Cererea si oferta de forta de munca. Procese si tendinte in evolutia resurselor de munca

Cererea si oferta de forta de munca. Procese si tendinte in evolutia resurselor de munca

In perioada tranzitiei la economia de piata, principala caracteristica a functionarii si evolutiei pietei muncii o reprezinta, asa cum arata experienta tarilor aflate in aceasta faza, presiunea ofertei asupra cererii de forta de munca. Aceasta trasatura este legata de actiunea concomitenta a factorilor economici si sociali care influenteaza asupra cererii si ofertei de forta de munca.

Abordarea cererii sub forma necesarului de forta de munca presupune printre alte numeroase aspecte insasi motivatia factorilor purtatori ai acestei cereri in legatura cu dimensiunea sa numerica, calitativa si structurala. Cererea de lucratori este puternic segmentata nu numai sub aspect cantitativ-numeric, ci, in primul rand, sub aspect calitativ. Se detaseaza astfel, cu mare claritate ingustarea drastica a cererii de forta de munca necalificata sau semicalificata, fara ca aceasta sa poata fi suprimata integral, tinand cont de caracterul spatial si temporal de relativa comparatie asupra continutului calitativ al diferitelor activitati economice necesare. Atat in prezent cat si in viitor dezvoltarea oricarei societati este puternic conditionata de formarea si afirmarea unei intelectualitati supercalificate, fara a se putea anticipa limitele unei cereri calitative de forta de munca pronuntat progresive in acest sens.

Pentru majoritatea meseriilor si profesiilor problematica cererii calitative de forta de munca isi gaseste solutionarea in planul unei solide pregatiri furnizata de disciplinele fundamentale, accentul cazand in primul rand pe atitudine si comportament, apoi pe cunostintele propriu-zise si, in final, pe capacitatea de a se sti sa se faca ceva util pentru sine si pentru indivizii societatii.

Manifestarea cererii de forta de munca, in conditii normale, presupune ca piata fortei de munca este una de natura competitiva, ceea ce inseamna ca:

a) lucratorii au posibilitatea sa se deplaseze usor de la o profesie la alta sau de la un loc de munca la altul;

b) exista mai multi clienti potentiali pentru serviciile prestate de lucratori, fiecare utilizand o parte neglijabila dintr-un anumit tip de forta de munca, astfel incat nimeni nu poate influenta pretul de achizitionare al lucratorilor;

c) lucratorii si patronii (cei care folosesc forta de munca) au informatii adecvate, fiecare despre oferta celorlalti.

Tensionarea cererii de forta de munca se rasfrange negativ asupra intregului sistem de functionare a economiei, care in tara noastra se afla inca intr-o faza incipienta de trecere spre mecanismele specifice pietei libere.

Caracteristicile si tendintele cererii de forta de munca converg catre concluzia esentiala ca ne aflam, in prezent, intr-o situatie de criza globala si structurala a cererii. Ca urmare a reducerii duratei saptamanii de lucru, din considerente care nu au avut nimic de-a face cu o justificare economica si tehnologica a unei astfel de decizii, cererea de forta de munca tinde sa se ingusteze, in raport cu productia realizata, ceea ce corespunde unei opozitii drastice in care a intrat cererea economica de forta de munca fata de cererea tehnologica. In aceste conditii s-a preferat mentinerea efectivelor de lucratori la un nivel tot mai scazut al productiei, iar costul salarial pe unitate de bun material sau serviciu a inregistrat o evolutie exploziva. Cererea de forta de munca a suferit o fortare apreciabila, fiind indepartata astfel de factorii sai obiectivi de influentare. Normele de munca au suferit o relaxare generata si de comportamentul de solidaritate a lucratorilor indreptat spre obtinerea unor castiguri mai facile in raport cu productia realizata.

Acestor tendinte si caracteristici li s-au adaugat enormele dificultati in aprovizionarea tehnico-materiala, trimiterea acasa de catre foarte multe unitati economice a angajatilor pe care i-au platit cu 50% din salariile tarifare de angajare.

