Auditul ca forma de control extern independent

UNIVERSITATEA SPIRU HARET CONSTANTA

DISCIPLINA: AUDIT SI CONTROL

AN DE STUDIU: III

Titular de disciplina: Prof.univ.dr. LIANA ELEFTERIE

SEMINAR

AUDIT SI CONTROL

Auditul ca forma de control extern independent

Etimologic, cuvantul audit provine din latinescul audire, ce inseamna a asculta, putandu-se traduce in ascultarea conturilor.

Auditul este o functie relativ noua, ce a luat amploare la sfarsitul secolulului al XIX-lea, secol in care se contureaza relatia dintre auditori si auditati, stabilindu-se totodata si obiectivul fundamental al auditului, respectiv atestarea realitatii situatiilor de diferita natura.

Perioada de varf in ceea ce priveste activitatea de audit s-a inregistrat in secolul XX, odata cu aparitia si dezvoltarea organismelor specializate de reglementare a auditului, precum IFAC, institutul francez al auditorilor si consultantilor interni in 1965, IIA, institute of internal auditors, in 1941 in SUA.

Principala definitie recunoscuta la nivel international desemneaza auditul ca o examinare a situatiilor, examinare al carei scop este exprimarea de catre un auditor a unei opinii independente si responsabile, potrivit careia situatiile auditate au fost intocmite conform unor referinte prestabilite.

Auditul poate fi definit ca evaluarea ecartului dintre situatia reala si dispozitiile stabilite.

Activitatea de audit prezinta caracter de asigurare, in sensul ca prin intermediul auditului se certifica conformitatea situatiilor intocmite de entitatea economica auditata cu anumite criterii prestabilite. Acest lucru duce la o incredere, stabilitate, onestitate pe care entitatea o afiseaza inaintea tuturor utilizatorilor de informatie, respectiv investitori, angajati, manageri, clienti, parteneri, stat.

Nevoia de asigurare este impusa de practica afacerilor, astfel incat, desi auditul nu are un caracter obligatoriu, din ce in ce mai multe unitati economice apeleaza la aceasta functie.

Activitatea de audit, ca orice activitate, urmeaza anumite directii, reguli, norme. Astfel, in cazul auditului se intrezaresc 4 cerinte de baza ale activitatii de audit, respectiv credibilitatea, increderea, calitatea serviciilor si profesionalism.

Cea mai cunoscuta forma de audit este auditul financiar contabil, insa activitatea de audit isi intinde ramurile asupra tuturor functiilor existente intr-o entitate, in special prin intermediul auditului intern. In acest sens, putem intalni auditul de mediu, auditul de performanta, auditul de management, etc.

Activitatea de audit financiar este reglementata la nivel international prin intermediul standardelor internationale de audit ISA si Codul privind conduita etica si profesionala elaborate de IFAC si traduse, respectiv armonizate de catre CAFR.

Auditul este o sfera a contabilitatii si o forma superioara de control, ambelor activitati aducandu-le un plus de valoare.

Intrucat ca auditul reprezinta un varf de lance in domeniul contabilitatii este evident faptul ca aceasta activitate foloseste informatii preluate din contabilitate, urmarindu-se existenta caracteristicilor calitative ale informatiilor contabile, respectiv:

inteligibilitatea, capacitatea informatiilor de a fi intelese de publicul larg;

relevanta, facandu-se referire la importanta informatiei, cota de semnificatie a acesteia, astfel incat o informatie este considerata semnificativa in cazul in care omisiunea sau declararea ei eronata ar influenta deciziile utilizatorilor;

credibilitatea, informatiile sa fie prezentate fidel si corect, sa reflecte realitatea;

comparabilitatea, adica sa permita compararea in timp (in cadrul aceleasi unitati) si in spatiu (in cadrul unor unitati diferite), solicitandu-se aplicarea principiului permanentei metodelor.

Ca utilizatori ai informatiilor contabile, implicit a celor auditate, precizam:

angajatii, interesati de continuitatea activitatii;

investitorii, interesati de valoarea de piata a entitatii, a dividendelor;

statul, interesat de plata taxelor si impozitelor.

Obiectivele si rolul auditului financiar

Auditul, pentru a putea fi incadrat ca activitate si ca functie, trebuie sa prezinte necesitate si sa aiba anumite obiective concret determinate.

Necesitatea auditului a fost explicata prin prisma a trei teorii, si anume:

1. teoria motivationala, potrivit careia cei care sunt responsabili cu intocmirea situatiilor financiare vor fi cu mult mai atenti si responsabili stiind ca aceste situatii vor fi supuse auditarii;

2. teoria agentiei, se refera la faptul ca investitorii nu vor fi deplin incredintati ca managerii nu vor deturna fonduri si nu vor folosi in interes personal bunurile entitatii economice, fara o asigurare si aici intervine auditul;

3. teoria asigurarii, potrivit careia se reduce riscul ca informatiile prezentate publicului reprezentat de utilizatori sa nu fie fiabile, corecte, stiindu-se faptul ca respectivele informatii au fost auditate, astfel prezentand o credibilitate sporita si o utilitate mai mare in procesul decizional.

Obiectivul primordial al auditului financiar, este exprimarea de catre un auditor financiar independent, a unei opinii, potrivit careia situatiile financiare au fost intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru general de raportare identificat.

Auditul situatiilor financiare, ca forma a controlului extern independent fata de autoritatea publica si fata de entitatile patrimoniale, inregistreaza o multitudine de obiective, prin care isi propune de a asigura utilizatorii de informatii asupra:

a) respectarii legilor si reglementarilor in vigoare in efectuarea operatiunilor patrimoniale si extrapatrimoniale;

b) calitatii si eficientei deciziilor manageriale, prin mentionarea punctelor tari si credibilitatii si fiabilitatii situatiilor financiare, respectiv a bilantului contabil, contul de profit si pierdere si fluxurile de trezorerie;

c) a punctelor slabe;

d) eficientei si eficacitatii administrarii patrimoniului;

e) utilizarii corecte a instrumentelor de gestionare a riscurilor, necesare elaboraii si adoptarii deciziilor de gestiune;

f) identificarii precoce a riscurilor de faliment si a riscurilor de frauda la scara mare.

Obiectivele auditului financiar referitoare la operatiuni sunt:

realitatea sau existenta

exhaustivitatea sau integralitatea

inregistrarea si prezentarea corecta

Tipuri de audit

In principal, auditul poate fi clasificat astfel:

dupa scopul urmarit in audit financiar, audit de conformitate, audit operational (al performantei);

dupa afilierea auditorilor: audit intern, audit extern, audit guvernamental.

