Principii bugetare

Principii bugetare

Evolutia procedurii bugetare indica adoptarea unor masuri care urmareau restrangerea dreptului suveranului in instituirea si perceperea impozitelor si taxelor, in stabilirea destinatiei acestora, in organizarea administrarii financiare a statului pe baza unor reguli precise si supunerea acestora controlului Parlamentului[1].

Aceste probleme au constituit preocuparile de prim ordin ale burgheziei in ascensiune din Anglia, Franta si Germania, incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Alaturi de aceasta, prin luarea in considerare a formularilor teoretice ale lui Adam Smith, regulile respective au fost incluse in legile cu aplicabilitate in domeniul finantelor publice, dobandind valoare de principii ale dreptului bugetar - care au fost puse la baza elaborarii si exercitarii bugetului public, cu referire la:

sfera de cuprindere a veniturilor bugetului public si a destinatiilor bugetare si modul de reflectare a acestora in buget;

durata de timp pentru care guvernul este autorizat de Parlament sa incaseze veniturile bugetare si sa le aloce pe destinatiile prestabilite, luand in considerare natura veniturilor si a rolului alocatiilor in realizarea functiilor statului;

realizarea echilibrului intre utilizarile prestabilite cu veniturile ce urmeaza sa se incaseze;

informarea opiniei publice asupra imputernicirii date guvernului de catre Parlament in materie bugetara.

Aceste principii s-au cristalizat pe fondul separarii si delimitarii puterilor statului, in conditiile cresterii rolului puterii legislative, avand ca scop eliminarea arbitrariului si a risipei in folosirea resurselor bugetare.

Potrivit enumerarii dintr-o ultima lucrare romaneasca de referinta[2], regulile mentionate au fost retinute de teoria si practica financiara sub denumirea de:

1.     universalitatea bugetului

2.     unitatea bugetului

3.     realitatea bugetului

4.     anualitatea bugetului

5.     specializarea bugetara

6.     echilibrarea bugetara

7.     neafectarea veniturilor bugetare

8.     publicitatea bugetara

Trebuie mentionat, ca unele dintre aceste principii si-au pierdut in buna masura semnificatia initiala, iar altele au fost adoptate cerintelor epocii contemporane. Modul de aplicare in practica a acestor principii bugetare difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta in cadrul aceluiasi stat[3].

Referitor la cazul Romaniei, este de mentionat ca in legea finantelor publice[4] au fost retinute in mod expres, principiile unitatii, universalitatii, anualitatii, specializarii, unitatii monetare si publicitatii, iar Legea finantelor publice locale[5] stipuleaza principiile autonomiei locale, echilibrului, realitatii, anualitatii si publicitatii.

In mod implicit este vorba si de celelalte principii, astfel, ca, in cele ce urmeaza vom face referiri la toate principiile enumerate mai sus.

1) Universalitatea bugetului este principiul care, in mod traditional, raspunde unei duble exigente, si anume:

veniturile si utilizarile bugetare trebuie sa fie inscrise in bugetul public in mod separat, fiecare dintre acestea figurand in buget cu sumele lor totale;

veniturile trebuie grupate intr-o masa unica si depersonalizata, servind la acoperirea cheltuielilor in mod global.

Pe baza acestui principiu, nici un venit public si nici o alocatie bugetara nu se poate percepe si, respectiv, repartiza in afara cadrului bugetar.

Promovarea principiului a avut in vedere in primul rand, considerente de ordin politic, vizand crearea posibilitatii ca Parlamentul sa-si formeze o imagine de ansamblu asupra volumului si a provenientei veniturilor publice, precum si asupra destinatiilor si a modului in care acestea sunt folosite de catre stat, reprezentat de guvern.

Deoarece obtinerea veniturilor publice determina anumite cheltuieli, este necesar ca veniturile respective sa se inscrie in buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu soldul dintre acestea. Bugetul astfel intocmit, cu respectarea principiului universalitatii, poarta denumirea de buget brut, care permite efectuarea unei analize cuprinzatoare a ansamblului veniturilor bugetare si a utilizarilor date acestora, precum si a corelatiilor corespunzatoare dintre ele.