De asemenea, urmarind fenomenele ce se manifesta pe piata muncii, trebuie sa ne referim la problema privind forta de munca feminina. In faza initiala a restructurarii, femeile erau mai afectate de somaj decat barbatii; erau concediate in primul rand si greu reprimite. In timp, primul factor a devenit mai putin important, intrucat concedierile in masa afecteaza in mod egal pe barbati si pe femei. Cu toate acestea, probabilitatea de a gasi un loc de munca este mai scazuta pentru femei. Explicatia acestui paradox aparent o constituie faptul ca femeile abandoneaza tot mai mult esaloanele fortei de munca.In acest sens se exercita doua presiuni: deteriorarea serviciilor si a beneficiilor colaterale oferite de intreprinderi, ca gradinitele pentru copii si concediile de maternitate, contribuie la descurajarea femeilor de a mai lucra ca salariate; pe de alta parte, scaderea venitului din familie exercita o actiune in sens invers. Rezultatul pe termen mediu nu este clar, desi din comparatiile internationale se poate trage concluzia ca tot mai multe femei vor iesi de pe piata fortei de munca.

Atat in Romania cat si in tarile dezvoltate cererea pentru forta de munca feminina se manifesta cu prioritate in sectorul servicii, cum sunt: ocrotirea sanatatii si asistenta sociala, invatamant, cultura, arta, comertul cu amanuntul, finante si asigurari.

In ceea ce priveste oferta de forta de munca, este stiut faptul ca nu intreaga populatie in varsta de munca se transforma automat si integral in forta de munca. Cresterea demografica apare primordial ca un factor al ofertei. Daca aceasta depaseste ritmul 'natural' de miscare a tehnicii, a resurselor, a productivitatii si a posibilitatilor de retentie si absorbtie a sistemului economic, se vor crea presiuni asupra sistemului de invatamant, al alocatiilor ce fac obiectul politicii sociale, pe piata muncii. Estimarile actuale ale ONU prevad, pentru anul 2030, un numar de aproape 8 miliarde de oameni, aceasta cifra implicand dublarea sau triplarea populatiei din Etiopia, India si Nigeria; o problema majora privind cresterea populatiei o ridica China, a carei populatie se prognozeaza ca va creste pana in anul 2030 cu inca 490 milioane, ajungand la 1,6 miliarde, crestere echivalenta cu populatia Beijingului odata la 40 de ani.

In ceea ce priveste Romania, conform calculelor efectuate, pana in anul 2005, populatia in varsta de munca va creste cu 723 de mii persoane, adica cu 5,58%. Aproape jumatate din acest spor s-a realizat intre anii 1991--1995 (341 mii persoane). Intre anii 1996-2000 sporul estimat era de 175 mii persoane, iar in intervalul 2001-2005, de 207 mii persoane. Presiunea exercitata de factorul demografic asupra pietei muncii slabeste in timp, dar creste influenta negativa a fenomenului de emigratie care afecteaza structurile pe varste ale populatiei in varsta de munca, incepand cu anul 1989. Astfel in 1989 au emigrat 41.369 persoane, in 1990 numarul acestora a crescut la 96.929 persoane si a scazut continuu, ajungand la 17.146 persoane in 1994. In anul 1998 s-a inregistrat o usoara crestere a numarului persoanelor ce au emigrat acesta ajungand la 25.675 persoane.

Emigratia si imigratia reprezinta fenomene care influenteaza oferta de forta de munca atat a tarilor de destinatie cat si cea a tarilor de resedinta.Printre fenomenele ce determina emigratia (deplasarea pendulatorie a populatiei intre resedinta si locul de primire) si imigratia internationala (primirea populatiei deplasate in tara de destinatie, temporar sau definitiv), ca procese ce formeaza migratia internationala, surprindem ca fiind mai importante: agravarea crizei economice mondiale, intensificarea dominatiei monopolurilor, accentuarea decalajelor economice dintre tarile dezvoltate si tarile mai putin dezvoltate,implicatiile revolutiei tehnico-stiintifice etc.

Decizia de a emigra implica numeroase consideratii legate de diferentele de venit, rata somajului, gradul si formele protectiei sociale, rata inflatiei, costul emigrarii, s.a.Emigrarea are, deci, in principal, cauze economice, diferentele dintre standardele de viata din tarile dezvoltate si cele mai putin dezvoltate continuand sa antreneze importante transferuri de populatie activa, indeosebi personal cu pregatire si calificare peste medie: manageri si ingineri specialisti, administratori, profesori, oameni de afaceri, cercetatori, tehnicieni, medici, oameni de cultura si arta.Semnificatia dintre castigurile diferite si nivelul protectiei sociale trebuie privita din punctul de vedere al accesibilitatii la aceste surse de venit si tinand cont de standardul de viata, structura nevoilor si a consumului, stilul de viata.La acestea se adauga rolul si implicatiile sistemelor sociale ce vizeaza imbunatatirea conditiilor de viata ale tuturor cetatenilor, sisteme sau retele deosebit de dezvoltate, in majoritatea tarilor avansate si ale caror avantaje devin factori importanti in adoptarea deciziei de a emigra.

