Reconstituirea pietei libere a muncii in contextul tranzitiei la economia de piata

Reconstituirea pietei libere a muncii in contextul tranzitiei la economia de piata

Momentul demararii procesului de liberalizare si restructurare a pietei muncii este marcat de crearea cadrului legal minimal functionarii acestei piete. De acelasi proces este legata si elaborarea pachetului de legi, in 1990, care reglementeaza raporturile de munca, scolarizarea, protectia sociala a somerilor, recalificarea si reintegrarea acestora in activitate , etc., precum si crearea unor institutii ale pietei muncii.

Adecvarea, in mare masura, a sistemului informational al pietei muncii la noile realitati economice a constiutit un element esential de democratizare a societatii, de conturare a procesului de tranzitie la economia de piata. Pe langa aceste 'realizari' apartinand fazei incipiente a procesului de tranzitie, au existat o serie de factori perturbatori care prin actiunea lor au intarziat sau chiar au anulat efectele si rezultatele scontate.

Incepand cu 1990, sub presiunea miscarilor revendicative, au fost impuse masuri care au accentuat dezechilibrele in domeniul ocuparii si utilizarii fortei de munca, determinand aparitia unor procese cu efecte pe termen lung, impunand si mai mult o eventuala redresare a situatiei economice si sociale in Romania.

Aceste procese, cuantificabile in buna parte, mai ales in planul efectelor lor, resimtite pana astazi, sunt mai evidente decat multe altele; dintre acestea pot fi enumerate:

a) Reducerea duratei muncii cu 6 ore pe saptamana care de fapt a fost de 8-10 ore. Oricum, aceasta masura'oficiala' a fost neavenita, inducand efecte dezastruoase procesului de ocupare. Timpul maxim disponibil in industria nationala, in trimestrul I 1990 in raport cu anul 1989, a scazut cu 92 milioane om-ore. La fel, timpul neutilizat, din diverse motive, s-a ridicat la mai mult de 96 milioane om-ore. Efectul direct si imediat al acestor cauze nu s-a lasat prea mult asteptat, productia scazand cu peste 20% fata de perioada similara a anului 1989, a scazut productivitatea muncii, insa a crescut costul salarial. Astfel s-a instalat o stare generalizata de indisciplina in teritoriul intreprinderilor si in afara acestora.

b) Acordarea unor drepturi salariale cu caracter 'reparatoriu' pentru activitatea prestata in regimul anterior, reducerea productiei si productivitatii muncii, pe fondul nesocotirii relatiilor obiective dintre productie si masa salariilor, dintre productivitate si salariul mediu.

S-a accentuat distorsiunea raporturilor dintre salarii pe ramuri, categorii profesionale si au crescut in intensitate miscarile revendicative cu puternice influente inflationiste.

c) Nesocotirea procesului de supraocupare, in prima parte a anului 1991, prin obligarea intreprinderilor, in baza Decretului 33/1990, sa angajeze pe toti cei care veneau cu repartitii de la Oficiile de forta de munca, a avut efecte destabilizatoare. Supraocuparea, deja existenta in productie, a sporit, si, odata cu ea, subutilizarea celor ocupati, in conditiile in care calitatea normarii muncii s-a inrautatit.

d) Aparitia si accentuarea unor noi dezechilibre in ocuparea fortei de munca pe arii extinse, la nivel de ramuri, profesii, etc., urmare eliminarii unor practici administrative si birocratice, lipsite de eficienta, folosite inainte de 1989 in acoperirea cererii de forta de munca prin utilizarea militarilor in termen, elevilor, studentilor, salariatilor din ramurile neagricole, etc.

e) Accentuarea subutilizarii fortei de munca in majoritatea intreprinderilor din economia nationala in care salariatii au fost platiti cu 50% din salariu chiar si pentru perioadele in care, din diverse cauze, nu au lucrat deloc.

Modificarile structurale, care au avut loc pe fondul unor reduceri sensibile a nivelului productiei si numarului de locuri de munca, sunt rezultatul direct si al efectului de mobilitate care, la randul sau, exprima starea de blocaj in care se afla multe sectoare de activitate detinatoare de resurse de capital fizic si uman importante, dar ineficient utilizate. S-a conturat imaginea intreprinderilor si salariatilor, tributri, in mare parte, vechiului model de ocupare. Acestia sunt inca prea putin pregatiti si organizati pentru a face fata dificilelor probleme de pe piata muncii. Activitatea sindicala in crestere a fost unul dintre putinele aspecte pozitive inregistrate pe aceasta piata. Lupta sindicala, purtata cel mai adesea sub forma de greve, mutate in strada si transferate chiar in alte zone si provincii, au adus insa pagube incomensurabile economiei nationale.

Reformarea vechiului sistem economic este dependenta de psihologia si comportamentul masei umane care nu poate trece rapid dintr-o stare in alta, dintr-o economie centralizata in cea mai mare parte, intr-o economie bazata pe libera initiativa si pe concurenta. Este perioada in care se resimte cel mai mult lipsa de cooperare, in plan social, pentru depasirea situatiei de criza. Se resimte, de asemenea, lipsa de fonduri si inflexibilitatea in procesul de ocupare a fortei de munca, mai ales sub impactul progresului tehnico-stiintific si tehnologic introdus. Fenomenele de pe piata muncii sunt si vor fi marcate astfel de conflictul dintre componentele si mecanismele vechi cu cele noi. Piata muncii a ramas in stare de dezechilibru, marcata de toate efectele sale, o sursa suplimentara de nemultumiri sociale.

Piata muncii a intrat in legalitate odata cu adoptarea si apliarea legilor noi, specifice procesului si etapei de tranzitie la economia de piata.

Sub impactul actiunii combinate si concomitente a numerosi factori, piata muncii se metamorfozeaza, cunoaste mutatii care se constituie drept germenii unor modele viitoare de ocupare si utilizare a fortei de munca.

Aceste transformari privesc atat structurile pietei fortei de munca, respectiv cererea si oferta de forta de munca, institutiile si mecanismele de gestionare a acesteia, modalitatile de implicare si participare a agentilor economici, cat si cele de dialog si concentrarea sociala.

Problemele gestionarii pietei muncii sunt constientizate in variante, in termeni alternativi: ocupare deplina-somaj; rigiditate-flexibilitate; somaj-inflatie in cadrul politicilor structurale de macrostabilizare. Mecanismul principal de reglare este pretul fortei de munca (costul salarial); alaturi de el, pe o piata concurentiala si in stransa legatura cu el, actioneaza o serie intreaga de alte mecanisme care vizeaza mai ales echilibrul fizic sau in unitati de munca ale pietei muncii.

In planul ocuparii fortei de munca se constata o degradare continua a acesteia: se mareste ecartul dintre cererea si oferta de forta de munca. Pragul ocuparii depline se deplaseaza spre baza.

Formele de ocupare se diversifica, ies din modelul traditional si permit o mai mare flexibilitate, accentuand insa si procesele de precarizare a ocuparii.

Piata muncii oscileaza intre flexibilitate si precaritate iar granitele care circumscriu zona de compatibilitate dintre ocupare si utilizarea eficienta, dintre ocupare si somaj se estompeaza. In conditiile actualei evolutii economice internationale, rata naturala a somajului - rata de suportabilitate - penduleaza in jurul valorii de 405%. In Romania, insa, somajul afecteaza toate categoriile de forta de munca si s-a instalat ca un element structural de baza al pietei muncii pe o perioada indelungata de timp, ajungand astfel la o rata de 10,9% in anul 1994, si de 9,5% in 1995.

Piata muncii se remarca, in comparatie cu celelate piete, printr-o rigiditate mai mult dobandita, incomparabil mai mare, prin presiunea exercitata asupra mecanismelor naturale de ajustare a cererii si ofertei de forta de munca pe grupurile de presiune. Urmare acestor particularitati, ea este acuzata de rezultate modeste: ca prin costul salarial direct sau indirect ridicat, agraveaza dificultatile proceselor de adaptare a productiei la necesitatile noilor conditii economice ale dezvoltarii, ca mai degraba incurajeaza formele precare de ocupare si munca la negru.

Complexitatea si amploarea fenomenelor si proceselor de pe piata muncii, cu implicatii si efecte propagate asupra celorlalte piete conduc la necesitatea gasirii unei solutii viabile de catre toti partenerii sociali - patronat, sindicate, organisme guvernamentale. Aceasta este deja 'gasita' si consta in flexibilizarea pietei muncii, integrata intr-o conceptie si strategie noua, cuprinzatoare de gestiune a resurselor umane.

Functionarea pietei muncii este restrictionista, supusa la enormele presiuni exercitate de procesele si fenomenele economice, diferite ca natura, sens si intensitate a actiunii. Functionarea normala a acestei piete cere concurenta, mobilitatea factorilor de productie inclusiv a fortei de munca, flexibilitatea dispozitivelor de ajustare intre care salariul joaca un rol aparte, impingand cu necesitate pe prim plan eficienta, profitabilitatea in utilizarea fiecarei resurse.

Tendinta de descrestere a ponderii populatiei ocupate in industrie, este, pe langa rezultatul unor factori conjuncturali, o expresie a destructurarii aparatului productiv, a vechilor legaturi economice care asigurau desfasurarea activitatii intr-o economie centralizata. Sporirea usoara a rolului sectorului primar si a celui tertiar, in ocuparea populatiei reflecta o tendinta de dezindustrializare sau mai curand procese de dereglare sau dereglementare strans legate de tranzitia la economia de piata.

Declansarea procesului de restructurare in economie, inainte de toate, in agricultura, si a celui de privatizare, au condus in primul rand la explozia somajului, si, in al doilea rand, la deplasarea fortei de munca spre domenii unde anterior existau importante deficite de personal, sau unde noile raporturi de preturi favorizeaza expansiunea activitatii. Punctele de atractie pentru forta de munca au fost insa activitatile comerciale sau cele speculative si, mai mult, oferta de forta de munca este puternic atomizata. Sistemul de reglare pret sau salarii este insuficient si incapabil sa inlature fenomenele de blocaj. Se cer mai multe sisteme de reglare si de semnalizare. In faza anterioara procesului de tranzitie, Romania se afla in situatia de ocupare 'deplina'. Realitatea, insa, a fost mai complicata, mai nuantata si cu mult mai grava. Nu s-a reusit exprimarea adevaratelor proportii ale fenomenului. Acesta a fost concretizat in conservarea in diferite sectoare ale economiei, inainte de toate in industrie, a unor efective de personal excedentar in raport cu volumul productiei si productivitatii, ale unei uriase pierderi de timp de munca, platit cu tarife majoarte. Este, de fapt, o forma de manifestare a somajului platit cu un pret mai mare, cu certe efecte antieconomice, inflationiste, destabilizatoare.

Pe plan mai general, in teritoriu, numarul si structura fortei de munca ofera nu numai specificitati inevitabile dar emite si anumite semnale ingrijoratoare legate de precaritatea si gravitatea cu care se confrunta ocuparea si, in general, structurile economice. Si mai mult, atata timp cat declinul productiei si al investitiilor asociat cu o serie de fenomene asociate (furt, coruptie) nu este stopat si economia relansata, piata muncii 'suporta' dereglarea conditiilor si nivelului ocuparii, al precarizarii, stratificarii, ajungand pana la polarizare.

Liberalizarea preturilor, devalorizarile in mai multe randuri a monedei nationale, inclusiv trecerea la convertibilitatea interna, au accelerat procesele inflationiste si nu in ultimul rand, fragilizarea protectiei sociale. Raportul dintre autoprotectia economica prin salariu si protectia sociala ramane una dintre problemele cheie ale asezarii pietei muncii pe fundamentele ei reale, ale functionarii relatiilor dintre piata muncii si celelalte piete.

Piata muncii, in comparatie cu celelalte piete, contine mai putine elemente stabile, de echilibru si atrage si camufleaza influente multiple de pe piata capitalurilor, a bunurilor si de pe piata financiar-monetara. Oamenii motivati psihologic, ca subiecti ai pietei muncii, de cele mai multe ori, insa isi construiesc aspiratiile si optiunile divergent in raport cu teoria, cu legislatia sau cu programele de guvernare.

Avand in vedere ca fenomenele si procesele din etapa actuala marcheaza si adancesc ecartul dintre cererea si oferta de forta de munca, dintre gradul de ocupare si cel de utilizare eficienta a fortei de munca, pentru depasirea starii actuale, ecoonoice si sociale, precare, trebuie sa fie implicati toti actorii sociali, in elaborarea programelor de ocupare a fortei de munca, de sprijinire a flexibilitatii cantitative, salariale.

Asadar, piata muncii, sub aspectul configuratiei sale, este si ramane in continuare, marcata de presiunea ofertei asupra cererii de forta de munca, continuu alimentata de sporul natural al resurselor de munca, ca si de functionarea ca atare a acestei piete.