Aceste reguli au contravenit cu timpul intereselor guvernelor, care au recurs la eludarea principiului, si astfel, s-a extins practica intocmirii unor bugete mixte, in care unele pozitii sunt inscrise in cifre totale, in altele numai cu soldul dintre veniturile si cheltuielile presupuse de acestea.

veniturile si utilizarile bugetare trebuie sa fie inscrise in bugetul public in mod separat, fiecare dintre acestea figurand in buget cu sumele lor totale;

veniturile trebuie grupate intr-o masa unica si depersonalizata, servind la acoperirea cheltuielilor in mod global.

Pe baza acestui principiu, nici un venit public si nici o alocatie bugetara nu se poate percepe si, respectiv, repartiza in afara cadrului bugetar.

Promovarea principiului a avut in vedere in primul rand, considerente de ordin politic, vizand crearea posibilitatii ca Parlamentul sa-si formeze o imagine de ansamblu asupra volumului si a provenientei veniturilor publice, precum si asupra destinatiilor si a modului in care acestea sunt folosite de catre stat, reprezentat de guvern.

Astfel, se aprecia ca dreptul de aprobare a bugetului public pe care il are Parlamentul nu s-ar manifesta pe deplin daca parlamentarii nu ar cunoaste toate veniturile in suma lor bruta, precum si destinatiile care vor fi date acestora.

Deoarece obtinerea veniturilor publice determina anumite cheltuieli este necesar ca veniturile respective sa se inscrie in buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu soldul dintre acestea. Bugetul astfel intocmit, cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de buget brut, care permite efectuarea unei analize cuprinzatoare a ansamblului veniturilor bugetare si a utilizarilor date acestora, precum si a corelatiilor corespunzatoare dintre ele.

Aceste reguli au contravenit cu timpul intereselor guvernului, care au recurs la eludarea principiului, astfel, s-a extins practica intocmirii unor bugete mixte, in care unele pozitii sunt inscrise in cifre totale, in altele mumai cu soldul dintre veniturile si cheltuielile presupuse de acestea.

In privinta avantajelor acestui principiu, un reputat economist francez[6] sustine ca "Principiul universalitatii permite controlul sumei exacte a cheltuielilor publice. Efectuand distinctie pe de o parte, de venituri si, pe de alta parte, de cheltuieli, devine imposibil fie sa se compenseze veniturile si cheltuielile, fie sa se afecteze un anumit venit unei cheltuieli. In primul caz cheltuiala ar fi inferioara sumei sale reale (venitul ar diminua cheltuiala efectiv realizata) sau necunoscuta (venitul net fiind singur retinut ca atare). In cel de-al doilea caz marimea cheltuielilor ar fi incerta, deoarece aceasta ar depinde de cuantumul veniturilor, care nu este niciodata pe deplin cunoscut dinainte."

Despre dezavantaje, se zice ca ar fi mai multe, cu referire la[7]:

imposibilitatea determinarii costului net al diverselor servicii publice;

descurajarea sefilor serviciilor publice in ce priveste ameliorarea serviciilor oferite de stat;

separarea cheltuielilor si veniturilor care contravin exigentelor gestiunii comerciale a anumitor servicii publice.

In vederea eliminarii acestor dezavantaje, practica financiara din mai multe state moderne accepta o seama de abateri, in incercarea sa de a da o mai mare suplete bugetului public, cu referire la:

cuprinderea in buget a regiilor publice autonome sau a unora dintre societatile comerciale cu capital de stat, din domeniile strategice ale economiei, fie numai cu sumele aferente contributiei nete a acestora la formarea bugetului, fie numai in sumele primite de la buget sub forma de alocatii, subventii sau transferuri;

realizarea unor corelatii per sold a unora dintre institutiile publice cu bugetul public corespunzator, prin aplicarea principiului bugetului net;

gestionarea autonoma de catre institutiile specializate ale statului a fondurilor destinate asigurarilor sociale de stat si a unor actiuni de protectie sociala a populatiei;

scoaterea de sub incidenta reglementarilor bugetare nationale a cheltuielilor aferente cotizatiilor si taxelor datorate de fiecare tara, in calitatea sa de membra a O.N.U., a Consiliului Europei etc.