Tablou comparativ al auditului din punct de vedere al scopului urmarit

Tablou comparativ al auditului din punct de vedere al afilierii auditorilor

Auditul intern reprezinta o funtie dependenta de intreprinderea in care are loc, pe cand auditul extern este o functie independenta a intreprinderii, a carei misiune este de a certifica exactitatea conturilor, rezultatelor si situatiilor financiare, si mai precis, daca se retine definitia contabililor autorizati: a certifica regularizarea, sinceritatea si imaginea fidela a conturilor si situatiei financiare.

Ca asemanari intre auditul intern si cel extern sau financiar putem mentiona:

ambele sunt efectuate de specialisti in domeniu;

ambele functii ajuta la consolidarea pozitiei intreprinderii auditate pe piata, asigurandu-i acesteia o incredere pe care partenerii firmei din mediul microeconomic si/sau macroeconomic, reprezentati prin clienti, furnizori, posibili investitori, statul, cat si alte insituttii o capata;

atat auditorul intern, cat si cel extern respecta principii deontologice stricte;

in ambele cazuri, situatiile financiare anuale sunt supuse obligatoriu auditului;

auditorul este responsabil cu intocmirea raportului de audit, care va fi semnat pe fiecare pagina, indiferent ca este vorba de un audit intern sau extern;

obiectivitatea: auditorul, fie el intern, fie extern, trebuie sa isi mentina obiectivitatea, in sensul formularii unei opinii de audit neinteresate, care sa reflecte corect si fidel activitatea auditata;

auditorii nu sunt responsabili pentru intocmirea situatiilor financiare, responsabilitatea lor limitandu-se la controlul situatiilor si formularea unei opinii;

in sfera de cuprindere a acestora este inclusa activitatea de evidenta contabila, ambele functii apeland la informatiile oferite de contabilitate, prin intermediul suportilor acesteia, identificati prin registre, documente justificative, cd-uri, dvd-uri, programe electronice de contabilitate;

sunt functii ce preiau informatiile avute la dispozitie si le analizeaza, in scopul oferirii la randul lor de informatii beneficiarilor;

co-tratarea, definita de Institutul de Audit Intern ca constitutie a unei echipe comune de auditori interni si consultanti externi in vederea unei misiuni determinate;

prestarile externe, Definite de Institutul de Audit Intern ca asistenta punctuala a cabinetelor externe specializate in audit, la planul formarii, al metodologiei si al consiliului. In acest cadru se poate face apel la specialisti din multiple discipline: tehnicieni, informaticieni, fiscalisti, juristi. Se poate observa ca acest tip de prestare este prevazut in norma 220 si nu priveste in mod necesar si unic auditorii externi;

interdictia de orice imixtiune a auditorilor in gestiune;

utilizarea in cele doua functii de mijloace identice, chiar daca metodologia difera.

Auditorii interni, cat si cei externi trebuie sa aiba in vedere anumite lucruri, in exercitarea atributiilor lor:

auditorii vor respecta principiile si normele in vigoare, in ceea ce priveste auditul intern, sau extern dupa caz;

auditorii trebuie sa respecte confidentialitatea informatiilor dobandite, trebuie sa fie vigilent fata de posibilitatea unor scurgeri de informatii;

de asemenea, auditorii nu vor folosi informatiile dobandite ca urmare a desfasurarii muncii de audit, ca rezultat al relatiilor profesionale sau de afaceri in avantajul lor personal sau in avantajul unor terte parti;

Auditorii trebuie sa detina cunostintele, priceperea si celelalte competente necesare exercitarii responsabilitatii individuale;

Auditorul trebuie sa detina cunostinte suficiente pentru a identifica indiciile unei fraude, dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa aiba competenta unei persoane a carei principala responsabilitate este identificarea detectarea si investigarea fraudelor;

Auditorii trebuie sa-si dezvolte cunostintele, priceperea si alte competente printr-o formare profesionala continua astfel incat sa poata tine pasul cu dinamismul societatii. Serviciul profesional competent necesita o constientizare permanenta si o intelegere a

evolutiilor relevante pe plan profesional tehnic si in mediul de afaceri. Pregatirea profesionala continua dezvolta si mentine capacitatile care ii permit unui profesionist

sa desfasoare o activitate competenta in mediul profesional;

Auditorii trebuie sa aiba o atitudine impartiala si lipsita de prejudecati si sa evite conflictele de interese;

Auditul nu trebuie sa fie supus nici unei imixtiuni in ceea ce priveste definirea sferei sale de interventie, realizarea activitatii si comunicarea rezultatelor;

Auditorii trebuie sa evite sa auditeze operatiuni speciale de care au fost responsabili in trecut. Obiectivitatea unui auditor este considerata a fi afectata atunci cand acesta realizeaza o misiune de asigurare pentru o activitate de care a fost responsabil, in cursul anului precedent;

Misiunile trebuie indeplinite cu competenta si constiinciozitate profesionala, include responsabilitatea de a actiona in conformitate cu cerintele unei misiuni, cu atentie, meticulozitate si la momentul potrivit.

Diferente intre auditul intern si auditul extern

Standardele nationale si internationale de audit financiar

Standardele de audit financiar reprezinta principii, norme, proceduri si tehnici pe care auditorii trebuie sa le utilizeze si sa le aplice in examinarea situatiilor financiare si a altor documente financiar contabile si tehnico-operative, in cadrul efectuarii misiunii de audit. Aceste standarde sunt elaborate de organisme profesionale cu competenta in domeniul auditului financiar.

Din punct de vedere al organismelor care le elaboreaza, standardele de audit financiar sunt:

Nationale-elaborate de o autoritate competenta la nivel national, respectiv de un organism profesional care este Camera Nationala a Auditorilor Financiari, sub supravegherea Ministerului Finantelor Publice, a caror aplicare si satisfacere este obligatorie pentru efectuarea unui audit, sau a serviciilor conexe.

Internationale-elaborate de Federatia Internationala a Contabililor (IFAC), ce au ca obiectiv promovarea, acceptarea si respectarea acestora la nivel mondial.

Codul privind conduita etica si profesionala reprezinta acea alma mater a auditorului financiar, constituind baza pe care au fost fundamentate normele de etica, reguli detaliate, indrumari, standarde de desfasurare a activitatii pentru auditorii financiari.

Codul furnizeaza indrumari si norme profesionale referitoare la aplicarea in practica a obiectivelor si principiilor fundamentale in ceea ce priveste un numar de situatii specifice ce apar in profesia de auditor financiar.

