Terminologia folosita in diagnosticul ortodontic

Pentru desemnarea tulburarilor cantitative de crestere se folosesc termenii de "micro" sau "macro"

Pentru tulburarile de ritm se folosesc termenuii de "precoce" sau "tardiv"

Pentru stabilirea tulburarilor de pozitie s-a inclus termenul de "pozitie" in formularea diagnosticului.

In functie de sediul primar al anomaliei se poate vorbi de anomalii

dentare,

alveolare,

maxilare,

Pentru a descrie modificarile care apar, acestea sunt studiate in cele trei planuri de referinta spatiale :

Planul sagital traverseaza corpul uman dinspre anterior spre posterior, este perpendicular pe planul orizontal si; raportat la el, structurile se afla mai inainte, sau mai inapoi (anterior situate/ posterior)

planul transversal, facial, traverseaza corpul uman din lateral in lateral; raportat la el structurile sunt situate mai apropiat de planul medio-sagital (ingustare) sau mai indepartate (expansiune)

planul orizontal - Fata de acesta, modificarile se produc in sens vertical, prin pozitionare deasupra sau dedesubtul planului de referinta orizontal. Acest plan de referinta este materializat, pentru structurile maxilo-faciale de orizontala de la Frankfurt (considerat a fi planul de orientare anatomica a craniului); pentru arcadele dentare, planul orizontal de referinta devine planul de ocluzie.

Termenii folositi in ortodontie sunt alcatuiti, in general, din trei parti (metoda de definire a anomaliilor propusa de Izard):

un radical - care defineste organul afectat (deformat sau deplasat)

gnatie - baza maxilarelor/maxilare

alveolie - proces alveolar

cheilie - buza

genie - menton

dentie - dinti

ocluzie - relatie interdentara

un prefix - care precizeaza sensul modificarii

in sens sagital

in plan transversal

in plan vertical

infra - pentru a indica insuficienta dezvoltare in plan vertical/ dintele nu a atins planul de ocluzie(deasupra)

supra - pentru a indica dezvoltarea verticala exagerata/dintele a depasit planul de ocluzie(dedesubt).

un calificativ - care precizeaza sediul modificariifrontal, lateral

incisiva, canina, premolara, molara

bilaterala, unilaterala

dreapta/stinga

superior, inferior

uni-/bimaxilar

simetrica, asimetrica

*pentru modificarile de pozitie unidentara se mai folosesc termeni ce specifica modul de producere al deplasarii

Gresiune: deplasarea dintelui in totalitate, corporala, cu pastrarea axului in pozitie corecta. Sensul deplasarii poate fi mezio-/disto-, vestibulo-/oro-, egresiune, ingresiune.

Versiune: deplasare cu inclinare in ax mezio-disto, vestibulo-oro, cronara sau apicala.

Rotatie: rasucire in jurul axului lung. se noteaza fata proximala care priveste spre vestibular si se apreciaza in grade

Torsiune: dintele este torsionat in jurul axului sau(rotatie doar a coranei dentare)

Se mai utilizeaza termenii:

Baza apicala = linia imaginara care trece la nivelul apexurilor dintilor unei arcade

Baza coronara = linia imaginara care trece la nivelul fetelor vestibulare coronare

Protruzie (proalveolodentie)= modificare de grup dentar frontal, in sens sagital cu inclinare spre vestibular (baza apicala mai mica decit baza coronara).

Retruzie (retroalveolodentie) = modificare de grup dentar frontal, in sens sagital cu inclinare spre oral (baza apicala mai mare decit baza coronara).

Inghesuire = disparitia relatiei de contiguitate intre fetele proximale, a punctelor de contact interdentare

Spatiere = lipsa punctelor de contact, prezenta unor diasteme sau treme

Exemple:

Ocluzia adinca acoperita se caracterizeaza prin existenta unei proalveolii superioare asociata cu retrodentia frontala superioara;

In prognatia mandibulara anatomica pot apare modificari compensatorii la nivelul proceselor alveolare si dintilor de tipul proalveolodentiei superioare si retroalveolodentiei inferioare;

Procheilia inferioara poate fi determinata de proalveolodentia inferioara;

Compresiunea de maxilar, anomalie in care principalele modificari se produc in plan transversal, se caracterizeaza prin endognatie maxilara, endoalveolie maxilara si endodentie maxilara;

Proalveolodentia bimaxilara este o caracteristica a rasei negre, fara semnificatie patologica.

MODELUL IN ORTODONTIE

Modelul reprezinta o parte importanta a investigatiei ortodontice ce permite studierea particularitatilor individuale ale structurilor anatomice, simetriei arcadelor, a rapoartelor de ocluzie pentru :

Stabilirea diagnosticului de anomalie

Elaborarea planului de tratament

Evaluarea gravitatii anomaliei

Urmarirea evolutiei tratamentului

Este si un document medico-judiciar

►Pentru obtinerea unor modele ortodontice corecte, trebuie ca amprenta sa redea citeva elemente subordonate scopului pentru care este efectuata, si anume:

arcadele dentare;

arcadele alveolare in intregime;

bolta palatina cu rafeul median, rugile palatine, linia Ah

formatunile moi, care interfereaza cu arcadele dentare sau al­veolare (frenuri, bride cicatriceale).

Sub acest aspect, amprenta in ortodontie este o amprenta ex­tensiva si, din acest motiv, trebuie luate masuri speciale ca relatiile obtinute prin amprentare sa nu fie alterate.

►Amprentarea necesita alegerea de catre medic a unei portamprente, care trebuie sa corespunda dimensional arcadelor dento-alveolare; lingura/portamprenta trebuie sa cuprinda in perimetrul ei intregul cimp destinat amprentarii. In acest scop, uneori, se pot face mici modificari ale lingurii prin ajustare cu un clestele tip crampon / aditie de material termoplastic.

Crearea retentiilor suplimentare pe portamprente are ca scop retentionarea optima a materialului de amprenta, deoarece:

campurile ortodontice prezinta, de regula, o retentivitate excesiva (legata de numeroasele malpozitii si incongruente);

la indepartarea amprentei de pe arcade, prin tractionarea de maner, materialul de amprenta trebuie sa faca corp comun cu lingura (marginile amprentei pot depasi uneori portamprenta, in unele zone, cu mai mult de 10-15 mm);

in ortodontie, amprenta se toarna de doua ori: prima data constituind modelul de lucru (pe care fi reatizata constructia ortodontica), iar a doua oara modelul de studiu. Aceasta dubla utilizare a unei singuere amprente este posibila doar in cazul folosirii alginatelor. In cazul amprentarii cu alte materiale, sunt necesare cite doua amprente pentru fiecare maxilar.

Cele mai bune retentii le ofera lingurile cu gauri, care asigura zone de retentie intinse si repartizate pe toata lungimea portamprentei. Se utilizeaza si benzi pinzate adezive, care se aplica pe marginile lingurii.

►Materialele de amprenta cel mai frecvent utilizate in ortodontie sunt alginatele (hidrocoloizii ireversibili), care corespund sub toate aspectele. Pentru situatii speciale pot fi folosite si materiale de tip siliconic.

►Dupa indepartarea amprentei de pe cimpul ortodontic, aceasta trebuie foarte bine spalata si con­trolata (dintii, procese alveolare, margini, lungime, grosime, eventuale goluri etc.).

Spalarea amprentei se face cu un jet de apa rece, cu mica presiune (pentru a evita desprinderea alginatului de pe lingura sau ac­cidentarea lui) indepartindu-se astfel resturile de sange si saliva. Cantitatile de saliva atasate de alginat (mai ales la arcada superioara) se pot indeparta prin pudrarea amprentei cu ghips, urmata ime­diat de spalarea cu o perie moale. Pentru imbunatatirea suprafetei vii­torului model se recomanda clatirea amprentei cu solutie de sulfat de potasiu 2-3%. Plusurile de alginat ce depasesc marginile amprentei si care sunt balante vor fi indepartate parcimonios cu o foarfeca bine ascutita (nu se va folosi niciodata spatula de ceara). Este bine ca cel putin pina la priza primei cantitati de ghips din amprenta, aceasta sa ramana suspendata in pozitie orizontala de manerul lingurii. Inainte de turnarea modelului, surplusul de apa din amprenta se va inlatura cu un jet usor de aer, fara a usca amprenta.

Controlul vizual al amprentei De multe ori, din motive obiective sau datorita unor greseli de tehnica, amprentele pot prezenta diverse imperfectiuni (lungimea redusa a marginilor vestibulare, prezenta golurilor / porozitatilor in materialul de amprenta, desprinderea de lingura sau ruperea materialului de amprenta la nivelul zonelor retentive ale cimpului amprentat etc.). Sub acest aspect, in functie de scopul urmarit, ramane la latitudinea medicului sa hotarasca repetarea sau nu a amprentei. Pe de alta parte, este obligatia tehnicianului sa analizeze sub aspect tehnic posi­bilitatile de realizare corecta a viitoarei constructii ortodontice pe aceasta amprenta si eventual s-o refuze, deoarece acceptarea ei il pune in postura de a accepta intreaga responsabilitate a corectitudinii tehnice a viitoarei piese ortodontice (D.Stanciu,L.Boboc).

Se va verifica:

Daca amprenta nu s-a desprins de lingura in timpul indepartarii acesteia din cavitatea bucala;

Intinderea si simetria inregistrarii;

Inregistrarea corecta a santurilor vestibulare, paralinguale si a boltii palatine;

Daca s-a facut inregistrarea corecta a fiecarui dinte;

Daca suprafata este neteda sau prezinta defecte (bule de aer, rupturi ale materialului de amprenta).

►Amprentele astfel pregatite sunt transportate cit mai repede in laborator, timp in care amprentele nu trebuie sprijinite niciodata pe margini; se vor pastra in mediu umed, acoperite cu un tifon umectat (pastrarea timp indelungat a amprentelor din materail alginic in mediu uscat / baie de apa este contraindicata deoarece materialul alginic sufera variatii dimensionale, in sensul unei micsorarii, respectiv cresterii de volum). Modelele vor fi turnate cat mai repede posibil dupa amprentare (la maxim 15 minute de la realizarea amprentei).

►Calitatea modelului ortodontic depinde de materialele utilizate in obtinerea lor si de calitatea materialului de amprenta. Acestea trebuie sa fie plastice, pentru a permite introducerea lor usoara in amprenta. Plasticitatea este variabila, in functie de necesitati, depinzand de marimea granulatiei si de modul de preparare. Fidelitatea este si ea dependenta de marimea particulelor. Ordinea descrescanda a granulatiei este:

ipsosuri normale,

ipsosuri dure

ipsosuri extradure.

Toate acestea imprima modelelor o gama de proprietati, si anume:

1. Proprietati mecanice:

duritate de suprafata si profunzime mare;

rezistenta mecanica la compresiune, rupere, abraziune, pentru ca modelul sa nu se deterioreze in etapele de manevrare a lui si de confectionare a aparatelor ortodontice.

2. Proprietai termice: materialul sa reziste la o temperatura de cel putin 100°C.

3. Stabilitatea fizico-chimica: influenteaza si ea fidelitatea; modelul trebuie sa permita folosirea diverselor rasini sau efectuarea eventualelor suduri fara sa se descompuna. Stabilitatea fizico-chimica ideala presupune absenta fenomenelor fizice de contractie sau dilatare. Numai modelele metalice obtinute pe cale galvanica au aceasta caracteristica. In prac­tica, ghipsurile se dilata, iar cimenturile si rasinile se contracta.

Materialele pentru modele nu trebuie sa se combine cu materialul pentru amprenta. In majoritatea cazurilor, materialele pentru modele sunt inerte chimic, cu exceptia ghipsurilor, care se combina cu alginatul de potasiu restant al hidrocoloizilor ireversibili.

Materialele utilizate curent sunt:

ipsosuri uzuale de modelat;

ipsosuri dure;

ipsosuri extradure;

cimenturi dentare;

mase de ambalat.

Masa de ambalat se toarna pe o anumita zona din modelul de lucru, unde se vor executa suduri, tehnica folosita frecvent la obtinerea aparatelor fixe de tip disjunctor (la sudura se elibereaza sulf).

₪ Gipsurile uzuale sunt beta-hemihidrati cu sferocite alungite, fusi­forme, cu spatii de clivaj intre ele, deci poroase, avide de apa. Hemihidrati se obtin prin calcinarea hidratului de CaSO₄ (Dh) la 100°-130°C, obtinandu-se anhidrat (Ah) de CaSO₄, H₂0 si caldura.

Forma de prezentare este pulberea alba ce se combina cu apa, obtinandu-se o pasta semifluida.

Proprietati

duritatea buna;

rezistenta mecanica la tractiune, frecare, rupere in mediu uscat este buna; in mediu umed, aceste proprietati se micsoreaza;

dilatarea de 0,2% (este nesemnificativa pentru indicatiile materialului).

Prepararea se face prin metoda saturatie progresiva sau la vacuum malaxor. Este necesar sa se respecte proportia 3/2 (pulbere/apa). Indiferent de metoda folosita, apa va avea temperatura camerei. Este contraindicata apa calda, deoarece are loc o reactie exoterma mai mare, cu coeficient de dilatatie crescut. De asemenea, este contraindicata spatularea prelungita, iar timpul de spatulare este de 30 secunde la malaxor si 90 secunde in cazul spatularii manuale.

Ghipsul uzual este indicat pentru soclul modelelor de lucru si de studiu, permitand o prelucrare si finisare acceptabile.

₪ Gipsurile dure sunt alfa-hemihidrati si se obtin prin calcinarea CaSO₄, avand calitati superioare ghipsurilor normale. Au particule mai mici, dense, fara spatii de clivaj.

Proprietati

au duritate si rezistenta mecanica mari, datorita granulatiei fine;

dilatare redusa.

Preparare

metoda saturatiei progresive sau la vacuum malaxor, aceasta fiind cea mai indicata;

proportia este de 3/1 (pulbere/apa);

timp de priza initiala de 30 -40 min si finala de 2,5-3 ore.

Denumiri comerciale: MOLDANO (Bayer), MOLDABLASTER, MODELIT, NEOMARMORIT SUPER, DURICAP (predozat-Vivadent).

₪ Gipsurile extradure sunt alfa-hemihidrati , avind structura ortoromboidala si granulatia cea mai fina.

Proprietati:

rezistenta mecanica si duritatea sunt foarte mari;

dilatare mica (0,05%).

Denumiri comerciale:MOLDAROCK (Bayer), DUROC, DURALIT.

►In general, dupa o amprenta, indiferent de materialul utilizat, trebuie sa se execute numai un model. Turnarea a doua randuri de modele de pe aceeasi amprenta trebuie acceptata numai ca o solutie directa a necesitatii economice. Al doilea model prezinta intotdeauna diferente vari­abile, ce tin de:

natura masei de amprentat,

timpul ce s-a scurs intre cele doua turnari,

tehnica utilizata la prima demulare

intretinerea amprentei intre cele doua faze de lucru.

Datorita acestor modificari, al doilea model se va folosi numai ca model de studiu, iar primul, ca model de lucru (acestea necesita o executie tehnica de inalta calitate deoarece orice eroare a modelului de lucru atrage si multiplica erorile in constructia aparatului ortodontic).

►Modelele sunt compuse din doua parti:

Partea care reproduce elementele Ap.D.M.(dintii, osul alveolar, dolta, santurile perimaxilare, frenurile buzelor si ale limbii)

2. Baza, soclul modelului - pe care sunt asezate intr-o pozitie determinata elementele Ap.D.M. enumerate mai sus.

Atat la modelele de lucru, cat si la cele de studiu ('de muzeu'), cel putin pentru partea corespunzatoare coroanelor dentare, trebuie utilizat un ghips tare (dur sau extradurde tip moldano, moldarock). Soclul modelului (baza pe care sunt pozitionate elementele Ap.D.M.) poate fi turnat si din ghips obisnuit. Daca acest lucru nu este posibil modelul de studiu se toarna din ghips alb ortodontic iar modelul de lucru din ghips tare.

Pentru reproducerile fotografice, ghipsul alb este corespunzator, cu conditia sa intruneasca acele calitati de rezistenta absolut necesare oricarui model si sa fie acoperit cu anumite substante sau coloranti (albul reflecta lumina).

►Tehnica turnarii este similara celei din protetica, si cuprinde doi timpi:

Primul timp - turnarea partii ce reproduce cimpul amprentat

Se prepara gipsul dupa indicatiile fabricantului adaugind cantitatea de ghips recomandata la volumul corespunzator de apa distilata, intr-un bol special. Malaxarea gipsului se poate face manual - timp de 90 de secunde, sau, mai bine, cu ajutorul unor aparate spe­ciale (vacuum malaxor) - timp de 15-30 de secunde.

Se pune, apoi, in functiune masuta vibratorie si, fara ca algi­natul sa vina in contact cu masa, se introduce pasta de ghips in amprenta, in cantitati mici, aplicate in zona boltii palatine a amprentei superioare sau pe versantele alveolare ale amprentei inferioare si se inclina pentru a permite scurgerea ghipsului in toate directiile, fara a ingloba bule de aer. Dupa ce s-a umplut zona dintilor si a crestelor, ghipsul se adauga mai repede pana la umplerea amprentei.