In legislatia noastra, principiul universalitatii bugetare este inscris in Legea privind finantele publice, ceea ce permite controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor si cheltuielilor publice. Realizarea acestui drept al Parlamentului este asigurat practic prin adoptarea legii bugetare anuale precum si prin dispozitiile potrivit carora, nici un impozit, taxa sau alte obligatii fiscale nu pot fi inscrise in buget si incasate, daca acestea nu au fost prevazute prin lege, deci prin act normativ adoptat de Parlament. De asemenea, prin legea bugetara anuala se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar.

2) Unitatea bugetului - vizeaza necesitatea inscrierii tuturor veniturilor publice si a tuturor utilizarilor ce se dau acestora intr-un document unic si dupa o schema unitara de clasificare[8].

Un buget public unitar, care cuprinde toate veniturile si cheltuielile publice, asigura o prezentare de ansamblu si deci o cunoastere clara a situatiei finantelor publice, respectiv a surselor de venituri, a destinatiei cheltuielilor si a naturii echilibrate sau deficitare a bugetului[9].

Motivatiile aplicarii principiilor unitatii bugetului, dupa un autor francez sunt unele financiare, iar altele politice[10].

"Din punct de vedere financiar ,unitatea bugetara constituie o regula de ordine si claritate, care permite sa se prezinte starea reala a situatiei financiare a tarii, fara artificii de disimulare (.)".

Din punct de vedere politic un buget unitar ofera posibilitatea cunoasterii si examinarii de catre Parlament a politicii financiare de ansamblu promovata de catre guvern, pe care si-o poate insusi sau nu.

Astfel, se apreciaza ca, in absenta unitatii bugetare, controlul Parlamentului descrie foarte dificil, iar "puterea sa decizie in materie de finante nu se mai poate exercita in aceeasi eficacitate"[11].

Aplicarea principiului unitatii bugetare se afla intr-o legatura puternica cu respectarea principiului universalitatii bugetului, cele doua principii fiind complementare.

Potrivit teoriei moderne despre finante, unitatea bugetului este considerata ca un ideal, si ca aceasta a fost realizata, cel mai adesea in perioadele de prosperitate si de stabilitate economica, iar in perioadele in care statele s-au confruntat cu dificultati financiare s-a manifestat tendinta multiplicarii autorizatiilor bugetare si a deschiderii, alaturi de bugetul ordinar riguros echilibrat, a autorizarii unor cheltuieli extraordinare care sa fie acoperite prin procedee exceptionale.

Astfel, s-a trecut la aplicarea procedeului pluralitatii bugetare, si au aparut pe langa bugetul de stat, declarat ca buget ordinar, bugete extraordinare, anexe sau/si autonome precum si a conturilor speciale de trezorerie, fapt modificat de altfel si prin dezvoltarea si diversificarea activitatilor publice cu caracter economic lucrativ.

a) Bugetele extraordinare - se elaboreaza ca alaturare bugetului ordinar al statului, fiind adoptate de Parlament odata cu acesta, in care se inscriu cheltuielile considerate exceptionale ocazionate de situatii deosebite: crize economice, calamitati naturale, situatii de inarmare, de razboi.

Ulterior, categoria cheltuielilor exceptionale s-a diversificat, in prezent bugete extraordinare se intocmesc si pentru evidentierea cheltuielilor de investitii civile, finantate din imprumuturi contractate de stat, precum si alocatiile care se refera la o perioada mai mare de un an, din aceste investitii beneficiind si generatiile viitoare, acesta conducand la utilizarea acestor bugete si in perioada de relativa stabilitate financiara.

Unii economisti chiar din aceste ultime considerente sustin ca, nu ar fi indicat sa se includa cheltuielile cu caracter extraordinar alaturi de cele cu caracter ordinar[12].

In aceste bugete se inscriu si veniturile necesare acoperirii cheltuielilor respective si care provin din impozite special instituite, din imprumuturi sau din emisiuni de bani de hartie.

In Romania, practica utilizarii bugetelor extraordinare a fost reglementata incepand din anul 1929, prin Legea contabilitatii publice.

Intocmirea acestor bugete este frecvent criticata, deoarece ele reglementeaza - dificultatile financiare cu care se confrunta statele, a adevaratelor destinatii pe care o capata resursele financiare publice, a deficitului bugetar sau pentru a scoate unele venituri si cheltuieli de sub controlul Parlamentului.

b) Bugetele anexe sunt bugete proprii intocmite de unele servicii publice sau institutii de stat, carora legea nu le-a atribuit personalitate juridica, ele se anexeaza la bugetul general si se voteaza separat de Parlament

Ele sunt utilizate de o frecventa mai mare si mai larga raspandire decat cele extraordinare, intrucat ele vizeaza unele trebuinte constante, care sunt individualizate si se mentin nelimitat in timp[13].

Bugete anexe sunt corelate cu bugetul general al statului, prin aceea ca soldul lor figureaza la partea de venituri al bugetului de stat, daca nivelul veniturilor este mai mare decat cel al cheltuielilor sau la partea de cheltuieli, daca primesc subventiile de la bugetul ordinar.

Avand in vedere aceste considerente, unii teoreticieni considera ca intocmirea bugetelor anexe nu reprezinta o autentica abatere la principiul unitatii bugetare.

c) Bugetele autonome se intocmesc de anumite regii si institutii publice precum si de catre colectivitatile locale. Motivul intervenirii acestor bugete rezida din incercarile de restrangere pe cat posibil a centralismului puterii publice in materie bugetara.

Elaborarea de bugete autonome de catre entitatile mai sus mentionate este justificata prin faptul ca aceste intreprinderi dispun de venituri car provin din propria activitate si pe cea care le foloseste la acoperirea cheltuielilor.

Bugetele autonome se aproba numai de catre organele de conducere ale entitatilor carora prin lege li s-a acordat dreptul de a avea buget propriu.

Autonomia bugetara nu se identifica insa cu autonomia financiara, intrucat in cele mai multe cazuri, veniturile proprii inscrise in bugetele autonome sunt ineficiente in raport cu necesitatile, primind se la bugetul de stat subventii sau alte sume pentru echilibrare astfel incat autonomia lor este limitata.

d) Conturile speciale de trezorerie prezinta acele operatiuni de incasari si de plati efectuate de organele statale cu titlu provizoriu - fara a fi expresia unor venituri propriu-zise ale statului sau a unor cheltuieli cu caracter definitiv, astfel ca aceste sume nu pot fi inscrise in conturile definitive ale bugetului public.

Utilizarea corecta a acestor conturi se finalizeaza prin autoechilibrarea lor, fara influente asupra bugetului.

In esenta exista 6 tipuri de conturi vizand:

conturile pentru unele cazuri cu afectatie speciala;

conturile de comert;

conturile de reglementare cu guvernele altor tari;

conturile de operatiuni monetare;

conturile de avans;

conturile de imprumut si de consolidare.

e) Taxele parafiscale sunt venituri ce se percep cu titlu obligatoriu, dar nu figureaza in bugetul de stat. Taxele parafiscale se percep de organisme publice sau private, altele decat stat, unitati administrativ-teritoriale si institutii publice.

3) Realitatea bugetului - reprezinta principiul potrivit caruia veniturile si alocatiile inscrise in bugetul public trebuie sa fie stabilite pe baze reale, adica sa corespunda situatiei economico-financiare previzibila pentru anul bugetar, astfel ca statul sa nu aiba dificultati financiare in cursul executiei bugetare.

Legat de aplicarea acestui principiu, pentru stabilirea cuantumului si alocatiilor bugetare, in practica financiara s-au nascut urmatoarele metode clasice:

a)     metoda automata sau a penultimei;

b)     metoda majorarii sau a diminuarii;

c)      metoda evaluarii directe.

si unele metode moderne, cum ar fi:

a)     metoda de planificare, programare si bugetizare (P.P.B.S.);

b)     metoda baza bugetara zero (Z.B.B.).

metoda rationalizarii optiunilor bugetare (R.C.B.)