Obiectivele profesiei de auditor financiar impun indeplinirea unor cerinte de baza, precum:

Credibilitatea informatiilor si a sistemelor de informatii;

Profesionalism, ce reiese din nevoia regasita la nivelul clientilor si a altor parti interesate, de persoane ce pot fi identificate cu siguranta ca fiind profesionisti in cadrul domeniului de audit financiar;

Calitatea serviciilor, ce consta in asigurarea ca toate serviciile sunt efectuate la cel mai inalt grad de performanta;

Incredere, o cerinta din care reiese ca existenta unui cadru al conduitei, al eticii profesionale denota incredere utilizatorilor de servicii furnizate de auditorii financiari.

Tot in Codul privind conduita etica si profesionala gasim principiile care stau ca baza in desfasurarea activitatii de audit:

Integritatea, consta in faptul ca un auditor financiar trebuie sa fie direct si onest in desfasurarea serviciilor profesionale, servicii definite in Codul de conduita etica ca find servicii ce necesita aptitudini contabile sau din domenii conexe (contabilitatea, auditul, consultanta fiscala si manageriala, si servicii de management financiar), efectuate de auditori financiari;

Obiectivitatea, face referire la faptul ca un auditor financiar trebuie sa fie corect si nu trebuie sa ingaduie ca obiectivitatea sa ii fie afectata de prejudecati, conflicte de interese sau influente externe,

Prejudecata- o parere preconceputa, pe care si-o face cineva asupra unui lucru, adoptata, de obicei, fara cunoasterea directa a faptelor, de cele mai multe ori eronata si defavorabila, impusa de mediu sau de educatie.

Conflict de interese- situatie de incompatibilitate in care se afla o persoana ce are un interes personal ce influenteaza impartialitatea si obiectivitatea activitatii sale, unde interesul personal include orice avantaj pentru persoana in cauza, pentru sotul/sotia, rude sau afini, pana la gradul IV inclusiv, sau pentru institutia din care face parte.

Influenta externa- influenta pe care o poate avea mediul extern asupra auditorului, implicit asupra activitatii desfasurate de catre acesta.

Competenta profesionala si atentia cuvenita, un auditor financiar trebuie sa desfasoare serviciile profesionale cu competenta si constiinciozitate, acordand fiecarei situatii atentia cuvenita. Auditorul financiar are datoria permanenta de a mentine cunostintele si aptitudinile profesionale la nivelul necesar pentru a se asigura ca un client sau un angajator beneficiaza de avantajele unui serviciu profesional competent, bazat pe cele mai noi aspecte de practica, legislatie si tehnici;

Confidentialitatea, un auditor financiar trebuie sa respecte confidentialitatea informatiilor dobandite pe parcursul derularii serviciilor profesionale, chiar si dupa incetarea misiunii si nu trebuie sa foloseasca sau sa dezvaluie nici o astfel de informatie fara o autorizare corespunzatoare si specifica, cu exceptia situatiilor in care exista un drept sau o obligatie legala, sau profesionala care impune dezvaluirea acelor informatii;

Conduita profesionala, un auditor financiar trebuie sa actioneze intr-o maniera corespunzatoare reputatiei profesiei si trebuie sa evite orice comportament care ar putea discredita profesia. Obligatia de a evita orice comportament care ar putea discredita profesia impune organismului membru sa ia in considerare, in momentul in care elaboreaza cerinte etice, responsabilitatile auditorilor financiari fata de clienti, terte parti, alti membri ai profesiei de auditori financiari, personal, angajatori si public in sens larg;

Standardele tehnice, fac referire la faptul ca un auditor financiar trebuie sa desfasoare servicii profesionale in concordanta cu standardele tehnice si profesionale relevante, avand datoria de a indeplini cu grija si competenta instructiunile clientului sau angajatorului, atata vreme cat corespund cerintelor de integritate, obiectivitate.

Cadrul general al auditului financiar

Cadrul general de care trebuie sa se tina cont la fiecare audit se refera la:

Planificarea, controlul si inregistrarea auditului.

Auditorul (persoana fizica sau firma de audit) trebuie sa planifice, sa controleze si sa inregistreze corespunzator activitatea sa. Pentru fiecare audit se intocmeste un dosare curent de audit, care contine informatii relevante pentru perioada financiara aflata in analiza si un dosar permanent, care contine documente cu semnificatie permanenta pentru audit.

Calitatea documentelor de lucru determina calitatea auditului financiar, furnizand probe concludente asupra activitatii desfasurate si a concluziilor trase.

Sistemul contabil si de control intern.

Auditorul trebuie sa identifice, sa analizeze si sa evalueze, sistemul informational al societatii, modul de organizare si de conducere al contabilitatii, inregistrarea si contabilizarea tranzactiilor, si modul de transpunere al acestora in situatiile financiare ale societatii.

De asemenea trebuie testat si evaluat si sistemul de control si de audit intern, in vederea furnizarii de informatii pe care auditorul se poate baza.

Evaluarea sistemului de contabilitate presupune evaluarea procedurilor utilizate pentru sistemul de inregistrare, procesarea tranzactiilor, in vederea stabilirii daca acest sistem este corespunzator in scopul elaborarii situatiilor financiare.

Evaluarea sistemului de control intern are loc in vederea stabilirii masurii in care audituorul financiar se poate baza pe controlul intern in efectuarea procedurilor de audit si in stabilirea tipului si profunzimii testelor de audit.

Probele de audit.

Auditul financiar este un proces ce implica colectarea de elemente probante, urmata de evaluarea probelor pe care se fundamenteaza opinia.

Dosarul angajamentului de audit trebuie sa cuprinda probe concludente, temeinice si suficiente care sa satisfaca scopul auditului, respectiv exprimarea opiniei si obiectivele auditului (realitatea, exhaustivitate, corecta inregistrare si prezentare, etc.).

Volumul probelor de audit se stabileste de catre auditor utilizand rationamentul profesional, care depinde de urmatorii factori:

- cunoasterea clientului;

- cunoasterea sectorului de activitate;

- evaluarea riscului;

- disponibilitate, temeinicia probelor de audit.

Raportarea

Inainte de a intocmi raportul de audit, intreaga activitate de audit trebuie revizuita si facute ajustarile necesare pe baza evaluarii concluziilor.

Raportarea desemneaza elaborarea raportului de audit si transmiterea acestuia catre utilizatorii interesati. Prin raportare se exprima opinia asupra situatiilor financiare, stabilindu-se daca acestea reprezinta o imagine fidela a pozitiei financiare, a performantelor entitatii economice. Potrivit standardelor, in raport trebuie mentionat daca au fost respectate sau nu standardele de audit si motivele abaterii de la standarde, daca este cazul.

