COMPORTAMENTUL RATIONAL AL PRODUCATORULUI

In economia de piata, "producatorul" este initiatorul unei activitati

economice, intreprinzatorul (uneori,

managerul), cel care are intiativa

organizarii unei activitati economice;

este cel care organizeaza si asigura

crearea de bunuri materiale si servicii

destinate satisfacerii nevoilor de

consum.

Rezultatele activitatii sale, bunurile economice, sunt oferite consumatorului; de aceea, producatorul este si purtatorul ofertei.

Intreprinzatorul/producatorul intruchipeaza integral sau partial atributele proprietatii:

dreptul de posesiune;

dreptul de utilizare;

dreptul de dispozitie;

dreptul de uzufruct.

Producatorul are intiativa utilizarii si combinarii factorilor de productie - munca, natura si capital - , adica a organizarii conditiilor necesare in vederea desfasurarii activitatii de producere a bunurilor economice. Aceasta inseamna ca activitatea de creare a bunurilor economice are loc intr-o firma sau intreprindere.

Firma (intreprinderea) este o unitate economica producatoare, care are

un anumit specific de activitate (un anumit "obiect"

al activitatii), un mod propriu de organizare si

capacitatea de a produce bunuri economice.

In Romania, in prezent, cea mai mare parte a firmelor o constituie societatile comerciale si regiile autonome. Ambele sunt proprietare ale patrimoniului lor.

Societatile comerciale pot fi atat proprietate privata, cat si proprietate

publica sau mixta (asociere a capitalului privat cu proprietatea publica);

proprietarii pot fi cetateni romani sau straini.

Regiile autonome sunt numai proprietate publica. Ele se organizeaza si

functioneaza care prezinta o importanta deosebita (strategica) in

economia nationala (ex.: industria de armament, energetica, mineritului,

gazelor naturale).

Conform Legii 31/1990, forma juridica a unei firme si caracteristicile ce decurg din aceasta sunt:

Ca titulare ale patrimoniilor lor, firmele au:

autonomie

independenta

larga liberate de decizie

Ele hotarasc ce sa produca, cat, cum, pentru cine sa produca, ce resurse sa foloseasca, pe care piete sa-si ofere produsele etc.

Deciziile adoptate sunt rezultatul unor analize si cercetari complexe care vizeaza simultan starea si dinamica (previzibila) a pietei factorilor si a pietei rezultatelor.

Scopul producatorului este satisfacerea nevoilor de consum ale societatii

El nu urmareste acest scop in mod dezinteresat. Deoarece, pentru desfasurarea activitatii sale si obtinerea bunurilor economice, el a facut cheltuieli, a depus un efort, este firesc ca el sa doreasca sa-si recupereze cheltuielile si sa obtina un efect/castig/profit cat mai mare.

Activitatea firmei se desfasoara concomitent in doua directii:

cumpararea de factori de productie (intrari) pe care firma ii va folosi pentru producerea bunurilor economice;

vanzarea bunurilor economice produse (iesiri), prin care firma isi recupereaza cheltuielile facute si obtine un profit

Legatura obiectiva existenta intre factorii de productie (intrari) si rezultatele

obtinute (iesiri) formeaza continutul unei legi tehnice, numita functie de

productie

Rezulta ca, datorita acestui proces, firma se manifesta permanent pe doua piete distincte:

piata rezultatelor (iesirilor), a bunurilor economice obtinute, in cadrul careia firmele care le-au obtinut participa ca furnizori sau ofertanti si se intalnesc cu cererile clientilor ;

piata factorilor de productie (intrarilor), in cadrul careia aceleasi firme actioneaza in calitate de clienti sau purtatori ai cererii si se intalnesc cu ofertantii de factori.

Orice firma isi asigura echilibrul actionand concomitent pe cele 2 piete: ea cumpara factori de productie si vinde bunuri economice la preturi determinate prin confruntarea cererii cu oferta:

suma preturilor factorilor de productie formeaza costul total;

suma preturilor bunurilor vandute formeaza venitul sau cifra de afaceri

Diferenta lor reprezinta profitul:

V (CA) = PxQ

V (sau CA) - CT = Pr

Producatorul urmareste maximizarea profitului si folosirea unei parti din profit pentru dezvoltarea firmei. Prin transformarea unei parti din profit in capital (investitie neta, capitalizare, acumulare a capitalului), firma va produce o cantitate mai mare de bunuri sau va ameliora calitatea acestora, ceea ce o va conduce la obtinerea unui profit si mai mare.

Obiectivele principale ale producatorului sunt:

maximizarea profitului;

dezvoltarea (cresterea) activitatii firmei.

Maximizarea profitului prin minimizarea costului

Raportul cost - profit

Pragul de rentabilitate

In conditiille economiilor de piata dezvoltate si stabile (non-inflationiste), oferta globala de bunuri depaseste constant cererea globala (piata care functioneaza bine este intotdeauna plina de marfuri).

In aceste conditii, maximizarea profitului si atingerea obiectivelor producatorului presupun, in primul rand, reducerea costului productiei (in nici un caz majorarea pretului, daca aceasta nu este insotita si de o crestere corespunzatoare a calitatii):

daca producatorul ofera un bun cu cerere elastica si daca actioneaza pe o piata in care cererea este in crestere, atunci el va opta pentru maximizarea profitului sau prin cresterea/maximizarea volumului productiei [ ceea ce duce, de fapt, tot la reducerea costului unitar];

daca producatorul ofera un bun cu cerere inelastica si daca

actioneaza pe o piata in care cererea este stabila sau in scadere,

atunci el va opta pentru maximizarea profitului prin minimizarea

costurilor la un volum dat al productiei (corespunzator cantitatii

cerute de consumatori).

Costul unitar nu este o marime constanta.

Dinamica costului pe unitatea de produs depinde de:

modificarea consumului de factori de productie pe unitatea de produs

evolutia preturilor factorilor de productie utilizati, preturi care se formeaza pe piata:

a.      la un volum dat al consumurilor de factori de productie pe unitatea de efect util, scaderea pretului de achizitionare a factorilor de productie duce la micsorarea costului (si invers);

b.     la un pret constant al factorilor de productie, reducerea consumurilor de factori determina reducerea costului (si invers).

Deoarece Pr = Pret - Cost, minimizarea costului are rol determinant in maximizarea profitului.

la un nivel dat al pretului de vanzare, diminuarea costului duce la majorarea profitului;

la un nivel dat al costului, majorarea pretului duce la cresterea profitului.

Obtinerea profitului depinde de capacitatea producatorului de a fabrica bunuri de calitate superioara la un cost mai redus, pe care sa le ofere la preturi competitive, valorificand astfel in mod corespunzator factorii de productie de care dispune.

In economia de piata, producatorii (cu exceptia monopolurilor) nu au posibilitatea sa actioneze dupa dorinta lor nici asupra preturilor factorilor de productie pe care ii cumpara, nici asupra preturilor la care isi vand propriile marfuri. De aceea, in conditiile concurentei, in vederea obtinerii unui profit cat mai ridicat, producatorii actioneaza asupra costurilor, in vederea reducerii lor.

In concluzie, atingerea obiectivelor producatorului - maximizarea profitului si dezvoltarea firmei - impun din partea acestuia, ca si comportament rational, reducerea costurilor.

In cadrul relatiei cost - profit, este necesara cunoasterea pragului minim al rentabilitatii.

Rentabilitatea firmei se defineste ca si capacitate a acesteia de a produce profit.

Pragul de rentabilitate (sau punctul mort al intreprinderii) indica volumul productiei la care cifra de afaceri este egala cu costul total.

CA = CT T Pr = 0

Pragul de rentabilitate nu se poate mentine pe termen lung fara ca firma sa nu fie constransa sa iasa din afaceri. El este un concept pe termen scurt.

In functie de modul in care evolueaza CV, se disting 2 modalitati de determinare a pragului rentabilitatii [supozitia este ca pretul ramane nemodificat]:

daca CV evolueaza strict proportional cu volumul productiei, atunci pragul de rentabilitate se determina dupa metoda liniara:

exista un nivel al lui Q la care costurile sunt mai mari decat incasarile, iar firma inregistreaza pierderi;

exista un nivel al lui Q la care costurile sunt egale cu incasarile, iar firma atinge pragul de rentabilitate;

orice nivel al lui Q mai mare decat cel corespunzator pragului de rentabilitate, aduce firma in situatia in care CA > CT, adica in situatia in care obtine profit.

daca CV are o evolutie neproportionala cu volumul productiei, atunci pragul de rentabilitate se determina dupa metoda neliniara:

atunci cand Q este redus, iar costurile totale sunt mai mari decat incasarile, firma realizeaza pierderi;

exista un nivel optim al lui Q, cuprins intre un prag minim si un prag maxim al rentabilitatii, la care CT < CA,. Iar firma obtine profit;

exista un nivel al lui Q dincolo de pragul maxim al rentabilitatii, la care CT > CA, iar firma realizeaza, din nou, pierderi.