Migratia internationala a fortei de munca cu inalta calificare-trasatura actuala a migratiei fortei de munca, cunoscuta sub denumirea de 'brain-drain'- evoca clar la origine o pierdere a capitalului intelectual. Emigratia fortei de munca si in primul rand 'exodul creierelor' declansseaza, prin efecte directe, dar mai ales propagate si de perspectiv, perturbari deosebit de grave si daunatoare relansarii economice prin scurgerea capitalului uman si a resurselor intelectuale. Tarile confruntate cu acest fenomen sunt si vor fi lipsite de efectul 'multiplicator rezultat din capacitatea si aptitudinile specialistilor emigranti', care ar fi pregatit si format cadre noi, ca si de efectul 'de perspectiva' din domeniul creativitatii.

O latura inseparabila a noii ordini internationale in domeniul resurselor de munca o reprezinta cooperarea internationala.In acest context, tarile preocupate de exodul lucratorilor migranti, trebuie sa depuna eforturi pentru a crea posibilitati de munca favorabile la nivel national.In plus tarile dezvoltate trebuie sa coopereze cu tarile in curs de dezvoltare pe plan bilateral sau prin intermediul organizatiilor regionale si ale comunitatii internationale sporind posibilitatile oferite in materie de asistenta tehnica, piete de export, o mai mare posibilitate de alegere in ceea ce priveste tehnica de productie.Se impune cu necesitate intensificarea cooperarii internationale in problemele specifice pietei internationale a fortei de munca, trebuind sa fie gasite modalitati comune pe plan international care sa reglementeze aceste probleme, sa elimine discriminarile si restrictiile si sa protejeze intr-o masura mai mare resursele de munca.

Problematica populatiei mondiale, in care criza demografica si somajul sunt componente principale, se afla in centrul atentiei organizatiilor internationale, organizatiilor neguvernamentale, guvernelor sau federatiilor sindicale.Majoritatea reuniunilor internationale din ultimii ani dezbat, sub diverse forme, aspecte ale miscarii populatiei: natalitate, mortalitate, longevitate, ale pregatirii si utilizarii acesteia etc.In ciuda unor realizari notabile din ultimii ani, continua sa existe mari dispariti in evolutia principalilor indicatori ai populatiei in tarile dezvoltate si in tarile in dezvoltare.

Populatia mondiala la nivelul anului 1995 se cifra la 5.7 miliarde persoane, fata de 4.1 miliarde in 1975, 4.8 miliarde in 1985 si 5.3 miliarde in 1990. Potrivit raportului Bancii Mondiale, populatia globului, in anul 1995, era repartizata astfel: in regiunile dezvoltate traiau 1.16 miliarde oameni, iar in regiunile mai putin dezvoltate locuiau 4.55 miliarde oameni. Se estimeaza o crestere a populatiei mondiale la 8.3 miliarde persoane in 2050, din care: in regiunile dezvoltate - 1.24 miliarde, iar in cele mai putin dezvoltate - 7.05 miliarde.

Existenta si progresul societatii se asigura daca atat evolutia celor doi termeni, populatia si economia, cat si interactiunea dintre ei, intrunesc anumite caracteristici calitative si dimensionale. Lipsa acestora sau distorsionarea lor au efecte negative, cum sunt subdezvoltarea economica, somajul, scaderea nivelului de trai etc., considerate, adesea, nu fara temei, ca forme ale dezechilibrelor corelatiei populatie - economie.

Una dintre intrebarile-cheie care s-au pus in pregatirea Conferintei de la Cairo a fost: cati oameni pot trai pe Pamant ? O alta, apropiata: ce anume va determina cu siguranta oprirea cresterii demografice ? Lipsa apei, nivelele mortale ale poluarii, scaderea nivelului alimentatiei sau alta limita ? In urma estimarilor, s-a ajuns la concluzia ca alimentatia va fi cea care va determina capacitatea de sustinere demografica a Pamantului.Trei dintre limitele naturale ale planetei deja incetinesc cresterea mondiala a productiei alimentare,si anume:decaderea pescuitului oceanic, cantitatea de apa proaspata generata de circuitul natural si cantitatea de ingrasaminte utilizabila de catre totalitatea soiurilor cerealiere.

Uluitoarea viteza a dezvoltarii economice si demografice a Chinei da semne ca ar putea impinge sistemele naturale de sustinere ale Terrei dincolo de capacitatea limita a acestora.Se prognozeaza ca pana in 2030 populatia Chinei se va mari cu inca 490 milioane, ajungand la 1,6 miliarde, crestere echivalenta cu populatia Beijingului odata la 40 de ani. Deoarece populatia este atat de mare, chiar o rata redusa a cresterii determina cifre absolute imense.Chinezii insisi par sa socoteasca, privind viitorul, ca daca natiunea isi va strangula resursele de apa si agricole intr-un obositor efort de industrializare,'atunci China va trebui sa importe 400 milioane tone cereale de pe piata mondiala, adica mai mult decat intreaga productie a Statelor Unite'.

In ultima instanta, cand China va ajunge sa se bazeze in mod continuu pe piata mondiala, deficitul alimentar al acesteia va fi deficitul intregii lumi, lipsa de apa si hrana va fi una a intregii planete. Esuarea controlului asupra cresterii populatiei in timp util va afecta intreaga omenire.

Mareea populatiei mondiale s-a petrecut in doua valuri mari. Primul s-a revarsat asupra Europei, in secolul al XIX-lea. Era epoca in care Europa putea sa-si permita sa trimita milioane de oameni in America, sa colonizeze intregul Pamant si, in acelasi timp, sa-si dubleze populatia. In numai un secol, de la 1800 la 1900, populatia europeana (inclusiv URSS), creste de la 195 de milioane la 422 de milioane.Procentul pe care il detinea Nordul (Europa, America de Nord, Japonia), in populatia mondiala era cuprins, de obicei, intre 25 si 30%.In 1900 ajunge la peste 50%.

Soseste apoi cel de-al doilea val. Nordul se gaseste de acum inainte in fata unei limite demografice. In Sud (cei necuprinsi in Nord), mortalitatea a scazut foarte mult.In schimb, fertilitatea, care este puternic influentata de obiceiuri, credinte, si traditii milenare, este mai stabila si se modifica mai lent. Este perioada refluxului raportului Nord-Sud, la fel de spectaculos ca si cresterea sa.In 1950, raportul intre numarul populatiei din cele doua grupe era de doi la unu in favoarea Nordului:140 de milioane de locuitori in Nord, fata de 70 de milioane in Sud. Ne aflam, in prezent, in perioada celei mai mari fracturi demografice din istorie. Este pentru prima data cand, dupa mai bine de 2000 de ani,Sudul va depasi Nordul, fiecare avand in prezent circa 190 de milioane de locuitori. In continuare diferenta dintre ele se va mari.

Prima explicatie a raporturilor dintre populatie si economie a fost propusa de Malthus, in viziunea caruia, tendinta de a procrea este limitata de posibilitatile de subzistenta, pe care ea tinde in mod spontan sa le depaseasca.Dezvoltarea economica stimuleaza fertilitatea si cresterea populatiei. Se naste in acest fel un conflict latent intre progresia avutiilor si progresia numarului de oameni. Mecanismul propus de Malthus a fost observat in unele epoci. Anglia, Olanda au cunoscut o recrudescenta a fertilitatii la inceputul perioadei de crestere industriala. Totusi, contrar a ceea ce credea Malthus, ansamblul observatiilor ne arata ca avantul economic este intotdeauna de o scadere a fertilitatii. De unde vine atunci explozia demografica din secolul al XX-lea ? Modelul 'tranzitiei demografice' propune un raspuns la aceasta intrebare.

Tranzitia demografica este in primul rand un fapt stabilit.Orice populatie care iese din starea de subdezvoltare - si acesta este cazul de aici inainte al cvasitotalitatii tarilor lumii - trece prin faze succesive comparabile.

1) Starea initiala corespunde unei puternice fertilitati compensate printr-o puternica mortalitate. Aceasta era starea societatilor rurale traditionale. Femeile au multi copii, dar multi dintre ei mor din primul an, iar cei care ajung la varsta adulta mor tineri. Pe ansamblu, mortalitatea compenseaza natalitatea, populatia este aproape stationara sau cresterea sa este lenta.

2) Tranzitia demografica incepe printr-o scadere a mortalitatii. Igiena, mai buna hranire, stabilitatea sociala determina reculul mortii. Femeile continua sa aiba multi copii, care supravietuiesc; populatia creste.

3) Cu un decalaj care se masoara in decenii, fertilitatea incepe si ea sa scada. Rata natalitatii scade.Totusi, atat timp cat rata natalitatii ramane deasupra ratei mortalitatii, populatia creste.

4)Cele doua rate se ajusteaza in mod progresiv. Sfarsitul tranzitiei demografice corespunde egalizarii ratelor natalitatii si mortalitatii si, ca urmare, unei stabilizari a populatiei.

Inaintea tranzitiei demografice populatia este stabila.Dupa tranzitia demografica, populatia este din nou stabilizata.Dar in cursul tranzitiei populatia a crescut considerabil.

Fortele motrice ale schimbarii.Somajul

Somajul, democratia, descentralizarea si socurile oferta/cerere care rezulta din stabilizare si restructurare constituie fortele cheie politice si economice ale tranzitiei. Mai presus de orice, tarile trebuie sa dea nastere la mecanisme care sa permita fortei de munca sa reactioneze la semnalele pietei.

Fortele politice

Este necesar ca cetatenii sa inteleaga esenta somajului intr-o economie de piata, ca ei sa primeasca ajutoarele necesare cand se afla in somaj si sa aiba incredere ca masurile economice, inclusiv politica activa in domeniul fortei de munca, vor alina si scurta perioadele de somaj.Trecerea spre democratie, combinata cu necesitatea realizarii consensului intre partenerii sociali impune crearea unei structuri tripartite care sa cuprinda guvernul, forta de munca si organizatiile patronale pentru a discuta si gasi modalitati de promovare a intereselor tuturor partilor. Descentralizarea constituie o forta politica majora aditionala. Dusa in extremis, ea poate sa inhibe dezvoltarea mecanismelor pietei nationale a fortei de munca, sa fragmenteze standardele ocupationale care stimuleaza mobilitatea fortei de munca. Descentralizarea poate sa conduca, de asemenea, la retinerea la nivel local a majoritatii resurselor pentru programe active, evitand - in linii mari - redistribuirea intre localitati.

Fortele economice

Configuratia somajului devine tot mai clara:

* Angajarea fortei de munca in sectorul productiv din Europa Centrala si de Est era de doua ori mai mare decat in tarile cu economie de piata.Ca urmare, intreprinderile producatoare se pot astepta ca, in medie, sa disponibilizeze pana la 50% din forta lor de munca. Multe sectoare industriale si intreprinderi vor trebui sa opereze ajustari mai severe, iar in unele cazuri limitate putem sa asistam la stoparea totala a activitatii.

* Inchiderea intreprinderilor, raportata la nivel local va crea somaj pe scara mare in anumite comunitati. Acest fapt creaza preocupari speciale in cazurile in care folosirea fortei de munca se concentreaza numai intr-o intreprindere de stat.

* Desi , initial somajul a aparut in multe tari in principal in randurile lucratorilor cu inalta calificare, pe masura ce criza se adancea, a crescut si rata somajului in randul muncitorilor necalificati.In cele mai multe tari din Europa Centrala si de Est, ca si in majoritatea tarilor cu economie de piata, in prezent somajul afecteaza in cea mai mare masura pe lucratorii necalificati.

* In faza initiala a restructurarii, femeile erau mai afectate de somaj decat barbatii; erau concediate in primul rand si greu reprimite.In timp, primul factor a devenit mai putin important, intrucat concedierile in masa afecteaza in mod egal pe barbati si pe femei. Cu toate acestea, probabilitatea de a gasi un loc de munca este mai scazuta pentru femei. Explicatia acestui paradox aparent o constituie faptul ca femeile abandoneaza tot mai mult esaloanele fortei de munca. In acest sens se exercita doua presiuni: deteriorarea serviciilor si a beneficiilor colaterale oferite de intreprinderi, ca gradinitele pentru copii si concediile de maternitate, contribuie la descurajarea femeilor de a mai lucra ca salariate; pe de alta parte, scaderea venitului din familie exercita o actiune in sens invers. Rezultatul pe termen mediu nu este clar, desi din comparatiile internationale se poate trage concluzia ca tot mai multe femei vor iesi de pe piata fortei de munca.

* In toate tarile ratele somajului in randul tineretului sunt ridicate, uneori de 3-4 ori mai inalte. Ca si in tarile cu economie de piata, in perioadele dificile firmele isi protejeaza lucratorii existenti dar nu angajeaza pe altii.

* O problema globala legata de populatia activa o constituie incadrarea ilegala in productie a copiilor. Potrivit estimarilor efectuate cca. 79 milioane de copii, avand o varsta cuprinsa intre 5 si 14 ani, lucrau efectiv in productie in 1990, iar numarul lor prezent este in crestere.Asia detine, in cifre absolute, numarul cel mai mare de copii 'incadrati' in productie, in Africa lucreaza efectiv unul din trei copii, iar in tari ca Brazilia, Indonezia si India 50-70% din copii fac acest lucru, cu implicatii negative asupra sanatatii lor.

Forma principala de interventie in acest context o reprezinta politica menita sa solutioneze problema somajului, in cadrul careia se disting doua seturi de masuri: acelea care anticipeaza somajul si acelea prin care se urmareste crearea de noi locuri de munca. Politicile menite a anticipa somajul poseda doua elemente centrale: informatii cu privire la piata fortei de munca si politicile de restructurare industriala. Crearea de locuri de munca este dificila sub aspect economic si deosebit de delicata sub aspect politic. Politicile se concentreaza asupra incurajarii lucrului pe cont propriu, pe asigurarea de locuri de munca temporare si pe promovarea unor lucrari pe plan local.

Problema de fond care se pune, nu este stoparea aparitiei somajului, care este un fenomen inevitabil, ci de a stapani si controla proportia acestuia, si de a lua masurile ce se impun pentru diminuarea efectelor daunatoare sub aspect uman, care sa conduca la folosirea mai deplina si eficienta a fortei de munca.Toate masurile, programele si actiunile indreptate spre limitarea si dezamorsarea tensiunilor sociale provocate de el sunt concentrate in asa numitele 'terapii antisomaj', in cadrul carora s-au delimitat doua tipuri de terapii: terapia pasiva a somajului si terapia activa a somajului.Terapia pasiva a somajului este realizata printr-o protectie sociala pasiva, ce foloseste ca metode ajutorul de somaj, alocatia de sprijin, ajutorul social, prepensionarea, reducerea saptamanii de lucru, programe de munca atipice, prelungirea duratei studiilor.In ceea ce priveste masurile active pentru combaterea somajului acestea se refera la gasirea unor resurse prin care sa se ofere asistenta persoanelor si institutiilor defavorizate sau celor care pot contribui decisiv la ameliorarea situatiei.

Printre alte masuri recomandate de experti pentru combaterea somajului se inscriu: majorarea cheltuielilor publice destinate finantarii unor proiecte de investitii in domeniul infrastructurilor, constructiilor si lucrarilor publice etc.; acordarea unor scutiri de impozite pe timp de 2-3 ani firmelor care angajeaza cu prioritate tineri sub 25 de ani; adoptarea unor masuri vizand promovarea si facilitarea investitiilor productive ale sectorului privat, in special ale intreprinderilor mici si mijlocii; imbunatatirea programelor de asistenta sociala; promovarea, acolo unde se poate, a unor programe de lucru cu timp redus; pensionarea inainte de termen a unor persoane in varsta, etc..

Analizele intreprinse de experti care au luat in calcul ritmul de crestere economica, nivelul populatiei active precum si prognoza crearii de noi locuri de munca, nu conduc la concluzii optimiste privind reducerea somajului in perspectiva anilor 2000, al carui nivel se estimeaza ca se va mentine ridicat. Cel mai inalt nivel al somajului se pastreaza in tarile Uniunii Europene, unde, pe ansamblu, numarul somerilor atingea 18 milioane la sfarsitul anului 1995. In aceste conditii, 'riscul' insatisfactiei, al tulburarilor sociale da de gandit tuturor factorilor de decizie din aceste tari, dar si organizatiilor specializate ale ONU.Cauzele agravarii somajului sunt multiple si variate de la o tara la alta, mergand de la: incetinirea ritmului cresterii economice si implicit al investitiilor ( uneori scaderea brutala a acestora in conditiile recesiunii economice mondiale din anii 1974-1975, si, mai recent, 1990-1993), criza structurala a aparatului productiv, ca urmare a introducerii progresului tehnic si a necesittaii restructurarii acestuia. Pe de alta parte, agravarea somajului, in special in tarile dezvoltate, s-a datorat in buna parte, caracterului restrictiv al politicilor monetare si bugetare promovate de guvernele statelor respective, in scopul deliberat, al combaterii inflatiei.