Raportul de audit trebuie sa contina o varianta clara a opiniei.

Planificarea si programarea lucrarilor de audit

In angajamentul de audit se utilizeaza doua tipuri de dosare:

dosarul permanent, ce contine documente utilizabile in perioada mandatului de audit, intocmit in special in cazul auditului recurent sau succesiv, cand sunt actualizare documente in fiecare an.Acest dosar cuprinde:

informatii despre istoria entitatii auditate;

informatii despre sistemul contabil si sistemul de control intern;

sunt folosite descrieri, grafice, diagrame, chestionare;

documente principale emise de entitate (contracte de munca, de imprumut, alte tipuri de contracte);

informatii privind analiza conturilor semnificative, precum capitalurile proprii, trezorerie, etc;

informatii privind programul de audit.

Actualizarea acestui dosar are caracter continuu, pe fiecare document actualizat fiind insemnat initialele numelui si data actualizarii.

dosarul curent, intocmit pentru fiecare exercitiu financiar in parte, continand elemente probante pentru concluziile acelui exercitiu financiar. Cuprinde informatii despre:

planul si programul de audit;

analiza conturilor pe anul respectiv;

probleme constatate;

dificultati intampinate si mod de solutionare;

corespondenta cu terti;

confirmarea soldurilor conturilor si a tranzactiilor;

delegarea sarcinilor catre membrii echipei;

concluzii si opinia de audit.

Etapele efectuarii unui audit financiar

Etapele procesului de audit

1.Stabilirea obiectivelor-angajamentul de audit

2.Evaluarea riscului, etapa ce incepe prin cunoasterea clientului.

3.Elaborarea planului de audit

4.Obtinerea probelor de audit

5.Finalizarea activitatii si formularea opiniei de audit

6.Intocmirea raportului

Stabilirea obiectivelor-angajamentul de audit

Angajamentul de audit reprezinta acordul intre auditor si client prin care se stabilesc obiectivul si aria de aplicabilitatea auditului, precum si a obligatiilor auditului.Termenii angajamentului agreati de ambele parti se inscriu intr-o scrisoare de angajament sau intr-o alta forma de contract.

Scrisoarea de angajament confirma acceptarea misiunii de catre auditor si are o forma si un continut diferit de la un audit la altul. Totusi, scrisoarea de angajament trebuie sa cuprinda, in general, referiri la:

obiectivul auditului;

responsabilitatea managerului agentului economic auditat pentru intocmirea situatiilor financiare;

aria de aplicabilitate a adutilui, referiri la legislatie si reglementari;

accesul nelimitat al auditorului la orice inregistrati, documente si informatii cerute in legatura cu auditul;

forma rapoartelor sau altor comunicari ca rezultat al angajamentului;

existenta riscului inevitabil ca unele erori semnificative sa nu fie detectate.

Scrisoarea de angajament separata- auditul componentelor

Componenta este reprezentata de o divizie, sucursala, filiala, o societate asociata sau orice alta entitate ale carei informatii financiare sunt incluse in situatiile financiare auditate de auditorul principal. In cazul in care auditorul entitatii mama este si auditorul filialei, factorii care influeteaza decizia daca este cazul sa se trimita o scrisoare de angajament separata includ:

cine numeste auditorul componentelor;

cerintele legale;

masura in care o parte din munca este desfasurata de alti auditori;

gradul in care sunt detinute componentele de catre entitatea mama;

gradul de independenta a managementului componenetelor.

Angajament de reviziure

Obiectul unei misiuni de revizuire este acela de a permite auditorului sa stabileasca daca, pe baza procedurilor care nu asigura toate probele necesare unui angajament de audit, a luat cunostinta de informatii care il determina sa creada ca situatiile financiare nu sunt intocmite, in toate privintele, semnificative, in conformitate cu un cadru general de raportare financiara identificat.

Acceptarea unei schimbari de angajament

Schimbarea scrisorii de angajament trebuie sa se faca cu acordul ambelor parti. O cerere de schimbare din partea clientului poate rezulta din schimbarea circumstantelor care afecteaza necestitatea serviciului, neintelegerea naturii auditului , restrictie asupra ariei de aplicabilitate a angajamentului.

Cunoasterea clientului (entitatii auditate) activitate reglementat prin standardul ISA 310, care precizeaza ca la efectuarea unui audit al raportarilor financiare, auditorul trebuie sa aiba sau sa obtina cunostinte suficiente despre entitatea ce urmeaza a fi auditata, de natura sa ii permita sa identifice sau sa inteleaga evenimentele, tranzactiile si practicile care pot avea un efect semnificativ asupra situatiilor financiare sau asupra examinarii ori a raportului de audit.

Obtinerea cunostintelor despre entitatea auditata reprezinta un proces amplu, continuu si cumulat de culegere si evaluare aa informatiilor si de corelare a cunostintelor rezultate cu probele de aduti si informatiile din toate etapele auditului.

Standardul 310 cere auditorului sa inteleaga si ca cunoasca:

mediul economic si reglementar dominant din zona in care opereaza entitate;

conditiile de piata, conjunctura economica si financiara;

organizarea si functionarea entitatii;

normele legale si reglementari specifice.

Cunoasterea entitatii prezinta o importanta deosebita in munca de audit, aceasta etapa ajutand auditorul in evaluarea riscurilor, identificarea problemelor care vor trebui solutionate, evaluarea sistemului contabil si a documentelor, in concluzie, aceasta etapa va contribui la efectuarea unei servicii de calitate.

Astfel, se va urmari obtinerea unor informatii referitoare la:

natura activitatii;

particularitatile sectorului de activitate;

organizare generala;

politici de creditare, politici financiare;

practici contabile;

sisteme informatice computerizate utilizate;

riscuri si efectele acestora.

Ca surse de informatii auditorul poate apela la:

discutii cu personalul din diferite departamente;

discutii cu managementul;

discutii cu auditori legali si specialisti din afara entitatii: economisti, banci, experti contabili;

legislatia de profil;

alte documente cu caracter normativ;

informari scrise sau documente oficiale solicitate managementului entitatii cu privire la probleme de interes general in derularea auditului

Pragul de semnificatie si riscul in audit

Pragul de semnificatie

O problema importanta care trebuie avuta in vedere in cadrul activitatii de planificare a auditului dupa cunoasterea clientului este stabilirea nivelului pragului de semnificatie. Standardul de Audit numarul 320, ofera instructiuni despre conceptul de prag de semnificatie si relatia acestuia cu riscul de audit.

Pragul de semnificatie reprezinta importanta relativa a unei parti componente, in contextul situatiilor financiare privite ca intreg.