Se fac apoi mici ridicaturi de ghips ce vor servi ca retentii pentru soclu.

Amprenta turnata astfel in primul timp va fi suspendata de manerul linguri intr-o pozitie orizontala.

Timpul doi - realizarea bazei modelului

Cand gipsul incepe sa se incalzeasca, se umezeste cu apa / solutie saturata de sulfat de calciu. O noua cantitate de ghips va fi aplicata pe o placa de sticla sau plastic, sau in conformator. Se rastoarna amprenta peste ghipsul viitorului soclu. Cu spatula se impinge gipsul de jur imprejurul amprentei. La amprentele mandibulare, zona linguala dintre marginile lin­gurii se netezeste.

Dupa priza ghipsului turnat ulterior, se poate separa amprenta de model (demulare). Se va avea grija ca, inainte de demu­lare, lingura sa nu fie acoperita de ghips la margini, ceea ce ar impiedica desprinderea. Demularea pentru amprentele luate cu materiale elastice se realizeaza prin tractiuni usoare pentru a evita fracturarea dintilor.

Se recomanda ca amprentele din alginate sa fie indepartate imediat dupa priza ghipsului, altfel ele absorb apa din ghipsul modelului, scazandu-i rezistenta.

Modelul nu trebuie spalat timp de cel putin 12 ore.

Pentru curatirea modelului se foloseste o perie moale.

►Pentru a putea fi utilizate, modelele trebuie pregatite, soclate si eventual repa­rate micile imperfectiuni date de turnare. In final, modelele vor fi etichetate; cele de studiu vor fi conservate pe tot parcursul taratamentului si inca timp de trei ani de la finalizarea acestuia.

SOCLAREA MODELELOR

Soclul este baza modelelor (partea de deasupra sau dedesubtul fundurilor de sac vestibulare ale modelelor) necesara manevrarii, depozitarii mai usoare a modelelor si de asemenea, aprecierii corecte a pozitiei dintilor.

Pentru modelul de studiu, soclul va fi realizat in conditii standardizate. Realizarea sa dupa criterii standard faciliteaza analiza corecta a dispozitiei dintilor si evita ca, prin forma si inclinatie, sa simuleze anomalii care nu exista.

In scopul realizarii modelelor cu socluri standardizate, este ne­cesara o ceara de ocluzie care sa redea relatiile interarcadice in ocluzie habituala. Aceasta ceara de ocluzie se trimite la laborator o data cu amprentele.

In spatiu, modelele se orienteaza dupa:

Planul ocluzal - deoarece astfel se usureaza masuratorile de simetroscopie. Planul de ocluzie trece prin cuspizii premolarilor si molarilor iar frontal la jumatatea supraacoperirii incisivilor.

Planul medio-sgital - este perpendicular pe planul ocluzal, si trece prin rafeul palatin. Determinarea sa se face unind punctul de intretaiere al celui de-al doilea rind de rugi palatine cu rafeul cu punctul de intretaiere al acestuia cu linia Ah. Va coincide, deci, cu planul median al maxilarului superior.

Planul tuberozitatii - este perpendicular si el pe cele doua planuri, fiind tangent la fata posterioara a celei mai dezvoltate tuberozitati.

Este preferabil, ca in urma soclarii modelelor, aceste trei planuri sa fie "identificabile". Astfel, soclul trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

Bazele celor doua socluri vor fi paralele intre ele si cu planul de ocluzie.

Fetele posterioare vor materializa un unic plan, cel al tuberozitatilor; vor fi deci in acelasi plan vertical, perpendiculare pe celelalte doua planuri de orientare (pe linia mediana, atat pentru cel superior cat si la cel inferior si, de asemenea, perpendiculara pe suprafetele bazelor).

Suprafetele bazelor sunt, de obicei, poligonale, cu forma identica a conturului soclului la cele doua modele sau cu contur diferit (la modelul superior - poligonala iar la cel inferior - rotunjita anterior). Valorile unghiulare pentru trasarea conturului poligonal sunt diferite de la o scoala la alta.

Aceste contururi ale suprafetelor bazale vor fi simetric trasate fata de linia mediana a arcadei (fara a tine cont de ingustarile sau largirile arcadelor dentoalveolara), fapt care ajuta la cercetarea ulterioara a simetriei.

Dimensiunea verticala a soclului in zona anterioara reprezinta un sfert din inaltimea totala a modelului, iar arcada dento-alveolara si procesul alveolar - celelalte trei sferturi.

Soclarea se poate face in mai multe feluri:

a)      prin taiere manuala;

b)      prin taicre cu aparatul de soclat;

c)      prin turnare in soclu din plastic;

d)     prin turnare in suport pentru soclare;

e)      prin turnare in conformator - tehnica complicata, rar folosita in practica

a) Soclarea manuala (metoda Schwarz)

Este cea mai simpla metoda, practicabila chiar si in laboratorul cel mai modest utilat. Se toarna la inceput soclul mai voluminos, dupa care, folosind cutitul pentru gips cu tais drept, raportorul si o rindea speciala (imaginata de Grunberg), acesta se ajusteaza, parcurgind etapele urmatoare:

Se fixeaza planul ocluzal, asezand modelul superior cu arcada dentara pe o suprafata plana (placa de sticla); aceasta trebuic sa fie atinsa in mod normal in cel putin trei puncte de catre unii din urmatorii dinti (Gysi):

marginea inciza1a a incisivilor centrali;

varful cuspizilor caninilor;

varful cuspidului vestibular al primilor premolari;

varfurile ambilor cuspizi ai premolarilor secunzi;

varful cuspidului mezio-palatinal al primilor molari.

In caz contrar, cum ar fi de exemplu anomaliile in plan vertical care deniveleaza planul de ocluzie, modelul este asezat cu arcada dentara pe o scandurica ce prezinta orificii de diferite marimi si localizari, in care vor intra dintii in supraocluzie, nivelandu-se astfel planul, care in felul acesta poate fi utilizat ca un indicator suficient de bun.

Baza modelului inferior si suprafata superioara a celui superior vor fi taiate paralel cu planul de ocluzie, in asa fel incat grosimea lor sa reprezinte un sfert din inaltimea totala a modelului, celelalte trei sferturi fiind ocupate de arcada dento-alveolara si de vestibul.

Se stabileste linia mediana a modelului superior. Aceasta linie mediana este trasata prin papila retroincisiva, rafeul median, foveele palatine.

Se taie apoi fetele laterale perpendicular pe precedentele, in felul urmator:

doua suprafete marginale premolare (SP);

doua suprafete marginale incisive (SI) care se intilnesc deasupra insertiei frenurilor buzelor, pe linia rafeului la maxilarul superior, reprezentand linia mediana a acestuia;

o suprafata marginala posterioara (SPI); inainte de a taia, trebuie determinat, cu modelele in ocluzie, pe care arcada exista dintii cei mai posteriori; daca ei exista la mandibula, trebuie taiata cu atentie fata posterioara a modelului superior, astfel incat, in momentul montarii in ocluzie a celor doua modele si taierii fetei posterioare a modelului inferior, dintii mandibulari posteriori sa ramana intregi pe arcadele de ghips. SPI intilneste suprafetele premolare in unghi ascutit, de aproximativ 65°; acesta este taiat si devine;

suprafata ingusta mo1ara (SM).

Este important ca suprafata marginala posterioara a celor doua modele sa fie pe aceeasi linie, permitind astfel asezarea modelelor in ocluzie individu­alizata atunci cand ele sunt asezate cu aceasta suprafata pe masa.

b) Soclarea prin taierea cu aparatul de soclat

Termenul de soclator desemneaza un conformator utilizat pentru realizarea standardizata a bazelor modelelor de studiu, si nu este sinonim cu motorul folosit la fasonarea modelelor.

Sunt necesare :

un motor de fasonat (Trimmer) - motorul, protejat de o carcasa etansa, actioneaza o piatra cilindrica cu granulatii mari, medii sau fine. In timpul functionarii, aceste pietre sunt irigate in permanenta cu apa curenta.

platforma pe care este asezat modelul si a carei suprafata face unghi drept cu suprafata pietrei Trimmerului;

accesorii : simetroscop, echere pentru a ghida ajustarea marginilor,

inscriptor pentru marcarea inaltimi soclului.

Se toarna de la inceput modelele cu un soclu mai voluminos, care este apoi redus la dimensiunile si forma determinate cu ajutorul unui aparatului special pentru soclat. Modalitatile de soclare pot fi diferite, dupa scolile de ortodontie.

Realizarea fetei orizontale a soclului modelului inferior care este taiat paralel cu planul de ocluzie al molarilor si premolarilor inferiori; modelul este asezat pe o suprafata plana, astfel incit sa se plaseze pe planul de ocluzie. Cu un inscriptor pentru marcarea inaltimii soclului, se traseaza o linie, la 36 mm de planul de ocluzie, dupa care se va taia, dandu-se astfel o grosime uniforma soclului.

Se traseaza cu ajutorul unui creion montat orizontal la 72 mm (in paralelograf) planul orizontal al modelului superior/inferior, cele doua modele fiind in pozitie de intercuspidare maxima (modelele sunt unite prin ceara de ocluzie).

Se stabileste linia mediana a modelului superior. Aceasta linie mediana este trasata prin papila retroincisiva, rafeul median, foveele palatine. Zona posterioara verticala a modelului superior este taiata perpendicular pe rafeul median. In acest stadiu se realizeaza si unghiurile (valorile acestora difera de la o scoala la alta).

Baza verticala inferioara a modelului este taiata in acelasi plan cu baza verticala a modelului superior, cele doua modele fiind in ocluzie, ceea ce permite ca atunci cind modelele sunt asezate pe baza lor verticala ele sa se regaseasca in intercuspidare maxima.

Alti autori recomanda ca :

Soclarea sa inceapa cu realizarea soclului modelului superior (la fel ca la met. precedenta).

Suprafata posterioara a modelului superior se taie in unghi drept fata de linia mediana a arcadei.

Partea anterioara a modelului superior este taiata in asa fel incat axa de simetrie sa fie linia mediana superioara, iar suprafata de ghidaj, marginea posterioara a modelului;

Zonele laterale ale modelului sunt taiate echidistant de linia mediana, pastrand totusi marginile unui model de o marime suficienta.

Colturile distale ale modelului superior sunt taiate utilizand echerul. Se verifica si simetria finala a modelului superior.

Cele doua modele (superior si inferior) sunt puse in ocluzie cu ceara de articulatie. Soclul modelului inferior este deci trasat pe contur paralel cu soclul modelului superior si de aceeasi grosime, apoi taiat dupa aceasta linie, cu ajutorul compasului.

Modelele sunt plasate in ocluzie cu ceara de articulatie si se utilizeaza modelul superior ca ghid. Partea posterioara a modelului inferinor, ca si muchiile laterale sunt taiate astfel incat sa corespunda modelului superior. Inainte de a taia, trebuie determinat, cu modelele in ocluzie, pe care arcada exista dintii cei mai posteriori. Daca ei exista la mandibula, trebuie taiata cu atentie fata posterioara a modelului superior, astfel incat, in momentul montarii in ocluzie a celor doua modele si taierii fetei posterioare a modelului inferior, dintii mandibulari posteriori sa ramana intregi pe arcadele de ghips.

Partea anterioara a modelului inferior este taiata dupa o curba ce corespunde curbei anterioare a arcadei.

Marginile brute ale modelelor se pot taia dupa o 'curba dulce' cu o dalta manuala sau pneumatica de ajustare.

c) Soclarea in soclu de plastic - pentru modelele de studiu!!!

In comert exista un fel de ocluzoare din plastic, prefabricate, prevazute cu un sistem de balama, care asigura o buna prezentare standardizata a modelelor. Un astfel de dispozitiv il reprezinta ocluzorul lui Bordet.

Cand se foloscsc acestea, modelele sunt fixate in ele cu gips, ocluzorul fiind de folosinta unica, deoarece modelele raman in el. Dezavantajul unui astfel de ocluzor consta in faptul ca in momentul examinarii celor doua modele, balamaua trebuie scoasa, dcoarece nu permite manevrarea lor.

d) Soclarea in suport (vezi fig.)

Cand se foloseste acest dispozitiv se procedeaza astfel:

a)      Se insemneaza cu ,,x" punctele de reper ale planului medio-sagital pe modelul superior.

b)      Suportul este umplut cu pasta de gips, dupa care se fixeaza modelul superior, avand grija ca linia medio-sagitala a modelului sa corespunda cu reperele de pe suport.

c)      In timpul prizei se elimina excesul de gips si se netezesc suprafetele dintre fundurile de sac vestibulare si marginile suportului. In acest scop se foloseste un cutit efilat pentru gips si hartie abraziva. Frecand apoi modelul cu pudra de talc, acesta va fi protejat de praf si de murdarie.

d)     Se aplica, cu ajutorul cerii de inregistrare a ocluziei, modelul inferior nesoclat peste cel superior deja soclat.

e)      Suprafata posterioara comuna a ambelor modele, paralela cu planul tuberozitatii, se obtine alunecand spre suprafata posterioara a suportului modelele cu ceara de inregistrare a ocluziei, modelul inferior fiind plasat in suportul cu pasta de gips.

f)       Dupa ce a facut priza si gipsul din suportul inferior, modelele se indeparteaza din suport. Asezate pe fata dorsala, modelele trebuie sa reproduca fara nici o eroare ocluzia pacientului.

e) Soclarea prin turnare in conformator (metalic sau din cauciuc)

Soclatoarele , in principiu, sunt alcatuite din:

doua chiuvete: una pentru modelul superior, una pentru modelul inferior;

un sistem de asamblare reciproca a celor doua chiuvete;

dispozitive pentru fixarea pozitiei modelului superior in chiuveta sa.

Tehnica este complicata, foarte rar folosita in practica. Timpii de lucru sunt urmatorii:

In primul timp se reduc soclurile modelelor ca sa poata fi introduse in chiuvetele dispozitivului. Se incepe cu formarea soclului pentru modelul superior si, in acest scop, se aseaza pasta de ghips in chiuveta corespunzatoare, in care se monteaza modelul superior, in asa fel incat arcada dentara sa fie centrata in cadrul chiuvetei, iar planul de ocluzie sa fie paralel cu planul soclatorului.

In timpul doi, modelul inferior este asezat in relatie de ocluzie habituala cu modelul superior, de care este fixat prin intermediul cerii de ocluzie. Se pune pasta de ghips in chiuveta soclului inferior. Intregul ansamblu (chiuveta cu soclul superior si cele doua modele fixate) se ia si se aseaza cu soclul primar al modelului inferior in pasta din chiuveta sa, centrand si fixand cele doua modele cu ajutorul dispozitivelor de asamblare.

In timpul trei, dupa priza ghipsului, modelele sunt scoase din soclator, indepartand intai sistemul de prindere al celor doua chiuvete. Daca s-a folosit un soclator cu chiuvete din cauciuc, acestea se desprind simplu de pe soclu. La cele metalice se desfac cheile de prindere a peretilor verticali.

FINISAREA MODELELOR - in scopul expunerii sau fotografierii modelelor

Este o etapa obligatorie in prelucrarea acestora si cuprinde urmatoarele faze:

Suprimarea plusurilor - existente la nivelul lizereului gingival sau in zona mucoasei vestibulare/palatinale, etc. vor fi indepartate folosind chiureta universala / raclatorul Kingsley / cutitul de ceara bine ascutit, fara a distruge elementele importante de pe model.

Anularea bulelor de aer - modelele se pensuleaza cu un amestec de ipsos.

Finisarea propriu-zisa - modelele sectionate sunt finisate pe toate fetele cu o piatra cu granulatii fine Trimmer; apoi, cu o hirtie glasata impermeabila se inlatura asperitatile mai fine (modelul fiind uscat).

Lustruirea modelelor - aceasta operatie se face cu o piatra tip Arkansas, sub racire continua pe toate suprafetele plane, cu scopul de a elimina orice urma de asperitate. Dupa uscarea completa modelului se aplica un talc obisnuit si se mai face o lustruire cu o bucata de stofa din par de camila care da un aspect vizual placut.

Maniera in care se efectueaza baia de sapun a modelelor difera de la autor la autor.

In trecut, modelele erau boraxate sau stearinate. Astazi se prefera scufundarea modelelor uscate si lustruite intr-o solutie de sapun, timp de o ora. Apoi vor fi clatite cu apa calda si lustruite cu o bucata de bumbac umed sau stofa de lina (I.Zetu).

se acopera fie cu un lac special de modele, fie se fierb in sapun bazic un minut (D.Stanciu).

Baia de sapun a modelelor: se prepara o baie de 120 g sapun fulgi la 2,5 l de apa si se incalzeste la 70°C. se introduc pentru 15 minute modelele de ghips uscate in prealabil si finisate cu smirghel. Se spala in continuare modelele in ghips cu apa curenta si cu degetele se da lustrul (Firu).

Astfel se vor obtine modele perfect netede, de un alb stralucitor.

Pentru fotografierea modelelor, o vizibilitate optima a tuturor detaliilor morfologice impune folosirea gipsului alb.

ETICHETAREA MODELELOR

Modelele trebuie sa fie uscate cu aer sau cu un uscator.

Ambele modele vor fi etichetate, notindu-se:

Numarul de ordine al pacientului

Codul medicului

Numele si prenumele pacientului, sexul

Data la care au fost luate amprentele

Pot fi adaugate anumite evaluari ce vor fi trecute cu un creion pe baza modelului superior, cat si a celui inferior. Daca sunt scrise pe felele laterale, aceste insemnari (lamuriri, informatii) sunt greu de evitat la fotografiere.

CONSERVAREA MODELELOR

Modelele pot fi conservate in cutii ce pot tine 5-6 perechi de modele, fiecare pereche fiind legata cu un elastic lejer. Exista si cutii speciale din material plastic in care modelele vor fi transportate de la laborator la cabinet si in care se vor pastra ulterior.

Ceara de articulatie nu trebuie lasata intre dinti, deoarece se poate plastifia si impregna pe modele. Cind suprafetele posterioare ale celor doua modele sunt taiate exact in acelasi plan, ocluzia corecta este usor de gasit (ceara nu mai este necesara). In alte cazuri, cand exista numai citiva dinti in segmentul poste­rior al modelelor, ceara trebuie pastrata cu modelele pentru a putea gasi ulterior rapoartele de ocluzie.

MODELUL DE LUCRU

Modelul de lucru trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

manevrare usoara in timpul executiei diverselor componente ale aparatului ortodontic;

manevrare cu usurinta in lucrul cu diverse aparate utilizate in laboratorul de tehnica dentara (aparate de baropolimerizare, de fo­topolimerizare etc.);

executarea unor operatiuni tehnice direct pe el fara se deteriora;

sa aiba o rezistenta suficienta pentru a nu se sparge (sa fie realizate din ghips tare)

In acest scop executia tehnica de inalta calitate se impune; orice eroare a modeluluide lucru atrage atrage si multiplica erorile in constructia aparatului ortodontic.

In functie de tipul de aparat ortodontic si de materialele din care acesta se realizeaza, modelul de lucru necesita uneori pregatiri speciale:

Zonele retentive ale arcadei mandibulare (distal paralingual) se deretentivizeaza prin adaugare de ghips, ciment, ceara etc.

Papilele spatiilor interdentare din zonele unde urmeaza sa se realizeze ele­mentele de ancorare se indeparteaza, evidentiindu-se cu precizie spatiul interdentar.

Se indeparteaza, de asemenea, eventualele plusuri de pe suprafetele orale ale dintilor sau de pe suprafata mucozala, aceasta operatie realizandu-se cu foarte multa acuratete.

Daca modelul va fi utilizat pentru realizarea unor aparate mobile, este bine ca ele sa fie scufundate intr-o solutie de sapun alcalin incalzita la fierbere, timp de un minut. Aceasta face ca izolarea modelului sa fie perfecta, iar duritatea sa sa creasca.

O pregatire mai deosebita trebuie facuta modelului de lucru utili­zat pentru realizarea aparatelor fixe, care necesita efectuarea de suduri direct pe model. Amprentele pentru astfel de modele ajung in laborator, de regula, cu elementele de ancorare (inele) fixate in ele. In laborator, inaintea turnarii modelului, se va aplica un strat subtire de ceara pe peretii inelului, cu exceptia unui contur de 0,1-0,5 mm la nivelul marginii gingivale a acestuia. Modelul se toarna din ghips dur, ca si modelul de lucru descris anterior. Dupa indepartarea amprentei, stratul de ceara din interiorul inelelor permite indepartarea fara deformare a acestora de pe model (la nevoie, inelul poate fi incalzit usor la flacara unui bec cu gaz). Marginile exterioare ale portiunilor de model reprezentand dintii vecini sunt indepartate. Modelul se curata de toate plusurile si se finiseaza. La sfarsit inelele trebuie sa-si gaseasca pozitii foarte corecte pe model. In zonele unde se vor executa suduri, se indeparteaza din masa de ghips in profunzime, pe o adancime de 1-1,5 mm, si se tapeteaza cu masa de ambalat. Aceasta operatiune este necesara, deoarece ghipsul in contact cu flacara de sudura se descompune, eliberand sulf, care ataca suprafata de sudat, oxidand-o si compromite calitatea sudurii efectuate.

Trebuie aratat ca fasonarea si prelucrarea modelului de lucru are o importanta deosebita in realizarea piesei ortodontice. In labora­torul tehnic si cabinet, pe model se verifica exactitatea executiei, atat din punct de vedere al respectarii planului de lucru, cat si al acu­ratetei tehnice. Modelul de lucru constituie si un mod de prezentare a tehnicianului in cabinet.

MODELUL DE STUDIU

Modelul de studiu reprezinta un document important pentru ortodont, studiul acestuia fiind in acelasi timp o etapa a tratamentului. Astfel, modelul trebuie sa redea fidel:

arcadele dentare:pozitia dintilor, incongruentele dentare, dimensiunea : lungime, latime;

arcadele alveolare: forma, dimensiunea, inclinarea in zona frontala si laterala, accidentele arcadei alveolare: impresiuni in urma pierderii dintilor, a unor interventii chirurgicale etc..

bolta palatina:adancimea, torusul palatin, rugile palatine, rafeul median.

Modelul de studiu va prezenta un soclu realizat in conditii standardizate care sa ajute la evidentierea corecta a dispozitiei dintilor si sa evite ca, prin forma si inclinatie, sa simuleze anomalii care nu exista. In acelasi timp, soclul trebuie sa permita o manipulare si o de­pozitare facila a modelelor.

Modelele de lucru vor fi apoi finisate, etichetate si conservate pe tot parcursul tratamentului, si inca trei ani de la terminarea acestuia (fiind un document stiintific si medico-judiciar).

MODELUL DE RECONSTITUIRE PLASTICA

Este modelul Ia care un sector al arcadei poate fi detasat de restul modelului.

Acesta se foloseste in special pentru a aprecia ce deplasari trebuie sa efectueze fiecare dinte si natura relatiilor intermaxilare dupa eventuale extractii facute la dinti permanenti in scop ortodontic. Turnarea acestor modele se reali­zeaza astfel:

In amprenta respectiva (obisnuita sau din alginat)in prima faza se toarna pasta din moldano numai in impresiunile dintilor ce urmeaza a fi modificati.(extrasi sau deplasati) pina la nivelul coletului lor;

Dupa prisa se aseaza deasupra acestora un start subtire de ceara roz si se toarna restul modelului.

Dupa demulare se obtine un model care, pe sectorul care ne intereseaza, coroanele dentare sunt unite cu restul modelului prin stratul de ceara.

Acesata permite detasarea fiecarui dinte din sectorul respectiv, dupa ce in prealabil au fost numerotai pentru identificare. Separarea se face cu ajutorul unei spatule sau cutit de ghips avind grija sa nu reducem prea mult dimensiunile mezio-distale ale dintilor.

Ulterior, pe model medicul poate efectua pe model deplasarile cerute de diferite etape ale conduitei terapeutice propuse.

Ex.: se indeparteaza de pe model dintele care se prevede ca va fi extras si asezind restul dintilor se analizeaza daca spatiul rezultat este suficient pentru alinierea restului dintilor, ce deplasari trebuie sa efectueze fiecare dinte, consecintele asupra axului dentar, etc.. Orice modificare se analizeza in functie de arcada antagonista.

MODELUL SET-UP

Modelul set-up este tot un model de reconstruire plastica, la care aproape toti dintii sunt selectionati de pe soclul modelului in scopul de a-i pozitiona tridimensional cit mai precis. Ele sunt utilizate pentru confectionarea unor aparate ortodontice din materiale elastice denumite "positionere", asemanatore celor folosite de sportivi pentru protectia arcadelor dentare. Positionerele se aplica de obicei la sfirsitul terapiei ortodontice active pentru a finisa anumite pozitii dentare, cit si pentru a pastra rezultatul terapeutic obtinut.

Realizarea modelului set-up se poate face fie intr-o etapa, fie in doua etape. In ambele cazuri este necesara duplicarea initiala a modelului. Duplicarea se poate face cu matriale de dublat reversibile pe baza de agar-agar sau ireversibile pe baza de siliconi sau poliuretani.

Realizarea modelului set-up intr-un singur timp

Se face prin turnarea amprentei luate cu materialul de dublat dintr-un ghips foarte dur.

Dupa demularea modelului se masoara cu sublerul distanta intre fata ocluzala sau muchia incizala a fiecarni dinte si soclul modelu­lui si se noteaza cu creionul pe coroana dentara a dintelui respectiv. Apoi se practica doua sectiuni verticale cu fierastraul distal de ultimii dinti distali ce trebuie rearanjati. Cele doua sectiuni verticale sunt unite apoi cu o sectiune orizontala apicala de festonul gingival, cam la 10 mm de acesta. Se desprinde cu grija potcoava astfel sectionata si se incepe sectionarea dintilor din aceasta. Sectionarea la nivelul punctelor de contact este o operatiune foarte delicata, intrucit se incearca separarea dintilor fara a afecta dimensiunea lor mezio-distala. Din aceasta cauza separarea a doi dinti vecini se face incepind cu o sectiune partiala vestibulara, ce se prelungeste ocluzal si apoi oral, urmind ca separarea definitiva sa se faca prin fracturarea punctului de contact ramas nesectionat.

Separarea dintilor se incepe dinspre distal iar, odata blocul dentar separat, partea sa apicala trebuie prelucrata asemanator cu o radacina conica de dinte monoradicular (trunchi de con cu baza mare la nivelul coletului si baza mica situata apical). Aceasta este necesara pentru a putea repozitiona dintii prin rotire sau inclinare fara ca miscarea sa fie impiedicata de muchii.

Dupa prelucrarea unui bloc dentar, acesta este repus in pozitie corectata pe restul modelului masurind ca distanta intre fata ocluzala, respectiv muchia incizala, si soclul modelului sa se pastreze. In situatii speciale anumiti dinti pot fi plasati mai sus sau mai jos decat distanta inregistrata initial. Aceasta va insemna ca positionerul construit pe acest model va determina ingresi­unea sau egresiunea acelor dinti. Fixarea se face cu ceara, care va umple si spatiile ramase dupa subtierea partii apicale a blocului dentar. Abia dupa plasarea dintelui astfel prelucrat, se trece la sectionarea si prelucrarea dintelui mai mezial.

Construirea acestui model "corectat" va permite ca positionerul confectionat pe el sa reproduca micile corecturi la nivelul arcadei. Posi­tionerul fiind modelat dintr-un material elastic, se va mula pe arcadele pacientului in situatia existenta, dar va exercita mici presiuni asupra dintilor pentru a-i deplasa in directia in care pozitia a fost corectata inainte de confectionarea positionerului. Este important sa se retina ca aceste aparate nu pot deplasa dinti pe distante mari si nu pot efectua in general miscari foarte ample (de ex. derotari de etc.).

Din aceasta cauza, uneori este mai greu de apreciat cantitatea de miscare dentara incorporata prin metoda expusa anterior. O metoda mai precisa este cea in care modelul este turnat in doua etape.

Relizarea modelului set-up in doua etape

Dupa amprentarea cu material de duplicat se toarn din ghips foarte dur sau dintr-o rasina epoxidica (de ex. Epoxy-Die) doar arcada dentara, respectiv partea coronara si cam 1 cm sub coletul dintilor. Dupa priza materialului, cu maxima atentie se indeparteaza amprenta fara a fi deteriorata. Aceasta va fi folosita in final pentru obtinerea restului modelului. Dupa notarea fiecarui dinte, acestia se vor sectiona incepind dinspre distal, fara a afecta prea mult dimensiunea lor M-D. Partea apicala a fiecarui dinte trebuie prelucrata asemanator cu o radacina conica de dinte monoradicular (la fel ca in metoda expusa anterior). Dupa pregatirea tuturor dintilor acestia se repun in pozitia initiala in amprenta. Se umplu spatiile dintre blocurile dentare cu ceara moale, acoperindu-se si extremitatea superioara cu un strat uniform de aproximativ 2 mm de ceara. Chiar inainte de a se intari ceara se creeaza cu spatula de ceara retentii in aceasta, pentru ca soclul modelului care se va turna sa se retentioneze de ea.

Dupa intarirea cerii se toarna soclul modelului si, dupa trecerea timpului de priza, se demuleaza modelul set-up cu mare grija. Urmeaza faza de corectare a pozitiilor dentare la care tehnicianul trebuie sa co­laboreze cu medicul ortodont, fie urmarindu-i indicatiile scrise in fisa, fie prin corectarea pozitiilor dentare de catre medic direct. La corectarea pozitiilor dentare trebuie sa se tina seama ca rezultatul nu poate fi judecat la nivelul unei singure arcade, ci ca trebuie sa se urmareasca modul in care dintii se intalnesc in ocluzie. De aceea, cele mai fidele modele de set-up si positionere se realizeaza dupa ce modelul de set-up se monteaza intr-un articulator. Aceasta va preveni situatiile in care pozitia corectata a unui dinte interfera cu miscarile ocluzale, corectarea fiind supusa recidivei, iar dintele suferind un fenomen de jiggling' (miscare de 'du-te-vino') ce poate fi nociva pentru radacina dintelui (pot fi pro­duse resorbtii radiculare aproape totale).

Positionerul se confectioneaza din materiale termoplastice ce se aplica incalzite pe model (cu sau fara vacuum). Din aceasta cauza ele nu pot fi confectionate direct pe modelul de set-u up, intrucit temperatura inalta ar topi ceara si ar produce deplasari ale blocurilor dentare inainte ca positionerul sa fie conformat. Astfel, inainte de a confectiona posi­tionerul, mai este necesara dublarea modelului de set-up.

► Deplasarea dentara

Aplicarea oricarei forte pe un dinte supune schematic ligamentul si osul alveolar unei presiuni de partea opusa fortei si unei tensiuni de aceeasi parte cu ea; osul vecin dintelui reactioneaza la presiune prin resorbtie, iar la tractiune, prin apozitie, fenomene ce duc la o adevarata remodelare a procesului alveolar.

Tipurile de deplasare dentara.

Fortele ortodontice se aplica pe dinti prin intermediul coroanei si sint transmise tesuturilor de sprijin prin intermediul radacinii. Prin complexul mecanic astfel creat se poate ajunge,dupa modul de legatura cu dintele, la diferite tipuri de deplasari dentare.

Astfel, se disting patru tipuri de deplasari dentare ortodontice:

versiunea - inclinarea;

gresiunea - deplasarea corporala;

rotatia - miscarea in jurul axului;

miscarea de torque.

1.Miscarea de versiune (inclimare).

Se produce de fiecare data cind o forta se aplica pe un dinte care nu este impiedicat sa basculeze. Coroana si radacina se deplaseaza simultan, dar in sens invers. Aceasta miscare se realizeaza in mod obisnuit cu resorturi plasate pe aparate mobile sau fixe nerigide. Dintele pivoteaza in jurul unei axe, situata intre treimea mijiocie si treimea apicala care este axa de rotatie sau hipomoglionul.La pluriradiculari, centrul de rotatie se situeaza intre radacini, aproximativ in mijiocul septului osos.

2.Miscarea de gresiune (deplasare corporala).

Se poate realiza in diferite maniere, si anume:

in plan orizontal, fiind vorba de o gresiune meziala sau distala, vestibulara sau linguala, dintele se deplaseaza paralel cu axul sau lung. Coroana si radacina progreseaza simultan in aceeasi directie. Forta este repartizata egal pe toata suprafata radiculara de partea presiunii si ramine slaba.

in sens vertical, cind se produc ingresiuni sau egresiuni.

Ingresiunea este efectuata in acelasi sens cu ocluzia, solicitind periodotiul in sensul in care el este mai bine organizat pentru a rezista. Aceasta este miscarea care intimpina maximum de rezistenta din partea ditelui.

Egresiunea se face in sensul eruptiei dentare si este cu atit mai usor de realizat, cu cit fortele ocluzale nu se opun.

3.Miscarea de rotatie. Este o miscare de pivot in jurul axului mare radicular. Daca radacina este rotunda, rotatia nu implica decit o glisare intre radacina si alveola cu o participare osoasa aproape nula, dar cu o participare fibroasa masiva. Toate fibrele sint intinse si frineaza deplasarea fara a-si modifica structura, pastrind astfel un important potential de recidiva.

4.Miscarea de torque.

Torqueul este o deplasare a radacinii dintelui in plan vestibulo-oral, in timp ce coroana este mentinuta pe loc. Poate fi obtinuta cu ajutorul unor cupluri de forte realizate intre arcurile vestibulare si baza aparatelor mobile sau arcul vestibular si cel palatinal al aparatului mobil.

►In vederea descrierii componentelor aparatelor ortodontice, este utila clasificarea lor, care se poate realiza dupa mai multe criterii:

1. dupa natura fortelor ortodontice

a. aparate ortodontice mecanice (active) - acestea sunt dotate cu elemente mecanice care declanseaza forte mecanice (ex.: surubul ortodontic, elemente de sarma elastica) indiferent de efectuarea unor functii ale ApDM (ex.: contracti musculare de inchidere a gurii, deglutitie etc.);

b. aparate ortodontice functionale - acestea nu introduc forte mecanice la nivelul ApDM, ci, prin constructia lor, transforma fortele proprii ApDM in forte ortodontice corectoare. (ex.: un plan inclinat acrilic nu va avea nici o actiune atat timp cat pacientul sta cu gura deschisa, dar, in momentul in care acesta va efectua o contractie de inchidere a gurii, forta musculara a muschilor ridicatori va intalni planul inclinat, se va descompune fata de acesta, dand nastere la o forta ortodontica orizontala, care va duce la deplasarea mandibulei si la inclinarea dintilor ce vin in contact cu el;)

c. aparate ortodontice pasive - acestea sunt aparatele de contentie si mentinatoarele de spatiu din componenta aparatelor ortodontice, care au ca rol pastrarea spatiului pentru dintii succesionali sau pentru refacerea protetica a bresei;

d. aparate mixte - sunt cele care prezinta combinatii de componente ce apartin celor trei categorii expuse mai sus.

2. dupa modul de racordare la arcadele dentare

a. aparate fixe, care se cimenteaza sau se lipesc cu ajutorul unor substante de colaj (compozite, glassionomeri) pe dinti si care se indeparteaza doar la sfarsitul tratamentului;

b. aparate mobile, care pot fi indepartate de pe campul maxilo-­dentar in timpul tratamentului. Ele pot fi la randul lor de doua feluri:

aparate mobilizabile, ce pot fi indepartate si repuse pe campul maxilo-dentar, dar care in timpul in care se afla in cavitatea bucala sunt fixate de arcadele dentare cu ajutorul unor mijloace de agregare (crosete, gutiere);

aparate integral mobile, care stau liber in interiorul cavitatii bucale, nefiind prinse de arcadele dentare cu nici un element. Acestea sunt aparatele functionale, care incearca pe aceasta cale sa stimuleze cat mai multe contractii musculare ale pacientului, contractii efectuate reflex pentru a retine aparatul endobucal.

3. dupa repartizarea zonelor de sprijin si de actiune. (Pentru a actiona la nivelul unor structuri, de ex. pentru a deplasa un dinte, forta ortodontica trebuie sa se sprijine a nivelul altor structuri, de ex. 3 - 4 dinti vecini):

a. aparate ortodontice intraorale - la care atat zona de sprijin, cat si cea de actiune se afla in interiorul cavitati bucale. Acestea pot fi:

aparate monomaxilare, ce au si zona de sprijin si cea de actiune la nivelul aceluiasi maxilar. Daca zona de sprijin si cea de actiune au aceeasi valoare de rezistenta, atunci aparatul se numeste 'cu actiune reciproca';

aparate intermaxilare, ce au zona de actiune la nivelul unui maxilar si zona de sprijin la nivelul celuilalt maxilar;

aparate bimaxilare, ce actioneaza la nivelul celor doua maxilare

b. aparate intra-extraorale - au zona de actiune in interiorul cavitatii bucale si zona de sprijin in afara acesteia (calota craniana, regiunea nucala etc.);

c. aparate extraorale - zona de sprijin si cea de actiune se afla in afara cavitatii bucale.

APARATE MOBILIZABILE

Sunt aparate ce se mentin pe arcada prin intermediul elementelor de ancorare, putind fi indepartate si repuse in orice moment de catre medic/pacient. La aceste aparate, forta ortodontica corectoare ia nastere chiar in momentul aplicarii lor in cavitatea bucala, fara a fi necesara o contractie musculara.

Trebuie diferentiate de aparatele integral mobile, care stau liber in interiorul cavitatii bucale, nefiind prinse de arcadele dentare cu nici un element. (Acestea sunt aparatele functionale, care incearca pe aceasta cale sa stimuleze cat mai multe contractii musculare ale pacientului, contractii efectuate reflex pentru a retine aparatul endobucal.)

O caracteristica a aparatelor mobilizabile, comuna tuturor, este aceea ca ele sunt purtatoarele unor elemente generatoare de forte ortodontice active. Aceste forte actioneaza asupra proceselor dento-alveolare provocind modificarile necesare. Cele mai reprezentative aparate din aceasta grupa sunt placile ortodontice palatinale si linguale.

Avantajele aparatelor mobilizabile

Transmit fortele ortodontice la nivelul oaselor maxilare nu numai prin intermediul dintilor, ci si prin mucoasa si oasele maxilare (prin intermediul bazei aparatului, care acopera o mare parte din suprafata maxilarelor).

Anuleaza suprasolicitarea dintilor, sprilinindu-se atit pe dinti, cit si pe parodontiu.

Baza lor extinsa in suprafata (mai ales la arcada superioara) da posibilitatea inserarii mai multor elemente de actiune => posibilitatea de a realiza, simultan, mai multe obiective (ex: largirea arcadei si dirijarea eruptiei unor dinti, modificarea pozitiei mandibulei, etc.)

Alaturi de elem. mecanice (active) li se pot adauga si componente de actiune functionala, marind aria indicatiilor terapeutice. Desi concepute ca aparate active, li se pot totusi adauga elemente cu actiune functionala care le maresc valoarea si largesc sfera indicatiilor terapeutice ;

Prin purtarea intermitenta se pare ca ofera tesutului osos perioade de repaus absolut necesare unor rezultate stabile in timp.

Permit o igiena riguroasa, atit a aparatului, cit si a cavitatii bucale.

Purtarea lor nu impiedica efectuarea tratamentelor odontale, care se pot astfel efectua in paralel cu tratamentele ortodontice.

Unele elemente de actiune (surubul) pot fi activate de copil sau familie. Altele necesita interventia specialistului la intervale mari de timp.

Tehnica de confectionare este simpla, iar reparatiile si transformarile se fac cu destula usurinta.

Costul destul de redus comparativ cu alte tipuri de aparate.

Dezavantaje

Posibilitatea indepartarii din C.B. = principalul inconvenient; exista riscul nepurtarii aparatului.

Aparitia unor modificari la nivelul mucoasei si parodontiului - la pacientii cu alergie la acrilat.

Posibilitatea deformarii unor elemente de actiune sau de ancorare la o manevrare neatenta.

Placile pot fi aplicate

la nivelul arcadei superioare (placi sup./maxilare)

la nivelul arcadei inferioare (placi inf./mandibulare)

la nivelul ambelor arcade (placi bimaxilare, alcatuite din doua placi, sup. si inf. integrate :

rigid (surub),

elastic (arcuri posterioare),

prin culise, biele

numai functional (placa dubla a lui Schwarz, placa dubla a lui Muller, integrate prin planuri inclinate laterale)

In alcatuirea placilor(aparatelor mobilizabile) se disting trei componente:

baza - formata din unul sau mai multe fragmente

elementele de ancorare

nespecifice (baza placii)

specifice (crosetele si gutierele)

elementele de actiune

mecanice (suruburi, arcuri principale si secundare)

functionale - confera placilor caracteristici functionale (planuri inclinate, scuturi linguale)

Baza aparatului

►Definitie = acea parte a aparatului in care sunt inglobate toate retentiile elementelor de actiune si de ancorare.

reprezentata de placa palatinala (maxilara, superioara) si de placa linguala (mandibulara, inferioara)

►Intinderea acesteia este dictata de:

particularitatile anatomice ale maxilarului

necesitatile terapeutice

realizarea unui sprijin corespunzator.

◦→Limita distala

. va fi simetric realizata, uniforma ca grosime, neteda si lucioasa pe fata externa.

. la placa superioara

trebuie sa fie pina la ultimul molar existent pe arcada;

nu se intinde pina la linia Ah datorita :

o       Reflexului de voma accentuat la copil

o       stabilitatea aparatului nu speculeaza succiunea si adeziunea

in zona mediana se rascroieste pina in dreptul proiectiei fetei meziale a molarului de 6 ani

. la placa inferioara - va fi limitata de "jocul planseului" pe care nu trebuie sa-l jeneze:

se intinde pina in fundurile de sac paralinguale

se rascroieste in zona mediana, pentru a nu produce leziuni in la nivelul frenului limbii

◦→Limita anterioara / intinderea verticala a palcii

In conditii normale, aceasta trebuie sa acopere maxim ˝ din fata orala a tuturor dintilor, inclusiv in regiunea anterioara

La cererea expresa a medicului, baza placii poate acoperi fata orala a dintilor (fara a dezechilibra RIMO)

La indicatia medicului, baza placii poate acoperi unele elemente de actiune (ex: arcuri secundare), ghidind directia de actiune a acestora.

! baza placii din zona subecuatoriala a dintilor si de la nivelul triunghiurilor interdentare orale este element nespecific de retentie /ancorare al aparatului ortodontic

! la placile inferioare, prelungirea bazei in zona supraecuatoriala impiedica tendinta de infundare a acesteia.

! In anumite situatii, limita anterioara a bazei placii permite efectuarea unor slefuiri in plan inclinat, in scopul ghidarii eruptiei unor dinti ce au tendinta la inclinare orala.=> poate avea rol si de element activ.

►Grosimea

uniforma

sa nu reduca prea mult din spatiul limbii

sa asigure rezistenta aparatului (placa inferioara se recomanda a fi mai groasa, mai ales daca este prevazuta cu surub median)

sa asigure pozitionarea corespunzatoare a retentiilor elementelor de ancorare si de actiune (acestea vor fi inglobate in placa la jumatatea grosimii sau mai aproape de fata externa (mai ales la placa inferioara, unde uneori, datorita inclinarii linguale a molarilor se impun slefuiri din fata mucozala a placii); retentiile patrund / ies din baza placii prin locurile indicate de catre medic pe fisa de laborator)

►Fata interna (mucozala)

trebuie sa fie in contact intim cu mucoasa cimpului maxilar/mandibular

sa nu prezinte asperitati, goluri

sa reproduca toate detaliile anatomice

►Fata externa

trebuie sa fie neteda

cit mai planata, cu treceri line, fara denivelari

foarte bine lustruita, fara porozitati

►Materiale

acrilat termo-/ foto- / baropolimerizabil; nu se recomanda folosirea acrilatului autopolimerizabil

exista acrilate divers colorate; culoarea, aleasa de pacient, este indicata in fisa de laborator

in acrilat se pot ingloba elemente fluorescente, imagini colorate animale/pasari/fructe/etc. ce dau un aspect placut aparatului, marind sansa de purtare a acestuia.

►Posibilitati de sectionare

Baza poate fi alcatuita din doua sau mai multe fragmente , rezultate din sectionarea ei si unite prin elementele de actiune.

Linia de sectiune se realizeaza dupa confectionarea aparatului (cu disc Horico/freza cilindrica subtire/fierastrau cu pinza subtire) si trebuie sa fie:

subtire

transanta

finisata

Actiunea placii va fi diferita, dupa cum sunt orientate linia de sectiune si elementul de actiune de la nivelul acesteia:

.la maxilar

.la mandibula

►Rolul palcilor ortodontice:

incorporarea retentiilor elementelor de ancorare si elementelor active

sprijinul aparatului

ancorare (element nespecific)

ghidarea eruptiei dentare

transmiterea actiunii elementelor active: largire, distalizare, mezializare,etc.

Elementele de ancorare ale placilor ortodontice

Ancorarea este elementul esential in conceperea placilor ortodontice (de ea depinze in mod direct eficienta terapiei prin acest tip de aparate). In general, cu cat suprafata de ancorare este mai mare, cu atat eficienta este mai crescuta. Zona de ancorare, deci, trebuie sa fie mai mare ca zona de actiune:

S ancorare ↑ => Eficienta terapiei ↑

S ancorare > S actiune

►Caracteristicile ancoarii - ancorarea placilor trebuie sa indeplineasca anumite caracteristici:

1. sa fie cat mai echilibrata pe ambele parti; o ancorare buna unilateral duce la desprinderea aparatului si reducerea eficientei terapeutice;
2. sa tina seama de elementele de actiune - cu cat elementele de actiune sunt mai numeroase, cu atat ancorarea trebuie sa fie mai puternica;
3. sa aiba o amplasare cat mai anterioara (meziala) marind astfel stabilitatea placilor ;
4. sa nu se opuna actiunii elementelor declansatoarelor de forte ortodontice;
5. sa ia in considerare conditiile anatomice de retentie ale arcadelor dentare in functie de dentitie (dintii temporari din zona de sprijin ofera o retentivitate mai redusa decat succesionalii lor);
6. sa fie in acord cu obiectivele terapeutice (ex: nu folosesc Schwarz daca unul din obiectivele terapeutice este ingresiuna lateralilor).

(Boboc si Stanciu)

Elementele ApDM se gasesc in permanenta intr-un echilibru realizat prin intermediul fortelor musculare antagoniste si al totalitatii relatiilor functionale dintre ele (elemente). ApO, interpunindu-se in aceasta sfera de forte, influenteaza echilibrul initial si determina un nou echilibru. => pe parcursul terapiei cu ApO mobilizabile apare un numar mare de forte ce tind sa desprinda aparatul de pe arcadele dento-alveolare. Aceste forte sunt parte determinate de:

elementele active,

jocul formatiunilor mobile din jurul ApO (baza ApO nu trebuie sa depaseasca, in principiu, zona mucoasei pasiv mobile)

forta gravitationala.

Asupra elementelor de ancorare se exercita in mod continuu actiuni care tind sa le desprinda de pe suprafetele dentare => astfel, apare posibilitatea ca elementele de ancorare / stabilizare sa poata exercita si efecte ortodontice => aparitia unor forte secundare care duc la destabilizarea elementelor de ancorare si, implicit, a ApO este determinata de faptul ca atit elementele active cit si cele de ancorare actioneaza si se sprijina in mod permanent pe suprafete sferice, umezite in continuu de un lichid viscos, saliva.

Din aceasta cauza elementele de ancorare trebuie amplasate judicios, pe intreaga arcada, cit mai aproape de elementele de actiune, cit mai mezial si cit mai distal, in mod echilibrat, de o parte si de alta a arcadei dentare.=> poligon de sprijin

??? Repartizarea elementelor de ancorare:

ideal: in trapez (in 4 puncte / 6 puncte)

in triunghi

combinata - maximum de cistig din punct de vedere al stabilitatii

In cadrul planificarii ancorarii se vor lua in considerare :

valoarea parodonala a dintilor folositi in ancorare care trebuie sa fie mai mare in raport cu valoarea celor asupra carora se exercita forte ortodontice

intotdeauna, efectele vor aparea de ambele parti (oricare-ar fi valoarea ortodontica a zonei de sprijin si a celei de actiune); cu cit dezechilibrul dintre ele este mai mare cu atit efectul ortodontic va fi mai pregnant asupra zonei cu stabilitate mai mica) astfel, se poate ajunge la doua situatii limita:

zona de sprijin = zona de actiune (placile sectionate median)=> cele doua zone se confunda, una constituind zona de sprijin sau de actiune pentru cealalta;

ancorarea pe o zona foarte puternica, cu actiune asupra unor zone limitate => efectul ortodontic asupra zonei de sprijin va deveni neglijabil, actiunea principala fiind pe elementul izolat.

Periodic, elementele de ancorare vor fi controlate, eventual inlocuite.

Pacientul va fi instruit a.i. sa evite deformarea cestora / accidentarea in timpul manevrarii si purtarii ApO.

Elementele de ancorare (sunt elemente pasive care realizeaza mentinerea si uneori, sprijinul ApO):

1. nespecifice - baza placii - prin contactul acesteia cu fetele orale ale dintilor

B.     specifice - reprezentate de - crosete (din metal)

- gutiere (din acrilat)

►Crosetele

Crosetele se impart in 2 grupe:

1. Crosetele care folosesc pentru ancorare retentivitatea triunghiului interdentar, deci folosirea lor necesita fie arcade integre, fie existenta a cel putin doi dinti vecini. Din aceasta grupa fac parte:

crosetul Stahl;

crosetul proximo-vestibular (Boboc);

crosetul Schwartz;

crosetul Schwartz in semisageata;

crosetul in "delta".

2. Crosetele care folosesc pentru ancorare retentivitatile anatomice ale dintilor (zonele subecuatoriale, divergenta catre ocluzal a fetelor aproximale) deci pot fi utilizate mai ales pe dinti izolati. Din aceasta grupa fac parte:

crosetul Adams;

crosetul Jackson;

crosetul simplu

crosetul simplu modificat

inelul ortodontic - rar utilizat in tehnica mobila

Indiferent de tipul lui, crosetul prezinta, in general, trei portiuni :

extremitatea libera / ansa = portiunea in contact cu zona de retentie utilizata

partea intermediara / conexiunea intermediara / bucla = portiunea elastica care ofera posibilitatea ansei sa depaseasca zona retentiva la introducerea si scoatera ApO

extremitatea retentiva / zona de retentie / conexiunea terminala = portiunea terminala, cu care crosetul se fixeaza in baza placii ; poate fi cu aspect zimtat ( « scara de pisica » formata din 2/3 cuduri, realizate in cel putin doua planuri) sau cu extremitatea indoita in unghi de 30°

►Crosetele se confectioneaza din sirma de wipla.

