METODE DE IMBUNATATIRE A POTENTIALULUI TEHNIC SI ECONOMIC

METODE DE IMBUNATATIRE A POTENTIALULUI

TEHNIC SI ECONOMIC

Marimea si calitatea activitatii precum si modul de utilizare a resurselor economice de catre agentii economici se concretizeaza intr-un ansamblu de rezultate economico-financiare care definesc eficienta activitatii comerciale. Aceasta constituie principiul fundamental al eficientei si prosperitatii oricarei firme economice si pe plan mai larg, conditia integrarii productiei in cerintele unei economii moderne.

1. ROLUL SI NECESITATEA IMBUNATATIRII

POTENTTIALULUI TEHNICO-ECONOMIC

Conceptul de eficienta este asimilat in teoria si practica economica cu diverse forme de manifestare a rezultatelor obtinute de agentii economici, cum sunt: rentabilitatea, productivitatea factorilor de productie, eficacitatea capitalului, economisirea costurilor etc..

Privit ca principiu de organizare si conducere a activitatii in economia de piata, el are insa un continut mult mai bogat si totodata, generalizator al tuturor rezultatelor favorabile obtinute de agentii economici. Prin eficienta activitatii economice, in speta a industriei, se intelege raportul dintre efortul economic depus si rezultatele obtinute de un agent economic, sau raportul dintre rezultate si efort. Efortul se masoara prin consumul de resurse economice (materiale, umane si financiare), iar rezultatele prin volumul productiei realizate sau alte efecte calitative ale activitatii economice (cresterea profitului sau a productivitatii muncii, reducerea nivelului relativ a cheltuielilor de circulatie, promovarea progresului tehnic).

Ca sursa producatoare de performante economice, industria de fabricatie a mijloacelor de productie, a echipamentelor si tehnologiile aferente acestora constituie o grupa de baza a economiei. In prezent se produc in lume mari cantitati de echipamente tehnologice cu care sunt realizate, in buna masura, cele mai diverse mijloace de productie necesare economiei.

De asemenea, calitatea produselor realizate constituie un criteriu riguros de apreciere a echipamentelor de fabricatie, acest fapt fiind determinat de nivelul tehnic si tehnologic.

Nivelul de dezvoltare precum si starea actuala a tehnologiilor si echipamentelor este evidentiata de capacitatea de inovare a intreprinderilor. Procesul de inovare presupune implementarea unor metode noi, perfectionari ale proceselor tehnologice pentru obtinerea unor produse noi sau pentru cresterea randamentului activitatii. Situatia critica a nivelului tehnologic al echipamentelor aflate in activitatea productiva se reflecta si in gradul de consum si deteriorare a resurselor naturale disponibile. Intre acestea se remarca si fondul forestier al Romaniei al carui nivel de depreciere, generat atat de exploatarea nerationala, cat si factorilor poluanti, este foarte ridicat.

Conform dictionarului explicativ al limbii romane, modernizarea unui sistem tehnico -economic desemneaza acea activitate de adaptare a sistemului la cerintele si exigentele prezentului pentru a corespunde cat mai optim acestor cerinte.

Modernizarea si retehnologizarea pot constitui solutii de redresare rapida a sistemelor tehnico-economice in conditiile mutatiilor tehnologice si situatiilor de turbulenta, criza ce caracterizeaza mediul economic actual. Aceste activitati influenteaza in mod benefic eficienta economica, atat prin intermediul eforturilor depuse cat si al efectelor economice obtinute in urma acestei actiuni. Activitatea de modernizare a sistemelor de productie prezinta anumite trasaturi specifice, care ii confera avantaje fata de alte metode de crestere a eficientei economice.

