuieste, colaboreaza cu halucinatiile, trairea afectiva este redusa in amplitudine. Uneori are tendinta de disimulare, ascunzandu-le ca pe un secret penibil

Prezenta halucinatiilor in tabloul simptomatologic confera tulburarilor psihice un caracter de urgenta.

TULBURARI DE GANDIRE

Tulburarile gandirii pot fi predominant formale, predominant de continut sau tulburari ale expresiei verbale si grafice a gandirii

Tulburari predominant formale:

Tulburari ale ritmul ideativ

Tulburari ale fluxului ideativ

Tulburari ale coerentei

Tulburarile ritmul ideativ afecteaza succesiunea ideilor sub doua aspecte: accelerare sau incetinire.

Accelerarea fluxului ideativ consta intr-o succesiunea mai rapida a ideilor si se poate manifesta la persoanele normale in functie de structurile temperamentale, pe fond de oboseala, dupa o perioada prelungita de efort, seara sau dupa un consum de substante stimulatoare (cofeina, teina, alcool). In situatii clinice apar in stari febrile, intoxicatii accidentale sau voluntare (consum de droguri sau substante psihotrone), in stari hipomaniacale si maniacale, in schizofrenia hebefrenica

Incetinirea ritmului ideativ consta intr-o rarire a ideilor, care se succed la o oarecare distanta. Se manifesta la persoane normale in functie de structurile temperamentale, predominant matinal, in stari de surmenaj, ca urmare a administrarii unor sedative. In patologie apar in oligofrenie, stari de deteriorare cognitiva, schizofrenie, depresii (mai putin cele nevrotice)

In tulburarile fluxului gandirii sunt modificate atat viteza cat si volumul gandurilor. La una din extreme se afla presiunea gandurilor, cand ideile sunt neobisnuit de abundente si variate si se deruleaza rapid, iar la cealalta extrema se afla saracia gandurilor.

Tulburarile coerentei ideative constau in slabirea asociatilor, pierderea sau ruperea legaturilor dintre idei. Discursul pierde caracterul logic, se desfasoara aleator si exprimarea verbala devine lipsita de continut si neinteligibila. Conversatia ii apare interlocutorului ca fiind incalcita si ilogica. Ea nu poate fi lamurita prin intrebari si informatii suplimentare. Slabirea asociatiilor nu trebuie confundata cu gandirea persoanelor anxioase sau a celor cu deficit intelectual. Persoanele anxioase devin mai coerente atunci cand se simt in largul lor, iar cei cu deficit intelectual isi pot exprima ideile mai clar daca interlocutorul isi simplifica intrebarile. In cazul slabirii asociatiilor, pe masura ce incercam sa lamurim gandurile pacientului, le intelegem tot mai putin. Slabirea asociatiilor poate imbraca diferite forme. Mutarea calului sau deraierea consta in saltul de la un subiect la altul, fie la sfarsit, fie la mijloc de propozitie, fara legatura logica intre cele doua subiecte si fara prezenta formelor de asociere descrisa la fuga de idei. Cand aceasta tulburare este extrema ea distruge nu numai legatura intre propozitii si fraze, ci si structura gramaticala a discursului si devine salata de cuvinte. Efectele incoerentei asupra conversatiei pacientului constau in asa-numita "vorbire alaturi". Aceasta este o stare in care pacientul pare mereu pe punctul de a se apropia de problema in discutie, fara insa a o atinge cu adevarat niciodata.

2. Tulburari de continut

Tulburarile de continut ale gandirii sunt fenomenele cele mai studiate in psihopatologie pentru ca, prin caracterul lor aberant si prin abaterea de la fagasul normal al gandirii si de la realitate, ele frapeaza interlocutorul si medicul. Formele de manifestare ale tulburarilor de continut sunt diverse, si gradate ca severitate si semnificatie psihopatologica. Intre acestea se inscriu: ideea dominanta, ideea obsedanta, ideea prevalenta, ideea deliranta, ideea hipocondriaca.

2.1. Ideea dominanta poate apare in urma unui eveniment sau a unei situatii cu o anumita incarcatura afectiva (discutie, spectacol, lectura etc.) cand se desprinde din contextul celorlalte idei pe care le domina. In general se supune controlului voluntar. Datorita caracterului sau reversibil, ideea dominanta ramane in sfera normalului. Poate fi mai frecventa la omul dezamagit, surmenat, astenizat (scade forta psihica).

2.2. Ideea obsedanta este o idee agresiva care izbucneste si invadeaza gandirea, impunandu- se constiintei desi este in dezacord cu aceasta. In ciuda faptului ca pare straina si contradictorie fata de personalitatea insului, desi pacientul ii recunoaste caracterul parazitar si chiar lupta impotriva ei, de cele mai multe ori nu reuseste sa o invinga. Rezistenta opusa de pacient, impreuna cu lipsa de convingere in ceea ce priveste veridicitatea ei sunt criterii ce diferentiaza obsesiile de ideile delirante. Ideea obsedanta poate avea diferite intensitati in manifestare, fiind mai puternica pe un fond de oboseala, dezamagire, disconfort somatic si mai slaba cand persoana se simte securizata, protejata afectiv, odihnita, cu un tonus emotional pozitiv. Poate apare conjunctural si in situatii normale, cand suntem obsedati de o problema, de o persoana sau de posibilitatea unei boli. In patologie este frecventa la persoane cu structuri obsesionale, in nevroza obsesiva, in starile depresive.

2.3. Ideea prevalenta are un caracter morbid evident si se constituie ca nucleul unui sistem delirant. Spre deosebire de ideile obsesive. care vin de la periferia psihismului, ideea prevalenta se situeaza in centrul constiintei, izbucnind parca din interiorul psihismului si subordonand intregul sistem ideativ. De asemenea spre deosebire de ideea obsesiva care mobilizeaza fortele sanogenetice ale insului, ideea prevalenta subordoneaza celelalte idei, care in loc sa o contrazica se articuleaza cu ea, o sprijina si ii servesc drept argumente. Chiar si evenimentele din realitate sunt folosite drept argumente, puncte de sprijin, motiv pentru care ideea prevalenta este considerata uvertura delirului. Niciodata o idee obsesiva nu va evolua spre delir deoarece ea vine din afara psihismului si fata de ea insul se delimiteaza critic, lupta impotriva ei. Ideea prevalenta este pregnant patologica, exprimand o stare psihotica si precedand delirul.

2.4. Ideea deliranta este o credinta sustinuta cu fermitate, pe baze inadecvate, care nu este afectata de argumente rationale sau de evidenta contrariului. Ea nu este o credinta conventionala si nu este comprehensibila in raport cu formatia educationala si culturala a insului. De obicei exprimata limpede si evoluand pe un fond de claritate a constiintei ideea deliranta nu corespunde cu realitatea cu care se afla in opozitie

Ideea deliranta prezinta o serie de caracteristici care ii confera specificul:

este neconforma cu realitatea si in contradictie cu ea

este o judecata eronata care domina constiinta pacientului si ii modifica in sens patologic comportamentul

este rezistenta la contraargumente si verificari

este incompatibila cu atitudinea critica, bolnavul nesesizand esenta ei patologica. (Ex. ideea deliranta a unei persoane ca cei din jur vor sa-l otraveasca nu va fi modificata nici de rezultatele unor analize repetate, nici de degustarea mancarii de catre cei din jur, nici de analizele de laborator ale alimentelor etc.; dimpotriva, pacientul va gasi argumente cu care sa contrazica evidenta: probele de mancare analizate au fost substituite, rudele gusta din partea de mancare care nu este otravita, doctorul este complicele celor care-i vor raul etc.

Datorita fortei sale deosebite ideea deliranta nu ramane izolata, ci se organizeaza in sistem. Individul mobilizeaza in sprijinul ei nu numai toate celelalte idei, dar si intreaga sa forta afectiv-motivationala si volitionala in scopul impunerii sistemului delirant.Claritatea si stringenta argumentarii si logica organizarii sunt atat de puternice incat convinge si pe ceilalti de veridicitatea ideilor sale. Aceasta forma de contaminare psihica se numeste delir indus. Pe masura evolutiei sale sistemul delirant se poate incapsula deoarece bolnavul simtindu-se ignorat sau neinteles, nu-si mai impartaseste ideile, dar ideea nu dispare, ci isi pastreaza forta.