Wipla este un otel inoxidabil cu continut mare de fier, denumit 18/8, dupa proportiile de crom (18%) si nichel (8%) pe care le contine ; cromul ii confera duritate, iar nichelul maleabilitatea. Variind compozitia aliajului, s-au obtinut, la acelasi diametru al sirmei, grade diferite de elasticitate, care se impart in cinci grupe:

sirme moi (weich) - pentru ligaturi / aplicarea de puncte de separatie dentara lenta

sirme dure (hart)- denumire improprie, intrucit au elasticitate medie ; mai rar folosite ; pentru confectionarea unor tipuri de crosete cu pliuri mai multe si mai strinse si a unor arcuri vestibulare la placi cu actiune mai discreta, de a departa partile moi, sau la anse de pozitionare

sirme elastice (federhart),

sirme supraelastice (superfederhart),

sirme extraelastice.

upune insusirea unor reguli de manipulare a sirmei de vipla

Inainte de a arata cum se confectioneza crosetele si arcurile, prezentam regulle care trebuiesc respectate atunci cand se manipuleaza cu sarma de vipla, dupa sistematizarea lui STANCIU si SCANTEI DOROBAT.

Regulile pentru manipularea sarmei de vipla

Atunci cand se lucreaza cu sarma de vipla trebuie sa se respecte urmatoarele reguli :

1. sa nu se indoaie sarma de mai multe ori in acelasi loc, deoarece apar modificari in structura ei cristalina, care diminueaza elasticitatea si rezistenta metalului ;
2. sa nu foloseasca clesti cu falci ascutite sau care au muchii, deoarece acestea lasa crestaturi in sarma , care devin locuri de minima rezistena si de intrerupere a undelor elastice ;
3. sa nu se incalzeasca sirma inainte sau in timpul prelucrarii, deoarece aliajul din care este confectionata isi pierde elasticitatea ;
4. sarma trebuie indoita treptat, lent, in unghiuri rotunjite, deoarece in caz contrar depreciaza structura cristalina si calitatile elastice la locul respectiv ;
5. clestele va servi intotdeauna la fixarea sarmei, care va fi indoita cu mana ;
6. concomitent cu miscarea de indoire a sarmei se va executa si o miscare de tractiune a acesteia in axul ei, in asa fel incat sarma sa se ruleze pe conturul clettelui ;
7. este preefrabil indoirea sarmei in etape, dupa probari succesive pe model, decat sa se riste dezdoirea ei, in cazul in care s-a dezdoit mai mult decat era necesar ;
8. curburile largi vor fi realizate doar prin indoirea sarmei cu mana.

1. Crosetele care folosesc pentru ancorare retentivitatea triunghiului interdentar

Crosetul Stahl (crosetul in picatura, cu pelota, in bucla)

Este cel mai simplu si mai frecvent utilizat, asigura placilor ortodontice o foarte buna stabilitate. Este un croset usor de confectionat si activat, iar in caz de deteriorare se poate inlocui si direct in cavitatea bucala.

Acest croset se compune din:

extremitatea libera - care retine aparatul, respectiv partea activa, sub forma unei bucle rotunjite a carei dimensiune variaza in functia de marimea triunghiului interdentar, ci doar zoneel subecuatoriale oferite de muchiile proximo-vestibulare a doi dinti vecini;

o parte intermediara - (de legatura intre bucla si retentie) care incaleca arcada dentara prin nisa masticatorie; aceasta face cu partea activa un unghi de 180⁰. Prin aceasta portiune, care se stabileste contact intim cu fetele aproximale supraecuatoriale ale dintilor vecini eset impiedicata egresiunea. Uneori, din necesitati terapeutice, prin activarea acestei portiuni se pot desface punctele de contact;

extremitatea retentiva - care patrunde in baza placii, cu aspect zimtat sau cu extremitatea indoita in unghi de 30⁰.

TEHNICA DE LUCRU: Conform incepe cu bucla care se realizeaza cu clesti cu falci rotunde, cu cleste crampon sau cu orice cleste cu falci inguste. Cand pelota este conformata de dimensiunea spatiului interdentar se face o indoire usoara a sirmei pentru a centra conexiunea pe mijlocul pelotei. Apoi, pelota este fixata bine in cleste si se face o indoitura de 180⁰ realizand plasarea bulei la nivelul triunghiului interdentar sub punctul de contact; aceasta indoitura trebuie asezata cat mai aproape de pelota, astfel croseul va leza mucoasa jugala. In continuare sarma merge paralel cu latura verticala a fetelor vestibulare ale dintilor, dupa care se indoaie din nou pentru a trece prin nita masticatorie. La nivelul unghiului ocluzo-oral se face o indoitura cat mai aproape de spatiul interdentar, astfel ca umarul crosetul sa nu faca contact prematur cu arcada antagonista. In final se fac indoiturile de retentie care vor fi inglobate in baza. Se confectioneaza din sarma de wipla elastica de 0,7 mm sau sunt prefabricate de diverse dimensiuni. In cadrul crosetelor prefabricate exista crosete cu bucla (pelota) sub forma unei picaturi metalice ce se adapteaza bine spatiul interdentar, dar prezinta tendinta la distatarea dintilor.

a)      Crosetul proximo-vestibular (Boboc) (fig 55)

Este un croset oarecum asemanator cu crosetul Sthal, prezentand in plus prelungirea buclei (pelotei) un brat elastic pe fata vestibulara sub ecuatorul dintelui. Acest croset pe langa ancorare are prin bratul elastic vestibular si actiune de oralizare a dintilor aflati in vestibulopozitie.

Se confectioneaza din sarma de 0,7 mm; tehnica de realizare este asemanatoare cu cea a crosetului Sthal, cu deosebire ca nu se incepe confectionarea de la extremitatea sarmei ci se lasa un mic fragment care va deveni bratul elastic vestibular, dupa care se realizeaza bucla.

b)     Crosetul in "delta" (fig. 56)

Este asemanator crosetului Sthal, diferenta fiind data de aspectul buclei (pelotei), care are forma unui triunghi isoscel (litera greceasca delta) ceea ce-i permite o patrundere mai aptrofunda la nivelul triunghiului interdentar si utilizarea eficienta a particularitatilor anatomice.

Se confectioneaza asemanator crosetului Stahl, cu clestele crampon sau cu clesti cu falci inguste , din sarma de 0,7mm sau se gaseste prefabricat intr-o gama foarte variata de dimensiuni.

c)      Crosetul Schwartz (crosetul in sageata, in trefla) fig. 57

Este un croset pluridentar, frecvent utilizat, avand ambele capete in placa; prin caracteristicile sale are indicatii in multe situatii clinice. Ca parti componente I se descriu:

doua parti terminale (conexiuni), una meziala si alta distala care au in partea finala o portiune retentiva ce patrunde in baza placii;

partea activa destinata ancorarii, respectiv sageata - este elementul particular al crosetului (care ia confera si una din denumiri): Aceasta se compune din doi umeri (mezial si distal) care vin in contact cu fetele proximo-vestibulare a doi dinti vecini (la nivelul zonelor subecuatoriale) si un varf ce patrunde in triunghiul interdentar, sub punctul de contact . Crosetul poate avea una sau mai multe sageti, cel mai folosit fiind cel cu doua sageti;

partile (conexiunile) interdentare care unesc sagetile intre ele si al caror numar este dependent de numarul sagetilor. Traseul clasic al crosetului Schwartz cu doua sageti este urmatorul: patrunde in baza placii mezial prin spatiul dintre canin si primul premolar, iar distal prin spatiul dintre molarul 6 si cel de 12 ani (sau distal) si prezinta doua sageti : una conformata in spatiul intre cei doi premolari, iar cea de-a doua in spatiul dintre premolarul II si molarul de 6 ani.

! Daca prin spatiul dintre canin si primul premolar trece si arcul vestibular, cele doua sirme se suprapun; spre coletul dintilor eset plasat crosetul Schwartz, iar spre planul de ocluzie arcul vestibular (Fig. 58)

Crosetul Schwartz asigura o buna stabilitate aparatelor ortodontice, folosind pentru retentie atat retentivitatea oferita de trinughiul interdentar, cat si cea data de zonele subecuatoriale ale fetelor proximo-vestibulare a doi dinti vecini.

Asa cum rezulta din descriere, este un croset care rezulta din descriere, eset un croset care intersecteaza arcada dentara doar la extremitati, lasind libertate ocluzala dintilor, permitand, si chiar stimuland egresiunea dentara. Asadar, se utilizeaza in situatiile clinic, in care pe langa ancorare, se doreste si modificarea (nivelarea)

Planului de ocluzie prin egresiunea dintilor permanenti din zonele laterale (deci in ocluziile adanci pentru inaltarile definitive de ocluzie).

MATERIALE SI INSTRUMENTAR: se confectioneaza din sarma de wipla elastica de 0,7 mm cu ajutorul unui cleste special de tip Schwartz (cleste care prezinta pe fata interna a uneia dintre falci o creasta longitudinala, iar pe fata interna a celeilalte un sant corespunzator crestei (fig. 59)) , cu clestele Aderer (cleste de pliat sarma, cu o falca despicata in doua brate si falca opusa ingusta, care patrunde intre cele 2 brate (fig. 60)), sau cu clestele crampon, la care pe fata interna a uneia dintre falci o se realizeaza un sant. De asemenea, eset necesar un creion sau un marker pentru a determina, dupa proba, locul fiecarei indoituri.

TEHNICA DE LUCRU: Idiferent de clestele folositconfectionarea crosetului incepe de la un adintre extremitati (sarma avand o lungime de cca. 10 cm) realizandu-se cu clestele crampon retentiile finale. Apoi , sarma este modelata corespunzator pentru a trece prin prin nisa interdentara, dupa car ia un traseu orizontal paralel cu procesul alveolar si la distanta de fundul de sac vestibular, pana la spatiul interdentar unde eset conformata prima sageata din 5 indoituri ale sarmei (fig. 61). Urmeaza realizarea conexiunii intermediare si a restului crosetului prin manevre similare celor descrise.

Pentru o buna ancorare eset necesar ca umerii si virful sagetii sa patrunda sub punctul de contact. De aceea, dupa conformarea crosetului sa fie paralel si la distanta indoirea sagetilor in unghi obtuz la nivelul umerilor, astfel incat prima jumatate a sagetii sa devina perpendiculara, iar restul crosetului sa fie paralel si la distanta de 1-2 mm de parodontiul marginal. Aceasta indoire se poate realiza fie cu cleste tip Schwartz special conform in acest scop (prezinta o falca mai scurta, ce are la mijloc un sant destinat prinderii sagetii pina la jumatatea ei o falca mai lunga care acopera si extremitatea falcii scurte, prin inchidere realizindu-se indoirea sagetii (fig. 62)), fie cu doi clesti crampon (cu unul se fixeaza sageata iar cu celalalt aplicat la varful ei se face indoirea).

Crosetul Schwartz eset un croset care cere multa indemanare si atentie. In caz de fracturare inlocuirea sa necesita supraamprentare si model de lucru; reparatia in cabinet este paleativa si cu caracter de provizorat.

Crosetul Schwartz in semisageata (fig. 63)

Exista o varianta constructiva a crosetului Schwartz, folosit atunci cind pe langa ancorare se urmareste si deplasarea unor dinti spre mezial sau spre distal.

Se deosebeste de crosetul in sageata (deci in modul de confectionare) prin faptul ca prezinta un singur umar in contact cu dintele care trebuie deplasat. Avand un singur umar, varful acestui croset are o latura oblica (cea dinspre umar) si o latura dreapta, perpendiculara pe planul conexiunilor. Crosetul nu trebuie sa se opuna deplasarilor dintilor sub actiunea semisagetilor; de aceea portiunea dreapta a semisagetii trebuie sa fie la distansa de dinte; este bine sa existe chiar un mic spatiu intre dinte si aceasta parte a crosetului.

Pentru deplasarea meziala a dintilor, crosetul prezinta umarul situat mezial, conexiunea meziala eset la distansa de fata meziala a primului premolar, in contact cu fata distala a caninului, iar conexiunea distala ia contact cu fata distala a dintelui pe care il inconjoara crosetul. (FIG. 64 A). Pentru deplasarea distala crosetul prezinta umarul situat distal, comexiunea meziala fiind in contact cu fata meziala a primului premolar, iar conexiunea terminala distala la distansa de fata distala a ultimului dinte incadrat de croset (Fig. 64 B).

Sub actiunea acestui croset este posibila rotatia nedorita a dintelui supus deplasarii, forta ortodontica fiind doar dinspre vestibular, pe fata proximo-vestibulara a dintelui. Pentru a impiedica rotatia secundara este obligatorie o conraforta orala. Aceasta poate fi un arc secundar liniar scurt, care sa ia contact cu aceeiasi fata proximala a dintelui, dar dinspre oral in directia de deplasare, fie insasi baza placii, cu acelasi contact intim cu dintele, pe care medicul va face slefuirile pentru deplasarea dintelui. Astfel, dintele eset actionat in acelasi timp dinspre vestibular si dinspre oral (pe aceeiasi fig. 64 a).

2. Crosetele care folosesc pentru ancorare retentivitatile anatomice ale dintilor

Crosetul Adams

Foloseste pentru retentia divergenta catre ocluzal a fetelor aproximale ale dintilor. Este indicat pentru ancorarea aparatelor ortodontice, cu predilectie pentru dintii izolati (in special pe molarii de 6 ani pentru a-i mentine pe pozitia lor, impiedicand migrarea, mai ales meziala a acestora, in pierderile precoce ale zonei de sprijin temporare). Poate fi insa utilizat in situatiile clinice in care arcadele dentare sunt integre pe dinti incomplet erupti sau pe dinti temporari care ofera o retentivitate deosebita in sens mezio-distal.

Este un croset care inconjoara dintele, cu ambele capete in placa, avind urmatoarele parti componente (varianta clasica):

doua parti (conexiuni) terminale in contact cu fetele aproximale ale dintelui pe care se ancoreaza; acestea se termina prin indoituri de retentie care patrund in baza placii; (fig. din carticica placa superioara stanga + dreapta 65 a)

doua pelote (anse) plasate la unirea fetei vestibulare cu cele aproximale ale dintelui. Fiecare pelota prezinta un brat gingival si un brat ocluzal care fac cu conexiunea terminala un unghi ascutit, al carui varf nu trebuie sa depaseasca conexiunea centrala pentru a nu produce ulceratii la nivelul vestibulului cavitatii bucale; (fig. 65 b)

o parte (conexiune) centrala care uneste cele doua pelote la nivelul bratelor gingivale aceasta este paralela si la distanta de fata vestibulara a dintelui (fig. 65 c)

Crosetul Adams a cunoscut cele mai multe diversificari si modificari , astfel ca variante constructive amintim:

►Gutierea ortodontica

Considerata, de multi autori, cea mai eficienta modalitate de ancorare a placilor ortodontice

Definitie 1

constructie care acopera un grup de dinti vecini, de la cel putin doi la toata arcada, pe fetele lor V, Oc, Or; ar putea fi asemuita cu un grup de coroane de invelis carora li s-au desfiintat pretii intermediari (Boboc)

gutiera este un element de ancorare (folosita in constructii mobile sau fixe) care

se aplica pe dinti neslefuiti

nu patrunde subgingival

inalta provizoriu ocluzia

realizeaza blocuri dentare de sprijin

ca element de ancorare

Definitie 2:

un sir de coroane acrilice unite intre ele (si cu baza placii) care acopera fetele ocluzale, orale si vestibulare ale dintilor; pe fata vestibulara se oresc la 1 - 1,5 mm de marginea gingivala.

Definitie 3 (ca element de ancorare al aparatelor mobilizabile):

prelungirea bazei placii pe fetele ocluzale si vestibulare ale dintilor laterali, in contact intim cu suprafetele dentare;

Descriere:

peretii vizibili pot fi confectionati din acrilat de culoarea dintilor

sa redea morfologia dintilor pe care se aplica;

peretii verticali:

grosime uniforma, sa asigure rezistenta si elasticitate

vestibular

sa redea morfologia dintilor pe care se aplica;

sa menajeze parodontiul marginal (ramine la o distanta de 1-1,5 mm de acesta) marginile vestibulare vor fi prelucrate efilat (in bizou cervico-ocluzal), astfel incit retentia alimetelor sa fie redusa

oral, pe fata interna a acestora, la nivelul santului gingival se va face o foliere fina

fata ocluzala (capacul gutierei)

se realizeaza plan (in principiu), in contact cu toti dintii antagonisti

poate preznta microplanuri inclinate

=> va avea efect diferit: dezangrenare sau conducere(angrenare ghidata) + transmiterea fortelor si la arcada antagonista

1) datorita faptului ca se aplica pe dinti neslefuiti, pentru a putea depasi ecuatorul anatomic al dintilor, G trebuie sa fie elastica (? Aceasta caracteristica ii ofera si principala calitate in stabilizarea ApO?). Aparatul, cu cit e mai elastic, asigura :

o retentie mai buna

mai putina rezistenta la abraziunea ocluzala

=> sufera frecvent accidente si necesita reparatii frecvente in cabinet.

2) frictiunea dintre suprafata interna a G si dinti slabeste datorita uzurii => se pierde stabilitatea ApO => necesare captusiri periodice (pentru restabilirea contactului cu dintii)

3) contactul dinti - gutiera slabeste nu numai prin uzura, ci si prin usoara inclunare spre V adintilor pe care se sprijina

Actiuni-indicatii

1. Ancorare foarte buna.

Dr.Duduca - inaltimea gutierei este dictata de confortul pacientului;

dar sa nu fie mai mare de 2 mm

Dr.Popescu - se foloseste strict ca mijloc de ancorare in dentitia temporara si mixta la inceput, pentru ca morfologia dintilor temporari face aproape imposibila adaptarea crosetelor. Exista insa si o serie de anomalii in care G este mijloc de ancorare dar are si rol terapeutic

2. Inaltare provizorie de ocluzie

Presupune dezangrenarea arcadelor in scopul realizarii unui salt articular ( = trecerea dintelui dintr-o parte in alta a arcadei, pentru restabilirea rapoartelor neutrale de ocluzie in sensurile sagital - in zona frontala - sau transversal - in zona laterala). Este folosita in angrenajele / ocluziile inverse sau lingualizate (pentru astfel de situatii se pot folosi si prelungirile ocluzale).

Inaltarea provizorie in sens vertical este dictata de inaltimea (grosimea capacului gutierei). Aceasta se stabileste astfel incit dintii din zona de angrenaj/ocluzie inversa/lingualizata sa stabileasca un raport vertical cap la cap cu antagonistii;daca inaltimea este mai mica, nu se realizeaza saltul articular, daca este mai mare obosesc inutil pacientul dar sa nu fie mai mare de 2 mm (exista riscul interpunerii limbii=> O.V. => ingresiunea dintilor necuprinsi in gutiera =ocluzii deschise ))

Dupa realizarea saltului articular se poate micsora inaltimea gutierei sau se folosesc alte sisteme de ancorare; de multe ori, cind dorim doar realizarea rapida a saltului articular, in loc de gutiere se foloseste ancorarea prin Stahl iar dezangrenarea se va face cu ajutorul prelungirilore ocluzale - (gutiere fara fata vestibulara)

3. Redimensionarea DVO prin:

Cresterea DVO prin inaltare definitiva de ocluzie :

Se obtine prin stimularea egresiunii in zona laterala; exista doua metode:

ancorarea bilaterala prin gutiera, lasind neacoperiti de gutiere ultimii dinti (ultimul molar de pe fiecare hemiarcada); intrea acest dinte si antagonistul sau va exista un spatiu de inocluzie verticala de 1 - 1,5 mm; dintii vor evolua pe verticala, pina la desfiintarea spatiului de inocluzie. Ulterior, se elibereaza din gutirra si urmatorii dinti (progresiv, cite o pereche de antagonisti), pina la obtinerea egresiunii tuturor.

Ancorarea mixta /unilaterala prin gutiera, pe o singura hemiarcada,; cealalta e lasata liber/ pe cealalta hemiarcada se realizeaza ancorarea cu ajutorul elementelor(crosetelor) ce permit egresiunea dintilor!!!(sa nu acopere fata ocluzala, sa nu se opuna ) => va exista un spatiu de inocluzie verticala de 1 - 1,5 mm (nu mai mare pentru a nu se interpune limba=> efect de ingresiune); in spatiul de inocluzie verticala dintii vor egresa; dupa ce se realizeaza egresiunea pe aceasta hemiarcada , se descopera se elibereaza si cealalta +.se permite egresiunea dintilor

!!! daca e nevoie de egresiune mai mare etapele se reiau.

Micsorarea DVO prin ingresiune laterala

In ocluziile deschise se asociaza ApO intraoral ancorat prin gutiere si un aparat de tractiune extraorala de tipul barbitei cu capelina => tractiune vertex-mentoniera.vor aparea doua fenomene:

ingresiunea lateralilor

deflectarea ramurei orizontale a mandibulei (in O.D. dismetabolice)

Stanciu:

Datorita inaltarii provizorii a ocluziei, sunt suprasolicitati in sens vertical atit dintii pe care se sprijina, cit si dintii antagonisti, ducind la:

ingresiune dentara

rotatie de tip anterior a mandibulei

In supraalveolodentiile laterale - ancorarea pe gutiere determina ingresiunea dintilor din zona de sprijin, ca si a antagonistilor si prezinta avantajul ca, prin inaltarea ocluziei, se asigura spatiu suplimentar pentru limba.

4. Conducerea mandibulei din pozitii patologice in pozitie normala

Pe suprafata ocluzala a gutierei se pot adauga microplanuri inclinate (= amprenta fetelor ocluzale ale antagonistilor) care, in functie de pozitiile intermaxilare, pot dirija mandibula :

din pozitie posterioara (retrognatie )in pozitie normala = propulsie

din pozitie anterioara (prognatie) in pozitie normala = retropulsie

din laterodeviatie in pozitie normala, centarta.

5. Permite angajarea in stabilizarea aparatului superior si a dintilor antagonisti

Tot prin microplanri, realizate prin captusire ocluzala. In aceste conditii, daca una din gutierele aparatului are suprafata ocluzala neteda iar cealalta prezinta microplanuri ocluzale => actiunea aparatului va fi de partea gutierei netede.

6. Nivelari ale planului de ocluzie (Boboc)
7. relizind blocuri dentare => se transmit forte echilibrate pe cimpuri parodontale intinse , nepermitind inclinarea sau modificarea pozitiei dintilor unul fata de celalalt.??????

8. Este posibila utilizarea unei G totale pe post de ApO Mobilizabil in situatiile in care se urmareste transmiterea unor forte importante la nivelul unui sector liumitat , fara a urmari efecte secundare in alte zone, iar stabilizarae relatiilor ocluzale sa se realizeze pe toate unitatile dentare(actiuni elective de intruzie a antagonistilor, fara intreruperea purtarii ApO)

Avantaje

1. Ofera o ancorare foarte buna
2. Realizare si reparare simpla, in cabinet, fara intreruperea purtarii aparatului.
3. Ofera posibilitatea rascroirii posterioare mari a bazei
4. Pot fi prevazute cu orice tip de elemente de actiune
5. Placile ancorate pe gutiere, (intrucit controleaza si fata V a dintilor = intreaga coroana) asigura deplasarea dintilor laterali cu o deviere mai mica a axului decit la crosete => componenta de inclinare a dintilor este mai redusa la gutiere si predomina deplasarea corporala
6. Bolnavii au un control mai sigur asupra placilor ancorate prin gutire (realizeaza mai usor daca ApO se aplica corect / nu pe arcada). Presiunile exercitate prin intermediul capacului gutierei de catre arcada antagonista asigura insertia completa a placii.

Dezavantaje

1. Cere existenta unui grup de dinti (cel putin 2)
2. Presupune "lucrul in grup" al dintilor pe care-i acopera (crosetele lasa libertate de actiune deplasarilor fizilogice ale dintilor)
3. Incomode
4. Necesita respectarea riguroasa a igienei buco-dentare si a ApO , necesita fluorizari periodice. (favorizeaza aparitia leziunilor/cariilor de gutiera = multiple pete alb cretoase, localizate pe cuspizii dintilor pluricuspidati, ce evolueaza spre exfolierea smaltului.)
5. Ca efect secundar, pot dezechilibra ATM

ELEMENTE DE ACTIUNE ALE PLACILOR ORTODONTICE

Elementele de actitiune ale placilor sunt acele elemente care declanseaza forte ortodontice asupra dintilor, tesuturilor de sustinere ale acestora, cat si asupra maxilarelor, inducind astfel modificari biologice la nivelul lor, cu scopul de a normaliza pozitia dintilor, de a modifica ritmul si directia de crestere a maxilarelor.

Elementele de actiune pot fi:

prefabricate (trebuie inglobate in placi);

confectionate in laborator;

realizate ulterior in cabinet

Dintre elementele de actiune vor fi prezentate:

suruburile ortodontice;

arcurile palatinale (de exemplu arcul Coffin);

arcurile vestibulare;

resortuile auxiliare.

SURUBURILE ORTODONTICE

Defefinitie: suruburile ortodontice sunt piese mecanice care transforma o miscare rotatatorie de activare intr-o miscare translatorie cu efect ortodontic.

Forta ortodontica pe care o declanseaza are un caracter discontinuu la nivelul elementelor componente ale Ap.D.M. cu care placa vine in contact. Intensitatea acesteia este reglata insa cu mai multa precizie decit la alte tipuri de el. de act., pasul surubului fiind foarte bine calculat in vederea activarii.

Clasificare: se prezinta intr-o gama extrem de diversificata, cele mai cunoscute fiind suruburile pentru dilatare.

suruburi monomaxilare: clasice, triple, de mezializare/distalizare, in balama (simietrice si asimetrice), pentru disjunctoare;

suruburi monodentare: clasice, pentru indreptarea molarilor 2 inclinati;

suruburi intermaxilare

Alcatuirea surubului ortodontic monomaxilar clasic (de dilatare) :

2 semirame cu:

- cate un tunel filetat (cu rol de piulita)

- cite unul sau doua tunele netede in care se indexeaza tijele de ghidare,

- retentii pentru acrilat (orificii sau santuri),

- o sageata de plastic colorat, care indica sensul de activare al surubului;

o tija/cilindru filetata cu acelasi pas ca si tunelul filetat al semiramelor (partea activa a surubului; pasul filetului determina distantarea fragmentelor placii). Cele doua jumatati ale cilindrului sunt filetate in sens invers una fata de cealalta. Zona centrala a tijei filetatate are in centrul ei un cilindru mai gros decit restul tijei, nelfiletat, dar tunelizat cu doua tunele perpendiculare unul pe celalalt, astfel incit la suprafata cilindrului apar patru orificii distantate intre ele cu 90°;

una sau doua tije de ghidare, netede, care flancheaza piesa centrala si culiseaza fiecare in tunelele(netede) exisiente in semirame (elementele care transforma miscarea rotatorie in miscare translatorie si care asigura alunecarea fragmentelor intr-un singur plan);

un plastic de protectie divers colorat care acopera cilindrul in cele patru orificii pentru

a preveni intrarea acrilatului in acestea, ceea ce ar bloca surubul;

a asigura pozitionarea corecta a surubului pe model.

cheita de activare - un segment de sirma cu diametrul ceva mai mic decit cel al celor doua tunele ce se afla in centrul tijei de activare. Prin introducerea cheitei in acestea si rotirea in sensul de activare/dezactivare al surubului se vor distanta, respctiv apropia, fragmentele placii.

Suruburile inferioare sunt mai inguste, prevazute cu 1/2 tije de ghidaj, dar de dimensiuni mai mici. Suruburile se livreaza pe diferite marimi: mici, medii si mari. In cataloage sunt specificate atit distanta cu care se deplaseaza cele doua jumatati la o tura completa de 360°, cit si distanta dintre cele doua jumatati la sfirsitul cursei surubului.

Activarea surubului se face introducind o sirma denumita "cheita" intr-unul dintre orificii si rotirea prin aceasta a tijei filetate pina la aparitia urmatorului orificiu in pozitia de plecare. Astfel, tija este practic rotita cu 90°, deci cu un sfert din turatia sa completa. In general, pasul surubului este astfel ales incit la o turatie completa, cele doua semirame sa se distanteze cu:

0,8 - 1 mm (Boboc, Stanciu)

0,35 - 1 mm (Milicescu)

0,64 - 1 mm (Popescu)

Cel mai frecvent surubul se activeaza cu 1/4 tura pe saptamina, ceea ce face ca cele doua semirame sa se distantezc, cu 0,2-0,25 mm / saptamina, deci pentru fiecare fragment al placii distantarea este de 0,1-0,125 mm / saptamina. Prin studii biologice s-a observat ca acesta este ritmul optim in care procesele de apozitie si resorbtie declansate de fortele ortodontice la nivelul osos se afla in echilibrul necesar producerii miscarii ortodontice.

Intervalele de activare:

la 7 zile - in cazul suruburilor montate in placa pentru a actiona pe suturi

la 5 zile - in cazul suruburilor montate in scopul realizarii deplasarilor de grup (mezial / distal)

la 10 - 15 zile - suruburi montate pe aparate functionale (activatoare) pentru ca sunt purtate mai putin (16 h / zi), spre deosebire de placi, care sunt purtate tot timpul

1-2-3 ori / zi sau 1 / 2-3 zile - in cazul disjunctoarelor

suruburi monodentare = 1/2 tura / saptamina

suruburi intermaxilare = 1/8 tura /saptamina

Cele mai utilizate suruburi

Surubul median de dilatare/clasic de dilatare

Suruburile balama au ca scop deschiderea in evantai (predom. anterioara) a fragmentelor placii si sunt utilizate mai ales pentru arcadele inguste mai mult in zona anterioara. Tipuri:

Cu balama unita de tija filetata:

cu brate egale = surub in balama simetric (deplasarea fragmentelor va fi simetrica); este echivalent arcului Coffin

cu brate inegale = surub in balama asimetric (deplasarea asimetrica, pentru DLMP);

Cu balama separata

Surubul de spatiere (distalizare) - prezinta filet doar catre directia de deplasare, celalalt capat fiind blocat; prin activarea surubului, fragm. mic se distalizeaza

Surubul deschis (de reducere a spatiului / de mezializare) este un surub livrat deschis de producatori, avand doua casete laterale si un plastic de protectie foarte gros pe zona activa. Cu el se realizeaza inchiderea unor spatii adentate sau edentate prin deplasarea dintilor situati aproximal. El poate fi inlocut in laborator cu un surub obisnuit, daca acesta este pregatit in prealabil

Surubul compus monomaxilar (bi- sau tridirectional) - are rama in forma de T , actionind concomitent pe transversala si pe sagitala. Poate avea:

Doua puncte de activare - pentru largirea simetrica a arcadei , concomitent cu avansarea grupului incisiv

Trei puncte de activare - pentru dilatare asimetrica, fiecare sector al aparatului putind fi ajustat individual si in perioade de timp diferite.

Surub compus bimaxilar - pentru largirea ambelor arcade; poate fi activat diferit la maxilar si la mandibula

Surub monodentar actioneaza la nivelul unui singur dinte, in general pentru a il vestibulariza; are aspectul unui cilindru in interiorul caruia se insurubeaza o tija ce ia contact cu fata orala a dintelui, deplasidu-l catre vestibular; cilindrul este inglobat in acrilat

Suruburile intermaxilare - utilizate pentru glisarea mandibulei in retropulsie fata de arcada maxilara. Ele prezinta o semirama retentionata in baza placii maxilare si una in baza placii mandibulare.

Surub pentru disjunctor - sunt suruburi speciale

foarte robuste (confectionate dintr-o structura metalica mult mai solida)

fiecare semirama se prelungeste cu cite doua tije metalice cu diametrul 1,2 -1,5 mm, ce vor fi folosite la confectionarea disjunctorului (se individualizeaza pe conturul boltii si se sudeaza pe inelele ce vor fi cimentate pe M1 si Pm1);

se livreaza cu o cheita speciala de activare iar montarea lui trebuie facuta de asa maniera incit sa permita activarea direct in cavitatea bucala.

realizeaza fractura terapeutica la nivelul suturii intermaxilare

Actiuni - Surubul, prin locul unde este amplasat si directia de actiune alaturi de linia de sectiune a bazei placii confera placilor ortodontice multiple modalitati de actiune:

largirea simetrica a arcadei (daca nu sunt folosite gutiere cu un capac neted pe o parte si unul cu indcntatii pe cealalta parte); surubul se aseaza transversal, de regula la nivelul premolarilor, baza aparatului fiind sectionata pe linia mediana.

largirea asimetrica a arcadei - surubul asezat transversal; placa despicata paramedian; dintii cuprinsi in fragmentul mic se vor vestibulariza in masura mai mare decat cei din fragmentul mare, intrucat au rezistenta parodontala cumulata mai mica (mai putini dinti);

alungirea arcadei - surubul montat anterior, cu directie de actiune sagitala, la o placa sectionata in trapez; se vor stimula, astfel, cresterea sagitala a procesului alveolar si deplasarea anterioara a incisivilor

vestibularizarea lateralilor unei hemiarcade - surubul pe ramura paralela cu linia mediana, placa fiind sectionata in "L"

distalizarea unui sector de arcada (lateralilor unei hemiarcade) - surubul pe linia perpendiculara pe linia mediana; placa sectionata in "L"

distovestibularizare - surubul plasat in unghiul de sectiune al placii despicate in "L"

largirea radiara a arcadei

doua suruburi clasice montate la o placa despicata in 'Y'; axele celor doua suruburi trebuie sa fie perpendiculare unul pe celalalt si sa aiba ca bisectoare linia mediana. Daca sruburile se aplica cu unghiul dintre ele mai mare, actiunea va fi predominant de largire, daca unghiul va fi mai mic, actiunea va fi predominant de alungire a arcadei. Se obtin o largire si o alungire concomitenta, creandu-se spatiu mai ales la nivelul caninilor, in dreptul carora se practica despicarile anterioare.

in acelasi scop poate fi aplicat un surub special triplu, care prezinta trei semirame si trei cilindri de activare si care este aplicat in centrul celor trei despicaturi ale placii in "Y";

largirea predominent anterioara - se foloseste surubul in balama, sectiunea placii fiind pe linia mediana

inchiderea spatiilor - se folosesc suruburile deschise (de inchidere a spatiilor) cu filet catre partea ce urmeaza a fi deplasata, sectiunea placii fiind sectoriala.