In cadrul activitatii de modernizare se pleaca de la o baza tehnico-materiala existenta, care asigura deja o serie de utilaje, echipamente, dispozitive, tehnologii, constructii, utilitati; acestea nu mai necesita eforturi suplimentare pentru realizare, ci eventual pentru unele modificari in vederea punerii lor in consonanta cu celelalte lucrari care se vor efectua. Aceste adaptari vor costa mult mai putin decat daca ele ar fi construite in totalitate noi. Atingerea scopului propus intr-un interval mai scurt are avantajul ca asigura in avans efectele propuse, atunci cand ele sunt cel mai intens solicitate, se materializeaza un profit suplimentar, ca urmare a productiei obtinute in economia de timp realizata si de asemenea, conduce la livrarea in avans a produselor pe piata si eventual ocuparea noilor piete de desfacere.

Prin tehnologie se intelege ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor, operatiilor folosite pentru fabricarea unui produs. Retehnologizarea presupune readucerea la parametrii tehnico-superiori a echipamentelor si utilajelor pentru a se asigura fabricatia produselor la o calitate superioara.

Prin modernizare, indiferent de nivelul la care se realizeaza, se aplica solutii si idei noi, deoarece modernizarea, prin esenta ei, are un caracter novator, este purtatoare si generatoare de progres tehnic. Aceasta asigura reducerea consumurilor specifice de materiale, dar si de munca, fapt ce conduce la diminuarea efortului cu modernizarea si a celor cu activitatea de productie. In acelasi timp, modernizarea asigura reducerea neconformitatilor rebuturilor precum si diminuarea pierderilor prin cresterea gradului de prelucrare a materiilor prime, in urma folosirii unor utilaje si solutii tehnologice mai bune.

Principala influenta a modernizarii este legata de impactul exercitat asupra laturilor calitative ale factorilor participanti la viata economico-sociala. De asemenea, modernizarea exercita presiune si asupra calitatii tehnologiilor, prin modernizarea fluxurilor existente, prin gasirea de noi solutii tehnologice sau adaptarea celor existente. In stransa legatura cu imbunatatirea calitatii utilajelor si a tehnologiilor are loc si ridicarea nivelului calitativ al fortei de munca, atat din punct de vedere al continutului, cat si al structurii acesteia. Ca un corolar al perfectionarii factorilor de productie prezentati, se ajunge la imbunatatirea calitatii produselor, ca scop final al activitatii de modernizare.

Imbunatatirea cantitativa si calitativa a efectelor economice apare ca o consecinta a avantajelor pe care le prezinta activitatea de modernizare. Un efect direct il constituie cresterea productiei obtinute, ca urmare a realizarii unei productii suplimentare, datorita parametrilor superiori ai utilajelor, cat si a imbunatatirii calitatii produselor finite si structurii acestora.

Dintre obiectivele principale ale modernizarii pot fi enumerate :

- dimensionarea elementelor componente ale industriei si implicit raporturile dintre ele, in concordanta cu cererea pietei interne si externe, determinate prin analize statistice si de marketing;

- valorificarea superioara a potentialului existent: capacitatii de productie, experienta, renume, calificarea personalului;

reducerea consumului de resurse materiale, mai ales cel de energie si combustibil, in concordanta cu disponibilitatile (interne si din export) si nivelurile consumurilor specifice pe plan mondial;

- asigurarea unei competitivitati ridicate, deoarece primul factor al competitivitatii este innoirea tehnologiei sau a produsului;

- reorientarea fluxurilor de pe piata fortei de munca catre activitati din domeniul infrastructurii, serviciilor, constructiilor, agriculturii;

- informatizarea si extinderea utilizarii calculatorului pentru transmiterea informatiilor necesare in timp real precum si luarea deciziilor la momentul oportun.

La baza intregii activitati de modernizare trebuie sa stea principiile rentabilitatii si ale eficientei economice. Orice proces de modernizare trebuie sa conduca implicit la actiuni de crestere a competitivitatii produselor si serviciilor pentru piata externa.