O parte componenta este considerata semnificativa in doua cazuri:

a)      omisiunea ei ar putea influenta considerabil deciziile luate de utilizatorii raportului de audit;

b)      prezentarea ei eronata ar afecta deciziile luate de utilizatorii raportului de audit.

Trebuie mentionat faptul ca pragul de semnificatie are un caracter subiectiv, stabilirea lui depinzand de rationamentul profesional al auditorului si de experienta sa.

Calculul pragului de semnificatie

Desi Standardele de Audit indica o arie de aplicabilitate larga pentru determinarea pragului de semnificatie, exista criterii universal acceptate pentru acest calcul validate de practica. In practica aceasta masurare se bazeaza pe proportia din totalul activelor, cifrei de afaceri si din profitul brut, inainte de impozitare, existand si alte criterii care se pot folosi, cum ar fi capitalul propriu sau capitalul de lucru.

Metodologia de calcul a pragului de semnificatie raportata la active, cifra de afaceri si profitul brut, se poate sintetiza in tabelul urmator:

Total active = imobilizari + active circulante

Cifra de afaceri = venituri din productia vanduta+venituri din vanzarea marfurilor + venituri din subventii de exploatare

Profitul brut = profit din exploatare + profit din activitatea financiara +profit din activitatea exceptionala

Nivelul pragului de semnificatie se stabileste de obicei, intre valoarea celui mai mic si a celui mai mare din factorii calculati, situandu-se in intervalul indicat de factorii 1-6.

In functie de circumstante, de natura activitatii, pragul de semnificatie se poate stabili peste sau sub limitele prezentate, in functie de rationamentul profesional al auditorului.

In cazul in care entitatea patrimoniala auditata inregistreaza pierderi, sau daca se constata ca profitul este prezentat distorsionat, nu se vor lua in considerare la calculul pragului de semnificatie factorii de fiabilitate 5 si 6, utilizandu-se alti factori considerati mai adecvati.

Cea mai uzitata metoda in practica pentru calculul pragului de semnificatie este cifra de afaceri:

NPS = CA x 0.5% -factor de fiabilitate 3, unde:

NPS-nivelul pragului de semnificatie

CA-cifra de afaceri.

Riscul de audit

Riscul exprima un pericol, ca o situatie sa se prezinte diferit fata de situatie normala sau una ideala si care poate avea consecinte reale sau potentiale

Riscul de audit reprezinta riscul pe care auditorul il atribuie unei opinii de audit incorecte, atunci cand situatiile financiare contin informatii eronate semnificative.

Componentele riscului de audit (RA)

Riscul de audit poate fi impartit in trei componente:

a)      riscul inerent (RI), reprezinta posibilitatea ca soldul si/sau rulajul unui cont, sau o categorie de tranzactii sa comporte erori ce pot fi semnificative, fie luate individual, fie cumulate cu erori din alte solduri sau categorii de tranzactii;

b)      riscul de control (RC), riscul aparitiei unor situatii eronate semnificative in soldul sau rulajul unui cont sau a unor clase de conturi sau intr-o categorie de tranzactii, luate fie individual, fie cumulate cu alte erori din alte solduri sau categorii de tranzactii, care nu au fost dedectate in timp util de catre sistemului contabil si de control intern al societatii;

c)      riscul de nedectare (RN), riscul ca procedurile fundamentale ale auditorilor (proceduri analitice, de fond, teste ale detaliilor aferente tranzactiilor si conturilor), sa nu conduca la descoperirea unor situatii eronate semnificative care se inregistreaza la nivelul soldului unui cont sau a unei clase de conturi, fie luata individual, sau cumulate cu erori din alte solduri sau clase de conturi.

Formula de calcul a riscului de audit (RA) este urmatoarea:

RA=RIxRCxRN

Limita maxima admisa a riscului de audit acceptata de auditor este de 5%. Acest lucru presupune un grad de asigurare de 95%, respectiv ca din 100 de probe, 95 sunt certe si doar 5 din 100 tind (risca) sa nu fie exacte. Gradul de abatere admis fiind de maxim 5%, deci RA ≤ 5%.

Riscul inerent

Riscul inerent se refera la erorile semnificative ce pot apare in rulajul sau soldul unui cont, sau in cadrul unei categorii de tranzactii, luate individual sau cumulate cu erori din alte solduri de cont sau tranzactii, datorate unui sistem contabil si de control inadecvate sau a unor deficiente manageriale de organizare.

Riscul inerent este de doua tipuri:

riscul inerent global sau conjunctural;

riscul inerent specific.

Tabelul cu factorii de risc inerenti considerati adecvati este urmatorul:

Riscul inerent global

Verificarea riscului global sau conjunctural este utilizat pentru a putea clasifica clientii auditati in companii cu risc ridicat, mediu, scazut si foarte scazut.

Pentru evaluarea riscului inerent global se intocmesc liste cu intrebari.

Intrebarile trebuiesc foarte bine formulate, astfel incat un raspuns afirmativ sa reprezinte un factor de risc.

Evaluarea riscului inerent global, presupune evaluarea riscurilor inerente pentru urmatoarele sectiuni:

a)      activitatea societatii auditate;

b)      managementul societatii;

c)      contabilitate;

d)     auditul societatii.

a) Activitatea societatii auditate

In aceasta sectiune se analizeaza factorii care afecteaza activitatea generala a entitatii , inclusiv existenta unor unor motivatii posibile de a manipula cifrele.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru activitatea societatii auditate:

Observam ca din 6 intrebari la care se astepta raspunsul nu, exista doua intrebari la care raspunsul este da, rezulta ca exista doi factori de risc.

Ponderea raspunsurilor pozitive in totalul intrebarilor este de 33.33% (2/6), deci ne incadram in prima linie a tabelului cu factori de risc (2 factori), coloana 2, risc scazut. Riscul inerent conjunctural activitatii clientului este scazut.

b. Managementul societatii

Pentru evaluarea riscului legat de managementul societatii intrebarile sunt legate de trei aspecte, respectiv:

increderea in competenta echipei manageriale de a conduce societatea;

posibilitatea existentei unor motive de manipulare a rezultatelor;

atitudinea fata de controlul intern.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru managementul societatii auditate:

c) Contabilitatea

Evaluarea riscului conjunctural in cazul contabilitatii are in vedere sistemul contabil precum si competenta si credibilitatea personalului din compartimentul financiar-contabil. Intrebarile sunt foarte directe si nu necesita lamuriri sau explicatii suplimentare.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societatii auditate:

d) Auditul societatii

Aceasta sectiune finala a listei de verificari a riscului inerent global are in vedere evaluarea generala a riscului auditarii, si se refera la cunoasterea de catre auditor a clientului si a relatiilor existente intre auditor si client, intrebarile referindu-se strict la aceste aspecte.