4) Anualitatea bugetului, reprezinta din punct de vedere istoric, primul principiu aplicat in practica bugetara, avand doua semnificatii:

a)     se refera la perioada de timp pentru care se elaboreaza si se adopta bugetul;

b)     si la durata autorizatiei date de Parlament pentru incasarea veniturilor si alocarea lor aferente unui buget.

La baza acestui principiu stau atat considerente de natura politica, cat si de natura tehnica. Din considerente politice, se apreciaza ca eficienta controlului parlamentar asupra gestiunii financiare a Guvernului este reala, in conditiile in care aprobarea cheltuielilor se realizeaza pentru perioada de timp nu prea indelungate.

Din ratiuni de ordin tehnic, se considera ca previziunile si evaluarile privind veniturile si cheltuielile statului reflecta realitatea intr-o masura mai mare, atunci cand bugetul este elaborat anual, in cazul unor bugete plurianuale, fenomenele conjuncturale si cele de instabilitate economica fac mai dificila evaluarea veniturilor si cheltuielilor bugetare.

Tot mai multi economisti contemporani sustin necesitatea renuntarii la principiul anualitatii si trecerea la adoptarea unor bugete plurianuale. Argumentul principal pe care il aduc in sprijinul teorie bugetelor plurianuale il constituie faptul ca s-a extins considerabil interventia statului in economie, iar in cadrul cheltuielilor cu caracter economic un loc important il ocupa cheltuielile de investitii, care necesita aprobari pe perioade mai indelungate.

In aplicarea practica a principiului anualitatii bugetare exista doua dificultati:

a)     privitor la stabilirea datei de incepere a anului bugetar;

b)     referitor la stabilirea operatiunilor bugetare ale unui an.

Data inceperii anului bugetar se stabileste prin Constitutie si Legea organica a finantelor publice, data care variaza in functie de o seama de factori cum sunt: caracterul economiei, nivelul de dezvoltare a economiei si gradul sau de complexitate, traditia, regimul de lucru al Parlamentului etc.

In actualele legi ale finantelor publice din Romania se precizeaza faptul ca, exercitiul bugetar anual coincide cu anul calendaristic.

In ceea ce priveste stabilirea operatiunilor bugetare ale unui an, practica financiara a consacrat doua modalitati, cunoscute sub numele de "sistemul de gestiune" si "sistemul de exercitiu".

Sistemul de exercitiu bugetar [14] presupune ca durata de executie a bugetului public se intinde pe o perioada mai mare decat un an presupunand si o durata complementara pentru lichidarea tuturor operatiunilor de incasare a veniturilor si efectuare a cheltuielilor.

Acest sistem presupune paralelismul conturilor bugetare, pentru anul bugetar n, in si din trezorerii operandu-se in conturi apartinand anilor n-1 si n+1.

Motivatia practicarii acestui sistem o constituie faptul ca interzicerea prelungirii duratei de executie conduce la perturbari ale echilibrului bugetar si rigidizarea sistemului incasarii veniturilor si cheltuielilor bugetare.

Pentru a permite aplicarea acestui sistem dreptul bugetar a degajat unele reguli si anume:

unele cheltuieli pot fi executate dupa sfarsitul anului in perioada complementara cu conditia ca acestea sa fie angajate in timp util pentru a fi ordonantate la inceputul anului bugetar urmator;

in legatura cu resursele, incasarea lor nu depaseste de regula cadrul anului cu exceptia unor amanari de cateva zile impuse de reglementari intervenite inainte de 31 decembrie.

Sistemul de gestiune bugetara consta in limitarea executiei bugetului public la un an, astfel ca la sfarsitul anului operatiunile bugetare inceteaza automat, veniturile neincasate si cheltuielile nelichidate reportandu-se in bugetul anului urmator.

Acest sistem desi este simplu prezinta dezavantajul ca poate crea o imagine falsa asupra realizarii echilibrului bugetar datorita faptului ca genereaza o urgentare a incasarii veniturilor bugetare si intarzierea unora din platile bugetare.