Temele ideatiei delirante sunt foarte diverse. Cunoasterea si clasificarea lor relativa este foarte utila datorita corespondentei dintre ideatia deliranta si formele majore de afectiune mintala

Ø      Ideile delirante de persecutie constau in convingerea subiectului ca anumite persoane ii vor produce prejudicii (morale, materiale sau fizice ), in intentia de a-i strica reputatia, a-l otravi sau a-l innebuni. Pacientul se simte jignit de gesturile si cuvintele celor din jur, are convingerea ca este urmarit, ca impotriva lui se comploteaza. Comportamentul lui poate fi, initial, defensiv si resemnat (schimbari de domiciliu, reducerea relatiilor interpersonale) pentru ca, ulterior, sa devina revendicativ, acuzator sau chiar violent. In aceste situatii se poate produce inversarea de roluri, in sensul ca persecutatii devenind persecutori.

Ø      Ideile delirante de grandoare (expansive) constau in convingerea subiectului ca este o persoana deosebita, ca are calitati exceptionale, ca este bogat. Uneori, dezvolta ideea ca apartine unei familii bogate, de rang mare, dar a fost substituit cand era copil, sau se crede inzestrat cu puteri supranaturale si purtator al unor mesaje de esenta divina.

Ø      Ideile delirante de inutilitate sunt specifice tulburarilor depresive si constau in convingerea pacientului ca erori neinsemnate din trecut vot fi descoperite si el va fi pedepsit (specific depresiei este faptul ca pacientul considera ca isi merita pedeapsa) sau ca actele sale sunt lipsite de valoare, ca nu este folositor familiei si ca existenta sa este lipsita de sens.

Ø      Ideile delirante de negatie acopera o gama tematica foarte larga, de la negarea realitatii unor obiecte sau persoane pana la negarea functiilor sale organice (de ex. credinta ca toate organele interne ii sunt distruse, in putrefactie ). Uneori tematica lor vizeaza iminenta mortii proprii, sfarsitul carierei sau sfarsitul inevitabil al omenirii.

Ø      Ideile delirante religioase, mai frecvente in secolul trecut, au fie un continut expansiv, bolnavul asistand la un eveniment religios extraordinar, fie depresiv (ex. asista neputincios la judecata de apoi ).

Ø      Ideile delirante de gelozie - mai frecvente la barbati - constau in convingerea nestramutata a bolnavului ca partenerul il inseala, convingere care nu poate fi inlaturata prin argumente rationale. Ca urmare, pacientul isi urmareste sotia, ii suspecteaza fiecare gest sau privire, ii controleaza lenjeria sau ii cauta in poseta, etc. Adesea aceste idei creeaza o stare de tensiune pacientului si conduc la acte agresive.

Ø      Ideile delirante sexuale - mai frecvente la femei - apar adesea secundar unor halucinatii resimtite la nivelul organelor genitale. Pacienta se crede violata sau agresata, alteori se crede iubita de o persoana importanta si inaccesibila, persoana pe care se poate sa nu o fi intalnit niciodata.

Ø      Ideile delirante de relatie constau in convingerea pacientului ca obiectele, evenimentele, sau persoanele din jur au semnificatie personala pentru pacient (de exemplu, un articol de ziar, o emisiune TV ii sunt special adresate sau gesturile unei persoane sunt considerate semnificative pentru pacient ).

Ø      Ideile delirante de influenta sau control constau in convingerea pacientului ca ideile sau gandurile ii sunt controlate de o forta exterioara, sau ca actele sale sunt determinate de o vointa exterioara.

Ø      Idei delirante de posedare a gandurilor pot lua mai multe forme:

de insertie a gandurilor, caz in care pacientul crede ca acestea i-au fost introduse in minte de o forta exterioara (trebuie diferentiate de gandurile obsesive care, desi neconforme cu personalitatea subiectului sunt recunoscute ca apartinandu-i)

de fortare a gandirii - convingerea pacientului ca ii sunt extrase gandurile; aceasta forma este insotita, uneori, de blocajul gandirii si de credinta pacientului ca gandurile lipsa i-au fost sustrase de catre persecutor.

de difuzare ( transmitere ) a gandirii - pacientul considera ca gandurile sale nerostite sunt, totusi, cunoscute de ceilalti, prin telepatie, sau alte modalitati.

Concluzii privind ideile delirante:

chiar daca o idee deliranta pare organizata in sector, afectand un anumit segment al vietii psihice (gandirea), ea este de fapt o expresie a intregii personalitati a bolnavului.

prin continutul sau tematic si prin amploarea pe care o ia ea angajeaza nivelul imaginativ.

prin caracteristicile sale - perseverenta, fermitatea cu care este sustinuta - ideea deliranta demonstreaza prezenta suportului afectiv - motivational,

prin angajare si convingerea cu care insul lupta pentru impunerea ideilor sale delirul cuprinde planul volitional.

continutul sistemului delirant este puternic marcat de fenomenologia senzoriala

adesea argumentele in sustinerea delirului sunt aduse din trecut implicand functia mnezica (forta de evocare).

Odata constituit sistemul delirant angajeaza pe cel in cauza pe linia unei anumite conduite, ii influenteaza comportamentul.

Ideea deliranta nu este un epifenomen, ci rezulta din organizarea specifica a componentelor personalitatii.

2.5 Ideea hipocondriaca

Atunci cand ideile dominante sau prevalente sunt orientate asupra starii de functionare a organismului, considerat ca fiind afectat de diverse boli se manifesta ideea hipocondriaca. Empiric ipohondria este considerata ca fiind impresia bolnavului de a avea o disfunctie somatica, ceea ce impune necesitatea unei distinctii intre hipocondrie si cenestopatie. Cenestopatia consta in trairea si perceperea disfunctiei la nivelul unui organ, aparat sau sistem. Ea reflecta o situatie prezenta, asociata cu o stare anxiogena intensa. Hipocondria nu reflecta o stare prezenta de disfunctie somatica, ci mai degraba teama ca aceasta sa nu se produca. Daca bolnavul se teme de ceea ce i s-ar putea intampla inseamna ca, spre deosebire de cenestopatie, hipocondria este proiectata in viitor, ceea ce reflecta natura ei ideationala. Hipocondriacul face mai mult o profilaxie a unei posibile tulburari.

Ideea hipocondriaca poate lua diverse forme. Uneori ia forma unei idei dominante, marcata de o preocupare excesiva pentru starea de sanatate. Alteori atinge note obsedante. Dincolo de preocupare cel in cauza traieste teama de a nu se imbolnavii. In forme severe apare ideea deliranta care vizeaza eventualitati imposibile si rezista la orice argumente logice (ex: are un sarpe in intestin care-i va devora organismul). Bolnavul se relationeaza ca un delirant. Uneori pacientul prezinta realmente o disfunctie somatica fie in ceea ce priveste functionarea unui anumit organ, fie sub aspectul unor constante biochimice (hiperglicemie, continut scazut de calciu etc.). Unii pacienti, in tendinta de a demonstra prezenta bolii, recurg la investigatii repetate si gasesc uneori modificari minore pe care le amplifica. Aceasta este hipocondria cum materia. Alteori pacientul este perfect sanatos dar nu nu poate fi convins de aceasta evidenta. Aceasta este hipocondria sine materia. Bolnavul din prima categorie (cum materia) nu este mai putin hipocondriac decat cel din a doua categorie (sine materia). Indiferent de gradul si forma sa de manifestare ideea hipocondriaca are o tenta deliranta. George Ionescu considera ca orice hipocondriac este un delirant in miniatura.

SEMIOLOGIA MEMORIEI

Tulburarile de memorie pot fi sistematizate sub aspect clinic in :

1. Dismnezii cantitative

1.1. Hipomneziile

1.2. Amneziile 1.2.1. Amnezii de fixare (anterograde)

1.2.2. Amnezii de evocare (retrograde).

1.2.3. Amnezii lacunare

1.2.4. Amnezia tardiva

1.2.5. Amnezia electiva

1.3. Hipermneziile

2. Dismneziile calitative (paramnezii) :

2.1.Tulburari de sinteza mnezice imediate

2.1.1. criptomnezia

2.1.2. false recunoasteri

2.2.Tulburari ale rememorarii trecutului

2.2.1. pseudoreminiscentele

2.2.2. confabulatia

2.2.3. ecmnezia

2.2.4. anecforia.