CAI SI MODALITATI DE IMBUNATATIRE

A POTENTIALULUI TEHNICO-ECONOMIC

Activitatea de modernizare impune luarea unor masuri tehnico-organizatorice care sa asigure o dezvoltare sustenabila a societatii comerciale. Un rol important il are si perfectionarea, optimizarea sistemelor de management si conducere, care sa asigure un cadru stimulator pentru toate resursele implicate. Organizarea trebuie sa se bazeze tot mai mult pe integrarea si utilizarea tehnologiilor informatice pentru asistarea deciziei, dar si pentru urmarirea proceselor tehnologice. Introducerea tehnologiilor moderne in procesele tehnologice prin modernizare permite cresterea eficientei prin reducerea timpilor necesari transmiterii informatiilor, prin reducerea timpilor pentru fundamentarea si luarea deciziilor, reducerea formularisticii si utilizarea mai buna a resurselor umane, asigurarea unui control optim al activitatii desfasurate, facilitarea comunicarii intre diferitele niveluri ierarhice etc..

Un aspect important, care face obiectul modernizarii la nivelul sistemelor tehnico-economice, il constituie perfectionarea structurii productiei. Se impune ca structura productiei sa fie perfect adaptata necesitatilor si cerintelor pietei, orice abatere de la acestea fiind sanctionata de piata. Modificarea structurii productiei necesita si adaptarea structurii fortei de munca, atat in ceea ce priveste componenta meseriilor cat si nivelurile de calificare profesionala.

Activitatea de modernizare a locului de munca are o importanta deosebita deoarece aici se afla nucleul activitatii de productie si de modul cum se organizeaza si conduce acest segment al sistemului depinde eficienta economica. Un loc important in cadrul modernizarii locurilor de munca il ocupa actiunile de implementare si promovare a progresului tehnic la nivel operational, prin reamplasarea utilajelor, reorientarea transportului intern corespunzator modificarilor ce apar in procesele tehnologice.

Activitatea de modernizare a sistemelor tehnico - economice implica

■ modernizarea locurilor de munca si implicit a resurselor umane utilizate prin imbunatatirea structurala a acesteia si cresterea nivelului de calificare si specializare;

modernizarea echipamentelor si utilajelor prin inlocuirea componentelor ce nu mai corespund cerintelor actuale, a componentelor uzate fizic si moral;

modernizarea tehnologiilor utilizate prin adaugarea unor componente / echipamente noi la liniile tehnologice actuale sau perfectionarea celor existente capabile sa duca la optimizarea parametrilor de functionare;

■ modernizarea resurselor utilizate in procesele tehnologice, aici se are in vedere identificarea unor tipuri de materii prime si materiale alternative, cu costuri sau consumuri mai mici, optimizarea si diversificarea consumului de utilitati;

■ modernizarea produselor / serviciilor realizate prin perfectionarea parametrilor si ridicarea nivelului calitativ la cele existente;

■ modernizarea / diversificarea ofertei de produse / servicii prin introducerea in fabricatie de noi produse / servicii capabile sa satisfaca cele mai ridicate cerinte ale pietei.

Introducerea de tehnologii noi si extinderea tehnologiilor avansate existente trebuie sa constituie o caracteristica definitorie a strategiei industriale adoptate si aplicate de sistemele tehnico-economice. Implementarea unor astfel de strategii in activitatea operationala permite valorificarea superioara a tuturor categoriilor de resurse, reducerea consumurilor specifice, diversificarea sortimentala a productiei si cresterea eficientei activitatilor.

Implementarea proceselor de modernizare in cadrul sistemelor tehnico - economice trebuie realizata la momentul oportun, ce trebuie stabilit in functie de diversi factori. Acesti factori tin, in mare masura de capacitatile anticipative ale managementului organizatiei in ceea ce priveste evolutia pietei, evolutia tehnologica si concurenta actuala si potentiala. Domeniul de activitate constituie un alt factor pentru alegerea momentului de modernizare, astfel domeniile in care progresul tehnologic are o evolutie rapida, impun si actiuni de modernizare realizate la intervale scurte de timp.

Pozitia pe piata, capacitatea concurentiala si potentialul de piata constituie alte repere pentru inceperea actiunilor de modernizare, orice ignorare a unora dintre ele fiind de natura sa afecteze semnificativ reusita actiunilor.

Baza tehnico-materiala a unei societati comerciale se coreleaza cu volumul activitatii economice a acesteia, intre ele existand un raport de interconditionare; baza tehnico-materiala este determinata de volumul activitatii economice, dar, la randul sau, nivelul de dezvoltare si modernizare reprezinta o conditie a prosperitatii firmei .

Ca o componenta a modernizarii de ansamblu a activitatii industriale, modernizarea bazei tehnico-materiale reprezinta procesul de adaptare continua a constructiei, amenajarii si dotarii societatilor comerciale la tehnica din ramurile economice cu care industria intra in relatii. Acest proces vizeaza fiecare element al bazei tehnico-materiale si are drept principiu sporirea functionalitatii lor, adica a rolului pe care fiecare il are in realizarea eficienta a productiei.

In functie de destinatia finala a procesului de modernizare strategiile aferente pot fi orientate catre produse sau tehnologii si procese tehnologice. Pentru a masura amploarea impactului procesului de modernizare si implicatiile organizationale si concurentiale trebuie evaluat gradul de noutate pe care il introduce in raport cu piata si cerintele acesteia.

Modalitatile principale de organizare a proceselor de modernizare sunt:

modernizarea de produs

- modernizarea proceselor tehnologice

Modernizarea de produs permite sistemelor tehnico-economice sa ofere cele mai bune produse/servicii de pe piata, sa ofere un plus de functionalitate sau sa permita aceeasi functionalitate de o maniera mult mai eficienta, mai simpla si cu costuri mai mici.

Implementarea procesului de modernizare de produs se poate realiza in mai multe variante:

modernizare de concept, care poate fi raspunsul pentru o idee de produs nou sau pentru o functiune noua a unui produs existent; de exemplu: reproiectarea produsului de mobilier - mese - care executate in constructie demontabila au prevazute si doua alonje in vederea maririi lungimii iar sub placa mesei un compartiment sub forma de butoi pentru depozitarea de sticle si pahare;un nou concept, un nou design;

■ modernizarea materiilor prime si materialelor, ce intra in componenta produselor realizate; de exemplu: folosirea de semifabricate prelucrate manual (sculpturi, antichizari, etc., cu valoare adaugata mare );

modernizarea de design, ce implica simple modificari de forma si design ale produselor realizate pe baza unor cerinte de functionalitate si ergonomice, de exemplu: inlocuirea usilor din cherestea masiva cu usi din geam securit;

modernizarea serviciilor ce insotesc produsele realizate de agentii economici, acestea referindu-se la cantitatea si calitatea serviciilor pre si post vanzare; asigurarea de servicii de calitate post garantie la clientii finali.

Modernizarea proceselor tehnologice este destinata ameliorarii si cresterii performantelor de rapiditate, suplete, calitate, flexibilitate, etc. a sistemului tehnico-economic.

Aceasta presupune optimizarea proceselor de fabricatie prin realizarea unor investitii care sa conduca la promovarea, introducerea progresului tehnic in activitatile curente si utilizarea mai eficienta a experientei detinute. Implementarea strategiei de modernizare a proceselor tehnologice presupune si o crestere a calitatii resurselor umane ce deservesc aceste procese si tehnologii. Se impune formarea personalului muncitor atat in institutii specializate cat si formarea la locul de munca .

Modernizarea aduce modificari importante, atat din sfera structurii si volumului mijloacelor de productie, cat si in sfera resurselor umane in sensul cresterii / reducerii numarului de angajati si al necesitatii de perfectionare, specializare si adaptare la noile provocari tehnologice.

Aspectele variate sub care se manifesta obiectivele economice in industrie, eforturile facute pentru indeplinirea lor si rezultatele obtinute conduc la concluzia ca pentru exprimarea eficientei economice trebuie folosit un complex de indicatori, care sa evidentieze aceste raporturi la nivelul ramurii industriei si al fiecarei societati, pentru ansamblul activitatii industriale si pentru diverse laturi ale acesteia. In ceea ce priveste eficienta de ansamblu a industriei, se folosesc urmatorii indicatori[1]:

productivitatea factorilor de productie

veniturile la bugetul de stat;

consumurile specifice;

capacitatea de productie;

numarul de personal;

nivelul relativ al cheltuielilor de productie.

Productivitatea factorilor de productie (numar de personal, capital social), calculata ca raport intre volumul activitatii si fiecare din factorii respectivi; ea exprima eficienta muncii .

Productivitatea reprezinta expresia sintetica a eficientei utilizarii factorilor de productie in activitatile din care rezulta bunuri economice, sau, altfel spus, rodnicia, randamentul factorilor de productie utilizati. Factorii de productie utilizati sunt evaluati, dupa caz , fizic sau in expresie monetara.

Factorii care influenteaza nivelul si evolutia productivitatii sunt :

calitatea factorilor de productie utilizati, inclusiv abilitatile intreprinzatorului;

calitatea organizarii si conducerii activitatii economice;

motivatia economica a posesorilor factorilor de productie si masura in care aceasta este realizata;

conditiile naturale.

Veniturile la bugetul de stat aduse de industrie, in principal cele provenite din impozitul pe profit, care cresc pe masura sporirii eficientei activitatii, a dezvoltarii activitatii si micsorarii consumului de resurse.

Dintre acestea cele cu ponderea semnificativa sunt:

-impozitul pe profit;

-impozitul pe venit;

-impozitul pe venitul microantreprinderilor;

-taxa pe valoarea adaugata.

Impozitul pe profit se calculeaza in procent de 16% la suma reprezentand diferenta dintre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii veniturilor, dintr-un an fiscal.

Impozitul pe venit se aplica in cota de 16% asupra veniturilor din salarii, din activitati independente, din premii, din transferul proprietatilor imobiliare, din inchirieri, etc..

Impozitul pe venitul microantreprinderilor se aplica intr-o cota de 3% asupra cifrei de afaceri realizata de acest tip de intreprinderi (are de la 1 pana la 9 salariati inclusiv, a realizat venituri care nu depasesc echivalentul in lei a 100.000 euro intr-un exercitiu financiar si capitalul social este detinut de persoane, altele decat statul, autoritatile publice sau locale).

Taxa pe valoarea adaugata este un impozit indirect suportat de catre consumatorul final al bunurilor si serviciilor, dar achitat la bugetul general consolidat de catre societatea producatoare, comerciala sau prestatoare de servicii.

Consumurile specifice exprima cantitatea de materii prime, materiale, combustibili si energie necesara pentru obtinerea unei unitati de produs finit, intr-un anumit proces tehnologic. Se exprima in unitati de masura specifice, ca de exemplu in cantitate materie prima/cantitate produs, cantitate materie prima/buc. produs finit, etc..

Randamentul reflecta gradul de utilizare a materiei prime, respectiv modul de transformare a acesteia sub aspect cantitativ.

Randamentul (η ) se poate calcula in doua moduri:

ca raport intre consumurile specifice teoretice si reale;

ca raport intre cantitatea reala de produs obtinut si cantitatea teoretica posibila .

In general calculul se refera la produsul principal obtinut.

Randamentul are intotdeauna valori subunitare (η < 1) datorita pierderilor tehnologice si a formarii produselor secundare, teoretic neluate in calcul, sau se exprima procentual (η < 100%); cele doua relatii de calcul ale randamentului conduc la aceeasi valoare a acestuia.

In functie de specificul procesului tehnologic, expresia randamentului in produs capata o forma proprie.

