Conceptii cu privire la raportul dintre stat si economie

Conceptii cu privire la raportul dintre stat si economie

Istoria gandirii economice a consemnat inca de la inceputuri sale raporturile statului cu societatea si economia. Scolile filozofice chineze si indiene, alaturi de pozitia fata de bogatie si regimul proprietatii, acorda interes si atitudinii fata de interventia statului. De regula, aceasta este asociata cu plata impozitelor, educatia populatiei si, pentru a nu genera consecinte negative asupra productie si schimburilor, se sustine promovarea unei interventii temperate. Tot in aceasta perioada se proclama superioritatea statului de drept asupra statului natural. Filozofi si istorici musulmani au prezentat fenomenul ciclului politic ca inducand ciclul finantelor publice si, prin urmare, ciclul economic.

Mercantilismul a constituit doctrina influenta in tarile europene intre jumatatea secolului al XVI – lea si sfarsitul secolului al XVII – lea. Conform acestei orientari, era necesara interventia statului in scopul cresterii avutiei nationale. Pentru aceasta se impunea cresterea contributiei economiilor nationale la comertul international, prin incurajarea ramurilor industriale si a comertului.

Sarcina principala a statului o constituia determinarea de comportamente individuale favorabile binelui comun, prin instituirea autoritatii sale. Este ceea ce s-a doctrina statului – jandarm, exprimata de Thomas Hobbes in “ Leviathan”. Principalul mijloc de asigurare a binelui comun il constituia instituirea unei puteri absolute intr-o societate in care “à l’état de nature, l’homme est un loup pour homme”.

Fondul de idei mercantilist s-a concretizat in elaborarea unor prescriptii de politica economica. Montchrestien se pronunta pentru un astfel de sprijin public care sa vegheze ca dezvoltarea spontana sa nu afecteze bogatia ( la main publique doit aider la main particuliere). Mercantilisti francezi sustin implicarea mai ferma a statului in domeniul economic prin constituirea de manufacturi regale, care, alaturi de intreprinderile private, sa imprime un caracter mixt economiei nationale.

Neomercantelismul critica interventia statului si se refera la notiunea de ordine naturala. Fiziocratii au promovat un liberalism moderat. Vicent de Gournaj este autorul celebrei expresii “ laissez faire les hommes et laisez passer les marchandises”.

Interventia statului ca mijloc de sporire a bogatiei nationale este specifica politicilor de inspiratie mercantilista. O atitudine critica fata de aceasta politica interventionista o adopta curentul liberal.

Economia clasica a fost creata de filozofia iluminista si de doctrina ordinii naturale. Atitudinea economistilor clasici fata de activitatea economica a statului, cu putine exceptii, este moderata si pragmatica. Ei au sustinut fortele pietei in rezolvarea problemelor economice de baza, precum alocarea resurselor si distribuirea veniturilor si au avertizat asupra unor consecinte economice si politice generate de riscul interventiei.

Prin opera sa, A.Smith, parintele teoriei economice clasice, a oferit fundamentele liberalismului economic si argumentele teoretice pentru un rol limitat al statului in managementul economic.

Rolul statului in afacerile economice este important, dar subordonat si trebuie sa prevada acel cadru in care capitalismul competitiv sa evolueze fara restrictii.

Jeremy Bentham si J.S.Mill se declarau in favoarea democratiei, ca protectie fata de consecintele nefavorabile ale activitatii statului. Filozoful J. Bentham este considerat fondatorul utitarismului si unul dintre profetii statului bunastarii, anticipand dezvoltarea asigurarilor sociale de stat. Conceptia sa despre rolul statului a fost dominata de pragmatism si nu s-a bazat pe o sustinere dogmatica a “ laissez-faire”.

J.S. Mill a fost un adept al principiului laissez- faire si al practicarii sale moderate si se pronunta pentru restrangerea interferentelor autoritatiilor publice in afacerile comunitatii. In conceptia sa, obiectivele primare ale statului erau “securitatea persoanei si justitia intre indivizi”.

In principiu, interventia statului in domeniul economic nu este respinsa, dar se recunoaste rolul capitalismuluicompetitiv ca forta conducatoare a economiei. O interventie limitata este considerata conditia independentei indivizilor si necesara atunci cand consumatorul nu este intotdeauna un bun judecator asupra nevoilor sale si calitatii marfurilor.

De asemenea, interventia statului este dorita atunci cand conditiile concurentei nu sunt indeplinite pe pietele reale.

Mai bine de doua secole, gandirea economica a fost dominata de controversa privitoare la rolul economic al statului, tema in jurul careia au avut loc numeroase dispute intre economisti. In gandirea economica s-au conturat doua conceptii opuse. Prima, cea a liberalismului economic, se caracterizeaza prin ideea neamestecului statului in viata economica.

Reprezentantii acestei conceptii sustineau ca economia poate fi optima numai pe baza actiunii nestingherite a agentilor productiei sociale, schimbul dintre producatori urmand a se desfasura prin intermediul mecanismului cerere-oferta. De altfel, mesajul lui Adam Smith era foarte clar: necesitatea eliminarii controlului efectuat de stat pe pietele private,in timp ce producatorii individuali, in urmarirea intereselor lor private, vor produce acele bunuri necesare si dorite de consumatori. In conceptia sa, exista o “mana invizibila” care ii determina pe producatori sa promoveze interesele societatii. Ca urmare, cea mai buna politica este, in general, cea a “laissez-faire”-ului.

Conceptia opusa, cea a totalitarismului economic, socoteste individul subordonat statului, drepturile sale derivand din vointa acestuia.

In conceptia  neoclasica, statul este considerat deasupra intereselor economice, cu un rol neinsemnat in economie. Pana la criza din anii ’30, sistemul economic era considerat de neoclasici ca autoregulator, dominand ideea ca producatorul, prin oferta sa, creeaza propria cerere.

Intre cele doua conceptii diametral opuse se situeaza dirijismului keynesist si  sinteza neoclasica.

Recunoscand incapacitatea economiei de a se autoregla prin mecanismele pietei de libera concurenta, J.M. Keynes a sugerat completarea mecanismului pietei cu interventia statului in scopul corectarii dezechilibrelor ciclice si evitarii amplificarii lor. In scopul echilibrarii raportului dintre cererea globala si oferta se propune stimularea investitiilor private ( cu ajutorul ratei dobanzii) si, mai ales, promovarea unui program guvernamental de investitii proprii. Prin imbinarea parghei fiscale cu cea monetara se creau premise pentru asigurarea unor preturi relativ stabile in conditiile utilizarii depline a fortei de munca.

Asadar, dereglarea mecanismelor economice a condus la elaborarea teoriilor dirijismului, in cadrul carora se remarca keynesismul. Ideea centrala a acestei teorii este aceea a preintampinarii unor fenomene negative (inflatie, somaj, crize economice) prin interventia activa a statului in viata economica. Pe aceasta baza se constituie orientarea economica denumita interventionalism statal.

Exista si anumite tendinte de conciliere a pozitiilor exprimate de A. Smith si J:M. Keynes. Astazi, dupa unele aprecieri, este posibil ca fiecare din cele doua orientari sa fie justa, statul avand o influenta mai mare in unele privinte si mai redusa in altele. In concluzie, se arata ca analizele economice nu conduc inevitabil nici catre o pozitie activa, nici catre una total pasiva din partea statului.

Interventionalismul statal preconizat de Keynes a devenit, treptat, trasatura caracteristica politicilor economice promovate de tarile dezvoltate, mai intai in S.U.A., inainte de cel de-al doilea razboi mandial ( “New- Deal”).

In perioada postbelica s-a resimtit necesitatea ca noile orientari economice sa ofere solutii corespunzatoare problemelor ce trebuiau solutionate: cresterea economica, degradarea mediului inconjurator, controlul preturilor si salariilor, datoria publica, deficitul balantelor comerciale si de plati s.a. Aceasta a condus la identificarea controverselor dintre economistii de inspiratie neoclasica si neokeynesista. Caracteristica principala a abordarii mai recente din literatura economica occidentala o reprezinta disparitia vechilor pozitii transate cu privire la oportunitatea, natura si implicatiile actiunii statului pe plan economic, acceptandu-se tot mai mult utilitatea unei teorii a economiei reglarii. Dar aceasta nu inseamna disparitia punctelor de vedere diferite, adesea opuse, cu privire la rolul celor doua mecanisme de reglare economica.

Astfel, curentele actuale de inspiratie liberala ( adeptii diferitelor variante de neoliberalism, monetarism, sau ai teoriei economiei ofertei) atribuie dezechilibrele manifestate in economiile tarilor dezvoltate interventiei statului in domeniul veniturilor, preturilor, creditului, economisirii s.a. In conceptia lui Milton Fridman, orice forma de interventie in economie este considerata ca o interventie in circulatia monetara, crizele economice nereprezentand altceva decat dereglari ale acesteia. El a incercat sa demonstreze ca rolul dominant in procesul economic revine banilor, iar stabilitatea monetara ar fi premisa esentiala a stabilitatii economice. Conform aprecierilor sale, statul inregistreza o tendinta de diminuare.

In replica, James Tobin ( detinator al Premiului Nobel pentru economie, ca si M. Friedman) se pronunta pentru o apreciere nuantata a ponderii cheltuielilor statului in produsul national brut, in functie de nevoile si prioritatile tarii, de conditiile existente etc. El propune distinctia intre rolul macroeconomic si cel microeconomic al statului. In continuare, se pronunta pentru un rol activ al statului prin intermediul bancii centrale de stat si, in cazuri justificate, prin intermediul politicii fiscale. J. Tobin opteaza pentru o interventie in sfera microeconomica numai atunci cand pietele nu sunt capabile sa-si indeplineasca functiile sau cand monopolurile elimina concurenta.

Pentru Paul Samuelson, autorul sintezei neoclasice, interventia statului in economie ar trebui sa fie cat mai limitata si indirecta si avand ca obiectiv principal echilibrarea ofertei cu cererea totala, in scopul asigurarii unei cresteri economice echilibrate in conditiile unui nivel inalt al ocuparii fortei de munca si stabilitatii necesare a preturilor.

Mai transant este reputatul politolog american Robert Dahl, cand, adresandu-se tarilor care, parasind modelul conducerii hiperplanificate de dezvoltare, cauta drumul trecerii la economia de piata, subliniaza: “Daca vreti, intr-adevar, sa luati exemplu de la economiile cele mai avansate, nu va lasati coplesiti de dogmatismul economiei de piata [….]. In realitate, economiile cele mai avansate si prospere ale lumii impletesc formele economiei de piata ( ele insele de o diversitate considerabila) cu interventiile programate ale puterilor publice asupra pietei ( si in caz, diversitatea fiind nebanuit de mare). Dupa el, ceea ce caracterizeaza tarile dezvoltate este economia mixta.

In general, in optica neokeynesistilor, mentinerea unor dezechilibre economice reclama, in continuare, un rol activ al statului in reglarea proceselor economice, pe primul plan situandu-se relatiile dintre volumul productiei si repartitia veniturilor intre diferitele categorii de agenti.