5) Specializarea bugetara - se refera la faptul ca autorizatia parlamentara cu privire la buget nu se da "in bloc" pentru toate veniturile si toate utilizarile bugetare, ci are loc o aprobare de surse de provenienta a veniturilor si pe categorii de utilizari in functie de natura si destinatia lor, a creditelor bugetare.

Principiul specializarii se intemeiaza pe detailare si individualizare a veniturilor si a cheltuielilor, care serveste intaririi puterii decizionale ale Parlamentului si ingradirii puterii executive. Pentru realizarea acestui scop, ca instrument tehnic se utilizeaza clasificatia bugetara, acesta fiind o schema de grupare a veniturilor bugetului public si utilizarii date acestora intr-o anumita ordine si pe baza unor criterii precis determinate.

Aceste criterii, practicate pana in prezent, sunt de ordin economic, administrativ si functional.

Potrivit criteriului administrativ, veniturile si cheltuielile bugetului public sunt grupate dupa institutiile care le incaseaza sau le efectueaza.

Criteriile economice, au in vedere natura si felul veniturilor, pe de o parte, precum si natura si destinatia cheltuielilor pe de alta parte. Cu ajutorul acestui criteriu se face distinctie intre operatiunile curente si cele de capital.

Criteriul functional, are a punct de pornire ca veniturile si cheltuielile bugetare sunt instrumente de realizare a politicii economico-financiare si sociale a guvernului. In acest scop, clasificatia bugetara functionala cuprinde parti, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe si articole, fiind obligatorie pentru toate organismele si institutiile publice.

Principiul specializarii bugetare este avut in vedere si in legislatia romaneasca, in sensul ca, prin legea bugetara anuala este aprobata: "lista impozitelor, taxelor, precum si a celorlalte venituri ale statului care urmeaza sa se perceapa.", iar tot prin legea bugetara "se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si economica a acestora".

Intrucat interventiile guvernamentale in realocarea resurselor au devenit o practica obisnuita, in multe tari abaterile de la acest principiu au fost legiferate sub forma de : transferuri, viramente, credite globale, si fonduri speciale.

6) Echilibrarea bugetara - este principiul conform caruia bugetul public trebuie sa fie echilibrat (balansat) ceea ce inseamna ca utilizarile ordinare ale fondului bugetar trebuie sa fie acoperite integral pe seama veniturilor ordinare.

Acest principiu era considerat mult timp "cheia de bolta" a finantelor publice, "regula de aur" a gestiunii bugetare.

Deficitul bugetar, adica autorizarea de cheltuieli superioare veniturilor provenite din impozite, era apreciat ca o sursa de pericol care duce la bancruta statului si la inflatie, deoarece excedentul cheltuielilor au fost acoperite din imprumuturi de stat sau emisiuni monetare suplimentare.

Pe fondul noilor realitati economice de dupa incheierea Primului Razboi Mondial, tezei echilibrului bugetar riguros a inceput sa i se opuna teza deficitului sistematic formulata de catre Sir William Beveridge. Potrivit acestei teorii, deficitul bugetar nu provoaca nici un rau in economie, ci are un efect benefic asupra acesteia, intrucat statele fac unele cheltuieli suplimentare de care beneficiaza natiunile, economiile nationale, agentii economici si cetatenii.

Cauzele deficitului bugetar sunt numeroase, in special: cursa inarmarilor, sporirea cheltuielilor privind intretinerea aparatului de stat, cresterea cheltuielilor cu datoria publica etc., fiind acoperit cel mai adesea, prin apelarea la venituri extraordinare, care provin din imprumuturi de stat si emisiune de bani de hartie.

Acestea nu sunt decat solutii temporare, deoarece prin plata anuitatilor si a dobanzilor aferente imprumuturilor sunt afectate veniturile perioadelor viitoare. Intre deficitele bugetare si imprumuturile de stat exista raporturi de interconditionare: aparitia deficitelor face necesare contractarea de imprumuturi, iar acestea din urma antreneaza noi cheltuieli publice, ceea ce contribuie la sporirea deficitului bugetar[15].

