ECHILIBRUL FINANCIAR CLASIC: FOND DE RULMENT, NECESAR DE FOND DE RULMENT, TREZORERIE NETA

ECHILIBRUL FINANCIAR CLASIC FOND DE RULMENT, NECESAR DE FOND DE RULMENT, TREZORERIE NETA

Activitatea unei intreprinderi trebuie sa fie generatoare de efecte pozitive ce conduc la sustinerea principiului continuitatii activitatii, deci trebuie sa fie echilibrata.

Pe toata durata ei de activitate, intreprinderea se confrunta cu anumite probleme de echilibru.

Daca tratam intrepriderea ca sistem economico-social, in care elementele structurale se gasesc intr-o continua miscare, prefacere, atunci problemele echilibrului se cer integrate sistemului si prin prisma raportului corelarii elementelor structurii in functie de rationalitate si eficienta a activitatii.

Imbunatatirea si perfectionarea conducerii economice, a activitatii economico-sociale sunt procese continue, care insotesc viata intreprinderii in contextul unui sir neintrerupt de inter-relatii ale tendintelor de echilibru cu factorii de dezechilibru.

Echilibrul insoteste viata economico-sociala a intreprinderii, avand un caracter relativ stabil, fiind temporar. Deci putem conchide, ca starea de armonie si de stabilitate ale relatiilor elementelor structurii nu este data odata pentru totdeauna. Exista o multime de stari care vin, decurg din altele ce au suferit influenta factorilor de echilibru.

Factorii dezechilibrului se cer insa a fi cunoscuti si contracarati, incat sa nu actioneze spontan, anarhic, subiectivist cu efecte de nedorit, evitindu-se in acest fel aparitia de fenomene negative si disproportii.

Depasirea valorilor de dezechilibru temporar conduce la echilibrul dinamic al sistemului.

In cadrul echilibrului intreprinderii, echilibrul financiar are un rol important, daca avem in vedere cerintele, solicitarile organismului si resursele de satisfacere a celor dintai.

Analiza echilibrului financiar al intreprinderii trebuie efectuata prin prisma cerintelor gestiunii intreprinderii si a raportului dintre datorii si autofinantare, in legatura cu formarea si folosirea fondurilor intepriderii.

Acest echilibru trebuie contextualizat intereselor interne si exterioare intreprinderii, interese ce se regasesc in tabloul obiectivelor unitatii economice.

Din aceste considerente, o importanta deosebita prezinta structura echilibrului, a raportului in care se afla si de aici o anumita calitate a echilibrului financiar al intreprinderii.

Ne referim la necesitati si resurse, la incasari si plati, la elementele componente ale nevoilor de resurse si ale celor ce privesc posibilitatile lor de formare, la ansamblul fondurilor cu structura lor si modul de utilizare(destinatia acestora).

1.1.1.STRUCTURA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza structurii echilibrului financiar este necesara tocmai datorita puterii sale de a releva calitatea echilibrului financiar la un moment dat, sau in evolutie. Trebuie facuta diferentierea intre echilibrul static, la un moment dat si echilibrul dinamic continuu.

De fapt, ultimul este caracteristic evolutiei, permanentelor schimbari si transformari din intreprindere, aceasta pastrindu-si individualitatea si integritatea pe tot traiectul vietii sale economico-sociale.

Asa cum am mai afirmat, intreprinderea, ca sistem deschis, se caracterizeaza prin conexiunile si interactiunile dintre elementele sale componente si cu cele inconjuratoare. Legaturile dintre partile sistemului sunt mai intense, mai puternice pentru mentinerea sistemului, decat cele exterioare, tocmai ca urmare a integrarii partilor intr-un sistem unitar, in care partile sunt subordonate sistemului.

Conexiunile dintre partile sistemului intreprindere sunt de natura economico-sociala, fiind finalizate in sensul indeplinirii functiilor esentiale care asigura gestiunea, autofinantarea si dezvoltarea. Intre conexiunile economice, cele financiare au un rol important.

Ca sistem, intreprinderea se caracterizeaza prin trasaturi comune sistemelor si anume integralitatea, echilibrul dinamic si autoreglarea.

Pentru a dezvolta problemele de echilibru, nu trebuie neglijat faptul ca partile componente au o anumita organizare, fiind diferentiate din punct de vedee al structurii si functionalitatii lor, aflate intr-o anumita conexiune.

Partile actioneaza, potrivit legilor si cerintelor de functionare a sistemului, ca intreg, aflat intr-un permanent echilibru. Echilibrul este cel ce asigura autoreglarea.

Autoreglarea mecanismelor interne, intre care cel financiar este unul, permite mentinerea existentei in timp a unitatii economice, adica conservarea integralitatii si echilibrul dinamic. De aici decurg interdependentele necesar dinamic.

Autoreglarea ca mecanism cibernetic, este aplicabila si intreprinderii ca sistem, prin intermediul careia se realizeaza cerintele echilibrului dinamic.

"In cadrul echilibrului de ansamblu, echilibrul financiar, consideram ca ocupa un loc important, echilibrul ce-l definim ca fiind starea ce se caracterizeaza printr-un flux permanent de fonduri banesti de natura financiara prin sistem, dar cu pastrarea integralitatii sistemului".

Intreprinderea poate fi privita si ca un sistem deschis de nevoi, intre care cele de ordin banesc si financiar sunt importante, fiind in continua crestere. Resursele de acoperire pot fi intr-un interval de timp limitate. Aceasta limitare este temporara. Sporirea efectelor utile pe unitatea de efort, sporirea eficientei, conduce la un nou raport, o noua proportie. Ne gasim in zona echilibrului dinamic, a depasirii echilibrului static.

Echilibrul nu consta doar intr-o simpla egalitate. El incorporeaza anumite proportionalitati si corelatii intre elementele structurale, ce vor fi redate in paragrafele si capitolele viitoare.

1.1.2.ECHILIBRUL FINANCIAR IN DOCTRINA ECONOMICA

Teoria echilibrului, este o conceptie potrivit careia in mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru intre obiectul in dezvoltare si mediul ambiant.

Aceasta stare de echilibru este caracteristica si in relatia intreprindere-mediu ambiant, in relatia echilibru general - echilibru financiar.

Echilibrul economic general exprima proportionalitatea existenta in cadrul sferelor procesului reproductiei sociale, precum si in toate sferele acestui proces. Echilibrul economic general apare de fiecare data ca raport intre potentialul economic, pe de o parte si cerintele de consum productiv, social si individual, pe de lata parte; el trebuie inteles ca o unitate organica dintre latura materiala, umana si valorica.

Echilibrul financiar este o parte componenta si forma de manifestare a echilibrului economic general care exprima egalitatea permanenta si corelatia dintre resursele financiare potentiale necesare realizarii obiectivelor propuse si posibilitatile de constituire a acestor resurse.

Tratarea echilibrului financiar al intreprinderii poate fi facuta atat in cadrul sistemului de ansamblu la intreprinderii cat si in cadrul mecanismului sau subsistemului financiar al intreprinderii.

Trebuie de asemenea facuta o demarcatie intre echilibrul static si cel dinamic.

Echilibrul static reda tabloul corelatiilor si pozitiilor la un moment dat fara a exprima evolutia sau fluxurile in decursul perioadei. El se poate exprima printr-un sir de ecuatii privind: nevoile si posibilitatile, resursele si destinatiile cu elementele lor componente, resursele necesare si posibilitatile de constituire a acestor resurse.

Aceste ecuatii care formalizeaza aspectul cantitativ al echilibrului permit si o interpretare calitativa. Ele evidentiaza participarea diverselor resurse la acoperirea nevoilor de fonduri si utilizarile date fondurilor, dar si participarea finantarii, autofinantarii si creditarii in sistemul echilibrului financiar.

Echilibrul financiar dinamic priveste evolutia fluxurilor de echilibrare, reprezentind de fapt comportamentul sistemului la actiunea factorilor de dezechilibru, respectiv capacitatea de echilibrare in timp a sistemului.

Echilibrul financiar global, de ansamblu, se regaseste in echilibrul partial al fiecarui subsistem al sistemului intreprinderii, in echilibrul fiecarui fond din cadrul sistemuliui fondurilor intreprinderii, fond ce are o anumita structura atat la resursele de constituire cat si la destinatiile sale.

Analiza echilibrului financiar, fie static, fie dinamic, trebuie sa aiba in vedere ipostazele resurselor si anume alocate, ocupate, consumate. O asemenea analiza permite relevarea aspectelor calitative ale echilibrului. La o interpretare calitativa contribuie si analiza provenientei resurselor financiare si anume: finantare, autofinantare, creditare, a marimii participarii fiecaruia la constituirea unui fond sau a ansamblului de fonduri ale intreprinderii.

La o interpretare calitativa a echilibrului financiar de un real sprijin sunt modelele economico-matematice care permit redarea structurii echilibrului respectiv.

Modelele de structura trebuiesc sprijinite in mod adecvat de indicatori capabili sa exprime cantitativ si calitativ echilibrul financiar.

Echilibrul static reda tabloul corelatiilor si pozitiilor la un moment fara a exprima evolutia sau fluxurile in decursul perioadei. El se poate exprima printr-un sir de ecuatii privind nevoile si posibilitatile, resursele si destinatiile cu elementele lor componente, resursele necesare si posibilitatile de constituire a acestor resurse.

Activitatea intreprinderii are la origine trei cicluri:

Ciclul de investitii ce corespunde achizitionarii de bunuri durabile destinate mentinerii sau cresterii capacitatii de productie, ori cumpararea titlurilor de participare in capitalul altor firme, spre a controla activitatea lor;

Ciclul financiar corespunzind activitatii de finantare ale intreprinderilor carora le sunt atasate si operatiuni de repartitie ale rezultatului (impozit pe profit, dividende);

Ciclul de exploatare corespunzind activitatii de exploatare care, in intreprinderile industriale impune cumpararea de materiale, transformarea lor in produse finite in cadrul capacitatii de productie rezultata din investitii (care vor fi vandute). Operatiunile de exploatare sunt numaroase si se repeta, spre deosebire de operatiunile de investire si de finantare si sunt adesea denumite operatiuni ciclice.

Aceasta distinctie dintre cele trei cicluri se regaseste in documentele contabile ale intreprinderii, constituind baza analizei financiare. In acest fel pot fi examinate pe urma starile contabile de sinteza: bilant, cont de rezultate si anexe. Contabilitatea a fost conceputa pentru perioade de stabilitate monetara. Inflatia falsifica insa informatiile furnizate de contabilitate, conducind la aparitia unor metode de contabilizare a inflatiei.

Punctul de plecare in analiza financiara este studiul structurii financiare a bilantului, ceea ce inseamna studiul relatiilor care exista intre diferite posturi de activ si de pasiv, care sa defineasca conditiile de echilibru financiar al intreprinderii, astfel spus capacitatea de a asigura solvabilitatea sa pentru a preintampina riscul de faliment.

Aceasta analiza statica a echilibrului financiar se sprijina pe un bilant simplificat, punind in evidenta fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si trezoreria.

Pentru ca managerul trezoreriei sa poata lua decizii eficiente, este necesar sa cunoasca situatia fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment si implicit a trezoreriei nete, evidentiind astfel nevoile de finantat pe termen scurt, precum si sursele de finantare existente. Ecuatia echilibrului financiar reliefeaza trezoreria neta de care dispune intreprinderea la un moment dat. De asemenea pentru a vedea evolutia in timp a trezoreriei, cash-flow-ul degajat, se apeleaza la variatia fondului de rulment in acea perioada de timp si la variatia necesarului de fond de rulment, diferenta dintre cele doua variatii reprezentand variatia trezoreriei.