Capacitatea de productie reprezinta productia maxima care se poate realiza cu un utilaj sau intr-o instalatie in conditii optime de exploatare, intr-o anumita perioada de timp, tinand cont de dotarea tehnica existenta.

Capacitatea de productie Cp se stabileste pe baza a trei elemente: numarul utilajelor principale Nu (care determina productia intregii sectii, intreprinderii, etc.), norma intensiva maxima Ni si norma extensiva maxima Ne si se calculeaza cu relatia:

Cp = Nu Ni Ne .

Norma intensiva maxima este productia maxima pe ora, schimb, zi, luna a utilajului daca acesta ar functiona in conditii tehnologice optime.

Norma extensiva maxima a unui utilaj este timpul maxim disponibil de activitate in conditiile unor opriri minime pe baza experientei celei mai avansate de organizare si conducere a proceselor tehnologice.

In general, capacitatea de productie se refera la cantitatea maxima de produse, dar in unele ramuri industriale cum ar fi industria zaharului si prelucrarea lemnului, capacitatea de productie se poate exprima si prin cantitatea maxima de materie prima ce poate fi prelucrata in unitatea economica.

Capacitatea de productie este mai mare decat productia realizata.

Se poate calcula gradul de utilizare a capacitatii de productie, ca raport procentual intre productia realizata si capacitatea de productie a utilajului considerat.

Grad utilizare = (Prod.realizata / t Cp )

Numarul de personal din industrie fata de totalitatea populatiei active sau a salariatilor. Indicatorul caracterizeaza in mare masura eficienta sociala a industriei.

Nivelul relativ al cheltuielilor de productie caracterizeaza complexitatea si rationalitatea productiei, cheltuielile la o mie lei productie fiind diferentiate pe agenti economici de acelasi profil in functie de felul in care isi gospodaresc resursele.

Eficienta activitatii unei societati comerciale sau a diverselor laturi ale acesteia, ca expresie a minimizarii cheltuielilor sau a maximizarii rezultatelor, este apreciata pe baza  eficientei utilizarii resurselor economice (materiale, umane si financiare), a costului de productie si a rentabilitatii activitatii economice.

Eficienta utilizarii resurselor economice se exprima prin indicatorii in care resursele economice (ca efort) se raporteaza la rezultatele economice (ca efect), obtinandu-se consumul de resurse la o unitate de rezultat (de exemplu, valoarea fondurilor fixe, valoarea fondurilor financiare, fondul de timp la un milion lei desfaceri). Printr-un raport invers se obtin rezultatele la o unitate de efort. Complementar se pot folosi indicatori care exprima coeficientii de utilizare a unor resurse in raport cu potentialul lor (de exemplu, coeficientul de utilizare a capacitatii unui mijloc de transport, a unui utilaj, coeficientul de utilizare a timpului de lucru calendaristic).

Costul productiei (sau cheltuielile de productie) si rentabilitatea reprezinta criterii de apreciere a eficientei globale a activitatii economice a unei societati industriale si intr-o interpretare mai larga, sinteza calitativa a activitatii acesteia. In marimea aceasta indicatori se regasesc atat modul de utilizare a factorilor de productie, cat si calitatea relatiilor cu partenerii, inclusiv conditiile de mediu.

Alaturi de eficienta economica, teoria si practica activitatii industriale delimiteaza si eficienta sociala sau eficienta pentru cumparatori, constand in calitatea deservirii comerciale. Un asemenea mod de abordare a eficientei este specific acelor domenii in care intreprinzatorii intra in relatii directe cu publicul, caruia trebuie sa-i asigure un anumit nivel al serviciilor oferite in momentul acceptarii schimbului.

Eficienta sociala este apreciata prin indicatori privind marimea resurselor materiale si umane folosite de industrie in raport cu numarul de locuitori deserviti (de exemplu, gradul de diversificare a sortimentelor de mobilier, calitatea produselor livrate clientilor, calitatea serviciilor de caliatate asigurate, calitatea serviciilor postgrantie asigurate clientilor, etc.) .