In situatia in care CV nu evolueaza strict proportional cu Q (metoda neliniara), profitul maxim se obtine la acel nivel al lui Q la care venitul marginal (incasarile marginale, sporul de incasari obtinut la cresterea cu o unitate a volumului vanzarilor) este egal cu costul marginal.

Vmg = Cmg

Echilibrul/optimul producatorului

Reducerea costului implica rationalitate in orientarea si mobilizarea eforturilor producatorului.

Optimul producatorului desemneaza situatia in care producatorul

maximizeaza productia obtinuta la un nivel dat al

costurilor; altfel spus, optimul sau gestiunea

optimala a resurselor se realizeaza atunci

cand, la un volum dat al productiei, costurile

sunt minime.

Realizarea optimului producatorului presupune existenta mai multor posibilitati de alegere in ceea ce priveste alocarea si utilizarea resurselor/mai multor posibilitati de combinare a factorilor de productie pentru obtinerea unui produs sau a unui anumit volum al productiei.

Optimul producatorului este considerat o stare de echilibru deoarece, in cazul atingerii lui, producatorul nu mai este nevoit sa caute alte solutii (pe termen scurt, sau atat timp cat nu intervin schimbari in conditiile de productie ori in conditiile pietei).

A. Pe termen scurt, echilibrul producatorului presupune alegerea acelui volum al productiei care, in conditiile date, maximizezaza profitul, adica asigura diferenta maxima dintre incasari si costuri.

Incasarea totala reprezinta suma totala obtinuta prin vanzarea productiei; se calculeaza ca produs intre cantitatea totala vanduta si pretul unitar de vanzare:

It = P x Q

Incasarea medie reprezinta suma obtinuta pe unitate de bun vandut; este, de fapt, pretul unitar.

Incasarea marginala reprezinta variatia incasarii totale antrenata de catre o variatie infinit de mica a cantitatii vandute; se exprima ca spor de incasare pe unitatea suplimentara (aditionala) de volum-desfacere.

Img = DIt / DM

Orientarea producatorului spre cresterea volumului productiei sau, dimpotriva, spre scaderea acestuia, ia in considerare evolutia costului marginal si a incasarii marginale:

daca marirea incasarii marginale este insotita de scaderea costului marginal sau de cresterea mai lenta a acestuia, atunci profitul creste si producatorul decide majorarea volumului productiei;

daca marirea volumului productiei este insotita de cresterea mai rapida a costului marginal fata de cresterea incasarii marginale, inseamna ca o unitate suplimentara de produs antreneaza o crestere a costului superioara incasarii, ceea ce determina micsorarea profitului; producatorul nu va decide, in aceste conditii, majorarea volumului productiei

Profitul este maxim atunci cand incasarea marginala este egala cu costul marginal; in acest caz, se obtine o diferenta maxima intre totalul incasarilor si costul total.

Pentru determinarea optimului producatorului trebuie luata in considerare si relatia cost - productivitate:

costul mediu sau unitar se reduce atunci cand productivitatea medie creste, si invers;

costul marginal se reduce atunci cand productivitatea marginala creste, si invers

Abordarea relatiei cost - productivitate presupune din partea producatorului:

combinarea optimala a factorilor de productie, adica realizarea acelei combinatii care asigura maximizarea profitului;

determinarea marimii optimale a intreprinderii, adica stabilirea acelei dimensiuni care, in conditiile de productie date, permite obtinerea unui volum maxim al productiei cu un cost total minim.

B. Pe termen lung, se disting 3 tipuri de comportament al producatorului:

alegerea optimala pentru un volum dat al productiei (acesta urmand sa se realizeze cu cheltuieli totale minime)

schimbarea de scara (dimensiune) a productiei fara sa se recurga la substituirea de factori; producatorul modifica volumul productiei prin variatii ale factorilor - munca si capital - in aceeasi proportie

schimbarea de scara a productiei cu substituirea de factori; producatorul modifica volumul productiei prin modificarea raportului capital/munca.