Dismnezii cantitative

1.1. Hipomnezia - scaderea in diferite grade a fortei mnezice.

Se manifesta :

- la persoane normale in stari de surmenaj

- in stari neurotice

- in stari de insuficienta dezvoltare cognitiva (oligofreni, stari de involutie)

1.2. Amneziile - in sens strict, semnifica pierderea totala a capacitatii mnezice, prabusirea functiei mnezice.

Clasificarea se realizeaza in functie de debutul bolii :

1.2.1. Amnezii anterograde - se refera la evenimente traite dupa debutul bolii, fiind datorate mai ales slabirii capacitatii de fixare a imaginilor si evenimentelor noi. Se refera la incapacitatea insului de a reda un eveniment trait recent, in timp ce amintirile anterior fixate sunt relativ bine conservate si putand fi inca bine redate.

Se manifesta :

- in stari confuzionale

- sindromul Korsakov

- tulburari afective bipolare (PMD)

- stari reactive

- stari nevrotice

- reactii psihogene.

1.2.2. Amnezii retrograde (de evocare) - tulburari de memorie se intind progresiv spre trecut pana in copilarie; sunt amnezii progresive

- dupa metafora lui Delay - memoria este un jurnal din care insul smulge paginile de la sfarsit avansand spre cele de inceput.

- un alt model este cel prezent in afazia Wernike in care se uita progresiv vocabularul si cunostintele insusite anterior; amnezia are un caracter progresiv, dar nu de la prezent la trecut, ci de la complex la simplu; astfel se diminueaza si dispar achizitiile cognitive, apoi reperele si nuantarile afective si in final variabilitatea mimico-pantomimica.

1.2.3. Amnezii lacunare - hiatus in memoria insului.

- dupa metafora lui Delay - memoria este un jurnal cu unele pagini albe.

Se manifesta in : - stari confuzionale

- traumatisme craniene

- accese de epilepsie

- betia profunda sau betia patologica.

1.2.4. Amnezia tardiva (intarziata) - legat de tulburari de cunostinta, dar nu se instaleaza concomitent cu perioada confuzionala (lacunara) ci treptat si numai dupa o anumita perioada.

1.2.5. Amnezia electiva - consta in stergerea (uitarea) unor evenimente, situatii sau persoane a caror traire a fost acompaniata de o stare afectiva, motiv pentru care a fost numita psihogena sau afectogena.

1.3. Hipermneziile - tulburari ale functiei mnezice care constau intr-o exagerare a evocarilor care apar multiple, tumultuoase, cu o marcanta tendinta involuntara, indepartand subiectul de preocuparile prezentului.

Se manifesta :

- la oameni sanatosi in momente cu puternic continut afectiv negativ sau pozitiv

- in psihopatia paranoida sau paranoia

- la unii oligofreni hidrocefali cu posibilitati remarcabile de retinere a unor date, cifre, memorare avand insa un caracter pur mecanic

- in stari febrile, narcotice, sub efectul substantelor psihedelice.

1.3.1. Mentismul

- stare in care subiectul devine simplu spectator al desfasurarii tumultuoase si incoercibile a ideilor si amintirilor sale; desfasurarea sub aspect caleidoscopic a acestor imagini in constiinta face imposibila orice memorare actuala datorita imposibilitatii concentrarii atentiei.

1.3.2. Viziune retrospectiva

- forma suprema a hipermneziei care apare in stari confuzionale, psihogene, momente paroxistice, anxioase, accese de epilepsie sau momente de pericol existential si in care subiectul revede si retraieste in cateva clipe intreaga sa viata.

Dismneziile calitative (paramneziile)

- amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea, fie sub aspectul desfasurarilor cronologice, fie sub aspectul lipsei de legatura cu realitatea traita in prezent sau in trecut de bolnav.

2.1. Tulburari ale sintezei mnezice imediate :

- evocari eronate ale unor evenimente sau actiuni traite in realitate de bolnav, dar nu sunt incadrate in timpul si spatiul real in care s-au petrecut.

2.1.1. Criptomnezia consta fie in asumarea ca fiind proprii (nerecunoscute ca straine) a unor materiale stiintifice, literare pe care subiectul doar le-a auzit sau citit, fie in considerarea unor evenimente traite ca fiind doar auzite sau citite = instrainarea amintirilor.

Sunt frecvente in schizofrenii, delirul sistematizat si in unele demente traumatice.

2.1.2. False recunoasteri (identificari)

- stari premergatoare starilor de deja vu, deja conu, deja vecu, in care subiectul are impresia de a mai fi vazut, cunoscut sau trait situatiile sau evenimentele respective.

- o varianta o constituie - iluziile de nerecunoastere - in starile patologice mai severe, cand bolnavul are impresia de a nu mai fi vazut, cunoscut sau trait evenimentele sau situatiile actuale = ,,jamais vu''.

2.2. Tulburari ale rememorarii trecutului :

- reproduceri ale unor evenimente din trecut pe care bolnavul le situeaza in mod fals in prezentul trait.

2.2.1. Pseudo-reminiscentele - constau in reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului, pe care acesta le traieste ca evenimente prezente (bolnavul amesteca trecutul cu prezentul, iluzia de memorie constand in nerecunoasterea timpului si spatiului in care s-a produs evenimentul respectiv.

2.2.2. Confabulatia - consta in reproducerea unor evenimente imaginare (pe care bolnavul nu le-a trait) el fabuland asupra trecutului cu convingerea ca il evoca. Discursul este detasat de realitate si impregnat de imaginar. In general persoana prezinta tulburari mnezice (hipomnezii, amnezii) si tulburari de constiinta (stare confuzionala ce implica dezorientare in timp si spatiu si la propria persoana). Deci relatarile sale sunt posibile dar neautentice.

Se manifesta in : - traumatisme cranio-cerebrale

- in sindromul Korsakov

- in unele stari (cazuri) de alcoolism cronic.

2.2.3. Ecmnezia - reprezinta o tulburare globala a memoriei in care pacientul confunda trecutul cu prezentul. Se manifesta in dementa senila. (ex : persoanele senile, de mult pensionate traiesc in prezent perioada trecuta din viata lor profesionala sau se considera tinere, chiar adolescente.

2.2.4. Anecforia - tulburare mai usoara a memoriei instalata in surmenaj, in forme predementiale sau dementiale si reprezinta posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care subiectul le crede de mult uitate.

SEMIOLOGIA ATENTIEI

Tulburari ale atentiei = disprosexii - sunt predominant cantitative :

1. - Hiperprosexii

2. - Hipoprosexii

3. - Aprosexii

Hiperprosexia consta in exagerarea orientarii selective a atentiei

Ø      are caracter generalizat in manii, unde angajeaza intreg comportamentul.

Ø      apare in toxicomanii sau stari de usoare intoxicatii (alcool, cafea) ca fenomene de mai mica amplitudine

Ø      in general orientarea selectiva se manifesta predilect pe un anumit domeniu al vietii psihice, sau un anumit continut ideativ (la melancolici si in depresii se orienteaza preponderent asupra ideii de culpabilitate; la hipocondriaci asupra starii de boala; la paranoici atentia este orientata spre orice eveniment sau situatie legata de tema deliranta).

2. Hipoprosexia - scaderea intensitatii atentiei, in grade diferite, pana la aprosexie.

Ø      se manifesta in stari de surmenaj, irascibilitate, anxietate, de insuficienta dezvoltare cognitiva si in toate starile confuzionale direct proportional cu gravitatea tulburarii de constiinta.

3. Aprosexii - scaderea totala, disparitia atentiei.

Se intalnesc :

- in starile de surmenaj, irascibilitate, anxietate

- in starile de insuficienta dezvoltare cognitiva (oligofreni)

- in starile de deteriorare cognitiva (dementa)

- in starile confuzionale - direct proportionale cu gravitatea acestora.

SEMIOLOGIA VOINTEI

1. Tulburari cantitative

1.1. Hiperbulia

1.2. Hipobulia

1.3. Abulia

2. Tulburari calitative

2.1. Disabulia

2.2. Parabulia

2.3. Impulsivitatea

Vointa, reprezinta latura reglatorie a constiintei si se realizeaza in forma activa prin perseverenta, tenacitate in scopul initierii si sustinerii unei activitati si in forma pasiva inhibitorie in sensul reprimarii unor tendinte, pulsiuni, impulsuri indezirabile sau cu consecinte reprobabile - cerinta ce sta la baza conduitei amanarii. Vointa inhibitorie este conditia unei personalitati conturate.

