Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Finante banci


Index » business » » economie » Finante banci
» Controlul bugetar


Controlul bugetar


Controlul bugetar


Controlul asupra executiei bugetului local reprezinta o etapa a procesului bugetar, a carei necesitate deriva atat din considerente de ordin politic, cat si din considerente de ordin financiar.

Astfel, din punct de vedere politic, consiliile locale sunt interesate sa fie realizate integral veniturile bugetare aprobate si sa nu fie depasite cheltuielile bugetare stabilite, in conditiile infaptuirii tuturor obiectivelor vizate.

Considerentele financiare ale controlului bugetar vizeaza cresterea interesului tuturor subiectilor antrenati in procesul executiei bugetare pentru buna gestionare a fondurilor publice, evitarea risipei si a fraudelor, prevenirea deturnarilor de fonduri.



Avand in vedere principiul separatiei puterilor in stat, controlul executiei bugetului local se exercita de o seama de organe imputernicite, fiind de natura politica, jurisdictionala si administrativa.

Controlul politic se exercita de catre Consiliile locale, atat cu prilejul dezbaterii si aprobarii proiectului de buget si a contului anual de executie, cat si pe parcursul executiei bugetare.

Controlul jurisdictional se realizeaza de Curtea de conturi. Acesta exercita controlul preventiv si de gestiune asupra modului de formare, administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public.

Controlul administrativ include atat controlul efectuat de organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finantelor, cat si controlul realizat in interiorul fiecarei institutii publice, sub forma controlului ierarhic exercitat de ordonatorii principale de credite bugetare asupra modului cum aceste credite sunt consumate de catre subordonati si a controlului financiar intern, precum si prin intermediul auditului intern.

In functie de momentul efectuarii sale, controlul bugetar este:

preventiv sau a priori, cand se efectueaza inainte de incasarea sau plata unei anumite sume de bani - cu titlul de venit bugetar si, respectiv, de cheltuiala publica;

concomitent, cand se efectueaza cu prilejul efectuarii operatiunii bugetare supus verificarii;

postoperativ, sau aposteriori, cand are loc dupa desfasurarea operatiunilor bugetare ce sunt verificate.

Fiecare dintre aceste forme isi are rolul sau, dar cel mai eficient ramane controlul preventiv, deoarece prin intermediul sau se poate opri derularea operatiunilor nelegale sau apreciate a fi neoportune sau/si ineficiente.

Indiferent de natura controlului existent , acesta trebuie sa aiba o procedura simpla care sa nu intarzie sau sa paralizeze executia bugetara fara a renunta insa la controlul unor etape sau operatiuni ale procesului bugetar. Obiectivul urmarit este rationalizarea controlului adica dimensionarea sa in raport cu necesitatile concrete si cresterea eficientei si operativitatii acestuia .

Potrivit O.U.G.R. nr. 45/2003 controlul financiar preventiv propriu si auditul public intern se exercita asupra tuturor operatiunilor care afecteaza fondurile publice si/sau patrimoniul public si privat si sunt exercitate conform reglementarilor legale in domeniu.

Angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor din fonduri publice se aproba de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectueaza de catre contabil, cu exceptia comunelor si la institutiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un numar de personal mai mic de 5 persoane se realizeaza de catre ordonatorul de credite si persoana imputernicita cu atributii financiar-contabile, dar cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale.

Angajarea si ordonantarea cheltuielilor se efectueaza numai cu viza prealabila de control financiar preventiv propriu, potrivit dispozitiilor legale.

Formarea si utilizarea fondurilor publice locale si contul de executie a bugetelor locale sunt supuse controlului Curtii de Conturi, potrivit legii.






Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate