Controlul marfurilor nealimentare

Controlul marfurilor nealimentare

Datorita diversitatii ca origine, structura, componenta, marfurile nealimentare, sub aspectul analizei caracteristicilor pot fi mai greu generalizate. Pentru fiecare sector de produse fiind determinari care predomina sau unele sunt specifice numai acestora (puterea motoarelor, capacitatea de redare a frecventelor din banda undelor auzibile, capacitatea reproducerii culorilor pe ecran etc.). Dintre incercarile care se intalnesc la mai multe marfuri si pot fi efectuate in laboratoare autorizate in afara centrelor de cercetari sau a marilor unitati producatoare sunt, de exemplu, determinarile dimensionale si defectoscopia.

Determinarile dimensionale - prin mijloace de masurare de precizie, pe baza cotelor mentionate in schitele produselor sau a desenelor de executie, urmarind incadrarea in tolerantele admise se stabilesc caracteristici care pot fi esentiale pentru destinatia produselor. De la tolerante de ordinul centimetrilor admise in cazul confectiilor si tricotajelor sau a semifabrica-telor din lemn, tolerantele sunt reduse la ordinul milimetrilor pentru piesele mecanice din componenta masinilor sau aparatelor (la biciclete pentru lungimea cadrului sau inaltimea furcii tolerantele sunt de 1-3 mm, la jeanta 0,2 - 0,3 mm iar la torpedo sau la rulmenti de 0,01 mm). Ca instrumente de masura se folosesc panglici textile metrice, rulete metrice, rigle, sublere sau micrometre.

Determinarile de masa privind calitatea sunt importante pentru uniformitatea produselor (masa specifica a tesaturilor, masa specifica a tablelor metalice si a altor semifabricate din otel) sau pentru compactitate la cele poroase (caramizi, prefabricate din ciment etc.).

Determinarea capacitatilor este necesara in cazul obiectelor din sticla si ceramica a vaselor de gatit dar mai ales a ambalajelor pentru lichide din sticla, metal sau mase plastice sau in cazul vaselor de laborator cotate.

Metodele optice cuprind determinarile care se fac cu scopul verifi-carii unor caracteristici de culoare nuanta, grad de alb, sau a capacitatii de reflexie, de refractie si transparenta a obiectelor din sticla sau a pieselor optice. Prin metode optice, cu optimetru se pot determina si dimensiunile unor obiecte mici sau microscopia pentru structurile materialelor (metalografia).

Metodele optice cu laser sau holografice se extind prin perfec-tionarea instrumentelor si reducerea lor dimensionala folosite mai mult pentru depistarea defectelor de structura si a fisurilor imposibil de identificat cu ochiul liber.

Metodele termice sunt importante pentru dilatarea metalelor, pentru rezistenta termica a materialelor supuse unor astfel de solicitari (materiale refractare, cazane, vase de gatit) sau pentru proprietatile de termoconduc-tibilitate si termoizolare. Incercarile nu se pot lipsi de cele mai variate metode de determinare a temperaturilor (termometre, senzori termici, pirometre).

Defectoscopia grupeaza o multitudine de determinari, bazate pe principii diferite care au la baza variatia unor proprietati fizice determinata de prezenta defectelor. Variatia conductibilitatii electrice, a permeabilitatii magnetice, a permeabilitatii pentru radiatii (raze X, ultrasunete, radiatii gamma, radiatii cu neutroni etc.). Defectoscopia este nedistructiva, extinde posibilitatile de verificare si este rapida. In masurarea variatiilor determinate

de prezenta defectelor se aplica prelucrarea semnalelor pe cale electronica cu ajutorul calculatoarelor care realizeaza rapid atat numararea defectelor cat si clasificarea lor pe categorii de gravitate. Defectul, in aceasta abordare are un inteles mai restrans, nu cuprinde totalitatea abaterilor de la prescriptiile caracteristicilor, aici este o limitare mai mult la defectele de structura si mai ales acele defecte care rezulta (in urma unui proces tehnologie, de turnare sau alte prelucrari, topire, recoacere etc.

Metodele folosite in defectoscopie depind de principiul care sta la baza depistarii defectelor structurale care fiind in interiorul materialului, acesta este invadat (strabatut) fie de raze penetrante fie de campuri magnetice sau substante.

La metodele de penetrare cu radiatii - tehnica consta din folosirea unor surse de radiatii ce sunt dirijate spre produs si evidentiate dupa strabaterea lui pe un ecran sau un material fotosensibil, fie ca este vorba de raze "X", fie gamma, fie ultrasunete, parcurgerea de catre acestea a obiectelor cu defecte (goluri, fisuri, aglomerari anormale) este diferita decat in cazul strabaterii corpurilor fara defecte. Cele mai cunoscute metode sunt:

defectoscopia cu raze gamma emise de un radioizotop, de exemplu Cobalt 60, care strabat obiectele si apoi impresioneaza un ecran pe care se pot observa neuniformitatile de structura;

defectoscopia cu radiatii "X", este mai frecvent utilizata prin intensitatea radiatiilor, pot strabate straturi de grosimi diferite si se adapteaza astfel dimensiunilor pieselor studiate fie pentru control fie pentru cercetare, imaginea se poate observa pe un ecran;

defectoscopia cu ultrasunete se bazeaza pe perceperea undelor electro-magnetice de peste 20.000 Hz fie a celor reflectate fie a celor ce au strabatut produsele;

defectoscopia cu neutroni datorita marii capacitati penetrante a neutronilor este destinata controlului pieselor mari;

defectoscopia electromagnetica este practicata pentru defecte de suprafata folosind pulbere de fier care se aranjeaza sub influenta campului magnetic ce strabate piesele si evidentiaza de obicei fisurile prin aglomerarea pulberei in anumite regiuni.

In analiza senzoriala sunt implicate organele de simt care prin contact cu lumea exterioara organismului dau informatii despre caracte-risticile bunurilor cu care acestea vin in contact. Senzatiile se deosebesc de perceptii care constituie o treapta superioara de cunoastere a obiectelor in totalitatea proprietatilor lor. Fiziologia clasifica senzatiile in:

senzatii interioare provocate de functionarea organismului intern al corpului (senzatia de foame, sete, frica);

senzatii kinestezice determinate de deplasarile corpului in spatiu si a membrelor sale, a vitezei miscarilor;

senzatii de echilibru determinate de pozitia corpului fata de axa de gravitatie;

senzatii exterioare, determinate de insusirile si obiectele lumii exterioare corpului (gustative, olfactive, cutanate, auditive si vizuale).

Totalitatea aparatului anatomo-fiziologic al senzatiei este format din trei parti: receptorul sau segmentul periferic, calea aferenta care transporta informatia segmentului periferic spre scoarta cerebrala cu segmentul cortical sau zona de proiectie. In analiza produselor rolul principal revine analizato-rilor pentru senzatiile externe.

Mecanismul fiziologic al senzatiilor incepe in aparatul periferic al fiecarui analizator care este astfel alcatuit incat poate transforma o anumita forma de energie intr-un proces de excitatie nervoasa, care apoi este transmis diferitelor segmente ale sistemului nervos central pana la scoarta cerebrala, segmentul cortical avand zone specifice pentru descifrarea transmisiei fiecarui analizator. Fiecare analizator este deci specializat pentru anumit stimul si in cadrul lui sunt adancite aceste specializari pe domenii de finete care se definitiveaza in zona corticala.

Analizatorii au o functionare complexa care consta din adaptarea senzoriala la stimulii externi, o interactiune care modifica nivelul senzatiilor si o modificare in anumite conditii a pragurilor de sensibilitate.

Adaptarea senzoriala este legata de intensitatea stimulilor care se comporta dupa regula generala de crestere a sensibilitatii la stimulii slabi si reducerea ei la stimulii puternici. Organul senzitiv este protejat de efectele vatamatoare ale unei suprastimulari, in acest caz de suprastimulare un rol important il are durata si contrastul fenomenului care produce senzatiile (lumina prea puternica alternand cu intuneric, durata indelungata a unor mirosuri de intensitate mare etc.). Adaptarea senzoriala pentru analiza marfurilor are efecte favorabile, dar protejarea la suprastimulare este impor-tanta pentru stabilirea corecta a tehnicilor folosite pentru acest gen de analize.

Interactiunea analizatorilor se manifesta prin sensibilitatea unui analizator care este influentata de modificarile care au loc in alti analizatori ca raspuns la stimulii adecvati acestora. Sunt cunoscute multe abateri senzoriale cum ar fi un zgomot puternic care determina scaderea perceptiei vizuale. Acelasi stimul poate avea grade diferite de senzatii care nu sunt proportionale cu intensitatea stimulilor (perceperea imaginilor luminoase ale unui ecran TV este mai corecta daca in jurul ecranului nu este intuneric ci puncte luminoase slabe). Interactiunea stimulilor este importanta in asigurarea unor spatii corespunzatoare pentru efectuarea analizelor senzoriale.

Modificarea pragurilor senzoriale, adica capacitatea analizatorului de a raspunde la un stimul minim sau la diferente minime intre stimuli, care daca nu este constanta poate afecta mult rezultatele analizelor organoleptice. Cunoasterea lor creaza premiza eliminarii unor astfel de situatii. Se disting doua feluri de praguri de sensibilitate, pentru sensibilitatea absoluta si pentru sensibilitatea diferentiala.

Pragul sensibilitatii absolute, este mai putin important in analiza merceologica si opereaza mai ales pentru depistarea unor usoare alterari. Pragul absolut trebuie interpretat ca avand atat limite minime cat si maxime.

Pragul sensibilitatii diferentiale, adica acea valoare a stimulilor care va fi receptata de analizator este foarte diferita de la individ la individ si de la un nivel al marimii stimulului la altul. Adica pentru a se simti diferenta de dulce la o solutie de zahar cu 100 g va fi necesar mai putin zahar decat pentru a simtii indulcirea unei solutii cu 300 g. Sensibilitatea absoluta si cea diferentiala pot sa fie perfectionate prin invatare.