Verificarea riscului inerent conjunctural al auditului societatii, nu trebuie confundat cu riscul de audit, primul fiind o parte componenta a riscului de audit.

Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societatii auditate:

Pentru fiecare sectiune din cele patru prezentate mai sus, se evalueaza riscul inerent conjunctural, apoi se face o evaluare generala a riscului inerent global. In cadrul fiecarei sectiuni, toate intrebarile se considera a contribui in mod egal la aparitia riscului.

In functie de evaluarea riscului inerent global sau conjunctural, entitatea patrimoniala auditata poate fi catalogata ca fiind una cu un risc foarte scazut, scazut, mediu sau ridicat.

Relatia de calcul pentru riscul inerent global este urmatoarea:

RIG = RIGAS x RIGM x RIGC x RIGAS, unde:

RI-riscul inerent global sau conjunctural

RIGAS-riscul inerent global al activitatii societatii

RIGAM-riscul inerent global al managementului societatii

RIGC-riscul inerent global al auditului societatii.

Elaborarea planului de audit (planificarea misiunii de audit)

Misiunea de audit este o sarcina separata si identificabila care se finalizeaza prin emiterea de catre auditor a unui punct de vedere, declaratii sau a unei opinii, consemnata intr-un raport. Indiferent de obiectivele sale, o misiune de audit cuprinde in mod tipic urmatoarele etape:

etapa preliminara (pre-planificare): adunarea si evaluarea initiala a informatiilor despre entitatea ce se auditeaza, evaluarea preliminara a sistemelor contabil si de control intern, definirea in detaliu a obiectivelor auditului, evaluarea initiala a resurselor necesare auditului si stabilirea calendarului de lucru;

etapa de planificare: elaborarea planului de audit, stabilirea legaturii cu entitatea, aprobarea planului de audit, intocmirea programelor de audit ca parti componente ale planului de audit;

etapa de lucru in teren: colectarea si evaluarea probelor de audit, redactarea unor concluzii initiale, revederea provizorie, identificarea si aprobarea oricaror modificari necesare sa fie aduse planului de audit;

etapa raportarii: proiectarea si analiza concluziilor , opiniilor, recomandarilor; reanalizarea, aprobarea si publicarea rezultatelor; evaluarea performantei echipei de audit;

etapa de post -raportare: supravegherea impactului pe care il are auditul asupra entitatii auditate.

Planul misiunii de audit consta in construirea unei strategii generale si o abordare detaliata cu privire la natura, durata si gradul de cuprindere preconizat al auditului si are menirea sa asigure indeplinirea misiunii de audit in conditii de economicitate, eficienta, eficacitate si la termenul prevazut. Caracteristicile planului de audit sunt urmatoarele:

rationalitate: permite evaluarea logica a indeplinirii misiunii si stabilirea de obiective clare;

anticipare: permite dimensionarea misiunii in timp si evidentierea cu claritate a prioritatilor;

coordonare: permite coordonarea politicilor de audit cu auditul realizat efectiv si a activitatii desfasurate de alti auditori sau experti.

Obiectivele principale ale planului de audit:

stabilirea modalitatilor de respectare a obligatiilor legale ce revin auditorului si a altor prioritati de audit;

identificarea intinderii atributiilor si rezultatele previzibile ale auditului;

definirea modului in care se vor obtine si analiza probelor de audit necesare pentru formularea opiniei de audit;

identificarea resurselor necesare, utilizarea lor si stabilirea bugetului de timp si costuri.

Obtinerea probelor de audit

Opinia auditorului are ca baza probele de audit. Proba de audit reprezinta o informatie competenta, relevanta, rezonabila de natura documentara, vizuala sau orala privind agentul economic auditat.

Proba de audit competenta- informatie caracterizata ca suficienta (se refera la cantitatea de informatii obtinute) si adecvata (se refera la calitatea informatiilor).

Proba de audit relevanta- informatie pertinenta, in sensul ca sustine exact obiectivele auditului.

Proba de audit rezonabila- informatie,care din punct de vedere al costului, comparat cu relevanta ei, respecta principiul economicitatii si eficientei.

Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi;

documentare, sub forma documentelor justificative emise la nivelul agentului economic si sub forma documentelor generate de auditor sau terti, prezentand cel mai ridicat grad de siguranta in ceea ce priveste probele de audit;

vizuale, bazate pe constatarea existentei propriu-zise a elementului auditat, prezinta siguranta in cazul stabilirii existentei bunurilor, dar nu si in cazul stabilirii sursei de provenienta sau a valorii respectivului bun;

verbale, probe cu cel mai scazut grad de siguranta.

Probele de audit trebuie sa fie fiabile, ceea ce inseamna ca trebuie sa prezinte un anumit grad de siguranta, astfel ca fiecare categorie de probe de audit prezinta un grad diferit de siguranta, in functie de natura lor (dupa cum am precizat mai sus) si in functie de circumstantele in care au fost obtinute informatiile. Astfel, se considera ca originalul unui document este mai fiabil decat o copie a acestuia, informatia obtinuta direct este mai fiabila decat cea obtinuta indirect, declaratiile au o mai mare credibilitate daca sunt confirmate in scris, probele obtinute din surse externe, independete si competente sunt considerate mai fiabile decat cele obtinute din interioarul intreprinderii.

Probele de audit se pot obtine prin diferite metode, mijloace, proceduri. Procedurile de obtinere a acestora se impart in doua categorii:

v     proceduri de baza: cuprind o tipologie specifica de verificari dintre care mentionam:

inspectia: mijloc de observare directa, referitoare la identificarea si examinarea activelor corporale, a instrumentelor de gestiune si a reflectarii contabile a acestora;

controlul fizic: bazat pe calculatii, documente centralizatoare si verificari inopinante ale depozitelor, putandu-se extinde , insa, la nivel de sectii de productie, portofoliu de titluri, etc.;

confirmarea: declaratie scrisa sau verbala din partea tertilor care pot demonstra acuratetea informatiilor din situatiile financiare;

observarea directa: asistarea la o operatie sau unele proceduri in timpul desfasurarii lor;

calculul: verificarea exactitatii matematice a inregistrarilor contabile sau efectuarea de calcule independente;

v     proceduri analitice: prin analizarea corelatiilor dintre datele financiare din cadrul aceleasi periode sau din perioade diferite , analiza indicatorilor, compararea informatiilor financiare curente ale entitatii cu informatii financiare din exercitiile anterioare, cu prognoze sau estimari ale auditorului.