Avantajele suruburilor:

pot fi activate de parinti/ pacient => controale la intervale mai mari

activarea in timp e previzibila(pentru ca se stie distanta cu care se deplaseaza fragmentele placii, iar deplasarea se poate calcula pe un anumit interval de timp)

Dezavantaje:

actiunea surubului este discontinua (e activ 2-3 zile, apoi are rol de contentie)

ARCURILE ORALE (arcul in forma de lira, arcul cu bucla dreptunghiulara)

Elemente de actiune puternice

Principala caracteristica: unesc fragmente ale placii carora le imprima o miscare de desfacere reciproca in evantai in forma unui V situat cu virful in mijlocul arcului.

Indicatiile sunt asemanatoare cu cele ale suruburilor care unesc fragmnte ale placilor, in comparatie cu care prezinta unele particularitati:

Au o amplitudine de actiune mult mai mare

Intermitenta actiunii fortelor, in aceleasi conditii de purtare a placilor este mai favorabila, deoarece intre activari intensitatea fortei descreste lent si nu se ajunge la 0, daca activarile sunt facute la intervale normale de timp.

Deficientele ce determina un efect terapeutic mult mai redus decit suruburile (acestea, fixind rigid cele doua fragmente ale placii, le mentin permanent in acelasi plan), in aplicarea lor la placile ancorate prin crosete,

Caracterul lor de elemente elastice => este posibila deplasarea verticala - una fata de cealalta - a celor doua fragmente ale placii , ceea ce face ca stabilitatea aparatului sa fie redusa in ciuda unei tensionari puternice a crosetelor

Dozarea fortei se face mult mai putin precis decit la suruburi.

ARCUL COFFIN (ARCUL PALATINAL)

Deflnitie: arcul Coffin = element de actiune realizat din sarma, sub forma unei lire sau a literei omega. El a fost imaginat de William Coffin ca element activabil de distantare a fragmentelor placii (confectionat initial dintr-o coarda de pian).

Alcatuirea arcului Coffin clasic

plasat la

- placa maxilara sau

- monobloc (tot la nivelul placii superioare):

intindere intre:

- fata distala a molarilor de sase ani si

- fata meziala a premolarilor I /a molarilor I temporari;

prezinta:

- curbura principala (de la nivelul careia se face activarea),

- doua recurbari terminale (pentru ancorarea in acrilatul placii),

baza placii maxilare se rascroieste distal pe linia mediana pana la un plan tangent la fata meziala a molarilor de 6 ani,

plasat simetric de o parte si de alta a liniei de sectiune a placii

curbura principala ramine neinglobata in acrilatul placii; se plaseaza usor distantat de mucoasa palatinala pentru a nu produce leziuni de decubit in urma activarior sau a deplasarilor verticale ale fragmentelor.

Actiune:

Distantarea in 'evantai' a celor doua fragmente de placa pe care le uneste, deci o largire predominant in zona anterioara a arcadei (favorabila pentru arcadele in 'V'), asemanator suruburilor in balama.

Se poate obtine si o distantare paralela a fragmentelor, aplicand doua sau trei arcuri Coffin in functie de tipul de despicare a placii.

Avantaje:

Forta ortodontica declansata de arcul Coffin are actiune continua, (nu are un caracter intermitent , ca cea rezultata din activarea surubului) si aceasta datorita faptului ca intre activari, facute la intervale regulate de timp, intensitatea fortei descreste lent, neajungind niciodata la 0.

Dezavantaje:

deriva din caracterul de element elastic si este dat de tendinta de desprindere verticala de pe cimpul alveolo-dentar si de "jocul" celor doua fragmente in plan vertical, care altereaza stabilitatea aparatului si deci eficienta terapeutica (in ciuda unei tensionari puternice a crosetelor); acest neajuns poate fi insa contracarat printr-o ancorare foarte buna (cu ajutorul gutierelor).

se dezechilibreaza foarte usor

activarea nu poate fi facuta decit de catre medic, dozarea fortei fiind mai putin precisa, exacta, depinzind in mare masure de simtul clinic al practicianului.

Mod de activare

Initial placa vine nesectionata din laborator; in sedinta in care se doreste inceperea activarii se sectioneaza placa (datorita tensiunii inmagazinate in sarma arcului Coffin, fragmentele placii se departeaza);

pentru activarile ulterioare se aplica un cleste crampon/cleste cu falci late perpendicular pe planul arcului Coffin, pe mijlocul curburii sale pentru a produce o turtire a curburii principale; se strang falcile clestelui, ceea ce va duce din nou la distantarea celor doua fragmente; activarea se face pina cind extremitatile opuse ale bazei se departeaza reciproc cu aproximativ 2 mm. => se da astfel o noua conformatie de repaus a arcului, fara a se produce o denivelare verticala in pozitia fragmentelor.

Ritmul activarilor: la aprox. 3 saptamini.

Atentie! In timpul activarii este posibil ca fragmentele placii sa nu mai ramana in acelasi plan, arcul Coffin neavand tije de ghidare ca suruburile ortodontice (de multe ori este necesara captusirea fragmentelor pentru a readapta placa la campul maxilodentar).

Material:

sarma elastica (federhart, springhard) de diferite grosimi in functie de aparatul la care este aplicat:

1,0 mm pentru o placa maxilara despicata median cu un singur arc Coffin;

1,2 mm pentru un monobloc;

0,9 mm pentru arcul posterior si 0,8 mm pentru arcurile anterioare la o placa despicata in 'Y' in dentitia mixta sau definitiva;

0,8 mm pentru arcul posterior si 0,7 mm pentru arcurile antenoare la o placa despicata in 'Y' in dentitia temporara.

Grosimea sirmei si dimensiunea arcurilor variaza in functie de:

numarul arcurilor in cadrul aparatului ortodontic

maxilarul pe care se aplica aparatul

intinderea zonei de actiune

tipul de aparat ortodontic

natura dentitiei(in cazul dentitiei temporare se aplica sirme cu diametrul mai mic cu 0,1 decit al sirmelor pentru dentitia permanenta)

reactivitatea biologica individuala in legatura directa cu procesele de cresteresi dezvoltare, dependente la rindul lor de factorul virsta.

Confectionare:

sectionarea unui segment de sarma egal cu periferia arcadei intre fetele distale ale molarilor unu;

desenarea pe model a extremitatilor arculul Coffin si a traseulul acestuia (cu simetrie sagitala si transversala);

Se incepe curbarea din segmentul median al curbuni principale, curbare ce se realizeaza cu mana, in timp ce clestele doar fixeaza sarma;

Se fixeaza cu ceara pe model la nivelul curburii principale, astfel incat tot arcul, inclusiv curbura principala, sa se gaseasca la o distanta de aproximativ 1 mm de fibromucoasa palatina.

Alte variante de montare:

La aceeasi placa pot fi aplicate 1 - 3 arcuri in forma de lira in constructii care sa asigure actiunea lor concomitenta. Totusi, riscul destabilizarii placii in cazul montarii mai multor arcuri Coffin pe o placa este foarte mare (motiv pentru care in practica se foloseste doar montarea unui unic arc, la placa maxilara).

pentru dilatare paralela (ca la surubul monomaxilar): la o placa sectionata median se aplica doua arcuri Coffin de diametru mai mic fata in fata; pentru a se putea activa si bucla anterioara se face o fenestrare a bazei la acest nivel.

pentru o largire predominant posterioara, la o placa sectionata median, arcul Coffin se aseaza cu bucla orientata anterior(necesitatile terapeutice pentru o astfel de largire sunt exceptionale)

pentru alungirea arcadei: la o placa despicata in trapez se aplica tot doua arcuri Coffin fata in fata;

• pentru o marire radiara a arcadei (atat transversala, cat si sagitala) se foloseste o placa in 'Y' la care se aplica trei arcuri Coffin. (Pe ramura posterioara a Y-ului se plaseaza un arc Coffin cu un diametru cu 0,1 mm mai mare decat diametrele celor doua arcuri Coffin de pe ramurile anterioare ale acestuia, respectiv: pentru dentitie mixta si definitiva se utilizeaza sarma de 0,9, respectiv, 0,8 mm, iar pentru cea temporara 0,8 si 0,7 mm.)
• la placile inferioare sectionate in "Y" se utilizeaza numai doua arcuri Coffin.

!!! Proprietatile de lucru ale arcurilor palatinale Coffin pot fi valorificate superior prin ancorarea placilor cu ajutorul gutierelor.

!!! Arcul Coffin (montare clasica) se asociaza obligatoriu cu arcul vestibular, deoarece, prin actiunea sa, determina vestibulo-inclinarea zonei frontale.

ARCUL VESTIBULAR

Definitie

Alcatuire

Actiuni:

Alinierea grupului frontal

Retrudarea / oroinclinarea grupului frontal

Derotarea grupului frontal

Deplasari verticale (egresiuni, ingresiuni)

Deplasari de-a lungul arcadei dentare

Conducerea mandibulei,

Protectia dintilor anteriori impotriva hipertoniei orbicularilor

Ghidaj pentru actiunea resorturilor auxiliare

Clasificare (in functie de actiuni):

1) AV active, pentru miscari ortodontice la nivelul dintilor frontali

AV cu bucle rotunjite / dreptunghiulare - alcatuire, material, confectionare, activare, actiuni, modificari

AV cu bucle triunghiulare - traseu, material, actiuni

2) AV pasive, pentru indepartarea buzei de arcada dentara - definitie, material, alcatuire

3) AV functionale, pentru ghidarea mandibulei in propulsie sau retropulsie - definitie, caracteristica principala

AV de propulsie - traseu, mod de actiune, roluri

AV de retropulsie - traseu, mod de actiune, rol

4) AV pentru pacientii cu DLMP - definitie, indicatii

►Definitie: Arcul vestibular (AV) = element de actiune elastic, din sarma, plasat pe fata vestibulara a dintilor frontali, in scopul producerii unor deplasari ale acestora.

se pot aplica atit la placile din mai multe fragmente, cit si la cele dintr-un fragment.

asezat in partea anterioara a placii, putind avea o intindere posterioara variabila, simetric sau asimetric, in functie de necesitatile terapeutice

folosit in principal pentru alinierea grupului frontal (superior sau inferior), arcul vestibular, prin particularitatile sale constructive si prin anumite pozitionari pe arcada dentara, poate avea actiuni multiple.

►Alcatuire:

curbura principala, care se intinde pe fata vestibulara a incisivilor, modelata la 'forma ideala' a arcadei (intotdeauna dupa o forma normala de arcada);

doua bucle de activare dreptunghiulare/ unghiuri rotunjite/triunghiulare/etc

doua conexiuni terminale care incaleca arcada dentara prin spatiul dintre canin si primul premolar (cel mai frecvent);

doua cozi de retentie care fixeaza arcul in baza placii .

►Activare si dezactivare - prin stringerea, respectiv desfacerea buclelor de activare

►Actiuni - prin conformatia si pozitia sa, arcul vestibular realizeaza:

Alinierea grupului frontal dupa obtinerea spatiului necesar;

Retrudarea grupului frontal palatinizare/lingualizare) dupa obtinerea spatiului necesar; se pot obtine:

oralizare prin basculare - inclinare mai ampla, daca AV se plaseaza catre marginea incizala

oralizare mai corporeala, prin translatie - inclinare mai moderata, daca AV se plaseaza cat mai gingival, aproape de colet

In functie de tipul de miscare dorita, este necesara slefuirea specifica retroincizala a bazei placii;

Derotarea acelorasi dinti actionind in cuplu de forta cu alte elemente de actiune (resort auxiliar) sau cu baza placii; pentru a permite derotarea va fi necesara si slefuirea bazei placii in mod corespunzator;

Cuplul de forte:

una data de AV ce preseaza asupra dintelui la nivelul unei muchii

una, de sens opus, la nivelul celeilalte muchii, generata de:

baza placii prin forta de reactie ce va lua nastere in baza placii conform 'Legii actiunii si reactiunii a lui Newton"(atunci cand muchia cea mai orala se afla corect pe linia acadei)

un resort auxiliar (atunci cand muchia cea mai orala se afla in interiorul liniei normale a arcadei).

Deplasari verticale ale dintilor(egresiuni, ingresiuni) - numai daca pe dintii respectivi sunt aplicate diferite sisteme care sa pozitioneze si sa mentina arcul la un anumit nivel impus de situatia clinica (butoni de compzit, butoni, cirlige, bracketuri colate sau aplicate pe inele cimentate pe dintii frontali). Se pot obtine:

pentru egresiune - AV in pozitie de repaus - catre muchia incizala a incisivilor si pacientul ridica AV deasupra elementelor retentive;

pentru ingresiune - AV se va plasa catre colet si pacientul il coboara, agatandu-l sub elementele retentive.

Atentie! Pentru aceste miscari dentare este necesara o cunoastere foarte exacta a dozarii fortelor, intrucat o supradozare a fortei poate duce la resorbtii radiculare sau la extruzii dentare.

Deplasari de-a lungul arcadei dentare - cel mai frecvent distalizarea caninilor (arcul cu bucle triunghiulare) ce precede fie retrudarea, fie alinierea incisivilor.

Conducerea mandibulei, actionind ca un plan inclinat (Boboc); arcurile vestibulare functionale - constructii speciale ce-si exercita actiunea la nivelul arcadei antagoniste.

Protectia dintilor anteriori impotriva hipertoniei orbicularilor (mai ales la orbicularii interni). In aceasta situatie arcul vestibular este la distanta de arcada dentara, avind rol functional.

Pot servi ca ghidaj pentru actiunea resorturilor auxiliare

►Clasificare (in functie de actiuni):

AV active pentru miscari ortodontice la nivelul dintilor frontali;

AV pasive pentru indepartarea buzei de arcada dentara;

AV functionale pentru ghidarea mandibulei in propulsie sau retropulsie;

AV pentru pacientii cu despicaturi labiomaxilopalatine (DLMP).

1) AV active:

Indicatii: efectuarea unor deplasari dentare in sens vestibulo-oral ale dintilor frontali.

Variante constructive:

a.       AV cu bucle rotunjite / dreptunghiulare.

b.      AV cu bucle triunghiulare.

a. AV cu bucle rotunjite / dreptunghiulare (situate la nivelul caninilor) - cel mai utilizat arc vestibular

Traseu:

curbura principala (traseu ideal):

intre 1/3 meziale ale fetelor vestibulare ale caninilor;

curbura principala este plasata de catre tehnician la mijiocul fetelor vestibulare ale frontalilor;

medicul modifica pozitia in functie de scopul terapeutic;

doua bucle de activare:

cu diametrul orizontal egal cu latimea fetei vestibulare a caninului (sau, dupa alti autori, cu 2/3 distale ale fetelor vestibulare ale caninilor);

piciorul distal al buclei la fata distala a caninilor incaleca arcada intre C - Pm1 (in contact cat mai strins cu arcada pentru a nu deranja ocluzia; in contact cu Pm1); daca prin nisa C-PM este prevazuta incalecarea arcadei atit de catre arcul vestibular cit si de catre conexiunea crosetului Schwarz, (posibila cind nisa are actiune mare) cele doua sirme trec in suprapunere verticala, catre coletul dentar fiind situata conexiunea crosetului Schwarz. Acest raport este favorabil obtinerii unor conditii superioare pentrui ancorarea placii. In situatiile putin favorabile anatomic, pentru suprapunerea celor doua anse de sirma se va recurge la incalecarea arcadei de catre unul din elemente prin alta nisa.

piciorul mezial coboara la nivelul fetei meziale a caninului (sau la unirea 1/3 meziale cu 2/3 distale);

inaltimea buclei depaseste cu 3 mm inaltimea caninilor;

doua cozi de retentie, cate una la fiecare extremitate.

Material:

sarma elastica (federhart, springhard) de 0,7 mm

Confectionare:

fragment de sarma egal cu perimetrul arcadei;

se incepe prin realizarea manuala a curburii principale;

se noteaza locul de incepere a buclelor la nivelul fetei meziale a C (sau, dupa alti autori, la unirea 1/3 meziale cu 2/3 distale a fetei vestibulare a C;

se confectioneaza buclele rotunjit sau dreptunghiular in partea superioara, dupa preferinta (diferenta intre aceste doua tipuri consta doar in modul de activare).

Activare:

prin turtirea sau accentuarea curburii principale;

pentru cel cu bucle dreptunghiulare, prin desfacerea sau inchiderea unghiurilor;

pentru actiuni nuantate la nivelul unei muchii a incisivilor, prin stringerea sarmei intre falcile unui cleste Aderer (trois-becs).

Actiuni:

predominante la nivelul incisivilor, controlul efectuat asupra caninilor rezumindu­-se doar la 1/3 meziala a acestora:

oralizarea incisivilor

derotarea incisivilor rotati:

actiune pe verticala de ingresiune si egresiune a incisivilor:

Modificari - pentru un control mai amplu asupra caninilor, in functie de necesitatile terapeutice, arcul vestibular poate fi modificat mai ales la nivelul buclelor, care pot fi:

mai inguste (2/3 distale ale caninului) exercitand presiuni pe treimea meziala a caninului (pentru derotare si usore deplasari spre distal ale C);

cu bucla in deget de manusa - cu o cudura orizontala pe una din laturile verticale ale buclei, exercitind presiune pe fata vestibulara a caninului (pentru derotari, oralizari, distalizari sau mezializari - in cazul plasarii cudurii orizontale pe piciorul mezial al buclei de activare) .

cu bucla in "M" - cu o cudura pe latura orizontala a buclei, exercitind presiune tot pe fata vestibulara a caninului, in zona centrala (pentru oralizari, derotari)..

in "T" - avind un contact mai mare cu fata vestibulara a caninului (pentru oralizari, derotari, mici deplasari meziale sau distale).

AV cu bucle in M si in T se folosesc frecvent pentru redresarea eruptiei caninului cu tendinta la ectopie vestibulara. Se fractureaza insa destul de frecvent.

b. AV cu bucle triunghiulare

Traseu

curbura principala intre fetele distale ale caninilor;

se reflecta catre mezial, realizand buclele triunghiulare;

piciorul mezial coboara in contact strans cu fetele meziale ale caninilor;

incaleca arcada intre incisivii laterali si canini fara a deranja ocluzia; sprijinindu-se pe canin

doua cozi de retentie in baza placii.

Material:

sarma elastica cu diametru de 0,6 mm (mai subtire)

Actiuni:

oralizarea incisivilor

derotarea incisivilor rotati

actiune pe verticala; de ingresiune si egresiune a incisivilor:

Suplimentar fata de AV amintite anterior: un control mai bun asupra caninilor, pe care ii poate distaliza usor(prin presarea buclelor pe fata meziala a caninului), oralizari (prin presarea buclelor pe fata vestibulara a caninilor) si disto-oralizari.

2) AV pasive dar cu rol functional

Definitie: AV care au ca scop scoaterea zonei frontale a arcadei dentare de sub actiunea buzei; in general, componente ale aparatelor functionale.

Material:

sarma tare (hart, hard) cu diametre de 0,8 mm (neavand actiune directa asupra dintilor).

Alcatuire:

traseu asemanator cu cel al AV active cu bucle rotunjite sau dreptunghiulare; arcul vestibular este la distanta de arcada dentara, avind rol functional

la activatoare, piciorul distal al buclei intra in activator in masa interocluzala

3) AV functionale

Definitie: AV cu rol de ghidare a mandibulci in propulsie sau retropulsie

Prezinta un traseu particular, caracteristica lor principala fiind: ancorarea in acrilat a retentiilor la nivelul maxilarului opus celui la care actioneaza curbura principala.

a)     AV pentru ghidarea mandibulei in propulsie (AV de propulsie)

Tarseu

retentiile la nivelul placii mandibulare;

curbura principala la nivelul incisivilor superiori;

Mod de actiune: pentru a inchide gura, pacientul este obligat sa efectueze propulsie, dar, odata gura inchisa, musculatura incearca sa retraga mandibula pe pozitia posterioara obisnuita, ceea ce aplica o forta, de palatinizare la nivelul incisivilor superiori.

Roluri:

de ghidare mandibuiara

de deplasare activa (palatinizarea incisivilor superiori);

b)     AV pentru ghidarea mandibulei in retropulsie (AV de retropulsie)

Tarseu

retentiile la nivelul placii maxilare;

buclele de activare coboara impreuna cu zona de curbura principala catre incisivii inferiori;

poate fi parte integranta a unei placi pentru rezolvarea anumitor tipuri de prognatie mandibulara (placa 'V' - Boboc, este o placa superioara despicata in trapez, ancorata pe gutiere si cu AV de retropulsie mandibulara).

Mod de actiune: pentru a inchide gura, pacientul este obligat sa efectueze retropulsie

Atenitie! Acest AV este plasat in imediata vecinatate a frontalilor inferiori fara a avea contact ferm cu ei, deoarece inclinarea catre lingual a frontalilor inferiori va duce la o basculare vestibulara a apexurilor acestora, ceea ce va genera apozitie osoasa vestibulara la nivelul mentonului, agravand aspectul fizionomic al pacientului prognat. AV poate fi activat numai cand incisivii inferiori sunt vestibulo-inclinati, activarea fiind permisa doar pana cind axul acestora ajunge perpendicular pe planul bazal mandibular.

Rol: - doar de ghidare, fara a avea un rol activ de deplasare dentara!

Atat pentru realizarea AV de retropulsie, cat si pentru cel de propulsie, este necesar ca cele doua modele sa fie fixate in ocluzie corectata.

4) AV pentru pacientii cu DLMP

Definitie: sunt AV pasive, care la nivelul curburii principale prezinta cateva ondulatii verticale pe care este retentionata o pelota acrilica.

Indicatii:

Pe post de conformator, pentru a ghida cicatrizarea la interventiile chirurgicale de plastie de vestibul ale pacientilor cu DLMP bilaterale;

Pentru a frana cresterea excesiva a bontului median (premaxila) la pacientii cu DLMP bilaterale, la care acesta este extrem de proeminent.

Atentie! De obicei cresterea bontului median (a premaxilei) este frinata foarte mult de cicatricele buzei superioare, pacientii cu DLMP bilaterale ajungand in final cu un profil retrognat maxilar. Din aceasta cauza frinarea bontului median este indicata doar in situatii cu totul execeptionale!

RESORTURI AUXILARE / ARCURILE SECUNDARE

Definitie: Resorturile auxiliare (RA) = elemente active realizate din sarma, ce actioneaza prin presiune directa pe un numar limitat de dinti (de obicei unul sau doi, in mod exceptional 3-4 dinti).

foarte utilizate in terapia ortodontica, cu eficienta crescuta

aplicabile in toate sectoarele arcadei

se prezinta intr-o gama constructiva extrem de variata

Alcatuire:

parte retentiva - una sau mai multe cozi de retentie in acrilatul bazei placilor;

parte activa /terminala - ia contact cu dintele ce trebuie deplasat (frecvnt, in treimea cervicala a dintelui);

una sau mai multe bucle de activare;

Uneori, in special in situatiile in care arcurile secundare sunt plasate in contact cu fata orala a dintilor frontali (mai ales superiori), data fiind anatomia acestora, apare tendinta de alunecare a extremitatii active a RA catre marginea incizala, diminuind eficienta terapeutica a acestora => acest neajuns poate fi contracarat:

a) prin baza placii cu ajutorul careia:

RA se mentin in pozitie corecta

poate fi ghidata actiunea RA

se asigura o protectie a RA, arcada antagonista nemailuind contact direct cu acestea

Pentru aceasta, partea activa a RA este acoperita de placa, intre ele trebuind sa existe un spatiu care sa permita activarea arcului secundar. Partea din baza placii care protejeaza si ghideaza RA nu trebuie sa frineze actiunea acestuia, de aceea trebuie sa fie neteda.

Alti practicieni prefera rascroirea placii la nivelul arcului secundar, pentru o mai usoara activare. Apare insa riscul destabilizarii arcului in sens vertical, acestea nemaifiind protejat si nici ghidat in actiunea sa..

b) de asemenea, arcul vestibular poate asigura ghidarea actiunii arcurilor secundare, la nivelul grupului frontal

c) ghidaj printr-un segment de sirma dispus transversal pe axul RA, inglobat in acrilat.

Clasificare:    a. RA cu actiune oro-vestibulara

RA in "S"

RA in "8"

RA in "U"

RA in "Ciuperca"

b.           RA cu actiune mezio-distala.

RA in "diapazon"

RA in "V"

RA autoactivabile, decusate

RA de mezializare/distalizare

c.           RA cu actiune oro-vestibulara si mezio-distala

RA in semiarc vestibular

RA in "ac de siguranta"

a)      RA cu actiune orovestibulara au ca scop vestibularizarea sau derotarea dintilor, in special a frontalilor, desi pot fi folosite cu succes si la dintii laterali.

RA in "S"/ "arcul protruziv deschis"

sarma elastica (federhart, springhard) de 0,5/0,6/0,7 mm

Traiect:

partea activa de forma literei "S"

extremitatea primei bucle se sprijina pe dinte, pe fata orala a acestuia, cit mai aproape de colet (in sens vertical);

cea opusa este retentionata in baza placii, printr-o coada de retentie (are o singura extremitate in placa);

se monteaza cu partea deschisa catre partea dintelui malpozitionata cel mai tare; astfel, arcul in S este "deschis mezial sau distal", dupa cum capatul liber se termina pe muchia distala sau meziala a dintelui

pentru a evita deformarea RA pe fata orala a dintilor si pastrarea actiunii perpendiculare pe aceasta el se protejeaza cu un platou de acrilat

se aplica de obicei pe un singur dinte; poate fi confectionat si pentru a actiona pe doi dinti vecini;

Activare:

poate fi activata diferentiat prin desfacerea primei bucle, a celei de-a doua sau a ambelor

Indicat pentru:

derotari (mai ales) - extr. libera a partii active se plaseaza in contact cu muchia/jumatatea fetei orale a dintelui care trebuie deplasata catre vestibular, in cuplu de forta cu arcul vestibular (se asociaza obligatoriu cu AV); tot in aceasta situatie, extr. libera a RA poate veni in contact si cu fata proximala a dintelui; in acest caz are si rol de deplasare de-a lungul arcadei => mezializare, distalizare

vestibularizarea (dintilor oralizati) - eficienta mai redusa decit RA in "8"

RA in "8" / "arcul protruziv inchis"

Sirma elastica de 0,6 mm

Traseu:

partea activa are forma cifrei "8" (doua bucle inchise) la care prima parte ia contact cu fata orala a unuia sau doi dinti vecini, iar a doua parte a cifrei este zona de elastcitate si de activare;

doua cozi de retentie in acrilat (ambele extremitati ale sirmei sunt in placa);

Activare:

are plaja de activare mai redusa decat RA in 'S', dar declanseaza o forta mai mare;

Indicat pentru:

vestibularizarea dintilor oropozitionati - partea activa in contact cu intreaga fata orala a dintelui, cit mai aproape de colet;

derotari (foarte rar) - in contact selectiv cu fata orala a dintelui, in cuplu de forta cu arcul vestibular

RA in "Ciuperca"/ RA in dublu "S"

- sirma elastica 0,7mm

Traseu:

are ambele capete in placa;

partea activa are forma a doua arcuri in 'S' puse fata in fata si unite la nivelul extremitatilor libere (doua "S"-uri ce se privec in oglinda, unite intre ele)

este un RA pluridentar = poate actiona pe doi sau patru dinti vecini (de ob., cei doi incisivi centrali sau toti patru incisivii) (Dr.Popescu: 2,3,4 incisivi vecini)

se foloseste la maxilar, la mandibula

intreaga parte activa este degajata din acrilatul placii (rar, placa este rascroita la acest nivel)

baza placii nu poate fi despicata pe linia mediana sau paramedian cind arcul ia contact cu toti incisivii; poate fi insa sectionata in trapez, sectorial sau in "Y"(daca se decuseaza extremitatile, baza poate fi despicata pe linia mediana; prin largire, carcul se autoactiveaza)

Activare:

- prin desfacerea buclelor

Indicat pentru:

vestibularizarea grupului incisiv in oropozitie- partea activa in contact cu intreaga fata orala a dintelui, cit mai aproape de colet

derotari - in contact selectiv cu fata orala a dintelui, in cuplu de forta cu arcul vestibular (se asociaza obligatoriu)

ingresiune dentara - aplicat supracingular, poate produce ingresiune dentara

RA in "U"

sirma elastica 0,7 / 0,6mm

Traiect:

ansa inchisa cu doua cozi de retentie in acrilatul placii;

Activare

plaja de activare redusa;

dezvolta o forta mare;

Indicatia de electie

derotarea caninilor in cuplu de forte cu un AV.

b)      RA cu actiune mezio-distala au ca scop distalizarea sau mezializarea dintilor frontali sau laterali. Partea activa are contact cu una dintre fetele aproximale.

RA liniar / in "diapazon"

sirma elastica 0,7 mm

Traseu:

portiunea libera (activa), destul de lunga, pentru a-i conferi elasticitate ( 2/3 din lungimea RA = 1 - 1,5 cm), ia contact cu fata aproximala a dintelui, cit mai aproape de colet; extremitatea sa libera trebuie sa fie recurbata pentru a nu leza mucoasa labiala sau jugala;

Indicat pentru deplasarea dintilor de-a lungul arcadei (mai ales a frontalilor):

Mezializarea

Distalizarea

Impiedicarea rotarii dintilor in cazul folosirii crosetelor semi-Schwarz, avind rol de contraforta orala

deoarece RA liniar are contact limitat cu fata aproximala, poate provoca mai usor inclinari nedorite ale dintilor;

are actiune mai putin nuantata decit a RA in "V";

necesita degajarea sa din acrilat, pentru a avea elasticitate => risc de fracturare a placii in cazul folosirii la nivelul dintilor laterali

la dintii laterali exista pericol de rotare a dintilor; de aceea i se asociaza un RA liniar scurt, oral, ce va lua contact cu 1/3 orala a fetei aproximale. Acest ansamblu de RA se numeste RA dublu

RA in "V" /RA liniar modificat (Gh. Boboc) = varianta a arcului in diapazon

pentru frontali;

tot din sirma de 0,7mm

Traseu:

partea activa are forma unui "V", cu virful catre incizal => un contact mai larg cu fata aproximala a dintelui

Indicat pentru deplasari de-a lungul arcadei pe zona frontala. Actiunea sa poate fi nuantata, spre colet sau spre incizal, in functie de necesitatile de deplasare dentara;

pentru eficienta arcurilor liniar si in "V", partea retentiva se inglobeaza in acrilat la jumatatea mezio-distala a dintelui ce urmeaza a fi deplasat

pentru cresterea amplitudinii mezio-distale, portiunea neacoperita de acrilat a conexiunii trebuie sa fie ceva mai lunga, putind fi realizate si indoituri suplimentare.

Ansa de mezializare/distalizare

sirma elastica de 0,7

Traseu:

are un singur capat in placa

descrie o bucla rotunjita pe procesul alveolar vestibular;

extremitatea sa libera vine in contact cu fata proximala a dintelui ce trebuie deplasat

bucla de pe procesul alveolar, prin lungime, confera elasticitate arcului secundar = nu mai este necesara rascroirea acrilica a placii / degajarea din acrilatul placii => se poate folosi in zona laterala, fara a exista riscul subminarii rezistentei placii

Indicat pentru deplasari de-a lungul arcadei a dintilor din zona laterala:

Mezializari

Distalizari

Activare

- prin desfacerea / stringerea buclei vestibulare (arcul se aseaza oricum, in contact cu fata meziala sau distala a dintelui ce trebuie deplasat)

RA autoactivabile / RA incrucisat, decusat

sirma elastica de 0,7mm

evita dezactivarea RA de mezializare clasice in momentul activarii surubului de largire;

Traseu:

RA intermediar intre cel liniar si cel in "S", avind aspectul unei jumatati de "S";

extemitatea libera a RA vine in contact intim cu fata distala a incisivului, apoi ia contact cu fata palatinala a acestuia, trecind peste linia mediana

au, in mod caracteristic, coada de retentie in jumatatea opusa a bazei placii pe care se afla dintele cc trebuie deplasat. Astfel, la fiecare activare a surubului, in loc sa se distanteze de dinte, RA se aplica si mai ferm, activandu-se odata cu surubul median.

Indicat pentru:

inchiderea diastemei prin mezializarea incisivilor (de electie)

inchiderea spatiilor din zona frontala, simetric distribuite fata de linia mediana

c)      RA cu actiune oro-vestibulara si mezio-distala

RA in "semiarc vestibular"

sirma elastica de 0,7 mm

Traseul clasic (frecvent utilizat pentru aducerea pe arcada a C ectopic vestibular):

Asemanator unei jumatati de arc vestibular:

extremitatea liberea vine in contact cu fata vestibulara si meziala a caninului

bratul de retentie intra in placa prin spatiul

Pm1-M1 (cel mai frecvent, pentru ca astfel se asigura lungimea necesara elasticitatii arcului)

Pm1-Pm2 (mai rar)

Indicatii

Distalizare

Oralizare (aliniere pe arcada)

Activare:

prin stringerea buclei vestibulare => distalizare

se da bratului liber o directie spre oral => pentru oralizare

RA in "ac de siguranta"

Sirma elastica 0,7 mm

Traseul clasic (RA special utilizat pentru disto-palatinizarea si egresiunea caninilor ectopici vestibular - aflati in mezio-vestibulo-pozitie):

partea activa este curba si se sprijina deasupra convexitatii maxime vestibulare a caninilor (este intim adaptata la fetele M si V ale caninului);

conexiune lunga, orizontala, paralela cu mucoasa vestibulara ce formeaza o bucla helicoidala inainte de a intra in baza placii; (descrie pe procesul alveolar o bucla asemanatoare cu un ac de siguranta, ce-i confera elasticitate)

coada de retentie fie:

traverseaza spatiul Pm2-M1(clasic) / Pm1-Pm2 (mai rar) si intra apoi in baza placii,

se termina in peretele vestibular al unei gutiere laterale.

gradul de elasticitate al sirmei (wipla - 0,7mm) poate fi marit sau micsorat prin confectionarea buclei spiralate de dimensiune mai mare sau mai mica sau prin lungimea arcului

Actiuni:

distalizare

palatinizare

+/- egresiune

Activare:

la fiecare control, se scurteaza cu ~ 1 mm capatul liber al arcului;

acesta se reconformeaza la morfologia fetelor M si V ale caninului

Dezavantajul arcurilor secundare: se dezactiveaza relativ repede => necesita controale sistematice, la doua saptamini.