1. Tulburari cantitative ale vointei :

1.1. Hiperbulia :

- consta in exagerarea fortei volitionale

- este prezenta in starea de normalitate la persoane caracterizate prin efort voluntar sustinut, amplu si puternic motivat

- in psihopatologie se intalneste rar deoarece boala somatica si mai ales cea psihica dezorganizeaza suportul volitional

Psihopatologie :

- in starile obsesiv-compulsive - obsesivul lupta cu tendintele sale morbide pentru a se elibera de ideile, tendintele sau actiunile obsesive

- in toxicomanii - hiperbulie cu caracter unidirectional (procurarea drogului) grefata pe o hipobulie (dependenta)

- in paranoia - hiperbulia este selectiva si unilaterala, fiind destinata sustinerii ideii delirante cu orice pret, uneori pana la anularea instinctului de conservare

1.2. Hipobulia :

- scaderea fortei volitionale, incapacitatea de a actiona

- se intalneste frecvent in patologia somatica si psihica

Psihopatologie :

- nevroze - astenia, irascibilitatea si insomnia reduc capacitatea de efort voluntar

- psihopatia impulsiva - evidentiaza o insuficienta volitionala in sustinerea unei actiuni dar si o slabire a franei volitionale, care are ca efect impulsivitatea

- in psihopatia exploziva insuficienta volitionala este dublata de o imaturitate afectiva

- in traumatisme cranio-cerebrale (cerebrostenie si encefalopatie posttraumatica care constituie sindromul lor subiectiv comun

- in tulburari afective - depresivul este lipsit de initiativa si incapabil de a finaliza o actiune

- in manie initiativa nu lipseste dar ea nu este subordonata unui scop, nu decurge dintr-o selectie a motivelor ci este aleatorie. Bolnavul nu finalizeaza actiunile datorita slabirii efortului voluntar si trece de la o actiune la alta dupa fantezie.

- in oligofrenii si in stari de deteriorare cognitiva

1.3. Abulia consta in lipsa totala a initiativei si incapacitatea de a actiona. Este relativ rara in adevarata ei acceptiune, fiind de fapt o hiperbulie accentuata

In psihopatologie se intalneste:

- in stari comatoase si confuzionale - forma autentica datorita suprimarii constiintei

- in catatonie

- in epilepsie - in stare de automatism mental

- in starile dementiale profunde, idiotie

- in depresia profunda endogena - un depresiv este total incapabil de initiativa, indiferent, neglijandu-si adesea chiar trebuintele biologice imediate

- tratamentul cu antidepresive pe langa risipirea depresiei (cu actiune mai discreta si mai tardiva) inlatura de cele mai multe ori abulia. Restabilirea initiativelor si a actiunilor creste riscul de suicid (de insistat pe momentul suicidului) in fond abulia este chiar o profilaxie a suicidului.

2. Tulburari calitative ale vointei

2.1. Disabulia consta in dificultatea de a initia si finaliza o actiune ca si dificultatea de a trece de la o actiune la alta.

- se intalneste in nevroze si debutul schizofreniei

2.2. Parabulia este o abulie acompaniata de ticuri, grimase, manifestari din fenomenologia obsesionala

2.3. Impulsivitatea consta in scaderea pana la anulare a fortei voluntare cu caracter inhibitor, avand drept rezultat un comportament impulsiv, intempestiv, disproportionat fata de situatie, fara o suficienta deliberare si cu un caracter imprevizibil

Se intalneste

- in situatii normale : persoane cu toleranta redusa la frustrare, cu un colerism constitutional, in situatii conflictuale

- In psihopatologie :

- in psihopatia impulsiva (dupa izbucnire bolnavul se linisteste) comportamente impulsive in psihopatia impulsiva :

- dromomania - diferit de automatismul ambulator - fara tulburari de constiinta bolnavul pleaca si se intoarce dupa un timp

- erotodromomanie - este, de regula, consecutiva unei deceptii sentimentale; avand caracter reactiv, scade in intensitate pe masura ce evenimentul se indeparteaza

- cleptomania - insusirea unor obiecte nu cu valoare materiala ci mai degraba simbolica (fie existenta unei persoane investita afectiv, fie simboluri falice : foarfece, cutite, bibelouri etc.)

- piromania - impulsul de a incendia si a asista la desfasurarea fenomenului

- in nevroze - in special anxioase, in momentele de tensiune afectiva

- in psihoze - comportament impulsiv favorizat de halucinatii si delir (frecvent in psihozele afective (depresii si manii) se produce raptusul melancolic si furorul maniacal la excitatii minore).

SEMIOLOGIA PROCESELOR AFECTIVE

1. Tulburari cantitative

1.1. Hipotimii

1.2. Atimii

1.3. Hipertimii

1.3.1. Hipertimia negativa

1.3.1.1. Depresia

1.3.1.2. Depresia mascata

1.3.1.3. Depresia fara depresie

1.3.1.4. Anxietatea

1.3.1.5. Angoasa

1.3.2. Hipertimia pozitiva

1.3.2.1. Euforie

1.3.2.2. Incontinenta afectiva

2. Tulburari calitative (paratimii

2.1 Inversiunea

2.2 Ambivalenta

2.3 Labilitatea emotionala

Fata de orice eveniment sau situatie, in orice moment al existentei sale, omul dezvolta o traire afectiva. Trairile afective se subordoneaza legii polaritatii. Luand drept reper starea de echilibru afectiv (eutimie), unele evenimente sau imprejurari de viata, ca si unele aspecte structurale ale personalitatii tind sa tulbure echilibrul, amplificand trairea sau deplasand-o spre un pol sau altul, determinand astfel distimia.

Se face adesea confuzie intre distimie si tulburarile afective cu continut negativ (depresii). In realitate distimia semnifica o tulburare afectiva nespecifica ce desemneaza orice abatere (pozitiva sau negativa) de la starea de echilibru afectiv. Atunci cand starea afectiva a insului este ancorata persistent si durabil la unul din cei doi poli (depresie/euforie), atingand o intensitate puternica vorbim de tulburari afective (depresive sau maniacale). In psihopatologie tulburarile afective pot fi analizate sub doua aspecte: modificari predominant cantitative si modificari predominant calitative.

1. Tulburari predominant cantitative :

1.1. Hipotimiile

Hipotimiile constau in scadere elanului afectiv si reducerea tonusului afectiv asociate cu o expresivitate mimica redusa (hipomimie), cu lentoarea in miscari si o reducere a angajarii insului in realitate.

Unii autori confunda hipotimia cu starea depresiva. In realitate starea depresiva este o hipertimie negativa. Atunci cand starea este foarte intensa ea poate conduce la descarcari de afecte (raptusul melancolic (stare de furie disproportionata in raport cu o excitatie minora).

In stari normale apar:

- matinal - o mai discreta angajare afectiva

- copilarie si adolescenta o mai marcata participare afectiva care tinde sa se diminueze cu varsta).

In psihopatologic se manifesta in:

- stari de insuficienta dezvoltare cognitiva

- involutie senila

- schizofrenie - cu particularitati determinate de autismul bolnavului

- stari post-traumatice, infectioase, cand se inregistreaza o tocire a afectivitatii (obtuzie afectiva)

- stari confuzionale - indiferent de etiologie

- epilepsie - viscozitate psihica (rigiditate afectiva) - parca se prelungesc trairile.

Anestezia psihica dureroasa este o forma particulara a hipotimiei care consta in incapacitatea sau imposibilitatea omului, (in special persoane in varsta) de a dezvolta stari afective intense mai ales pozitive. Bolnavul acuza aceasta stare (o constientizeaza), reclamand faptul ca nu se poate bucura si nu poate iubi persoane foarte apropiate.

Se intalneste in:

- fazele tarzii ale depresiei

- depersonalizare si derealizare

- schizofrenie (debut sau final).

1.2. Atimiile se manifesta printr-o totala lipsa de traire afectiva, insotita e inexpresivitate mimico-pantomimica.

Se manifesta in :

- stari confuzionale grave

- stari precomatoase sau coma

- idiotie (cand persoana nu reactioneaza nici la stimuli agresivi)

- catatonie (subtip al schizofreniei)

- stari dementiale profunde.

Apatia (care nu se confunda cu atimia) este o stare de lipsa a pasiunii, care nu este selectiva, are caracter difuz, generalizat si poate fi structurala sau episodice (caracteristica starilor normale).

1.3. Hipertimiile pot fi negative (depresia) sau pozitive (euforia)

- -.

1.3.1. Hipertimiile negative :

1.3.1.1. Depresia se caracterizeaza printr-o puternica traire afectiva negativa insotita e sentimentul durerii morale, al inutilitatii si devalorizarii.

Aspectul exterior este caracteristic: hipomimie, omega-melancolie (cuta intre sprancene persistenta), privire fixa, comisurile bucale coborate, cap aplecat, umeri lasati, mers instabil, tinuta neglijenta.

Tabloul clinic cuprinde: lentoare a miscarilor, reducerea initiativelor, supraevaluarea dificultatilor care conduc la sentimentul neputintei, insuficientei si o tendinta de autopunitie (autopedepsire). In toate evenimentele prezente bolnavul intrezareste numai nenorociri, alege din antecedente (experienta anterioara) doar evenimente nefericite, sumbre pentru care se considera vinovat: in general le supradimensioneaza si le actualizeaza. Apar frecvente idei depresive care pe fondul trairii culpabilitatii fac posibila aparitia ideii de suicid. Ideiile suicidare sunt disimulate datorita sanctionarii sociale negative a actului. In incercarea de a masca ideile suicidare, bolnavul tempereaza manifestarile depresive, ceea ce duce la ingreunarea diagnosticarii bolii. Actul suicidar cand se produce este de o brutalitate extrema si surprinde anturajul.

Depresia se manifesta in:

- tulburari afective depresive

- involutia senila care amplifica depresia sau favorizeaza aparitia unui puseu depresiv. Krepelin vorbea de melancolia de involutie, o stare depresiva profunda a carei evolutie este rapida si conduce intotdeauna la moartea bolnavului.

- episoadele depresive pot apare si pe fondul unei tulburari anxioase, ca si in tulburari de personalitate de tip afectiv = psihopatie distimica.

Depresia ca expresie a unei stari patologice de intensitate psihotica sau nevrotica nu trebuie confundata cu trairile depresive consecutive unei pierderi (ex : doliu) care sunt de obicei de scurta durata si comprehensibile in raport cu situatia.

1.3.1.2. Depresia mascata este o depresie ce evolueaza sub o fenomenologie somatica. Simptome : apasare toracica, dureri precordiale, senzatie de sufocare, palpitatii, dificultati in respiratie. Riscul consta in faptul ca sub aceasta fenomenologie potentialul suicidar persista si este foarte puternic.

1.3.1.3. Depresia fara depresie (depresione sine depesione) apare ca urmare a abilitatii bolnavului de a disimula simptomatologia depresiva; el isi continua activitatea, comportamentul este aparent normal, poate doar lipsa de energie este vizibila. Pe acest fond evolueaza ideatia suicidara.

1.3.1.4. Anxietatea : - ,,teama fara obiect'' - insoteste de cele mai multe ori starile depresive si este traita ca o stare de presimtire amestecata cu teama. Trairea afectiva este proiectata in viitor, ca o asteptare a ceva ingrozitor, ce s-ar putea produce. Se manifesta prin neliniste psiho-motorie insotita de tulburari neuro-vegetative. Apare in stari normale, conjuncturale sau in functie de structura de personalitate. Este mai puternica la femei decat la barbati si la persoane in varsta.

Formele, tipul si gradul de severitate al anxietatii

Tipul anxietatii

1. Semnalul anxios - un raspuns pasager la un eveniment anticipat.

2. Trasatura anxioasa - o componenta a personalitatii ce se manifesta o perioada mai lunga de timp si poate fi evaluata prin observarea comportamentului psihologic, emotional si cognitiv al persoanei.

3. Starea anxioasa - apare ca rezultat al unei situatii stresante si in care persoana pierde controlul propriilor sale emotii.

4. Anxietatea generala - cand anxietatea este intotdeauna prezenta si acompaniata de o teama permanenta si in care persoana poate manifesta comportamente de evitare, ritualuri obsesive sau manifestari fobice.

Severitatea anxietatii

Ca severitate, anxietatea poate varia intre o anxietate normala (o cota relativ minima de anxietate, absolut necesara pentru supravietuire, cu ajutorul caruia se mobilizeaza resursele personale) si panica ( forma de extrema severitate a anxietatii ), parcurgand stadiile de anxietate acuta si anxietate cronica :

- Anxietate acuta - forma a anxietatii legata de un context stressant (in limbaj empiric - nervozitate excesiva ).

- Anxietatea cronica - persoana poate parea stabila, dar prezinta modificari vegetative vizibile (cele mai frecvente fiind tremuraturile si rigiditatea de postura)

In psihopatologie anxietatea se manifesta in: - tulburari anxioase generalizate

- tulburari depresive

- dementa

- involutie senila

- perioada de sevraj (intreruperea drogului)

- debutul bolilor somatice

- hipertiroidie

- in debutul tuturor bolilor psihice.

1.3.1.5. Angoasa: (adesea confundata cu anxietatea) este o stare de teama de diverse grade, acompaniata de o disfunctie somatica.

Littré a descris nelinistea, anxietatea si angoasa ca fiind forme de manifestare ale aceleiasi stari dar de intensitate gradata.

1.3.2 Hipertimia pozitiva:

1.3.2.1. Euforia se caracterizeaza printr-o puternica incarcatura afectiva pozitiva, exagerearea predispozitiei pe linia veseliei, optimism exacerbat, mimica expresiva, gesturi largi si bogate. Este evidenta tendinta de supraapreciere a propriei persoane, cu o supradimensionare a trebuintelor si impulsurilor. Pacientul traieste doar pe un segment al existentei din care ia doar aspectele pozitive.

Tonusul afectiv influenteaza conditia somatica. Corpul este in extensie, cu capul ridicat, cu privire vie, expresiva, cu o energie debordanta ce se manifesta in activitate. Omul este intreprinzator, are initiativa, trece de la o activitate la alta intr-un elan polipragmatic, dar activitatea lui este dezordonata si de regula nefinalizata.

Manifesta dezinhibitii psihice dar si biologice: mananca mult, bea mult, consuma in exces ceea ce ii place. Uneori manifesta stari de iritabilitatea marcata care poate degenera in furie - furor maniacal - manifestata la o incitatie foarte mica.

In normalitate se manifesta in situatiile fericite ale existentei.

In psihopatologie se manifesta in:

- stari hipo-maniacale

- intoxicatii usoare cu alcool, cafea, drog

- stari febrile

- manie

- paralizia generala progresiva (PGP) alaturi de semne neurologice ca abolirea reflexului rotulian, disparitia reflexului pupilar de acomodare la lumina, si de semne psihice : delir cu continut pozitiv (marire, grandoare - in general nesistematizat).

Diagnosticul diferential se face cu:

Ø      starea timica din hebefrenie - si hebefrenicul este exuberant, polipragmatic, dar in timp ce buna-dispozitia maniacului este contagioasa (pentru anturajul sau), buna dispozitie a hebefrenicului are un caracter strident si penibil.

Ø      moria = sindrom ce apare in traumatismele de lob frontal, caracterizat prin jovialitate, placerea calambururilor, dezinhibitie severa cu caracter socant (gesturi inacceptabile d.p.d.v. social). Traumatismul are evolutie in platou, in timp ce curba euforiei prezinta variatii fiind punctata de episoade depresive.

Incontinenta afectiva este o forma extrema de labilitate afectiva cu treceri rapide de la o stare la opusul ei; se intalneste in fazele accentuate ale aterosclerozei cerebrale.

2. Tulburari predominant calitative

Tulburarile calitative ale afectivitatii paratimiile) se caracterizeaza prin reactii afective aberante si inadecvate, uneori paradoxale in raport cu situatia.

2.1 Inversiunea afectiva este o traire afectiva cu continut (sens) opus celui scontat. Traita in general in sens negativ si se traduce prin ostilitate fata de persoane apropiate mai ales din familie. Este frecventa in schizofrenie.

2.2 Ambivalenta afectiva consta in trairea concomitenta a unor stari afective pozitive si negative fata de o situatie sau persoana; se manifesta frecvent in schizofrenie cand bolnavul iubeste si uraste in acelasi timp o anumita persoana.

2.1.3. Labilitate afectiva (versalitate timica) consta in trecerea rapida de la un sentiment la opusul lui; se intalneste frecvent in tulburari disociative si de conversie, in debilitate mintala, hipertiroidie

SEMIOLOGIA MOTRICITATII SI A COMPORTAMENTULUI EXPRESIV

1. Tinuta vestimentara - ofera indicii asupra starii psihice si constituie o maniera particulara de relationare a omului cu ambianta. Se poate manifesta sub mai multe aspecte :

1.1. Dezordinea vestimentara - semnaleaza o stare confuzionala de etiologie alcoolica, schizofrenie, tulburari maniacale.

1.2. Rafinament vestimentar exagerat - expresie a unei personalitati narcisice sau la barbati comportament homosexual; apar rar in schizofrenii

1.3. Bizarerii si excentritati vestimentare - semnaleaza trasaturi megalomanice, tendinta paranoica dar si stari de excitatie maniacala sau isterica.

1.4. Travestismul - exprima tendinta sau actiunea de adoptare a vestimentatiei sexului opus; manifestat la homosexuali

1.5. Cisvestismul - adoptarea unei vestimentatii neconforme varstei; se manifesta la isterici.

2. Mimica :

2.1. Privirea - sursa de informare in psihopatologie :

- deschisa, surazatoare = excitatie maniacala

- atotstiutoare, ferma, sigura, sfidatoare = paranoid.

- disociat, instabil, detasat de realitate - tulburari anxioase sau schizofrenice (nu se leaga de context).

Bolnavii depresivi au o privire specifica in functie de continutul delirului :

- de urmarire - au o privire vigilenta

- de persecutie / culpabilitate - au o privire trista.

La maniaci apare o privire extatica pe fondul unui delir mistic.

2.2. Hipermimia - mobilitate extrema a nimicii :

Hipermimia generalizata :

- la bolnavii maniacali si hipomaniacali

- in intoxicatie

- la hebefrenici.

Hipermimia localizata :

- la schizofreni cand exista halucinatii, expresie tipica bolnavului care discuta cu vocile (ciuleste urechile, este atent )

- apare in tulburari isterice

- la depresivi (aparent imobili).

2.3. Hipomimia

- frecvente la persoane normale :

- dimineata la trezire

- la persoanele singure

- la batrani.

Psihopatologic in:

- stari confuzionale

- oligofrenie, dementa

- depresivi.

2.4. Amimia - forma rara, manifestata in :

- schizofrenia catatonica

- depresii profunde (nu reactioneaza la stimuli)

- demente avansata.

2.5. Paramimii - sunt tulburari preponderent calitative.

Normal : - mimica de imprumut in tendintele de disimulare

Psihopatologic : - frecvent la hebefrenici.

2.5.1. Hemimimii - doar pe 1/2 din fata.

2.5.2. Neomimii - expresii mimice inedite, particulare

- apare frecvent in schizofrenie si insoteste neologismele (mimice).

2.5.3. Jargomimii - bogatie a expresiei mimice specifice hebefreniei

2.5.4. Psitacismul mimic - mimica discontinua (disociata).

3. Ticurile sunt miscari bruste cu caracter intempestiv, localizate mai ales in regiunea superioara a corpului si la nivelul capului :

- apar la tineri in perioadele critice ale dezvoltarii psihice si fizice si ale maturizarii

- stari afective intense cand durata se prelungeste

- pe fondul hiperemotivitatii.

Pot fi controlate prin vointa si control constient, motiv pentru care ele se raresc odata cu varsta si chiar dispar pe masura ce se dezvolta autocontrolul (vointa).

Cunosc un polimorfism extrem, dar trebuie diferentiate de :

- miscarile iterative = actiuni simple care se repeta aproape identic.

- sinchinezie = miscari care apar la nivelul unui membru cu o deficienta functionala atunci cand se realizeaza miscarea in partea simetrica.

4. Pantomimica reprezinta ansamblul miscarilor, gesturilor, tinutei posturale a unei persoane. Contribuie la crearea stilului sub aspect fizic si comportamental :

- capul plecat, umerii lasati exprima regret, descurajare, deznadejde; apare frecvent in anxietate si marcat in depresii

- tinuta in extensie, capul ridicat = stari maniacale

- gesturi sacadate; limitare a continentului miscarii = stari de anxietate puternica

- miscari disociate, dispersate, discordante, aberante, lipsite de scop si finalitate pot evidentia o schizofrenie

- manierismul motor = amplificare, exagerare, denaturare a gesturilor si actelor motorii in general = apare in schizofrenie la bolnavii cu delir, dar si in forme de insuficienta dezvoltare cognitiva.

5. Motricitate generala :

- actele motorii pot fi modificate, amplificate, in stari hipomaniacale, delirante.

- scazute in amplitudini in depresie

- dezordonate, imprevizibile - in schizofrenie, manie

- automate, in absenta controlului constient - in epilepsie sau betia patologica

5.1. Exagerarea motricitatii (tahichinezie) apare la persoane normale pe fondul unei usoare intoxicatii sau persoane colerice.

Psihopatologic in : - psihopatia distimica

- hebefrenie si - hipomaniacal.

Agitatia psiho-motorie este conditionata de starea si trairea afectiva a bolnavului. Este intotdeauna agravata de anturaj si slabeste cand bolnavul este singur.

La persoane normale apare in : - stari somatice febrile

- autointoxicatii (boli de ficat)

- supradoza de medicamente (tratamente cortizoice, neuroleptice incisive).

In tulburari psihice se manifesta in :

- stari confuzionale caracteristice, dublate de anxietate si frecvente manifestari senzoriale de tip psihotic

- demente datorita sentimentului de insecuritate pe care-l traieste bolnavul.

- stari reactive, stari nevrotice unde au o oarecare coerenta, fiind secundare unui eveniment psihotraumatizant, psihofrustrant.

- psihopatie impulsiva si exploziva, consecutiv unei incitatii minore din partea anturajului, ca urmare a slabirii franei volitionale (vointa de tip inhibitor). In aceste tulburari agitatia are o curba de evolutie specifica: izbucneste cu maxima amplitudine, apoi scade in intensitate relativ rapid.

- tulburari afective se manifesta sub forma raptusului depresiv si a furorului maniacal

- in epilepsii se manifesta cea mai dramatica forma de agitatie pe fundalul suprimarii constiintei si chiar in perioadele intercritice, fiind intr-o aparenta contradictie cu lentoarea motorie a epilepticului

- in schizofrenie - caracter imprevizibil si incomprehensibil, cu caracter simbolic (repeta un gest cu semnificatie particulara).

Sub influenta neurolepticelor apar doua manifestari clinice particulare :

a. Acatisia - imposibilitatea de a ramane asezat

b. Tahikinezia - continua miscare, deplasare fortata (temporal).

5.2 Scaderea activitatii psiho-motorii consta in :

- diminuarea miscarilor

- scaderea amplitudinii miscarii

- scaderea frecventei miscarii.

Pe fond normal apare in :

- surmenaj

- persoane invarsta.

In patologia somatica in :

- febra tifoida

- fazele avansate ale bolilor somatice.

Scaderea activitatii psihomotorii se manifesta sub 2 forme :

- bradikinezia - rarirea miscarilor

- hipokinezia - scaderea in amplitudine a miscarilor.

- uneori miscarile se raresc treptat pana la disparitie = fanding motor; frecvent la schizofrenici.

- alteori se produce oprirea brusca si nemotivata a miscarilor ca o suspendare a motricitatii = baraj motor.

5.3 Akinezie consta in anularea oricarei miscari

Din sindromul akinetic fac parte :

- stupoare

- catalepsie

- catatonie

5.3.1. Stupoarea (stupor = incremenire) consta in reducerea foarte accentuata a miscarilor in momente de disparitie a lor. Se asociaza cu inexpresivitatea mimica, aer de perplexitate, o nota de confuzie datorita ridicarii pragurilor senzoriale, care determina o crestere a latentei raspunsurilor senzoriale. Are aspecte specifice in functie de tulburarile pe fondul carora apare.