Deficitul bugetar este caracteristic nu numai tarilor dezvoltate, ci si a tarilor in curs de dezvoltare, problema acestora in aceasta privinta fiind chiar mai grava.

Pentru acoperirea cheltuielilor bugetare statele apeleaza la solutii diverse cum sunt:

reexaminarea veniturilor in scopul majorarii lor si a cheltuielilor pentru diminuarea lor;

sporirea cotelor de impozite si introducerea unor noi impozite;

emisiunea de bani de hartie;

imprumuturi contractate de pe piata financiara interna si/sau externa.

In cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului temporar dintre incasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Nationala a Romaniei poate acorda imprumuturi cu termene de rambursare de cel mult 180 de zile si in conditii de dobanda la nivelul pietei, pe baza de conventii incheiate cu Ministerul Finantelor.

Suma totala a imprumuturilor acordate nu poate depasi in nici un exercitiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizate in anul precedent, iar soldul permanent al imprumuturilor acordate si nerambursate nu poate depasi in nici un moment suma totala rezultata din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a Romaniei[16].

In cazuri exceptionale, tot mai multi economisti agreaza teoria cresterii cheltuielilor bugetare intr-un ritm mai rapid, decat cresterea veniturilor si implicit, intocmirea de bugete deficitare[17].

De altfel, unii economisti propun renuntarea la echilibrarea anuala a bugetului si trecerea la intervale mai lungi a bugetelor, adica intocmirea de bugete plurianuale, ciclic echilibrate.

7) Neafectarea veniturilor bugetare - este principiu complementar al universalitatii in virtutea careia veniturile prelevate la fondul bugetar trebuie sa se depersonalizeze si sa serveasca la acoperirea cheltuielilor publice privite in ansamblul lor. Aceasta inseamna ca nu este permisa utilizarea unui anumit venit bugetar pentru finantarea unei anumite cheltuieli bugetare.

Prin acest principiu, se urmareste evitarea utilizarii unor fonduri disponibile, atunci cand sumele provenite din venituri cu afectatie speciala depasesc necesitatile privind finantarea actiunii considerate.

Prin aplicarea acestui principiu se urmareste, ca nu trebuie sa se conditioneze efectuarea unei anumite cheltuieli de realizare efectiva a unui venit bugetar.

Acest principiu intareste si pe cel vizand unitatea bugetului atat din punct de vedere formal : in sensul ca afectarea resurselor ce conduce la divizarea bugetului in tot atatea documente-anexe cate destinatii speciale ar exista, cat si din punct de vedere material, prin faptul ca ansamblul veniturilor si utilizarilor sunt reunite in cadrul aceluiasi buget, formand o masa globala de utilizari.

In practica financiara actuala sunt admise, ca si in cazul celorlalte principii, o seama de abateri cu referire la:

scoaterea in afara bugetului ordinar a unor venituri provenite din anumite servicii publice, in vederea finantarii anumitor servicii publice;

lasarea la dispozitia ministerelor a unor cote-parti din unele venituri proprii;

intocmirea bugetelor extraordinare, anexe si autonome, precum si a conturilor speciale de trezorerie;

garantarea unor imprumuturi publice cu anumite venituri bugetare sigure, precum si folosirea anumitor surse de venit pentru amortizarea unei parti din datoria publica, etc.

8) Principiul publicitatii bugetare - presupune respectarea procedurii dezbaterii publice a proiectelor Bugetului Public National in cadrul Parlamentului si al Consiliilor locale abilitate cu forta legislativa locala, precum si aducerea la cunostinta cetatenilor tarii.

Cu prilejul dezbaterilor parlamentare, cifrele proiectelor de buget sunt comentate nu numai in salile de sedinte ale organelor legislative dar si in ziar, la posturile de radio si televiziune. Dupa aprobarea legii cu privire la bugetul de stat aceasta este data publicitatii in Monitorul Oficial sau in culegerile de legi, dupa caz.

De asemenea, contul de incheiere a exercitiului bugetar, aprobat de Parlament, este dat la randul sau publicitatii.