Raportul de audit si elaborarea opiniei de audit

Raportarea in auditul financiar

Activitatea laborioasa de audit se concretizeaza in elaborarea unui raport final, in care auditorul isi prezinta clar, precis si sintetic concluziile sale cu privire la continutul situatiilor financiare, respectarea principiilor si normelor de reflectare contabila a tuturor operatiunilor patrimoniale si extrapatrimoniale reflectate in bilant, in contul de profit si pierdere si in situatia fluxurilor de trezorerie. Este momentul certificarii si validarii credibilitatii informatiilor financiare degajate din contabilitatea clientului inaintea prezentarii acestora utilizatorilor.

Inainte de a elabora raportul final, auditorul trebuie sa mai faca o revizuire si o evaluare a concluziilor ce rezulta din probele de audit, obtinute ca o baza pentru exprimarea unei opinii asupra situatiilor financiare. Revizuirea si evaluarea finala implica luarea in considerare a faptului ca situatiile financiare au fost intocmite sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru general de raportare financiara acceptat si indeplinesc cerintele statutare. Este foarte important sa se reconsidere daca in urma revizuirlior finale apar probleme de natura sa afecteze exprimarea unei opinii clare si fara rezerve.

Asemenea revizuiri se efectuaeza si se vizeaza de catre responsabilul de misiune. Lista de revizuire a finalizarii angajamentului se poate prezenta intr-un format standardizat si trebuie sa contina cel putin urmatorele informatii:

Pe baza revizuirii finale si a evaluarii probelor de audit, se intocmeste raportul de audit. Raportul de audit, conform instructiunilor prezentate de Standardul de Audit nr. 700 trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele elemente de baza:

a)  titlul;

b)  cui se adreseaza;

c)  paragraful de deschidere sau introductiv:

-identificarea situatiilor financiare auditate;

-o declaratie privind responsabilitatea conducerii entitatii, 

precum si responsabilitatea auditorului.

d)  paragraful referitor la aria de aplicabilitate, in care se prezinta natura unui audit:

-o referire la Standardele Internationale de Audit;

-o prezentare a raportului de audit efectuat, conform careia auditul a fost planificat si desfasurat pentru a se obtine o asigurare rezonabila ca situatiile financiare nu contin erori semnificative.

e)  paragraful referitor la opinie (opinie fara rezerve, cu rezerve, opinie contrara);

f)  data raportului, adresa auditorului si semnatura auditorului.

Standardele Internationale de Audit recomanda o anumita uniformitate privind forma si continutul raportului de audit, care sa contribuie la imbunatatirea gradului de intelegere al cititorului, care nu este specialist, precum si la identificarea situatiilor neobisnuite cand acestea apar.

Comentariile auditorului din cuprinsul raportului de audit, nu sunt standardizate, ele cunoscand o mare diversitate de situatii, incepand cu prezentarea devierilor de la aplicarea corecta a principiilor contabile datorita interferentelor fiscale, continuand cu aspectele referitoare la descrierea comportamentului managerial la elaborarea si stabilirea continutului specific al situatiilor financiare, precum si efectele finale daca acestea sunt cuantificabile asupra elementelor patrimoniale si ale rezultatului. Aceste comentarii depind de abilitatea si experienta profesionala a auditorului, fiind recomandabil ca prezentarea comentariilor sa parcurga o anumita ordine, o continuitate a constatarilor si a aprecierilor formulate.

Opinia de audit

Auditorul are la dispozitie trei modalitati de exprimare a opiniei:

a)  Opinie fara rezerve (necalificata) -care consta in certificarea fara rezerve a conturilor anuale, auditorul apreciind ca situatiile financiare pentru exercitiul auditat sunt:

intocmite in concordanta cu Standardele Internationale de Contabilitate si cu respectarea reglementarilor legale;

conturile anuale sunt reglementare si sincere, adica toate operatiunile patrimonilae si extrapatrimoniale sunt corect reflectate in bilant si in contul de rezultate;

exprima o imagine clara si completa a pozitiei financiare, a patrimoniului si a rezultatului exercitiului;

nu prezinta o incertitudine conform careia principiul continuitatii activitatii ar putea fi afectat intr-un viitor previzibil.

b)  Opinie cu rezerve (calificata) - auditorul certifica conturile anuale cu rezerve, in cazul in care neregularitatile constatate sunt semnificative, dar importanta acestora nu este atat de mare, incat sa se aprecieze ca este afectata semnificativ si profund imaginea fidela, corectitudinea si sinceritatea situatiilor financiare. Aceasta opinie auditorul o fundamenteaza pe urmatoarele considerente:

s-au constatat erori, anomalii sau neregularitati in aplicarea standardelor de contabilitate a caror incidenta, desi semnificativa, este insuficienta pentru a lua in considerare situatiile financiare in ansamblul lor;

auditorul, datorita unor limitari ale ariei de aplicabilitate (ex. buget de timp insuficient) nu a putut folosi toate procedurile pe care le-a considerat necesare, dar cu toate aceste limitari in aprofundarea unor informatii nu poate respinge certificarea situatiilor financiare;

desi s-au constatat unele incertitudini care afecteaza calitatea si continutul informatiilor cuprinse in situatiile financiare, incidenta lor asupra activitatii viitoare a entitatii auditate nu este de natura sa impiedice certificarea acestora.

c)  Opinie contrara - este exprimata in cazul in care efectul unui dezacord este semnificativ si profund pentru situatiile financiare luate ca intreg, situatiile financiare pierzandu-si credibilitatea si sinceritatea, auditorul refuzand certificarea. In acest caz auditorul apreciaza ca nu poate exprima o opinie cu rezerve, deoarece situatiile financiare prezinta anomalii semnificative, deformand realitatea, conturile anuale neputand fi considerate reglementare si sincere. Aceasta opinie auditorul o funamenteaza pe urmatoarele dezacorduri:

neregularitati semnificative in tratamentul contabil al documentelor de gestiune si intocmire a notelor contabile, inregistrari eronate, omisiuni, neinregistrari de documente, tinerea necorespunzatoare a evidentei contabile si lipsa unui control intern adecvat;

interpretari contabile proprii, generate de un punct de vedere diferit de cel prezentat de standardele de contabilitate, intelegandu-se gresit utilizarea rationamentului profesional, in discordanta cu prevederile legale, ceea ce poate duce la erori si neregularitati contabile semnificative, cu impact asupra situatiilor financiare. Exemple practice de acest gen pot fi: neconstituirea sau constituirea de provizioane insuficiente pentru deprecierea creantelor, partcipatiilor, stocurilor; sub sau supraevaluarea stocurilor, ca urmarea a calcularii eronate a costului de productie sau determinarea improprie a cantitatii.