5.3.1.1. Stupor neurotic - stari reactive, bolnavul ramane ,,paralizat'', confuz, dezorientat in mediu (de ex. : - veste proasta, durere puternica, sperietura).

5.3.1.2. Stupor depresiv / melancolic - mai putin evidentiata clinic, pentru ca bolnavul pare mai prezent in mediu, dar impresia de stupoare apare la depresivul endogen, determinata de refugiul lui in trecut, se asociaza cu hipomimie sau amimie.

5.3.1.3. Stupor schizoid - bolnavul ofera impresia unui om rupt de realitate, dezinteresat de realitatea imediata, neglijent, nu raspunde, nu reactioneaza.

5.3.1.4. Stupor confuzional poate fi de natura toxica, traumatica sau infectioasa. Dominanta este confuzia; bolnavul este perplex, dezorientat in special datorita productiilor senzoriale psihotice (iluzii, halucinatii).

5.3.1.5. Stupor epileptic - apare in timpul crizei, regreseaza rapid dupa incetare.

5.3.2. Catalepsie (cata = de-a lungul / lepsis = fixare) consta in fixarea posturala de-a lungul unei perioade de timp; inertie psihomotorie asociata cu o usoara hipertonie (supratonus muscular) care permite sa poata pastra pozitia impusa de interlocutor. Apare si in stari de inductie hipnotica. Este mai frecventa in schizofrenie, mai ales in catatonie, unde se manifesta flexibilitatea ceroasa, care consta in mentinerea unor posturi incomode timp indelungat.

5.3.3. Catatonia consta in anularea participarii motorii, o fixare tonica a corpului.

a. Catatonia lucida - pe un fond de claritate a constiintei, urmareste cu privirea persoanele din anturaj, intelege, fixeaza evenimentele, sta nemiscat.

b. Catatonia obnubilata - apare pe fond de tulburare de constiinta; apar iluzii si halucinatii.

Din sindromul catatonic fac parte : 1. Stereotipiile

2. Sugestibilitate

3. Negativismul .

5.3.3.1. Stereotipiile - tendinte de repetare a aceleiasi manifestari in plan mimico - pantomimic, atitudinal, de limbaj.

Se disting :

- stereotipia de miscare

stereotipia atitudinala :

- perna psihica (capul in sus)

- cocos de pusca (ghemuit)

- crucificare (delir mistic).

Apare in : - hebefrenie si schizofrenie catatonica, dementa, Parkinson.

5.3.3.2. Sugestibilitate - foarte intensa in isterie, dar si in schizofrenie. Bolnavul este lipsit de orice participare voluntara, de orice intentie, executa fara deliberare orice ordin al interlocutorului, imita gesturi, mimica, vorbele (ecomimia, ecopraxia, ecolalia).

5.3.3.3. Negativismul - refuzul de a executa o actiune sau ordin. In psihopatologie negativismul nu se reduce doar la refuz, el are o sfera mai larga, incepand cu opozitia fata de ordinele interlocutorului, sau fata de propriile tendinte si trebuinte = (negativism activ, alimentar sau verbal)

In schizofrenie simptomele par induse din afara si inregistreaza vadit cele 2 forme : negativismul activ si pasiv. (Nu executa nu se opune = pasiv; nu executa dar se opune = activ.)

5.4. Dezorganizarea actelor motorii : (dispraxii sau apraxii).

Dispraxiile constau in dificultate de a executa un gest sau o miscare. Sunt descrise pentru prima data de Jackson in 1880, Inca de la inceputul secolului XIX s-au diferentiat doua tipuri de apraxii: apraxia ideativa si apraxia motorie.

Orice miscare simpla este schitata initial in plan mental, zona corticala implicata fiind lobul parietal stang. Orice leziune in aceasta zona determina o afectare a capacitatii de a proiecta mental o miscare.

Trecerea de la intentie la executie presupune deplasarea influxului nervos de la parietal spre frontal; leziuni in regiunea frontala perturba posibilitatea de efectuare a actului :

- parietal = anticipare

- frontal = actiune.

5.4.1. Apraxia ideativa - perturbarea proiectului ideativ al unei miscari desi pot fi executate acte motorii simple, dar nu pot fi executate miscarile complexe care presupun o succesiune logica si integrare a unor acte motorii separate (leziuni parietale).

5.4.2. Apraxia motorie - incapacitatea de a efectua si finaliza o miscare. Actele spontane pot fi indeplinite, dar nu pot fi executate la ordin (sub control voluntar nu poate actiona).

5.4.3. Apraxia constructiva - incapacitatea de a executa o constructie (ex. : cuburi), incapacitatea de a desena figuri geometrice simple.

Cand leziunile sunt in parietalul drept, bolnavul nu poate desena in spatiu pentru ca ii lipseste diminuarea stereoscopica (adancime).

5.4.4. Apraxia melokinetica - localizata la nivelul unei maini : consta in imposibilitatea de a efectua gesturi sau miscari fine, elaborate.

5.3.5. Apraxia de imbracare si conduite instrumentale

5.3.6. Apraxia buco - faringeana - imposibilitatea de a executa miscari - imposibilitatea de a vorbi sau manca.

5.3.7. Apraxia deglutitiei - nu poate inghiti, o face doar spontan.

5.3.8. Apraxia mersului - nu poate exprima sau forma expresii mimice.

5.3.9. Apraxia miscarii mimice

SEMIOLOGIA CONSTIINTEI

De un polisemantism si o ambiguitate extrema, termenul de constiinta a starnit numeroase controverse, fiind considerata de unii ca un epifenomen sau o abstractie, de altii drept un dat subiectiv detasat de viata psihica sau o forma de gandire reflexiva si creatoare, in timp ce altii o reduc pur si simplu la vigilitate.

Conceptul de constiinta in sens psihologic reprezinta nivelul cel mai inalt de integrare a fenomenelor vietii psihice prin care se realizeaza raportarea lucida, analitica si selectiva a omului la realitate si la sine. Deci constiinta este forma superioara, nivelul cel mai inalt de existenta a psihicului uman.

In psihologie, se detaseaza 2 nume de referinta in ceea ce priveste abordarea constiintei: K.Jaspers si H. Ey.

Jaspers defineste constiinta ca fiind "viata psihica la un moment dat", iar Ey insista asupra "starii actuale", asupra lui "hic et nunc" al existentei psihicului si considera ca a fi constient inseamna a trai particularitatea propriei experiente. Ambii considera constiinta ca fiind un mod de organizare a vietii de relatie ,care leaga pe subiect de sine si de lumea sa. Deci constiinta ar reprezenta o sectiune transversala in existenta insului, in timp ce personalitatea reprezinta o sectiune longitudinala.

In psihopatologie se incearca o demarcatie intre acceptiunea filozofica si cea psihologica si medicala, motiv pentru care a fost introdus termenul de constienta, care se refera la luciditatea si capacitatea de reflectare a prezentului si la intelegerea realitatii obiective in momentul respectiv.

Sub aspect clinic, tulburarile constiintei se prezinta intr-o mare variabilitate in functie de intensitate, tip si forma de exprimare psihopatologica. Pentru a aprecia aceste tulburari, Jaspers stabileste 4 criterii:

Detasarea de realitate (traita ca o indepartarea de lumea reala)

n    se manifesta prin ridicarea pragurilor senzoriale astfel incat cel in cauza percepe realitatea mai estompat, mai putin distinct.

n    subiectul prezinta o hipoprosexie predominant de fixare - fixarea evenimentelor din perioada confuzionala este superficiala si fragmentara, avand drept rezultat hipoamnezia sau amnezia.

Tulburari de memorie - in sensul pastrarii si evocarii informatiilor. Ca urmare a hipoprosexiei rezulta o hipomnezie postcritica

Dezorientarea - care poate fi:

- allopsihica (in timp si spatiu) Persoana nu realizeaza o incadrare spatiotemporala, nu stie unde se afla, in ce zi este, este dezorientat)

- autopsihica (la propria persoana, pana la pierderea identitatii).

4. Incoerenta ideativa - nu este un criteriu fenomenologic deoarece tulburarile de coerenta pot apare si fara tulburari de constiinta. Pe de alta parte in stari confuzionale se poate manifesta o oarecare coerenta in expresie datorita probabil unor stereotipii sau automatisme asociative.

Studiul tulburarilor de constiinta apare la inceputul secolului XV, cand PINELL introduce termenul de STUPOARE, considerata ca fiind o scadere a implicarii in realitate manifestata pe fondul idiotiei. ESQUIROL pentru a evita confuzia cu idiotia, descrie tulburari in care apar modificari de constiinta sub denumirea de dementie acuta.

Tulburarile constiintei pot fi

1. Tulburari predominant cantitative - reflecta profunzimea tulburarilor sau gradul de alterare al vigilitatii

2. Tulburari predominant calitative - se refera la extensiunea campului de constiinta (Ey) si la gradul de adecvare la realiate.

1. Tulburari cantitative :

Starea de veghe caracterizata prin faptul ca functiile psihice se desfasoara:

- cu claritate - avand acuratete si o orientare corecta

- cu luciditate - orientare adecvata in realitate

- sub controlul ratiunii; in consens cu norme, valori, conveniente, conventii sociale.

Pe fondul starii de veghe pot fi distinse mai multe grade ale tulburarilor de constiinta.

1.1. Starea de obtuzie este o tulburare relativ discreta, manifestata clinic prin receptie senzoriala dificila, ridicarea pragurilor senzoriale, fapt ce are drept efect o inadecvare a raspunsurilor comportamentale. In plan cognitiv se manifesta prin dificultati asociative, reducerea fluxului ideativ, avand drept efect dificultatea de a-si formula (preciza) ideile. In plan volitional si afectiv se manifesta prin participare afectiva diminuata, scaderea initiativelor si a actiunilor efective.

1.2. Starea de hebetudine este o tulburare profunda in care omul se detaseaza de realitate creand impresia iesirii din situatie. Percepe lucrurile cu dificultate, ca de la distanta, gandeste si vorbeste cu oarecare detasare, raspunsurile comportamentale sunt inadecvate si cu timp de reactie lung. Din punct de vedere afectiv manifesta indiferenta, cu o nota de uimire; sentimentul este ca traieste situatiile ca si cum nu ar fi ale lui, ca un spectator, detasandu-se de realitate.

1.3. Starea de torpoare consta intr-o incetinire a miscarilor (hipochinezie), dezorientare auto si allopsihica, scaderea tonusului afectiv si volitional; poate fi comparata cu starea de somnolenta.

1.4. Starea de obnubilare (,,invaluit in ceata'', ,,cu capul in nori'' (nuber = nori); se caracterizeaza prin scaderea severa a tonusului functional al intregului psihism. Receptia senzoriala este ingreunata, cu timp de latenta lung si inadecvata, orientarea in spatiu aproximativa, coerenta ideativa perturbata, evocarile fragmentare, bolnavul este bradipsihic si bradichinetic.

1.5. Starea de stupoare reprezinta un grad accentuat al tulburarii de constiinta in care activitatea psiho-motorie pare suspendata, bolnavul pare paralizat, cu o bradichinezie accentuata, nu mai raspunde la stimulii din mediu (devin subliminali), raspunde greu si intarziat la stimulii foarte intensi agresivi, dar raspunsurile sunt grosiere si inadecvate, chiar si stimulii algici sunt subliminali; fluxul ideativ este intrerupt.

1.6. Starea de sopor este asemanatoare cu starea de somnolenta accentuata in care pacientul raspunde doar la stimulii foarte intensi, intr-un mod grosier, apoi recade in somn.

1.7. Starea de coma consta in pierderea completa a constiintei, asimilata cu o stare de apsihism, in care viata de relatie este intrerupta, cu conservarea , uneori relativa a functiilor vegetative.

Neurologii disting 2 forme:

Coma vigila - evolueaza cu agitatie psiho-motorie si activitate psihica confuza

Coma carus - gradul cel mai profund de deteriorare a constiintei, preterminal.

2. Tulburari calitative :

2.1. Restringerea campului de constiinta consta in ingustarea si focalizarea lui, asociata cu concentrare mnezica si prosexica asupra unei idei (activitati, problema), cu estomparea concomitenta a fenomenelor ce se desfasoara la periferia constiintei. Aceste fenomene sunt partial fixate si evocate. Este caracteristica starilor normale, in momente de maxima concentrare asupra unei idei

2.2. Starea oneroida. H. Ey o defineste ca o infiltrare a constructiilor visului in gandirea vigila. Bolnavul traieste un amestec de realitate si reprezentari senzoriale cel mai adesea cu continut fantastic, presarate cu reminiscente halucinatorii, traire care accentueaza puternic starea de dezorientare auto si allopsihica.

Mayer Gross distinge : oneiroidia de starea oneiroida pentru ca prima poate fi traita si in alte situatii (ex. in stari delirante). In aceasta stare subiectul are posibilitatea evocarii fenomenelor petrecute, iar fenomenologia senzoriala (iluzii, halucinatii) este mai ampla si poate fi relatata.

2.3. Starea de amentie (fara minte) este o tulburare profunda a constiintei, a propriului ,,eu'', insotita de dezorientare auto si allopsihica, incoerenta ideativa masiva, gandire incomprehensibila, iar bolnavul este agitat si nelinistit ca urmare a perceptiei iluzorii a realitatii si chiar a prezentei halucinatiilor care au caracter terifiant.

2.4. Starea crepusculara este o profunda alterare a reflectarii senzoriale, cu conservarea automatismelor motorii, care confera activitatii subiectului un caracter coordonat si coerent, iar toate evenimentele petrecute in aceasta stare sunt urmate de amnezie. Pe fondul suprimarii constiintei actele motorii automate ating performante superioare, care pe fondul fenomenologiei senzoriale cu iluzii si halucinatii, interpretate intr-o maniera deliranta, pot conduce bolnavul la comiterea unor acte agresive sau autoagresive de mare cruzime si intr-o maniera mecanica.

Apare ca urmare a consumului de alcool pe un fond encefalopat sau epileptic, in betia acuta idiosincratica (confera fenomenului urgenta psihiatrica).

Pe fondul starii crepusculare sunt descrise mai multe manifestari :

- automatismul ambulator - consta in faptul ca brusc si intempestiv bolnavul pleaca; se orienteaza oarecum in spatiu in virtutea unor automatisme motorii.

- fuga patologica (forma particulara a automatismului ambulator, cu suspendarea totala a constiintei)

- somnambulism - efectuarea unor acte automate, chiar foarte complexe si corect elaborate, in timpul somnului (stereotipii de miscare fixate in timp ca deprinderi).

3. Forme particulare de suprimare a constiintei (nepatologice) sunt

- starea secunda - suspendare pasagera a constiintei

- transa - persoana actioneaza in maniera automata cu un grad marcat de suspendare a constiintei, dar sub influenta sugestiei hipnotice.

Tulburarile de constiinta in diferite boli psihice

1. Nevroze. Nu exista tulburari de constiinta O confuzie s-a creat pornind de la afirmatia lui Janet potrivit careia in nevroze se inregistreaza o ingustare a campului de constiinta. Aceasta afirmatie este valabila doar cu referire la starile reactive.

2. Psihoze. Psihozele cronice evolueaza chiar pe un fond de claritatea constiintei. Pentru psihozele acute trebuie operata o distinctie. In psihozele propriu-zise (acces maniacal, depresiv, schizofrenic) nu apar tulburari de constiinta. Un episod psihotic ce apare la un non psihotic se asociaza intotdeauna cu tulburari de constiinta, datorita etiologiei care este infectioasa, toxica sau traumatica; aceasta etiologie dezvolta tulburari de constiinta

3. Epilepsie. Crizele comitiale se produc cu suspendarea constiintei insotite de amnezie

4. Oligofrenii si demente. Se poate vorbi mai degraba de o modificare structurala a constiintei in raport cu parametrii constiintei normale, decat de o tulburare a constiintei (o exercitare incompleta a functiilor constiintei, o schematizare a campului de constiinta)

5. Traumatisme cranio-cerebrale. In momentul producerii se asociaza cu tulburari de constiinta. Ulterior, ca urmare a fragilizarii vaselor si a scaderii rezistentei fata de anumite agresiuni bolnavul poate dezvolta stari confuzionale la factori toxici sau infectiosi relativ minori

6. Alcolism si toxicomanie. Bolnavul dezvolta o stare oneroida cu iluzii, halucinatii, dezorientare. Aceeasi actiune o au si substantele psihedelice