Atat in cazul exprimarii unei opinii cu rezerve, cat si al opiniei contrare, auditorul trebuie sa prezinte distinct si argumentat in raportul de audit, natura si cauza erorilor, neregulilor si a devierilor constatate, sa le cuantifice cifric si sa prezinte incidenta si efectele lor asupra situatiilor financiare.

Exista si situatii in care, datorita unei limitari semnificative a ariei de aplicabilitate, generata de factori obiectivi (existenta unui sistem contabil inadecvat) sau subiectivi (nepunerea la dispozitia auditorului a tuturor documentelor solicitate, sau necooperarea corespunzatoare a clientului cu auditorul), auditorul se afla in imposibilitatea de a obtine suficiente probe de audit corespunzatoare si se afla in imposibilitatea exprimarii unei opinii.

In acest caz, auditorul trebuie sa revizuiasca toate clauzele angajamentului de audit, sa-si indeplineasca obligatiile pana la acel moment, si sa se retraga din misiune. Prin raportul de audit se realizeaza validarea sociala a situatiilor financiare, utilizatorii de astfel de informatii avand garantata credibilitatea si increderea in aceste situatii.

Pentru atribuirea calitatii de auditor financiar:

Sa fie licentiati ai unei facultati cu profil economic si sa aiba vechime in activitatea financiar-contabila de minimum 4 ani sau sa aiba calitatea de expert contabil, respectiv de contabil autorizat cu studii superioare economice;

Sa promoveze testul de verificare a cunostintelor in domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu;

Sa efectueze un stagiu practic de 3 ani in activitatea de audit financiar

Sa satisfaca pe parcursul stagiului cerintele Codului privind conduita etica si profesionala in domeniul auditului financiar;

Sa promoveze examenul de aptitudini profesionale, organizat la sfarsitul perioadei de stagiu.

In Romania auditul a fost legiferat prin intermediul OUG nr.75/1999 republicata in 2003.

Organismul specializat in domeniul auditului in tara noastra este CAFR.

Misiunea Camerei Auditorilor Financiari din Romania ('CAFR') este de a construi pe o baza solida, identitatea si recunoasterea publica a profesiei de auditor financiar din Romania, avand ca obiectiv principal dezvoltarea sustinuta a profesiei si intarirea acesteia cu Standardele de Audit si Codul privind conduita etica si profesionala in domeniul auditului financiar, prin asimilarea integrala a Standardelor Internationale si a Codului de etica al IFAC, care sa permita auditorilor financiari, membri ai CAFR sa ofere servicii de audit financiar de o inalta calitate, in interesul publicului, in general, si al comunitatii de afaceri, in special.

Pentru indeplinirea misiunii sale, Camera Auditorilor Financiari din Romania a stabilit urmatoarele obiective:

Sa dezvolte permanent profesia de auditor financiar din Romania, asumandu-si responsabilitatea de a proteja interesul public, cautand sa se asigure ca auditorii financiari, membri ai CAFR, respecta cele mai inalte standarde profesionale si de conduita etica dezvoltate pe plan european si international;

Sa reprezinte profesia de auditor financiar la nivel national si international si sa promoveze interesele profesionale ale auditorilor financiari, membri ai CAFR fata de institutiile statului si fata de organizatii profesionale nationale si internationale din domeniu;

Sa se preocupe ca serviciile de auditare a situatiilor financiare sa creasca calitativ, prin dezvoltarea in permanenta a sistemului de monitorizare si competenta profesionala, asigurandu-se ca stagiarii si membrii CAFR sa participe activ la programele de pregatire si educatie profesionala organizate anual de Camera;

Sa se preocupe de dezvoltarea CAFR, de promovarea renumelui ei, de protejarea bunastarii si interesului acesteia, in beneficiul profesiei de auditor financiar din Romania;

Sa pastreze permanent conditiile adecvate pentru ca auditorii financiari, membri ai CAFR sa isi exercite independent profesia de auditor financiar;

Sa comunice in permanenta cu auditorii financiari, membri ai CAFR, pentru identificarea necesitatilor acestora, pentru a raspunde lor intr-o maniera eficienta si in timp real, asigurandu-se astfel ca primesc sprijin care sa le permita sa satisfaca, la randul lor, cerintele clientilor pentru care lucreaza;

Sa promoveze activ si permanent cele mai bune practici ale profesiei pentru imbunatatirea serviciilor de auditarea a situatiilor financiare si sa identifice tendintele de pe piata de audit financiar romaneasca si internationala care ar putea avea impact asupra practicii profesiei si sa sfatuiasca din timp, auditorii financiari pentru ca ei sa adopte conduita optima;

Sa faca constient rolul Camerei Auditorilor Financiari din Romania si sa promoveze cooperarea cu Ministerul Finantelor Publice si cu alte institutii ale statului, organizatii profesionale din domeniu, care au ca obiectiv dezvoltarea profesiei contabile din tara;

Sa educe publicul asupra rolului si misiunii auditorului financiar, membru al CAFR si sa promoveze implicarea sa in toate ramurile profesiei.

Organigrama aparatului deliberativ este alcatuita astfel:

Organul de conducere al CAFR - Conferinta CAFR Conferinta alege membrii Consiliului Camerei, precum si membrii Comisiei de auditori statutari si ai Comisiei de apel ale CAFR. Consiliul alege dintre membrii sai Biroul Permanent, respectiv persoanele care indeplinesc functiile de conducere in cadrul acestuia.

Organele alese cu rol reprezentativ, de conducere, decizie si control ale Camerei sunt:

Consiliul CAFR

Biroul Permanent al Consiliului CAFR

BIBLIOGRAFIE

Arens Loebbecke, Audit-o abordare integrata, Editia a 8-a, Ed. ARC, 2006;

Boulescu M., Barnea C., Audit financiar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2006;

Brezeanu P., Brasoveanu I., Audit si control financiar, Ed. ASE, 2003;

Danescu Tatiana, Audit financiar, Ed. Irecson, 2007;

Rusovici A., Rusu Gh., Ghizari E.I., Cojoc F., Auditul situatiilor financiare in entitatile economice, Ed. Monitorul Oficial, 2006;

Stoian Ana, Turlea E., Audit financiar contabil, Ed. Economica, 2001;

xxx Codul privind conduita etica si profesionala;

xxx OUG nr.75/1999 rep. privind activitatea de audit financiar;

xxx Standardele internationale de audit ISA.